2.

3 Modelul teoretic şi sistemul real al economiei de piaţă

Modelul teoretic al economiei de piaţă este construit pe o serie de premise care reprezintă
fundamentele sale, caracteristicile generale ale acestui sistem.
Caracteristicile generale ale economiei de piaţă sunt evidenţiate, în principal, pe trei planuri
conceptuale: moral-filosofic; formal-instituţional şi tehnic-substanţial.
Gândirea filosofică a secolului al-XVIII-lea şi economia politică clasică – dezvoltate ulterior
– au aşezat la temelia sistemului economiei de piaţă principiul liberalismului economic şi
primordialitatea individului. Individul (homo œconomicus) este o fiinţă liberă, inteligentă şi raţională,
ghidată de interesul personal, potrivit principiului hedonist (maximum de satisfacţie în raport de efort).
Oamenii îşi manifestă iniţiativa şi aleg alternative de acţionare numai ca persoane individuale, ei nu
acţionează din capriciu ci numai din interes, iar înainte de a acţiona compară costurile cu beneficiile
pentru şansele ce le au la dispoziţie, adică adoptă un comportament maximizator.
Din punct de vedere instituţional-formal, economia de piaţă se bazează pe instituţii juridice şi
economice adecvate. Instituţiile juridice sunt dreptul de proprietate privată şi egalitate între agenţii
economici, iar instituţiile economice sunt întreprinderea, piaţa şi statul ca agent economic autonom.
Dreptul de proprietate al fiecărei persoane şi apărarea acesteia de către statul de drept
reprezintă o caracteristică esenţială a economiei de piaţă. Proprietatea privatat-individuală sau pe bază
de asociere, constituie suportul fundamental al liberei iniţiative care se manifestă prin ansamblul
libertăţilor economice. Drepturile de proprietate formează o mare parte din regulile care guvernează
majoritatea interacţiunilor sociale în care se angajează agenţii economici, hotărând ”cine, ce mişcări să
facă şi în ce condiţii. În acest fel, drepturile de proprietate şi alte reguli
de joc determină ce vor alege persoanele individuale să facă în urmărirea intereselor lor” 1.
Consfinţită prin lege şi susţinută de statul de drept, egalitatea între agenţii economici
autonomi este o altă caracteristică generală a economiei de piaţă. Ea este, în esenţă, expresia libertăţii
subiecţilor economici privind exercitarea deplină a atribuţiilor proprietăţii şi se concretizează în libera
iniţiativă, în libertatea de alegere privind acţiunile pe care le întreprind şi despre care cred că le vor
aduce cel mai mare avantaj net. Libera iniţiativă reprezintă modalitatea specifică a afirmării libertăţilor
economice şi cunoaşte o largă dezvoltare în condiţiile economiei de piaţă. Ea creează premisele pentru
ca agenţii economici să participe voluntar şi constient la activităţile şi tranzacţiile economice,
determinând acel comportament economic cotidian care conduce la realizarea unei activităţi
economice raţionale cât mai eficiente.
Întreprinderea (firma) privată – individuală sau asociată – este entitatea economică
principală a economiei de piaţă. Ea constituie cadrul de combinare şi utilizare eficientă a factorilor de
producţie. Întreprinzatorul este promotorul iniţiativei şi raţionalităţii activităţii economice. În acest
cadru, economia de piaţă ridică profitul la rang de mobil principal al activităţii economice, al aprecierii
eficienţei utilizării factorilor de producţie.
Piaţa, ca loc de întâlnire a cererii şi ofertei, are un rol hotărâtor în desfăşurarea activităţii în
economia de piaţă. Pentru sistemul economiei de piaţă e vorba, de fapt, de un salt calitativ în evoluţia

1. Paul Heyne, „Modul economic de gândire”, Bucureşti, Editura Didactică şi Pedagogică, p.8.
procesului istoric de dezvoltare a instituţiei pieţei, prin existenţa unei ample reţele unitare de pieţe ale
produselor şi ale factorilor de producţie.
Participarea statului la viaţa economică ca agent economic autonom – în calitate de
producător, cumpărător, consumator – sau prin stabilirea cadrului legislativ şi instituţional adecvat
reprezintă o altă trasătură de bază a sistemului economiei de piaţă. Statul este de fapt garantul bunei
funcţionări a regulilor specifice economiei
de piaţă.
Din punct de vedere tehnic-substantial, economia de piaţă se întemeiază pe capitalul alcătuit
din echipamentele şi tehnologiile moderne, care permit producţii de înalt randament, precum şi
instituţii şi practici financiar-bancare corespunzătoare. Sistemul economiei de piaţă a luat nastere şi s-a
dezvoltat având la bază tehnica maşinistă, asimilarea noilor cuceriri ale ştiinţei şi tehnicii, înfăptuirea
revoluţiei industriale, a altor revoluţii în domeniul factorilor de producţie. De asemenea, băncile,
instituţiile financiare şi de asigurări constituie un agent economic indispensabil al economiei de piaţă.
Caracteristicile generale ale economiei de piaţă se manifestă într-un cadru istoric concret şi
cunoaşte numeroase aspecte specifice în fiecare ţară sau de la un grup de ţări la altul. Cu alte cuvinte
sistemul real al economiei de piaţă din economiile contemporane nu apare ca fiind unitar şi
indivizibil. Dimpotrivă, el se prezintă printr-o mare diversitate de situaţii, de experienţe şi practici
naţionale, expresie a unor tradiţii, condiţii istorice, social-politice şi culturale diferite. Studiile şi
analizele comparative au dus la formularea unor tipuri sau modele de economie de piaţă reală, cum
sunt: modelul anglo-saxon; economia socială de piaţă; tipul nordic (suedez), economia paternalistă
(tipul japonez).
O amplă analiză în această direcţie e realizată de economistul Michel Albert în lucrarea
“Capitalism contra capitalism”2. El consideră că sistemul capitalist, cum îl numeşte autorul citat, se
diferenţiază în două modele sau tipuri şi anume: modelul neoamerican (specific pentru SUA, UK,
Australia etc.) şi modelul renan care îşi are nucleul dur în sistemul economiei sociale de piaţă din
Germania, dar care se regăseşte în linii generale şi în Suedia şi celelalte ţări nordice, în Elvetia,
Austria, Olanda, Japonia. Ambele modele caracterizează economiile ţărilor dezvoltate, fiind o
emanaţie a sistemului capitalist în economie.
Întreaga experienţă istorică a demonstrat că economia de piaţă reprezintă sistemul economic
cel mai competitiv şi stimulator al creşterii economice. El nu este, desigur un sistem perfect, care
funcţionează în mod ”ideal”, dar s-a dovedit în mai mare masură performant şi eficient decât toate
celelalte sisteme economice. La pasivul funcţionării economiei de piaţă sunt trecute, printre altele,
faptul că „regulile de joc” ale economiei de piaţă favorizează, de obicei, pe cei puternici din punct de
vedere economic. De asemenea, creşterea economică poate fi întreruptă de crize sau disfuncţionalităţi,
anumiţi membri ai societăţii, suportând costurile sociale ale unor fenomene ca inflaţia, recesiunea,
şomajul.

2. Michel Albert, „Capitalism contra capitalism”, Bucureşti, Editura Humanitas, 1994