PARTICIPAREA ROMANIEI LA CRIZA ORIENTALA (RAZBOIUL RUSO-TURC DIN 1877-1878)

DEMERSURILE ROMÂNIEI PT OBŢINEREA INDEPENDENŢEI PÂNĂ LA 1875

-Dorinţa de independenţă a românilor a fost afirmată încă de la sf sec al XVIII-lea în memoriile adresate Marilor Puteri; dupa
realizarea unirii, acesta a devenit cel mai important obiectiv al romanilor. Desi Romania devenise un stat modern, continua să depindă
de Imperiul Otoman printr-o vasalitate formală, nu avea voie să dețină ambasade și să încheie tratate internaționale.

După înfrângerea Franţei de către Prusia în urma războiului din 1870-1871, autorităţile româneşti au adoptat o politică
diplomatică abilă – au căutat să obţină sprijinul Marilor Puteri prin încheierea unor tratate economice care, deşi obligau România
la nişte concesii pe acest plan, îi dădeau posibilitatea încheierii unor acorduri internaţionale fără acordul Porţii.

De exemplu: 1875-România a încheiat o Convenţie comercială cu Austro-Ungaria;

1876 – Convenţia comercială cu Cermania.

CONTEXTUL INTERNAŢIONAL

Redeschiderea crizei orientale în 1875, prin răscoalele antiotomane din Bosnia şi Herţegovina, au oferit ocazia unei acţiuni
politice şi militare româneşti pentru dobândirea independenţei.

-în 1876 criza orientală s-a agravat – Serbia şi Muntenegru au declarat război Turciei.

- bulgarii au declanşat mişcarea de eliberare de sub dominaţia Imperiului Otoman(o parte din
detaşamentele lor au fost pregătite pe teritoriul românesc).

În acest context internaţional favorabil – România a încercat să obţină independenţa pe căi diplomatice, fara succes insa.

1. Iulie 1876 – guvernul român a solicitat printr-un memoriu înaintat Porţii şi Puterilor Garante recunoaşterea
individualităţii statului român; acest memoriu este primit însă cu ostilitate ;
2. Octombrie 1876 – întâllnire româno – rusă la Livadia (în Crimeea) - delegaţia română condusă de Ion C. Brătianu a
propus ţarului Alexandru al II-lea şi cancelarului Gorceacov un tratat antiotoman, fără succes însă;
3. Decembrie 1876 – Dimitrie Brătianu a iniţiat un demers diplomatic la Constantinopol prin care cerea garanţii speciale
pentru recunoaşterea „neutralităţii veşnice” a tertoriului românesc. Turcii au nesocotit doleanţele românilor deoarece în
urma adoptării Constituţiei otomane, statul român era declarat „provincie privilegiată” a Imperiului.

Între timp:

- Iunie 1876 – întălnire la Reichstadt(Boemia) -între repr. Austro –Ungariei şi Rusiei au stabilit modificările teritoriale
ce trebuiau să survină ca urmare a unui război ruso-turc:

Rusia – anexa sudul Basarabiei;

Austro – Ungaria – dobândea Bosnia şi Herţegovina.

- 3 ianuarie 1877 – Austro – Ungaria şi Rusia au semnat Convenţia de la Budapesta prin care RUSIA se asigura de
neutralitatea AUSTRO – UNGARIEI şi căpăta mână liberă în războiul cu Poarta.

4 APRILIE 1877 – a fost semnată la București Convenţia româno – rusă privind trecerea trupelor
ruseşti pe teritoriul românesc în drum spre Pen. Balcanică(viitorul teatru al operaţunilor militare). Rusia
se angaja să respecte integritatea României şi să suporte cheltuielile necesare trecerii
trupelor.Bucureștiul trebuia ocolit de trupele ruse . – ex de implicare a României in criza
 orientala prin actiuni diplomatice ( mentionați un fapt ist prin care România se
implica in Criza Orientala prin act diplomatice.)
12 APRILIE 1877 – Rusia a declarat război Porţii şi a început trecerea armatei prin teritoriul românesc.

La Dunăre - se instalase deja starea de război:

- Turcii – au bombardat localităţile româneşti de pe malul Dunării;
- Românii – au ripostat bombardând Vidin şi Turtucaia.

9 MAI 1877 – la interpelarea lui Nicolae Fleva (reprezentantul opoziţiei în Adunarea Deputaţilor), ministrul de externe Mihail
Kogălniceanu a declarat: „suntem independenţi, suntem naţiune de sine stătătoare”. După acest discurs – Camera a adoptat o
moţiune prin care a declarat INDEPENDENŢA ABSOLUTĂ A ROMÂNIEI.

PARTICIPAREA ROMÂNIEI LA RAZBOI –reprezinta implicarea EFECTIVĂ a României in criza orientala – act militara

- La începutul războiului, Rusia a refuzat cooperarea cu armata română deoarece nu dorea să îşi creeze obligaţii faţă de o ţară
căreia urma să îi răpească o parte din teritoriu;
- La inceputul lunii iulie 1877 – ofensiva rusă a fost oprită în faţa sistemelor de fortificaţii de la Plevna;
- 19 iulie 1877 - telegrama marelui duce Nicolae (comandantul forţelor ruse) prin care a cerut în mod expres pricipelui Carol I
să se alăture armatelor sale;
- La sfârșitul lunii august 1877 - armata română a trecut în sudul Dunării si pe o ceață densă, a inceput alaturi de
armata rusă asediul Plevnei.
La Plevna, armata română a avut un efectiv de 38.000 de soldați si 108 tunuri. Asediul aliaților din 30 august 1877 s-a
soldat cu pierderi grele, asfel încât s-a luat hotărârea ca fortăreața să fie cucerită prin înfometare. La 28 noiembrie 1877
Plevna a capitulat., după 2 luni de asediu. Ulterior, au fost obținute noi victorii ale armatei române la Rahova, Smârdan și
Vidin. S-au remarcat în luptă maiorul Gheorghe Șonțu, căpitanul Valter Mărăcineanu. După capitularea Plevnei,
românii au actionat in zona Vidin –Belogradcik, ce controla căile de acces spre Serbia și Sofia și a contribuit substanţial la
înfrângerea turcilor care capitulează în ianuarie 1878.

RECUNOAŞTEREA INTERNAŢIONALĂ A INDEPENDENŢEI

În ultima parte a războiului, Rusia a arătat o atitudine neprietenoasă, comunicând României dorinţa sa de a obţine cele 3 judeţe
din sudul Basarabiei.

Tratatul de la San Stefano(19 februarie/3 martie 1878) –document international care modifica statutul pol juridic al
României care devine indenpendenta

-delegaţia României nu a fost primită la dezbateri.

Prevederi:

- Independenţa Serbiei şi României;

- Autonomia Bosniei şi Herţegovinei;
- Organizarea Marelui Principat al Bulgariei (în care staţionau trupele ruse)
- Rusia „oferea” Dobrogea României în schimbul celor 3 judeţe in sudul Basarabiei.

Politica de forţă a Rusiei, manifestată la San Stefano, a nemulţumit atât statul român cât şi Marile Puteri.

-din acest motiv tratativele au fost reluate.

 Tratatul de pace de la Berlin(1/13 iulie 1878) – document internațional care modifica statutul pol juridic al Romaniei
( devine independenta).

Nici de această dată delegaţia română (Ion Bratianu si Mihail Kogălniceanu) nu a fost primită la tratative, i s-a dat doar
posibilitatea de a prezenta un memoriu prin care solicitau recunoaşterea independenţei şi a integrităţii naţionale.

Prevederi:

1. Principatul Bulgariei era micşorat iar în sudul său era organizată provincia autonomă Rumelia orientală;
2. Bosnia şi Herţegovina intrau sub administrarea Austro – Ungariei;
3. Serbia şi Muntenegru deveneau independente;
4. Era recunoscută independenţa României cu condiţiile:

-modificarea artiolului 7 din Constituţie ( 1866) (pt a fi acordată cetăţenia şi pt locuitorii ce nu

aveau religie creştină;

- cedarea sudului Basarabiei ( 3 judete) către Rusia şi acceptarea în schimb a Dobrogei, Deltei
Dunării şi Insulei Şerpilor

Importanţa cuceririi independenţei de stat a României ( Consecințele implicarii României in Criza orientala)

- pe plan intern a creat condiţiile întăririi regimului politic, accelerarea modernizării şi dezvoltarea economică fără nicio
constrângere externă
- se creau premisele desăvârşirii statului naţional
- a impulsionat lupta românilor din celelalte teritorii româneşti, aflate sub dominaţie străină
- pe plan extern ţara noastră devenea o ţară suverană cu drepturi depline în relaţiile internaţionale