ANALIZE CALITATIVE LA MASA DE ANALIZA DIN FARMACII

1. PRELEVAREA PROBELOR PENTRU ANALIZA LA MASA DE ANALIZĂ DIN

FARMACII.
a) Prelevarea probelor de substanţe farmaceutice din farmacii se efectueazã în vederea
identificãrii substanţelor (la masa de analizã) sau pentru analizã completã (control de laborator).
Pentru analiza la masa de analizã se preleveazã cantitatea necesarã pentru identificarea
substanţei. Pentru analiza de laborator se preleveazã o cantitate de trei ori mai mare faţã de
cantitatea necesarã pentru efectuarea unei analize complete. Douã pãrţi din cantitatea prelevatã
sunt destinate analizei şi o parte constituie contraproba care se pãstreazã în unitatea respectivã.
b) Pentru analiza preparatelor farmaceutice realizate în industrie se preleveazã trei probe, dintre
care douã reprezintã proba pentru analizã şi o probã se pãstreazã în unitatea respectivã pentru a
servi drept contraprobã.
c) Pentru analiza preparatelor farmaceutice elaborate în farmacie se preleveazã douã probe,
dintre care o probã reprezintã proba pentru analizã şi o probã se pãstreazã în unitatea respectivã
pentru a servi drept contraprobã.
Probele pentru analizã şi contraprobele se sigileazã şi pe etichetã se specificã
urmãtoarele:
 denumirea produsului;
 denumirea unitãţii respective;
 numãrul procesului verbal şi data prelevãrii probei;
 cantitatea prelevatã;
 semnãtura celui care preleveazã proba.

2. ANALIZA ORGANOLEPTICÃ
Analiza organoleptică se efectueazã în scopul verificãrii aspectului, culorii, mirosului şi
gustului unei substanţe.
 Aspect
La substanţele solide se controleazã forma sub care acestea se prezintã: cristalinã (cu
ochiul liber), microcristalinã (cu microscop x 200) sau amorfã (cu microscop x 200 nu se
observã cristale). La substanţele lichide se controleazã dacã acestea sunt limpezi (prin comparare
cu apa), transparente, opalescente sau tulburi (prin comparare cu etaloane de transparenţã,
opalescenţã sau tulburealã), conform prevederilor de la „Aspectul soluţiei”. La produsele moi se
controleazã dacã acestea sunt omogene sau nu.
 Culoare
Substanţele solide trebuie privite fãrã o prelucrare prealabilã, pe o suprafaţã matã, albã
(hârtie de filtru etc.), la lumina zilei. Pentru substanţele lichide se foloseşte ca etalon de
comparaţie apa, iar eventualele coloraţii se comparã cu etaloane de culoare, conform prevederilor
de la „Aspectul soluţiei”.
Pentru soluţia la care în monografia respectivã se prevede „trebuie sã fie incolorã” se foloseşte ca
etalon de comparaţie un volum egal din solventul folosit la preparare.
 Miros
Când la alineatul „Descriere” se prevede „fãrã miros”, în scopul verificãrii absenţei
mirosului se procedeazã astfel: atât pentru substanţele solide cât şi pentru lichide se examineazã
proba de analizat imediat dupã deschiderea recipientului; dacã se percepe vreun miros, 1 - 2 g

1
substanţã se aduc imediat într-un recipient deschis şi se determinã din nou mirosul dupã 15
minute; dacã se mai percepe un miros, substanţa nu este corespunzãtoare.
Când se urmãreşte perceperea unui miros se procedeazã astfel:
- în cazul substanţelor solide, 1 - 2 g substanţã fin pulverizatã se aduc într-un strat subţire
pe o suprafaţã de aproximativ 20 cm2 şi se miroase de la o distanţã de 2 - 4 cm;
- în cazul substanţelor lichide, se îmbibã o hârtie de filtru de aproximativ 100 cm 2 cu
aproximativ 2 ml lichid şi se miroase de la o distanţã de 2 - 4 cm.
Prin „miros caracteristic” se înţelege cã mirosul perceput nu poate fi confundat, acesta
fiind specific produsului respectiv.
 Gust
Pentru analiza gustului se ia o cantitate micã de substanţã şi se aduce pe limbã.
Pentru substanţele toxice şi pentru substanţele cu gust pronunţat acru sau amar se preparã
o soluţie din 0.1 g substanţã în 10 ml apã. Cu aceastã soluţie se îmbibã o fâşie de hârtie de filtru
cu dimensiunea de 5 x 50 mm şi se atinge hârtia cu vârful limbii.
Pentru lichidele netoxice se îmbibã hârtia de filtru cu lichidul respectiv şi aceasta se
atinge cu vârful limbii.

3. DETERMINAREA SOLUBILITĂŢII SUBSTANŢELOR

Solubilitatea poate fi exprimată prin specificarea volumului de solvent (în mililitri)
necesar pentru a dizolva 1 g substanţă solidă sau 1 ml substanţă lichidă, la temperatura de 20  2
0
C.
Verificarea solubilităţii substanţelor farmaceutice nu este necesar să se efectueze în toţi
solvenţii prevăzuţi în monografie, ci este necesar să se controleze solubilitatea în cel puţin doi
solvenţi diferiţi. Dacă se constată prezenţa unor impurităţi insolubile, se verifică solubilitatea şi
în ceilalţi solvenţi prevăzuţi. Substanţa se consideră dizolvată când soluţia examinată cu ochiul
liber nu mai prezintă particule în suspensie.
Nu se iau în considerare urmele de impurităţi mecanice (filamente de hârtie de filtru, vată
sau particule de praf) dacă soluţia, fără a fi filtrată, corespunde etalonului de transparenţă şi dacă,
după un repaus de o oră, aceste impurităţi nu formează un reziduu vizibil.
Diferitele solubilităţi pot fi exprimate şi cu ajutorul unor expresii - în acest caz
prevederile de solubilitate se referă la temperatura de 20  5 0C.
expresii folosite volumul de solvent (ml) necesar pentru a dizolva 1 g substantă solidă sau 1 ml substantă
lichidă

foarte uşor solubil cel mult 1 ml

uşor solubil de la 1 ml până la 10 ml
solubil de la 10 ml până la 30 ml
puţin solubil de la 30 ml până la 100 ml
foarte puţin solubil de la 100 ml până la 500 ml
greu solubil de la 500 ml până la 1000 ml
foarte greu solubil de la 1000 ml până la 10.000 ml
practic insolubil mai mult de 10.000 ml

Masa substanţei luate în lucru pentru determinarea solubilităţii se calculează astfel încât să
rezulte, de obicei, 10 - 20 ml soluţie. In cazul substanţelor uşor solubile, precum şi în cazul
substanţelor foarte costisitoare, se prepară numai 1 - 2 ml soluţie. Pentru determinarea
solubilităţii substanţelor solide, substanţa fin pulverizată, cântărită cu exactitate de 10 mg, se

2
agită până la dizolvare cu volumul de solvent prevăzut în monografia respectivă sau cu volumul
de solvent prevăzut în tabel la limita superioară.
In cazul substanţelor solide care se dizolvă prin încălzire sau la temperatura camerei după
un timp mai îndelungat ("în timp"), se procedează astfel:
 amestecul de substanţă solidă fin pulverizată şi solvent se încălzeşte la aproximativ 50 0C
până la dizolvare, se înlocuieşte solventul evaporat, se răceşte sub agitare şi se verifică
solubilitatea după ce soluţia s-a ţinut la 20  2 0C timp de 2 ore
 când trebuie evitată încălzirea, amestecul de substanţă solidă fin pulverizată şi solvent se
agită câte 5 secunde, din 5 în 5 minute si substanţa trebuie să se dizolve în timp de 30 de
minute.
La grăsimi, ceruri şi parafine, solubilitatea se determină prin agitarea acestora cu solventul
prevăzut, până la dizolvarea sau topirea acestora, adăugarea solventului, agitare până la răcire şi
verificarea solubilităţii după ce soluţia s-a ţinut la 20  2 0C timp de 2 ore.
Când se folosesc solvenţi volatili, determinările se efectuează în flacoane cu dop rodat.
Când se prevede solubilitatea în soluţii de acizi sau în soluţii de baze nu se precizează
volumul din soluţia respectivă, deoarece dizolvarea are loc ca urmare a unei reacţii chimice.
Expresia "miscibil" este atribuită substanţelor lichide care se pot amesteca în orice
proporţie cu solventul prevăzut. când în amestec are loc o degajare de căldură, verificarea
solubilităţii substanţelor respective se efectuează după 2 ore de la dizolvare, timp în care
amestecul este ţinut la 20  2 0C.

4. DETERMINAREA ASPECTULUI SOLUŢIEI (FR X)

Prin dizolvarea substanţelor în concentraţiile şi în solvenţii prevãzuţi în monografii
trebuie sã se obţinã, dupã caz, soluţii limpezi, transparente, opalescente sau tulburi, incolore sau
slab colorate.
Pentru aprecierea limitelor admise de claritate sau de coloraţie se recurge la compararea
soluţiilor de analizat cu soluţii-etalon.
Compararea volumelor egale din soluţia de analizat şi din soluţia-etalon se efectueazã în
eprubete incolore, cu diametrele (interior şi exterior) egale. Compararea se efectueazã cu 10 ml
soluţie, dacã nu se prevede altfel.
Claritatea (transparenţa, opalescenţa, tulbureala) sau coloraţia soluţiei de analizat se
considerã corespunzãtoare dacã acestea nu depãşesc claritatea sau coloraţia unei soluţii - etalon.
a) Claritatea soluţiei
Pentru soluţia la care în monografia respectivã se prevede „trebuie sã fie limpede” se
foloseşte ca etalon de comparaţie un volum egal din solventul folosit la preparare.
Pentru soluţia la care în monografia respectivã se prevede „trebuie sã fie cel mult
transparentã” respectiv „cel mult opalescentã” sau „cel mult tulbure” se folosesc urmãtoarele
etaloane de comparaţie:
Etalon de transparenţã (E. tr.): 10.0 mg caolin (R) în 1000 ml apã.
Etalon de opalescenţã (E. o.): 30.0 mg caolin (R) în 1000 ml apã.
Etalon de tulburealã (E. tb.): 50.0 mg caolin (R) în 1000 ml apã.
Preparare. Pulberea de caolin (R) se tritureazã cu 2 ml apã, într-un mojar. Amestecul se
aduce cantitativ cu apã într-un balon cotat şi se completeazã cu acelaşi solvent la 1000 ml.
Compararea claritãţii soluţiilor se efectueazã privind straturile de lichid orizontal, pe un
fond negru.

3
 Soluţiile-etalon pentru determinarea claritãţii soluţiei se preparã la nevoie. Se pot folosi
timp de 5 - 6 ore de la preparare. Se agitã înainte de folosire.
b) Coloraţia soluţiei
Pentru soluţia la care în monografia respectivã se prevede „trebuie sã fie incolorã” se
foloseşte ca etalon de comparaţie un volum egal din solventul folosit la preparare.
Pentru soluţiile la care se admite o eventualã coloraţie, se folosesc ca etaloane de
comparaţie etaloane de culoare.
Compararea coloraţiilor respective se efectueazã privind straturile de lichid de sus în jos,
pe un fond alb.
Pentru prepararea etaloanelor de culoare se folosesc urmãtoarele soluţii:
• Soluţie-etalon de cobalt (cobalt-E.c.). 6.5 g clorurã de cobalt (II) (R) se dizolvã în 70
ml acid clorhidric 10 g/l (R) şi se completeazã cu acelaşi solvent la 100 ml.
Determinarea concentraţiei. 5 ml soluţie-etalon de cobalt se dilueazã cu 200 ml apã, într-
un flacon de 500 ml, se adaugã 5 ml acetat de amoniu (R) soluţie saturatã, murexid (I) şi amoniac
100 g/l (R) pânã la coloraţie galben-portocalie şi se titreazã cu edetat disodic 0.05 mol/l pânã la
coloraţie violetã.
1 ml EDTA-Na2 0.05 mol/l corespunde la 0.01189 g CoCl2.6H2O.
Soluţia se aduce la concentraţia de 60 mg CoCl 2.6H2O/ml, prin diluare cu acid clorhidric
10 g/l (R).
• Soluţie-etalon de fer (fer-E.c.). 5.0 g clorurã de fer (III) (R) se dizolvã în 70 ml acid
clorhidric 10 g/l (R) şi se completeazã cu acelaşi solvent la 100 ml.
Determinarea concentraţiei. 10 ml soluţie-etalon de fer se dilueazã cu 15 ml apã, într-un
flacon cu dop rodat, se adaugã 5 ml acid clorhidric 100 g/l (R), 2 g iodurã de potasiu (R) şi se
ţine la întuneric timp de 10 minute. Se dilueazã cu 100 ml apã şi se titreazã cu tiosulfat de
sodiu 0.1 mol/l pânã la coloraţie galben-deschis. Se adaugã 2 ml amidon-soluţie (I) şi se
continuã titrarea, agitând energic, pânã la decolorare.
1 ml Na2S2O3 0.1 mol/l corespunde la 0.02703 g FeCl3.6H2O.
Soluţia se aduce la concentraţia de 45 mg FeCl 3.6H2O/ml, prin diluare cu acid clorhidric
10 g/l (R).
• Soluţie-etalon de cupru (cupru-E.c.). 6.5 g sulfat de cupru (II) (R) se dizolvã în 70 ml
acid clorhidric 10 g/l (R) şi se completeazã cu acelaşi solvent la 100 ml.
Determinarea concentraţiei. La 10 ml soluţie-etalon de cupru se adaugã 4 ml acid acetic
300 g/l (R), 2 g iodurã de potasiu (R), într-un flacon cu dop rodat şi se ţine la întuneric timp de
10 minute. Se agitã şi se titreazã cu tiosulfat de sodiu 0.1 mol/l pânã la coloraţie galbenã. Se
adaugã 2 ml amidon-soluţie (I) şi se continuã titrarea, agitând energic, pânã la dispariţia
coloraţiei albastre.
1 ml Na2S2O3 0.1 mol/l corespunde la 0.02497 g CuSO4.5H2O.
Soluţia se aduce la concentraţia de 62 mg CuSO 4.5H2O/ml, prin diluare cu acid clorhidric
10 g/l (R).
Soluţie-etalon de dicromat (dicromat-E.c.). 0.55 g dicromat de potasiu (R) se dizolvã în
70 ml acid sulfuric 10 g/l (R) şi se completeazã cu acelaşi solvent la 100 ml.
Determinarea concentraţiei. La 20 ml soluţie-etalon de dicromat se adaugã 10 ml acid
sulfuric 100 g/l (R) şi 2 g iodurã de potasiu (R), într-un flacon cu dop rodat şi se ţine la întuneric
timp de 10 minute. Se dilueazã cu 100 ml apã şi se titreazã cu tiosulfat de sodiu 0.1 mol/l pânã
la coloraţie galben-verzuie. Se adaugã 2 ml amidon-soluţie (I) şi se continuã titrarea, agitând
energic, pânã când coloraţia albastrã devine verzuie.

4
 1 ml Na2S2O3 0.1 mol/l corespunde la 0.004903 g K2Cr2O7.
Soluţia se aduce la concentraţia de 4.9 mg K 2Cr2O7/ml, prin diluare cu acid sulfuric10 g/l
(R).
Soluţiile-etalon de culoare se pãstreazã în recipiente bine închise, ferit de luminã. Se pot
folosi timp de trei luni de la preparare.

CLARITATEA SI GRADELE DE OPALESCENTÅ ALE LICHIDELOR (PREVEDERI

SUPLIMENT FR X, 2001)

În eprubete identice, din sticlă neutră, incoloră şi transparentă, cu diametrul interior între
15 mm şi 25 mm şi cu fundul plat, se compară lichidul de analizat şi suspensia de referinţă
preparată extemporaneu şi descrisă mai jos, grosimea stratului fiind de 40 mm. După 5 minute de
la prepararea suspensiei de referinţă se examinează lichidele de-alungul axului eprubetei, pe fond
negru, operând în lumină naturală difuză.
Difuzia luminii trebuie să fie astfel incât să permită diferenţierea cu uşurinţă a suspensiei
de referinţă I faţă de apă (R) şi a suspensiei de referinţă II faţă de suspensia de referinţă I.
Un lichid este considerat limpede dacă claritatea sa este comparabilă cu cea a apei R sau
a solventului utilizat în condiţiile de operare descrisemai sus sau dacă opalescenţa sa nu este mai
pronunţată decât cea a suspensiei de referinţă I.

Reactivi
 Soluţia de sulfat de hidrazină. Se dizolvă 1.0 g sulfat de hidrazină R în apă R şi se
completează la 100.0 ml cu acelaşi solvent. Se lasă în repaus între 4 h şi 6 h.
 Soluţia de hexametilentetramină (urotropina). Intr-un flacon de 100 ml cu dop rodat se
dizolvă 2.5 g hexametilentetramină R în 25.0 ml apă R.
Suspensia de bază de opalescenţă. 25.0 ml soluţie de sulfat de
hidrazină se introduc în flaconul care conţine soluţia de hexametilentetramină. Se amestecă. Se
lasă în repaus timp de 24 h. Această suspensie se poate păstra timp de 2 luni într-un recipient de
sticlă cu suprafaţa intactă. Suspensia nu trebuie să
adere de pereţii recipientului şi se agită bine înainte de întrebuinţare.
Etalonul de opalescenţă. 15.0 ml suspensie de bază de opalescenţă se completează la 1000.0 ml
cu apa R. Această suspensie se prepară în momentul utilizării şi se poate păstra cel mult 24 h.
Suspensiile de referinţă. Se prepară suspensiile de referinţă conform tabelului de mai jos. Se agită bine înainte
de întrebuinţare.
I II III IV
Etalon de opalescenţă 5.0 ml 10.0 ml 30.0 ml 50.0 ml
Apă R 95.0 ml 90.0 ml 70.0 ml 50.0 ml

GRADELE DE COLORATIE ALE LICHIDELOR (PREVEDERI SUPLIMENT FR X,

2001)

Pentru a aprecia gradul de coloraţie al lichidelor în nuanţele brun-galben-roşu se

utilizează unul din cele două metode de mai jos, precizate în monografie.
O soluţie este considerată incoloră dacă are acelaşi aspect ca apa R sau ca solventul sau
dacă nu este mai intens colorată decât soluţia de referinţă B9.

5
Metoda I
În eprubete identice, din sticlă neutră, incoloră şi transparentă, cu diametrul exterior de 12
mm, se compară 2.0 ml din lichidul de examinat cu 2.0 ml de apă R, de solvent sau de soluţie de
referinţă (vezi tabelul cu soluţiile de referinţă) indicată în monografie. Se compară coloraţiile în
lumină naturală difuză, prin examinare orizontală pe un fond alb.
Metoda II
În eprubete identice, din sticlă neutră, incoloră şi transparentă, cu diametrul interior între
15 mm şi 25 mm, cu fundul plat, se compară lichidul de examinat cu apa R, cu solventul sau cu
soluţia de referinţă (vezi tabelul cu soluţiile de referinţă) indicată în monografie, grosimea
stratului fiind de 40 mm. Se compară coloraţiile în lumina naturală difuză, prin examinare de-
alungul axului eprubetei pe un fond alb.

Reactivi
 Soluţiile primare
Soluţia galbenă. Se dizolvă 46 g clorură ferică R în aproximativ 900 ml amestec din 25 ml acid
clorhidric R şi 975 ml apă R, apoi se completează la 1000.0 ml cu acelaşi amestec. Se titrează şi
se ajustează soluţia la 45.0 mg FeCI 3 • 6H2O pe mililitru, cu acelaşi amestec. Se păstrează ferită
de lumină.
Titrare. Intr-un flacon conic de 250 ml, cu dop rodat, se introduc 10.0 ml soluţie, 15 ml apă R, 5
ml acid clorhidric R şi 4 g iodură de potasiu R. Se închide flaconul, se lasă în repaus, ferit de
lumină timp de 15 min, apoi se adaugă 100 ml apă R. Se titrează iodul eliberat cu tiosulfat de
sodiu 0.1 M în prezenţa a 0.5 ml amidon -soluţie R adăugată la sfârşitul titrării.
1 ml tiosulfat de sodiu 0,1M corespunde la 27,03 mg FeCI3 • 6H2O.

Soluţia roşie. Se dizolvă 60 g clorură de cobalt R în aproximativ 900 ml amestec din 25 ml acid
clorhidric R şi 975 ml apă R, apoi se completează la 1000.0 ml cu acelaşi amestec. Se titrează şi
se ajustează soluţia la 59.5 mg CoCI2 • 6H2O pe mililitru, cu acelaşi amestec.
Titrare. Intr-un flacon conic de 250 ml, cu dop rodat, se introduc 5.0 ml soluţie, 5 ml peroxid de
hidrogen - soluţie diluată R şi 10 ml hidroxid de sodiu R 300 g/l. Se fierbe încet timp de 10 min,
se lasă să se răcească, apoi se adaugă 60 ml acid sulfuric diluat R şi 2 g iodură de potasiu R. Se
închide flaconul şi se dizolvă precipitatul agitând încet. Se titrează iodul eliberat cu tiosulfat de
sodiu 0.1 M până la coloraţie roz, în prezenţa a 0.5 ml amidon - soluţie R adăugată la sfârşitul
titrării.
1 ml tiosulfat de sodiu 0,1M corespunde la 23.79 mg CoCI2 • 6H2O.

Soluţia albastră. Se dizolvă 63 g sulfat de cupru R în aproximativ 900 ml amestec din 25 ml acid
clorhidric R şi 975 ml apă R, apoi se completează la 1000.0 ml cu acelaşi amestec. Se titrează şi
ajustează soluţia la 62.4 mg CuSO4 • 5H2O pe mililitru, cu acelaşi amestec.
Titrare. Intr-un flacon conic de 250 ml, cu dop rodat, se introduc 10.0 ml soluţie, 50 ml apă R,
12 ml acid acetic diluat R şi iodură de potasiu R. Se titrează iodul eliberat cu tiosulfat de sodiu
0.1 M până la o slabă coloraţie brun deschis, în prezenţa a 0.5 ml amidon - soluţie R adăugată la
sfârşitul titrării.
1 ml tiosulfat de sodiu 0,1M corespunde la 24.97 mg CuSO4 • 5H2O

6
 Soluţiile etalon
Plecând de la cele 3 soluţii primare se prepară 5 soluţii etalon, după cum urmează în tabelul:
Volumele în mililitri
Soluţia Soluţia Soluţia Soluţia Acid clorhidric
etalon gabenă roşie albastră 10 g/l
B (brună) 3.0 3.0 2.4 1.6
GB (galben-brună) 2.4 1.0 0.4 6.2
G (galbenă) 2.4 0.6 0.0 7.0
GV (galben- 9.6 0.2 0.2 0.0
verzuie)
R (roşie) 1.0 2.0 0.0 7.0

 Soluţiile de referinţă utilizate pentru Metodele I şi II.

Plecând de la aceste 5 soluţii etalon, se prepară următoarele soluţii de referinţă.
Soluţiile de referinţă B
Soluţia de referinţă Volumele în mililitri
Soluţia etalon B Acid clorhidric 10 g/l
B1 75.0 25.0
B2 50.0 50.0
B3 37.5 62.5
B4 25.0 75.0
B5 12.5 87.5
B6 5.0 97.0
B7 2.5 97.5
B8 1.5 98.5
B9 1.0 99.0

Soluţiile de referinţă GB
Soluţia de referinţă Volumele în mililitri
Soluţia etalon GB Acid clorhidric 10 g/l
GB1 100.0 0.0
GB2 75.0 25.0
GB3 50.0 50.0
GB4 25.0 75.0
GB5 12.5 87.5
GB6 5.0 95.0
GB7 2.5 97.5

Soluţiile de referinţă G
Soluţia de referinţă Volumele în mililitri
Soluţia etalon G Acid clorhidric 10 g/l
G1 100.0 0.0
G2 75.0 25.0
G3 50.0 50.0
G4 25.0 75.0

7
G5 12.5 87.5
G6 5.0 95.0
G7 2.5 97.5

Soluţiile de referinţă GV
Soluţia de referinţă Volumele în mililitri
Soluţia etalon GV Acid clorhidric 10 g/l
GV1 25.0 75.0
GV2 15.0 85.0
GV3 8.5 91.5
GV4 5.0 95.0
GV5 3.0 97.0
GV6 1.5 98.5
GV7 0.75 99.25

Soluţiile de referinţă R
Soluţia de referinţă Volumele în mililitri
Soluţia etalon R Acid clorhidric 10 g/l
R1 100.0 0.0
R2 75.0 25.0
R3 50.0 50.0
R4 37.5 62.5
R5 25.0 75.0
R6 12.5 87.5
R7 5.0 95.0

Conservare:
Pentru Metoda I – soluţiile se pot păstra în eprubete sigilate, din sticlă neutră, incoloră şi
transparentă, cu diametrul exterior de 12 mm, ferite de lumină.
Pentru Metoda II – se prepară soluţiile de referinţă imediat înainte de utilizare, plecând de
la soluţiile etalon.