RAZBOIUL RUSO-TURC

Războiul Ruso-Turc din 1877–1878 și-a avut originea într-o răspândire a naționalismului în
Peninsula Balcanică și în dorința Rusiei de a recupera pierderile teritoriale suferite în Războiul
Crimeei, recăpătând supremația în Marea Neagră și încurajând mișcările politice de eliberare a
popoarelor din Balcani de sub dominația otomană.

Ca rezultat al războiului, principatele România, Serbia și Muntenegru, fiecare state suverane de

facto de mai mult timp, și-au proclamat oficial independența față de Imperiul Otoman. După
aproape cinci secole de dominație otomană (1396–1878), statul bulgar a fost reînființat cu
numele de Principatul Bulgariei, între Dunăre și Munții Balcani (cu excepția Dobrogei de Nord
dată României) și cu regiunea Sofiei, care a devenit noua capitală. Congresul de la Berlin, din
1878, a permis, de asemnea, Austro-Ungariei să ocupe Bosnia și Herțegovina și Regatului Unit
să primească Cipru, în timp ce Imperiul Rus a anexat sudul Basarabiei și regiunea orașului Kars.

Traversarea Dunării Modificare

La începutul războiului, Rusia și România au distrus vasele de pe Dunăre și au minat fluviul,

asigurându-se astfel că armata rusă poate trece Dunărea în orice punct, fără opoziția flotei
turcești. Comandanții turci nu au apreciat semnificația acțiunilor rușilor. În iunie, un mic
contingent rusesc a trecut Dunărea în apropierea deltei, la Galați, și s-a îndreptat spre Rusciuc.
Aceasta i-a făcut pe otomani să fie siguri că grosul forțelor rusești va veni chiar prin mijlocul
fortificațiilor otomane.

Sub comanda directă a generalului Mihail Ivanovici Dragomirov, în noaptea de 27-28 iunie 1877
(Stil nou) rușii au construit un pod plutitor peste Dunăre la Zimnicea. După o scurtă bătălie, în
care rușii au pierdut 812 soldați morți și răniți,[34] rușii au preluat controlul asupra malului
drept și au izgonit brigada otomană de infanterie ce apăra Sviștovul. În acest moment, forțele
rusești s-au împărțit în trei: detașamentul estic sub comanda țareviciului Alexandr Alexandrovici
a primit misiunea să captureze cetatea Rusciuc și să acopere flancul estic al înaintării;
detașamentul de vest, să captureze cetatea Nicopole și să acopere flancul vestic al înaintării;
detașamentul de înaintare, sub comanda generalului Iosif Vladimirovici Gurko, urma să
înainteze rapid spre Veliko Tărnovo și să treacă Munții Balcani, cea mai importantă barieră
naturală între Dunăre și Constantinopol.
Capitularea turcilor la Nicopole

După reușita traversării Dunării de către ruși, comandamentul otoman din Constantinopol i-a
ordonat lui Gazi Osman Paşa să înainteze spre est de la Vidin și să apere cetatea Nicopole, aflată
chiar la vest de locul traversării Dunării. În drum spre Nicopole, Osman Pașa a aflat că cetatea
fusese deja ocupată de ruși și s-a îndreptat spre orașul Plevna, aflat într-un punct strategic la o
intersecție de drumuri, în care și-a cantonat cei 15.000 de oameni la 19 iulie (stil nou).[35] Rușii,
aproximativ 9.000 la număr sub comanda generalului Schilder-Schuldner, au sosit la Plevna la
primele ore ale dimineții.