UNIVERSITATEA DE ȘTIINȚE AGRICOLE ȘI MEDICINĂ

VETERINARĂ ”ION IONESCU DE LA BRAD” DIN IAȘI

FACULTATEA DE ZOOTEHNIE

PROMOVAREA PRINCIPALELOR PRODUSE

AGROALIMENTARE AUTOHTONE DIN REGIUNEA
NORD-EST

Coordonator științific,
Prof. Dr. Elena LEONTE
Prof. Dr. Aurel CHIRAN
Student,

IAȘI
2019
 CUPRINS

CAPITOLUL 1. DATE GENERALE CU PRIVIRE LA CONCEPUL DE MARKETING ... 5

1.1 Considerații privind apariția, conceptualizarea și evoluția marketingului ......................... 5
1.2 Rolul marketingului ............................................................................................................ 6
CAPITOLUL 2. ORIENTAREA CĂTRE CLIENT................................................................... 7
2.1 Satisfacția clienților ........................................................................................................ 8
2.2 Calitatea .......................................................................................................................... 9
2.3 Obiectivul firmelor........................................................................................................ 10
2.4 Profitul .......................................................................................................................... 10
2.5 Funcțiile marketingului ................................................................................................. 11
CAPITOLUL 3. PIAȚA PRODUSELOR AGRICOLE ............................................................ 12
3.1. Piaţa agrară : caracteristici, structură, factori de influenţă ................................................... 12
3.2. Piaţa produselor biologice .................................................................................................... 16
3.3. Piaţa en gros a produselor agricole ....................................................................................... 19
CAPITOLUL 4. PROMOVAREA PRODUSELOR AGROALIMENTARE ........................ 21
4.1. Asociaţia Producătorilor de Produse Ecologice şi Tradiţionale din Maramureş ................. 21
4.2. Asociaţia Producătorilor de Produse Tradiţionale şi Ecologice .......................................... 21
„Mărginimea Sibiului” ................................................................................................................ 21
4.2.Asociaţia Producătorilor de Produse Tradiţionale şi Ecologice „Alba Transilvania” .......... 22
4.3.Asociaţia Producătorilor de Produse Tradiţionale „Arădeanca” .......................................... 22
4.4.Asociaţia "Produs în Bucovina" ........................................................................................... 22
4.5.Concluzii ............................................................................................................................... 25
BIBLIOGRAFIE ........................................................................................................................... 26

2
 INTRODUCERE

Piaţa pe care se tranzacţionează produsele agricole în relaţiile economice internaţionale este

considerată o piaţă a produselor de bază.
O piaţă este alcătuită din ansamblul cumpărătorilor existenţi pentru o anumită ofertă.
Cumpărătorii potenţiali se pot caracteriza după următoarele criterii: interes, venit şi acces.
Spaţiul geografic dă o primă indicaţie asupra mărimii pieţei, şi există: piaţa locală, piaţa
regională, piaţa naţională şi piaţa internaţională.
În cadrul unei economii naţionale pot exista şi funcţiona cel puţin 5 tipuri de pieţe:
- piaţa bunurilor şi serviciilor;
- piaţa capitalurilor;
- piaţa muncii;
- piaţa titlurilor de valoare;
- piaţa monetară. Scopul si obiectivele lucrării sunt:
Modernizarea şi modificarea sectoarelor de procesare şi comercializare a produselor
agricole. Dezvoltarea lanţului procesare – comercializare pentru produsele agricole trebuie să aibă
la bază principiul relaţiei cerere-ofertă, precum şi să ţină cont de puterea de cumpărare a populaţiei.
Pornind de la experienţa anterioară, trebuie încurajate investiţiile în întreprinderile de procesare
mici şi mijlocii din mediul rural. Ţinînd cont de situaţia naţională, investiţiile pentru procesarea şi
marketingul produselor agroalimentare vor avea drept obiectiv final creşterea valorii produselor,
respectarea condiţiilor de calitate şi de siguranţă alimentară, precum şi satisfacerea cerinţelor de
piaţă. În acest sens, procesarea alimentară este un instrument complementar activităţilor
agricole ale populaţiei rurale. Pe lîngă creşterea veniturilor întreprinzătorilor, aceste activităţi vor
genera totodată şi noi locuri de muncă. Înfiinţarea grupurilor de producători va permite o ofertă de
produse de o calitate ridicată, în cantităţi adecvate şi în timp util pentru unităţile de procesare şi
comercializare.
Teritoriul Regiunii de Dezvoltare Nord - Est deţine importante atuuri în privinţa practicilor
tradiţionale sau a utilizării unor resurse naturale sau culturale originale, distincte, care nu se supun
normelor sau principiilor uniformizante.
Producătorii mici şi medii le utilizează adesea ca materie primă pentru obţinerea unor
produse şi servicii agroalimentare regionale specifice, distincte, cu o deosebită valoare, consumate
din ce în ce mai mult de o parte a populaţiei. Asemenea producători nu reuşesc, datorită mijloacelor
şi a dimensiunii reduse a afacerii lor să îşi certifice produsele pentru a câştiga un rol important pe
3
piaţă. În acelaşi timp, certificarea poate determină pierderea caracterului tradiţional al produselor
şi serviciilor oferite.
Proiectul prezentat ca studiu de caz îşi propune identificarea producătorilor agroalimentari
tradiţionali din Regiunea Nord - Est şi a distribuţiei spaţiale a acestora în funcţie de specificul
produselor oferite. Astfel, va fi constituită o bază de date geostatistică interactivă (online) care să
permită ulterior promovarea acestora, prin diferite mijloace informative. Pe de altă parte studiul îşi
propune reunirea, în cadrul unui workshop, a unor producători care respectă atributul de
tradiţionalitate în sectorul agro- alimentar, cât şi pregătirea formativă, prin conştientizarea acestora
asupra necesităţii de a realiza strategii care să le ofere posibilitatea de a avea mai multă vizibilitate
pe piaţă.
Agricultura reprezintă una dintre ramurile economiei care furnizează beneficii directe
populaţiei şi economiei globale, însă, pe de altă parte, prin practicarea unor sisteme de producţie
intensive, ea constituie un poluator important al mediului, cu referire la sol, apei de suprafaţă,
pânzei freatice şi aerului.
În ultimii 50 de ani, la nivel mondial, cantitatea de pesticide utilizată a crescut de 26 de ori.
Unele metode de aplicare a acestora – cum ar fi prin pulverizare aeriană – duc la poluarea zonelor
învecinate. În lipsa unor sisteme adecvate de gospodărire a apelor, adeseori aceste substanţe ajung
în râuri şi contaminează pânza freatică.
Excesul de fertilizanţi are şi el un rol negativ în ceea ce priveşte sănătatea solului şi a apei.
Nutrienţii în exces, ajunşi în ape, conduc la dezvoltarea algelor, care înghit mai mult oxigen şi
sufocă peştii şi alte specii acvatice.
Potrivit unor estimări, practicile agricole produc aproximativ 14% din emisiile de gaze cu
efect de seră. Printre factorii responsabili se numără utilizarea fertilizanţilor, creşterea animalelor,
culturile de orez, managementul îngrăşămintelor, incendiile în savane, reziduurile agricole şi aratul
terenurilor. Însă, potrivit unui studiu al FAO (Food and Agriculture Organization), doar sectorul
zootehnic este responsabil de aproape o cincime din gazele cu efect de seră la nivel mondial (18%).

4
 CAPITOLUL 1. DATE GENERALE CU PRIVIRE LA CONCEPUL DE
MARKETING

1.1. Considerații privind apariția, conceptualizarea și evoluția marketingului

Marketingul a apărut la începutul secolului XX, în țările capitaliste dezvoltate, inițial ca metodă
de studiere și prospectare a pieței.
Termenul este de origine anglo-saxonă, verbul „to market”, care în traducere românească
înseamnă „a desfășura tranzacții de piață, a cumpăra și a vinde”.
Realizarea schimbului de mărfuri presupune îndeplinirea a cinci condiții, peste care s- au
suprapus acțiuni și concept specific marketingului, lărgind sfera de cuprindere a acesteia:
1. Să existe cel puțin două părți-o parte mai activă în căutarea realizării unui schimb- numită marker
și cealaltă parte numită client efectiv sau client potențial.
2. Fiecare parte să dețină ceva care are o valoare pentru cealaltă parte- generând premizele
efectuării tranzacției și dezvoltând în timp marketingul tranzacțional.
3. Fiecare parte să fie capabilă să comunice și să pună la dispoziție produsul- realizând prin
procesul negocierii relații reciproc avantajoase, consolidând un tip special de marketing denumit
marketing de relație.
4. Fiecare parte să aibă libertatea de a accepta sau de a refuza oferta- contribuind la formarea,
funcționarea și perfecționarea pieței care metaforic este numită „coloana vertebrală a
marketingului”.
5. Fiecare parte să considere că este dorit să trateze cu cealaltă parte- condiții ce au dus la
elaborarea de strategii și programe de comunicare, promovare, publicitate și relații publice.
Orientarea firmelor spre producție a caracterizat perioada 1900-1920 și a vizat
satisfacerea nevoilor fundamentale ale consumatorilor, în condițiile unei concurențe slabe când
mentalitatea că tot ceea ce putem produce, putem vinde, domină acțiunile conducerii acestora.
O contribuție esențială la definirea conceptului de marketing o aduce specialistul
american W. J. Stanton, arătând că marketingul este un întreg sistem de activități economice
intercondiționate, referitoare la programarea, prețurile și distribuția produselor și serviciilor, menite
să satisfacă consumatorii actuali și potențiali.
După specialistul francez, A. Denner, marketingul cuprinde analiza permanentă a cererii

5
de consum, pe de o parte, iar pe de altă parte, stabilirea și punerea în acțiune a mijloacelor de
satisfacere a acesteia, în condițiile unui profit optim.
Marketingul apare sub forma unei ecuații, de forma:
marketingul (M)= satisfacerea cererii (SC)+ profitul (P)
Marketingul se desfășoară într-un mediu global, dinamic, vast și complex, ca urmare a
tehnicii moderne, a schimbărilor sociale și politice care se reflectă în procesul de globalizare rapidă
a economiei, a dinamicii acesteia, cât și a accentuării responsabilităților etice și sociale ce revin
firmelor și pe care acestea nu le mai pot ignora.
Marketingul intern reprezintă atragerea, perfecționarea și păstrarea angajaților firmei în
funcții care să asigure utilizarea maximă și eficientă a capacităților de muncă și asigurarea unui
sistem de motivații care să permită satisfacerea atât a necesităților materiale, cât și a aspirațiilor de
ordin profesional ale personalului firmei.
Marketingul este considerat drept „ știința care studiază legile, mecanismele și
procedeele adaptării producției ca volum și structură, la necesitățile pieței, în vederea creării unei
corelații optime între cererea și oferta de mărfuri, pornind de la cerințele satisfacerii nevoilor de
consum și realizării profitului întreprinderilor, folosind în acest scop metode și tehnici
corespunzătoare.
1.2 Rolul marketingului
Rolul marketingului este din ce în ce mai mare și ca urmare a modificării sistemului de
valori ale consumatorului. Consumatorul devine avizat, sofisticat și puternic datorită pregresului
tehnico-științific care a condus la creșterea calității, fiabilității și durabilității produselor și la
lărgirea surselor de informare a consumatorului.

6
 CAPITOLUL 2. ORIENTAREA CĂTRE CLIENT

Orientarea deschisă şi sinceră către rezolvarea problemelor clientului este cheia cu care
marketingul deschide poarta succesului. În afaceri există numai două căi de a crea şi susţine
performanţa superioară pe termen lung: o excepţională grijă faţă de client şi o inovare constantă. O
firmă care adoptă conceptul de marketing ca filozofie vede în client principala forţă conducătoare
din spatele activităţii sale, considerând că afacerea poate rezista numai dacă reuşeşte să satisfacă
nevoile acestuia.
În economia de piaţă, cumpărătorii pot să aleagă ce, când şi de unde să cumpere ori dacă
să cumpere sau nu un produs. Astfel, pentru a avea succes în atragerea consumatorilor, punctul de
plecare logic pentru firmă este să identifice ceea ce vor clienţii şi apoi să încerce să îndeplinească
aceste cerinţe într-un mod mai eficient decât concurenţa.
Pe termen lung, o companie trebuie să satisfacă cerinţele consumatorilor şi să scoată
bani din aceasta. Cu cât oferta firmei se sincronizează mai bine cu cerinţele, preferinţele şi dorinţele
consumatorilor, cu atât aceştia sunt dispuşi să plătească mai mult, generând profit pentru firmă. Ca
urmare, marketingul ca filozofie a afacerii poate fi definit ca abilitatea de a crea şi păstra
consumatori profitabili.
Crearea de clienţi presupune pentru o firmă monitorizarea mediului de afaceri pentru a
reacţiona la schimbările ce survin în nevoile potenţialilor consumatori, astfel încât aceştia să devină
clienţi fideli.
Păstrarea clienţilor se referă la abilitatea cu care firma reduce la minimum sau evită
ameninţările la adresa bazei de clienţi, fie din cauza schimbărilor apărute în nevoile acestora, fie
din cauza schimbărilor apărute în rândul concurenţei.
Clienţii profitabili ai firmei sunt cei care aduc venituri ce depăşesc costurile de producţie
ale acesteia. Firmele trebuie să-şi axeze, concentreze activitatea pe afaceri profitabile, şi nu pe
atragerea de clienţi cu orice preţ.
Orientarea către client se întâlneşte în cazurile în care firmele sunt preocupate să afle
care sunt nevoile clienţilor lor. În multe cazuri, firmele sunt preocupate de producţie şi procesele
tehnologice aferente, nereuşind să sesizeze că nevoile clienţilor s-au modificat şi că produsele

7
lor nu mai corespund acelor nevoi.
În aceste situaţii se creează oportunitatea pentru concurenţă să intre pe piaţă şi să ofere
produse şi servicii care să satisfacă mai bine acele nevoi, companiile în cauză întâmpinând greutăţi
tot mai mari cu vânzarea produselor.
Fără un marketing orientat spre rezultate, compania nu ar câştiga noi consumatori şi,
după un timp destul de scurt, ar începe să-i piardă şi pe cei pe care-i avea. Conform uneia dintre
maximele marketerilor de stil vechi, dacă reuşeşti să câştigi un consumator când acesta este tânăr,
l-ai câştigat pe viaţă. Iată un gând reconfortant, dar deloc adevărat.
Preferinţele sunt perisabile, mai ales în zilele noastre. Dacă nu apari cu modalităţi noi de
a recrea sau de a restabili preferinţa respectivă, de a revinde oamenilor produsul tău, clienţii vor
dispărea şi curând vei dispărea şi tu.
Clienţii reprezintă cel mai important „element patrimonial” al unei firme. Decizia de
cumpărare a acestora are ca rezultat intrarea produselor în consum şi generarea vânzărilor.
Indiferent de cât de bine ar fi organizate sistemul de aprovizionare şi cel financiar, liniile de
fabricaţie, managementul resurselor umane, fără clienţi activele firmei nu au nici o valoare. Baza
de clienţi este cel mai important activ al firmei.
Sarcina principală a companiei este de a câştiga şi de a păstra clientul. Câştigarea
clienţilor se realizează cu promisiuni. Păstrarea lor se realizează prin satisfacerea nevoilor.
Satisfacerea clienţilor depinde de calitatea activităţilor celorlalte compartimente. Marketingul
trebuie să determine celelalte compartimente să coopereze în scopul satisfacerii clienţilor.

2.1 Satisfacția clienților

Satisfacţia este rezultatul resimţit de un cumpărător în urma relaţiei sale cu o firmă ale
cărei performanţe s-au ridicat la nivelul aşteptărilor. Cumpărătorii sunt satisfăcuţi atunci când
aşteptările lor sunt împlinite şi încântaţi atunci când acestea sunt depăşite. Clienţii satisfăcuţi rămân
fideli mai mult timp, cumpără în cantitate mai mare, sunt mai puţin influenţaţi de preţ şi prezintă
altor persoane firma într-o lumină favorabilă.
Satisfacerea consumatorilor are efecte benefice atât pentru aceştia cât şi pentru ofertant.
Un consumator satisfăcut :
 va repeta actul de cumpărare, transformându-se în client;
 va transmite sentimentul post-cumpărare de satisfacţie şi altora (prieteni, rude,
colegi), punând într-o lumină favorabilă firma ofertantă;
 îi creşte încrederea în sine privind alegerea făcută;
 acordă o mai mică atenţie produselor concurente şi publicităţii acestora. Pentru
8
ofertant, satisfacerea unui consumator are drept efecte:
 câştigarea şi transformarea acestuia în client;
 sporirea volumului de vânzări (şi implicit a profitului) prin lărgirea pieţei
(cumpărătorilor) ca urmare a acţiunilor promoţionale realizate de către consumatorul satisfăcut;
 crearea unei imagini favorabile şi notorietăţi, a prestigiului pe piaţă.
Sarcina marketingului nu se opreşte la simpla prezentare a caracteristicilor fizice ale
unui produs, ci merge până la a vinde „avantajele” sau serviciile pe care acel produs le înglobează.
Dacă însuşirile produsului sunt, de obicei, percepute direct, avantajele acestuia sunt de
cele mai multe ori mai greu de sesizat. Cele mai convingătoare avantaje sunt acelea care satisfac
din punct de vedere afectiv şi financiar.
Satisfacţia financiară este obţinută atunci când clientul :
- economiseşte bani (de exemplu: o convorbire telefonică având un preţ redus);
- dobândeşte bani (de exemplu: un program de calculator pentru administrarea
unei afaceri conduse de acasă);
- obţine un plus de confort (de exemplu: mâncarea pregătită cu ajutorul cuptorului
cu microunde).
Adăugarea de valoare-satisfacţie produselor şi serviciilor se poate realiza prin
următoarele căi:
- proiectarea cât mai atractivă a produsului;
- asocierea unor simboluri acestuia;
- prezentarea într-o formă cât mai atractivă;
- facilitarea obţinerii produsului;
- realizarea cât mai bună a principiului celor cinci potriviri: produsul (serviciul)
potrivit, în cantitatea, în locul, în momentul şi la preţul potrivit.

2.2 Calitatea
Calitatea este cea mai bună poliţă de asigurare a fidelităţii clienţilor, cea mai eficace
apărare împotriva concurenţei şi singura cale de dezvoltare şi obţinere a câştigurilor.
Se remarcă existenţa unei relaţii strânse între calitatea produsului şi a serviciilor,
satisfacţia clientului şi profitabilitatea firmei. Un nivel mai ridicat al calităţii atrage un nivel mai
ridicat al satisfacţiei clientului, ceea ce implică preţuri mai mari şi, uneori, costuri mai reduse. Prin
urmare, programele de îmbunătăţire a calităţii contribuie, de regulă, la creşterea profitabilităţii.

9
 2.3 Obiectivul firmelor
Obiectivul unei firme de succes trebuie să depăşească simpla satisfacere a nevoilor
clienţilor. Companiile trebuie să încânte consumatorii. Un client încântat de produs reprezintă un
mijloc de promovare mult mai eficient decât oricare alt instrument promoţional.
Piața-țintă este reprezentată de toţi clienţii potenţiali care au aceeaşi nevoie sau dorinţă
şi care sunt dispuşi şi au capacitatea de a se angaja într-o relaţie de schimb pentru satisfacerea acelei
nevoi sau dorinţe.
Marketingul pune accentul pe indivizi în calitatea lor de consumatori. Piaţa este formată
dintr-o diversitate de tipuri şi segmente de consumatori, aflate într-o continuă modificare şi
transformare. Un segment tip de piaţă cuprinde un grup de consumatori (individuali sau industriali)
cu caracteristici şi nevoi comune sau cât mai apropiate. Identificarea acestora are loc prin
investigarea structurii pieţei. Din multitudinea de segmente de piaţă, pe baza unor criterii de
evaluare a acestora, firma va selecta segmentele considerate a fi mai avantajoase şi promiţătoare.
Segmentele de piaţă selectate constituie segmente ţintă.
Piaţa ţintă reprezintă un segment de piaţă selectat, asupra căruia firma îşi concentrează
eforturile şi acţiunile de marketing. Pentru fiecare segment ţintă compania va elabora un program
special de marketing.
Criteriul de identificare a segmentului de
Caracteristici comune
piaţă

Vârstă, venit, ocupaţie Stil de viaţă: urban,

Demografic Psihologic
rural
Frecvenţa utilizării unui produs
Ocazional, în scop recreativ (de ex.
consumarea băuturilor)
Dorinţa de a avea lux, putere, confort
Avantajele oferite de produs
Localizarea (adresa de acasă sau de la
Geografic
serviciu)

2.4 Profitul
Profitul reprezintă condiţia supravieţuirii şi existenţei oricărei firme într-o economie de
piaţă este realizarea unei activităţi rentabile, profitabile.
Rolul marketingului este de a transforma nevoile societăţii în posibilităţi de afaceri
profitabile. Ţinta firmei trebuie să fie realizarea unui volum de vânzări profitabil. Pe piaţă, firma are
10
de ales între „a vinde...sau a muri”.
Profitul, în domeniul economic, este măsura succesului economic al firmei, premisa
acestuia fiind satisfacerea consumatorului. O parte din preţul pe care cumpărătorul îl achită
ofertantului constituie profitul firmei, mărimea acestuia fiind în legătură directă cu gradul în care
consumatorul este satisfăcut de produsul achiziţionat.

2.5 Funcțiile marketingului

Implementarea marketingului prezintă particularităţi în funcţie de specificul firmelor,
de domeniul de aplicare, de natura pieţelor etc.
1. Cercetarea pieţei şi a consumatorului constituie punctul de plecare în
orientarea întregii activităţi de marketing. În acest mod se asigură firmei fluxul continuu de
informaţii de care au nevoie managerii pentru fundamentarea prognozelor, a deciziilor şi a
programelor de marketing.
Informaţiile obţinute se referă la pieţele prezente sau la cele potenţiale, la ansamblul
nevoilor de consum (solvabile sau nesolvabile), la motivaţia acestora, la comportamentul
consumatorului etc.
2. Satisfacerea în condiţii superioare a nevoilor şi dorinţelor consumatorilor
se concretizează într-un ansamblu de măsuri ce au ca obiective crearea numai a acelor produse utile
consumului, promovarea (informarea reală şi operativă a consumatorilor asupra modalităţilor
raţionale de folosire a produselor) şi distribuirea lor în condiţii optime, asigurarea unor posibilităţi
de alegere a produselor în concordanţă cu gusturile şi preferinţele consumatorilor.

11
 CAPITOLUL 3. PIAȚA PRODUSELOR AGRICOLE

3.1. Piaţa agrară : caracteristici, structură, factori de influenţă

Piaţa agrară reprezintă un segment al pieţei globale, unde bunurile şi serviciile apar sub formă
de ofertă de mărfuri iar nevoile de consum, sub forma cererii de mărfuri.
Piaţa agrară cuprinde totalitatea furnizorilor de bunuri şi servicii, pe de o parte, şi a clienţilor
potenţiali, pe de altă parte, care se află în relaţii de vânzare -cumpărare.
Dacă vom sintetiza definirea pieţei bunurilor şi serviciilor, vom putea accepta că ”piaţa reprezintă
totalitatea clienţilor (consumatorilor) care prezintă aceleaşi nevoi de consum solvabile” (figura 1.).
Piaţa agrară se aseamănă cu orice altă piaţă, în care producţia agricolă autohtonă apare sub
formă de ofertă iar nevoile de consum ale populaţiei, sub forma cererii de mărfuri (produse agricole
şi agroalimentare).

Fluxul informaţiilor

Fluxul
Vînzătorii Cumpărător
Vînzare - cumpărare ii

Fluxul
banilor

Figura 1. Conţinutul pieţei agrare

12
 Figura 2. Schema sistemului pieţei agrare

Piaţa reprezintă un sistem care, sub aspect structural, cuprinde trei subsisteme (fig. 2.):
 intrările - reprezentate de producţia autohtonă (exclusiv autoconsumul), importurile,
rezervele naţionale şi ajutoarele externe;
 piaţa propriu-zisă - reprezentată de confruntarea ofertei cu cererea de consum;
 ieşirile - reprezentate de consumul populaţiei autohtone, materia primă pentru
industriile prelucrătoare, disponibilităţile pentru export, rezervele naţionale şi
obligaţiile internaţionale.
Funcţiile pieţei agrare sunt concretizate de subsistemul reprezentat de “ieşirile din sistem”.
Cea mai importantă funcţie a pieţei agrare o constituie “asigurarea populaţiei cu produse
agricole şi agroalimentare necesare vieţii şi a industriei prelucrătoare (alimentară, uşoară) cu
materii prime de origine agricolă
O altă funcţie a pieţei agrare o constituie asigurarea unor rezerve naţionale, necesare pentru a
interveni în anii cu calamităţi naturale sau cu alte situaţii deosebite.
Una dintre funcţiile deosebit de importante ale pieţei agrare este reprezentată de
asigurarea disponibilităţilor pentru export.
Piaţa bunurilor şi serviciilor trebuie să fie analizată ca un sistem complex de pieţe, format
din mai multe segmente între care există relaţii de intercondiţionare, oferindu-i astfel, o structură
specifică.
Evoluţia generală a economiei naţionale va determina schimbări evidente şi în cazul pieţei agrare. În
acest sens, pe lângă factorii generali, asupra evoluţiei pieţei agrare vor influenţa şi alţi factori, dintre
care enumerăm :

13
 • modificarea mărimii şi structurii producţiei agricole;
• evoluţia importurilor de produse agricole şi agroalimentare;
• nivelul veniturilor populaţiei;
• evoluţia preţurilor produselor agricole şi agroalimentare, a preţurilor şi tarifelor pentru
alte bunuri şi servicii, etc

Producţia agricolă autohtonă reprezintă factorul principal al dinamicii pieţei produselor

agricole şi agroalimentare, determinând mărimea ofertei de produse agricole şi agroalimentare pe
piaţă şi implicit posibilităţile satisfacerii cât mai depline a cererii de consum.
Un alt factor al evoluţiei pieţei agrare îl constituie importurile de produse agricole şi
agroalimentare.
Nivelul veniturilor populaţiei influenţează dimensiunile pieţei agrare prin intermediul cererii de
produse agricole şi agroalimentare, care poate avea o tendinţă crescătoare sau descrescătoare.
Mărimea preţurilor produselor agricole şi agroalimentare influenţează asupra accesibilităţii
produselor pe piaţă, a solvabilităţii cererii de consum, a puterii de cumpărare a populaţiei.
Influenţa preţurilor asupra dimensiunilor pieţei agrare depinde şi de natura produsului solicitat.
Trebuie subliniat faptul că şi în cadrul pieţei agrare este necesar să se urmărească existenţa anumitor
corelaţii între preţurile diferitelor categorii de produse sau între sortimentele şi calităţile aceluiaşi
produs, astfel încât interesele consumatorilor să nu fie afectate.
Piaţa unui produs reprezintă un segment al pieţei globale a bunurilor de consum. Pentru a
putea fi caracterizată, piaţa produsului trebuie raportată la un anumit segment al pieţei bunurilor din
care acesta face parte. Spre exemplu, piaţa untului va fi cuprinsă în cadrul “pieţei laptelui şi a
produselor lactate“ sau în cadrul unui segment al acesteia: ”piaţa produselor lactate“.
După gradul de mobilitate a pieţei şi în special a dimensiunilor sale, piaţa produsului poate fi:
• elastică;
• slab elastică;
• inelastică (rigidă).
Mobilitatea dimensiunilor pieţei agrare este influenţată de elasticitatea cererii de consum a
populaţiei, care depinde în mare măsură de veniturile consumatorilor, cât şi de
preţurile produselor agricole şi agroalimentare.
Piaţa produsului depinde de natura produsului: în cazul unui produs de bază (carne,
lapte, pâine, cartofi etc.), piaţa va fi mai largă, mai mult sau mai puţin rigidă, cu un număr mai mare
de magazine sau puncte de vânzare, dispersate teritorial.
De asemenea, piaţa produsului este influenţată şi de gradul de accesibilitate al produsului pe piaţă.

14
 Vârsta produsului constituie un alt factor care poate influenţa dimensiunile pieţei
produsului, prin atributele şi caracteristicile produselor care rămân neschimbate o lungă perioadă
de timp.
Următorii factori pot influenţa, de asemenea, piaţa produsului :
• calitatea activităţii de distribuţie şi valorificare;
• raportul dintre nevoile de consum şi cererea de consum;
• politica economică a statului privind impozitele, taxele, autorizaţiile de funcţionare, licenţele de
fabricaţie, standardele de calitate, etc.;
• elasticitatea cererii de consum în funcţie de nivelul preţului; valoarea de unicat a produsului;
• existenţa pe piaţă a unui înlocuitor al produsului;
• dificultatea comparaţiei calităţii unui produs cu cea a altui produs substituent;
• mărimea cheltuielilor totale de achiziţie a produsului în structura veniturilor băneşti ale
cumpărătorilor;
• avantajele finale privind costul total al produsului;
• participarea la cheltuieli şi a unei terţe părţi;
• asocierea produsului în utilizare;
• imaginea produsului şi cheltuielile de promovare a produsului;
• posibilităţile de stocare.
Produsul privit în ansamblul său îşi delimitează o piaţă proprie. Ca subdiviziune a pieţei
globale, piaţa produsului poate fi definită prin gradul de penetrare a acestuia în consum, prin
frecvenţa de cumpărare de către consumatori, prin posibilităţile prezente şi viitoare de valorificare
etc.
Piaţa firmei agricole şi agroalimentare constituie aria de acţiune a acesteia, în care firma
pătrunde cu produsele sale, cu marca sa, cu spiritul său. În cazul firmelor agricole şi agroalimentare
cu un grad ridicat de specializare, piaţa firmei se poate suprapune cu piaţa produsului său.
Dimensiunile cantitative ale pieţei firmei agricole şi/sau agroalimentare depind de
posibilităţile şi căile de dezvoltare ale acesteia : o calea extensivă, care vizează strategia de atragere
a noi consumatori; o calea intensivă, care are în vedere creşterea cantităţilor medii cumpărate/con-
sumate de o persoană, o familie, o firmă, etc., într-o anumită perioadă de timp. Posibilităţile de
creştere a dimensiunilor cantitative ale pieţei firmei agricole şi/sau agroalimentare depind de
mărimea cererii de consum, respectiv de numărul consumatorilor şi intensitatea consumului.

15
 Din punct de vedere a relaţiilor faţă de un anumit produs, populaţia dintr-un anumit areal se divide
în două mari categorii :
 consumatori;
 nonconsumatori.
Nonconsumatorii sunt reprezentaţi de persoanele care, datorită unor restricţii, temporar sau
definitiv, nu consumă un anumit produs. Numărul acestora se determină pe baza diferenţei dintre
numărul total al populaţiei şi numărul total al consumatorilor efectivi ai unui produs, dintr-un
anumit teritoriu dat.
Nonconsumatorii se împart în două categorii:
• nonconsumatori relativi;
• nonconsumatori absoluţi.
În grupa nonconsumatorilor relativi sunt cuprinse persoanele care în prezent nu cumpără un
anumit produs, dar în anumite împrejurări pot deveni consumatori efectivi pentru produsul
respectiv (se pot considera drept consumatori potenţiali).
Raportul dintre consumatori şi nonconsumatori diferă de la un produs la altul, decalajul dintre aceste
categorii reflectând potenţialul de creştere a vânzărilor, de lărgire a pieţei reale .
Nonconsumatorii absoluţi sunt reprezentaţi de acele persoane care nu sunt şi nici nu pot
deveni consumatori efectivi, întrucât le lipseşte nevoia de consum pentru produsul respectiv (de
exemplu: băuturi alcoolice, produse din tutun, carne de porc, carne de oaie etc.).
Un alt factor care poate influenţa lărgirea pieţei produsului sau a firmei agricole şi/sau
agroalimentare este reprezentat de intensitatea consumului sau normele de consum.

3.2. Piaţa produselor biologice

Produsele biologice vor fi cele mai indicate pentru a satisface noile exigenţe ale calităţii, de
securitate şi de respect faţă de natură.
Acest fenomen este deosebit de bine scos în evidenţă de tipul procesului de producţie din agricultură,
care elimină folosirea produselor chimice de sinteză. În schimb, adepţii agriculturii biologice aplică
metode bazate pe reciclarea materiilor organice naturale şi rotaţia culturilor în asolament.
Consumatorii produselor biologice îşi bazează opţiunea lor pe posibilitatea evitării riscurilor
de îmbolnăvire, pe respectul faţă de mediul natural, pe regăsirea gusturilor pentru produsele naturale,
etc.
Interesul pentru produsele biologice a crescut în majoritatea ţărilor europene, cât şi în alte
ţări, cum ar fi : S.U.A., Canada, Australia, Japonia, Argentina, Israel, ş.a. Din datele publicate,
rezultă că la nivel mondial, suprafaţa culturilor biologice a ajuns la 16 milioane hectare, din care 3,7
16
milioane hectare se cultivă în unele ţări ale Uniunii Europene, existând peste 130.000 agricultori care
practică agricultura biologică, ponderea cea mai mare întâlnindu-se în Franţa, Italia, Germania,
Danemarca şi Marea Britanie.
Spre exemplu, în Franţa, numărul exploataţiilor agricole biologice a avut o evoluţie
ascendentă, de la 3500 în anul 1995, la 10400 în anul 2001, urmând ca în anul 2005, numărul
acestora să ajungă la 25.000.
În acelaşi timp, suprafaţa cultivată în Franţa în sistem biologic, a avut aceeaşi tendinţă
ascendentă, de la 100.000 hectare în anul 1995, la 420.000 hectare în anul 2001 şi respectiv, la
hectare în anul 2005.
La nivel mondial, în anul 2001, produsele biologice reprezentau sub 3 % din producţia
agroalimentară totală, urmând să ajungă la 15 % în anul 2005, ca urmare a evoluţiei pozitive a pieţei
produselor biologice dintr-o serie de ţări, cum ar fi : Australia, Argentina, Italia, S.U.A., Franţa,
ş.a.
Adoptarea în cadrul Comunităţii Europene a Regulamentului nr.2092/1991 privind
recunoaşterea oficială a agriculturii biologice, a permis pătrunderea produselor biologice pe
segmentul de piaţă a produselor de calitate.
De asemenea, prin Regulamentul (CEE) nr. 2078/1992, s-au deschis noi posibilităţi de susţinere
financiară a producătorilor de produse biologice.
În cadrul spaţiului economic european, încă din anul 1999, F.A.O. a adoptat un program de
activitate în domeniul agriculturii biologice, care vizează în mod special ţările în curs de dezvoltare.
Astfel, unele ţări (Islanda, Liechteisten, Cipru, Malta, Turcia, ş.a.), au adoptat o serie de legi specifice
agriculturii biologice, în concordanţă cu legislaţia comunitară.
Dezvoltarea agriculturii biologice trebuie să contribuie la producerea alimentelor de calitate
superioară şi în concordanţă cu cerinţele consumatorilor.
De aceea, agricultura biologică trebuie să se încadreze în potenţialul ecosistemelor şi să
nu afecteze mediul şi sănătatea consumatorilor.
În acest context, agriculturii biologice trebuie să i se acorde o importanţă deosebită,
deoarece agricultura biologică presupune o structură multifuncţională a fermelor, cât şi efecte
favorabile mediului, peisajului şi infrastructurii locale.
Principalii furnizori ai produselor biologice provin în proporţie de 60 % din ţările Uniunii
Europene (Italia, Germania, Spania, etc.) iar 40 % din Africa şi America de Sud.
Consumul produselor biologice este evident în Germania, Franţa, Danemarca, Austria,
Italia, ş.a., revenind o sumă de 16,1 Euro/persoană/an, similară cu cea realizată de cetăţenii din
Statele Unite ale Americii.

17
 Adepţii produselor biologice sunt în primul rând, pensionarii şi cadrele cu studii superioare şi
medii, care împreună ocupă circa 2/3, cele mai mici ponderi realizându-le şomerii, artizanii şi
agricultorii.
În structura consumatorilor produselor biologice, aproape 50 % dintre tinerii cu vârsta
cuprinsă între 18 – 24 ani nu cumpără niciodată produse biologice. în acelaşi timp, circa 60 % dintre
adepţii produselor biologice, apreciază drept normală plata unui preţ mai ridicat cu 30 – 40 % pentru
această categorie de produse agroalimentare.
Import-exportul produselor biologice cuprinde : fructe, legume, cafea, tei, cacao,
condimente, plante medicinale, ş.a. Numărul cumpărătorilor produselor biologice din Franţa a fost în
creştere, de la 40 % din totalul menajelor (sept.2000), la 65 % (martie 2002) iar consumatorii care au
cumpărat constant produse biologice au reprezentat 8 % din totalul menajelor (în 1983), 15 % (în
1992) şi 25 % (în 2001), astfel că, în anul 2001, consumul total al produselor biologice ajunsese la
un total de 2,3 miliarde Euro.
În anul 2002, în Franţa, 48 % dintre consumatorii produselor biologice, achiziţionau aceste
produse din supermagazine, 33 % din hipermagazine şi 19 % din magazinele specializate. Cu toate
acestea, în anul 2000, cota de piaţă a produselor biologice a reprezentat numai 1,5
% din totalul produselor alimentare oferite de piaţa franceză.
Sunt prevăzute şi substanţele permise şi ingredientele de origine neagricolă sau aditivii
alimentari. Criteriul de distribuţie a produselor biologice este orientat preponderent spre marile
magazine (circa 77 %), aliniindu-se strategiei de distribuţie a celorlalte produse alimentare, unde spre
marile magazine se îndreaptă peste 86 % din totalul acestora.
Piaţa produselor biologice este exigentă şi complexă în ceea ce priveşte aprovizio-narea cu
materii prime, varietatea produselor biologice şi a canalelor de distribuţie.

18
 Piaţa produselor biologice implică investiţii importante în domenii de maximă importanţă,
cum ar fi : producţia, comercializarea, logistica şi marketingul.
Gama produselor biologice va ţine cont de o serie de elemente esenţiale, dintre care
enumerăm :
• exigentă expertiză a certificării produselor biologice;
• nivelul măiestriei filierelor de aprovizionare;
• aplicarea marketingului pentru dezvoltarea mărcilor de produse biologice;
• o politică voluntară pentru noi circuite de distribuţie, de licenţă
şi de internaţionalizare.

3.3. Piaţa en gros a produselor agricole

Piaţa en gros reprezintă un spaţiu, unde se întâlnesc o multitudine de producători
(ofertanţi) şi intermediari, în vederea realizării schimbului prin licitaţie publică.
Piaţa en gros este costituită prin concentrarea producătorilor (ofertanţilor), angrosiştilor,
prestatorilor de servicii, într-o Societate Economică a Pieţei en Gros, având capital privat sau
mixt (public şi privat), inclusiv capital extern.
Piaţa en gros este organizată pe principiul clasic al sistemului de comercializare:

Figura 4. Principiul de organizare a pieţei en gros

Sub raport constructiv, Piaţa en gros cuprinde următoarele componente spaţiale:

• 1-2 corpuri de clădire, care constituie zona principală a pieţei, unde se realizează
procesul de comercializare a produselor agricole şi agroalimentare;
• clădiri anexe (depozit frigorific, sală pentru coacerea bananelor, staţie de sortare, depozit
uscat);
• clădirea administraţiei Societăţii Economice Piaţa de gros;
• spaţii de cazare;
• infrastructură diversă (oficiul bancar, atelier de reparaţii auto, restaurant, atelier de întreţinere,
grupuri sanitare), etc.
 Obiectivele pieţei en gros sunt următoarele:
 . satisfacerea cererii de consum a populaţiei din zonă cu produse agricole proaspete, prin
organizarea unei pieţe concurenţiale;
 . asigurarea unei oferte de produse agricole şi agroalimentare de calitate pentru întrega durată
a unui an, prin intermediul centrelor de colectare amplasate în zonele cheie de producţie;
 . realizarea unui punct de cumpărare unic şi de mare transparenţă pentru cumpărătorii de
produse agricole proaspete;
 . constituirea asociaţiilor de producători şi a punctelor de colectare a produselor agricole
proaspete, dotate corespunzător;
 . constituirea Societăţii Economice Piaţa de gros;
 . organizarea sistemului de aprovizionare a Pieţei de gros cu produse agricole proaspete;
 . organizarea şi funcţionarea sistemului de transport al produselor agricole de la punctele de
colectare la Piaţa en gros;
 . asigurarea completă a ambalajelor corespunzătoare, sortarea, formarea loturilor, ambalarea,
vânzarea de la Piaţa en gros către detailişti, alţi grosişti, alţi cumpărători;
 . operaţionalizarea sistemului informaţional al Pieţei en gros şi al preţurilor;
 . îmbunătăţirea distribuţiei globale a produselor agricole şi agroalimentare.
Principalele categorii de utilizatori (chiriaşi) ai Pieţei en gros sunt:
 operatorii din centrele de colectare (producătorii care îşi vând propriile produse şi produsele
achiziţionate de la alţi producători din zonă);
 alte categorii de furnizori de produse agricole proaspete (asociaţii, ferme agricole,
importatori, etc);
 negustorii grosişti (achiziţionează produsele de la producători şi importatori şi le vând
cumpărătorilor din oraş);
 cumpărătorii detailişti şi instituţionali (au depozite şi standuri de vânzare în Piaţa de gros);
 operatorii din pieţele deschise (deţinute şi conduse de municipalitate, ca puncte de vânzare
en detail);
 importatorii/intermediarii;
 prestatorii de servicii (bănci, operatori de transport, specialişti în reparaţii auto, furnizori de
materiale, etc). Pentru a asigura concurenţa, în condiţiile Pieţei en gros Chişinău, fiecărui
utilizator i se poate închiria maxim 5 % din totalul suprafeţei de comercializare.

20
 CAPITOLUL 4. PROMOVAREA PRODUSELOR
AGROALIMENTARE

În ultimii ani, în toate regiunile ţării s-au constituit diverse asociaţii de producători
tradiţionali, care au rolul de a promova pe membrii acestora şi de a facilita accesul pe piaţa
de desfacere internă şi externă. Dintre asociaţiile cu o vizibilitate mai mare pe plan naţional,
amintim:

4.1. Asociaţia Producătorilor de Produse Ecologice şi Tradiţionale din Maramureş

Asociaţia are sediul la Baia Mare şi reuneşte peste 30 de producători tradiţionali de
produse de panificaţie, miere de albine, fructe şi preparate din carne şi lapte. Din anul 2011,
asociaţia desfăşoară acţiuni de promovare a produselor tradiţionale şi prin intermediul
hypermarket-ului Real Baia Mare.

4.2. Asociaţia Producătorilor de Produse Tradiţionale şi Ecologice

„Mărginimea Sibiului”

Figura 2 – Sigla Asociaţiei Producătorilor de Produse Tradiţionale şi Ecologice

„Mărginimea Sibiului”
În judeţul Sibiu sunt înregistraţi 86 producători care au obţinut atestat pentru produse
tradiţionale. Dintre aceştia, 20 au devenit membri ai acestei asociaţii. În total, sunt certificate
513 produse tradiţionale, din care 184 produse din lapte, 176 produse din carne, 135 produse
de panificaţie, 13 sortimente de prăjituri săseşti, 9 de băuturi, 4 de miere şi două de zacuscă.

21
4.2. Asociaţia Producătorilor de Produse Tradiţionale şi Ecologice „Alba
Transilvania”

Figura 3 – Sigla Asociaţiei Producătorilor de

Produse Tradiţionale şi Ecologice „Alba Transilvania”

Asociaţia “Alba Transilvania” a fost înfiinţată în septembrie 2011, la iniţiativa

Consiliului Judeţean Alba, cu scopul de a sprijini producătorii de produse tradiţionale din
judeţul Alba. Prin acţiunile asociaţiei se are în vedere asigurarea calităţii produselor,
promovarea acestora, precum şi reprezentarea intereselor micilor producători de produse din
judeţul Alba şi promovarea acestora.
Asociaţia reuneşte 21 membri care produc miere de albine, produse de panificaţie,
brânzeturi, produse din carne şi vin.

4.3. Asociaţia Producătorilor de Produse Tradiţionale „Arădeanca”

Asociaţia a fost înfiinţată în anul 2010, de către un număr de 33 producători şi se ocupă
de atestarea şi protejarea denumirii originare a produselor tradiţionale şi de valorificarea
acestora la târguri şi expoziţii. Printre produsele tradiţionale promovate, se numără: miere
de albine, produse de panificaţie, produse lactate, produse din carne şi băuturi alcoolice.

4.4. Asociaţia "Produs în Bucovina"

Figura 4 – Sigla Asociaţiei "Produs în Bucovina"

Înfiinţată în august 2009 ca organizaţie non-guvernamentală din iniţiativa a 25 membri
fondatori, Asociaţia ”Produs în Bucovina” doreşte să promoveze produsele din zonă atât în

22
 România, cât şi în afara graniţelor ţării, să implementeze şi să evalueze mai multe proiecte
de interes comun din Bucovina. În prezent asociaţia are în componenţa sa un număr de 43
membri care grupează: 14 producători de carne şi preparate din carne, 8 producători de
produse lactate, 7 producători de produse de panificaţie, patiserie şi cofetărie, 4 producători
de produse apicole şi dulceţuri din fructe, 6 producători de ape minerale, bere şi băuturi
răcoritoare, 2 apicultori şi 2 producători de îngheţată din judeţul Suceava.
Tabelul 1
Produsele tradiţionale româneşti din Regiunea Nord-Est
Sursa: http://www.madr.ro
Total
2005 2006 2007 2008 2009 2010 2011 judeţ
Suceav 27 0 0 85 9 0 4 125
a
Botoşa 3 0 31 60 35 0 8 137
ni
Neamţ 0 20 0 15 29 0 7 71
Iaşi 0 10 16 1 0 1 22 50
Bacău 0 0 6 1 5 2 11 25
Vaslui 0 0 0 6 6 4 10 26
Total 30 30 53 168 84 7 62 434

Analizând datele Tabelului 1, se poate constata faptul că la nivelul Regiunii Nord- Est în
anul 2008 au fost înregistrate cele mai multe produse tradiţionale (168 produse). În periaoda
2005 – 2011, cele mai multe produse au fost înregistrate în judeţul Botoşani, cu 137 produse,
urmat îndeaproape de judeţul Suceava, cu 125 produse, în cele două judeţe înregistrându-se
aproximativ 60% din totalul regiunii. Ponderi ceva mai scăzute au fost înregistrate în judeţele
Neamţ (16%), Iaşi (12%), Vaslui (6%) şi Bacău (6%).
Studiu de caz: Proiectul „Eficientizarea promovării produselor agroalimentare
tradiţionale româneşti în Regiunea Nord-Est”

La nivelul Regiunii de Dezvoltare Nord-Est există un număr însemnat de producători

tradiţionali mai mult sau mai puţin cunoscuţi pe piaţa agroalimentară românească. În ultimii ani
s-a observat o tendinţă de a promova produsele tradiţionale româneşti în defavoarea celor
certificate ecologic. Şi acest lucru datorită faptului că la nivelul ţării noastre cele tradiţionale le
concurează din punct de vedere calitativ şi cu preţuri mai scăzute cu aproximativ 30%. Succesul
acestora se datorează atât unei legislaţii mai prietenoase faţă producătorii tradiţionali (costuri
de certificare mult mai mici şi legislaţie mai permisivă). De asemenea, la nivelul pieţelor de

23
desfacere se remarcă o ofertă mult mai largă de produse agroalimentare tradiţionale decât cele
certificate ecologic. În ceea ce priveşte cererea pentru astfel de produse se poate observa faptul
că numărul consumatorilor români, în special cei din mediul urban şi cu venituri mai mari, este
în creştere apreciind calităţile organoleptice, lipsa aditivilor alimentari şi preţul accesibil.
Teritoriul Regiunii Nord - Est deţine importante atuuri în privinţa practicilor tradiţionale
sau a utilizării unor resurse naturale sau culturale originale, distincte, care nu se supun normelor
sau principiilor uniformizante. Producătorii mici şi medii le utilizează adesea ca materie primă
pentru obţinerea unor produse şi servicii agroalimentare regionale specifice, distincte, cu o
deosebită valoare, apreciate din ce în ce mai mult de populaţie. Asemenea producători nu
reuşesc, datorită mijloacelor şi a dimensiunii reduse a afacerii lor să îşi certifice produsele
pentru a câştiga un rol important pe piaţă. În acelaşi timp, certificarea poate determina pierderea
caracterului tradiţional al produselor şi serviciilor oferite.
Proiectul de faţă şi-a propus ca obiective, pe de o parte, identificarea producătorilor
agroalimentari tradiţionali din Regiunea Nord - Est şi a distribuţiei spaţiale a acestora în funcţie
de specificul produselor oferite, precum şi sondarea opiniei publice din mediul urban privind
piaţa produselor tradiţionale româneşti. Aceasta se va constitui într-o bază de date geostatistică
interactivă (online) care să permită ulterior promovarea acestora, prin diferite mijloace
informative. Pe de altă parte proiectul îşi propune reunirea, în cadrul unui workshop, a unor
producători care respectă atributul de tradiţionalitate în sectorul agroalimentar cât şi pregătirea
formativă, prin conştientizarea acestora asupra necesităţii de a realiza strategii care să le ofere
posibilitatea de a se impune pe piaţă (explorarea tehnicilor de poziţionare pe piaţă, realizarea
unei imagini de marcă, stimularea brandului, accentuarea unicităţii şi a identităţii produsului).
Ţelul proiectului este de a pune bazele unui mecanism socio-profesional durabil de
impulsionare şi promovare a caracterului tradiţional al elementelor reprezentative ale industriei
agroalimentare regionale.
Grupul ţintă, aria geografică de desfăşurare a proiectului
1. producătorii agroalimentari tradiţionali din Regiunea Nord-Est.
2. consumatorii/potenţialii consumatori urbani de produse tradiţionale
româneşti din municipiul Iaşi
Prin intermediul hărţilor interactive postate pe site-ul de internet, cât şi în cadrul broşurilor
de prezentare, se vor face cunoscuţi atât producătorii agroalimentari tradiţionali din Regiunea
Nord-Est, cât şi punctele de desfacere ale acestora (magazine proprii, magazine specializate şi
pieţe ţărăneşti urbane).
Prin intermediul workshop-ului organizat pe parcursul implementarii proiectului,

24
producătorii vor conştientiza importanţa creării de brand-uri şi logo-uri locale/regionale
tradiţionale în vederea facilitării identificării pe piaţă ale acestora şi dezvoltării afacerilor
proprii.
Viabilitatea şi sustenabilitatea proiectului
Pe fondul interesului tot mai crescut al consumatorilor români faţă de produsele tradiţionale
româneşti şi totodată surclasarea produselor ecologice în preferinţele consumatorilor, apare
oportunitatea identificării cât mai exacte a producătorilor de astfel de produse, precum şi a
locurilor de desfacere (pieţe ţărăneşti, magazine specializate, super/hypermarket-uri). Lipsa
informaţiilor cu privire la piaţa produselor agroalimentare tradiţionale reduce foarte mult
accesul potenţialilor consumatori.
După implementarea proiectului, se poate continua actualizarea datelor şi informaţiilor de
pe site, precum şi organizarea anuală de conferinţe/workshop-uri cu teme asemănătoare, care
pot contribui la promovarea produselor tradiţionale româneşti.

4.5. Concluzii

Pentru producătorii individuali, promovarea produselor agroalimentare tradiţionale este o

activitate necesară, însă costisitoare, de aceea considerăm, în acest sens, ca fiind oportună
constituirea asociaţiilor sau grupurilor de producători care reunesc mai mulţi producători dintr-
o anumită zonă şi care pot penetra mai uşor pe piaţa locală şi naţională. Un bun exemplu îl
reprezintă Asociaţia „Produs în Bucovina” care a reuşit, sub un singur brand, să promoveze mai
mulţi producători din judeţul Suceava la nivel regional. Totodată, asociaţia a deschis mai multe
magazine de profil în ţară (7 magazine în principalele oraşe din Moldova) şi intenţionând să se
extindă şi în perioada următoare.
Una dintre cheile dezvoltării sustenabile a economiei româneşti ar putea fi parteneriatul
sat-oraş prin susţinerea economiilor agricole locale şi revenirea la circuitele comerciale
agricole scurte. Acestea ar putea pune pe picioare mici afaceri rurale, adaptate cel mai bine
nevoilor locale, ar promova circuitele comerciale scurte, înlăturând lanţurile de intermediari
existente pe piaţa agroalimentară şi ar conserva identitatea naţională a satului românesc.
Prin acţiunile asociaţiilor de producători, prin organizarea de târguri, pieţe volante şi
deschiderea de magazine proprii, produsele tradiţionale locale ajung mult mai uşor la
consumatorii finali, contribuind astfel la dezvoltarea economiilor agricole locale.

25
 BIBLIOGRAFIE
1. Ordin nr. 690/2004 privind aprobarea Normei privind condiţiile şi criteriile pentru
atestarea produselor tradiţionale – publicat în M.O. nr. 938/14.10.2004
2. http://www.onpterbv.ro/images/stories/file/PRODUSE%20TRADITIONALE%
20AT ESTATE%20DIN%20REGIUNEA%20IASI.pdf,
3. http://www.produsinbucovina.ro/membri.php,
4. http://ec.europa.eu/news/agriculture/110215_ro.htm,
5. http://www.produsinbucovina.ro,
6. http://www.maramurestraditional.ro ,
7. http://www.produsetraditionalesibiu.ro,
8. http://www.albatransilvania.ro,
9. http://romania.panda.org

26