CUPRINS

CAPITOLUL 1. ANALIZA PRODUSELOR AGROALIMENTARE.....................................3

1.1. Noțiuni generale specifice marketingului agricol și ecologic.........................................3
1.2. Aspecte teoretice ale produselor agroalimentare...........................................................4
1.3. Particularităţi ale politicii europene specifică produselor agroalimentare......................7
1.4. Trăsăturile specifice strategiilor de perfecționare a sectorului specific produselor agro-
alimentare...............................................................................................................................8
CAPITOLUL 2. DIAGNOZA PRODUSELOR AGROALIMENTARE ECOLOGICE ÎN
ROMÂNIA...............................................................................................................................10
2.1. Caracteristici principale ale produselor agroalimentare ecologice din România..........10
2.2. Aspecte esențiale in evoluția produselor agroalimentare ecologice din România........12
Bibliografie
 CAPITOLUL 1. ANALIZA PRODUSELOR AGROALIMENTARE

1.1. Noțiuni generale specifice marketingului agricol și ecologic

De-a lungul timpului agricultura a avut ca obiectiv satisfacerea nevoilor de consum

alimentar ale populaţiei1.Analizând producţia agricolăşi diversităţii formelor de organizare a
acesteia, precum și diversificarea problematicii marketingului agricol, se constată faptul că
marketingul agricol se aliniază cerinţelor impuse de mecanismele pieţei concurenţiale. Sfera
marketingului agricol cuprinde tot fluxul de activităţi, iar rolul său are în vedere:
 politica produselor agroalimentare naţionale;
 sprijinului statului pentru susţinerea şi dezvoltarea producţiei agroalimentare, pen-
tru studierea preţurilor de valorificare a produselor agricole care să stimuleze o ac-
tivitate rentabilă a agenţilor economici din agricultură;
 tendinţele de dezvoltare a sistemelor de distribuţie a produselor agricole;
 analiza activităților de promovare a mărcilor tradiţionale valoroase;
 cercetări de piaţă: pe baza unei analize a circuitelor de valorificare, a canalele de
distribuţie, prin studii privind calitatea produselor, teste de produs, formate, am-
balaje, mărci locale, activitatea de merchandising, produse de nişă, studii privind
concurenţa, exportul etc.
Producătorii agricoli se află într-o competiție permanentă pe piața de desfacere, ei
sunt obligațisă obțină o producție comercială eficientă, să cunoască detaliat piața pe care
acționează, să ofere produse de calitate la preț care să le confere profit2.
Managementul ecologic este generat de dezvoltarea economică rapidă în care nu s-a
ţinut seama de faptul că anumite activităţi distrug mediul înconjurător 1. Este un concept nou
care poartă mai multe denumiri: marketing “verde”, ecomarketing, marketing ecologic,
marketing durabil.

1
Constantin Marian, Marketingul producţiei agroalimentare, Editura Universitaria, Craiova, 2002
2
Frone D. Florin, Marketing, Bazele marketingului, Bucureti, 2009
 În literatura de specialitate din România preponderent este utilizat termenul de
marketing ecologic.
Marketingul ecologic poate fi considerat o ramură a marketingului social, el fiind un
marketing “antrenat în efortul general de creare a unor produse mai sigure, a unor ambalaje
reciclabile şi biodegradabile, de oprire a degradării mediului înconjurător”3.
Se poate vorbi de marketing ecologic atât la nivel microeconomic, cât şi la nivel
macroeconomic, nu numai întreprinderile având de-a face cu probleme ecologice şi ducând o
politică în domeniul mediului4.
În Dicţionarul explicativ de marketing sunt subliniate criteriile după care se conduce
marketingul ecologic5, şi care subliniază integrarea marketingului verde în cel societal:
 asigurarea satisfacțiilor consumatorilor, pentru îmbunătăţirea calităţii vieţii,
permanent, nelimitat;
 oferirea constantă şi permanentă de produse şi servicii ecologice performante
din punctul de vedere al protecţiei mediului şi sănătăţii;
 orientarea consumului spre acele produse şi servicii care protejează atât gener-
aţia actuală, cât şi pe cele viitoare.
Dorinţele, preferinţele şi aşteptările consumatorilor sunt complexe şi diverse, astfel se
constată necesitatea analizei consumului în contextul sistemului agroalimentar.
În concluzie, se constată dezvoltarea şi intensificarea preocupărilor în această direcţie
atât la nivel naţional, cât şi internaţional. Se produce în contextul creşterii importanţei
conservării şi protejării mediului pentru o dezvoltare durabilă a întregii societăţi.

1.2. Aspecte teoretice ale produselor agroalimentare

În prezent, pieţele agricole şi alimentare au devenit spaţiul economic, potrivit căruia,

toți producătorii şi consumatorii, care cunosc foarte bine cererea şi oferta, sunt interesaţi de
obţinerea celui mai bun preţ, mai exact a celui mai bun și ieftin produs6.
După perioada anilor '60, principala menire a agromarketingului era de a convinge
consumatorii că produsele industriei alimentare erau “mai ieftine şi mai bune”, însă în anii
'70 se arăta că aceste produse erau calitative și comod de utilizat.

3
Balaure Virgil (coord.), Marketing, Editura Uranus, Bucureşti, 2003
4
Florescu C.,Mâlcomete P., Pop N.Al., Marketing: Dicţionar explicativ, Editura Economică, Bucureşti, 2003
5
Frunteș Florina Cristina, Marketing ecologic, București, 2009
6
Zahiu, Letiţia, Agricultura mondială şi mecanismele pieţei, Editura Arta grafică, Bucureşti, 1992
 În anii '80, se constată că produsele agroalimentare sunt echilibrate nutritiv,
justificându-le astfel frecvenţa zilnică în consum, iar în anii '90 se descoperă legăturile dintre
distribuitori şi furnizori, apărând aşa zisul “trade marketing”.

În ultima perioadă, produsele agroalimentare evoluează rapid în practică, deoarece la

scară industrială produsele agricole sunt transformate în produse alimentare, procedeu
realizat recent.
Cererea de produse agroalimentare reprezintă cantitatea de produse agricole şi
alimentare cumpărată de consumatori, la un anumit moment de pe piaţă, cererea de produse
agroalimentare se divide în cerere de consum final şi cerere de consum productiv7.
Cererea de produse agroalimentare a populaţiei este determinată atât de factori
endogeni cât şi exogeni, obiectivi şi subiectivi.
Oferta de produse agroalimentare constituie răspunsul întreprinderilor din sectorul
agricol şi alimentar, la cererea manifestată pe piaţă de către utilizatorii industriali de produse
agricole şi consumatorii finali de produse alimentare.
Oferta de produse agroalimentare pe o anumită piaţă, se constituie din producţia
internă, din stocuri şi importuri8.
O caracteristică a producţiei agricole, care influenţează oferta de produse
agroalimentare o constituie sezonalitatea.
Evoluția transformărilor produsul agricol până a deveni aliment, a fost9:
• transformarea fizică (exemplu lapte - brânză);
• transformarea de dimensiune (exemplu carcasa unei vaci în fracţiuni de 250 grame de
carne împachetată sub vid,);
• transformarea în timp (exemplu pâine din ianuarie produsă din grâul din iulie);
• transformarea în spaţiu (exemplu produsele congelate din hipermarketuri, cu origine
în altă parte).
Consumul alimentar10 reprezintă ansamblul actelor decizionale realizate la nivel
individual sau de grup, cu privire la consumul de produse agroalimentare, destinate
satisfacerii necesităţile de hrană, prezente şi viitoare, ținând cont și de procesele decizionale
care preced şi determină consumul acestor produse.
7
Timiraș Laura, Evoluția marketing agroalimentar din România în contextul extinderii Uniunii Europene,
Editura Edu Soft, Bacău, 2007
8
Idem
9
Manole Victor, Stoian Mirela, Ion Raluca Andreea, Agromarketing, ediția a-II-a, Editura ASE, București,
2004
10
Manole Victor, Stoian Mirela, Agromarketing. Editura ASE, Bucureşti, 2003
 Consumul de produsele agroalimentare este influenţat de11:
• stilul de viaţă al unei persoane exprimat în activităţile, interesele, opiniile sale;
• stilul de viaţă este influenţat de criteriile de segmentare precum: factori de natură eco-
nomică12, factori de natură socială13, factori de natură culturală14 și factori de natură de-
mografică15.
Analizând consumul de produse agroalimentare, se constată faptul că o pondere
importantă deţin alimentele cotidiene, netransformate (lapte, ouă, legume, etc.), transformate
şi cele festive.
Comportamentul alimentar al consumatorilor înregistrează variaţii de la o ţară la alta,
sau în cadrul aceleaşi ţări de la o regiune la alta16.
În ţările dezvoltate, în cazul familiilor se observă o omogenizare a consumului
alimentar17.
Studierea consumului reprezintă o componentă importantă a cercetării de piață.
Potrivit consumului alimentar, este obligatoriu studierii ştiințifice a acestuia şi stabilirea
modalităţii concrete de satisfacere şi posibilităţile de diversificare a acestuia. Un consum
alimentar echilibrat determină existenţa unui venit suficient a consumatorului, iar analiza
filierelor agroalimentare nu poate fi realizată fără o cercetare atentă a consumului alimentar18.
Un alt domeniu important al analizei consumului în contextul sistemului
agroalimentar, poate fi considerat acela al calităţii produselor alimentare.
Analiza calităţii produselor alimentare se realizează prin următoarele categorii de
metode: de laborator şi organoleptice.
Metodele de laborator, fără a se ține cont de locul şi momentul în care sunt efectuate
analizele, oferă rezultate riguroase şi comparabile.
Modelul de consum alimentar presupune acea noţiune complexă care explică
mecanismul comportamental de cumpărare şi consum al consumatorului, făcând referire la

11
Burcu Aurelian, Burcu Alexandru, Educația ecologică, dezvoltarea durabilă și calitatea vieții, Editura Mecag,
2005
12
Veniturile consumatorilor, puterea de cumpărare a populaţiei la nivelul unei anumite arii teritoriale, preţul
produselor agroalimentare.
13
Statutul social, familia, grupurile de apartenenţă.
14
Tradiţii, obiceiuri, valori, credinţe, norme care guvernează statutul oamenilor în societate.
15
Vârsta, sexul, starea civilă, numărul de membri ai unei gospodării, mediul de locuit, naţionalitate, etnie.
Diaconescu Mihai, Marketing Agroalimentar, Editura Uranus, Bucuresti, 2003
16
Iosif Gheorghe, Analiza calităţii produselor, Editura Tribuna Economică, Bucureşti, 2002
17
Chiran Aurel, Gîndu Elena, Piaţa produselor agricole şi agroalimentare, Editura Ceres, Bucureşti, 2004
18
Constantin Marian, Marketingul producţiei agroalimentare, Editura Universitaria, Craiova, 2002
modalităţile oamenilor de a-şi organiza consumul, practicile alimentare, natura şi calitatea
alimentelor consumate, raportările consumului faţă de comportamentul alimentară19.

1.3. Particularităţi ale politicii europene specifică produselor agroalimentare

Cerinţele de siguranţă şi de calitate ale consumatorilor constituie o responsabilitate

extrem de importantă pentru Uniunea Europeană.
Dintre toate instituţiile din Uniunea Europeană, Comisia Europeană reprezintă
instituția care are competenţe şi responsabilităţi largi în domeniul politicii privind calitatea
produselor agroalimentare.
Politica europeană de promovare a calităţii produselor agroalimentare constituie
componenta de bază a politicii agricole comunitare (PAC). Se orientează în același timp
întreprinderilor, autorităţilor publice şi consumatorilor şi vizează stabilirea unui cadru de
referinţă necesar pentru îmbunătăţirea calităţii produselor agroalimentare, a competitivităţii
întreprinderilor europene şi a vieţii cetăţenilor.
Având în vedere întreprinderile agricole şi alimentare europene, politica se orientează
spre calitate și presupune implementarea Managementului Calităţii Totale (T.Q.M.).
Integrarea în Uniunea Europeană, face referire la dezvoltarea agriculturii ecologice şi
diversificarea produselor agroalimentare ecologice pe piaţa internă sunt prevăzute acţiuni
specifice cum sunt20:
• promovarea termenului de agricultură ecologică;
• calificarea "actorilor" din acest sector;
• acordarea de sprijine producătorilor pe întreaga perioadă a conversiei;
• realizarea unui sistem informaţional accesibil, despre agricultura ecologică.
Având în vedere principalele elemente strategice de dezvoltare a diversificării
produselor ecologice pe piaţă, delimităm obiectivele agriculturii ecologice sintetizate astfel21:

• evitarea formelor de poluare, la nivelul produselor şi mediului;

• menţinerea fertilităţii naturale a solurilor, asigurându-se o manieră durabilă securi-
tatea alimentară a planetei;
• posibilitatea permiterii agricultorilor un nivel decent de viaţă;
• producerea de alimente sau produse agroalimentare calitative în cantităţi suficiente,
potrivit cărora depinde sănătatea consumatorilor.
19
Niţă Constantin, Popescu Marius, Dicţionar de marketing şi afaceri, Editura Economică, Bucureşti, 1999
20
Sima Elena, Produsele ecologice - oportunităţi şi avantaje pentru sectorul agricol românesc, INCE, IEA,
Bucureşti, 2004
21
Ibidem.
 Pentru sectorul agriculturii ecologice se are în vedere strategia politicii agricole din
România care are ca obiective:
• dezvoltarea producţiei şi a unei pieţe interne de produse agroalimentare;
• armonizarea regulilor de producţie şi de inspecţie;
• crearea disponibilului pentru export pe fiecare tip de produse;
• realizarea exportului pe baza mărcii proprii a țării;
• informarea şi sensibilizarea consumatorilor, de a se orienta către consumul de produse
agroalimentare ecologice22.
Regulile şi principiile specifice agriculturii ecologice reprezintă ceva obișnuit în viaţa
socială şi în cadrul politicilor agricole, chiar dacă ele aparţin viitorului.
Pe plan mondial se susține pe baza unor instrumente juridice, instituționale și
financiare integrarea protecţiei mediului în ansamblul activităţilor socio-economice, creşterea
performanţelor economice şi ecologice, dar şi schimbarea modelelor de producţie şi de
consum. Alții factorii specifici produselor ecologice, care au un ritm de dezvoltare mult mai
rapid decât alt sector agricol sunt reprezentanții prin: temerile privind mediul înconjurător,
sănătatea persoanelor şi a animalelor şi ingineria genetică.

1.4. Trăsăturile specifice strategiilor de perfecționare a sectorului specific

produselor agro-alimentare ecologice.

Analizând creșterea performanței sectorului agricol și a competitivității produselor

agro-alimentare, Strategia națională de dezvoltare prevede următoarele sarcini:
 modernizarea infrastructurii de producere și de dezvoltare a infrastructurii de piață a pro-
duselor agro-alimentare;
 reorganizarea serviciilor/sistemelor sanitare veterinare armonizate la cerințele Uniunii Eu-
ropene în scopul asigurării inofensivității produselor alimentare și promovarea expor-
turilor;
 îmbunătățirea calității educației în domeniul agrar, inclusiv a formării profesionale con-
tinue;
 forticarea serviciilor de extensiune rurală;
 reformarea și consolidarea sistemului de cercetare științifică și dezvoltare tehnologică a
sectorului agro-alimentar;

Această campanie fiind susţinută de M.A.P.D.R., Asociaţia de Protecţie a Consumatorilor, asociaţiile

22

producătorilor "bio" etc.

  crearea unui parteneriat eficient între știința, educație și extensiune în agricul-
tura23.
Printre obiective dezvoltării agro-industriale, menționăm:

• adaptarea standardelor la cele ale Uniunii Europene și asigurarea inofensivității ali-

mentare inclusiv prin: revizuirea cadrului legislativ-normativ; elaborarea reglementar-
ilor tehnice în domeniul agro-alimentar; perfectarea și aprobarea normelor sanitar;
crearea, dotarea, desemnarea sistemelor de laboratoare de încercări pentru evaluarea
conformității produselor alimentare destinate pieței interne și exportului comunitar,
precum și racordarea acestora la standardele și normele europene etc.;
• sporirea competitivității sectorului agro-industrial;
• îmbunătățirea competențelor producătorilor agricoli și persoanelor care își desfășoară
activitatea în sectorul agro-alimentar, în vederea asigurării unui management mai efi-
cient al exploatațiilor agricole;
• îmbunățirea competitivității gospodăriilor agricole;
• modernizarea și modificarea sectoarelor de procesare și comercializarea produselor
agricole; conservarea calității solului – mijlocul principal de producție agricolă - ridi-
carea productivității prin sporirea investițiilor și inovațiilor în sector;
• dezvoltarea pieței agricole;
• dezvoltarea infrastructurii de piață și îmbunătățirea canalelor de distribuție – per-
fecționarea competențelor producătorilor și antreprenorilor agricoli în domeniul mar-
ketingului24.

23
Furdui Viorel, Reglementarea exportului de produse agricole în Republica Moldova: evoluții și probleme
actuale, Institutul Pentru Dezvoltare şi Iniţiative Sociale „Viitorul”, 2008

Furdui Viorel, Reglementarea exportului de produse agricole în Republica Moldova: evoluții și probleme
2424

actuale, Institutul Pentru Dezvoltare şi Iniţiative Sociale „Viitorul”. – Ch: IDIS „Viitorul”, 2008 (“Adriga-Vis
SRL.)
 CAPITOLUL 2. DIAGNOZA PRODUSELOR AGROALIMENTARE
ECOLOGICE ÎN ROMÂNIA

2.1. Caracteristici principale ale produselor agroalimentare ecologice din

România

Pieţele nu trebuie percepute ca operatori sau intermediari, ci ca o structură aflată la

dispoziţia agenţilor economici în scopul facilitării negocierilor şi activităţilor logistice pe care
aceştia le desfăşoară. Pieţele care permit schimbul de produse sunt considerate pieţe fizice:
este cazul pieţelor de gros, de detail, pieţelor de animale etc., unde toate mărfurile sunt
expuse, ceea ce dă posibilitatea cumpărătorilor să aleagă în funcţie de aprecierea lor
senzorială. În ultimul timp însă, alegerea mărfurilor se face tot mai mult pe baza unui
eşantion sau pe baza descrierii produselor, cum este cazul pieţelor de licitaţie 25. În cazul
burselor de mărfuri agricole, operatorii nu schimbă mărfuri, ci contracte. Considerate ca
locurile unde se schimbă mărfuri şi informaţii economice dar şi de întâlnire pentru oameni,
pieţele agricole au jucat, de-a lungul timpului, un rol esenţial în apariţia şi dezvoltarea
oraşelor, ele având atât o funcţie socială, cât şi una economică. Rolul economic şi social al
pieţelor agricole rezultă din faptul că ele reprezintă:
 locuri special amenajate unde au loc schimburile fizice de mărfuri între vânzători şi
cumpărători. Odată cu schimbul, vânzătorii transmit altor operatori de piaţă şi riscul de
depreciere a produselor: perisabilităţi, depreciere fizică, scădere a preţului şi posibilitatea
necomercializării26;
 un sistem de referinţă cuprinzător al relaţiilor dintre ofertă şi cerere, dintre cumpărători şi
vânzători. Pieţele constituie locuri relativ transparente şi centralizate pentru observarea şi
înţelegerea schimburilor economice de către agenţii economici: cantităţile de marfă, cali-
tatea şi varietatea produselor oferite, preţurile practicate, aşteptările cumpărătorilor şi in-
tenţiile vânzătorilor etc. Cotaţiile bursiere şi standardizarea produselor agroalimentare au
menirea de a facilita în mod substanţial relaţiile dintre ofertanţi şi cumpărători27;
 un mijloc de reglare a schimburilor dintre operatorii filierelor şi pe ansamblul sistemului
agroalimentar28.
25
Victor Manole, Mirela Stoian, Raluca Ion, Agromarketing- ediția a II-a, editura Economică, București, 2004
26
Ibidem
27
Ibidem
28
Ibidem
 Pieţele sunt un factor de fluidizare a ofertei la cerere şi de regularizare a raportului
dintre ele, deoarece sporesc substanţial posibilitatea ca vânzătorii să-şi găsească clienţi pentru
mărfurile lor şi, viceversa, cumpărătorii să-şi găsească ofertanţi. În acelaşi timp, ele permit
marilor societăţi de distribuţie sau de industrie alimentară realizarea aprovizionărilor la timp
în cantitatea şi calitatea dorite. De asemenea, pieţele agroalimentare constituie un
semnalizator menit să oprească “derapajul” agenţilor economici ce aduc pe piaţă mărfuri
necompetitive sau care practică preţuri stabilite în mod birocratic sau monopolist. Într-un
cuvânt, ele au menirea de a releva economia reală;
• un factor de dezvoltare economică pentru localităţile unde sunt amplasate; - înfiinţarea
pieţelor şi amplificarea activităţii lor duce la crearea de locuri de muncă, direct dar şi indi-
rect, prin dezvoltarea infrastructurii şi a unor întreprinderi de servicii conexe pieţei: de-
pozite, restaurante, bănci, transporturi.
Tipul de piaţă agricolă este în concordanţă şi este dat de veriga circuitului de
distribuţie în care se află produsul. Ca urmare se deosebesc29:
• pieţe de producţie. Pe aceste pieţe, vânzătorii sunt producătorii agricoli iar cumpărătorii
sunt distribuitorii de gros sau detailiştii care au integrată şi funcţia de gros. Toţi aceşti op-
eratori participă la aducerea produselor agricole pe piaţă. Exemple: pieţele de animale vii,
pieţele de producţie de fructe şi legume, pieţele de licitaţie etc.;
• pieţe de gros. Pe aceste pieţe, produsele trec din starea distributivă de gros în starea dis-
tributivă de detail. Vânzătorii sunt angrosişti iar cumpărătorii sunt detailişti şi colectiv-
ităţi (restaurante, cantine etc.). Exemple: piaţa de gros de legume şi fructe din Bucureşti;
• pieţe de detail, pe care produsele trec din starea distributivă de detail în consum, vânzători
fiind detailiştii şi agricultorii iar cumpărători consumatorii. Exemple: pieţele ţărăneşti
din oraşe şi localităţi rurale turistice. Acestea se bucură de o imagine bună în rândul con-
sumatorilor datorită calităţii şi prospeţimii produselor pe care le oferă. Deşi au deţinut o
pondere redusă în comerţul cu produse agroalimentare, aceste pieţe au rezistat în perioada
economiei de comandă.

2.2. Aspecte esențiale in evoluția produselor agroalimentare ecologice din

România

Lansarea produselor agricole pe piaţă este realizată de două categorii de întreprinderi

de comerţ:

29
Ibidem
• întreprinderi de tip cooperatist: cooperative de comercializare şi grupuri de producători
(preponderente până în 1990);
• întreprinderi private: expeditori de legume şi fructe, comercianţi de animale, comercianţi
de cereale (au cunoscut o perioadă ascendentă după regimul comunist).
În timp ce în majoritatea ţărilor europene cu o agricultură dezvoltată întreprinderile
comerciale de tip cooperatist deţin preponderenţa în comerţul cu produse agricole, în
România, ca şi în celelalte ţări ce fac tranziţia spre economia de piaţă, preponderenţa o deţin
întreprinderile private. În aceste întreprinderi, indiferent dacă sunt cooperatiste sau private,
funcţiile distribuţiei sunt reprezentate, în principal, de: transportul produselor (colectare şi
livrare), lotizarea sau gruparea, trierea sau calibrarea lor. Uneori, acestea îşi asumă şi funcţiile
de stocare, condiţionare, ambalare, asortare şi informare a producătorilor.
Piața produselor alimentare reprezintă o piață care a fost liberalizată în totalitate
începând cu anul 1997, atunci când de fapt a avut loc liberalizarea prețurilor principalelor
produse alimentare (pâine, lapte, carne, ulei, zahăr), cu excepția legumelor și fructelor, care
au reprezentat prima piață a produselor agroalimentare   liberalizată (încă din 1990) și care a
reușit să devină, în timp, piața care funcționează după principiile economiei de piață.
 Piața produselor alimentare se caracterizează prin următoarele aspecte30:
1.  Caracterul sezonier al ofertei cumulat cu caracterul continuu al cererii de produse
agroalimentare ridică o serie de probleme cu privire la asigurarea continuității ofertei în
cantități și calități omogene.
2.  Piața produselor agroalimentare s-a caracterizat și se caracterizează, în continuare,
prin intervenția statului pe de-o parte pentru susținerea achizițiilor de inputuri, iar pe de altă
parte pentru susținerea prețurilor de vânzare;
3. Piața produselor agroalimentare este o piață imperfecă sau parțial perfectă, dintre
cele cinci trăsături ale economiei de piață perfecte aceasta îndeplinind trei, și anume:
 atomicitatea cererii și ofertei;
 intrarea și ieșirea liberă pe / de pe piață;
 perfecta mobilitate a factorilor de producție.
4.   Piața produselor agroalimentare se caracterizează printr-o gama foarte variată de
produse, ceea ce oferă posibilitatea consumatorilor de a alege dintr-o gama variata de produse
și chiar produse similare. Totodata, producătorii de produse agroalimentare care realizează și

30
Gabriel Popescu, Probleme de politica agrară, Editura Economică, București, 2001
comercializează pe piață produse în cantiăți mari se confruntă cu o serie de probleme legate
de aducerea produselor cât mai aproape de consumatori (legate de distribuție).
5. Produsele agroalimentare se caracterizează, chiar în cadrul aceleiași grupe de produse,
prin  sezonalitate producerii și vânzării produselor ( mai ales ale celor perisabile).
De exemplu, în cazul legumelor și fructelor întâlnim gruparea produselor
în  următoarele categorii31 :
a)  produse cu sezonalitate, respectiv perisabilitate foarte mare:  căpșuni, cireșe, zmeură,
vișine, caise, piersici;
b) produse cu grade de sezonalitate medie ce sunt dependente de asigurarea unei producții
eșalonate: tomate timpurii și târzii (de seră, solar), struguri cu perioadă de recoltare iulie-
octombrie;
c)  produse cu sezonalitate de consum scăzută: mere, cartofi, nuci;
Gradul ridicat de perisabilitate determină păstrarea aspectului comercial pe o perioadă
limitată de timp, de aceea este necesar ca produsele agroalimenate ce se încadrează în această
categorie să fie orientat către piața consumatorilor finali într-o perioadă de timp relativ scurtă
(2 – 3 zile).
6. O altă particularitate este aceea că produsele agroalimentare pot avea destinații diferite și
anume: consum proaspăt; depozitare; industrializare; export.
Această particularitate face necesar să se aplice (practice) canale de
distribuție diferite, care implică costuri de distribuție diferite și posibilitatea de a controla
produsele pe perioada distribuției. De asemenea, veniturile realizate de producătorul agricol
sunt dependente de aceste destinații și de canalele de distribuție utilizate.
7. O particularitate a comercializării producției agricole în România este faptul că în
paralel există o piață țărăneasă (care este considerată o piață neloială) cu piața societăților
comerciale, agenților economici, care prin tratamentul discriminatoriu creat datoriă plăților
efectuate la Bugetul de Stat (TVA, impozitul pe salarii), determină existența concurenței
neloiale.
Toate aceste particularități sunt luate în calcul de către producătorii și distribuitorii de
produse agricole pentru stabilirea unei politici de marketing realiste menite să contribuie la
revigorarea sectorului agroalimentar. Aceasta, cu atât mai mult cu cât majoritatea
particulariăților pieței produselor agroalimentare influențează activitatea agenților economici
pe întreaga filieră, și anume:
 asigurarea cu resursele materiale;
31
Victor Manole, Mirela Stoian, Raluca Ion, Agromarketing- ediția a II- a, București, 2004
  producția;
 distribuția produselor agroalimentare.

Bibliografie

Gabriel Popescu, Probleme de politica agrară, Editura Economică, București, 2001

Victor Manole, Mirela Stoian, Raluca Ion, Agromarketing- ediția a II-a, editura Economică, București, 2004

Furdui Viorel, Reglementarea exportului de produse agricole în Republica Moldova: evoluții și probleme
actuale, Institutul Pentru Dezvoltare şi Iniţiative Sociale „Viitorul”, 2008

Furdui Viorel, Reglementarea exportului de produse agricole în Republica Moldova: evoluții și probleme
actuale, Institutul Pentru Dezvoltare şi Iniţiative Sociale „Viitorul”. – Ch: IDIS „Viitorul”, 2008 (“Adriga-Vis
SRL.)

Niţă Constantin, Popescu Marius, Dicţionar de marketing şi afaceri, Editura Economică, Bucureşti, 1999

Sima Elena, Produsele ecologice - oportunităţi şi avantaje pentru sectorul agricol românesc, INCE, IEA,
Bucureşti, 2004

Timiraș Laura, Evoluția marketing agroalimentar din România în contextul extinderii Uniunii Europene, Editura
Edu Soft, Bacău, 2007

Manole Victor, Stoian Mirela, Ion Raluca Andreea, Agromarketing, ediția a-II-a, Editura ASE, București, 2004

Manole Victor, Stoian Mirela, Agromarketing. Editura ASE, Bucureşti, 2003