METODE DE PRELEVARE, CONSERVARE SI TRANSPORT

A PROBELOR DE APA
1. Introducere
Apa este cel mai important aliment. Nu poate fi înlocuit. Aceste afirmaţii nu sunt figuri de stil,
ci citate din standardele de apă din ţări dezvoltate. Omul se poate lipsi in extremis de apă
pentru alte folosinţe, dar nu şi de apa de băut. Rezistă timp destul de îndelungat fără mâncare,
dar foarte puţin fără apă. Şi găseşte apă în diverse alimente, dar nu se poate lipsi de apa
lichidă. De aceea pentru om cea mai importantă apă a fost, este şi va fi APA. Apa este un
constituent fundamental şi indispensabil al organismului uman. Modificări mici produc
tulburări grave iar insuficienţa aportului de apă este mult mai puţin tolerată decât carenţa în
alte elemente.
Ori de câte ori este nevoie ca un volum de apă sau substanţe asociate acestuia să fie
caracterizat, in mod general, este imposibil de examinat intregul volum, şi din acest motiv, se
impune prelevarea de probe. Referitor la probele prelevate, acestea trebuie să fie cât mai
reprezentative din întregul volum. Pentru îndeplinirea acestui aspect este necesar, pe cât este
posibil, luarea unor măsuri de precauţie pentru ca probele să nu sufere nici o modificare în
intervalul dintre momentul prelevarii şi cel al analizei.
Prelevarea reprezintă o verigă slabă în cadrul procesului de caracterizare. Cel mai adesea se
desfaşoară în condiţii de mediu dificile, pe termen scurt, cu ajutorul unor echipamente
nepotrivite şi de către un personal care a beneficiat de pregătire neadecvată. În aceste condiţii,
în ciuda utilizării unor echipamente analitice performante, valoarea oricărui rezultat analitic
obţinut este pusa sub semnul întrebării.

2. Obiectivele programelor de masuri

2.1 Definiţia obiectivelor

Înainte ca un program de prelevare să fie realizat, este important ca obiectivele

acestuia să fie stabilite ţinând cont de faptul că ele vor reprezenta un factor major în
determinarea cerinţelor analitice, în poziţionarea secţiunilor de prelevare, în determinarea
frecvenţei şi procedurilor de prelevare.
O atenţie trebuie să se acorde şi nivelului de detalii si precizie, iar modalitatea care
rezultă va fi exprimată, de exemplu, ca incărcări de poluanţi, concentraţii maxime şi minime,
medii aritmetice, etc. De exemplu, ar trebui să se desemneze datele necesare în scopul
satisfacerii cerinţelor, adică dacă prezintă interes media sau valorile extreme ale
concentraţiilor, sau dacă este necesară o prelevare lunară, zilnică sau orară .
De mare importanţă este realizarea unei liste cu parametrii consideraţi a fi de interes,
astfel încât să fie desemnate tehnicile de prelevare, tipurile de sticle folosite, precum şi
metodele de conservare şi manevrare.
Ar putea fi considerat ca fiind oportună realizarea unei prelevări preliminare şi a unui
program de analize înainte de finalizarea obiectivelor. Datele prealabile ar trebui să fie
analizate, şi ar trebui să se ţină cont şi de experinţa personalului experimentat.
Timpul necesar unei bune realizări a programului de prelevare este, în general, bine
gospodărit şi cel mai adesea, este justificat de către rezultatul final obţinut într-un mod mult
mai eficient şi economic.
Cele trei obiective generale ale programului de prelevare sunt:

1. Măsurătorile privind controlul calităţii utilizate in situ pentru a decide când se impun
corecţii pe termen scurt ale procesului de prelevare.
2. Măsurătorile de caracterizare a calităţii, cel mai adesea pentru un proces de control pe
termen lung sau pentru indicarea unor tendinţe pe termen lung.
3. Identificarea surselor de contaminare.
Personalul din laborator urmăreşte cu regularitate toate aceste obiective, cu toate că scopul se
poate schimba de la o zi la alta. Măsurătorile de caracterizare ale calităţii pot evidenţia un
rezultat eronat, ceea ce poate conduce la o investigaţie a contaminării.

2.2 Cerinţe necesare definirii obiectivelor

O bună practică ştiinţifică presupune o bună cunoaştere a concentraţiilor sau a

distribuţiei incărcării parametrilor fizici sau chimici. Procesul de prelevare este adesea corelat
cu un studiu al schimbărilor în timp, al ratei scurgerii, al condiţiilor de funcţionare a staţiilor
operative, ale condiţiilor meteo, etc.
Pot fi enunţate câteva obiective specifice:
• Evaluarea calităţii apei în cadrul bazinului râului;
• Evaluarea conformării unui curs de apa ca şi sursă de apă potabilă;
• Evaluarea conformării unui curs de apă pentru utilizare în scop agricol (ex irigaţii,
zootehnie);
• Evaluarea conformării unui curs de apă pentru utilizare în scop piscicol;
• Evaluarea conformării unui curs de apă pentru utilizare în scop de agrement (ex. sporturi
nautice şi înot);
• Studierea efectelor descărcărilor de ape uzate sau a scurgerilor accidentale asupra cursului
de apă receptor;
• Evaluarea performanţelor şi controlul staţiilor de epurare a apelor uzate, inclusiv a staţiilor
industriale.
• Evaluarea impactului utilizării terenului asupra calităţii cursului de apă;
• Evaluarea efectelor proceselor de sedimentare şi de dizolvare a unor substanţe din sedimente
atât asupra masei apei, cât şi asupra depozitelor de pe fundul apei.
• Studiul efectelor instalaţiilor de captare, a lucrărilor de regularizare, a trasferului de debite
asupra calităţii chimice şi biologice a râului;
• Studierea efectelor lucrărilor hidrotehnice asupra calităţii apei (ex. suplimentarea-
îndepărtarea unor lucrări de barare, schimbări ale structurii canalului sau a patului albiei)
• Obţinerea unor informaţii primare referitoare la condiţiile de mediu ca parte componentă a
evaluărilor de mediu pe termen lung.

2.3 Variabilitatea rezultatelor

Programele complexe de prelevare sunt necesare în cazul în care concentraţiile unor

parametrii importanţi variază foarte mult sau se modifică într-o perioadă scurtă de timp.
Aceste variaţii pot avea cauze diverse, precum schimbări extreme de temperatură, evoluţia
debitului sau condiţii de funcţionare ale staţiei. O atenţie deosebită trebuie acordată inţelegerii
sistemului care va fi prelevat. Procesul de prelevare ar trebui evitat la sau în apropierea
graniţelor sistemului, în afară de cazul când acest aspect reprezintă un obiectiv specific al
programului de prelevare.
O atenţie deosebită trebuie, de asemenea, acordată minimizării oricăror schimbări în
ceea ce priveşte concentraţia unor importanţi parametrii, schimbări care pot surveni în timpul
procesului de prelevare propriu-zis, dar şi în perioada dintre prelevare şi cea de analiza probei.
Variabilitatea poate fi minimizată în cadrul unui sistem prin prelevarea unor probe
compuse în funcţie de timp sau debit, dar trebuie luate în considerare limitele unei prelevări
compuse, şi anume faptul că că probele nu sunt stabile, ceeea ce ar putea induce schimbări
neprevăzute în sistem. Această metodă nu poate fi utilizată pentru a determina condiţiile
extreme.

3. Sănătate şi siguranţă
3.1 Prevederi generale

Procesul de prelevare pentru apele de suprafaţă poate fi unul periculos, motiv pentru
care sponsabili pentru desemnarea programelor de prelevare, precum si prelevatorii trebuie să
fie instruiţi pentru asigurarea unor condiţii de siguranţă corespunzătoare.
Pentru anumite perioade ale anului, condiţile generale de mediu într-o anumită regiunea pot fi
destul de ostile. De aceea, în plus faţă de prevederile necesare care trebuie să fie luate de către
personalul implicat în prelevare, trebuie să se asigure următoarele:
• Coordonatorii procesului de prelevare trebuie să cunoască în permanenţă programul de
prelevare;
• Prelevatorii să fie protejaţi de intemperiile vremii;
• Instruirea prelevatorilor privind activitatea în condiţii extreme de iarnă (de ex. gheaţă pe
şosea).
În majoritatea cazurilor, condiţiiile sunt de aşa natură încât personalul implicat în prelevare
trebuie să fie însoţit, mai ales pentru locaţiile izolate.

3.2 Situaţii specifice prelevării

3.2.1 Procesul prelevãrii în zonele izolate

Prelevarea ar trebui mereu realizată de către 2 persoane care să lucreze împreună şi care să
aibă o instruire asemănătoare. Maşina utilizată ar trebui să fie echipată corespunzător scopului
urmărit. Ar trebui să se menţină contactul permanent cu sediul central care trebuie să
cunoască traseul de prelevare. În cazul în care condiţiile meteo se înrăutăţesc, trebuie luate
precauţii adecvate situaţiei.

3.2.2 Prelevarea pe râuri

Accesul la siturile obişnuite de prelevare indiferent de condiţiile vremii este deosebit
de important; o secţiune care nu indeplineşte acest criteriu va fi respinsă, chiar dacă acea
secţiune satisface obiectivele tehnice incluse în programul de prelevare. Atunci când probele
necesită să fie luate prin intrarea în cursul de apă, trebuie să se ţină cont de posibila prezenţă a
nămolului fin, a nisipurilor mişcătoare, a gropilor adânci si a curenţilor rapizi. Un băţ ajutător
sau un instrument similar de examinare joacă un rol important în asigurarea siguranţei
înaintării prin apă. În acest fel, prin cercetarea terenului, pot fi estimaţi curenţii şi localizate
gropile, eventualele ziduri, nămolul fin şi nisipurile mişcătoare. În cazul în care există dubii ar
trebui întins un cablu de siguranţă care ar trebui fixat de un obiect fix de pe ţărm sau mal
pentru sprijin.
3.3 Utilizarea conservanţilor în procesul de prelevare

Unele recipiente pot fi pregătite în laborator prin adaugarea unor cantităţi mici de
conservanţi (soluţii de fixare). O altă modalitate în acest scop poate fi fixarea probelor cu mici
cantităţi de conservanţi stocaţi şi transportaţi pe teren în recipiente speciale. În ambele situaţii,
prelevatorul trebuie să cunoască conservanţii pe care îi utilizează, precum şi riscul acestora,
recipientele trebuind să fie marcate cu semne corespunzătoare de prevenire, iar prelevatorul ar
trebui să poarte imbrăcăminte de protecţie adecvată.

4. Asigurarea unor bune condiţii în procesul de prelevare

4.1 Aspecte generale

4.1.1 Proiectarea programului de prelevare

În funcţie de obiectivele care trebuie atinse, reţeaua de prelevare poate fi reprezentată
fie de o singură probă, fie de un proces de prelevare complex planificat pentru intregul sistem.
De exemplu, probele luate dintr-o secţiune care aparţine unui complex industrial pot include
prelevări din: priza de apă, puncte unde apa ar putea fi contaminată, gura de evacuare şi zona
de amestec din cursul de apă receptor.

4.1.2 Identificarea locatiilor de prelevare

Identificarea locaţiilor pentru prelevare permite ca prelevarea comparativă să aibă loc
tot timpul. Punctele de prelevare pot fi identificate utilizând repere fixe, coordonate GPS sau
staţii şi număr de identificare al staţiei sau echipamentului. Acolo unde este posibil, punctul
de prelevare ar trebui să fie marcat în mod clar pentru a evita orice confuzie.

4.1.3 Caracterul debitului

Ideal, probele ar trebui luate din ape turbulente, bine amestecate, şi, unde este posibil,
pentru cursurile de apă liniştite, turbulenţa ar trebui indusă .

4.2 Prelevarea din râuri

4.2.1 Alegerea locului de prelevare

În ceea ce priveşte alegerea locului de unde să se realizeze prelevarea sunt importante
2 aspecte:
• alegerea secţiunii de prelevare (locaţia secţiunii de recoltare din cadrul bazinului respectiv, a
râului sau a cursului de apă); şi
• identificarea locului exact al secţiunii de prelevare.
Scopul prelevării defineşte adesea cu precizie secţiunile de prelevare (ca şi in cazul
determinării calităţii unui efluent) dar uneori scopul conduce doar către o idee generală
privind situl de recoltare, ca şi in cazul caracterizării calităţii într-un bazin hidrografic.
Alegerea secţiunilor de recoltare pentru staţii de prelevare singulare este de obicei uşor de
realizat. De exemplu, se poate alege o staţie de monitoring ca şi un sistem de referinţă de
înregistrare a calităţii apei care să permită utilizarea într-un mod convenabil a unui pod sau să
permită ca descărcarea unui efluent din amonte sau a unui afluent să se amestece foarte bine
pe părţile laterale înainte de staţia de prelevare. Staţiile pentru monitorizarea punctelor de
captare a alimentărilor cu apă trebuie să fie fixate in cadrul unor limite restrânse (foarte
aproape de prizele de captare).

4.2.2 Importanta amestecului

În situaţia în care efectele produse de un afluent sau un efluent asupra calităţii într-un
anume punct al cursului de apă principal prezintă importanţă, atunci este necesară
stabilirea cel puţin a 2 secţiuni, una chiar în amonte de confluenţă, iar cealaltă suficient de
mult în aval pentru a se asigura că amestecul este complet. Caracteristicile fizice ale canalelor
cursurilor de apă controlează în mare măsură distanţele cerute pentru amestecul complet al
efluenţilor cu debitul cursului de apă.
Efluenţii se amestecă în 3 dimensiuni ale cursului de apă, şi anume:
• Pe verticală (din amonte spre aval);
• Pe lateral (de pe o parte pe cealaltă);
• Pe longitudine (nivelând concentraţia vârfurilor efluenţilor în albie datorită curgerii apei
înspre aval). În procesul de selectare a secţiunilor şi punctelor de prelevare, trebuie să se ia în
considerare distanţele de-a lungul cărora efluenţii se amestecă în aceste 3 dimensiuni. Acestea
pot fi influenţate de viteza apei. În studierea proceselor de amestecare pot fi utile tehnicile de
urmărire utilizând trasori coloraţi. De asemenea, sunt importante şi măsurătorile privind
conductivitatea.
În majoritatea cursurilor de apă, efluenţii descărcaţi se amestecă pe verticală în mod
complet pe o distanţă de 1 km. În mod normal, intr-un curs de apă este necesar să existe un
punct de recoltare la maxim o adâncime, deşi stratificarea poate fi indusă în cursurile de apă
cu curgere lentă, prin efecte termale şi alte efecte ale densităţii. În aceste cazuri, poate fi
necesară prelevarea la diferite adâncimi, ceea ce impune teste preliminare pentru a evalua
gradul de stratificare. Distanţa pentru realizarea amestecului lateral complet depinde în
general de apariţia unor cotituri ascuţite şi se măsoară în km şi mai rar în fracţiuni de km. De
aceea, pentru a obţine probe reprezentative, un curs de apă ar trebui monitorizat în 2 sau mai
multe puncte de-a lungul lăţimii sale, în secţiuni situate în aval de descărcările unui efluent
sau afluent. Luarea în considerare a distanţei necesare realizării amestecului pe longitudine
este importantă în scopul stabilirii deciziei cu privire la frecvenţa prelevării. Pentru a da
rezultate reprezentative în cazul unei descărcări neregulare, se impune o frecvenţă mai mare a
prelevării decât în cazul în care amestecul longitudinal a fost desăvîrşit într-o măsură mai
mare. De notat că anumite teste au evidenţiat faptul că formula de mai sus poate subestima
lungimea necesară amestecului pentru cursurile de apă mici de aproximativ 5 m lăţime şi
poate supraestima lungimea necesară amestecului pentru râurile de aproximativ 50 m lăţime.

4.2.3 Consideratii privind timpul de propagare

Adesea, datele referitoare la timpul necesar propagării pot fi relevante în alegerea
locaţiei pentru prelevare. De exemplu, secţiunile de prelevare trebuie să fie selectate astfel
incât anumiţi constituenţi sau poluanţi să poată fi urmăriţi în cadrul unui sistem, în special
dintr-o sursă distinctă de poluare. Aceasta necesită cunoaşterea timpului de retenţie din cadrul
sistemului investigat (timpul de propagare). Acest timp, este de asemenea important în
studierea probelor pentru investigarea ratei de schimbare al componentelor instabile (de
exemplu în autoepurarea corpului de apă, timpul de propagare poate furniza informatii despre
mărimea coeficientului cinetic).
Măsurătorile ar trebui realizate la un număr de minim cinci debite diferite iar timpul de
propagare rezultat ar trebui transpus functie de mărimea debitelor corespundente. În felul
acesta se pot obţine alte valori ale timpului de transport, prin extrapolare sau interpolare.
Totuşi, extrapolarea pentru mai mult de 10% din valoarea debitului măsurat poate furniza
informaţii inexacte ale timpului de propagare.
4.3 Prelevarea pentru determinarea suspensiilor solide

Solidele pot fi distribuite aleatoriu în cadrul adâncimii unui lichid. Dacă este posibil,
ar trebui realizat amestecul adecvat, prin întreţinerea condiţiilor turbulente. Ideal, viteza
liniară ar trebui să fie suficientă pentru a induce turbulenţa şi probele ar trebui luate în condiţii
isocinetice. Dacă nu este posibil, ar trebui luate o serie de probe de-a lungul întregii secţiuni
transersale. Este bine de reţinut că mărimea distribuţiei suspensiilor solide se poate modifica
în timpul necesar pentru o prelevare completă.

5. Timpul şi frecvenţa prelevării

5.1 Introducere

Rezultatele analitice din programul de prelevare sunt necesare pentru a furniza

estimări asupra informaţiilor cerute în cadrul limitelor de toleranţă admisibile, definite în
obiectivele programului. Dacă obiectivele nu includ o precizare a magnitudinii erorii
acceptabile, este imposibilă o statistică bazată pe programul de prelevare. Acolo unde sunt
prezente variaţii persistente sau ciclice, este necesară o precizie mai bună în estimarea
concentraţiei medii, realizată în principal prin prelevări sistematice şi mai puţin prin prelevări
aleatoare ( pentru oricare număr de prelevări dat), cu condiţia ca intervalul între probe să fie
suficient de scurt pentru a fi relevant pentru variaţiile respective. Atunci când se utilizează
prelevarea sistematică, este esenţial ca frecvenţa prelevării să nu coincidă cu oricare ciclu
natural prezent in sistem, sau cu orice alt efect temporar (ex. O pompă din amonte care
porneşte o dată pe oră, un studiu al efectului care nu este cuprins în obiectivele prelevării).
În sistemul de râuri, variaţia regulată a ciclului în calitatea apei poate să apară cu o
periodicitate de o zi, o săptămână sau un an. Când apar aceste vatiaţii, perioada prelevărilor ar
trebui aleasă cu grijă, pentru evaluarea naturii acestor variaţii. Dacă acestea nu sunt
persistente sau dacă amplitudinea lor este apreciată a fi mai mică decât variaţiile aleatoare,
este indicată în mod obişnuit alegerea aleatoare a perioadei de prelevare, sau în mod
alternativ, probe uniform distribuite pe întreaga perioadă de interes. În caz contrar, perioada ar
trebui aleasă astfel încât părţile diferite ale ciclului să fie prelevate, în afara cazului în care
sunt de interes concentraţiile extreme. În această situaţie, probele ar trebui luate la perioade
corespondente pentru fiecare ciclu
Există trei tipuri principale de programe, şi anume: de control al calităţii, de caracterizare a
calităţii şi de identificare a surselor de poluare. Masurătorile realizate pentru controlul calităţii
pot fi folosite pentru caracterizarea calităţii şi vice-versa.

5.2 Programele de control ale calităţii

Acestea implică în mod obişnuit controlul concentraţiei al unuia sau mai multor
parametrii în cadrul unei limite definite. Rezultatele sunt solicitate cu scopul de a decide dacă
sunt necesare acţiuni imediate. Frecvenţa prelevării ar trebui sa fie astfel aleasă încât să existe
o probabilitate mai mult decât acceptabilă a abaterilor importante dincolo de limita de control
survenită între măsurători succesive. Există doi factori primari care stabilesc această
frecvenţă:
• Magnitudinea şi durata abaterii faţă de condiţiile dorite;
• Probabilitatea apariţiei abaterii faţă de condiţiile dorite.
Adesea, este posibilă doar aproximarea acestor factori, dar estimări rezonabile vor permite o
valoare utilă pentru deducerea frecvenţei de prelevare.

5.3 Programele de caracterizare ale calităţii

Aceste programe au ca scop estimarea unuia sau mai multor parametrii care să
caracterizeze concentraţia şi/sau variabilitatea lor de-a lungul unei perioade definite. De
exemplu, media sau mediana indică tendinţa centrală a rezultatelor iar deviaţia standard indică
variabilitatea acestora. Rezultatele pot fi necesare ca parte a cercetării de investigaţie, sau
pentru caracterizarea parametrilor care nu sunt necesari a fi verificaţi în mod obişnuit, sau în
scopul controlului pe termen lung.

5.4 Programele de investigare ale cauzelor poluărilor

Aceste programe ar trebui concepute pentru a determina caracteristicile descărcărilor

poluanţilor de origine necunoscută. Acestea sunt în general bazate pe cunoaşterea naturii sau
naturilor poluanţilor şi pe coincidenţa periodicităţii de apariţie a poluării precum şi pe
periodicitatea prelevării.
Aceste criterii necesită ca prelevarea, în contrast cu realizarea controlului calităţii sau a
caracterizării calităţii, să fie realizată cu o frecvenţă ridicată corectă, în relaţie cu frecvenţa de
apariţie a poluării.

6. Tipuri de probe
6.1 Introducere

Datele analitice pot fi necesare pentru indicarea calitaţii apei prin determinarea unor
parametrii cum ar fi concentraţia: mineralelor dizolvate, gazelor dizolvate, materiei organice
dizolvate şi a materiei în suspensie la un timp şi o locaţie specifică, sau pe o perioadă de timp
la o locaţie specifică. Cel mai bine ar fi ca măsurea anumitor parametrii cum ar fi temperatura,
gazele dizolvate şi pH-ul să fie facută daca este posibil in situ (la fata locului), cu scopul
măririi acurateţei rezultatelor. Câţiva parametrii trebuie să fie conservaţi de variaţii, prin
mijloace şi în condiţii corespunzătoare, înainte ca probele să fie transportate la laborator
pentru analiză.
Datorită necesităţilor analitice diferite, ar trebui luate probe separate pentru analizele chimice
şi bacteriologice.
Tipurile de prelevări luate vor fi mereu dependente de obiectivele programului de
prelevare, şi există o varietate din care se alege. Tipurile variate de probe sunt descrise în cele
ce urmează. În alegerea acestora trebuie tinut cont de numărul prelevărilor necesare cerinţelor
analitice.

6.2 Probe punctuale

Probele punctuale sunt prelevări distincte, de obicei colectate manual, dar care pot fi
colectate şi în mod automat. Fiecare probă este în mod normal reprezentativă doar pentru
calitatea apei la timpul şi locul la care proba a fost luată. Prelevările automate sunt
echivalentul a o serie de probe luate într-un timp pre-selectat sau pentru un interval de debit
de bază.
Probele punctuale sunt recomandate în cazul în care debitul apei care trebuie prelevat
nu este uniform, dacă valorile parametrilor de interes nu sunt constanţi, şi dacă folosirea unor
prelevări complexe vor da diferenţe ambigue între probele individuale datorită reacţiilor dintre
ele.
Probele punctuale sunt de asemenea utile în investigarea surselor posibile de poluare,
sau în supravegherea pentru extinderea acestora sau în cazul colectării de probe automate
distincte, în perioada din zi în care poluarea este prezentă. Acestea pot avea de asemenea
prioritate în stabilirea unor programe de prelevare mai cuprinzătoare. Probele punctuale sunt
esenţiale când obiectivul programului de prelevare este de a determina dacă calitatea apei
respectă limitele care au fost impuse. În situaţia în care accesul la râu este uşor, probele sunt
prelevate direct în recipientul colector (sticlă) care este ulterior trimis la laborator. Această
tehnică nu poate fi utilizată dacă recipientele conţin soluţii de fixare. Totuşi, accesul direct la
râu nu este întotdeauna practic şi în acest caz trebuie utilizată o procedură indirectă de
prelevare. De cele mai multe ori, este suficientă recoltarea prin imersia sub suprafaţa apei a
unui recipient deschis la gură (găleată sau canistră). Acest recipient este descris adeseori ca “
găleată de prelevare”. Prelevarea se poate realiza prin scufundare manuală, cu ajutorul unei
cozi sau prin coborârea pe o sfoară a recipientului.
Pentru obţinerea limitelor analitice de detecţie cerute, sunt necesare volume mari de
probe. Suplimentar, multe tehnici analitice moderne necesită o probă exclusivă deoarece sunt
necesare în mod frecvent tratamente specifice pre-analiză. Pentru a uşura colectarea diferitelor
volume de probă se utilizează mai multe recipiente cu volume ce variază între 250 ml şi 3 litri
(singura limitare la volumul recipientului este dată de capacitatea prelevatorului de a folosi
recipientul).
Dacă persoana care prelevează nu poate atinge marginea apei, atunci este necesară utilizarea
unui recipient prevăzut cu coadă. Aceasta este de obicei telescopică şi poate atinge o lungime
de 3 metri. Lungimea cozii va limita dimensiunea maximă a recipientului de prelevare.
În alte cazuri, probele pot fi recoltate pe pe o construcţie, cum ar fi un pod iar
recipientul de prelevare poate fi coborât cu ajutorul unei frânghii. Au fost folosite cu succes
sârma flexibilă , acoperită cu PTFE sau alte produse similare din polietilenă neporoasă. De
asemenea, este util un scurt lanţ din oţel inoxidabil pentru conectarea frânghiei la recipientul
de prelevare, fie prin legarea directă, fie cu ajutorul unei cleme metalice. Scopul acestui lanţ
este în primul rând acela de a ajuta la submersia recipientului, dar folosirea acestuia ajută şi la
prevenirea contaminării de către probele anterioare deoarece nu absoarbe lichidul şi este mai
uşor de curâţat decât sfoara în sine.
Recipientul de prelevare cu gură deschisă era în trecut fabricat fie din plastic fie din metal.
Aceasta implica de obicei necesitatea ca prelevatorul să transporte asupra sa ambele tipuri de
recipiente, deoarece metalele din proba de apă reacţionează cu un recipient metalic iar
recipientele din plastic pot pierde compuşi care interferează cu substanţele organice. Recent,
oţelul inoxidabil pentru uz alimentar a început a fi utilizat, deoarece s-a demonstrat ca
metalele constituente sunt dificil de extras din acesta (chiar şi în apele acide cu pH= 4) şi nu
există efect asupra încărcării organice din probă. Oricare material este ales, este nevoie de
încercări pentru a stabili dacă echipamentul de prelevare nu compromite proba. Dacă este
demonstrat faptul că aparatul de prelevare, prin construcţia sa, compromite proba, există
posibilitatea de a preleva direct în recipientul de stocare, fie cu mâna sau folosind o “cuşcă”
ce conţine recipientul.
Dacă în timpul prelevării sunt vazute pe râuri variaţii mari în ceea ce priveşte calitatea, este
convenabil de obicei să se utilizeze două seturi de echipament, unul pentru probe “curate” şi
altul pentru probe “murdare”.
Prelevarea probelor punctuale este de asemenea recomandată în cazul unor parametrii
instabili, cum ar fi oxigenul dizolvat sau alte gaze şi cloruri reziduale

6.3 Probe periodice

6.3.1 Probe periodice prelevate la intervale fixe de timp

Pentru aceste probe se foloseşte un mecanism de cronometrare pentru a începe si
finaliza prelevarea la intervale specifice de timp. O procedură frecventă şi larg disponibilă
este de a pompa proba în câteva recipiente de-a lungul unui interval fix de timp (obişnuit între
12 şi 24 ore, pentru fiecare recipient fiind prestabilit un anumit volum. Parametrul de interes
poate afecta intervalul de timp. Parametriii care suferă modificări cu o rată ridicată sau se
degradează cu rapiditate vor avea nevoie de o prelevare la intervale scurte de timp. Alternativ,
rata modificării parametrului poate fi încetinită prin refrigerare la locul prelevării..
6.3.2 Probe periodice recoltate la intervale fixe de debit
Aceste probe sunt deseori utilizate în situaţii în care sunt caracterizaţi efluenţi
domestici sau industriali. Sunt prelevate atunci când variaţiile calitative ale apei şi debitul
efluentului nu sunt corelate. Există două tipuri:
• dependente de debit, la intervale constante de timp fiind prelevate probe de diferite volume
ţinând cont de debit
• dependente de volum, unde pentru fiecare unitate de volum a debitului lichid este prelevat
un volum constant de probă, făcând abstracţie de timp.
A doua este tipul cel mai comun din punct de vedere al disponibilităţii comerciale.

6.4 Probe continue

6.4.1 Probe continue prelevate la rate fixe ale debitului

Probele recoltate prin această tehnică includ toţi constituenţii prezenţi de-a lungul unei
perioade de prelevare, dar în multe cazuri nu oferă informaţii asupra variaţiei concentaţiilor
unor parametrii specifici din perioada respectivă de prelevare.

6.4.2 Probe continue prelevate la rate variabile ale debitului

Probele proporţionale cu debitul sunt reprezentative pentru calitatea brută a apei. Dacă
atât debitul cât şi compoziţia variază, probele proporţionale cu debitul pot indica variaţii
neobservabile prin probe punctuale, cu condiţia ca probele să rămână individuale iar numărul
lor să fie suficient pentru a diferenţia schimbările de compoziţie. Aceasta este metoda cea mai
precisă de prelevare pentru o apă curgătoare, dacă atât debitul cât şi concentraţia poluanţilor
înregistrează variaţii semnificative. Totuşi, este improbabil ca o tehnică atât de sofisticată să
fie utilizată, cu excepţia unor circumstanţe specifice, cum ar fi verificarea conformării pentru
o nouă staţie menajeră sau industrială.

6.5 Probe în serie

6.5.1 Probe de profil de adâncime

Acestea constau dintr-o serie de probe recoltate de la adâncimi diferite, dintr-un corp de apă
la o locaţie specifică.

6.5.2 Probe de profil de suprafatã

Acestea constau dintr-o serie de probe luate la o anumită adâncime şi locaţii variabile din
cadrul unui corp de apa.
6.6 Probe compuse

Probele compuse pot fi obţinute manual sau automat, fără legătură cu tipul de probă (timp,
volum sau debit).
Probele prelevate în mod continuu pot fi însumate pentru a obţine probe compuse.
Probele compuse oferă date medii de compoziţie. În consecinţă, înaintea combinării probelor
trebuie verificat dacă astfel de date sunt dorite sau dacă parametrul/ parametrii de interes nu
variază în mod semnificativ de-a lungul perioadei de prelevare.
Probele compuse sunt importante în cazurile în care conformarea în limitele reglementate se
bazează pe calitatea medie a apei.

6.7 Probe cu volum mare

Unele metode de analiză, pentru anumiţi parametrii, necesită prelevarea unui volum
semnificativ, adeseori între 50 litri şi câţiva metri cubi. Asemenea probe sunt necesare, de
exemplu, la analizarea pesticidelor sau a unor microorganisme cum ar fi cryptosporidium care
nu poate fi cultivat. Proba poate fi colectată fie convenţional, având mare grijă la igieniena
recipientelor sau prin trecerea probei printr-un filtru sau cartuş absorbant, în funcţie de
parametrul de interes. Detaliile precise ale procedurii depind de apa prelevată şi de parametrul
de interes.

6.8 Precauţii privind utilizarea prelevatoarelor automate

Dacă se utilizează un prelevator automat este esenţial ca recipientul în sine, precum şi

modul de păstrare al probelor în cadrul aparatului să influenţeze cît mai puţin posibil probele.
Pe distanţa de la prelevare la aparat, nu trebuie să existe posibilitatea contaminării probei (de
ex. în cazul analizelor privind metalele, nu trebuie utilizate ţevi de cupru). Pentru a împiedica
depunerea solidelor, este necesară stabilirea unui debit potrivit în conductă, fiind de asemenea
recomandat un diametru interior constant al acesteia de peste 9 mm.
Compartimentul de păstrare al probelor trebuie răcit la valori de 2 până la 40C, pentru
reducerea oricăror deteriorări generale ale probelor (dacă temperatura este de aşteptat să scadă
sub 00C, atunci este necesară încălzirea). Dacă principala preocupare este cunoaşterea
deteriorării probei, atunci conservantul specific ar trebui introdus în sticla de prelevare (ISO
5667 capitolul 3(3)). Volumul probei care trebuie introdus în sticlă este necesar să fie
suficient de bine amestecat cu soluţia de conservant. Vor fi cazuri când vor fi necesare si
determinări exclusive şi conservări. În acest caz, va trebui prelevată mai mult de o probă.
Prelevatoarele automate trebuie să aibă posibilitatea de a elimina orice probă reziduală
iar linia de prelevare împreună cu orice volum mort asociat, ar trebui menţinut la minimum.
Este esenţial ca linia de prelevare să fie curăţată cu aceeaşi frecvenţă ca şi restul
echipamentelor de prelevare pentru prevenirea contaminărilor cu diferite bacterii, etc.
Alegerea celor mai potrivite tipuri de aparate va depinde de situaţiile particulare de
prelevare, de exemplu prelevarea pentru estimarea încărcării medii a urmelor de metale
dizolvate într-un curs de apă poate fi cel mai bine realizat utilizând un dispozitiv cu debit
continuu-proporţional care foloseşte un sistem de pompare peristaltic. Aparatele de prelevare
automată utilizează o mare varietate de sisteme de pompare, alegerea lor depinzând de
situaţiile particulare de recoltare. În toate cazurile, aparatele de prelevare trebuie testate pentru
asigurarea unei performanţe satisfăcătoare pentru situaţiile investigate.
7. Echipamentul de prelevare
7.1 Materiale

Cele mai frecvente probleme întâlnite în etapa de conservare integrală a probelor

sunt:
• Absorţia prin pereţii recipientului de prelevare;
• Contaminarea semnificativă a probelor datorită curăţării neadecvate a prelevatorului sau a
recipientului prelevator, şi;
• Contaminarea probelor din cauza materialului echipamentului de prelevare sau a
recipientului prelevator .
Recipientul prelevator trebuie să menţină compoziţia probei, pentru a împiedica
pierderile datorate absorbţiei şi volatilizării, sau a contaminării cu substanţe străine.
Recipientul prelevator este folosit pentru colectarea şi înmagazinarea probelor şi trebuie ales
funcţie de: parametrii necesar a fi analizaţi, rezistenţa la deteriorare, etaşeizare şi redeschidere
uşoară şi bună, mărime, formă, greutate, durata de funcţionare, cost, posibilităţi de curăţire şi
reutilizare.
Există câteva reguli empirice care pot fi utilizate:
• Sticla recipientului prelevator să nu fie folosită probele necesită îngheţare;
• Polietilena cu densitate ridicată este recomandată pentru indicatorii siliciu, sodiu,
alcalinitate, cloruri, conductivitate, pH şi determinări de duritate;
• Pentru parametrii cu sensibilitate ridicată la lumină (cum ar fi clorul rezidual) trebuie
folosite recipiente din sticlă opacă;
• Recipienţii de sticlă sunt recomandaţi pentru majoritatea parametrilor organici;
• Recipienţii de sticlă sunt recomandaţi pentru majoritatea parametrilor metale;
De asemenea, trebuie menţionat că echipamentele de prelevare cu garnitură din neopren şi
valve cu ungere nu sunt corespunzătoare prelevărilor destinate analizelor organice şi
microbiologice.

7.2 Tipuri de recipienţi de prelevare

Laboratorul de analiză trebuie, unde este posibil, să fie consultat asupra tipului de
recipient şi conservant folosit. Recipientul de prelevare folosit pentru prelevarea şi păstrarea
probelor trebuie selectat folosind următoarele criterii, în special când concentraţiile
parametrilor sunt foarte mici (urme):
• Reducerea contaminării probelor de apă cu materialul din care este confecţionat recipientul
sau capacul acestuia, de exemplu, evitarea extracţiei constituenţilor anorganici din sticlă, a
compuşii organici şi metalici din plastic şi din dopurile de plastic sau vinilin plasticat.
• Posibilitatea de curăţare şi tratare a pereţilor recipientului, pentru reducerea suprafeţei de
contaminare prin urme de constituenţi cum ar fi metalele grele.
• Inerţia chimică şi biologică a materialului din care este confecţionat recipientul, pentru
prevenirea reducerii reacţiilor dintre constituenţii probei şi recipient.
• Reducerea erorilor prin absorbţia parametrilor în pereţii recipientului.
Urmele de metale sunt afectate în mod deosebit de acest efect, în timp ce alţi
parametrii, cum ar fi detergenţi, pesticide şi fosfaţi nu pot fi afectaţi. A nu omite aspectele
privind linia de prelevare. Aceasta este importantă în special în prelevările automate, unde
probele sunt inmagazinate în linia de prelevare pe o perioadă considerabilă de timp.
7.3 Tipuri de echipamente de prelevare

7.3.1 Generalitãþi
Volumul echipamentului de prelevare trebuie să fie suffcient pentru analizele cerute şi
pentru orice repetare a analizei. Folosirea volumelor de probe foarte mici pot cauza
nereprezentativitatea probelor prelevate. În plus, probele mai mici sunt afectate de absorbţia
datorată ratei volumului/suprafeţei mici.
Criteriile generale pe care trebuie să le îndeplinească probele efective sunt:
• Reducerea timpului de contact dintre probă şi recipientul de prelevare
• Folosirea de materiale care să nu permintă apariţia contaminărilor
• Recipientul să aibă o formă simplă, uşor de curăţat
• Recipientul să fie “potrivit scopului” pentru cerinţele prelevării propuse.

7.3.2 Echipament pentru prelevãri punctuale

Probele punctuale sunt adesea recoltate în conformitate cu condiţiile descrise mai sus.
Pentru simplificare, prelevatorul poate folosi o găleată sau o sticlă cu gură largă lăsată în apă
şi apoi scoasă afară după umplere. Oricum ar trebui luate în considerare materialele din care
sunt executate acestea.
Pentru prelevarea probelor de la diferite adâncimi, este scufundat un recipient greu în
corpul de apă. La o adâncimea dorită este oprit şi se scoate capacul. Trebuie avut in vedere
efectul aerului şi/sau al oricărui alt gaz (de exemplu oxigenul dizolvat), acesta putând schimba
parametrii de examinat.

7.3.3 Echipament pentru prelevãri automate

Sunt disponibile două principale tipuri de prelevatoare automate, dependente de timp
şi de volum. Cele dependente de timp recoltează probe distincte, compuse sau continue dar nu
ia în considerare variaţiile de debit, în timp ce prelevatoarele dependente de volum recoltează
aceste tipuri de probe dar iau în considerare variaţiile de debit. Alegerea va depinde de scopul
pentru care această prelevare va fi utilizată. În present, există prelevatoare automate
sofisticate, instantanee, care distribuie probele între recipiente din materiale diferite şi cu
soluţii de conservare diferite.
Caracteristicile necesare pentru prelevatoarele automate includ:
• dispozitive brute cu un număr redus de componente în special electrice;
• un numar redus de componente scufundate în apă;
• rezistenţă la apă şi coroziune;
• formă simplă, uşor de întreţinut şi utilizat;
• recipientul de prelevare să fie uşor de detaşat, curăţat şi reataşat.
Daca prelevatorul automat este portabil trebuie să fie în totalitate etanş, uşor, rezistent
la condiţiile de transport. Acesta trebuie să poată fi folosit şi în condiţii extreme de vreme.

7.3.4 Echipament pentru prelevãri microbiologice

Toate aparatele folosite trebuie să poată fi sterilizate şi trebuie să nu introducă noi
micro-organisme.

7.4 Păstrarea echipamentului la sediul de bază

În cele mai multe cazuri, prelevările au loc departe de laboratoarele de analiză.

Acestea necesită că adesea echipamentul de prelevare, sticlele de prelevare şi dispozitivele de
monitoring in situ să fie păstrate pentru o perioadă îndelungată într-o magazie. Sticla de
depozitare a probelor trebuie să aibă o dimensiune adecvată în scopul stocării întregului
echipament necesar acţiunii de prelevare şi adesea va include stocarea probelor complete care
vor fi transmise mai departe, prin curier, celorlalte laboratoare.
Ar trebui să existe un acces rapid şi în condiţii de siguranţă al prelevatorului, cu loc de parcare
corespunzător aproape de depozit. Ar trebui să fie disponibil iluminatul extern, de preferinţă
cu senzori de mişcare.
Construcţia ar trebui să fie securizată, să reziste la schimbările de vreme şi să fie
construită dintr-un material care nu face posibilă contaminarea. Toate garniturile ar trebui să
fie confecţionate din material anti-coroziv, care poate fi spălat cu uşurinţă. De asemenea, ar
trebui să existe şi instalaţie de iluminat intern. Suprafeţele de lucru, împreună cu apa curentă
rece şi caldă ar trebui să se afle intr-o parte separată a clădirii. Această zonă ar trebui să
dispună de suficient spaţiu pentru calibrarea oricărui contor care se utilizează şi pentru a
permite curăţarea echipamentului, inclusiv a jaloanelor, evitând contaminarea sticlelor sau
recipienţilor cu substanţe chimice de curăţire. Controlul temperaturii ar trebui să se realzeze
conform temperaturii de calibrare recomandată (de obicei, calibrarea se realizează la
temperatura care se aşteaptă să fie în probe, de obicei cu abatere de ±10 0 C). Oricum, va trebui
să existe căldură suficientă pentru a preveni condensarea pe echipamente.
Ceea ce nu se utilizează în prelevarea directă nu ar trebui să se păstreze in clădire.
Acest lucru se referă in special la petrol şi ulei, deşi aceştia se utilizează pentru vehiculele
implicate in prelevare: maşini sau bărci. Substanţele chimice folosite în curăţirea
echipamentului sau clădirii ar trebui depozitate în zona de evacuare a acestora.
Ar trebui să se realizeze grătare în scopul depozitării echipamentului în lăzi pentru fiecare tip
de sticlă, evitând în acest fel contaminarea. Sticlele care conţin conservanţi ar trebui păstrate
cât mai departe de cele care nu conţin astfel de substanţe. Noile sticle sosite ar trebui plasate
cât mai repede în lăzi. Soluţiile de conservare, calibrare şi control al calităţii, ar trebui să se
stocheze în lăzi, fixate cu un cep sau dop, evitându-se în acest fel vărsarea conţinutului pe
podea. Se impune existenţa unui frigider pentru stocarea pe termen mai îndelungat a unor
soluţii. Acesta ar trebui să fie separat de frigiderul în care se depozitează probele . Ar trebui să
existe un frigider cu o capacitate suficientă de stocare a probelor luate de către curieri, frigider
care să fie marcat corespunzător. Acesta va trebui să atingă temperatura de 4–60 0C, indiferent
de temperatura aerului. Temperatura poate fi monitorizată cu ajutorul unui termometru de
interior pentru frigider sau cu un termometru plasat intr-o groapă de evacuare. În cazul în care
se aşteaptă probe curate şi probe puternic contaminate, este nevoie de existenţa a 2 frigidere.
În astfel de cazuri, probele curate şi cele contaminate ar trebui păstrate în frigider, în lăzi
separate.
În mod asemănător, în cazul în care orice probă reprezentată de biotă, sedimente, peşti
sau alte animale, necesită ingheţare, atunci trebuie să se facă rost de un congelator adecvat.
Zona desemnată pentru stocare ar trebui să se stabilească prin adrese oficiale între prelevator,
laborator şi alte laboratoare de analiză. Depozitul ar trebui să fie curat şi îngrijit pentru a
preveni contaminarea echipamentului de prelevare şi a sticlelor, precum şi pentru a reduce cât
mai mult riscurile pentru sănătate şi siguranţă. Echipamentele privind absorbţia pierderilor
prin scurgere ar trebui să fie disponibile împreună cu instrucţiuni clare de folosire.
Echipamentul trebuie să se cureţe imediat după întoarcerea la depozit şi nu trebuie
lăsat contaminat. Nici un material de curăţat nu trebuie lăsat în depozit şi ar trebuie să fie
disponibile procedee potrivite de evacuare a apelor uzate şi a probelor nedorite. Depozitul
trebuie să fie inspectat cu regularitate în scopul asigurării faptului că aspectele prezentate mai
sus sunt îndeplinite.
8. Prelevarea probelor
8.1 Verificări de calitate premergătoare prelevării

Prelevatorul şi vehiculul său trebuie să fie autonomi în timpul campaniei de prelevare.

În majoritatea cazurilor, distanţa până la primul sit de prelevare este semnificativă astfel că
stabilirea unei verificări înainte de începerea campaniei este utilă pentru a fi siguri că totul
este corespunzător cerinţelor. Trebuie verificat dacă tot echipamentul de prelevare, inclusiv
recipientele sunt încărcate în vehicul. Recipientele potrivite sunt furnizate de către laborator şi
dacă nu sunt pe stoc trebuie procurate în avans. Acestea trebuie utilizate doar pentru analizele
specificate şi de asemenea trebuie utilizat doar echipament aprobat.
În cadrul verificării calităţii înainte de plecare trebuie verificate următoarele:
Recipiente de prelevare: Prezenţa unor zgârieturi adânci, semne de rugină şi mânere
nesigure
Pâlnii: Existenţa unor deteriorări profunde şi semne de uzură, precum şi verificarea curăţeniei
dispozitivului
Frânghie, lanţ, mâner: Verificarea unor semne de deteriorare, legături nesigure.
Coşuri şi recipiente pt. probe : A se verifica dacă există în număr suficient pentru utilizare
zilnică. Verificarea existenţei unor deteriorări ale recipientului. Asigurarea stocării în
siguranţă. În cazuri de necesitate echipamentul trebuie dezinfectat.
Filtre şi echipament de filtare: A se asigura o cantitate suficientă pentru zilele de prelevare.
Pentru filtrele reutilizabile este necesară verificarea uzurii sau deteriorării şi înlocuirea
acestora dacă este cazul.
Conservanţi: Verificarea validităţii acestora şi înlocuirea acestora dacă este necesar. A se
verifica dacă există în număr suficient pentru utilizare zilnică. Verificarea pipetei şi înlocuirea
acesteia dacă este necesar. Asiguraţi separarea acestora faţă de recipientele de prelevare goale.
Recipiente: A se verifica toate recipientele şi dopurile acestora şi a se îndepărta cele cu
defecţiuni. Este necesară astuparea recipientelor pentru a reduce contaminarea şi de asemenea
este necesară verificarea sterilităţii recipientelor pentru indicatori microbiologici.
Instrumente de teren: Verificarea actualităţii calibrării aparaturii. Instrucţiunile
producătorului privind procedura de prelevare şi păstrare trebuie îndeplinite.
Seturile de testare: Este necesară verificarea disponibilităţii seturilor pentru utilizarea zilnică.
Instrucţiunile producătorului trebuie îndeplinite şi de asemenea trebuie verificată data de
expirare. Aceste teste se păstrează separat de recipientele de prelevare.
Etichete şi documente de prelevare: Este necesară asigurarea unei număr suficient pentru
utilizarea zilnică. Dacă acestea sunt pretipărite, este necesară verificarea acestora înainte de
campanie. Nu folosiţi echipament deteriorat. Orice echipament cu dată de expirare trebuie
utilizat înaintea acestei date. Echipamentul de prelevare trebuie păstrat astfel încât să fie
menţinut cât mai curat posibil. În cazul oricăror deteriorări sau pierderi ale echipamentului,
acestea trebuie aduse imediat la cunoştinţă responsabilului, pentru a se putea face înlocuirile
necesare.

8.2 Vehiculul utilizat la prelevare

Considerentele privind păstrarea echipamentului în laborator trebuie avute în vedere şi

în cazul vehiculului utilizat la prelevare. Vehiculul trebuie dotat cu echipament care să
menţină probele în poziţie corespunzătoare pentru a împiedica orice mişcare care ar duce la
deteriorarea acestora. Acest aspect este important în special pentru recipientele de sticlă,
recipientele cu conservanţi şi instrumentele de mână. Vehiculul trebuie dotat cu echipament
de protecţie care să împiedice accidentrarea şoferului în cazul unui accident. Vehiculul trebuie
curăţat temeinic cel puţin o dată pe lună dar şi o curăţire zilnică este de asemenea importantă
pentru a împiedica contaminarea probelor.

8.3 Evitarea contaminării

Evitarea contaminării în timpul prelevării este esenţială. Trebuie avut în vedere

următoarele posibile surse de contaminare iar unde este necesar trebuie aplicat un control al
acestora.

8.3.1 Surse de contaminare

Sursele de contaminare sunt variate şi multiple, incluzând următoarele:
• Reziduurile de la prelevările anterioare care rămân în recipientele de prelevare, precum şi pe
pâlnii, palete, spatule şi alte echipamente
• Contaminarea la locul prelevării în timpul efectuării acesteia
• Apele reziduale pe frânghii, lanţuri şi alte echipamente de acest tip
• Contaminarea pâlniilor de la probele conservate
• Contaminarea cu praf sau apă a dopurilor recipientelor
• Contaminarea recipientului prin intermediul siringilor şi filtrelor
• Contaminarea prin mâini, degete, mănuşi şi prin manipulare în general.

8.3.2 Controlul contaminãrii

Trebuie aplicate una sau mai multe din măsurile următoare:
• Spălarea în întregime a echipamentului
• Evitarea disturbării locului de prelevare
• Curăţarea după prelevare şi înaintea înmagazinării a frânghiilor, lanţurilor şi a altor
asemenea echipamente
• Spălarea pâlniilor după fiecare utilizare.
• Păstrarea capacelor astfel încât să se evite contaminarea
• Spălarea filtrelor după utilizare
Trebuie evitată atingerea probei cu degetele, mâna sau mănuşile. Acest lucru este important
mai ales în cazul probelor microbiologice, unde orice contact cu recipientul
este interzis.

8.4 Prelevarea probei

8.4.1 Clãtirea echipamentului

Dacă nu se prelevează direct în recipientele de laborator, echipamentul de prelevare
trebuie clătit cu probă. Folosind recipientele de prelevare şi tehnicile descrise mai sus se
prelevează suficientă probă din corpul de apă pentru a asigura o clătire puternică a
echipamentului de prelevare. În cazul utilizării unei frânghii , conţinutul cănii trebuie vărsat
peste ultimul metru din lungimea acesteia (inclusiv lanţul dacă există), pentru a spăla urmele
probelor anterioare. Prin scuturarea frănghiei, trebuie eliminat cât mai mult din lichidul în
exces iar acesată parte a frânghiei trebuie păstrată necontaminată, de exemplu prin contactul
cu solul. În mod similar este necesară spălarea capătului băţului de prelevare dacă a fost
utilizat. Dacă instrucţiunile laboratorului cer ca recipientele de prelevare să fie clătite, trebuie
îndepărtate dopurile înainte de această operaţie iar acestea trebuie stocate astfel încât
interiorul recipienţilor să nu fie contaminat. Apoi trebuie umplut fiecare recipient după care
lichidul de clătire trebuie aruncat. Capacul se va pune numai în cazul în care se poate produce
contaminarea prin intermediul aerului. Apa de clătire trebuie îndepărtată în aval de locul de
prelevare, astfel încât acesta să nu se contamineze. Îndepărtarea acestei ape de clătire sau
execesul unei probe nu trebuie să constituie o sursă de poluare.

8.4.2 Prelevare indirectã prin utilizarea bidonului

În timpul întregii proceduri, prelevatorul trebuie să folosească mănuşi de unică
folosinţă, atât pentru protecţia sa cât şi pentru e preveni contaminarea probei. Mănuşile nu
trebuie să conţină pudră, cum ar fi talcul, deoarece aceasta poate duce la contaminări
semnificative. (de ex : contaminare cu Zn). Bidonul de prelevare se coboară lin spre suprafaţa
apei, verificând ca acesta să nu se contamineze. Pâna la umplere, acesta trebuie să fie tot
timpul în raza de observaţie a prelevatorului. Nu este recomandată recoltarea unei cantităţi
mari de lichid de la suprafaţă şi trebuie evitat orice material plutitor. Bidonul de prelevare nu
trebuie să atingă fundul apei, iar recuperarea acestuia trebuie să se realizeze fără contaminare.
Dacă se utilizează o coadă, controlul prelevării este mai facil şi în felul acesta contaminarea
este mai puţin probabilă, dar volumul prelevat va fi mai mic şi astfel apare necesitatea
recoltării multiple. După prelevarea probei, aceasta se toarnă cu atenţie în recipientul dorit, fie
direct fie utilizând o pâlnie. Dacă se utilizează conservanţi atunci trebuie verificat ca
scurgerile din recipient să nu afecteze cursul de apă. Apoi recipienţii trebuie astupaţi.

8.4.3 Prelevarea directã

Acest tip de prelevare are cel mai scăzut gradul de contaminare, asigurând în \ acelaşi
timp şi o reprezentativitate maximă a probei. Trebuie avut însă grijă să nu se utilizeze
recipienţi cu conservanţi. Acest tip de prelevare trebuie utilizat doar atunci când nu prezintă
riscuri iar utilizarea mănuşilor de unică folosinţă este obligatorie.. După ce a intrat în apă,
prelevatorul trebuie să se orienteze cu faţa spre amonte. În continuare se îndepărtează capacul
recipientului şi se reţine într-o mână. Cu cealaltă mână se introduce gâtul recipientului sub apă
astfel încât acesta să fie submers, după care se ridică puţin astfel încât să se orienteze spre
suprafaţă şi spre curentul apei. Recipientul se lasă să se umple atât cât este necesar, de
preferabil în totalitate, pentru a elimina aerul deoarece acesta poate duce la degradarea probei.
În unele cazuri însă acest lucru nu este preferabil, ca de exemplu la analiza substanţelor
petroliere, deoarece pentru determinarea acestora este necesară introducerea suplimentară în
probă a unor solvenţi. În aceste cazuri se recpmandă o umplere a recipientului doar până la
gât. Recomandarea în ceea ce priveşte nivelul de umplere, va fi furnizată de către laborator. În
apele stătătoare recipientul de îndepărtează printr-o mişcare spre înainte. Când recipientul este
plin, se scoate din apă şi se închide.

8.4.4 Prelevarea microbiologicã

Sticla ar trebui protejată până la momentul prelevării iar capacul ar trebui protejat cu o
bucată de folie metalică. Folia şi capacul recipientului trebuie îndepărtate şi ţinute într-o mână
chiar înaintea prelevării. Notă: este necesară mare atenţie pentru a evita contaminarea
capacului şi a recipientul prin intermediul mâinii. Astfel, este vital ca nici o parte a
recipientului să nu fie atinsă. Mănuşile de unică folosinţă sunt obligatorii. Recipientul este
umplut fără clătire iar dopul este pus imediat. Probele trebuie luate prin ţinerea recipientului
de la bază şi scufundarea acestuia cu gâtul înainte până la adâncimea de aproximativ 0,3 m.
Recipientul trebuie apoi ridicat uşor cu gura spre direcţia de curgere. În majoritatea cazurilor,
apa care pătrunde în recipient nu a avut contact cu mâna deşi uneori, în condiţii de turbulenţă,
se poate produce contaminarea. În acest caz toate probele prelevate trebuie respinse, iar cele
care vor fi luate în locul acestora trebuie prelevate dintr-un loc mai puţin turbulent sau cu
ajutorul unei cozi. Instrumente de prelevare sterile pot fi utilizate pentru prelevarea la diferite
adâncimi.

8.5 Prelevarea directã a stratelor de la suprafata apei sau a

peliculelor de apã

Prelevatorul trebuie să se orienteze cu faţa spre amonte, iar recipientul trebuie plasat
orizontal faţă de suprafaţa apei şi scufundat încet, astfel încât gura acestuia să fie pe jumătate
în apă. Astfel, recipientul va conţine o proporţie de apă de suprafaţă. În apele stătătoare,
recipientul trebuie scufundat conform instrucţiunilor anterioare şi deplasat spre înainte.
Această acţiune poate presupune deplasarea prin apă. În ambele cazuri, recipientul trebuie
scos din apă înainte de deplasarea stratului superior de apă recoltat.

8.6 Prelevarea prin mãrirea volumului probei

În condiţiile unui debit scăzut sau în locuri unde sursa de apă se află în zone cu acces
dificil, se pot preleva volume mai mici în recipientul de prelevare, având grijă ca acestea să nu
fie contaminate. Aceste probe mai mici trebuie ulterior introduse într-un recipient mai mare,
având grijă ca transferul să se facă omogen.

8.7 Sub-prelevarea în recipiente

Proba brută va fi împărţită în mai multe tipuri de recipiente, corespunzător cu schema
de prelevare sau cu necesităţile laboratorului. Înainte de această operaţie trebuie avut grijă ca
probele să nu fie contaminate prin manipularea defectuoasă a capacelor sau prin alte mijloace.
Este necesară o atenţie sporită pentru ca natura probei să nu sufere modificări în timpul
acestei împărţiri. Cu excepţia probelor pentru oxigen dizolvat, acestea trebuie agitate pentru a
împiedica sedimentarea solidelor în suspensie.

9. Tratarea si manipularea probelor

9.1 Conservarea probelor

9.1.1 Introducere
Apele, în principal cele de suprafaţă şi apele uzate sunt susceptibile a suferi schimbări
mai mult sau mai puţin importante datorită reacţiilor fizice, chimice şi biologice care se pot
produce în timpul scurs de la prelevare până la analiză. Dacă în timpul transportului sau
păstrării probelor în laborator nu sunt luate măsuri de siguranţă potrivite, natura şi măsura
acestor reacţii pot duce la diferenţe între concentraţiile determinate şi de cele de la momentul
prelevării.
Cauzele unor asemenea diferenţe sunt numeroase. Printre ele se numără:
• Bacteriile şi algele care pot consuma anumiţi constituenţi ai probei. De asemenea, acestea
pot modifica natura constituenţilor producând constituenţi noi. Activitatea biologică afectează
de exemplu conţinutul în oxigen dizolvat, dioxid de carbon, compuşi cu azot, fosfor şi uneori
silicaţi
• Anumiţi compuşi pot fi oxidaţi de oxigenul dizolvat din probă cum este de exemplu cazul
compuşilor organici, a sărurilor de fier şi a sulfurilor
• Anumite substanţe pot precipita, de exemplu carbonatul de calciu şi compuşii metalici ca
hidroxidul de aluminiu, sau se pot pierde în fază gazoasă, cum este cazul cianurilor
• pH-ul , conductivitatea şi conţinutul de dioxid de carbon pot fi influenţate prin absorbţia
suplimentară a celui din urmă din aer.
• Metalele dizolvate în stare coloidală precum şi anumiţi compuşi organici pot fi adsorbiţi sau
absorbiţi în mod ireversibil la suprafaţa recipientelor probelor sau materialelor solide din
probă. Extensia acestor reacţii este funcţie de: natura chimică şi biologică a probei,
temperatură, expunerea la lumină, natura recipientului în care este păstrată, timpul scurs dintre
prelevare şi analiză precum şi condiţiile de transport. Rata variaţiei va fi funcţie de condiţiile
de sezoniere, dar în orice caz va fi suficientă pentru a modifica considerabil proba în câteva
ore. Astfel, este esenţial să se ia în considerare precauţiile necesare pentru a minimiza reacţiile
şi în cazul multor parametrii, proba să se analizeze cu o întârziere minimă. Cum variaţiile care
se produc se datorează în mare parte proceselor biologice, este în general necesar să alegem o
metodă de conservare care nu introduce contaminări de neacceptat.
Ca o recomandare este de notat că metodele de conservare tind să fie mai puţin
eficiente pentru apele brute de canalizare, comparativ cu cele epurate. Probele mai curate,
cum ar fi cele de ape de suprafaţă şi în special de ape subterane se pretează mai bine pentru
conservare. Apele potabile sunt cele mai potrivite, deoarece sunt mai puţin susceptibile la
reacţii chimice şi biologice. Datorită variaţiilor funcţie de tipul probei, este imposibil de
stabilit reguli invariabile de păstrare şi manipulare a probelor. Următoarele îndrumări pot avea
doar un caracter general. Stocarea probelor pentru perioade mai lungi este posibilă doar
pentru un număr limitat de parametrii şi cea mai bună recomandare ar fi ca analiza
parametrilor să se facă local , dacă este posibil, sau imediat dupa prelevarea probelor.

9.1.2 Umplerea recipientelor

În cazul probelor pentru determinarea parametrilor fizico-chimici, o simplă precauţie
este umplerea totală recipientului cu probă si acoperirea cu dop astfel incât să fie împiedicat
contactul cu aerul. Aceasta va limita interacţiunea cu gazul si agitaţia in timpul transportului,
minimizănd modificarile în conţinutul de CO2 si implicit variaţiile pH-ului. Totodată, este
împiedicată precipitarea hidrocarburilor ca şi carburi insolubile şi oxidarea sărurilor de fier.
Astfel, se va reduce variaţia culorii şi turbidităţii. Recipientele de probe, a căror conţinut va fi
ingheţat, nu trebuie complet umplute.

9.1.3 Utilizarea recipientelor adecvate

Este preferabil să se păstreze un set de recipiente pentru un anumit parametru şi prin
aceasta să se minimizeze contaminarea încrucişată. Totuşi, este necesară manevrarea cu
precauţie a recipientelor pentru prevenirea contaminării de la recipientele care au fost utilizate
în prealabil. Ar trebui luată in considerare utilizarea recipientelor pentru probe de unică
folosinţă pentru prevenirea acestui tip de contaminare, dar acestea nu sunt corespunzătoare
pentru parametrii specifici cum ar fi pesticidele organoclororate. Probele curate conţinând apă
distilată ar trebui luate, conservate si analizate pentru a verifica daca recipientul este potrivit si
procedura este curată.

9.1.4 Pregătirea recipientelor

9.1.4.1 Pentru probe de analize chimice
Pentru analizele de componenţi chimici din apele de suprafaţa sau apele reziduale, se
practică de obicei curăţirea perfectă a noilor recipienţi, pentru a minimiza posibila
contaminare a probelor ; tipul recipientului utilizat si materialul recipientului variază în
funcţie de parametrii care urmează a fi analizaţi. În general, recipienţii din sticlă neutilizaţi
încă, trebuie clătiţi cu apă care conţine detergent pentru a îndepărta praful şi materialul de
împachetare, după care trebuie clătite cu apă distilată sau deionizată. Pentru analiza urmelor
de parametrii generali, recipienţii trebuie umpluţi cu 1 mil/l soluţie de acid azotic sau acid
clorhidric şi lăsaţi aşa pentru cel puţin o zi şi apoi clătiţi cu apă distilată sau deionizată. Pentru
determinarea fosfaţilor, siliciului şi agenţilor surfactanţi, nu trebuie utilizat detergent pentru
curăţirea recipientelor de recoltare. Pentru analiza de urme de material organic este necesar o
pre-tratare a recipienţilor, iar probele de referinţă trebuie pregătite conform Standardelor
Internaţionale pentru acest gen de analize.

9.1.4.2 Pentru probe de determinare a pesticidelor si rezidurilor acestora

În general, recipientele trebuie să fie de sticlă, deorece plasticul, exceptând
politetrafluoretilena (PTFE) poate să introducă contaminare care poate fi semnificativă la
concentraţia de interes. Toate recipientele trebuie curăţate cu apă şi detergent, clătite cu apă
distilată sau deionizată, introduse în cuptor, uscate la 1050C timp de 2 ore, racite şi clătite cu
solventul de extracţie utilizat la analize. În final, recipientul trebuie uscat într un curent de aer
purificat sau de azot. În plus, pentru recipientele care au fost folosite trebuie executată o
extracţie cu acetonă timp de 12 ore, urmată de clătire cu hexan şi uscare după procedeul
descris mai sus.

9.1.4.3 Pentru probe de analize microbiologice

Recipientele trebuie să reziste la sterilizare la o temperatură de 1750C timp de 1 oră şi
nu trebuie să producă sau să elimine la această temperatură compuşi chimici, care ar putea
înhiba sau accelera creşterea microbiologică. Când se utilizează o temperatură de sterilizare
mai joasă, se pot folosi recipiente din policarbonat şi polipropilenă termorezistentă. De
asemenea, capacele sau dispozitivele de închidere trebuie să reziste la acelaşi tip de sterilizare
ca şi recipientele. Recipientele trebuie sa fie curăţate de componente toxice, alcaline şi acide.

9.1.5 Răcirea sau îngheţarea probelor

Odată ce proba a fost prelevată, aceasta trebuie păstrată la o temperatură mai scazută
decât cea din momentul recoltării. În general, recipientele trebuie umplute aproape în
întregime, dar nu de tot. Totuşi, în anumite circumstanţe recipientele trebuie complet umplute.
Răcirea şi îngheţarea probelor este cu adevărat eficientă numai dacă se aplică imediat după
recoltarea probelor. Când e posibil, este necesar utilizarea unor cutii de răcire sau
refrigeratoare în autovehicule, la locul prelevăriii probelor. Răcirea simplă (utilizând pachete
de gheaţă în cutii de răcire sau în refrigeratoare) între 20 0C şi 500C şi stocarea probelor la
întuneric, sunt de cele mai multe ori suficiente pentru păstrarea probei în timpul transportului
la laborator şi pentru o scurtă perioadă de timp până la analizarea lor. Răcirea nu poate fi
considerată ca un mijloc de păstrare pe o perioadă lungă de timp, în particular pentru probele
de apă menajeră
În general, îngheţarea (-2000C) permite o creştere a perioadei de stocare. Totuşi, acest
procedeu de îngheţare trebuie făcut cu atenţie pentru ca proba să fie readusă în condiţiile de
echilibru iniţiale după dezgheţare. În acest caz, este recomandată utilizarea recipientelor de
plastic (PVC). Recipientele din sticlă nu rezistă la îngheţare. Probele pentru analize
microbiologice şi determinarea CBO-ului nu trebuie îngheţate.

9.1.6 Filtrarea probelor

Materia în suspensie, sedimentele, algele şi alte microorganisme pot fi îndepărtate fie
în timpul prelevării probelor, fie după prelevare, prin filtrarea probei, de preferinţă printr-un
filtru membrană. Filtrarea nu se poate aplica dacă filtrul poate să reţină unul sau mai mulţi
dintre componenţii ce urmează a fi analizaţi. Totodată, este esenţial ca filtrul folosit să nu fie
o sursă de contaminare, motiv pentru care trebuie bine curăţat înainte de folosire, în aşa fel
incât să nu afecteze metoda finală de analiză. Membranele trebuie utilizate cu precauţie
deoarece metalele grele şi unele materii organice pot fi adsorbite la suprafaţa acestora, iar
compuşii solubili din membrane pot ajunge în probă. În particular, filtrarea este utilă pentru
determinarea totală a metalelor sau pentru metale în formă solubilă şi înainte de îngheţare
pentru analiza amoniului, azotiţilor şi azotaţilor.

9.1.7 Adăugarea conservanţilor

Anumiţi componenţi ai probelor pot fi stabilizaţi prin adiţia de compuşi chimici, fie
direct în probă după recoltare, fie în recipient înainte de recoltare.
Cei mai utilizaţi compuşi chimici sunt:
• Acizi
• Soluţii bazice
• Biocide
• Reactivi particulari necesari pentru conservarea specifică a anumitor constituenţi. De
exemplu determinările de oxigen dizolvat, cianuri totale şi sulfaţi necesită fixarea probei în
momentul prelevării. Conservanţii utilizaţi nu trebuie să interfereze cu determinarea nici unui
parametru de măsurat. Orice diluţie a probei cu conservant trebuie luată în considerare la
calculul rezultatelor analitice.
Este preferabil ca adiţia conservanţilor să se facă sub forma unor soluţii concentrate
pentru a fi necesare volume cât mai mici. Pentru probele în care sunt utilizaţi conservanţi, este
esenţial să se realizeze o probă oarbă pentru a analiza posibila introducere de către
conservanţi a unei cantităţi suplimentare din parametrii de determinat. Trebuie reţinute probe
din conservant pentru utilizarea în prepararea acestor teste.

9.1.8 Durata şi condiţiile de conservare

Durata de conservare, natura recipientului şi eficienţa procesului de conservare depind
nu numai de parametrii de analizat şi concentraţia acestora dar şi de natura probei În toate
cazurile luate în discuţie, nu trebuie să existe diferenţe semnificative între rezultatele unei
analize imediate a probei şi rezultatele obţinute după conservarea probei. Trebuie subliniată
posibilitatea existenţei unei incompatibilităţi între tipul recipientului utiliza şi/sau tipul
analizei şi conservanţi folosiţi. Astfel, este adesea necesar să se preleveze mai multe sub-
probe din aceeaşi apă şi fiecare să fie tratată în concordanţă cu analizele ce urmează a fi
efectuate. Aceasta poate duce la un compromis între tehnicile de conservare care ar fi mai
potrivite pentru fiecare determinare desfăşurată separat. Recipientele în care sunt depozitate
probele ar trebui marcate intr-o manieră clară şi durabilă pentru a permite identificarea fără
ambiguitate a acestora în laborator. Pe lângă aceasta, este important să se noteze numeroase
detali, care vor permite o interpretare corectă a informaţiei obţinute (originea probei, tipul
probei, data şi ora colectării probei, numele probei, numărul de recipiente umplute,
conservanţii adăugaţi, etc). Totodată este important să se identifice probele care conţin
substanţe periculoase sau potential periculoase (de exemplu acizi).

9.2 Transportul probelor

Recipientele care conţin probele trebuie sigilate şi protejate în aşa fel incât să nu se
deterioreze sau să piardă părţi din conţinutul lor în timpul transportului la laboratorul de
analize. Împachetarea trebuie să protejeze recipientul de contaminări externe sau lovituri, mai
ales de deschidere şi totodată el însuşi nu trebuie să fie o sursă de contaminare a probei. În
timpul transportului, probele trebuie ţinute la rece pe cât este posibil şi protejate de lumină,
introducând probele intr-un recipient impermeabil dacă este posibil. Dacă timpul de
transportare a probei depăşeşte timpul maxim recomandat pentru conservare probei înaine de
analiză, această probă trebuie totuşi analizată şi trebuie raportat timpul scurs între recoltare şi
analiză, după consultarea cu un specialist în interpretarea rezultatelor analitice.

9.3 Recepţia probelor în cadrul laboratorului

La sosirea în cadrul laboratorului, probele trebuie să fie înregistrate într-un caiet (caiet
de probe) sau în alt document ales în acest scop. În cadrul formalităţilor de preluare în
custodie a probelor, trebuie efectuată numărătoarea sticlelor umplute pentru fiecare probă şi
numărul acestora trebuie comparat cu numărul sticlelor declarate pe formularul de custodie.
Orice anomalie (de exemplu, timp îndelungat între procesul de prelevare si livrarea probelor
în laborator) ar trebui înregistrată în caietul de probe. Dacă efectuarea analizei imediate nu
este posibilă, probele trebuie păstrate în condiţii speciale, evitându se contactul cu exteriorul
şi contaminarea, prevenindu-se astfel modificarea conţinutului acestora. Este recomandată
utilizarea lăzilor frigorifice sau a altor locuri uscate şi întunecate.

10. Controlul calitatii la prelevare

10.1 Controlul calităţii în teren

Procedurile de control ale calităţii în procesul de prelevare sunt importante, deoarece:

• Se monitorizează eficienţa metodologiei de prelevare.
• Se demonstrează că diferitele etape ale procesului de colectare al probelor sunt controlate în
mod adecvat şi potrivite pentru scopul intenţionat, inclusiv controlul asupra surselor de erori,
cum ar fi : contaminarea prelevărilor, pierderea unor compuşi importanţi şi instabilitatea
probelor. Pentru a ajunge aici, procedurile de control a calităţii trebuie să procure mijloace de
detectare a erorilor probelor şi pornind de aici mijloace de respingere a datelor eronate care
provin din procesul de prelevare a probelor.
• Se cuantifică şi se controlează sursele erorilor care ar putea apărea în procesul de prelevare.
Cuantificarea denotă rolul semnificativ pe care procesul de prelevare îl ocupă în stabilirea
acurateţei datelor.
• Se furnizează informaţii privind oportunitatea aproximării procedurilor de asigurarea
calităţii, care pot fi utilizate pentru operaţii de prelevare rapide, cum ar fi poluări accidentale
sau investigaţii ale apelor subterane.

10.2 Surse de erori în procesul de prelevare al probelor

Sursele erorilor includ următoarele:

• Contaminarea: aceasta poate fi cauzată de materialele echipamentelor de prelevare
(inclusiv recipientele de prelevare), de încrucişarea probelor, de păstrarea acestora, de
depozitarea neadecvată şi de organizarea transportului.
• Instabilitatea probelor: tipul vaselor de prelevare şi a recipientelor utilizate pot afecta
stabilitatea parametrilor între procesul de prelevare şi cel de analiză, datorită instabilităţii
inerente a probei propriu-zise şi a condiţiilor de păstrare şi transport a probelor.
• Conservarea incorectă: alegerea vaselor şi a recipientelor de prelevare poate afecta
integritatea parametrilor şi opţiunile de prelevare disponibile.
• Prelevarea incorectă: devierile de la procedura de prelevare sau procedura propriu-zisă pot
fi surse de erori.

10.3 Tehnici privind controlul calităţii la prelevare

Este important de accentuat faptul că măsurile de control ale calităţii prezentate mai
jos ar trebui aplicate în cadrul unei abordări bine organizate pentru controlul calităţii. Aceasta
ar trebui să includă o trecere în revistă a întregii abordări asupra prelevărilor luând în
considerare scopul propus. Astfel, trebuie avute în vedere tehnicile de prelevare, locaţiile,
numărul şi tipul de probe, pregătirea personalului specializat în prelevare, transportul,
păstrarea şi conservarea probelor. Abordarea aleasă trebuie să fie în prealabil documentată şi
trebuie stabilit un sistem de păstrare a înregistrării probelor.
Variaţiile acestei tehnici pot evalua erorile aleatoare asociate cu trei părţi ale
sistemului :
• Variaţia analitică: analiza replicatelor preparate în laborator pentru aceiaşi probă poate fi
utilizată în detectarea erorilor analitice pe termen scurt.
• Variaţia analitică suplimentară la subprelevare sau transportul
probelor: analizele probelor replicate pregătite în teren dintr-o singură probă (probă obţinută
printr-o singură procedură de prelevare) va oferi estimări privind variaţia analitică şi cea
legată de prelevare. Această variaţie va include depozitarea dar va exclude efectul
recipientelor de prelevare.
• Variaţia analitică suplimentară a probei totale: analiza probelor obţinute din acelaşi loc
şi în acelaşi timp, dar utilizând diferite aplicaţii ale procedurii de prelevare. Aceasta va oferi
indicaţii privind variaţia întregului proces de prelevare.

10.3.1 Probe martor în teren

Această tehnică poate fi utilizată pentru identificarea acelor erori legate de
contaminarea recipientelor şi a proceselor de prelevare. În laborator, proba de apă distilată se
divide în două părţi. Se reţine o parte (Proba A) şi cealaltă parte se transportă în teren. Pe
teren, proba-martor va fi din nou divizată. O parte (proba B2) ar trebui returnată în laborator
fără nici o procesare. Cealaltă parte (proba B1) ar trebui procesată ca şi probă obişnuită.
Ambele probe vor fi apoi aduse în laborator. În laboratoare, toate cele trei probele vor fi
analizate. Prin compararea rezultatelor între probele A şi B2 se vor identifica erorile de
transport. Prin compararea rezultatelor între probele A şi B1 se vor identifica erorile datorate
prelevării, procesării şi transportului probelor. Prin compararea rezultatelor între probele B1 şi
B2 se vor identifica erorile datorate contaminării recipientelor folosite la prelevare.

10.3.2 Probe cu adaos cunoscut

Utilizarea probelor cu adaos cunoscut ajută la estimarea erorilor sistematice a
procesului de prelevare, care include identificarea erorilor legate de contaminarea
recipientelor şi de procesul de prelevare. Acestea sunt foarte utile pentru identificarea erorilor
datorate instabilităţii probelor, inclusiv datorită pierderii unor compuşi prin volatilizare,
absorbţie şi acţiunea factorilor biologici – de exemplu, parametrii cum ar fi compuşi organici
volatili, urme de metale (în cazul probelor filtrate) şi nutrienţi. Există două tehnici de bază:
probe martor cu adaos cunoscut şi probe de mediu cu adaos cunoscut.
Probe de apă distilată cu adaos cunoscut
În laborator, se vor divide în două părţi probele de apă distilată cu adaos cunoscut. Se
va păstra o parte (Proba A) şi cealaltă parte se va transporta pe teren, divizând-o în trei părţi
(Probele B1, B2, şi B3). Proba B1 ar trebui procesată utilizând recipientul de prelevare,
acelaşi ca pentru probele reale. Proba B2 ar trebui returnată la laborator fără procesări
suplimentare realizate pe teren. Proba B3 ar trebui însămânţată cu o concentraţie cunoscută a
parametrului de interes şi împărţită în alte două părţi. Proba B3 (i) ar trebui procesată
utilizând recipientul de prelevare, acelaşi ca pentru probele reale. Proba B3 (ii) ar trebui
returnată la laborator fără procesări suplimentare realizate pe teren. Toate probele vor fi
returnate în laborator în scopul analizei. Prin compararea rezultatelor dintre Proba A şi Proba
B1 se vor identifica erorile datorate procesării şi transportului probelor. Prin compararea
rezultatelor dintre Proba A şi Proba B2 se vor identifica erorile datorate transportului
probelor. Prin compararea rezultatelor dintre Proba A şi Proba însămânţată B3 (ii) se vor
identifica erorile datorate instabilităţii şi contaminării probelor şi a transportului acestora. Prin
compararea rezultatelor dintre Proba A şi Proba B3 (i) se vor identifica erorile datorate
procesului de prelevare şi a transportului acestora şi alte erori datorate instabilităţii şi
contaminării probelor. Prin compararea rezultatelor dintre Proba B1 şi Proba B2 se vor
identifica erorile datorate contaminării recipientelor de prelevare şi a procesului de prelevare.
Aceasta diferenţă elimina transportul probelor. Prin compararea rezultatelor dintre Proba B2
şi Proba B3 (ii) se vor identifica erorile datorate instabilităţii şi contaminării probelor. Prin
compararea rezultatelor dintre Proba B3 (i) şi Proba (ii) se vor identifica erorile datorate
contaminării recipientelor de prelevare sau a procesării probelor.
Probe de mediu preparate cu adaos cunoscut
În mod ideal, însămânţarea probelor ar trebui realizată în momentul prelevării. Aceasta
necesită expertiza unui specialist şi nu poate fi practicată în activitatea de rutină . În caz
contrar, se va prepara în laborator o probă de mediu analizată în prealabil prin adăugarea unei
concentraţii cunoscute dintr-un parametru de interes. Concentraţia parametrilor în proba
însămânţată ar trebui aleasă în aşa fel încât măsurătorile să fie la aceea concentraţie la care se
va obţine cea mai bună precizie Această probă se va divide în două părţi. Se va reţine o parte
(Proba A) , iar cealaltă parte se va transporta pe teren, unde se va divide din nou în două părţi
(Probele B1 şi B2). Proba B1 ar trebui procesată utilizând recipientul de prelevare, acelaşi ca
pentru probele reale. Proba B2 ar trebui returnată în laborator fără procesări suplimentare
realizate pe teren. Ambele probe vor fi returnate în laborator în scopul analizei. Prin
compararea rezultatelor dintre Proba A şi Proba B1 se vor identifica erorile datorate procesării
şi transportului probelor. Prin compararea rezultatelor dintre Proba A şi Proba B2 se vor
identifica erorile datorate transportului probelor. Prin compararea rezultatelor dintre Proba B1
şi Proba B2 se vor identifica erorile datorate contaminării recipientelor de prelevare şi erorile
datorate instabilităţii şi contaminării probelor.

11.Analiza fizico - chimica a apei

Analiza fizico - chimica a apei consta în determinarea proprietatilor organoleptice si
fizice precum si a compozitiei chimice.
Analiza apei se executa dupa un plan bine stabilit, tinând cont de sensibilitatea mai
mare sau mai redusa a proprietatilor si componentilor apei. În acest sens, unele determinari se
fac la locul de recoltare, astfel: determinarile organoleptice (gust, miros), determinarea
temperaturii, fixarea oxigenului dizolvat si a hidrogenului sulfurat, determinarea clorului
rezidual, a bioxidului de carbon liber si agresiv, determinarea de pH. Alte determinari se fac
în primele 4 ore de la recoltare, daca apele nu au fost conservate: determinarea turbiditatii, a
suspensiilor, determinarea reziduului fix, determinarea fosfatilor, a oxidabilitatii, a formelor
de azot, determinarea fierului, a duritatii temporare (carbonatata), a manganului.
Determinari care se efectueaza în primele 24 de ore de la recoltarea probelor:
determinarea alcalinitatii si aciditatii, determinarea duritatii totale, a calciului si a
magneziului, determinarea fluorului.
11.1 Determinarea proprietatilor organoleptice
Proprietatile organoleptice ale apei sunt reprezentate de acele caracteristici care
impresioneaza organele noastre de simt. Este vorba de gustul si mirosul apei.
Gustul apei este dat de continutul în substante chimice si în primul rând de sarurile
minerale si de gazele dizolvate (cele mai importante fiind oxigenul si bioxidul de carbon).
Excesul sau carenta unora din aceste componente poate imprima apei un gust neplacut (fad,
salciu, amar, metalic, dulceag etc.).
Mirosul apei este legat de asemenea de prezenta în exces a unor elemente naturale sau
provenite prin impurificarea apei, ca si din unele transformari la care sunt supuse în apa
anumite substante chimice mai ales poluante.

11.2 Determinarea proprietatilor fizice

Proprietatile fizice ale apei sunt reprezentate în primul rând de acele caracteristici care
au la baza metode obiective de determinare. Ele includ si caracteristici care actioneaza evident
asupra organelor de simt, dar care nu se determina exclusiv cu ajutorul acestor organe.
Proprietatile fizice au o valoare ridicata în cea ce priveste evidentierea procesului de
poluare a apei. Astfel, culoarea apei poate evidentia prezenta în cantitate crescuta a unor
poluanti solubili în apa, în timp ce turbiditatea arata prezenta unor substante insolubile. Chiar
si temperatura apei poate fi un indicator indirect de poluare, mai ales pentru apele subterane,
unde se stie ca temperatura este constanta. Variatii ale acestei temperaturi însa, paralel cu
variatiile temperaturii aerului, indica existenta unei comunicari cu exteriorul si deci
posibilitatea de patrundere în sursa de apa a poluantilor din afara. Mai mult chiar, în ultimul
timp datorita patrunderii în apele naturale ale unor ape reziduale calde, se vorbeste din ce în
ce mai mult de poluarea termica a apelor, iar temperatura este, în acest caz, un indice direct de
poluare a apei, mai ales a celei de suprafata.
Temperatura însa poate exercita si efecte nocive asupra omului. Astfel, apa rece (sub
5°) produce scaderea rezistentei locale cu favorizarea faringitelor, traheitelor, bronsitelor etc.,
iar apa calda (peste 17°) are gust neplacut, nu satisface setea, iar uneori prezinta chiar senzatia
de greata si voma.
În cadrul proprietatilor fizice ale apei este cuprinsa si radioactivitatea.

11.2.1 Determinarea temperaturii apei

Generalitati: temperatura apelor de suprafata variaza în functie de temperatura aerului,
temperatura apelor de profunzime este constanta.
Principiul metodei: citirea indicatorilor unui termometru gradat în zecimi de grad dupa
trcerea lui în apa de analizat.
Material necesar : termometru gradat în zecimi de grad; un vas izoterm de 5 - 10 litri.
Modul de lucru: se introduce termometrul în apa de cercetat si citirea temperaturii se
face dupa 10 min fara a-l scoate din apa. Daca conditiile nu permit introducerea directa a
termometrului la punctul de luare a probei de apa, se recolteaza un volum de 5 - 10 litri din
apa de analizat intr-un vas care trebuie protejat de razele solare si în care se introduce direct
termometrul, iar dupa 10 min se face citirea temperaturii apei.
Determinarea temperaturii se efectueaza numai în locul de recoltare si daca este
posibil direct în sursa de apa.
Paralel cu determinarea temperaturii apei se determina si temperatura aerului.
11.2.2 Determinarea culorii apei
Generalitati: culoarea naturala a apei este data de acizii humici, lignina, tanin, compusi
flavonici si unele saruri minerale dizolvate. O apa colorata intens indica o poluare cu
substante toxice. Determinarea culorii se poate face calitativ si cantitativ.
11.2.3 Determinarea turbiditatii apei
Generalitati: turbiditatea apei este data de particule foarte fine aflate în suspensie, care
nu sedimenteaza în timp. O apa tulbure este refuzata de consumator si totodata prezinta si un
pericol epidemiologic, deoarece particulele în suspensii pot constitui un suport nutritiv pentru
germeni.
Determinarea turbiditatii se poate face calitativ, semicantitativ si cantitativ.

11.2.4 Determinarea suspensiilor totale

Generalitati: orice substanta insolubila în apa poate persista mai mult sau mai putin timp în
suspensie în functie de greutatea particulei; particulele foarte usoare sau substantele în stare
coloidala se mentin practic indefinit în suspensie, gasindu-se într-o continua miscare în apa.
Suspensiile au importanta în procesul de tratare a apei în vederea potabilizarii.

11.2.5 Determinarea sedimentului

Generalitati: cantitatea se suspensii sedimentabile timp de 2 ore se numeste sediment.

Cantitatea de sediment foloseste proiectantului pentru calcularea bazinelor de decantare si a
instalatiilor necesare pentru tratarea apei.

11.3 Determinarea proprietatilor fizico-chimice

Proprietatile fizico-chimice fac trecerea între caracteristicile fizice aratate anterior si
cele chimice care vor fi prezentate ulterior. Desi mai putin bine conturate, aceste proprietati
includ o serie de caracteristici care se bazeaza atât pe determinari fizice, cât si chimice si sunt
reprezentate de pH-ul apei, reactia titrata, respectiv alcalinitatea si aciditatea apei, potentialul
oxido-reducator si reziduu (fix si calcinat), determinari care în tratatele clasice sunt incluse
partial în proprietatile fizice si partial în cele chimice sau numai în acestea din urma.
11.3.1 Determinarea alcalinitatii apei

Generalitati: alcalinitatea apei este data de prezenta bicarbonatilor, carbonatilor alcalini,

alcalino-terosi si a hidroxizilor.
11.3.2 Determinarea aciditatii apei

Generalitati: aciditatea apei este determinata de prezenta bioxidului de carbon liber, a acizilor
minerali si a sarurilor acizilor tari cu bazele slabe. Aciditatea surselor naturale de apa este
foarte putin posibila, prezenta ei indicând o poluare cu ape reziduale.

12.Temelia apelor in ROMANIA - LEGEA APELOR

Toate aceste elemente trebuie privite ca un tot unitar, sub egida legii-cadru, care este Legea
Apelor, din care reproducem în continuare în extras o serie de prevederi mai importante, cu
precizarea că se preconizează o revizuire ai ei:
- EXTRAS -
Art. 1.
 (1) Apele reprezintă o resursă naturală regenerabilă, vulnerabilă şi limitată, element
indispensabil pentru viaţă şi pentru societate, materie primă pentru activităţi productive, sursă
de energie şi cale de transport, factor determinant în menţinerea echilibrului ecologic.
(2) Apele fac parte integrantă din patrimoniul public. Protecţia, punerea în valoare şi
dezvoltarea durabilă a resurselor de apă sunt acţiuni de interes general.
(3) Dreptul de folosinţă, cât şi obligaţiile corespunzătoare rezultate din protecţia şi
conservarea resurselor de apă vor fi exercitate în conformitate cu prevederile prezentei legi,
cu excepţia apelor geotermale pentru care se vor adopta reglementări specifice.
(4) Apele, malurile şi albiile acestora, indiferent de persoana fizică sau juridică care
le administrează, sunt supuse dispoziţiilor prezentei legi, precum şi prevederilor din
convenţiile internaţionale la care România este parte.
(5) Sunt, de asemenea, supuse dispoziţiilor prezentei legi lucrările care se
construiesc pe ape sau care au legătură cu apele şi prin care, direct ori indirect, se produc
modificări temporare sau definitive asupra calităţii apelor ori regimului de curgere a acestora.
ART. 2
Prevederile prezentei legi au ca scop:
a) conservarea, dezvoltarea şi protecţia resurselor de apă, precum şi asigurarea unei
curgeri libere a apelor;
b) protecţia împotriva oricărei forme de poluare şi de modificare a caracteristicilor
resurselor de apă, a malurilor şi albiilor sau cuvetelor acestora;
c) refacerea calităţii apelor de suprafaţă şi subterane;
d) conservarea şi protejarea ecosistemelor acvatice;
e) asigurarea alimentării cu apă potabilă a populaţiei şi a salubrităţii publice;
f) valorificarea complexă a apelor ca resursă economică şi repartiţia raţională şi
echilibrată a acestei resurse, cu menţinerea şi cu ameliorarea calităţii şi productivităţii naturale
a apelor;
g) apărarea împotriva inundaţiilor şi oricăror alte fenomene hidrometeorologice
periculoase;
h) satisfacerea cerinţelor de apă ale agriculturii, industriei, producerii de energie, a
transporturilor, aquaculturii, turismului, agrementului şi sporturilor nautice, ca şi ale oricăror
alte activităţi umane.