continuu de degradare, într-un ritm accelerat, ce conduce inevitabil la diminuarea fertilităţii solului, a gradului de aprovizionare a solului cu principalele elemente nutritive: azot, fosfor, potasiu, cunoscut fiind faptul că elementele nutritive din sol, pierdute prin eroziune, nu se mai pot restitui la forma iniţială prin aplicare de îngrăşăminte. Forme ale eroziunii solului Eroziunea este o formă de degradare a solului sau a rocilor şi se datorează acţiunii vântului, ploilor şi omului, care prin lucrări agricole a distrus textura solului. a. Eroziunea produsă de om - Omul contribuie la degradarea ecosistemelor prin eroziune prin exploatarea exagerată a pământului ( lucrări agricole ) şi prin despădurire. Astfel, arăturile necorespunzătoare, distrugerea tufărişurilor ( care, printre alte efecte benefice, acţionează ca nişte paravane care diminuează forţa vântului ), lipsa lucrărilor de întreţinere a teraselor, compactarea solului prin folosirea unor utilaje agricole foarte grele duc la erodarea solului. b. Eroziunea produsă de vânt- Acţiunea eoliană se manifestă sub două forme distincte: deflaţie şi coraziune. Deflaţia este procesul de spulberare a particulelor de la suprafaţa scoarţei solide a Pământului. Coraziunea este procesul de erodare a rocilor de către masele eoliene încărcate cu particule solide. c. Eroziunea produsă de apă - Există două tipuri de eroziune produsă de apă: - eroziune de suprafaţă; - eroziune de adâncime. Eroziunea de adâncime, denumită şi liniară sau torenţială este produsă prin scurgerea concentrată a apei pe versanţi în şiroaie din ce în ce mai mari şi cuprinde o serie de formaţiuni: Rigola sau şanţul ( 25-70 cm) se formează prin adâncirea micilor rigole sau şănţuleţe deja formate în timpul scurgerilor dispersate şi apoi concentrate ale eroziunii de suprafaţă. La ploi torenţiale, aceasta se adânceşte, trecând într-un nou stadiu- ogaşul. Ogaşul apare în situaţiile în care sunt neglijate măsurile de combatere a rigolelor formate anterior, care, în timp, sau după un număr mare de ploi torenţiale, se adâncesc de la 50- 70 cm la 2,5- 3 m şi au lăţimi de 0,8-7 m. Ravena este una din formele cele mai avansate ale eroziunii de adâncime, putând fi considerată ca un ogaş-multilateral- dezvoltat, deoarece este, de fapt, continuarea acestuia. Torenţii constituie faza finală a formelor eroziunii solului. Ei servesc la conducerea spre emisar a viiturilor mari provenite din ploi torenţiale sau din topirea bruscă a zăpezilor, dar cu încărcătură mare de material solid ( turbiditate peste 50 g/l ) Deci în hidrologie, noţiunea de torent este atribuită unor scurgeri temporare, năvalnice de apă., iar în geomorfologie se defineşte forma de relief creată de aceste scurgeri. Pagube produse de eroziuni Distrugerea stratului superior de sol Modificarea însuşirilor chimice ale solurilor erodate Deteriorarea proprietăţilor fizice şi a regimului hidrologic al solului Scăderea continuă a producţiei agricole Prin solul erodat apa nu trece şi el nu mai poate reţine umiditatea necesară plantelor. Când are loc eroziunea, pierderea stratului de suprafaţă provoacă reducerea fertilităţii solului şi contaminează ecosistemul acvatic. Pierderea fertilităţii solului şi descompunerea structurii duc, în final, la deşertificare. Principalele măsuri de prevenire şi combatere a eroziunii solului constau în : a. Reţinerea sau, dacă este cazul, evacuarea dirijată a apei de pe versanţi până la cel mai apropiat emisar ; b. Ordonarea raţională a modului de folosinţă a întregului teritoriu de pe bazinul hidrografic ; c. Executarea lucrărilor agricole, în special a arăturii, paralel cu curbele de nivel; d. Utilizarea unor culturi agricole care protejează versantul ( ex. lucernă, trifoi etc.); de asemenea este necesară alternarea în centură a diferitelor culturi, paralel cu curbele de nivel; e. Lucrări de reîmpădurire a versanţilor . Concluzii Astăzi când populatia lumii este în continuă creştere, fermierii trebuie să găsească metode noi, prin care să prevină efectele nedorite ale eroziunii solului. Noile tehnici, majoritatea fiind adaptări ale metodelor tradiţionale, au fost puse la punct tocmai pentru a putea cultiva plante pe terenurile în pantă si în regiunile cu sol mai puţin fertil. Cercetarea ştiinţifică poate veni în ajutor pentru o mai raţională şi eficientă folosire a îngrăşămintelor şi insecticidelor care au un efect dăunator asupra solului. Totodată se încearcă înlocuirea acestora cu substanţe organice ecologice. Bibliografie Bălteanu D., Alexe R. –Hazarde naturale şi antropice- Editura Corint, Bucureşti, 2001 ;ţ Bălteanu D., Mihaela Sima – Modificările globale ale mediului; Hazarde naturale şi tehnologice, Universitatea din Bucureşti, Editura Credis, 2007 ; Mândrescu Nicolae- Omul în faţa unor catastrofe naturale- Editura Tehnică, Bucureşti, 1984; Moţoc M. şi colab.-Eroziunea solului şi metodele de combatere- Editura Ceres, Bucureşti, 1975 ; Neamţu Titus- Ecologie, eroziune şi agrotehnică antierozională, Editura Ceres, Bucureşti, 1996 ; Nicolaescu Gh. - Educaţie pentru mediu, Editura Carminis Educaţional, Piteşti , 2002; Popa A. şi colab.- Combaterea eroziunii solului pe terenurile arabile- Editura Ceres, Bucureşti, 1984;