Economia de piață

Sistemul economiei de piaţă îşi are originea în filosozfia liberalismului economic şi al

proprietăţii private, sintetizate în principiul elaborat de Adam Smith “laissez faire, laissez
passer, tout va de lui même”.
Definire: Se poate aprecia că Sistemul economiei de piaţă reprezintă acel mod de
organizare a economiei în care raportul dintre cerere şi ofertă determină :
- principiile de prioritate în producerea bunurilor ;
- metodele de organizare şi combinare a factorilor de producţie;
- accesul persoanelor la bunurile economice este stabilit de nivelul şi dinamica
preţurilor.
Sistemul economiei de piaţă are la bază o serie de elemente structurale care-i asigură
funcţionalitatea: se consideră că agenţii economici sunt egali în faţa legii şi îşi exercită liber
atributele dreptului de proprietate asupra bunurilor economice de care dispun ; pe baza
dreptului de proprietate sacru şi inviolabil, subiecţii au deplina libertate de a se angaja în
actiuni economice pe care le consideră oportune în conformitate cu interesul propriu şi cu
respectarea cadrului legal.
Economia de piață este sistemul economic în care deciziile ce privesc producția și
distribuția de bunuri se bazează pe interacțiunea dintre cerere și ofertă, care determină
prețurile bunurilor și serviciilor. Principala caracteristică definitorie a economiei de piață este
că deciziile de investiții, sunt în mare parte realizate prin intermediul piețelor financiare și de
capital. Acest lucru este în contrast cu o economie planificată, unde investițiile și deciziile de
producție sunt cuprinse într-un plan integrat de producție stabilit de către un stat sau de un alt
organism care controlează factorii de producție.
Economiile de piață pot varia de la sisteme de piață liberă la diverse sisteme de piețe
reglementate sau variante protecționiste. În realitate, piețele libere nu există în formă pură,
deoarece toate societățile și guvernele le reglementează într-o oarecare măsură. În majoritatea
economiilor de piață guvernul intervine într-o oarecare măsură în direcționarea și planificarea
activității economice, și sunt așadar clasificate ca fiind economii mixte. Termenul de piață
liberă este uneori folosit ca sinonim cu economie de piață.
Economia de piață nu presupune în mod direct existența în mâini private a mijloacelor
de producție. O economie de piață poate de asemenea să includă diferite tipuri de cooperative,
colective sau agenții autonome de stat care achiziționează și schimbă diverse bunuri pe piața
economică. Toate acestea utilizează un preț liber ce este determinat de piață pentru a aloca
bunuri de capital și forță de muncă. În plus, există mai multe variante de socialism de piață,
dintre care unele implică întreprinderi deținute de angajați ce sunt bazate pe un sistem de
auto-gestionare, precum și modele care implică o combinație de proprietate publică a
mijloacelor de producție cu factori de piață.
 Calitatea de a fi element autoreproductibil al vieţii economice i se asigură fiecăruia ca
rezultat la propriilor decizii şi acţiuni. Relaţiile dintre operatorii economici îmbracă forma
tranzacţiilor de piaţă bilaterale libere şi directe. Există o concurenţă liberă pe toate segmentele
pieţei : piaţa bunurilor de consum, piaţa bunurilor de capital, piaţa muncii, piaţa resurselor
naturale, piaţa monetară etc.
Apărută dintr-o concepție și practică legate de viața economică în civilizația europeană
începând cu secolul al XVI-lea, expresia „economie de piață” are în prezent un sens mai larg.
Astfel, în literatură se disting economii de piață de tip anglo-saxon și economii sociale de tip
german sau francez. Ca urmare, există concepții diferite atât cu privire la intervenția statului
în economia de piață, cât și în privința egalității economice.
Procesul de auto-organizare al acestui sistem economico-social de diviziune a muncii
în condiții de proprietate privată asupra mijloacelor de producție constituie una din
problemele fundamentale ale ştiinţei economice, deoarece face ca sistemele economice să fie
rezultate ale acţiunii umane, nu ale unui proiect uman. De aceea, procesul respectiv i-a
preocupat în permanenţă pe toți marii economişti, de la A. Smith la L. Walras, L. Mises şi F.
Hayek.
Oamenii care interacţionează în economia de piaţă intră în relaţii cu o puternică
încărcătură morală. Dimensiunea morală a acestor relaţii este inerentă elementelor constitutive
ale economiei de piaţă – proprietate privată, liberă întreprindere, schimburi efectuate în mod
voluntar la preţuri formate în funcţie de cerere şi ofertă –, indiferent de profitul pe care îl
realizează întreprinzătorii, care nu este luat de la nimeni şi care, de aceea, le aparţine în mod
legitim
Modelul teoretic al economiei de piaţă se bazează pe anumite fundamente cum sunt :
 individul este o fiinţă inteligentă şi raţională ghidat de interesul personal, liber în
acţiuni; suprema libertate este aceea de a fi subiect al proprietăţii, dreptul de
proprietate este generalizat şi garantat pentru fiecare individ, singura restricţie fiind
legea.
Este important pentru economia de piaţă reală ca legea să nu fie diferită de la o ţară la
alta, dacă ele fac parte din aceeaşi comunitate economică;
- egalitatea în drepturi, obligaţii şi tratament a fiecărui individ, a tuturor categoriilor de
agenţi economici prin supremaţia legii, elaborată şi aplicată de către statul democratic, de
drept;
- toate deciziile economice sunt adoptate de către indivizi şi firme, fără intervenţia
guvernului; familiile decid liber ce cantitate de muncă şi alţi factori de producţie să ofere şi ce
bunuri să consume; firmele decid ce şi câte bunuri economice să producă şi ce factori de
producţie şi în ce combinaţii să utilizeze.
- se consideră că sistemul economic de piaţă asigură gradul de satisfacere cel mai înalt
posibil pentru cei care vând sau cumpără. În fiecare zi milioane de oameni iau milioane de
decizii independente în ceea ce priveşte producţia şi consumul. Aceste decizii sunt, de obicei,
motivate de consideraţii destul de imediate ale intereselor proprii sau ale familiilor lor, şi nu
de dorinţa de a contribui la binele social.
Sistemul de piaţă coordonează deciziile economice mai bine decât orice alternativă
cunoscută. Comparat cu alternativele, sistemul descentralizat al pieţei este mai flexibil şi lasă
mai mult spaţiu adaptării personale în orice moment, ajustările rapide fiind posibile. Dacă, de
exemplu, raritatea petrolului creşte preţul acestuia, un individ poate alege să nu facă economii
la încălzire şi să nu reducă consumul de petrol, în timp ce un altul poate dori exact opusul.
Pentru a obţine acelaşi efect general, prin raţionalizarea nonpreţ, autorităţile trebuie să oblige
ambii indivizi să facă aceeaşi reducere a încălzirii şi benzinei, independent de gusturile
acestora, de sfatul medicului şi de alte necesităţi. Ca urmare, se pare că economia de piaţă
îndeplineşte funcţia de coordonare a deciziilor, fără ca cineva să trebuiască să înţeleagă modul
în care funcţionează. O caracteristică importantă a economiei de piaţă este că ea determină o
distribuţie a venitului total pe care îl generează. Oamenii ale căror servicii sunt făcute
comaparativ cu oferta, cum ar fi comicii TV şi jucătorii de fotbal, câştigă venituri mari, în
timp ce oamenii ale căror servicii nu au o cerere ridicată comparativ cu oferta, probabil că au
un coeficient de inteligenţă scăzut sau sunt netalentaţi, câştigă venituri mici. Modelul teoretic
al economiei de piaţă are o mare importanţă, deoarece în funcţie de el se construieşte modelul
real.
Există mai multe modele teoretice ale economiei de piaţă :
a) modelul neoameric
b) modelul renan.
a) Modelul neoamerican se bazează pe următoarele elemente: piaţa re rol determinant
în circulaţia bunurilor; sectorul public care produce bunuri economice este neglijabil şi are
tendinţa de reducere; baza politicii economice o constituie stimularea ofertei, iar în deciziile
adoptate prevalează reuşita individuală şi maximizarea profitului financiar; preţurile bunurilor
economice (inclusiv salariile) depind în măsură determinantă de condiţiile aleatorii ale pieţei;
fiscalitate redusă, iar implicarea directă a statului în activitatea economică este neglijabilă;
întreprinderea, ca centru al deciziilor economice, este considerată un bun comercial ca oricare
altul, şi ca urmare poate fi vândută şi cumpărată ca orice alt bun economic; piaţa financiară şi
în primul rând bursa are rolul decisiv de barometru al activităţii economice în raport cu alte
forme de piaţă ; mobilitate ridicată şi în scurt timp în ierarhia economico-socială; clasa
mijlocie relativ redusă (50% în SUA ) ; un sistem de învăţământ elitist, care tinde să
funcţioneze după regulile pieţei ; politici economice şi sistem de valori care încurajează
consumul; grad redus de securitate economică faţă de risc (şomaj, sărăcie, boală), problema
protecţiei fiind o chestiune individuală sau cel mult caritate (Marea Britanie).
b) Modelul renan se bazează câteva principii esenţiale : mecanismul economic trebuie
să se sprijine pe piaţă, dar mecanismele pieţei nu pot însă să determine singure ansamblul
vieţii sociale şi care, ca urmare, ele trebuie contrabalansate de un imperativ social postulat
apriori, al cărui girant trebuie să fie statul; -statul este apărătorul protecţiei sociale şi al liberei
negocieri între partenerii sociali.
Pe baza acestor principii, modelul renan se caracterizează prin următoarele trăsături :
- majoritatea bunurilor economice îmbracă forma marfară, dar consumul unei părţi
importante din bunuri nu se realizează după regulile pieţei ;
- o politică economică care încurajează economisirea şi redistribuirea de venituri ; -
fiscaliatea directă prevalează asupra celei indirecte ;
- sistemul bancar este puternic articulat cu firmele, fiind apt să asigure finanţarea
acestora pe termen lung, prin mecanismele bancare;
- între bănci, acţionari şi întreprinderi există un sistem de interese coordonate
consensual; - nivelul salariilor depinde atât de condiţiile pieţei, cât şi de alţi factori (vechimea,
pregătirea profesională) ;
- firma, salariaţii şi statul sunt coresponsabili de perfecţionarea profesională, punându-
se accent pe comportamente cum sunt : precizie, punctualitate, ataşament faţă de firmă ;
- mişcare sindicală puternică, responsabilă din punct de vedere economic cu lideri
având competenţă remarcabilă;
- grad ridicat de securitate economică a populaţiei faţă de riscuri;
- clasa mijlocie numeroasă, reprezentând 75% în Germania, 80% în Elveţia, 89% în
Japonia ;
- un sistem avantajos de pensii şi alocaţii familiale, care asigură un grad ridicat de
protecţie socială prin grija autorităţilor publice.
În viaţa reală, nici unul din modelele teoretice de organizare a economiei nu
funcţionează în formă pură, el exprimă raţiunea unor oameni pregătiţi special, dar care nu pot
atinge totuşi viaţa şi bogăţia modelului real al economiei de piaţă. Şi totuşi, mobilul ce stă la
baza sistemului real al economiei, prefigurează caracteristicile economiei de piaţă, pe baza
cărora o ţară poate fi considerată ca fiind cu o economie de piaţă funcţională. Condiţia
aderării noilor state est-europene în Uniunea Europeană, este aceea că Uniunea Europeană, să
constate şi să aprecieze că economiile ţărilor respective sunteconomii de piaţă funcţionale.
Fără această apreciere a Uniunii Europene, nici un stat nu va fi admis ca memebru al Uniunii
Europene. O economie naţională conetmporană poate fi considerată ca o economie de piaţă,
dacă conţine următoarele elemente structurale şi mecanisme de reglare:
a) pluralismul formelor de proprietate, egali în faţa legii în faţa cărora rolul hotărâtor,
ponderea principală o deţine proprietatea privată;
b) economia este descentralizată, funcţionarea ei fiind consecinţa acţiunilor
individuale ale căror conexiuni se realizează pe baza pieţei, cadrului legislativ şi a pârghiilor
economico-financiare ;
c) interesul personal şi raporturile de piaţă bilaterale reprezintă baza activităţii
economice, impulsul său sintetizat în maximizarea profitului pentru producător şi a utilităţii
maxime pentru consumator ;
 d) piaţa concurenţială este regulatorul principal al activităţii economice;
e) poate reprezenta un sistem de pieţe : piaţa bunurilor de consum, piaţa factorilor de
producţie (inclusiv a resurselor naturale şi în primul rând a pământului), piaţa monetară, piaţa
schimburilor monetare, aflate într-o organică interdependenţă, şi în care se confruntă cererea
şi oferta de bunuri specifice şi pe baza căreia se determină niveluri şi evoluţii corespunzătoare
ale preţurilor;
f) preţurile se formează liber prin negocieri directe între vânzători şi cumpărători, fără
intervenţii administrative ale statului şi fără politici monopoliste;
g) concurenţa loială, conformă reglementărilor legale, fapt ce contribuie la primenirea
agenţilor economici producători, deoarece cei slabi sunt înlăturaţi de pe piaţă de cei puternici.
Motto-ul unei economii de piaţă ar putea fi : “Nimic nu este permanent”. Noi produse apar
continuu, în timp ce celelalte dispar. În stadiul incipient al unui produs, cererea totală este
scăzută, iar costurile ridicate. Numai unele din produsele noi devin articole de consum de
masă. Firmele de succes în industriile în dezvoltare cumpără, fuzionează sau îşi elimină
rivalii. Uneori, o industrie mare, dar în declin apare multora drept o ruşine naţională, dar totul
este ceva natural, se primenesc doar agenţii economici.
h) existenţa unui sistem financiar – bancar ramificat, modern echipat care-şi asumă
reglarea operativă a masei monetare şi orientarea acţiunilor celorlalţi agenţi economici.
i) o structură tehnico-economică modernă (factori de producţie, nivel calitativ, mod de
combinare, infrastructură etc.) care reprezintă componenta substanţială a unei înalte eficienţe
economice, premisa satisfacerii decente a nevoilor fundamentale pentru toţi cetăţenii –
condiţie materială a libertăţii economice.
j) statul democratic veghează respectarea regulilor pietei, completează şi corectează
mecanismul său, folosind cadrul legislativ şi pârghiile economice financiare.
Bunurile şi serviciile produse şi oferite într-o economie de piaţă sunt hotărâte de ceea
ceeste cel mai profitabil de produs sau de oferit. Aceasta contrastează cu econimia socialistă
sauplanificată central, în care Guvernul decide ce trebuie să producă economia pentru a
satisfacenevoile ţării; apoi el alocă resursele necesare pentru producţia produsului economic
respectiv.Să luăm, spre exemplu, cazul unui producător de încălţăminte, care operează într-
oeconomie de piaţă. Să presupunem că firma produce 10.000 de perechi de pantofi pe an.
Dacăacestea nu sunt suficiente pentru ca firma să îşi acopere toate costurile, producătorul ori
săvândă mai mulţi pantofi, ori să vândă acelaşi număr de pantofi, dar la un preţ mai mare.
Ceicare şi-au investit banii în firma de încălţăminte îşi vor pierde încrederea în afacere în
cazul încare ea va continua să înregistreze pierderi. Ei ar putea să decidă să îşi mute banii în
firme sauindustrii mai profitabile.Dacă firma de încălţăminte nu poate să îşi mărească
eficienţa şi/sau vânzarile, ea va ieşiîn cele din urmă de pe piaţă. De aceea, într-o economie de
piaţă pantofii sunt oferiţi doar încazul în care este profitabil o firmă să îi ofere.
Indiferent de nivelul de dezvoltare, potenţialul economic şi cultural, regim social-
politic şicultural, toate statele lumii sunt angajate într-un amplu proces de transformări
radicale, detrecere de la produse muncă-intensive, la produse cultural-artistic-
intensive. Ţările slabdezvoltate din punct de vedere economic, cum este şi România, trebuie
să conceapă strategii deînfăptuire a mai multor tranziţii, în principal la cea de economie de
piaţă
Opţiunea României pentru economia de piaţă porneşte de la experienţa sa, care a arătat
că sistemul economic bazat pe monopolul absolut al proprietăţii de stat s-a dovedit falimentar,
că mecanismul economic de comandă nu corespunde criteriilor de eficienţă şi raţionalitate şi
că duce doar la sărăcie. Asta nu înseamnă că se poate trece uşor la economia de piaţă,
deoarece tranziţia se identifică cu înfăptuirea reformei economice, prin care economia
românească puternic centralizată trebuie să devină o structură economică descentralizată, cu
mecanisme de piaţă bine definite şi corelate.
Tranziţia presupune un proces relativ îndelungat, care în mod inevitabil generează
dificultăţi economice şi costuri sociale ridicate, deoarece economia de piaţă trebuie să
funcţioneze pe baze noi, structuri noi, mecanisme de reglare noi, mentalităţi noi.
Pe masură adâncirii diviziunii sociale a muncii, a specializării producătorilor, a amplificării și
diversificării nevoilor, a bunurilor și serviciilor, sistemul economiei naturale își restrange
treptat sfera de cuprindere în favoarea economiei de schimb, în care bunurile se produc
predominant pentru piață. Ea se generalizează în capitalism. Economia de schimb are la bază
diviziunea socială a muncii care generează agenți economici specializați: pe profesii
(ocupații), pe ramuri (activități) și teritorial.
Economia de schimb, în care piața are un rol hotărâtor în reglarea economiei, s-a
dovedit a fi în practică un sistem performant, prezent în toate societățile moderne; el
reprezintă forma universală de organizare și funcționare a activitații economice în lumea
contemporană.
Economia de schimb se întemeiază pe mecanismele obiective ce pun in valoare forțele
pieței, în care raportul dintre cerere și ofertă determină principiile de prioritate în alocarea și
utilizarea resurselor materiale, umane și financiare disponibile. Într-o astfel de economie,
activitățile agenților economici sunt stimulate și sancționate de exigentele pieței; criteriile cu
care operează piața sunt cele ale eficienței și ale concordanței produțtiei cu nevoile efective
ale societății. Pentru a obtine beneficii, întreprinderile trebuie să fie receptive la semnalele
pieței, să aiba o înaltă capacitate de adaptare la schimbările mediului economico-social, să
manifeste inventivitate, spirit creator, preocupare pentru înnoirea și modernizarea produselor,
a formelor de distribuție.
Economia de piață este prin excelență o economie monetara. În cadrul ei, fiecare
consumator individual și fiecare producător acționează prin schimb pentru a rezolva cele trei
probleme fundamentale. Astfel, ce se produce depinde de veniturile cumpărătorilor și de
profitul producătorilor, al firmelor; cum se produce este în funcție de concurența dintre
producători, fiecare dintre ei fiind obligat să adopte metoda și tehnica de producție care îi
asigură realizarea celui mai mic cost de producție și maxim de profit; pentru cine se produce
depinde de cererea și oferta de pe piața factorilor de producție, de cantitatea și prețul acestora,
în funcție de care se stabilește nivelul salariului, rentei ăi dobânzii. Monetarizarea economiei
se concretizează în faptul că “banii reprezintă alaturi de capital și specializare cel de-al treilea
aspect major al vietii economice moderne“.
Economia de piață se caracterizează printr-un mecanism adecvat de funcționare ale
cărei componente sunt: cererea., oferta, concurenta și prețurile. Combinarea factorilor de
producție consta în obținerea produselor în conditii de rentabilitate. Proprietatea individuală
reprezintă postulatul de bază al economiei de piată, totodata este suportul fundamental al
liberei initiative, al liberei întreprinderi. O alta caracteristică a economiei de piată este
egalitatea în fata legii a agenților economici.
Statul democratic este garantul bunei funcționari a instituțiilor economice și juridice
specifice. El apără structurile economice globale: proprietatea individuală și contractele
economice și comerciale, raporturile asociatilor și actionarilor. Băncile, instituțiile financiare
și asigurările au devenit un agent economic autonom, se poate spune că economia de piată
favorizează pe cei puternici și penalizează pe cei slabi. Costurile sociale ale unor fenomene ca
inflația și șomajul sunt suportate de cei cu o situație economică slabă.
Bibliografie
1. Dicţionar Macmillan de Economie Modernă, coordonare pentru versiunea română
prof. univ. dr. Sorica SAVA, Editura Codecs, 1999
2. Pohoata, Ion, “Doctrine economice universale”, Editura Fundației “Gh. Zane”, Iași,
1993
3. Sava, Sorica “Economia de piata”, Institutul National de Cercetari Economice,
Bucuresti, 1990