Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
CUPRINS:
1. Intoxicarea apei cu plumb: ce boli apar la intoxicatia cu plumb si de unde apare plumbul in
apa, preventie si tratare
2. Intoxicarea apei cu mercur: ce boli apar la intoxicatia cu mercur si de unde apare mercurul in
apa, preventie si tratare
3. Intoxicarea apei cu cardmiu: ce boli apar la intoxicatia cu cadmiu si de unde apare cadmiul in
apa, preventie si tratare
4. Intoxicarea apei cu arsenic: ce boli apar la intoxicatia cu arsenic si de unde apare arseniul in
apa, preventie si tratare
5. Intoxicarea apei cu pesticide: ce boli apar la intoxicatia cu pesticide si de unde
aparpesticidele in apa, preventie si tratare
6. Intoxicarea apei cu crom: ce boli apar la intoxicatia cu crom si de unde apare cromul in apa,
preventie si tratare
7. Intoxicarea apei cu cianuri: ce boli apar la intoxicatia cu cianuri si de unde apare cianurilor in
apa, preventie si tratare
8. Intoxicarea apei cu detergenti: ce boli apar la intoxicatia cu detergenti si de unde apare
detergentii in apa, preventie si tratare
9. Intoxicarea apei cu hidrocarburi policidice aromate: ce boli apar la intoxicatia cu HAP si de
unde apare HAP-ul in apa, preventie si tratare
10. Concluzii
11. Bibliografie
1|Page
Intoxicarea apei cu plumb
Plumbul este un metal toxic a cărui prezență este răspândită la nivelul scoarței terestre, avȃnd utilitate
intensivă şi extensivă ȋn industrie şiȋn activitatea umană, producând contaminarea mediului înconjurător şi
expunerea omului şi a animalelor. **
Copiii sunt ȋn mod particular vulnerabili la efectele toxice ale plumbului, care poate determina
afectare permanentă neurologică şi cognitivă.
Ȋn cazul adulților, expunerea la plumb indică afecțiuni cronice, cardio-vasculare sau renale. **
Expunerea ȋn cazul femeilor gravide interferă cu dezvoltarea normală a sarcinii.
Aparţinând grupei metalelor grele, plumbul este un element cunoscut şi folosit încă de la începuturile
civilizaţiei umane. În zilele noastre continuă a fi utilizat întro paletă largă de industrii cum sunt cea a
armamentului şi a explozibililor, a acumulatorilor, în industria chimică sau a ceramicii. Cele mai multe dintre
cazurile de intoxicaţie cu plumb apar din cauza expunerii ocupaţionale la acest toxic.
Tratamentul saturnismului include măsuri profilactice (de a opri expunerea actuală și a preveni
contactul ulterior cu plumbul) și medicație chelatoare, care elimină plumbul deja acumulat în organism.
greață
vărsături
durere abdominală
slăbiciune musculară
crize convulsive
comă.
2|Page
Tratament : Prima etapă în ceea ce priveşte terapia este reprezentată de** identificarea sursei de
plumb**, identificarea altor persoane care ar putea fi expuse şi stoparea expunerii. Implicarea oficialităţilor
medicale locale este esenţială pentru confirmarea sursei de expunere şi identificarea factorilor de risc în
totalitate. Indivizii afectaţi nu îşi vor relua activitatea până când riscul expunerii nu a fost eliminat.
În cazul expunerii profesionale peste limita acceptabilă și în unele cazuri de intoxicații medii-severe se
recomandă** tratamentul medicamentos cu chelatori de plumb**. Medicamentele ce pot fi administrate pe cale
orală sunt acidul dimercaptosuccinic (succimer) și D-penicilamina. Terapia chelatoare se întrerupe gradual,
pentru a evita o ieșire bruscă a plumbului din oase și un vârf al concentrației sale sangvine.
Intoxicarea apei cu mercur
Cauzele poluării cu mercur sunt multiple. Erupțiile vulcanice și emisiile oceanelor contribuie în mod
natural la dispersia lor, în timp ce activitățile umane sunt cele care amplifică fenomenul.
Potrivit datelor Programului Națiunilor Unite pentru Mediu, cele mai periculoase sunt exploatările de aur,
arderea cărbunelui, exploatarea metalelor non-feroase și producția cimentului.
Mercurul este încadrat de Organizația Mondială a Sănătății în topul celor mai periculoase 10 substanțe
chimice. Organizațiie de mediu și cele de protecție a consumatorilor au avertizat în repetate rânduri populația și
autoritățile asupra impactul pe care emisiile de mercur îl au asupra peștilor și a altor viețuitoare marine.
Consumul peștilor contaminați reprezintă un pericol pentru sănătate, mercurul putând afecta
sistemul nervos,
digestiv
și imunitar al omului,
plămânii, rinichii, pielea și ochii.
Cel mai îngrijorător rămâne însă impactul pe care îl poate avea asupra dezvoltării intra-uterine a fătului
și asupra copiilor. De aceea, Greenpeace a creat un ghid al consumului de pește pentru femeile însărcinate și
pentru copii.
Una dintre cele mai mari surse de poluare cu mercur, în Europa și nu numai, este arderea
combustibililor solizi — de exemplu cărbune, lignit, turbă și lemn —, atât la nivel industrial, cât și casnic. Acești
combustibili conțin mici cantități de mercur pe care, atunci când sunt arși, îl eliberează în mediu. Principala sursă
a emisiilor de mercur din Europa este această eliberare ca urmare a unor activități precum producerea de energie
electrică, fabricarea cimentului și producția de metale.
Cea mai importantă cale de expunere a omului la mercur este prin carnea de pește și fructe de mare.
Atunci când animalele marine absorb mercur, acesta tinde să rămână în organism, unde se acumulează în timp.
De obicei, peștii răpitori mari conțin concentrații mai mari de mercur, deoarece se hrănesc cu animale mai mici
care au ingerat deja mercur. Prin urmare, consumul de pești răpitori de dimensiuni mai mari, cum sunt tonul sau
peștele-spadă, duce de obicei la ingerarea unei doze mai mari de mercur în comparație cu consumul de pești mai
mici, care se află pe o treaptă inferioară în lanțul trofic.
Efectele asupra sănătății depind de doză, dar principalul motiv de îngrijorare este impactul mercurului
asupra copiilor nenăscuți și a celor mici. Expunerea la mercur poate apărea și în uter, dacă mama consumă pește
sau fructe de mare. Acest lucru poate avea un impact semnificativ și pentru toată viața asupra dezvoltării
creierului și a sistemului nervos al sugarului, afectând memoria, limbajul, atenția și alte aptitudini. Se estimează
că, numai în Europa, în fiecare an se nasc peste 1,8 milioane de copii cu niveluri de mercur mai mari decât
limitele de siguranță recomandate.
Intoxicația acută, datorată unor concentrații mari de mercur, provoacă o serie de tulburări cognitive,
comportamentale, senzoriale și motorii. Cele mai evidente simptome includ tremurul, labilitatea emoțională
(iritabilitate, timiditate excesivă, pierderea încrederii de sine și nervozitate), insomnie,[113] pierderea memoriei,
schimbări neuromusculare (slăbiciune musculară, atrofierea mușchilor și spasme), dureri de
cap, polineuropatie (parestezie, reflexe tendonalehiperactive, reducerea vitezei de conducție a nervilor motorii și
senzitivi), iar funcția cognitivă este deficitară.[108]
Expunerea cronică, chiar și la concentrații mici între 0,7–42 μg/m 3, au arătat ca și simptome tremurul,
cunoștințe cognitive slabe și tulburări ale somnului.[114][115]
Pe termen scurt sau lung, expunerea la mercur conduce la tremurat, fluctuații ale dispoziției, pierderea
auzului și orbire, iar factorii aceștia fac ca și cea mai mică cantitate de mercur să fie periculoasă.[1
3|Page
Cercetările efectuate în scopul tratării intoxicațiilor cu mercur sunt limitate. Medicamentele actuale care
pot fi utilizate în cazul intoxicațiilor acute cu mercur sunt chelatorii N-acetyl-D, L-penicilamina (NAP), British
Anti-Lewisite (BAL), 2,3-dimercapto-1-acid propanesulfonic (DMPS) și acidul dimercaptosuccinic (DMSA)
Cd, în mod natural este prezent în sol în concentraţii scăzute [7,8], concentraţia lui, în afară de prezenţa
în apropierea fabricilor ce folosesc ca materie primă cadmiul, poate creşte ca urmare a practicilor de folosire de
îngrăşăminte chimice fosfatice în agricultură [9].
Cadmiul este un metal alb-argintiu, prezent în cantităţi variabile în minereurile de zinc. Este utilizat în
principal în procesul de electro-galvanizare şi în reactoarele atomo-nucleare1.
In forma sa organică, cadmiul este întâlnit în alimente, apă şi aer. Aportul normal de cadmiu prin dietă
variază între 2 şi 200 μg/zi. Deşi formele organice solubile pot produce toxicitate, expunerea excesivă la cadmiul
organic indică o poluare izolată a mediului4.
Efectele toxice acute ale cadmiului depind de calea de expunere. Inhalarea unor cantităţi mari de
particule de cadmiu produce într-o primă fază febră, cefalee, greaţă, vărsături, iritaţie nazofaringiană, tuse,
dispnee, urmată de instalarea unei pneumonite chimice şi, posibil, a unui edem pulmonar acut letal 2. Expunerea
cronică la particule de cadmiu din aerul respirat poate genera emfizem pulmonar4.
Inhalarea sau ingestia cronică a acestui metal determină leziuni renale, caracterizate prin disfuncţie
tubulară şi/sau glomerulară cu proteinurie, alterarea capacităţii de concentrare a uriniişi scăderea clearance-ului
la inulina. Un alt efect al expunerii cronice este perturbarea metabolismului osos cu osteomalacie, osteoporoză şi
risc crescut de fracturi spontane4.
Efectul carcinogenetic al cadmiului este un subiect mult dezbătut. Studiile privind implicarea sa în
cancerul pulmonar şi de prostată au dat rezultate neconcludente.
Intoxicarea apei cu arsen
La fel ca și în cazul plumbului, arsenicul este clasificat în categoria xenobioticelor, substanțe chimice
fără valoare pentru un organism viu. Dimpotrivă, xenobioticele au profunde efecte distructive și letale. Dar, dacă
se poate considera că respectiva contaminare cu plumb este "cauzată de om", ca urmare a progresului tehnologic,
arsenicul este răspândit în mod natural în întreaga lume. Această distribuție naturală este neuniformă, motiv
pentru care unele regiuni sunt amenințate în mod deosebit de emisiile de arsenic. Se întâmplă atunci când sursele
geologice de arsenic sunt situate aproape de pânza freatică. Industria minieră și agricultura, care utilizează
pesticide la scară largă, produce și mai multe surse de contaminare cu arsenic.
În ciuda faptului că arsenicul este cunoscut de întreaga omenire de mai bine de sute de ani și se știe foarte bine
cât este de toxic, încă lipsesc studiile ample care să ateste asocierea dintre expunerea continuă la concentrații
scăzute de arsenic și dezvoltarea cancerului. Organizația Mondială a Sănătății a recunoscut că arsenicul
anorganic este un cancerigen confirmat. *
Semnele de otrăvire cu arsenic seamănă foarte mult ca gripa. De-a lungul secolelor, a fost un remediu
pentru multe boli, precum și o armă pentru criminali, deoarece este foarte toxic în doze mici și nu se observă în
alimente. Distribuția arsenicului a fost foarte mult reglementată cu timpul și diagnosticarea medicală a evoluat
acum până la capacitatea de a stabili cu precizie ce cantitate de arsenic să fie atribuită. În zilele noastre, compușii
de arsenic sunt încă utilizați pentru tratarea anumitor forme de leucemie.
4|Page
Arsenicul nu are miros și nici un gust, de aceea trebuie să cunoașteți nivelul de contaminare cu arsenic pe
care trebuie să-l cercetați pe cont propriu sau prin intermediul analizelor oficiale efectuate în instalaţia dvs. de
alimentare cu apă. Arsenicul se absoarbe greu prin piele, însă este uşor de inhalat. Cel mai periculos este
consumul de apă și alimente.
Atacă mai multe organe și sisteme, se acumulează în timp și cauzează probleme digestive constante,
dureri în gât și înnegrirea pielii. În cazul expunerii pe termen lung la doze mici de arsenic, pot apărea simptome
cum ar fi furnicături la nivelul degetelor, dureri abdominale, greață și vărsături. Deoarece nu există nici un
remediu, cel mai bun mod de a controla această contaminare este prin evitarea consumului acestei ape.
Arsenic. Potrivit specialiştilor, arsenicul este considerat cauza nr. 1 de otrăvire cu metale grele. Este
eliberat în procesul de topire a cuprului, zincului și plumbului, în fabricarea de substanțe chimice și sticlă,
precum și prin ingerare de otrăvuri destinate insectelor, aport de apă și contactul cu pielea. Un aditiv pe bază
de arsenic este folosit chiar și în hrana păsărilor pentru a promova o creștere mai rapidă, uciderea paraziților și o
culoarea carnii mai atrăgătoare.
Pesticidele sunt substanțe sau amestecuri de substanțe ce conțin ingrediente biologic active împotriva
dăunătorilor. Ingredientele biologic active sunt, în general, substanțe toxice cu potențial de degradare a mediului.
Multe pesticide sunt toxice și pentru om. Din aceste motive producerea, ambalarea, depozitarea, transportul și
utilizarea pesticidelor sunt reglementate prin lege.
Pesticidele sunt substanțe sau amestecuri de substanțe ce conțin ingrediente biologic active împotriva
dăunătorilor. Ingredientele biologic active sunt, în general, substanțe toxice cu potențial de degradare a mediului.
Multe pesticide sunt toxice și pentru om. Din aceste motive producerea, ambalarea, depozitarea, transportul și
utilizarea pesticidelor sunt reglementate prin lege.
Utilizarea pesticidelor pe termen scurt și în concentrații mici nu vor aduce consecințe grave. Odată cu creșterea
concentrației acestora apare și un dezechilibru al ecosistemelor, inclusiv apariția diferitor boli la om și animale
ca :
Aldrinul – provoacă dureri de cap, grețuri, vome, contracții musculare, spasme și convulsii ;
Cromul, un element chimic care este, de fapt, un metal dur si casant, este un oligo
mineral de care corpul are nevoie in cantitati mici pentru o functionare sanatoase
Reglarea zaharului din sange, rolul sau in diabet si mentinerea greutatii, sanatatea
cardiaca si cea cerebrala sunt beneficii bine cunoscute ale cromului
Cromul este implicat in caile de semnalizare a insulinei care permit corpului sa controleze
cantitatea de zahar pe care o absorbim, ajutand la echilibrarea glucozei in sange si furnizand un
5|Page
nivel stabil de energie. Studiile arata ca poate proteja cromozomii de ADN de deteriorare, ceea ce
inseamna ca poate impiedica mutatiile celulare si poate duce la prevenirea unor boli cronice. In
plus, cromul este asociat cu longevitatea si o mai buna sanatate cardiaca datorita rolului sau in
metabolizarea grasimilor, pe langa proteine, carbohidrati si alti nutrienti.
Conform Institutului National de Sanatate, sunt doua tipuri de crom: 1) trivalent (crom
3+), considerat “biologic activ” si poate fi gasit in alimente, si 2) hexavalent (crom 6+),
considerat toxic pentru oameni, de aceea se foloseste in scopuri industriale si se absoarbe
din alimente.
In ce alimente gasim cromul? In mod natural poate fi gasit in multe tipuri de alimente
intregi, in drojdia de bere, anumite tipuri de carne, legume, cartofi si cereale integrale. Cromul
intra in corp in principal prin alimentatie, se afla stocat in pamant si ajunge in corp prin consumul
de alimente pe care le culegem din culturile agricole, iar in cantitati mici se gaseste si in apa. Apa
de la robinet ne completeaza rezervele de crom, precum si gatitul in oale din otel inoxidabil.
Pe de alta parte, unii cercetatori sunt de parere ca deficienta de crom este mai prezenta
la persoanele care nu raspund bine la insulina — adica mare parte din populatia supraponderala
si cu o alimentatie deficitara. Bolnavii de diabet si varstnicii sunt mai predispusi la deficienta de
crom decat adultii sanatosi sau copiii.
Ce se intampla daca luam crom in exces? Majoritatea studiilor arata ca un aport de crom
moderat nu prezinta riscuri, insa cromul in exces devine toxic si poate avea consecinte grave. Din
fericire supradozele de crom sunt foarte rare, deoarece cromul patrunde in corp in cantitati
foarte mici, restul fiind eliminat relativ usor din corp. Cand o persoana asimileaza prea
mult (din suplimente si nu din surse alimentare), cromul poate patrunde in celule si poate
deteriora ADN-ul, de aceea este recomandabil sa nu depasim doza zilnica recomandata.
6|Page
Cianura este o toxină foarte periculoasă, fiind inclusă în lista celor mai periculoase otrăvuri
pentru om deoarece doza letală de cianură este extrem de mică
Doza letală de cianură este 1,1 mg/kg la administrarea intravenoasă și 100 mg/kg la
expunerea cutanată.
Expunerea la doză letală de vapori de cianură rezultați din arderea industrială sau din minerit
determină creșterea frecvenței respiratorii în primele 15 secunde, apariția convulsiilor la 30 de
secunde de la expunere, încetarea respirației în 2-4 minute de la inhalare și încetarea bătăilor cordului
la 4-8 minute de la inhalare. Cianura determină de asemenea apariția de iritații ale căilor aeriene,
narinelor și ochilor. O expunere cronică la doze mai mici de cianură cauzează neuropatie optică
acidul cianhidric
cianura de potasiu și de sodiu
cianura de mercur
cianura de cupru
cianura de aur
cianura de argint.
Există și o serie de compuși ce conțin cianură, numiți compuși cianogeni care pot elibera
cianură în timpul metabolizării. Compușii cianogeni cei mai cunoscuți sunt:
bromurile și clorurile cianogene (gaze cu potențial iritant pe căile respiratorii)
nitrații și nitropursiatul de sodiu.
Nitroprusiatul de sodiu și nitrații pot determina intoxicație iatrogenă cu cianură în cazul în care
sunt utilizați în doze mari și pe o perioadă îndelungată în administrarea intravenoasă (doză mai mare
de 10 micrograme/kg/minut).
Consumul cronic de alimente ce conțin cantități foarte mici de cianură precum rădăcina de
cassava sau semințe de caisă pot determina intoxicație cu cianură. Acest lucru se întâmplă însă
extrem de rar deoarece aceste alimente conțin o cantitate extrem de mică de cianură, iar consumul
trebuie să fie în cantități extrem de mari, continuu și pe o perioadă foarte lungă de timp pentru a
produce simptome asociate intoxicației cu cianură. Nu s-a raportat niciun deces ca urmare a
consumului de alimente ce conțin cianură. Un alt aliment încadrat în această clasă sunt migdalele,
care conțin o cantitate foarte mică de cianură.
7|Page
parenterală (intravenos)
prin inhalare
prin ingestie
prin absorbție la nivelul dermului (prin contact cutanat cu surse de cianură
Indivizii care supraviețuiesc unei intoxicații cu cianură au un risc foarte mare de disfuncții ale
sistemului nervos central, precum encefalopatia anoxică. Apar probleme neurologice acute și tardive
(sindrom Parkinson-like, tulburări de mișcare, sechele neuropsihiatrice). O terapie agresivă aplicată
prompt constând în îngrijire suportivă și administrare de antidot previne decesul.
Tiosulfatul de sodiu crește conversia cianurii în tiocianat care este excretat renal. Tiosulfatul intră
însă mai greu în acțiune și de aceea este în general utilizat împreună cu nitritul de sodiu.
8|Page
La o gravidă intoxicată cu cianură avortul spontan este foarte frecvent. Este obligatoriu
tratamentul mamei cu antidot cât mai repede posibil, la care se adaugă evaluarea de către obstetrician
și scoaterea mamei din starea de șoc. În cazul în care fătul a decedat în uter în urma intoxicației cu
cianură este indicat avortul terapeutic.
La admiterea în spital se verifică libertatea căilor aeriene și se asigură 100% oxigen pe mască sau
ventilator. Se tratează hipotensiunea cu cristaloizi sau vasopresoare iar adminstrarea bicarbonatului
de sodiu este ghidată în funcție de rezultatele gazometriei arteriale și de nivelul seric de bicarbonat.
Pacientul se decontaminează prin înlăturarea hainelor și prin administrarea de cărbune activat 1g/kg
care trebuie dat în caz de ingestie orală de compuși cianogeni. Medicul și persoanele care ajută la
managementul pacientului trebuie să poarte echipament de protecție pentru a nu se contamina.
Antidotul se administrează doar în cazurile în care se suspectează în urma semnelor și simptomelor și
a anamnezei o intoxicație aproape certă cu cianură, fără să se mai aștepte confirmarea laboratorului
care poate dura ceva timp. Se administrează hidroxicobalamină sau kitul antidot pentru intoxicația cu
cianură care include perle de nitrit de amil, nitrit de sodiu și tiosulfat de sodiu.
Simptomatologie
Provocarea de varsaturi este metoda cea mai rapida care poate fi aplicata in orice loc. Inainte de a
provoca varsatura,pentru ca aceasta sa fie eficace,este obligatoriu sa administram bolnavului:
♦alte lichide(lapte,albus de ou batut-de la cel putin 10 oua,sucuri de fructe sau suspensie de carbune
medicinal(sau activat o lingura la 250 ml apa);
♦cantitatea de lichid administrata este de maximum 300 ml pentru o portie. O parte mai mare ar putea
ca in timpul efortului de varsatura sa deschida pilorul si sa propulseze o cantitate de lichid toxic in
intestin.
Dupa administrarea lichidului urmeaza provocarea varsaturii prin iritarea mecanica a fundului
gatului,iritarea bazei limbii,a valului palatin si a peretelui posterior al faringelui cu un apasator de
limba(lingurita etc.)
9|Page
Dupa eliminarea continutului gastric prin varsatura,se repeta manevra pana se ajunge la o cantitate
totala de 3-4 l lichid.
Spalatura gastrica este contraindicata la cei care au ingerat substante corosive(pot provoca
hemoragii sau perforatii ale esofagului si stomacului).Unii toxicologi admit spalatura gastrica si in
intoxicatii cu substante corosive,dar nu mai tarziu de 30 de minute de la ingestie,folosind in acest scop
tuburi de calibru redus.
Simptomatologie
♦Tulburari hematologice:hemoliza,microembolii.
Masuri de urgenta
♦Oxigenoterapie,tratamentul convulsiilor.
10 | P a g e
a) Antidoturi carte se pot aplica pentru impiedicarea absorbtiei toxicului:administrare perorala
-Carbunele activat. Doza perorala folosita la bolnavii care nu sunt supusi spalaturii gastrice este de
:10-20g.Se administreaza sub forma de suspensie in apa.
-Antidotul universal cuprinde:oxid de zinc 1 parte,acid tanic1 parte si carbune activat 2 parti.
Oxidul de magneziu(magnezia usta).Cel mai bun pentru neutralizarea acizilor corosivi:40 g magnezia
usta in 1000 ml apa potabila
-Sarurile solubile de calciu se folosesc in intoxicatia cu acid oxalic. Se administreaza peroral solutie de
clorura de calciu sau gluconat de calciu 10-20% reprezentand continutul a 20-30 de fiole
-Laptele precipita sarurile de metale grele si unii alcaloizi. Dupa administrarea fiecarei doze de 250-
300 ml lapte,trebuie sa se provoace varsatura,pentru a se indeparta toxicul din stomac.
-Albusul de ou precipita sarurile de metale grele si unii alcaloizi.Doza de albus este de cel putin 10
oua.
-Solutia de sapun,antidot al detergentilor cationici cateva grame de sapun in 200 ml apa,dupa care se
provoaca varsatura.
11 | P a g e
Intoxicerea cu hidrocarburi apare când este înghițită sau inhalată. Ingerarea este mai
frecventă la copii cu vârsta sub 5 ani și poate provoca pneumonie de aspirație. Inhalarea, mai
frecventă la adolescenți, poate duce la fibrilație ventriculară, de obicei fără simptome anterioare.
Diagnosticul pneumonitei se stabilește prin date clinice, radiografie toracică și oximetrie. Golirea
stomacului este contraindicată datorită riscului de aspirație. Tratamentul este susținător.
Ingestia de hidrocarburi, cum ar fi distilatele de petrol (de exemplu, benzină, petrol lampant,
ulei mineral, ulei de lampă, solvenți) provoacă efecte sistemice minime, dar poate provoca pneumonie
de aspirație severă. Gradul de toxicitate depinde în principal de viscozitatea măsurată în secundele
universale ale lui Saybolt (CSS). Hidrocarburi lichide cu viscozitate scăzută (NCT <60), cum ar fi
benzina și ulei mineral, se pot răspândi rapid pe o arie largă și sunt mai susceptibile de a provoca
pneumonita respiratorii decât hidrocarburile NCT> 60, cum ar fi o rășină. Hidrocarburi ingerate în
cantități mari, ca urmare a absorbției sistemice poate cauza toxicității asupra SNC sau leziuni hepatice
care apar frecvent hidrocarburile halogenate datorate (de exemplu, tetraclorură de carbon,
tricloretilen).
După înghițirea chiar a unei cantități foarte mici de hidrocarbură lichidă, pacienții inițiază inițial
tuse, sufocare și vărsături posibile.
Copiii de vârstă școlară și adulți pot prezenta o senzație de arsură în stomac. Pneumonita de
aspirație cauzează hipoxie și sindromul de detresă respiratorie. Simptomele pneumonitei se pot
dezvolta cu câteva ore înainte de formarea infiltrațiilor vizibile pe radiografii. Absorbția sistemică
semnificativă, în special o hidrocarbură halogenată, poate provoca tulburări de conștiență, convulsii și
comă. Pneumonita nonfatală are loc de obicei în decurs de o săptămână. După otrăvire cu ulei
mineral sau cu lampă, recuperarea are loc în mod normal în 5-6 săptămâni. După eliminarea cauzei,
aritmiile nu se repetă.
Dacă starea pacientului nu vă permite să faceți o anamneză, presupunerea poate fi făcută prin
mirosul din gură și din îmbrăcăminte sau prin prezența unui număr de recipiente din sub hidrocarbură.
Pe resturile de vopsea pe mâini sau în jurul gurii, se poate presupune că vopseaua a fost înghițită.
Diagnosticul pneumoniei de aspirație este stabilit prin datele clinice, radiografia toracică și oximetria,
care se desfășoară la aproximativ 6 ore după otrăvire sau mai devreme dacă simptomele sunt severe.
Dacă insuficiența respiratorie suspectată este determinată de compoziția gazului din sânge.
Tratamentul otrăvirii cu hidrocarburi : Toate îmbrăcămintea contaminată este îndepărtată și pielea este
spălată.
Atenție: Golirea stomacului, care crește riscul de aspirație, este contraindicată.
Cărbunele activat nu este recomandat. Pacienții fără pneumonită de aspirație și alte simptome în
decurs de 4-6 ore pot fi eliberați, în caz contrar este indicată spitalizarea. Tratamentul este de
susținere, antibioticele și glucocorticoizii nu sunt indicați.
12 | P a g e
Simptomele acute de toxicitate sînt mult mai ușor de recunoscut, deoarece acestea tind să apară rapid și să fie
severe. Acestea pot fi:
Dureri de cap
Transpiraţie
Crampe, greață și/sau vărsături
Respiratie dificila
Durere
Manie
Abilităţi cognitive, motorii și lingvistice depreciate
Convulsii
Expunerea cronică tinde să producă simptome care sînt mult mai ușor de confundat cu simptomele altor afecțiuni
și, pe măsură ce se dezvoltă în timp, sînt mai greu de recunoscut ca urmare a toxicității metalelor grele. Deoarece
metalele toxice blochează absorbția și utilizarea mineralelor esențiale, acestea pot aduce o avalanșă de simptome
care treptat se agravează în timp.
13 | P a g e
6. Fumat. Dacă fumați, știți deja că trebuie să renunțați, dar acum aveți încă un motiv să faceți acest lucru:
provoacă otrăvire cu cadmiu. Evitați fumul pasiv, are același efect.
7. Plombe. Dacă aveți plombe de amalgam, cereți medicului dentist să le înlocuiască. Evitați materialele
de ortodonție.
8. Produse de curăţat. Înlocuiţi produsele chimice de curățat cu cele naturale. Folosiţi lămîi, ulei esențial
de lămîie și oțet de cidru de mere. Sînt mai ieftine, netoxice și mai ales eficiente.
9. Remedii naturiste. Chiar și remediile naturale pe bază de plante pot conține metale toxice, așa că
asigurați-vă că le achiziționați de la o sursă autorizată. Aveți grijă de unele coloide, deoarece pot duce la
otrăvirea cu argint.
10. Insecticide. Evitați utilizarea oricăror tipuri de ierbicide sau insecticide convenționale. Otrăvesc oamenii
şi mediul înconjurător. Fiți precauți cu acidul boric, deoarece acesta poate fi considerat o alternativă
naturală, dar poate duce la probleme grave de sănătate.
Bibliografie:
1) https://bioclinica.ro/pentru-pacienti/articole-medicale/saturnismul-sau-intoxicatia-cu-plumb-cauze-
simptome-doza-toxica-si-tratament
2) https://www.green-report.ro/poluarea-cu-mercur-mai-putin-intensa-cum-ne-afecteaza-fenomenul/
3) https://www.eea.europa.eu/ro/articles/mercurul-o-amenintare-persistenta-pentru
4) https://www.synevo.ro/shop/cadmiu-in-sange/
5) https://aquaphor.com/ro-ro/blog/arsenic-global-toxin
6) https://ro.m.wikipedia.org/wiki/Pesticid
7) http://doctorexpres.ro/index.php/2017/05/22/simptomele-intoxicatiei-cu-metale-grele-si-ce-trebuie-
facut/
8) https://viataverdeviu.ro/beneficiile-crom/
9) https://www.romedic.ro/intoxicatia-cu-cianura
10) https://www.sanatatea.info/uncategorized/intoxicatiile-cu-detergenti-anionici-si-cationici/
11) https://ro.iliveok.com/health/intoxicatii-cu-hidrocarburi-simptome-diagnostic-
tratament_110072i15958.html
14 | P a g e