Intoxocație cu mercur

Etimologie

Mercurul provine din latina ”argentum vivum„ ce semnifica „

argintul viu„.

Este un element chimic reprezentat prin simbolul Hg și care

are numărul atomic 80. De asemenea, mercurul reprezintă unul din
cele 6 elemente care sunt lichide la o presiune și temperatură
apropiată de cea a camerei.
 Intoxicația cu mercur
• Intoxicaţia cu mercur (cunoscută şi sub denumirea
de hidrargirie sau mercurism) poate apărea în urma consumului
de peşte şi fructe de mare contaminate cu metil mercur, prin
inhalarea vaporilor în urma unor scurgeri industriale, a
incineratoarelor, cât şi a industriei care se ocupă cu arderea
combustibililor care conţin mercur.
• Mercurul este un element spontan prezent în natură, dar abasent în corpul
uman,care poate cauza efecte nocive asura sănătății.

• Mercurul poate fi prezent îm trei forme:

• Compus elementar- mercurul lichid, arginyu folosit în termomentrele clasice

• Săruri anorganice de mercur-( mercur metalic) folosit pentru producerea

bateriilor.

• Mercur organic-(metilmercur) gasit in carnea de peste contaminată.

• Mercurul este toxic indiferent de calea de expunere, care poate
fi:

• Inhilarea vaporilor de mercur

• Ingestia produselor alimentare a apei contaminate sau a

mercurul din obiecte casnice,

• Utilizarea produselor medicamentoase sau cosmetice topite(

remedii populare, creme, unguente contaminate).
• Intoxicaţia cu mercur organic este cel mai frecvent întâlnită
formă de mercurism în prezent. Cu excepţia unor cazuri
foarte rare (expunerea la reactanţi de laborator), această
boală este exclusiv asociată cu ingestia de peşte.
Factorii care determină cât de severe sunt efectele expuneri
la mercur asupra sănătăţii sunt variaţi:

 forma chimică a mercurului

 doza de mercur la care persoana respectivă a fost expusă

 vârstă persoanei expuse (copiii sunt cei mai sensibili)

 durata expunerii

 nivelul expunerii (inhalare, ingestie, contact la nivelul pielii etc.)

 starea de sănătate a persoanei expuse.

• Pentru fetuşi, bebeluşi şi copii, principalul efect al expunerii la metil mercur
este reprezentat de afectarea dezvoltării neurologice. Expunerea la metil
mercur în interiorul uterului (pântecele mamei), care poate apărea în urma
consumului de către mamă a peştelui şi fructelor de mare care conţin metil
mercur, poate afecta sever dezvoltarea creierului şi a sistemului nervos ale
fetusului.
• Tulburări ale gândirii, memoriei, atenţiei, limbajului, cât şi a abilităţilor vizuo-
spaţiale şi motorii fine au fost observate în rândul copiilor expuşi la metil
mercur în timpul sarcinii. Alături de aceste dizabilităţi subtile, alte simptome
ale intoxicaţiei cu metil mercur sunt reprezentate de tulburări la nivelul
vederii periferice, tulburări ale sensibilităţii („senzaţia de ace” în special la
nivelul mâinilor, picioarelor şi în jurul gurii); lipsa coordonării mişcărilor;
tulburări ale vorbirii, auzului, mersului, cât şi slăbiciune musculară.
• Consumul de peşte este de departe cea mai importantă sursă de intoxicaţie cu
mercur legată de ingestia de alimente în rândul populaţiei umane şi animale.
Mercurul şi metil mercurul sunt prezente în apa de mare în cantităţi foarte mici.
Cu toate acestea, mercurul este absorbit sub formă de metil mercur de către alge
la începutul lanţului trofic.
• Peştii absorb mercurul într-un mod eficient, însă îl excretă foarte lent,
întrucât metil mercurul nu este solubil şi astfel îl acumulează, în principal la
nivelul organelor, dar şi în ţesutul muscular. Aceasta duce la bioacumularea
mercurului odată cu creşterea ţesutului adipos. Astfel, cu cât un peşte
devine mai mare şi mai bătrân, cu atât va absorbi mai mult mercur. Oricine
consumă aceşti peşti în lanţul trofic, va consuma şi nivelurile ridicate de
mercur pe care peştele le-a acumulat.
• Acest fenomen explică de ce peştii prădători precum peştele spadă
sau rechinul ori păsări precum vulturul sau vulturul-pescar conţin
concentraţii mult mai mari de mercur la nivelul ţesuturilor decât s-ar
putea acumula în urma unei expuneri directe la mercur. Speciile de la
nivelul lanţului trofic pot acumula la nivelul organismului concentraţii de
mercur până la 10 ori mai mari decât speciile pe care le consumă.
Acest proces poartă denumirea de biomagnificare.
• Principalele efecte ale mercurului în organismul uman privesc
afecatrea sistemului nervos.

• Simtomele pot include:

• Tremurat

• Tulburari de vedere sau auditive

• Afectarea memoriei

• Dereri de cap

• Dureri abdominale,greață, vărsaturi

• Respirație dificilă
• Intoxicația cu mercur poate fi acută, în urma
expunerii la o doză mare a acestui compus ( de
obicei accidental) sau cronică, prin acumularea
mercurului în organism de-a lungul timpului( datorită
consumului de pește contaminat).