Teorii cauzale (etiologice) care au incercat sa explice comportamentul infractional

Teorii biologice
▪ Pun la baza infracţionalităţii factori biologici, precum:

 o aberaţie cromozomială (un cromozom Y suplimentar);

 anumite anomalii ţinând de biochimia creierului (la nivel de neurotransmiţători: exces de

adrenalină şi dopamină; deficit de serotonină);

 o anumită constituţie corporală (de exemplu, s-a constatat în unele studii că cei mai mulţi

delincvenţi au o constituţie atletică; diferite tipuri de constituţie corporală se asociază cu

predispoziţia spre anumite tipuri de infracţiuni);
 O altă constatare la delincvenți se leagă de nivelul crescut al testosteronului în sânge (aspect

corelat cu agresivitatea). Din acest punct de vedere este de înțeles de ce cei mai mulți
delincvenți sunt bărbați tineri.
 Sexul bărbătesc reprezintă deci un factor de risc pentru infracționalitate. Statistic vorbind,

bărbații săvârșesc peste 90% dintre infracțiuni.

 Analizând vârsta acestora, se constată o preponderență a celor cu vârste cuprinse între 14 și

35 de ani (adolescență și tinerețe).

Teoriile socio-economice
▪ Pun infracţionalitatea pe seama unor factori precum:

• sărăcia;

• lipsa locurilor de muncă;

• lipsa de educaţie formală;

• apartenenţa la o minoritate etnică / religioasă;

• traiul în anumite cartiere / zone defavorizate;

• provenienţa din familii delincvente etc

Teoriile atribuirii
▪ Se referă la tendinţa oamenilor de a-şi justifica sau explica comportamentul (de exemplu: un

comportament infracţional; abandonul şcolar; eşecul de a menţine un loc de muncă) prin

raportare la următoarele categorii de factori:
 factori externi versus factori interni;

 factori stabili versus factori instabili.

▪ Delincvenţii tind să facă atribuiri externe, dând vina fie pe victimă, care i-a „provocat”, fie

pe grupul de prieteni, care i-a „îndemnat”, fie pe societate în ansamblul ei, care nu i-a ajutat
să-şi satisfacă anumite nevoi (de exemplu, lipsa locurilor de muncă).
▪ Rezultă astfel patru tipuri de atribuiri:

- interne şi stabile (de exemplu „Sunt cleptoman”);

- interne şi instabile (de exemplu „Am fost furios pe moment”);
- externe şi instabile (de exemplu „M-a provocat”; „M-a convins un prieten”);
- externe şi stabile (de exemplu „Totdeauna mă ceartă”).

Și pentru că alții sunt principlaii vinovați, delincvenții apreciază pedeapsa primită ca fiind
mult prea mare în raport cu fapta săvârșită și vor fi ulterior reticenți în fața acțiunilor de
reeducare