Toxicitatea metalelor

Cadmiul

Forme predominante in sol

Cadmiul în sol poate fi găsit în forme care variază din punct de vedere a solubilitatii de la slaba
(sulfuri) la moderata (sulfat de cadmiu) si la foarte solubila (carbonat de cadmiu).

Evaluarea toxicitatii

Surse de Cadmiu

Principala poarta de intrare a Cadmiului in mediu este prin aer. In aer cadmiul ajunge sub forma
de particule material in urma emisiilor de la incinerarea deseurilor, emisiilor din metalurgie.
Particulele de Cadmiu pot fi transportate pe distante lungi, astfel ca aria poluata se extinde foarte
mult.

O data patruns in mediu Cadmiul “se leaga” foarte stabil de componentele din sol.

Expunere

Expunerea ocupationala - apare in combinatele de metalurgie neferoasa, in fabricile de baterii, in

timpul sudurii,

Expunerea datorata ingerarii - apare in cazul consumului de alimente sau apa contaminate cu
cadmiu .

Expunerea “ambientala” - apare in cazul in care aerul ambiental este poluat cu Cadmiu. In
general acest lucru este putin probabil. O alta sursa de expunere la Cadmiu sunt tigarile. Fumul
unei tigari poate contine pana la 0,2 µg de Cd.

Cadmiu poate avea efecte nocive asupra organismului uman atat in cazul expunerii acute cat si in
cazul celei de lunga durata. Este un element care are proprietatea de a se acumula in organismul
uman o data cu varsta si este foarte greu eliminat de organism.

S-a estimate ca durata in care un organism elimina jumatate din cantitatea de Cadmiu ingerata
(timpl de injumatatire biologic) este de 20 de ani. Un timp de injumatatire asa de mare explica de
ce Cadmiu se acumuleaza in mod constant pana pe la varsta de 50 de ani. El este depozitat in
special in rinichi legat de MT (metallo-thionein), de unde poate fi eliminat prin urina sub forma
de Cd-MT.
Efecte asupra sanatatii

Biodisponibilitatea ridicată a Cadmiului pentru plante, face ca acest element să pătrundă cu

uşurinţă în lanţul trofic şi deci în organismul uman. Odată pătruns în organismul uman, Cadmiul
este greu de eliminat şi, ca urmare, se acumulează în ţesuturi.

Expunerea acuta de scurta durata

Principalele simptome care apar la expunerea de scurta durata sunt: greata, varsaturi, dureri
abdominale

Expunerea de lunga durata

In cadrul expunerii de lunga durata pot fi afectat:

o Plamani: emfizeme pulmonare, cresterea riscului de cancer pulmonar

o Ficat: in general pe termen lung ficatul este protejat impotriva intoxicarii cu Cadmiu care este
legat de MT si depozitat in rinichi (MT poate lega pana la 7 atomi de Cd).

o Rinichi: datorita acumularii in rinichi a Cd pe termen lung pot apare disfunctii glomerulare si
tubular, disfunctii renale. Datorita faptului ca rinichii sunt organele care regleaza cantitatea de
saruri in organism, in cazul intoxicatiei cu Cadmiu pot apare dereglari majori a concentratiai
anumitori ioni. Poate apare o eliminare a Ca care poate duce la decalcifierea oaselor.

o Sistemul osos: decalcifierea oaselor

o Sistemul cardio-vascular: se observa o crestere a tensiuni arteriale

o Sistemul nervos central: poate apare o intozicare cu Cadmiu a SNC doar in primele luni de
viata intrauterina; dupa care intra in actiune sistemul de protectie al creierului.

o Cadmiul mai poate afecta: glandele endocrine, sistemul reproductiv

2. Plumb

Surse de Plumb

Principala poarta de intrare a Plumbului in mediu :

- Emisiile de la masinile cu combustibili cu plumb

- Vopselele pe baza de plumb

- Din conductele de apa vechi fabricate din plumb

- Industria mtalurgica neferoasa.

Emisiile datorate masinilor cu combustibili cu plumb s-au redus in tarile dezvoltate prin scoaterea
de pe piata a combustibililor aditivati cu plumb. De asemenea conductele de apa fabricate din
plumb sunt inlocuite cu PCV.

Expunere

Expunerea ocupationala - apare in combinatele de metalurgie neferoasa, in fabricile de

acumulatori etc,

Expunerea datorata ingerarii - este principala sursa de intoxicatie cu plumb.

Expunerea “ambientala” - apare in cazul in care aerul ambiental este poluat cu Plumb

Efecte asupra sanatatii

Plumbul patrunde in organism mai ales prin inhalarea prafului sau a altor compusi cu plumb. Prin
procese de biosolubilizare plumbul ajunge in singe, cu ajutorul caruia se distribuie in toate zonele
organismului. Alte surse de plumb sunt alimentele sau apa contaminate cu plumb. Desi absorbtia
din stomac este scazuta, ea are nivele cu mult mai mari la copii decit la adulti. Patrunderea
plumbului direct in singe prin intermediul tegumentelor este redusa, cu exceptia compusilor
organici metilati si etilati ai plumbului (aditivii din benzine).

Expunerea acuta de scurta durata

Pe termen scurt, expunerea la plumb are ca efect degradarea functioanarii normale a celulelor
rosii si cresterea presiunii sanguine. Din pacate, pe termen lung, efectele plumbului pot fi extrem
de nocive, ducand pana la afectiuni grave ale rinichilor sau diverse tipuri cancer.

Atat pe termen lung cat si pe termen scurt, expunerea la plumb prin intermediul apei produce
serioase probleme de sanatate. Cei mai afectati sunt copiii si femeile insarcinate. In cazul
copiilor, contaminarea cu plumb are ca efect intarzieri in dezvoltarea normala atat intelectuala,
cat si fizica, precum si tulburari de atentie, tulburari ale auzului si ale capacitatii de a invata.

Expunerea de lunga durata

Efectele toxice ale plumbului sunt cunoscute de peste 2000 de ani, reprezentand probabil cea mai
veche boala ocupationala din lume. In civilizatiile antice era utilizat la manufactura ustensilelor
de bucatarie, de gospodarie, sau a obiectelor decorative.

Spre deosebire de alte metale, plumbul nu are nici un rol fiziologic in organism si nu exista un
nivel minim, care sa fie considerat netoxic.

Formele anorganice, absorbite dupa ingestie sau inhalare, afecteaza:

Sistemul nervos,

Hematopoeza,

Rinichii,

Sistemul gastro-intestinal,

Sistemul cardio-vascular,

Sistemul reproductiv,

Sarurile organice sunt absorbite de la nivel cutanat si afecteaza in principal sistemul nervos.

Expunerea cronica la plumb in doze mici a fost asociata cu cresterea tensiunii arteriale, existand o
corelatie directa intre concentratia plasmatica a plumbului si nivelul tensiunii arteriale, cu bolile
cerebro-vasculare si cele cardio-vasculare. In alte studii au fost semnalate asocierea expunerii
cronice la plumb cu modificari EKG, sau o incidenta crescuta a bolii arteriale periferice la
persoanele expuse cronic la cadmiu si plumb.

La persoanele expuse ocupational la plumb au fost demonstrate cresterea incidentei nasterilor de

feti morti, a pierderilor de sarcina sau a avorturilor spontane, reducerea numarului de
spermatozoizi si a motilitatii acestora, scaderea fertilitatii, hipospermie, teratospermie si scaderea
libidoului. Femeile ai caror soti lucreaza in industria plumbului au risc crescut de pierdere a
sarcinii. Copiii ai caror parinti sunt expusi ocupational la plumb au risc crescut de epilepsie
congenitala si boli cardio-vasculare.

Intoxicatia cronica cu plumb a fost asociata de asemenea cu risc crescut de cataracta .

In ceea ce priveste carcinogenicitatea plumbului, acestuia i-a fost recent schimbata incadrarea de
catre Agentia Internationala de Cercetare a Cancerului din posibil carcinogen uman in probabil
carcinogen uman. Expunerea cronica la plumb a fost asociata cu cresterea incidentei cancerului in
general, ca si cu cea a cancerului de stomac, plaman, si vezica urinara.
3. Mercurul metalic (Hg°) se foloseste la termometre, amalgame dentare si unele baterii. Ionul
mercuros (Hg+)si cel mercuric (Hg2+) se pot combina cu alte substante chimice, cum ar fi
carbonul, clorul sau oxigenul, pentru a forma compusi pe baza de mercur, anorganici sau
organici. Toate cele trei forme de mercur sunt toxice in diferite grade. Compusii organici
continand mercur se desfac cu timpul si formeaza compusi anorganici; reciproc, mercurul
anorganic poate fi convertit de catre microorganismele din sol si apa in compusul organic, mercur
metil. Pestii, in special tonul si pestele sabie, pot concentra mercur metil in cantitati mari; aceasta
contaminare a pestilor datorata deversarii industriale si ingerarii ulterioare a fost responsabila de
epidemia de intoxicatie cu mercur din golful Minamata, Japonia, 1955. Expunerea profesionala la
compusii anorganici ai mercurului continua in unele industrii: chimica, prelucratoare de metal, de
echipament electric, de automobile si in constructii, ca si in serciile medicale si stomatologice.
Expunerea datorata mediului are loc probabil cel mai adesea prin ingerarea de peste contaminat si
prin inhalarea vaporilor generati de amalgamul dentar obisnuit, care contine in mod tipic aproape
50% mercur metalic. Exista, de asemenea, o preocupare prind expunerea datorata apei poile
contaminate in zonele cu deseuri toxice incluse pe Lista de Prioritati Nationale, dintre care
aproape jumatate contin mercur, si inhalarea de fum provenind de la incineratoarele care ard
deseuri contaminate cu mercur. Exista controverse prind riscul semnificativ de toxicitate datorat
acestor ultime tipuri de expunere.
METABOLISMUL

Mercurul liber nu se absoarbe bine prin tractul gastrointestinal si este excretat aproape complet in
fecale dupa ce a fost ingerat; totusi, cand persista, mercurul se volatilizeaza la temperatura
camerei in vapori care sunt bine absorbiti de catre plamani. Odata absorbit, mercurul sub aceasta
forma este liposolubil, traverseaza bariera hemato-encefalica si placenta, si poate fi oxidat de
catre catalaza si peroxidul de hidrogen in clorura de mercur, care este retinuta in rinichi si creier
ani de zile. Mercurul liber din sange are o perioada de injumatatire de aproximativ 60 de zile si
este excretat in special in urina si fecale.
Absorbtia gastrointestinala si cutanata a mercurului anorganic este semnificativa. Supradozele
mari distrug barierele gastroin-testinale, favorizand in continuare absorbtia. Odata absorbit,
mercurul anorganic se desface in mercur metalic si mercuric. Relativ putin din acest mercur
traverseaza bariera hemato-encef alica; majoritatea este excretat in urina sau fecale, cu un timp de
injumatatire de 40 de zile, sau este retinut in rinichi ca ion mercuric.
Mercurul organic, in particular metil mercurul, se poate evapora si se supune absorbtiei
pulmonare. Formele ingerate (de exemplu, in pestele contaminat) sunt bine absorbite. Doar
cantitati mici sunt absorbite prin piele. Mercurul organic absorbit este liposolubil, traverseaza
usor bariera hemato-encefalica si placenta, apare in laptele matern si se concentreaza in rinichi si
sistemul nervos central. Metilmercurul este acetilat in ficat, excretat in bila, reabsorbit si apoi
excretat in urina. Metil mercurul poate fi de asemenea conjugat cu cisteina sau glutation. Numai
1% din mercurul organic este excretat nemodificat in urina. Timpul de injumatatire al compusilor
mercurului organic se situeaza in jur de 70 de zile.
Expunerea la mercur sub orice forma stimuleaza rinichii sa produca metalotioneina, o proteina
care leaga metalele ce ofera o protectie partiala impotriva toxicitatii mercurului.
TOXICOLOGIE CLINICA

Inhalarea vaporilor de mercur metalic este forma de expunere la mercur care a fost cel mai bine
studiata in termeni de toxicitate. Este mai probabil sa apara nivele crescute ale expunerii la
locurile de munca unde vaporii de mercur sunt generati prin volatilizarea mercurului metalic
indusa la caldura. Tusea, dispneea si durerea toracica avand caracter de apasare sau arsura sunt
simptome comune ce pot fi acompaniate de infiltrate difuze sau de un aspect de pneumonita la
radiografia toracica. In cazurile relativ severe pot sa surna sindrom de detresa respiratorie, edem
pulmonar, pneumonie lobara, fibroza si descuamarea epiteliului bronhiolar, care uneori pot duce
la deces. Inhalarea acuta de vapori de mercur poate cauza de asemenea toxicitate neurologica,
manifestata prin tremuraturi (care incep la nivelul mainilor), labilitate emotionala, cefalee si
polineuropatie. Expunerea cronica la mercur metalic produce un tremor intentional caracteristic si
eretism mercurial, o gama de manifestari incluzand exciilitate, pierderea memoriei, insomnie,
timiditate si uneori delirul ce a fost descris la muncitorii cu expunere profesionala in industria
palariilor de fetru — de unde si expresia „nebun ca un palarier\". Dentistii cu expunere
profesionala la mercur au rezultate sub cele normale la testele neurocom-portamentale ale tezei
motrice, acuitatii zuale, memoriei auditive si zuale si coordonarii oculomotorii. Expunerea la
nivele scazute datorate amalgamelor dentare poate fi de asemenea asociata cu reactii imunologice
adverse la indizii cu anumite genotipuri ale antigenelor umane leucocitare majore; in acest
domeniu este necesara continuarea cercetarilor.
Ingerarea acuta de doze mari de mercur anorganic provoaca coroziune gastrointestinala severa cu
greata, voma, hematemeza si durere abdominala; pot aparea ulterior insuficienta renala acuta, soc
si colaps cardiovascular. Doza letala de mercur anorganic este estimata a fi in intervalul 10-42
mg/kg. Nivele mai reduse de expunere cauzeaza forme mai blande, cu inflamatie
gastrointestinala, gingita si pierderea dintilor, hipertensiune arteriala, tahicardie si sindrom
nefrotic. Se pot dezvolta simptome similare cu eretismul. Expunerea cutanata indelungata la
saruri mercurice poate cauza dermatita exfoliativa.
Ingestia de compusi ce contin mercur organic este urmata de diaree, tenesme si formare de cule la
nivelul tractului gastrointestinal superior. Doza fatala de mercur organic este estimata la 10-60
mg/kg. Persoanele care au ingerat faina contaminata cu W-(etilmercur)-p-toluensulfonanilida
dezvolta bradicardie, alungirea intervalului QT, subdenivelarea segmentului ST si inversarea
undelor T. Neurotoxicitatea consecutiva expunerii la mercur organic se caracterizeaza prin:
parestezii; tulburari ale vederii periferice, auzului, gustului si mirosului; vorbire ingreunata,
insilitate a mersului si membrelor; astenie musculara; iriilitate; pierderea memoriei; depresie. in
general, asemenea simptome debuteaza la doze peste 1,7 mg/kg. Aspectele descoperite la
autopsie sugereaza ca leziunile la nivelul ganglionilor bazali si al materiei cenusii a cortexului
cerebral si cerebelului sunt, in mod special, responsabile pentru aceste simptome. Expunerea la
mercur organic, in principal prin ingestia de cereale tratate cu fungicide mercurice sau de peste
contaminat, se asociaza, de asemenea, cu un risc crescut de toxicitate fetala. Dupa intoxicatia
accidentala cu mercur din 1955, Minamata, Japonia, mamele expuse au dat nastere la copii cu
retardare mentala; pastrarea reflexelor primitive; simptome cerebeloase; dizartrie; hiperchinezie;
hipersalivatie; atrofierea cortexului cerebral, corpului calos si cerebelului; citoarhitectura
neuronala anormala. Aceasta ultima modificare poate reflecta tulburari in migrarea neuronala in
decursul dezvoltarii fetale.
Expunerea copiilor la mercur, in oricare dintre formele sale, poate cauza un sindrom particular
cunoscut sub numele de acrodinie sau boala roz. Aceasta situatie se caracterizeaza prin eritem,
prurit, inflamatie, tahicardie, hipertensiune arteriala, salivatie si transpiratie in exces, iriilitate,
astenie, rash morbiliform si descuamarea palmelor si telor.
INVESTIGATII DE LABORATOR

Nivelurile de mercur in sange si urina nu trebuie sa depaseasca 180 ninol/l (3,6 /dl) si respectiv
0,7 [imol/1 (15 [ig/dl). Simptomele se pot dezvolta cand nivelurile de mercur in sange si urina
depasesc 1 [imol/1 (20 Hg/dl) si, respectiv, 3 [imol/1 (60 /dl). Daca nivelul bazai al mercurului
urinar in 24 de ore este scazut, poate fi utila repetarea masuratorii dupa o doza orala unica de 2 g
de succimer, pentru a dovedi incarcatura renala crescuta la pensionarii care au fost expusi
intoxicatiei cu mercur la fostul loc de munca; o crestere de peste 20 (ag in urina colectata in 24 de
ore sugereaza expunere anterioara. Nivelurile in par pot fi utilizate pentru dozarea expunerii
cronice la mercur organic. Disfunctiile eurocomportamentale la copii pot sa apara daca in parul
mamei concentratia mercurului depaseste 30 nmol/g (6 (ig/g).

Expunerea semnificativa la arsenic survine atat prin surse antropogenice, cat si prin surse
naturale. Arsenicul este eliberat in aer de vulcani si este un contaminant natural al unor puturi cu
apa de adancime. Expunerea profesionala la arsenic este comuna in topitorii (in care arsenicul
este un produs secundar al minereurilor ce contin plumb, aur, zinc, cobalt si nichel) si este in
crestere in industria microelectronica (prin arseniura de galiu). Expunerea la un nivel scazut de
arsenic continua sa survina in randurile largi ale populatiei (ca si unele cazuri de otraviri cu doze
ridicate) prin folosirea comerciala a compusilor folosind arsenic anorganic in produsele uzuale
cum ar fi conservanti ai lemnului, pesticide, ierbicide, fungicide si vopsele; prin consumarea
hranei si fumarea tutunului tratat cu pesticide continand arsenic; si prin arderea combustibilului
fosil contaminat cu arsenic. Arsenicul a fost de asemenea un ingredient de baza in solutia Fowler
si continua sa fie intalnit in anumite leacuri populare.
METABOLISMUL Toxicitatea unui compus ce contine arsenic depinde de valenta acestuia
(valenta zero, trivalent sau pentavalent), forma (anorganic sau organic), si aspectele fizice care
guverneaza absorbtia si eliminarea acestuia. In general, arsenicul anorganic este mai toxic decat
cel organic, iar arsenitul trivalent este mai toxic decat cel pentavalent sau cu valenta zero.
Introducerea arsenicului in organism de catre adulti are loc in primul rand prin ingestie si este in
medie de 50 [ig/zi intre (8-l04 /zi). Majoritatea acestei cantitati (injur de 64%) reprezinta arsenic
organic si provine din peste, fructe de mare si alge; compusii specifici pe baza de arsenic obtinuti
din aceste surse sunt arsenobentaina si arsenocolina, care sunt relativ netoxici si sunt eliminati
rapid in forma nemodificata in urina. Dupa absorbtie, arsenicul anorganic se acumuleaza in ficat,
splina, rinichi, plamani si tractul gastrointestinal. Este apoi eliminat rapid din aceste zone, dar
lasa un reziduu in tesuturile bogate in cheratina cum sunt pielea, parul si unghiile. Arsenitul
(penta-valent) sufera biometilare la nivelul ficatului, rezultand doi meoliti mai putin toxici: acidul
metilarsenic si acidul dimetilar-senic; totusi, biometilarea se poate satura rapid, rezultand
depozitarea in doze crescande a arsenicului anorganic in tesuturile moi. Arsenicul, in special in
forma sa trivalenta, inhiba drastic enzimele continand grupari sulfhidril. in forma pentavalenta,
substitutia competitiva a fosfatului de catre arsenic poate duce la hidroliza rapida a legaturilor
macroergice in compusi cum ar fi ATP-ui.
TOXIOCOLOGIE CLINICA
Intoxicatia acuta cu arsenic prin ingestie are ca rezultat cresterea permeabilitatii vaselor mici si
inflamatia si necroza mucoasei intestinale; aceste modificari se manifesta prin gastroenterita
hemoragica, pierdere de lichide si hipotensiune. Ulterior se poate dezvolta cardiomio-patia,
insotita de anomalii electrocardiografice. Simptomele includ greata, varsaturi, diaree, durere
abdominala, delir, coma si convulsii. Respiratia poate avea miros de usturoi. Se pot dezvolta
necroza tubulara acuta si hemoliza. Doza letala raportata a arsenicului variaza de la 120 la 200
mg la adulti si este de 2 mg/kg la copii. Hidrogenul arseniat (forma gazoasa, arsina) cauzeaza
hemoliza severa in 3-4 ore de la expunere si poate duce la necroza tubulara acuta si insuficienta
renala.
In intoxicatia cronica cu arsenic, debutul simptomelor apare la 2-8 saptamani. Aspectele tipice
constau in modificari ale tegumentului si unghiilor, cum ar fi hipercheratoza, hiperpig-mentare,
dermatita exfoliativa si liniile Mees (striuri transverse de culoare alba ale unghiilor de la maini);
polinevrita senzoriala si motorie, care se manifesta prin amorteli si furnicaturi cu distributie „in
manusa si soseta\", scaderea fortei musculare la nivelul extremitatilor si tetraplegie; si inflamatia
mucoasei respiratorii. Dole epidemiologice au sugerat o posibila legatura intre consumul cronic
de apa continand arsenic in concentratii care variaza de la 10 la 1820 ppb cu vasospasm si
insuficienta vasculara periferica culminand cu „boala picioarelor negre\", o situatie clinica care
consta in gangrena ce afecteaza extremitatile. Expunerea cronica la arsenic este, de asemenea,
asociata cu un risc mult crescut de cancer al pielii si posibil de cancer pulmonar, hepatic
(angiosarcom), al cii urinare, al rinichiului si al colonului.