PROPRIETATILE ORGANOLEPTICE ALE APEI

Pentru apreciere proprietatilor organoleptice ale apei se efectueaza determinari calitative si cantitative :culoare ,
miros, gust, turbiditate sau transparenta, viteza de sedimentare, cantitate de suspensii, densitate.
2.1. Determinarea culorii apei
Culoarea se determina colorimetric atat la probele de apa tulbure cat si la cele sedimentare ( filtrate sau
centrifugate), prin observarea comparativa pe un fond alb mat ( geam opac),a apei de analizat si a solutiei etalon, introduse in
eprubetele colorimetrice de aceeasi grosime.Intensitatea culorii se exprima cantitativ , prin concentratia solutiei etalon de
culoare care absoarbe, la grosime de strat egala, aceeasi cantitate de lumina cu apa de analizat.
Pentru apele naturale si potabile aceasta determinare se face folosind scari conventionale . Pentru apele reziduale se folosesc
metode spectrofotometrice si fotometrice . Coloratia unei ape este considerata reala , cand se datoreaza numai substantelor in
solutie si aparenta cand substantele in suspensie si adauga propria lor coloratie . Coloratia reala si aparenta sunt aproximativ
identice in apele limpezi cu o turbiditate redusa . Determinarea culorii apei potabile , conform STAS 6322-61 , se face prin
compararea vizuala cu o scara colorimetrica a unei solutii de platin-cobalt sau bicromat – cobalt si se exprima in grade de culoare
. Gradul de culoare reprezinta coloratia produsa de o solutie care contine 1mg platina , sub forma de ion clor – platinat la un litru .
Metode de comparare cu scara platin – cobalt
Solutia etalon cloro-platinat-cobalt se prepara astfel : se cantaresc 1,245 g cloroplatinat de potasiu , 1,01 g clorura
de cobalt cristalizata ( CoCl2 x 6H2O ) si se dizolva in putina apa intr-un balon cotat de un litru . Se aduga 100 ml acid clorhidric
concentrat si se completeaza cu apa distilata pana la semn . Culoarea acestei solutii se considera egala cu 500 unitati de culoare
. Solutia se poate pastra la intuneric timp de un an . Din solutia preparata se introduc in eprubete colorimetrice , identice de 100
ml , cantitatile redate in tabel .
Prepararea etaloanelor pentru determinarea culorii :
Solutie platin-cobalt , ml 0 2 4 6 8 10 12 14 16
Apa distilata ,m 100 98 96 94 92 90 88 86 84
Corespunde la grade de culoare 0 10 20 30 40 50 60 70 80

Apele tulburi se lasa scurt timp sa sedimenteze sau sa centrifugheze inaintea determinarii . Din apa de anlizat se
iau 100 ml intr-o eprubeta colorimetrica , identica cu cele folosite pentru scara etalon si se compara culoarea cu aceea din scara
etalon , privind vertical pana ce se observa identitatea de culoare . Apele care au culoarea mai intensa de 80 grade de culoare se
dilueaza , la calcul tinandu-se seama de dilutia aplicata .
Metoda de comparare cu scara bicromat-cobalt
Scara etalon se prepara folosind in cantitati diferite doua solutii si anume :
 solutia I : se cantareste cu precizie de 0,001 g o cantitate de 0,0875 g bicromat de potasiu ( K2CrO7 ) , 2 g
sulfat de cobalt (CoSO4 x 7H2O) , se adauga 1 ml H2SO4 concentrat si se dizolva totul in putina apa distilata , intr-un balon cotat
de un litru , apoi se completeaza cu apa pana la semn ;
 solutia II : intr-un balon cotat de un litru se introduce 1 ml H2SO4 concentrat apoi se aduce la semn cu apa .
Cantitatile adaugate pentru prepararea scarii etalon sunt date in tabelul urmator :

Prepararea etaloanelor de culoare in scara bicromat-cobalt :

Solutia I , ml 0 1 2 3 4 5 6 7 10 12 14 16
Solutia II , ml 100 99 98 97 96 95 94 93 90 88 86 84
Corespunde
in grade de culoare 0 5 10 15 20 25 30 40 50 60 70 80

La intuneric , solutiile pentru scara etalon pot fi pastrate trei luni . Determinarea propriu-zisa se face prin
comparare , ca si in cazul folosirii etaloanelor de platin – cobalt . Pentru caracterizarea culorii apelor reziduale se pot face referiri
la sistemul tricromatic international . La baza colorimetriei tricromatice stau doua principii :
 o culoare anumita poate fi obtinuta prin suprapunerea corespunzatoare a trei radiatii fundamentale : R = rosu
(700 nm) , G = verde ( 546,1 nm ) si B = albastra ( 35,8 nm) ;
  amestecul de culori are caracter aditiv .
Caracterul triplu al amestecului de culori poate fi verificat cu colorimetre tricromatice Guild sau Wright , cu sau fara
trecerea in sistemul x , y , z , recomandat de Comisia Internationala de iluminat .
2.2 Determinarea mirosului apei.
Mirosul : Determinarea mirosului se executa la temperatura de 15 – 20°C si la 60°C. Mirosul apei clorinate se
determina dupa minim 30 minute de la introducerea clorului . Atmosfera din camera unde se face determinarea trebuie sa fie
lipsita de miros iar persoana care face aprecierea sa nu faca aceasta un timp indelungat , caci oboseala si obisnuinta dauneaza
perceperii mirosului .
Mod de lucru : Intr-un balon de sticla de 150 – 200 ml , cu gatul larg , spalat cu amestec oxidant si apoi cu apa distilata , se
toarna apa de analizat , se acopera cu o sticla de ceas si se aduce la temperatura prescrisa pentru determinare . Balonul
acoperit se agita de cateva ori prin miscari de rotatie , dupa care se ridica sticla de ceas si se aspira aerul din balon .
Caracterizarea si notarea mirosului se fac dupa :
 felul mirosului : aromatic , de balta , de lemn umed , de pamant , de mucegai , de peste , de hidrogen sulfurat ,
clorurat de iarba cosita sau fan , nedefinit ;
 gradul de intensitate conform tabelului :
Mirosul Intensitate Gradul
Fara miros Inodor 0
Perceptibil ( numai de un cercetator Foarte slab 1
Perceptibil
experimentat( de
) un consumator obisnuit ) Slab 2
Net perceptibil Perceptibil 3
Suficient de puternic pentru a face apa Pronuntat 4
Atat de puternic
neplacuta la gustincat apa nuse poate bea Foarte puternic 5
Se poate determina de asemenea indicele olfactiv ca o expresie cantitativa a mirosului. El reprezinta numarul minim de molecule
gram dintr-o substanta volatila care ar imprima unui centimetru cub de apa un miros perceptibil . O molecula gram dintr-un gaz
cuprinde 6,06 x 10²³ molecule . Daca intr-un centimetru cub de apa substanta care imprima un miros perceptibil este de ‘a’ grame
, indicele de olfactiv este dat de relatia : I = a/M · 6,06 · 10²³ , unde : M = masa moleculara;
2.4 Determinarea gustului apei
Gustul : Se determina numai la apa potabila , cand nu exista pericolul unei otraviri ( intoxicari ) sau a
contaminarii cu diverse boli . Aceasta determinare se bazeaza pe finetea simtului gustului persoanei care face analiza .
Aprecierea se face din proba de apa ca atare , imediat dupa determinarea mirosului . Inainte de determinare operatorul trebuie
sa-si clateasca gura cu apa lipsita de gust si de miros . Pentru fiecare incercare se iau circa 15 ml apa de analizat adusa in
prealabil la 15-20ºC sau 60ºC , care se mentin in gura cateva secunde. Dupa efectuarea determinarii gustul va fi caracterizat
calitativ ca : sarat , amar , sarat-amarui , dulce , acru , special . Intensitatea gustului se apreciaza dupa gradatii similare celor de
la determinarea mirosului .
Desi determinarile proprietatilor de gust si miros ale apei au caracter subiectiv , totusi este necesar ca tehnicile de
determinare sa asigure elemente de comparatie si o interpretare a rezultatelor cat mai larg acceptata . In literatura se indica
pentru exprimari cantitative ale intensitatii gustului si indeosebi a mirosului metoda dilutiei prag .
In aceasta metoda , ca de altfel si in tehnica mentionata in STAS 6324-61 , se foloseste sticlarie fara miros . Dilutia
se realizeaza cu apa inodora obtinuta prin trecerea apei de robinet printr-o coloana de carbune activ granulat . Apa se prepara in
momentul utilizarii , numai in cantitatea indicata .
Mod de lucru : Intr-un flacon Erlenmeyer cu gat larg de 500 ml , se introduc 250 ml apa inodora si intr-un flacon
asemanator 63 ml din proba de analizat , peste care se introduc 187 ml apa inodora . Urmeaza degustarea apei , la rece sau la
cald . Daca gustul si mirosul persista se foloseste o alta dilutie . Pragul de miros sau pragul de dilutie este raportul de dilutie la
care mirosul este abia decelabil. Astfel daca 5 ml proba diluati la 250 ml au produs un miros slab , dar 3-4 ml diluati la 250 ml nu
au produs miros , pragul de miros este de 50 . Mai recent s-au pus la punct metode de retinere pe carbune activ a componentilor
volatili care imprima miros specific apelor ; componentii retinuti sunt extrasi cu cloroform si separati prin cromatografie in stare
gazoasa sau prin alte tehnici moderne adecvate .
Observatie ! Se va evita recoltarea probei de apa in care se determina caracteristicile de gust si miros , in flacoane
de material plastic . Determinarea se face in incaperi bine aerisite . La determinare se va tine seama ca declorinarea sau aerarea
apei poate produce modificari ale gustului sau mirosului .
 PROPRIETATILE FIZICE ALE APEI

Analizele fizice ale apei :

3.1 Turbiditatea
Aceasta proprietate se manifesta prin reducerea transparentei sale datorita prezentei unor substante in suspensie ca :
argila , namol fin , substante organice fin dispersate , plancton , organisme microscopice .
Turbiditatea este un indice important al proceselor fizico-chimice si biologice din apele naturale , al desfasurarii procesului de
purificare a apelor si permite aprecierea caracteristicilor de potabilitate .
Turbiditatea se exprima in grade de turbiditate. Gradul de turbiditate denumit si grad SiO 2 , reprezinta turbureala produsa de un
gram caolin sau pamant de infuzori intr-un litru de apa . Determinarea turbiditatii se face prin metode bazate pe principiul
transparentei , metode fotometrice si metode prin comparare .
Metoda de determinare a turbiditatii prin transparenta este aplicabila la o scara larga de turbiditati ( 7-3000 grade ) , in timp ce
metoda fotometrica este aplicabila pana la valori medii ale turbiditatii ( maximum 300 grade ) . Metoda prin comparatie poate fi
aplicata indeosebi la turbiditati reduse ( sub 7 grade ) .
Determinarea turbiditatii prin metode bazate pe principiul transparentei . In vederea determinarii se foloseste un turbidimetru
tubular . Acesta este alcatuit dintr-un tub de alama, innegrit in interior cu o lungime de circa 1,20 m si diametrul de 40 mm .
Acest tub are la partea inferioara o montura de inele de cauciuc si un geam clar . Tubul principal comunica cu o sticla de nivel
asezata pe o rigla gradata care indica inaltimea apei . Aparatul poate fi golit prin deschiderea robinetului de la partea inferioara .
Toate aceste elemente sunt montate intr-o cutie metalica ( de fonta ) , care are pe capacul superior o deschidere circulara
acoperita cu un geam mat si o sita . In cutia metalica , sub geamul mat se gaseste un bec de 75 W . Pentru masurarea turbiditatii
se umple tubul aparatului cu apa de analizat , apoi se deschide robinetul lateral lasand sa se micsoreze inaltimea coloanei de apa
pana cand un reper in forma de ‘‘x’’ apare clar la extremitatea inferioara a tubului . Se inchide robinetul si se citeste pe sticla de
nivel inaltimea maxima a stratului de apa prin care se poate vedea reperul .
Etalonarea aparatului se face preparand o solutie etalon de 1000 grade silice ( 1 grad silice reprezinta turbiditatea apei ce contine
un mg SiO2/l ) . Solutia etalon se prepara astfel : se majoreaza 3,0g Kiselgur, se cern printr-o sita de 0,1 mm si se fierb cu acid
clorhidric diluat.Se lasa sa se evapore la sec , se adauga apa fierbinte , se filtreaza ,se spala si se usuca.Se pulverizeaza si se
cerne din nou.Se face o suspensie in 2l apa distilata , se lasa cateva ore in repaus pentru depunerea particulelor grosiere si se
decanteaza suspensia fina.Prin evaporarea a 100 cm³ suspensie, intr-o capsula de sticla , se stabileste continutul de silice , apoi
se adauga la suspensia ramasa o cantitate calculata de apa pentru a se obtine 1000 mg SiO2/l ( 1000 grade ) .
Corespondenta dintre turbiditatea si transparenta apei este data in urmatorul tabel :
In literatura de specialitate este citat turbidimetrul Jackson, care functioneaza pe principii similare . STAS 6323-61 recomanda
prepararea unei solutii etalon de 100 mg/l , folosind pamant de infuzorii sau caolin fin pulverizat . In conditii de teren ,
transparenta apei se poate determina folosind un disc cu sectoare colorate alternativ in alb si negru cu o tija gradata . Se
introduce discul in apa pana cand dispare contrastul dintre sectoarele de disc colorate in alb si cele in negru . Se citeste pe tija
transparenta apei , apoi se transforma in grade silice .
Determinarea prin metode fotometrice. In acest scop se folosesc fotometre rapide cu celula fotoelectrica sau fotometre simple .
Dupa reglarea unui asemenea aparat la 0 si 100 ( scara extinctiei ) , se aduce cuva cu apa de analizat in dreptul celulei
fotoelectrice, printr-o tija support , glisanta . Se citeste extinctia . Turbiditatea se exprima in grade de extinctie. Alte metode se
bazeaza pe proprietatea luminii de a difuza lateral , cand razele trec printr-un sistem dispers . Masurandu-se intensitatea luminii
difuze se stabileste concentratia fazei care indica turbiditatea apei .
Determinarea prin comparatie . Aceasta determinare se face fie dupa STAS 6323-61 , fie prin metoda picaturilor de mastix .
Solutia de mastix este un extract alcoolic obtinut la temperatura de 70ºC , din rasina naturala numita mastix . Cantitatea de
suspensii a solutiei de baza se stabileste prin determinarea reziduului fix dupa care se fac dilutii cu apa distilata pana se ajunge la
un factor convenabil , aproximativ 1 . Solutia alcoolica astfel obtinuta adaugata in apa distilata , libera de bioxid de carbon ,
produce o opalescenta comparabila cu turbiditatea foarte redusa a apei filtrate . Numarul de picaturi de solutie alcoolica de
mastix adugata pentru a se ajunge in proba martor la o turbiditate identica cu cea a probei de analizat , reprezentand valoarea
turbiditatii . Aceasta valoare poate fi transpusa si in grade silice , dupa o etalonare corespunzatoare.
Determinarea naturii turbiditatii . Natura turbiditatii se stabileste prin corelarea cu alti indicatori fizico-chimici ,biologici sau
bacteriologici ai apei ( sediment , substante organice , continutul de microorganisme ) .
Determinarea automata a turbiditatii . Pentru aceasta determinare se folosesc aparate speciale cu celula fotoelectrica sau
functionand pe principiul fotometriei de absorbtie .

3.2. Masurarea temperaturii apei.

Temperatura : Se determina conform STAS 6324-61 . Determinarea se face direct la sursa de apa , iar cand aceasta nu este
posibil se recolteaza 1-5 l apa si temperatura se determina dupa recoltare . Vasul in care se face recoltarea se aduce in prealabil
la temperatura apei , iar dupa umplere trebuie tinut la adapost de razele solare sau de alte cauze de incalzire si racire . Pentru
determinare se folosesc termometre cu mercur , cu scara lui vizata in zecimi de grad , care se tin in apa cel putin 5 minute . Mai
intai se masoara temperatura in atmosfera si apoi in apa , la diferite adancimi . Pentru masurarea temperaturii la adancime este
indicat sa se foloseasca termometre de maxima si minima . La adancimi mai mari , din cauza presiunii exercitate asupra
rezervorului de mercur se pot produce unele erori si pentru aceasta se folosesc termometre plasate in sticle termostate sau mai
bine termometre electrice (cu rezistenta).
Determinarea conductivitatii electrice
Concentratia totala de constituenti ionizati din apa influenteaza in mod direct valoarea conductibilitatii ei
specifice , fiind strans legata de suma anionilor si cationilor prezenti . Prin masurarea conductibilitatii
electrice a apei se poate aprecia cu suficienta precizie continutul apei in substante minerale si deci
mineralizarea totala. Conductibilitatea specifica creste progresiv , in raport cu cresterea concentratiei in
substante dizolvate , fiind influentata de natura substantelor dizolvate si de concentratia ionica a solutiei .
Produsul conductibilitatii electrice cu un factor stabilit in mod empiric indica continutul total de substante
dizolvate in apa. Conductibilitatea specifica reprezinta valoarea rezistentei reciproce , masurata intre doi
electrozi distantati intre ei cu 1 cm si avand o suprafata de 1 cm² .
Aparatura necesara este : - o punte cu Wheatstone , cu exactitatea minima de 1% ;
- o sursa de curent alternativ , utilizand ca indicator de zero un indicator telefonic ,
- galvanometru sau un tub electronic cu ochi magic ;
- o celula de conductibilitate specifica cu electrozi de platina( cloroplatinati ) ;
- o baie de apa pentru pastrarea la temperatura constanta a eprubetelor de apa .
Pentru efectuarea determinarii se pregateste o solutie etalon de KCl 0,01n obtinuti prin dizolvarea a
0,7455 g KCl uscata la 110ºC intr-un litru de apa la 25ºC . Aceasta solutie ( de referinta ) are la 25ºC
conductibilitate specifica de 1411,8 μΩֿ¹ cmֿ¹ . In baia de apa de 25ºC se introduc patru eprubete cu
solutie standard de KCl si doua eprubete din proba de apa supusa analizei . Se spala celula de
conductibilitate in trei din cele patru eprubete cu solutie standard si se masoara rezistenta electrica celei
de-a patra . Apoi se spala celula cu o eprubeta din proba de apa facandu-se determinari a trei eprubete .
C = RKCl x 0,0014118 ,
C = constanta celulei
R KCl = rezistenta solutiei standard
0,0014118 = conductibilitatea specifica in μΩֿ¹ cmֿ¹ .
Cspecific = C/Rproba
Cspecific = conducta specifica a probei de apa la 25ºC
C = constanta celulei
R = rezistenta masurata in apa
« Cspecific »SI = μΩֿ¹ cmֿ¹
Conductibilitatea specifica la temperatura de 20 – 30ºC se poate calcula , dupa cum urmeaza :
Cspecific = 1411,8 x RKCl /Rproba .
Pentru masurarea continua a conductibilitatii electrice si pentru inregistrarea ei ( inclusiv a concentratiei
solutiilor ) sunt folositi electrozi de platina sau de carbune . Cu ajutorul electrozilor de carbune se pot efectua
masuratori pana la maximum de 5000 μΩֿ¹ cmֿ¹.
C = RKCl x 0,0014118
Conductibilitatea specifica a probei de apa la 25ºC este egala cu constanta celulei ‘C’ impartita cu
rezistenta masurata in apa , in μΩ .
Rezistivitate – conductiviitate
◊ Rezistivitate ([ρ] = Ωm)
● Proprietatea unui material de a se opune
trecerii curentului electric
◊ Conductiivitate ([σ] = (Ωm)-1)
● Proprietatea unui material de a permite
trecerea curentulluii electriic
ρ = 1/σ
3.4. Determinarea PH - ului .

Ph-ul se poate determina prin :

 folosirea scarii etalon de comparare ;
 folosirea comparatorului Hellige ;
 folosirea potentiometrului.
Alegerea metodei se face in functie de dotarea laboratorului , de precizia ceruta analizei si de
caracteristicile apei analizate .
Determinarea cu ajutorul scarii de comparare . Se compara proba de analizat , care contine un
amestec de solutii indicator ( rosu-metil si albastru de brom- timol ) , cu scara etalon .
Reactivi :
 rosu-metil , solutie : 0,1 g rosu-metil , se dizolva in 100 ml alcool etilic , la care se adauga 7,4
ml solutie de hidroxid de sodiu 0,05 n si se completeaza cu apa , la 500 ml ;
 albastru de brom-timol , solutie : 0,1 g albastru de brom-timol se dizolva in 50 ml alcool etilic
la care se adauga 3,8 ml solutie de hidroxid de sodiu 0,05 n si se completeaza cu apa la 250
ml . Solutiile se amesteca in proportie de 1 : 2 .
Solutiile pentru scara etalon de comparare sunt :
 clorura de cobalt : 59,5 g clorura de cobalt ( CoCl2 x 6H2O ) se dizolva si se aduc la 1000 ml
cu acid clorhidric solutie 1% ;
 clorura ferica : 45,05 g clorura ferica ( FeCl3 x 6H2O ) se dizolva si se aduc la 1000 ml cu
acid clorhidric solutie 1% ;
 clorura de cupru : 400 g clorura de cupru ( CuCl2 x 2H2O ) se dizolva si se aduc la 1000 ml
cu acid clorhidric solutie 1% ;
 sulfat de cupru : 200 g sulfat de cupru se dizolva si se aduce la 1000 ml cu acid sulfuric ,
solutie 1% .
Solutiile etalon si apa se repartizeaza in tuburi Nessler sau eprubete . Daca tuburile
sau eprubetele colorimetrice sunt bine etansate , scara etalon de comparare poate fi folosita o
perioada indelungata .
Mod de lucru : 10 ml apa de analizat se introduc intr-un tub Nessler sau eprubeta colorimetrica
similara cu cele in care a fost pregatita scara etalon de comparare si se adauga 0,6 ml din
amestecul de solutii indicator . Se agita continutul iar coloratia obtinuta se compara cu culoarea
solutiilor scarii colorimetrice , stabilindu-se pH-ul corespunzator .
Determinarea cu ajutorul comparatorului Hellige . Determinarea consta in compararea
coloratiei probei de apa de analizat la care s-au adaugat indicatori , cu o proba fara adaos de
indicatori .
Reactivi :
 albastru de brom – timol : se majoreaza 0,1 g albastru de brom-timol cu 1,6 ml hidroxid de
sodiu 0,1 n , se trec intr-un balon cotat de 250 ml si se completeaza la semn cu apa bidistilata
, proaspat fiarta si racita ; aceasta solutie permite determinarea pH-ului cuprins intre 6,5 si
7,6 ;
 rosu de cresol : se majoreaza 0,35 g rosu de cresol cu 1 ml hidroxid de sodiu , se trec intr-un
balon cotat de 100 ml si se completeaza la semn cu apa bidistilata , proaspat fiarta si racita ;
aceasta solutie permite determinarea pH-ului cuprins intre 6,2 si 8,4 .
Solutiile de indicatori se pastreaza in sticle de culoare bruna, la intuneric . Pentru alte
valori ale pH-ului se folosesc indicatori corespunzatori .
Mod de lucru : Intr-una din cuvele aparatului Hellige se introduc 10 ml apa de analizat , la care se
adauga 0,5 ml indicator . Se agita si se introduce cuva in orificiul din dreapta al aparatului .
Pentru compensare optica se umple si cealalta cuva a aparatului cu o proba din apa de analizat ,
fara indicator , si se introduce cuva in orificiul din stanga aparatului . Citirea pH-ului se face direct
pe discurile colorate ale aparatului . Este recomandabil ca solutiile indicator folosite sa fie
verificate in raport cu discurile aparatului . In cazul cand nuantele nu corespund , solutiile
indicator se corecteaza cu apa bidistilata si cu solutii 0,01n de acid clorhidric si hidroxid de
sodiu .
Determinarea potentiometrica a pH – ului. Pentru determinare se foloseste drept electrod
masurator , electrodul de sticla , iar ca electrod de referinta , electrodul de calomel . In sistemul
cu electrod de sticla , modificarea cu o unitate de pH produce la 25ºC , o variatie a tensiunii
elecrice de 59,1 mV . Masurarea nu este influentata de culoare , turbiditate , substante
coloidale , clor liber , substante oxidante sau reducatoare . La pH ridicat , peste 10 , este
necesara folosirea unui electron de sticla special cu ‘’eroare de sodiu scazuta ‘’ , si de asemenea
la pH sub 1 apare asa numita ‘’ eroare acida ‘’ . Aparatele pentru efectuarea masuratorii pot fi cu
indicator de zero (potentiometru ) sau cu deflectie directa . In general aparatele exprima
rezultatele in unitati de pH sau in milivolti , avand o sensibilitate de 0,1 unitati de pH sau 10 mV .

Solutia de borax cu pH 9,18 la temperatura de 25ºC se prepara prin dizolvarea a 3,80

g tetraborat de sodiu ( Na2 B4O7 x 10H2O ) in apa , dupa care se aduce la semn intr-un balon
cotat de 1000 ml .
Solutia de hidroxid de calciu cu pH 12,45 la 25ºC se prepara din oxid de calciu obtinut
prin calcinarea carbonatului de calciu la 1000ºC , timp de 45 minute . Dupa racire , produsul
obtinut se introduce in apa , se filtreaza prin filtru cu placa poroasa si reziduul , fin , obtinut se
usuca la 110ºC . Se cerne printr-o sita fina si se aduce intr-o sticla de polietilena la 1000 ml ;
dupa agitare puternica se filtreaza .Filtratul reprezinta solutia tampon.
Solutia de fosfat cu pH 6,86 la 25ºC se prepara prin dizolvarea a 3,39 g fosfat
monopotasic (KH2PO4) si 3,53 g fosfat disodic (Na2HPO4) in apa, aducandu-se la 1000 ml , in
balon cotat.
Solutia de ftalat cu pH 4,01 la 25ºC , se prepara prin dizolvarea a 10,12g ftalat acid de
potasiu (KHC8H4O4 ) in apa , aducandu-se la 1000ml in balon cotat.
Solutia de tartrat cu pH 3,56 la 25ºC se prepara prin agitarea puternica a tartratului
acid de potasiu (KHC4H4O6) in exces cu 100-300ml apa la 25ºC.Pentru pastrare se adauga
circa 0,1g timol.
Solutia de tetraoxalat cu pH 1,68 la 25ºC , se obtine prin dizolvarea a 12,61g
tetraoxalat acid de potasiu (KHC2O4 x H2C2O4 x 2H2O) in apa , aducandu-se la 1000ml in
balon cotat.Solutiile tampon se pastreaza de preferinta , in flacoane de polietilena.
Modul de lucru : Se vor respecta indicatiile cuprinse in prospectul sau instructiunile
de lucru ale aparatului . Electrozii vor fi mentinuti in stare umeda , periodic verificandu-se
inregistrarile cu solutiile tampon .
3.6 Determinarea densitatii : cu picnometrul sau densimetrul
3.7 Determinarea vascozitatiiapei :viscozimetrul Engler

3.8 Determinare suspensiilor

Scopul lucrarii : Determinarea cantitatii de suspensii din diferite probe de apa de analizat
.
Principiul metodei : Suspensiile sunt sisteme eterogene lichid – solid si se pot separa
prin filtrare . Filtarea este operatia de separare a sistemelor eterogene prin intermediul mediilor
filtrante .
Materiale :
 Apa de analizat ;
 Apa distilata .
Ustensile :
 Creuzet ( creuzet adus la masa constanta + hartie de filtru ) .
 Balanta analitica .
 Etuva
 Hartie de filtru
 Palnie
  Pahar Erlenmeyer
Mod de lucru :
 Se filtreaza proba de apa .
 Reziduul se spala cu apa distilata pentru indepartarea substantelor solubile ( clor cu
azotat de argint prin precipitare si sulfat cu clorura de bariu )
 Se introduce creuzetul cu hartia de filtru care contine suspensia in etuva la 105 -
110°C , pana ajunge la masa constanta
Rezultat :
 Se cantareste creuzetul si hartia de filtru intial ( m1 )
 Se cantareste creuzetul si hartia de filtru cu suspensie dupa uscare ( m2 )
 Se face diferenta dintre m1 si m2 si se exprima rezultatul in g\ l

PREPARAREA SOLUTIEI DE COMPLEXON III 0.01 m

SI DETERMINAREA DURITATII TOTALE A APEI

Scopul lucrării : Prepararea a 100 ml soluţie de complexon III 0,01 m din complexon III solid si
determinarea duritatii totale a probei de apa primita pentru analiza.
Principiul metodei :Titrare cu complexon III 0,01m in prezenta de indicator eriocrom T.
Materiale necesare: sticla de ceas, spatula balon cotat, pipeta, piseta, pahar Erlenmeyer para de cauciuc
biureta pâlnie de sticla stativ cleme balanţa analitica
Reactivi : complexon III solid, soluţie tampon, apa distilata, negru eriocrom T.
Modul de lucru :
 se calculează cantitatea de complexon III , necesara preparării soluţiei;
 se cantareste cantitatea de substanta calculata si se prepara soluţia intr-un balon cotat de 100ml;
 se pregateste biureta pentru titrare;
 se pune in biureta soluţie complexon III;
 intr-un vas Erlenmeyer de 100 cm3 se introduc 25 cm3 apa de analizat, 1 cm3 soluţie tampon, circa
0,1 g indicator si se adaugă 25 cm3 apa distilata.
 se titrează cu soluţie complexon III pana când culoarea virează de la roşu la albastru
 CH2―COOH CH2―COOH
N N
CH2―COONa CH2―COOCa
2+
CH2 +Ca CH2 +2 Na+
| CH2―COONa | CH2―COOCa
CH2―N CH2 –N
CH2―COOH CH2―COOH

Calcularea rezultatelor:
0,01 moli complexon III …………………………………… 0,01 moli CaO
1000 cm3 complexon III 0,01 m………………………….. 0,01· 56g CaO
V1 · F cm3 complexon III 0,01 m…………………………. x

V1 · F · 0,01· 56 V1 · F · 0,01· 56 V1 · F · 0,01· 56

x = ---------------- g CaO = ------------------ mg CaO = ------------------- 1000 mg CaO/l
1000 Vapa · Vapa Vapa

0,561 · V1 · F 56,1 · V1 · F
= ------------------- · 1000 0 Ge = ----------------- 0 Ge
10 Vapa Vapa

deci pentru a calcula duritatea totala putem folosi relatia:

0,561 · V1 · f 56,1 · V1 · f
Duritatea totala(DT) = -------------- - · 1000 = ---------------
10 · V V
in care:
0,561 (exact 0,5608) – este cantitatea de CaO, in mg, ce corespunde la 1 cm3 solutie
complexon III 0,01 m;
V1 – cantitatea de solutie complexon III utilizata la titrare, in cm 3;
f – factorul solutiei de complexon III;
V – cantitatea de apa luata pentru determinare, in cm3;
10 – cantitatea de CaO, im mg, corespunzand la un grad de duritate
Cerinte:
 definiti durutatea apei
 enumearti tipurile de duritate
 indicati unitatile de masura a duritatii
 preparati 100 ml solutie CIII 0,01m
 efectuati determinarea duritatii totale a apei pentru proba primita pentru analiza
 calculati valoarea duritatii totale apei cu datele experimentale obtinute
DETERMINAREA DURITĂŢII TEMPORARE A APEI
FISA DE LUCRU

Scopul lucrării : determinarea durităţii temporare a apei prin titrare cu HCl 0,1 n, in prezenta
metiloranjului ca indicator;
Ustensile necesare : pahar Erlenmeyer , pipeta, stativ, cleme, biureta;
Modul de lucru:
 Se pregăteşte biureta pentru titrare;
 Intr-un pahar Erlenmeyer de 250 – 300 cm3 se iau 100 cm3 apa de analizat;
 Se adaugă 2 – 3 picături de metiloranj si se titrează cui HCl 0,1 n pana la culoarea galbena-
portocalie a indicatorului;
 Se fierbe soluţia câteva minute pentru îndepărtarea bioxidului de carbon;
 Daca culoarea a devenit galbena, după răcire, se continua titrarea pana la viraj.

Calcule :
VA · f ·2,8
Dt (temporara) = --- ---------- ·1000,
V
in care :
-V - este volumul probei de apa analizata (100 cm3) ;
- VA - volumul soluţiei de HCl folosit la titrare, in cm3;
-f - factorul soluţiei de HCl 0,1n;
- 2,8 mg - cantitatea de CaO ce corespunde la 1 cm3 soluţie HCl 0,1n.
 DETERMINAREA ALCALINITATII PERMANENTE SI TOTALE A APEI

FISA DE LUCRU

Alcalinitatea apei se datorează prezenţei carbonaţilor , bicarbonaţilor, sulfiţilor,

fosfaţilor, hidroxizilor alcalini şi alcalino-pământoşi. Se determină prin titrarea apei
de analizat cu o soluţie de 0,1n acid tare (HCl).

Scopul lucrării : Determinarea alcalinitatii permanente si totale a apei

Principiul metodei: titrarea probei de apa exact masurata cu HCl 0,1 n.
Ustensile necesare : pahar Erlenmeyer , pipeta, stativ, cleme, biureta;
Reactivi: solutie HCl 0,1 n, fenolftaleina, metilorange
Modul de lucru:
 se pregateste biureta pentru titrare ;
 se ia o proba de 100 cm3 apa de analizat si se titrează intr-un pahar Erlenmeyer cu
HCl 0,1 n in prezenta a 2 – 3 picături de fenolftaleina pana la decolorarea completa a
soluţiei (alcalinitatea permanenta P);
 se adaugă câteva picături de metilorange si se continua titrarea cu HCl 0,1 n, pana
când virează culoarea indicatorului la galben- portocaliu ( alcalinitatea totala T).

Calcule :
Alcalinitatea (P sau T) = VA· fA ( in cm 3),
in care :
VA – este volumul soluţiei de HCl 0,1 folosit la titrare;
fA - factorul soluţiei de HCl 0,1n.
 DETERMINAREA ACIDITATII APEI

FISA DE LUCRU

Aciditatea apei se datorează prezenţei în apă a dioxidului de carbon liber, a

acizilor minerali, a sărurilor de acizi tari cu baze slabe. Aciditatea apei se determină
prin titrare cu o soluţie de 0,1n de hidroxid de sodiu (NaOH).

Scopul lucrării : determinarea aciditatii (permanenta si totala).pentru o proba de apa

Principiul metodei: titrarea probei de apa exact masurata, cu HCl 0,1 n
Ustensile necesare : pahar Erlenmeyer , pipeta, stativ, cleme, biureta;
Reactivi : solutie NaOH 0,1 n, metilorange, fenolfaleina.
Modul de lucru :
 se pregateste biureta pentru titrare;
 se ia o proba de 100 cm3 apa de analizat cu NaOH n/10 in prezenta metilorange, pana la
coloraţia galbena – portocalie (aciditate totala)
 se adauga apoi 2-3 picaturi de fenolftaleina si se continua titrarea pana la colorarea
soluţiei in roz (aciditate permanenta).

Calcule :

Aciditatea (permanenta sau totala) = VB· fB , in cm3 ,

in care :
- VB – volumul soluţiei de NaOH 0,1 n ;
- fB - factorul soluţiei de NaOH 0,1 n folosite
 Turbiditatea şi suspensii. Turbiditatea reprezintă gradul de opacitate imprimat apei de
substanţele în suspensie sau în stare coloidală. Opusul acesteia este transparenţa. Substanţele
care dau turbiditatea apei pot fi de natură minerală (nisip, mâl, argilă, silice, hidroxid feric
coloidal, etc) sau organică.
Turbiditatea apei se măsoară în grade convenţionale de siliciu. Un grad de turbiditate reprezintă
opacitatea produsă de un miligram de dioxid de siliciu existent într-un litru de apă distilată.
Turbiditatea apei potabile şi a celor industriale este de maxim 5.

SC. EDILUL CGA SA

CÂMPULUNG Str. Traian Nr.41, Jud. Argeş
Staţia de Tratare Apă – Calea Pietroasa
Tel 0248510285, 0248531563, Fax 0248510030

BULETIN DE ANALIZĂ

NR. PARAMETRUL ( Unitatea de măsură)- VALOAREA VALOAREA

CRT. Metoda de analiză ADMISĂ REALIZATĂ
1. pH- Unităţi de pH- STAS 6325/75 >6,5<9,5 6,8
SR ISO 10523/97
2. Turbiditate ( FNU) STAS 6323/88 <5 0
3. Cloruri ( mg/l) STAS 3049/88 250 10,65
4. Conductivitate ( S cm la 20 C) 2500 72
STAS 7722/84
SR EN 27888/97
5. Nitriţi (mg/l) STAS 3048/96 0,50 Abs.
SR ISO 7890/1/98
6. Amoniu (mg/l) 0,50 0,01
 ST
AS 6328/90
7. Oxidabilitate (mg O/l) STAS 3002/85 5,0 0,95
SR ISO 6060/96
8. Duritate totală( grade germane) Min.5 2,02
STAS 3326/76
9. Magneziu (mg/l) STAS 6674/62 50- max 80 1,5
10. Calciu ( mg/l) STAS 3662/90 200 11,2
11. Clor rezidual liber (mg/l) STAS 6364/78 >0,25<0,5 0,7
12. Coli totali STAS 3001 91 0 0
13. Coli fecali STAS 3001 91 0 0
14. Număr colonii la 37 C 20 12
STAS 3001 91
Apa este potabilă conform Legii nr. 458/2002.