Indicatori chimici și radioactivi ai apei potabile

Apa potabilă este apa care consumată nu are efecte nocive asupra stării de sănătate. Apa
este indispensabilă existenței umane, fiecare om depinzând de o sursă de apă. Ea influențează
sănătatea populației prin calitățile sale biologice, chimice și fizice, indirect.

Cantitatea minimă de apă necesară unui adult în 24 de ore este de aproximativ 2,5 litri,
din care 1,5 litri reprezintă apa ca atare, restul fiind reprezentat de apa care intră în compoziția
alimentelor consumate. Organismul uman pierde în 24 de ore pierde aproximativ 2,5 litri de apă,
din care 1,5 litri se elimină pe cale renală, iar restul prin piele, plămâni și tub digestiv.

Organizația Mondială a Sănătății recomandă pentru nevoile individuale un consum

minim de 5 litri de apă la 24 de ore.

Indicatorii chimici ai apei potabile

Pentru ca apa să fie potabilă, aceasta trebuie să îndeplinească anumite condiții, conform
normelor Organizației Mondiale a Sănătății, printre care și o serie de condiții chimice. Conform
OMS, acești indicatori chimici se impart în 3 mari categorii și anume: substanțe cu acțiune
nocivă, substanțe indezirabile și substanțe indicatoare ale poluării.

Substanțele nocive sunt substanțe care prezintă un risc imediat pentru consumatori, cu
consecințe deosebit de grave. Efectul acestor compuși se manifestă la concentrații extreme de
reduse. Detectarea lor necesită o aparatură de laborator și o tehnică foarte bine pusă la punct.

Standardul de potabilitate din țara noastră stabilește concentrații maxime pentru

aproximativ 15 substanțe toxice, printre care amintim: cadmiu, flor, amine, arsen, crom, fluor,
cianuri, ,mercur, nichel, plumb, pesticide, seleniu, uraniu, trihalometani și hidrocarburi
policiclice aromatice.
 În ceea ce urmează, ne vom axa pe trihalometani și azotați ca substanțe nocive din apa
potabilă pentru organismul uman.

Trihalometanii- în scopul potabilizării, apa este supusă unui proces de tratare, demers ce
se finalizează cel mai adesea prin dezinfecția cu clor. O rezultantă a clorinării o reprezintă
formarea unor compuși secundari, dintre care cei mai cunoscuți sunt trihalometanii, substanțe ce
prezintă un real risc pentru sănătatea umană. Trihalometanii sunt substanțe organice rezultate din
acțiunea diferitelor substanțe organice din apă și clor. Din punctul de vedere al stării de agregare
unii produși secundari ai dezinfecției sunt produși volatili, cum este cloroformul, iar alții sunt
nevolatili precum acizii haloacetici și acidul tricolor acetic.

S-au făcut numeroase studii cu privire la toxicocinetica și toxicodinamia unor

trihalometani, cu precădere a cloroformului. Se cunoaște faptul că, dintre trihalometani,
cloroformul acționează selectiv în organismul uman, având organe țintă ficatul și rinichiul,
determinând prin acțiunea lor hepatotoxică și nefrotoxică, afectarea în timp a acestora. Utilizarea
apei în diferite activități, permite trihalometanilor prezenți în aceasta, ca din punct de vedere
toxicocinetic să urmeze diverse procese de distribuție în organismul uman. Trihalometanii din
apa potabilă ajung în organismul uman prin trei căi importante și anume: cea digestivă, prin
ingestia ca atare a apei de la robinet, cea cutanată prin absorbție dermică în timpul dușului,
îmbăierii și al înotului, sau respiratorie prin inhalarea de vapori cu trihalometani, astfel că doza
totală de expunere este reprezentată de cumularea dozelor asimilate prin cele trei căi.

Studii recente au arătat faptul că cea mai eficientă cale de expunere este cea cutanată,
astfel încât concentrația de trihalometani în sângele celor ce au făcut un duș timp de 10 minute
cu apă din rețeaua de distribuție a fost mai mare decât nivelul sanguin al acestor substanțe la cei
care au băut aceeași apă.

Sunt studii care au evidențiat legătura dintre un anumit anotimp și una din căile de
expunere a organismului uman la trihalometani. Astfel expunerea prin inhalare este mai mare în
perioada de iarnă când anotimpul friguros creează condițiile pentru desfășurarea activităților în
interior, pe când în sezonul cald, trihalometanii intră în organism la nivel cutanat prioritar, prin
apa de îmbăiere sau în timpul practicării înotului. Ingestia de trihalometani prin apa de băut s-a
realizat în procente aproximativ identice în cele 2 sezoane. (5)
 Backer și colaboratorii au observant totodată, legătura strânsă între expunerea la acești
produși secundari ai clorinării și rezultatele adverse asupra organismului uman, în special
apariția unor cancere la nivel de organe vitale, cum ar fi cancerul vezicii urinare și cancerul
colorectal. (2)

Nitrații- fac parte din categoria substanțelor cu acțiune nocivă asupra organismului, iar
prezența lor în apă nu trebuie să depășească o limită maximă admisă de 50 mg/litru apă. Nitrații
reprezintă o treaptă secundară în degradarea substanțelor organice ce conțin azot. Prezența lor în
apă indică o poluare veche. Dacă în apă se găsesc concomitent, amoniac, nitriți și nitrați este
vorba de o poluare continuă, iar dacă există prezenți amoniac și nitrați, poluarea este
intermitentă. (3)

În condițiile în care nitrații sunt reduși la nitriți poate să apară methemglobinemia

(intoxicația cu nitriți). Cei mai afectați de calitatea necorespunzătoare a apei sunt sugarii
alimentați artificial cu lapte praf la prepararea căruia se folosește o astfel de apă. Boala se mai
poate produce și prin consumul de alimente vegetale, ce au fost cultivate pe terenuri intens
fertilizare cu îngrășăminte chimice pe bază de azot (7). Însă aportul continuu de nitrați prin apă și
alimente duce la intoxicația cronică a copilului și chiar a adultului. Deci se poate spune că, în
realitate, patologia dezvoltată este mult mai mare decât se raportează.

Există studii de specialitate care arată ca niveluri crescute de nitrați ce se regăsesc în apa
potabilă pot fi asociate cu riscul de apariție al: avorturilor spontane, întârzieri în creșterea
intrauterină, tumorilor cerebrale la copii și diferite forme de cancer (gastric, de prostată și de
colon).

Substanțe indezirabile- o altă categorie de substanțe chimice, conform clasificării

Organizației Mondiale a Sănătății o reprezintă substanțele indezirabile. Aceste sunt substanțe
care nu determină manifestări toxice, dar a căror prezență în apa potabilă poate modifica
proprietățile organoleptice, cât și pe cele fizice.

Printe substanțele considerate inderizabile, amintim: mangan, magneziu, cupru, zinc, fier,
fenoli, hidrogen sulfurat, etc. În ceea ce urmează ne vom focusa atenția asupra calciului,
magneziului și fierului din apa potabilă.
 Calciul- se poate regăsi în apa potabilă sub formă de săruri ale acidului carbonic, sulfuric
sau clorhidric. Excesul de calciu imprimă un gust sălciu apei, favorizând apariția calculozei
renale, iar deficitul în această substanță are implicații în tulburările funcționale ale cordului la
om.

Magneziul- se regăsește în apă, de obicei, sub formă de sulfați. Concentrațiile mari de

magneziu conferă apei un gust neplăcut și un efect laxativ. Acest element chimic este prezent în
apă și sub formă de cloruri sau bicarbonat, în cantități mici. Magneziul împreună cu calciul sunt
implicate în duritatea apelor.

Fierul- compușii feroși oxigenați practic sunt insolubili în apă, dar sărurile de Fier 2+ sub
acțiunea acizilor tari, devin solubile. Fierul trivalent este forma stabilă în mediul ambient, însă și
sărurile acestei forme sunt solubile în prezența acizilor tari. Oxigenarea corpurilor metalice în
apă duce la oxidarea rapidă a Fier 2+ la Fier 3+. Rata oxidării Fe2+ este în funcție de ph și
temperatură.

Precipitatele fierului pot forma flocoane în timp care cimentează pe fundul apelor. În
apele puțin aerate, prezența acidului sulfhidric determină formarea sulfurii feroase negre și
implicit posibilitatea formării unor acumulări minerale negre. (4)

Ultima categorie de indicatori chimici este reprezentată de indicatorii chimici ai poluării.

Indicatorii chimici ai poluării sunt substanțe care nu determină efecte toxice, dar nici nu
limitează utilizările apei. Din categoria indicatorilor chimici ai poluării fac parte substanțele
organice, amoniacul și nitriții.

Indicatorii radioactivi ai apei potabile

Apa potabilă poate conține în mod natural radionuclizi de tipul Uraniu 238, Radiu 226,
Radiu 228, Thoriu 232, Potasiu 40, Cesiu 134, Cesiu 137 și Stronțiu 90. Radionuclizii reprezintă
un risc real asupra sănătății umane. Doze mici ingerate de apă potabilă conținând acești
radionuclizi duc la efecte nedorite pe termen lung.

Izotopii radiului, 226 și 228, sunt cele mai radiotoxice și periculoase elemente, în cazul
ingerării, deoarece au comportament în organism similar calciului, element ce se fixează de
obicei la nivel de oase. Atât radiu 226, cât și radiu 228 se pot dizolva cu ușurință în apă. (6) Cei
mai comuni radionuclizi ce se regăsesc în apa potabilă sunt Uraniu 238 și Thoriu 232,
radionuclizi ce se întâlnesc în mod natural în scoarța terestră. Potasiu 40 se prezintă sub forma
unei fracții mici ce se regăsește în scoarța terestră și respectiv, în toată materia organică. Potasiul
40 pătrunde în organism prin ingestie, fiind absorbit la nivelul tractului gastro-intestinal și apoi
ajungând cu ușurință în circulația sângelui. Acesta odată absorbit provoacă diferite modificări la
nivelul celulelor, prin intermediul radiației ionizante, care rezultă din descompunerea
radioactivă, cu posibilitatea inducerii cancerului.

Cesiu 137 se comport în apă precum un compus solubil în aceasta. După consumul de apă
contaminată cu Cesiu 137, acesta se distribuie uniform în organism, concentrațiile cele mai mari
de radionuclide realizându-se la nivelul țesuturilor moi, în special ficatul fiind expus la radiațiile
gamma și beta. (1)

În concluzie, determinarea concentrațiilor de radionuclizi naturali și artificiali în apa

potabilă reprezintă un factor important în cadrul studiilor de sănătate ale populației umane,
permițând evaluarea expunerii populației la diverse radiații prin consumul de apă.
 Bibliografie

1. Aidan A, Gumus H. The natural and artificial radionuclides in drinking water samples and
consequent population doses. Journal of radiation research. 2015; 8:578-582.

2.Backer LC, Ashley DL, Bonin MA, Cardinali FL, Kieszak SM, Wooten JV. Household
exposures to drinking water disinfection by-products: whole blood trihalomethane levels. J Expo
Anal Environ Epidemiol. 2010; 10(4):6-321.

3.Greer FR, Shannon M. Infant methemglobinemia:the role of dietary nitrate in food and water.
Pediatrics. 2005; 116(3):784-786.

4.Gurzău E. S., Neagu C., and Gurzău A. Essential metals – case study. Ecotoxicology and
Environmental Safety. 2003; 1:191- 192

5.Kim H. Seasonal variations in the household exposures of Korean housewives to volatile tap
water disinfection by-products. Sci Total Environ. 2008; 403(1):59-67.

6.Landsberger SC, George G. An evaluation of Ra 226 and Ra 228 in drinking water in several
countries in Texas. Journal of Environmental Radioactivity. 2013; 125:2-5.

7.Lupulescu D., Tudor A., Iancu M. People health in relationship with the quality of drinking
water. Journal of Hygiene and Public Healt. 2008; 3:30-35.