COMBATEREA EROZIUNII SOLULUI SI A EXCESULUI DE UMIDITATE

1. PREVENIREA SI COMBATEREA EROZIUNII SOLULUI

1.1 Procesul de eroziune a solului

Eroziunea solului reprezinta unul din procesele morfologice exogene

importante, avand un rol determinant in modelarea scoartei terestre. Procesul de
eroziune propriu-zis consta in desprinderea - sub actiunea apei, a aerului sau a
activitatilor desfasurate de om - a unor particule de sol si roca de la suprafata
terenului, transportul materialului desprins si depunerea lui la distante
considerabile fata de locul de origine.

Degradarea solului prin eroziune afecteaza puternic agricultura,

silvicultura, precum si alte domenii de activitate, contribuind direct la poluarea
mediului inconjurator.
Se apreciaza ca anual se pierd prin eroziune, la nivelul globului peste
76 miliarde tone de sol fertil dintre care aproximativ 23 miliarde tone peste
capacitatea de refacere a unor straturi nou. Indepartarea stratului fertil de sol
reprezinta o pierdere imensa, avand in vedere perioada mare de timp necesara
pentru refacerea acestuia.
1.2 Clasificari privind eroziunea solului

Din punct de vedere istoric, eroziunea se imparte in eroziune

geologica veche si eroziune geologica normala (actuala).
Eroziunea geologica normala (actuala) a aparut in conditiile climatice
actualele si se desfasoara si in prezent, avand o evolutie lenta, perceptibila
intr-o perioada mare de timp, fara a provoca insa modificari importante in
morfologia profilului de sol.
In functie de factorii care o produc putem vorbi de eroziunea prin
apa (pluviala sau hidrica), eroziunea prin vant (eoliana), etc.
Eroziunea prin apa poate avea intensitati si forme diferite, in functie
de caracterul si starea apei care actioneaza asupra solului: picaturi, apa de
scurgere, apa de infiltratie, valuri, ghetati, etc.
In functie de modul in care apa actioneaza asupra solului, eroziunea
hidraulica se clasifica in eroziune produsa prin picaturile de ploaie si eroziune
produsa de scurgerea apei.
Eroziunea eoliana se produce, in general in zonele cu soluri
nisipoase, dar poate aparea uneori si pe soluri zonale cu textura fina. Vectorul
care determina acest tip de eroziune este vantul, care actioneaza prin viteza,
frecventa si durata.
Depunerea materialului transportat are loc atunci cand viteza
vantului scade sau cand acest material intalneste anumite obstacole.
Principalele formatiuni ale eroziunii eoliene sunt:

musuroaiele de nisip - se formeaza pe nisipuri fara vegetatie si au o

inaltime mica;
valurile - au aspectul unor coame si sunt caracterizate de existenta a
doi versanti, care cu aceeasi inclinare a taluzului;
movilele - au forma unei calote, putand atinge pana la 10 m inaltime;
dunele - se formeaza de regula in apropierea liniei de lovire a valurilor
de mal si au un versant usor concav spre vantul dominant, un varf plan
convex si un versant abrupt, opus vantului;
barcanele - cu forma de potcoava si iau nastere atunci cand vantul
intalneste anumite obstacole.

A. Din punct de vedere al modului in care este indepartat solul, se

disting:
Eroziunea de suprafata are loc sub actiunea distructiva a picaturilor
de ploaie si/sau a scurgerii dispersate, laminare sau sub forma de suvoaie
de mici dimensiuni.
Acest tip de eroziune este daunatoare deoarece contribuie la
inlaturarea orizonturilor superioare in care se afla acumulate substantele
nutritive si humusul.
 Eroziunea in adancime se produce sub actiunea scurgerii
concentrare si este reprezentata prin rigole, ogase, ravene si torenti.
Formele de manifestare a eroziunii in adancime sunt foarte bine
conturate, au dimensiuni mari si un caracter de permanenta.

B. In functie de intensitatea si ritmul de desfasurare, in afara de

eroziunea normala (lenta sau tolerabila), in prezent se desfasoara cu o
intensitate amplificata si un ritm rapid o noua forma de eroziune: eroziunea
accelerata sau antropica. Aceasta este caracterizata de faptul ca volumul
de sol erodat anual depaseste volumul de sol care se reface.

Eroziunea accelerata se clasifica in:

eroziune prin picaturi sau impact;
eroziune prin scurgere:
eroziune de suprafata (plana);
eroziune prin siroire;
eroziune in adancime sau prin ravenare;
eroziuni speciale:
eroziunea prin irigatie;
eroziunea prin valuri (actioneaza asupra malurilor raurilor si
fluviilor,
falezelor marilor si oceanelor, taluzurilor);
eroziunea glaciara;
Alunecarile de teren sunt fenomene fizico-geologice care constau in
deprinderea unor mase de pamant si deplasarea lor in aval, spre baza
versantilor sau a taluzurilor, ca urmare a pierderii stabilitii masivelor de
pamant de pe versanti, taluzuri sau maluri.
Ele reprezinta un fenomen natural de degradare a terenurilor
inclus in categoria cataclismelor naturale, alaturi de inundatii si cutremure.
Extinderea suprafetelor afectate de alunecarile de teren are loc in
perioadele bogate in precipitatii. Un rol hotarator in miscarea acestor mase
de pamant il are propria lor greutate.

1.3. Factorii care influenteaza eroziunea solului

Pot fi grupati in doua mari categorii: factori naturali si factori

antropici.
De asemenea, factorii eroziunii solului se mai pot imparti in factori
activi sau de declansarea a procesului de eroziune (vant, precipitatii, etc.) si
factori pasivi sau de influentare, care favorizeaza sau incetinesc actiunea
factorilor activi (substrat litologic, insusirile si starea solului, relieful
terenului, gradul de acoperire cu vegetatie, etc).
Principalii parametrii ce caracterizeaza energia cinetica a
precipitatiilor erozive sunt dimensiunile si vitezele de cadere ale picaturilor,
precum si intensitatea si durata ploii.
 Topirea brusca a zapezii influenteaza deosebit de puternic procesul
de eroziune, indeosebi cand fenomenul se produce in conditiile unui sol
inghetat in profunzime sau saturat cu apa.
De asemenea, temperatura ajuta la declansarea procesului de
eroziune prin topirea brusca a zapezii.
Relieful este factorul natural esential in declansarea si intretinerea
eroziunii solului, in principal prin conditionarea miscarea apei pe versanti.
si forma versantilor influenteaza viteza de scurgere a apei, amplificand
energia cinetica si ducand la o cresterea capacitatii de erodare a solului de
catre apa.
Expozitia versantilor este importanta in diferentierea proceselor de
eroziune, ca urmare a gradului diferit de expunere la lumina a acestora.
Astfel, pe versantii sudici, bineinsoriti si incalziti, solul este mai uscat, iar
vegetatia este mai putin dezvoltata, fapt ce favorizeaza scurgerile distructive
de apa.
Versantii sudici se dezgheata intr-un interval scurt de timp
primavara, zapada se topeste mai repede, scurgerile de apa fiind prin
urmare mai agresive.
Substratul de roca influenteaza mai putin eroziunea in comparatie
cu factorii climatici si relieful, dar intervine ca un factor puternic de
modificare a intensitatii eroziunii pe terenurile lipsite de scutul protector al
vegetatiei.
 Natura rocii mame genereaza, in principal, eroziunea in adancime,
determinand fragmentarea terenului.
Predispozitia cea mai mare la eroziune o au alternantele de roci (in
special alternanta de roci moi cu roci dure).
Factorii edafici definesc vulnerabiliatatea unui anumit tip de sol fata
de agentul eroziv. De asemenea, ei influenteaza infiltratia si permeabilitatea,
rezistenta la impact si dispersie, la forta de transport a ploii, etc.
Vegetatia constituie unul din principalii factori care conditioneaza
procesul de eroziune a solului, prin componenta floristica, densitate, grad de
acoperire a solului, dezvoltarea sistemului radicular, etc.
Functia antierozionala a vegetatiei se manifesta prin interceptarea
picaturilor de ploaie si preluarea unei importante parti din energia cinetica a
acestora, reducerea de scurgerea a apei pe suprafata versantilor,
imbunatatirea structurii si porozitatii solului, fixarea solului de catre sistemul
radicular, etc.
Omul, prin interventiile sale haotice, constituie un factor important in
procesul de erodare a terenurilor, prin activitati legate de defrisarea padurilor,
pasunatul excesiv, amplasarea gresita a parcelelor, orientarea drumurilor
intr-o directie care favorizeaza eroziunea, etc.
1.4 Consecintele eroziunii solului

Principalele consecinte ale procesului de eroziune a solului sunt:

modificarea proprietatilor chimice ale solului prin eroziune se indeparteaza
in primul rand stratul de sol de la suprafata, orizontul de acumulare al
humusului si azotului; fosforul se acumuleaza intr-o masura mai mica la
suprafata solului, iar potasiul este raspandit aproape uniform in profilul de sol;
din acest motiv, solurile erodate au un continut redus de humus si de azot,
deci fertilitatea lor este redusa in mare masura.
modificarea proprietatilor fizice ale solului reducerea considerabila a
cantitatii de humus din sol duce in majoritatea cazurilor la distrugerea
structurii acestuia si la micsorarea vitezei de infiltratie a apei in sol si a
permeabilitatii; odata cu procesul de erodare a solului se inrautatesc si
conditiile de dezvoltare a plantelor.
reducerea productiilor agricole apare ca o consecinta fireasca a spalarii
substantelor nutritive din sol, a inrautatirii proprietatilor fizice si hidrofizice, a
accentuarii lipsei de apa din sol.
reducerea suprafetei terenurilor utilizabile atat in agricultura cat si in alte
domenii de activitate se produce prin cresterea suprafetelor ocupate de
ogase, ravene, torenti si a suprafetelor excesiv erodate.
distrugerea asezarilor umane datorita torentilor si ravenelor de mari
dimensiuni
ingreunarea exploatarii terenului eroziunea solului creaza mari greutati in
mecanizarea lucrarilor agricole, atunci cand solul este brazdat de ravene si
ogase; in cazul spalarii orizonturilor superioare, apar la lumina zilei orizonturi
cu o textura grea sau chiar roci, care opun o rezistenta mai mare lucrarilor
agricole, marind timpul necesar pentru executarea lor si producand
stricaciuni utilajelor folosite.
inrautatirea regimului apelor de suprafata si subterane pe terenurile
erodate bilantul apei este modificat; apa, care se infiltra in sol inainte de
erodare, se scurge la suprafata, dislocand si transportand materialele
erodate.
poluarea mediului inconjurator eroziunea solului se evidentiaza ca o
importanta cauza a poluarii aerului, a apei si a solului.
1.5 Principii generale in alegerea lucrarilor antierozionale

Aplicarea masurilor si lucrarilor de stavilire a eroziunii solului

trebuie sa duca la urmatoarele rezutate:

reducerea pierderilor de sol prin eroziune;

ridicarea fertilitatii solului;
ridicarea productiei agricole;
crearea unor conditii mai bune pentru mecanizarea lucrarilor de exploatare;
incadrarea lucrarilor de combatare a eroziunii solului in planul de
amenajare complexa a bazinului hidrografic din care face parte terenul.

In actiunea de amenajare compexa a bazinelor hidrografice,

lucrarile de combatare a eroziunii solului trebuie obligatoriu corelate cu cele
de irigatii, desecari, indiguiri, amenajari silvice, precum si cu lucrarile
hidroenergetice, de gospodarire, etc.
 1.6 Clasificarea lucrarilor antierozionale

Tinand seama de natura lucrarilor, rolul si specificul acestora,

procesul tehnologic de executie si de materialele din care sunt executate,
lucrarile speciale de combatare a eroziunii solului au fost grupate in
urmatoarele categorii:

lucrari speciale pe versanti care comporta miscari de terasamente:

drumuri de exploatare teresate si poteci, canale de coasta cu rol de
intretinere sau evacuare a apelor, brazduiri de pasuni, invaluiri, terase
continue si individuale
lucrari fitoameliorative de combatere a eroziunii solului; benzi
inierbate, benzi de arbusti, insamantari, suprainsamantari, perdele de
protectie antierozionale, impaduriri;
lucrari hidroameliorative: debusee, cleionaje, praguri, baraje, ziduri
de sprijin din zidarie de piatra;
lucrari anexe; podete, bazine de colectare a apei, drenuri de captare
a apei
 1.7 Lucrari pentru prevenirea si combaterea eroziunii de suprafata

Terasarea terenurilor in panta este una dintre cele mai vechi

metode de stavilire a eroziunii solului pe pante mari si face parte din lucrarile
speciale de combatere a eroziunii de suprafata.
Amenajarea terenurilor in panta prin terasare prezinta o serie de
avantaje tehnice, organizatorice, hidrologice, cu multiple efecte economice:
asigura un control si un echilibru favorabil pentru scurgerile de suprafata,
prin reducerea lungimii de scurgere a apelor provenite din ploi si topirea
zapezii;
imbunatateste schema de bilant al apelor, prin cresterea aportului freatic ca
urmare a reducerii inclinarii naturale a terenurilor;
asigura un control al apelor in exces prin conducerea acestora catre
debusee si emisari naturali;
asigura folosirea si repartizarea eficienta si uniforma a apelor meteorice
necesare dezvoltarii plantelor prin marirea infiltratiei apelor in sol;
valorifica terenurile cu pante foarte mari;
sporeste coeficientul de rugozitate pe terenurile amenajate;
reduce viteza de scurgere a apelor;
limiteaza eroziunea solului si sedimentarea;
 Pe langa aceste avantaje, terasarea prezinta si o serie de
dezavantaje:
in primii ani de la executie rambleul este o zona vulnerabila datorita
instabilitatii acestuia;
conditiile de umiditate devin nefavorabile pe masura ce taluzul in rambleu
este mai inalt;
pe terenurile mai putin rezistente la eroziune, in primii ani de la executie, in
zonele unde platformele au denivelari, sunt afectate si deteriorate taluzele,
in special cele in rambleu;
pe terenurile predispuse la alunecari, terasarea accentueaza acest
fenomen.
Terasele se prezinta sub forma unor trepte, transformand traseul
natural al liniei de cea mai mare panta de pe versant.
Elementele constructive ale unei terase sunt: latimea platformei (l),
taluzul (1:m) si inaltimea taluzului (h), inaltimea terasei (H) si latimea terasei (L).
platforma terasei este suprafata cultivata si are intotdeauna panta mai mica
decat panta terenului (fig. 1 si 2).
Taluzul terasei are intotdeauna inclinarea mai mare decat inclinarea
versantului, iar inaltimea terasei este diferenta de nivel intre cota amonte sa
platformei si cota aval a bazei taluzului.
 Principiile generale de realizare a lucrarilor de terasare a versantilor
sunt determinate de conditiile morfometrice, pedografice, hidrologice, de
categoria de folosinta a terenului, precum si de unele criterii cu caracter
tehnic si economic.