Cultivarea legumelor in sere si solarii in sistem ecologic si conventional INTRODUCERE CAPITOLUL I ASPCTE GENERALE PRIVIND LEGUMICULTURA 1.1.

Importanţa cultivării legumelor pe plan mondial şi în România. 1.2 Agricultura ecologică 1.3. Zone legumicole în România CAPITOLUL II PRINCIPALELE LUCRĂRI ÎN LEGUMICULTURĂ 2.1 Culturile legumicole în camp, sere şi solarii 2.2 Clasificarea legumelor 2.3 Pregătirea terenurilor, a spaţiilor de cultură şi utilajele folosite 2.4 Pregătirea seminţelor şi a răsadurilor de legume pentru semănat 2.5 Construcţia serelor şi a solariilor 2.6 Calendarul grădinii de legume 2.7 Lucrările de îngrijire ale solului şi a legumelor CAPITOLUL III ASUPRA LOR 3.1 Importanţa factorilor externi asupra legumelor 3.2 Bolile şi dăunatorii legumelor şi combaterea acestora 3.3. Tehnologia de cultivare a legumelor CAPITOLUL IV PLAN DE AFACERI BIBLIOGRAFIE PRINCIPALELE CULTURI ŞI FACTORII DE INFLUENŢĂ

1

INTRODUCERE

Este de interes naţional a da o şansă în plus industriei agroalimentare româneşti după aderarea în UE, încurajând achiziţionarea de produse româneşti, încurajăm piaţa forţei de muncă. Cumpararea unui aliment românesc asigură existenţa unui loc de muncă în România. Eliminarea taxelor vamale, începând cu 1 ianuarie 2007, la produsele provenite din UE va avea ca efect creşterea semnificativă a ofertei produselor agroalimentare pe piaţa romănească. Acest aspect poate fi apreciat pozitiv în contextual creşterii nivelului concurenţei între societăţile comerciale care produc astfel de bunuri. Punctul slab constă în diferenţele dintre bugetele de susţinere şi promovare ale agriculturii aparţinând statelor UE comparativ cu partea română. Aceasta diferenţă între bugetele de promovare se explică prin diferenţa majoră între piaţa UE, care este o piaţă matură, extrem de competitivă, şi piaţa României, o piaţă în general nematurizată încă, în care criteriu important de selectare a produselor este imaginea iar investiţiile indigene în marketing pentru promovarea bunurilor de consum abia au inceput să îşi facă simţită prezenţa. Mai mult, odată cu integrarea în UE vor scădea în general şi taxele vamale aplicate ţărilor terţe pentru produse agricole şi alimentare. Încurajarea consumului de produse agroalimentare de provenienţă românească trebuie să devină o prioritate, atât pentru producătorii/asociaţiile de producători care activează în domeniu, dar şi pentru instituţiile statului care pot astfel să îşi aducă direct contribuţia la menţinerea unei balanţe de comerţ exterior favorabile României, dar mai ales la sprijinirea sectorului productiv românesc: - Educarea consumatorului român în vederea achiziţionării cu prioritate a produselor agroalimentare româneşti de calitate şi recunoscute (vin şi produse pe bază de vin, carne şi mezeluri, lactate, produse de panificaţie şi paste făinoase). - Sprijinirea producţiei interne. - Încurajarea folosirii materiilor prime specifice pentru producerea bunurilor finite în România. - Menţinerea/creşterea numărului de locuri de muncă în ţară prin dezvoltarea mediului de afaceri românesc - Păstrarea tradiţiilor culinare şi a obiceiurilor sănatoase de consum - Menţinerea specificităţii naţionale, aspect important al dezvoltării turismului şi agroturismului 2

Prin ponderea pe care o ocupă în alimentaţia omului, consumul de legume constituie un indicator important pentru aprecierea nivelului de trai. De aceea producerea legumelor are o însemnătate economică deosebit de mare pentru toate ţările. Prin dezvoltarea culturilor forţate în sere, a celor protejate în diferite adăposturi şi odată cu trecerea la concentrarea legumiculturii, profilarea şi specializarea unităţilor, importanţa economică a legumiculturii a căpătat noi dimensiuni. Legumicultura a devenit factor determinant pentru crearea şi devoltarea unor direcţii şi unităţi de producţie economică şi industrială specializate ( de exemplu, de producerea elementelor constructive pentru sere şi adăposturi din mase plastice, de realizare a maşinilor agricole şi tractoarelor specifice pentru cultura legumelor protejate şi în câmp, de fabricare a mijloacelor de transport adecvate, de prelucrare industrială a produselor legumicole). Importanţa economică a culturii legumelor rezidă şi din faptul că acestea permit o folosire intensivă a terenului. Se apreciază că 1 ha de legume cultivate în câmp echivalează cu 1012 ha de grâu, 1 ha de legume cultivate în solarii echivalează cu 150 ha de grâu, iar 1 ha de legume cultivate în sere echivalează cu 200 ha de grâu. Prin cultura legumelor se obţin producţii foarte ridicate la unitatea de suprafaţă. La cultura legumelor în câmp se pot obţine frecvent producţii de peste 30 t/ha, la cultura în solarii de 50-70 t/ha, iar la cultura în sere de 80-120 t/ha. La unele specii şi în sisteme intensive de cultură (hidroponică) se pot obţine producţii de peste 300 t/ha. Un alt aspect de importanţă economică se referă la faptul că prin cultura legumelor se asigură o mai bună valorificare a terenurilor decât prin multe alte culturi, datorită posibilităţilor de efectuare, pe scară largă, a succesiunilor, atât la cultura în câmp liber, dar mai cu seamă la cea protejată. Folosirea pe scară largă a culturilor asociate în sere, solarii şi răsadniţe creează posibilitatea folosirii intensive a acestor spaţii şi recuperării într-un timp mai scurt a investiţiilor. Cultura legumelor constituie o sursă importantă de venituri pentru unităţile cultivatoare şi în gospodăriile populaţiei. Exportul de legume aduce venituri mari ţării noastre, favorizând dezvoltarea comerţului exterior cu alte ţări. Se exportă în mod curent: tomate, castraveţi, ardei, vinete, ceapă şi conserve diferite. Legumele constituie o importantă sursă de materii prime pentru industria conservelor. Aceasta a dat posibilitatea de a se dezvolta întreprinderi mari, integrate, de producere şi industrializare a legumelor şi fructelor. Prin faptul că în cultura legumelor se realizează un flux continuu de producţie, pe 3

întregul an calendaristic, se creează posibilitatea repartizării armonioase a forţei de muncă, micşorându-se caracterul sezonier al lucrărilor. Prin valorificarea eşalonată a producţiei pe tot parcursul anului se creează un echilibru dinamic între venituri şi cheltuieli. O parte din resturile vegetale de la unele culturi legumicole se pot folosi în hrana animalelor(vărzoase, sfeclă, mazăre, fasole etc.).

4

CAPITOLUL I ASPCTE GENERALE PRIVIND LEGUMICULTURA 1.1.Importanţa cultivării legumelor pe plan mondial şi în România. În contextul actual piaţa legumicolă este din ce în ce mai uniformă, omogenă şi standardizată. Diferenţele tind să dispară, iar într-un viitor nu foarte îndepărtat ne vom confrunta cu o piaţa în care acestea vor fi, practic, inexistente. Globalizarea pieţelor agroalimentare este un fenomen la care suntem martori noi toţi, în acelaşi timp însă, asistăm la un fenomen contrar am putea spune, la fel de evident, anume la dorinţa consumatorilor de a-şi manifesta personalitatea şi individualitatea. Din ce în ce mai mult, consumatorii, încearcă să descopere modele care să-i diferenţieze de alţii, fie ei parteneri sau concurenţi. în acest context, una din principalele probleme cu care se confruntă pieţele este acea a capacităţii de anticipare şi cuantificare a comportamentului “actorilor” care acţionează pe piaţă. Altfel spus, ne îndreptăm, incet dar sigur, către o piaţă globală. Necesităţile şi preferinţele consumatorilor demonstrează, în multe ţări şi zone ale lumii, o tendinţă clară de omogenizare; de asemenea, ei sunt dispuşi să renunţe la anumite avantaje care diferenţiază produsele, optând pentru calitate şi preţuri scăzute. Consecinţă a globalizării, standardizarea produselor generează economii de scară, altfel spus posibilitatea ajungerii, la consumator, a unor produse la preţuri din ce în ce mai accesibile. Importanţa relativă a agriculturii diferă de la o ţară la alta, dar ea se menţine ca ramură principală a economiei naţionale în toate statele inclusiv în cele puternic dezvoltate. Experienţa ultimelor decenii a demonstrat că problemele economiei mondiale nu pot fi soluţionate făcând abstracţie de agricultură. O trăsătură fundamentală a agriculturii româneşti constă în faptul că potenţialul natural ridicat poate asigura necesarul intern de alimente de bază pentru o populaţie mult mai numeroasă decât cea existentă în prezent. Importul de alimente ar trebui să fie doar o sursă de completare şi diversificare a consumului. Efectele negative ale reformei agricole în prima sa fază au un impact negativ temporar asupra nivelului producţiilor vegetale şi mai ales animale şi efecte negative propagate asupra industriilor din amonte si aval de agricultură. Descentralizarea sectorului agroalimetar, privatizarea pământului, lipsa unor programe menite să creeze noi filiere agroalimentare a generat criza agriculturii şi a afectat securitatea alimentară a populaţiei.

5

Oricât ar părea de paradoxal pentru zilele noastre în plină revoluţie ştiinţifică şi tehnică, care determină a creştere puternică şi a producţiei agricole pe plan mondial, numeroase ţări se confruntă cu o problemă alimenatară care tinde,în timp,să se agraveze, constituind un factor de destabilizare a vieţii internaţionale. Se înregistrează mari decalaje între ţările dezvoltate şi cele în curs de dezvoltare sub aspectul posibilităţilor de alimentaţie. S-a produs o puternică polarizare a consumului alimentar pe plan mondial – pe de o parte, circa 2/3 din populaţie, în majoritate în ţările nedezvoltate şi subdezvoltate, unde se înregistrează fenomene grave de foamete şi subnutriţie, iar – pe de altă parte, o minoritate situată mai ales în ţările capitaliste industrializate, care pot consuma peste normele naţionale. Persistenţa unei atare situaţii, are implicaţii negative1, deosebit de profunde, în primul rând în împiedecarea dezvoltării normale fizice şi psihice a individului, diminuîndu-i capacitatea productivă, eficacitatea participării la diferite activităţi, iar în al doilea, implicaţiile acestora în plan social. Problema alimentară are şi serioase implicaţii de ordin politic, deoarece generează conflicte sociale, accentuează instabilităţi politice,ş.a.Problemele puse de dezvoltarea agriculturii, caracterul global al situaţiei alimentare au făcut să sporească preocupările statelor lumii pentru găsirea în afara schimburilor şi cooperărilor bilaterale,a unor modalităţi şi căi de intensificare a colaborării multilaterale, de instituţionalizare a acestei cooperări. În prezent, se apreciază că pieţele agricole in general si cele legumicole in special din România sunt caracterizate printr-un grad redus de organizare, această carenţă influenţând activitatea operatorilor de pe pieţele respective şi exercitând, evident, o serie de influenţe negative asupra comercializării produselor agricole. Valorificarea produselor agricole (legumicole) se confruntă cu o serie de probleme deja cunoscute: în perioada de după recoltare, oferta creşte iar preţurile scad, producătorii agricoli aflându-se, de multe ori, în situaţia de a nu-şi mai recupera nici cheltuielile de producţie avansate. O modalitate de reducere a riscului evoluţiei (nefavorabile) preţului, precum şi a altor tipuri de riscuri (de exemplu acela al ramânerii cu producţia pe stoc) este reprezentată de utilizarea instituţiei bursei de mărfuri, în cadrul căreia există mai multe mecanisme de tranzacţionare, care se deosebesc prin raportul între riscul asumat şi profitul aşteptat, raport acceptat de către participanţi. în cadrul tranzacţiilor bursiere, se consideră că cea mai importantă variabilă este preţul: interesează nivelul preţului la care producătorul este interesat să vânda, precum şi acela la care procesatorul este dispus să cumpere. În condiţiile actuale, Uniunea Europeană reprezintă, cu certitudine, un model de dezvoltare pentru România. Accesul pe Piaţa Unică presupune acordarea unei atenţii deosebite
1

http://www.scribd.com/Cursuri-Tehnologii-Agricole-Comparate

6

întregului sistem agroalimentar, pornind de la faptul ca U.E. înregistrează performanţe deosebite atât în sectorul de prelucrare a produselor agricole, cât şi în sfera distribuţiei, respectiv a consumului. Pentru România, integrarea în piaţa unică europeană este o necesitate economică, socială şi politică, care se bucură de adeziunea intregii societăţi, însă, exigeţele aflate în faţa pieţei agroalimentare româneşti sunt foarte dure. Prin funcţiile sale, producţia agroalimentară ca o componentă distinctă a sistemului agroalimentar, constituie un sector economic cu caracter strategic. Această trăsătură derivă din locul şi semnificaţia producţiei agroalimentare, care constă din satisfacerea nevoilor stringente ale populaţiei de bunuri agroalimentare, la care se asociază şi aportul semnificativ a acesteia la crearea VAB-ului şi PIN-ului, la progresul global al societăţii2. Cultura legumelor a constituit una dintre primele activităţi practice ale omului. Însă, o dată cu apariţia societăţii, s-au dezvoltat continuu cunoştinţele şi metodele de cultivare a plantelor legumicole, acest ritm devenind deosebit de rapid în epoca modernă, ceea ce a dus la consolidarea legumiculturii ca o ştiinţă de sine stătătoare, desprinzându-se astfel de fitotehnie, din care făcea parte. În ţara noastră numărul speciilor legumicole se situează în jurul cifreide 60, dintre care cele mai importante sunt: tomatele, ardeii, vinetele, varza albă, varza roşie, varza creaţă, conopida, gulia, ceapa, usturoiul, prazul,morcovul, pătrunjelul, ţelina, sfecla roşie, ridichile, castraveţii, dovlecelul, pepenii, fasolea, mazărea, bamele, salata, spanacul, cicoarea, ciupercile. Legumicultura prezintă unele caracteristici faţă de celelalte sectoare ale producţiei vegetale. Astfel putem menţiona: -gradul înalt de intensivitate, datorat unor particularităţi ale plantelor legumicole şi tehnologiilor de cultură; - majoritatea speciilor au un potenţial productiv ridicat, obţinându-se producţii mari la unitatea de suprafaţă; -practicarea legumiculturii se face pe suprafeţe relativ restrânse, dar pe terenurile cele mai bune (fertile, irigabile, mecanizabile) -pentru amenajarea terenului comportă investiţii mari (pentru irigare şi mecanizare), de constituire a spaţiilor pentru cultură (sere, solarii) şi a depozitelor de păstrare a produselor; -legumicultura se practică tot timpul anului, folosindu-se spaţii încălzite(sere) şi neîncălzite (solarii);

2

Davidovici Ioan, Gavrilescu Dinu, Economia creşterii agroalimentare, 2002, pag. 381 şi următ.

7

-tehnologiile de cultură sunt foarte complexe şi se diferenţiază de la o specia la alta şi chiar în cadrul aceleiaşi specii, în funcţie de locul de cultură, dedestinaţia producţiei şi de perioada de cultură; -majoritatea legumelor fiind perisabile, se impune măsuri speciale de recoltare, transport, depozitare, păstrare şi de condiţionare pentru valorificare; -datorită marii complexităţi a tehnologiilor, necesită un volum mare de forţă de muncă comparativ cu alte sectoare ale producţiei vegetale Perfecţionarea tehnologiilor de cultură a legumelor în câmp, apariţia şi dezvoltarea culturilor forţate în sere şi răsadniţe şi a celor protejate în adăposturi din mase plastice sau sticlă fără sursă permanentă de încălzire, a determinat o delimitare şi mai puternică a legumiculturii ca ştiintă de sine stătătoare. Legumicultura este ştiinţa care se ocupă cu studiul particularităţilor biologice ale diferitelor specii de plante legumicole, cu relaţiile bio şi ecosistemice ale acestora, cu realizarea condiţiilor corespunzătoare cerinţelor speciilor şi soiurilor de plante legumicole, în scopul valorificării în măsură cât mai mare a potenţialului lor biologic şi pentru obţinerea unor producţii ridicate, de calitate superioară, eşalonate în tot cursul anului şi condiţii economice avantajoase. Privită în sens restrâns, legumicultura este o ştiinţă care se ocupă de cultura legumelor. Etimologia provine de la două cuvinte din limba latină3: - "legumer" care înseamnă vegetale cultivate pentru hrana omului; ¬"cultura" care se referă la priceperea de a lucra pământul şi de a îngriji plantele. Terminologia folosită în principalele limbi de circulaţie are acelaşi conţinut. -În engleză se defineşte prin "vegetable cultivations” sau "vegetable crops"; În franceză se spune "cultures maraîcheres"; în germană "gemüse¬bau"; în italiană "orticoltura"; în limba rusă "ovoscevostvo". În vorbirea curentă, pentru definirea plantelor legumicole, se apelează la termenul de "legume". Aceasta este o denumire generică ce se atribuie unor părţi de plantă (fructe, frunze, rădăcină, inf1orescenţe) sau chiar plantelor întregi utilizate în alimentaţie. Se foloseste frecvent si termenul de "zarzavat", care este o expresie de origine turcă, echivalentă termenului de legume. Deci este impropriu să spunem "legume şi zarzavaturi" deoarece ambii termeni definesc acelaşi lucru.Expresia "zarzavat de supă" se referă la morcov, păstârnac, pătrunjel pentru frunze,eventual ţelină pentru rădăcină. Datorită valorii alimentare ridicate, legumele însoţesc din ce în ce mai mult în hrana omului alte produse precum: pâinea, carnea, brânzeturile etc., contribuind la o mai bună asimilare a acestora. Valoarea şi importanţa

3

http://6profu.ro/constructii-pentru-realizarea-productiei-vegetale

8

consumului de legume se apreciază nu numai strict din punct de vedere nutritiv şi mai cu seamă după efectul favorabil asupra organismului uman. Importanta legumelor în alimentaţie nu se rezumă doar la consumul lor în stare pregătită, deoarece în momentul în care mâncăm legumele dintr-o ciorbă sau dintr-o tocană consumăm practic doar 30% din ceea ce ele pot oferi în stare naturală. Legumele sunt o sursă importantă de energie, dar ele trebuie consumate alături de produse de origine animală, deoarece corpul nostru are nevoie de o hrană care să-i asigure integral cerinţele nutritive, care ajută atât de mult în menţinerea capacităţilor activităţii zilnice de ordin fizic cât şi intelectual, dând o sănătate deplină. Importanta legumelor în alimentaţie se simte abia în momentul în care nu le consumăm deloc. O alimentaţie raţională presupune folosirea în dieta de zi cu zi atât a alimentelor de origine animală, cât şi a alimentelor de origine vegetală, care furnizează organismului factori nutritivi în proporţii echilibrate şi anume lipide, glucide, protide, săruri minerale, vitamine şi nu în ultimul rând şi apă. Legumele sunt produse alimentare suculente ce au în componenta lor un conţinut mai ridicat de apă, iar substanţa uscată este în proporţie de 4 până la 30 %, în ele, fiind constituită din glucide, lipide şi protide acestea având rol plastic şi energetic, dar şi din minerale, vitamine şi alte substanţe ce au rol bioactiv în întreaga alimentaţie4. Faţă de restul alimentelor precum produsele lactate sau produsele de origine animală, legumele au un conţinut mai scăzut de substanţe energetice aşa cum sunt lipidele şi glucidele, ele fiind produse hipocalorice care de altfel se remarca printr-un conţinut mai ridicat de vitamine şi de minerale. Astfel importanta legumelor în alimentaţie este destul de mare şi ea trebuie să fie conştientizata mai ales la vârstele mai fragede, motiv pentru care părinţii ar trebui să insiste mai mult la copii să mănânce atât de detestatul spanac sau conopida. Ele sunt surse de energie, de putere şi de viaţă. Cele mai frecvente vitamine ce se găsesc în majoritatea legumelor sunt A, B, C, D, E, K, PP.Un om matur, în funcţie de activitatea pe care o depune în 24 ore, are nevoie de vitamina A - 1 mg, vitamina B1 şi B2 câte 2 mg, vitamina C - 50 mg, vitamina PP 20 mg. În cazul efortului fizic, cantitatea de vitamine C, B şi PP se dublează.Conţinutul în săruri minerale sporeşte valoarea alimentară a legumelor. Sărurile minerale au un rol important în formarea şi întărirea oaselor, în formarea hemoglobinei din sânge, precum şi la neutralizarea activităţii secreţiilor gastrice.Majoritatea legumelor conţin saruri de calciu, fier, magneziu, fosfor, etc. Având aceste calităţi, legumele nu ar trebui să lipsească din meniul nostru zilnic. Din analiza compoziţiei chimice a legumelor rezultă că ele conţin aproximativ 78-93% apă şi 7-22 % s.u. Conţinutul cel mai ridicat în s.u. îl au legumele din grupa cepei (de la 13,5 % - praz la 38% -usturoi) iar cel mai scăzut (4,8 -5%) castraveţii, salata, marula etc.
4

Davidovici Ioan, Gavrilescu Dinu, Economia creşterii agroalimentare, 2002, pag. 381 şi următ.

9

Referitor la hidraţii de carbon, cantităţi mai mari conţin legumele din grupa cepei şi cele pentru rădăcini tuberizate (usturoiul, ceapa, morcovul, sfecla roşie, hreanul etc.)5. Proteinele conţinute de legume aduc în hrana omului cca. 5-10 % din totalul necesar. Se remarcă printr-un conţinut mai ridicat de proteine, între 2% şi 8%, ciupercile, usturoiul, fasolea, mazărea, bobul, conopida, spanacul etc. Lipidele se găsesc în cantităţi reduse în legume (0,1-0,9%), fiind în cantităţi mai mari în seminţele de dovleac, pepeni etc. Acizii organici îmbunătăţesc gustul legumelor şi ajută la o mai bună digestie a hranei. Conţinutul în acizi organici este mai ridicat în frunzele de: revent, măcriş, ştevie, spanac, lobodă etc. Vitaminele împreună cu sărurile minerale, conferă marea valoare alimentară a legumelor, fiind substanţele absolut necesare pentru buna desfăşurare a proceselor metabolice din organism. Vitamina C în cantităţi mari se depozitează în părţile comestibile la ardei, pătrunjel pentru frunze, mărar, spanac, conopidă, varză de Bruxelles, gulie etc. Vitamina A (vitamina antinfecţioasă, cu provitaminele sale carotenele) se găseşte în cantităţi mari în morcov, pătrunjel, dovleac, varză creaţă, varză roşie, ardei, spanac etc.(până la cca 9-10 mg la 100 g s.p.). Vitaminele din complexul B (thiamina, riboflavina, acidul pantotenic) joacă rol important în procesul biologic de creştere a organismului uman. Alte vitamine care se găsesc în legume sunt: E, K, P, PP, D, cu rol important în prevenirea unor boli şi în echilibrarea metabolismului organismului uman. Substanţele minerale. Este deosebit de important faptul că în produsele legumicole predomină elementele bazice (K, Na, Mg, Fe) şi nu cele acide (Cl, P, S), explicându-se astfel efectul alcalinizant al celor mai multe produse legumicole, care duce la neutralizarea acidităţii determinată de consumul susţinut de alimente bogate în proteine (carne, ouă, pâine etc.).Necesarul zilnic de elemente minerale al unei persoane adulte este următorul: 2,l6 g K, 1,04 g Ca, 0,43 g Mg, 0,06 g P, 12 mg Na. Astfel de substanţe se găsesc în hrean, ceapă, usturoi, ridichi etc., având efect bactericid. Sunt şi legume care conţin substanţe antibiotice. Asemenea substanţe se găsesc în varză, ceapă, usturoi etc.

5

www.agricultor.ro

10

Pentru asigurarea organismului uman cu vitaminele, sărurile minerale, precum şi cu celelalte componente importante ale produselor legumicole, un om adult trebuie să consume anual aproximativ 200 kg legume. Prin ponderea pe care legumele o ocupă în alimentaţia omului, consumul acestora constituie un indicator al nivelului de trai. În prezent, chiar dacă suprafaţa agricolă a României a scăzut, din diverse motive (extinderea zonelor urbane, construcţii, retrocedări şi parcelari necontrolate etc.), totuşi, aceasta reprezintă aproximativ 60% din suprafaţa totală a ţării, adică un potenţial uriaş, comparativ cu alte ţări europene. Cu toate acestea, în fiecare an, milioane de hectare rămân nelucrate sau se practică o agricultură de subzistenţă, ceea ce face că agricultura românească să fie departe de standardele moderne. În ultimii trei ani, producţia totală de legume în România s-a situat în jurul a trei milioane de tone, de pe o suprafaţă de aproximativ 40 000 de hectare (din care 317 hectare sunt ocupate de sere, iar 3 mii hectare de solarii). 6. Legumele care au pondere în aceste culturi sunt cartofii, varza, roşiile, morcovii, castraveţii, ceapă, ardeii, vinetele, fasolea, acoperindu-se numai 30-40% din consumul intern, restul importându-se. Dincolo de aceste realităţi, o istorie recentă a legumiculturii în România indica foarte clar faptul că, în condiţiile în care consumatorii din toată lumea se orientează vizibil spre produsele ecologice, ţara noastră ar putea produce legume bio pe cel puţin 10-15% din suprafaţa agricolă. Datele statistice arată că, la momentul actual, doar 1% din terenul agricol are această destinaţie. Cultivarea legumelor ecologice este o afacere de viitor, cu profit sigur, chiar dacă, pe termen scurt, costurile sunt ridicate. Vor reuşi, probabil, cei care vor învinge birocraţia obţinerii fondurilor nerambursabile. În contrapondere, şi mica producţie de legume poate fi o alternativă, pentru consumul propriu şi, dacă este cazul, şi pentru comercializare. 1.2 Agricultura ecologică Conform definiţiei, dată de Organizaţia pentru Alimente şi Agricultura FAO (Food şi Agriculture organization), şi Organizaţia Mondială a Sănătăţii OMS în "Codul Alimentarius", agricultura ecologică reprezintă un "sistem integral de gestionare a procesului de producţie, care contribuie la sprijinirea şi consolidarea rezistenţei agroecosistemului, incluzând biodiversitatea, ciclurile biologice şi activitatea biologică a solului”. Încă din perioada practicării agriculturii tradiţionale au apărut unele efecte nefavorabile cauzate de defrişarea pădurilor, eroziune, cultivarea empirică a pământului, irigarea la întâmplare sau suprapăşunat. Efectele nefavorabile s-au accentuat şi prin modernizarea
6

. Anuarul statistic al Romaniei, 2009

11

agriculturii, introducerea tehnologiilor de vârf, prin mecanizare şi automatizare excesivă a tehnologiilor de producţie, utilizarea de cantităţi mari de îngrăşăminte şi pesticide, specializare şi politici guvernamentale care au favorizat maximizarea producţiei. Însă intervenţiile abuzive la care au fost supuse terenurile agricole, au avut numeroase urmări negative de lungă durată asupra mediului, inclusiv asupra solului. Astăzi este unanim acceptat faptul că acest sistem de agricultură convenţională degradează chimic, biologic, şi fizic mediul înconjurător7. Astfel, preocupările privind riscurile chimizării în agricultură, atât în ceea ce priveşte sănătatea consumatorilor, cât şi în planul efectelor ecologice s-au manifestat începând cu anii ’50. Totodată, demarează cercetările pentru a se găsi variantele tehnologice care să diminueze acest impact negativ, rezultatele lor concretizându-se în sisteme agricole alternative cum sunt: „agricultura ecologică (agricultura biologică, agricultura organică), agricultura durabilă, agricultura biodinamică, permacultura etc., care elimină sau diminuează substanţial consumul de îngrăşăminte chimice şi de pesticide8.Sistemele alternative reprezintă „sisteme de producţie agricolă care utilizează o gamă largă de tehnici şi metode considerate ca fiind diferite de acelea ale agriculturii convenţionale. Astfel, agricultura alternativă se bazează pe următoarele elemente: cultivarea de plante şi creşterea de specii de animale netradiţionale; obţinerea de alte produse agricole decât cele tradiţionale; servicii, agroturism, prelucrarea materiilor prime agricole şi alte activităţi bazate pe sisteme de producţie neconvenţionale, precum agricultura ecologică; marketing direct şi alte strategii antreprenoriale de marketing” 9 Agricultura alternativă se caracterizează prin „înlocuirea dezideratului productivist cu cel ecologic, raţional; diversificarea ramurilor şi a bazei biologice a producţiei agricole; combaterea dăunătorilor şi bolilor prin metode integrate, bazate pe principiul homeostaziei; utilizarea îngrăşămintelor organice (gunoi de grajd, composturi); valorificarea „vocaţiei” mediului şi conservarea fertilităţii solului, considerat cel mai valoros component al ecosistemului agricol” 10. Sistemele alternative au fost adoptate de ţările dezvoltate, în special în Uniunea Europeană şi în S.U.A. Astfel, în 1992, în U.E. sunt puse în aplicare primele „măsuri de

resursele exploataţiei agricole şi resursele naturale;

7 8

Pârvu C. Ecologie generală, Ed. Tehnică, Bucureşti 2001 http://mmq.ase.ro 9 Pârvu C. Ecologie generală, Ed. Tehnică, Bucureşti 2001 10 Radulescu,V,C, Produsele agroalimentare ecologice şi securitatea alimentară, 2007

12

însoţire” a reformei, care se referă la mediul înconjurător, recunoscându-se faptul că agricultorul îndeplineşte, simultan, două funcţii: - activitate de producţie agricolă ; - activitate de protecţie a mediului înconjurător, ceea ce înseamnă şi o diminuare a intensivităţii şi, implicit, a producţiei. Sistemele alternative îşi propun să menţină pe o perioadă cât mai mare potenţialul productiv al ecosistemului, acceptând condiţionările ecologice, dar aceasta diminuează cantitatea de produse obţinute. Extinderea lor la nivelul întregii suprafeţe agricole a lumii va limita puternic producţia, astfel încât performanţele obţinute prin „revoluţia verde” vor fi anulate. Prin urmare, putem spune faptul că, în prezent, există”două sisteme mari aplicate în agricultură care soluţionează fiecare în parte cele două variabile ale ecuaţiei alimentare: cantitatea şi permanenţa, dar nu există nici un sistem care să le soluţioneze pe ambele simultan, exigenţă menţionată în definiţiile formulate pentru securitatea alimentară” 11. De asemenea, în aceste sisteme cantitatea producţiei nu mai este prioritară, această poziţie fiind ocupată de menţinerea potenţialului productiv pe o durată nelimitată, fapt pentru care ele pot fi abordate prin conceptul mai larg al agriculturii durabile. Ideea unei agriculturi durabile (sustenabile) constă în ridicarea productivităţii acesteia, cu obţinerea unor profituri sigure şi constante cu minim de efecte negative asupra mediului şi asigurând securitatea alimentară a populaţiei. Agricultura durabilă este un „concept larg care prevede complexitatea acestui sistem de producţie, stabilitatea biologică a plantelor şi soiurilor cultivate, conservarea şi protejarea resurselor naturale, dar şi introducerea, apoi generalizarea tehnologiilor moderne cât mai productive” 12. Agricultura durabilă presupune tehnologii viabile economic pe o perioadă lungă de timp, cu recolte ridicate, obţinute cu costuri mai reduse. Orice sistem agricol trebuie să aibă o productivitate pe termen lung şi cât mai ridicată, care este condiţionată nu numai de calitatea bazei de resurse, dar şi de cadrul social şi economic. De aceea, durabilitatea sistemelor de producţie agricolă, are o dimensiune fizică şi una socio-economică. Mai concret, pentru a fi durabil şi viabil un sistem trebuie să îndeplinească următoarele condiţii:” menţinerea şi ameliorarea mediului fizic şi rezistenţă la presiunile exterioare sau la perturbaţiile puternice; satisfacerea cerinţelor societăţii în produse alimentare; asigurarea bunăstării economice şi sociale a producătorilor agricoli” 13.

11 12

Radulescu,V,C, Op. citate Mănescu,B, Cultura plantelor. 2005 13 Mănescu,B, op. citate

13

J.F. Parr (1990), consideră durabilitatea ca un concept ecologic cu consecinţe economice, ce recunoaşte dependenţa creşterii economice şi a bunăstării oamenilor (agricultorilor în cazul nostru) de resursele naturale pe care se sprijină toate sistemele vii, deci plantele cultivate şi animalele domestice. (http://www.ase.ro/biblioteca) Agricultura durabilă integrează trei mari obiective:    protecţia mediului; eficienţă economică; echitate economică şi socială.

Realizarea obiectivelor agriculturii durabile este responsabilitatea tuturor participanţilor la sistem, respectiv: agricultori, cercetători, cadre didactice, politicieni, consumatori 14.Îndeosebi producţia agricolă, în raport cu celelalte activităţi ce se derulează pe traiectoria filierei de produs, prezintă anumite particularităţi, care se răsfrâng asupra eficienţei economice. Drept urmare, eficienţa economică în domeniul agriculturii nu poate fi analizată în sine, fără a ţine seama de legăturile sale indestructibile cu eficienţa ecologică15. Conceptul de agricultură biodinamică Introdusă de Rudolph Steiner în anul 1924, agricultura biodinamică îmbrăţişează înţelesuri holistice şi spirituale ale naturii, cu ferma în interiorul acesteia, unde natura este un organism independent de dezvoltare, care ţine la minimum intrările externe: se foloseşte prepararea biodinamică, iar cerinţele includ, printre altele, armonia cu ritmurile cosmice, comerţ onest şi promovarea relaţiilor economice asociative între producători, procesatori, comercianţi şi consumatori 16. Agricultura biodinamică se bazează pe următoarele fundamente: - Ritmurile cosmice: ritmurile soarelui, lunii, plantelor şi stelelor influenţează creşterea plantelor. Prin planificarea în timp a activităţilor de arat, semănat şi recoltat, fermierul poate influenţa recoltele în avantajul său. - Vitalitatea: pe lângă caracteristicile fizice şi chimice, materia are o calitate vitală care influenţează organismele. Astfel, fermierii şi grădinarii care practică agricultura biodinamică au ca scop şi calitatea nu numai cantitatea.

14 15

V. Ion şi colab., 2003 Eficienţa ecologică este o caracteristică a activităţii de protecţie a mediului ambiant, în care efectele prevenirii şi înlăturării dezechilibrelor ecologice şi regenerarea mediului natural, în vederea restabilirii echilibrului ecologic, justifică alocarea şi utilizarea resurselor economice (Dicţionar de Economie, Ediţia a II-a, Ed. Economică, Bucureşti, 2001, p. 188). 16 Marton A. Ecologie generală, Ed. Universitătii Tehnică, Timisoara.,1995

14

- Preparatele biodinamice: anumite plante care apar în mod natural şi anumite materiale de la animale sunt combinate în preparate specifice şi aplicate în forme foarte diluate peste grămezile de compost, pe sol sau direct pe plante. Forţele din aceste preparate vor organiza elementele din interiorul plantelor şi animalelor. - Organismul fermei: ferma este considerată ca un organism unitar care integrează plante, animale şi oameni. Trebuie să existe un număr potrivit de animale care să ofere suficiente dejecţii pentru fertilizare, iar aceste animale trebuie hrănite cu furaje din fermă17 Agricultura biodinamică este un sistem de producţie agricolă avansat care a câştigat o mare atenţie datorită accentelor pe care le pune asupra calităţii alimentelor şi asupra sănătăţii solului. S-a dezvoltat astfel o nouă abordare a acestei situaţii, care conduce spre asocierea producătorilor şi consumatorilor pentru beneficiul lor reciproc. 18 Ideile lui Steiner au fost preluate şi dezvoltate de către Ehrenfried Pfeiffer în Germania. Acesta a lucrat iniţial în Germania şi Olanda, după care în Statele Unite ale Americii, publicând lucrarea intitulată ”Fecondite de la terre” în anul 1937. Agricultura biodinamică se practică în unele ţări ale lumii, în special în Statele Unite ale Americii, unde există şi multe organisme de sprijin şi certificare. Totuşi, practicarea la scară largă a agriculturii biodinamice nu este posibilă sau cel puţin, nu poate fi un obiectiv realist, întrucât, în condiţiile actuale, nu pot fi asigurate toate necesităţile, în ceea ce priveşte hrana şi materiile prime, la nivel mondial, pentru o populaţie în continuă creştere. Aşa cum reiese chiar din descrierea lui Rudolf Steiner şi din modul în care acesta a prevăzut acest tip de agricultură, ea este mai degrabă un mod de viaţă, o filozofie, care nu poate fi accesibilă oricui. Aceasta nu atât din motive legate de dorinţa sau plăcerea de a o practica, ci din raţiuni legate de modul de dezvoltare economică şi socială actuală, la nivel global. Agricultura ecologică (denumită şi organică sau biologică) a apărut în Europa ca urmare a unor experienţe negative determinate de utilizarea produselor chimice de sinteză, generate de tehnologiile agricole de tip intensiv, industriale, bazate pe mecanizarea şi automatizarea excesivă a tehnologiilor de producţie, precum şi datorită folosirii în cantităţi mari a pesticidelor pentru protecţia plantelor şi a biostimulatorilor în alimentaţia animalelor (antibiotice, hormoni etc). 19

17 18

19

Viorica Boboc, 2005 Frătilă Rodica, Tehnologii agricole comparate,2010. Parceddu E. Sistemul ecologic agricol, unitate a biosferei, Ed. Ceres, Bucuresti.1998

15

Agricultura ecologică a luat naştere la începutul secolului XX, însă principiile acestui sistem de agricultură au fost promovate după cel de-al doilea război mondial, de către consumatorii şi medicii preocupaţi de efectul alimentelor asupra sănătăţii oamenilor. 20 Pe parcursul anilor ’50, obiectivul principal atribuit agriculturii era de a satisface, datorită unei creşteri foarte importante a productivităţii agricole, nevoile primare de hrană şi creşterea nivelului de trai în C.E. Se înţelege, aşadar, că a fost greu pentru agricultura ecologică să obţină un ecou favorabil în acest context. În schimb, sfârşitul anilor ’60 şi mai ales anii ’70 corespund cu apariţia conştientizării importanţei protecţiei mediului, la care agricultura ecologică putea da un răspuns adecvat. S-au creat noi asociaţii regrupând producători, consumatori, şi alte persoane interesate de ecologie, de o viaţă legată de natură. Aceste organizaţii şi-au dezvoltat propriile caiete cu îndatoriri, cu reguli de producţie ce trebuie respectate21. Cu toate acestea, agricultura ecologică a înflorit cu adevărat în decursul anilor ’80 când modelul nou de producţie şi interesul consumatorilor pentru aceste produse a continuat să crească, atât în majoritatea ţărilor europene, cât şi în alte ţări, ca SUA, Canada, Australia şi Japonia. Asistăm acum la o creştere importantă a numărului de producători şi la o demarare de iniţiative în domeniul prelucrării şi comercializării produselor ecologice. În decursul timpului numeroase persoane au contribuit şi influenţat dezvoltarea agriculturii ecologice prin munca lor practică şi prin numeroase studii. Acest context favorabil dezvoltării agriculturii ecologice se datorează, în mare parte, grijii consumatorilor de a vedea expuse produse sănătoase şi de a respecta mai mult mediul. În paralel, serviciile administrative oficiale recurg, treptat, la recunoaşterea agriculturii ecologice introducând-o în temele de cercetare şi adoptând o legislaţie adecvată acestui sector (de exemplu, în Austria, Franţa, Danemarca). Pe de altă parte sunt acordate subvenţii atât la nivel naţional, cât şi la nivel regional de către unele state membre din profitul obţinut din acest tip de agricultură22. În ciuda acestor eforturi, agricultura ecologică a rămas, totuşi, în această perioadă, cu un handicap datorat confuziei care există în ochii consumatorilor privind însăşi semnificaţia conceptului de agricultură ecologică şi restricţiile pe care le implică aceasta. Această confuzie este cauzată, mai ales, de existenţa mai multor "şcoli" şi "filozofii" diferite, de absenţa unei armonii a terminologiei folosite, de prezentarea heterogenă a produselor, de amestecul care se face între produsele ecologice, produsele de calitate, produsele naturale, etc. Utilizarea

20 21 22

Pârvu C. Ecologie generală, Ed. Tehnică, Bucureşti 2001 www.plantmed.bioagro.ro www.plantmed.bioagro.ro

16

frauduloasă a indicaţiilor care fac referire la acest mod de producţie contribuie, pe de altă parte, la întărirea acestei confuzii. (www.plantmed.bioagro.ro) Alături de agricultura organică şi biologică a apărut din anul 1978 un nou concept, cel al „permaculturii”, o agricultură cu faţă umană, care are drept obiectiv ameliorarea producţiei pe timp îndelungat, cu un consum energetic redus. Permacultura se bazează pe tradiţia agricolă din zonă, pe îngrăşăminte naturale, pe diversitatea biologică a plantelor cu rol alimentar şi pe respingerea totală a îngrăşămintelor chimice şi a pesticidelor23. Agricultura organică-biologică şi permacultura deşi au adepţi, nu sunt aplicate pe scară largă, nefiind agreate de specialişti. Ele sunt încă privite cu multă prudenţă, deşi unele idei sunt interesante şi demne de luat în seamă. Opozanţii acestor sisteme de agricultură consideră că este imposibil la ora actuală şi în viitor să se producă alimente suficiente fără utilizarea îngrăşămintelor. Ei susţin o agricultură durabilă şi cu dezvoltare echilibrată, care să favorizeze o producţie integrată, în care intrările de resurse să fie utilizate mai economic şi mai eficient. Avantajele legumiculturii ecologice: 1. Este cea mai profitabila afacere familiala care se poate desfasura intr-o ferma agricola relativ mica (2-10 ha); 2. Toate mesele si felurile de mancare contin legume, iar astazi, din ce in ce mai multa lume acorda atentie sporita alimentatiei sanatoase, naturale; 3. 72% din piata europeana cere produse "bio" 4. Piata sigura de desfacere este un atuu perfect pentru o afacere rentabila; 5. Conditiile pedo-climatice din tara noastra se preteaza la obtinerea cu usurinta a unor culturi ecologice variate si atat de dorite de piata europeana. Agricultura ecologică se impune astăzi ca o practică modernă, cu rezultate care au la bază date ştiinţifice ce creează o nouă concepţie despre viaţă, muncă şi agricultură, cu eficienţă sporită şi care poate asigura produse în concordanţă cu cerinţele exigente ale consumatorilor. Relaţia AGRICULTURĂ - ALIMENTAŢIE - SĂNĂTATE este din ce în ce mai evidentă, deoarece în mare parte „bolile civilizaţiei" sunt puse pe seama unei alimentaţii necorespunzătoare calitativ, urmare a exceselor de utilizare a chimizării în cadrul tehnologiilor intensive şi ca atare piaţa produselor ,bio" este din ce mai căutată şi mai apreciată. Agricultura ecologică este considerată ca fiind singura alternativă pentru mileniul trei. Cu toate părţile pozitive, sistemul de agricultură biologică nu este viabil, prin faptul că nu este capabil de o mare bioproductivitate pe suprafeţe intinse. Pe parcele mici randamentul este ridicat, cu intrări minore de energie, dar el nu poate satisface cerinţele în produse
23

Bujor Mănescu, Ingineria ecosistemelor agricole, 2005

17

alimentare ale unei populaţii pentru simplul motiv că este foarte vulnerabil la presiunile din exterior, mai ales al bolilor şi dăunătorilor, care reduc constant recolta. In SUA, Elveţia, Olanda, Germania, fermele biologice au rămas ca mici enclave în marele teritoriu al agriculturii industrializate, dotată cu cele mai moderne mijloace de conducere a tehnologiei. Agricultura biologică este reglementată în Comunitatea Europeană prin Directiva 2092/91 şi alte recomandări mai noi.Reconversia la agricultura biologică este susţinută financiar de organismele europene şi unele state ca Danemarca, Germania, Anglia, Elveţia, Olanda, Spania. In concluzie se poate spune , că totuşi, agricultura biologică poate fi aplicată cândva, numai trecând prin stadiul agriculturuii ecologice al cărui edificiu se construieşte teoretic şi practic acum. 1.3. Zone legumicole în România Zonarea reprezintă repartizarea sau amplasarea culturilor în acele teritorii unde ele au condiţii ecologice favorabile pentru formarea unei recolte stabile de a evidenţia potenţialul lor natural de producţie. Prin zonare se pun de acord cerinţele plantelor cultivate şi particularităţile lor biologice fata de mediul înconjurător, în zonare se respectă optimul ecologic, adică acel raport între cerinţele culturilor şi factorii de mediu. Prin zonarea speciilor legumicole se înţelege repartizarea teritorială a culturilor de legume pe baza interdependentei unor factori care favorizează sau limitează posibilităţile de valorificare a potenţialului biologic, imprimând legumiculturii un pronunţat caracter zonal. România face parte din centura climatică temperata a emisferei nordice, unde s-au format zone horticole productive, cu o mare diversitate de specii şi sisteme de cultură. De aceea, resursele pedo-climatice trebuie folosite cu eficienţă maximă, în care sens este obligatorie monitorizarea lor permanentă. În ţara noastră, primele lucrări de zonare au fost începute în anii 1953-1954 de către specialiştii din institutele de cercetare şi învăţământ superior, în acea perioadă zonarea s-a făcut ţinându-se seama în special de cerinţele economice, culturile legumicole fiind repartizate în jurul oraşelor şi centrelor muncitoreşti, creându-se bazine pentru aprovizionarea populaţiei cu legume. 24 Între anii 1956-1961, Comisia de zonare a Ministerului Agriculturii a efectuat o lucrare de zonare a legumiculturii ce viza perspectiva pentru următorii 10-15 ani. În urma acestei acţiuni au fost delimitate 6 zone legumicole care ţineau seama de împărţirea administrativă din
24

www.mpadr.ro

18

acea etapă. 25 În raport cu cerinţele plantelor faţă de factorii de mediu au fost întocmite hărţi ecologice pentru nouă specii legumicole dintre cele mai importante, delimitându-se zone foarte favorabile, favorabile şi nefavorabile, corespunzător fiecărei specii. A treia lucrare de zonare s-a efectuat ţinându-se seama de măsurile de intensivizare a legumiculturii (1975-1977). În concordanţă cu acestea, arealul de favorabilitate pentru cultura legumelor s-a extins şi s-au stabilit trei zone legumicole foarte importante aşa cum precizează Voinea şi colab., 1977. - Zona I se limiteaza la campiile din sudul si estul tarii, Campia de Vest si Campia Dobrogei, diverse din punct de vedere pedoclimatic. In campia de sud-vest, pe soluri ceoziomice si de lunca, se preteaza foarte bine culturile termofile, destinate pentru productii timpuri si de varatoamna, cu randamente ridicate. In Dobrogea, in partea de nord, de-a lungul Dunarii se cultiva legume timpurii si tarzii pentru consum proaspat si industrializare, iar pe litoral, intr-o subzona caracteristica din punct de vedere climatic, se produc legume semitimpurii si indeosebi de toamna, mai ales la plantele termofile. Este zona cu cea mai mare suprafata cultivata. Zona I este cea mai mare - circa 50% din suprafata totala ocupata cu legume - si asigura cele mai bune corelatii dintre cerintele speciilor - soiuri si hibrizi de legume cu factorii naturali si cuprinde doua subzone: subzona I,
26

cu un climat de stepa, cu 400-500 mm precipitatii anuale, cu

temperatura medie anuala de 10- 11°C, cu soluri in cea mai mare parte de tip ceoziom si soluri aluvionare cu fertilitate ridicata sau soluri brun deschise de stepa. Aceasta subzona acopera partea de sud-est a tarii - Campia Bailestiului, Boianului, Buasului si Baraganului, Lunca Dunarii si Dobrogea si cuprinde judetele Dolj, Olt, Teleorman, Giurgiu, Calarasi, Ialomita, partea de sud a judetului Buzau, Braila, Galati, Tulcea, Constanta si partea de sud a judetului Mehedinti. Subzona I asigura conditii climatice si de irigare pentru toate speciile legumicole si indeosebi pentru cele pretentioase la caldura: ardei, patlagele vinete, tomate, castraveti, pepeni, fasole si altele asemenea; subzona a II-a, 27 caracterizata prin precipitatii medii anuale cuprinse intre 550 si 650 mm, temperaturi medii anuale de 10,5-11°C, umiditate relativa de 65-75% si soluri de tip ceoziom, brune de padure, de lunca, lacovisti si nisipuri solificate. Ocupa Campia de Vest a Banatului si Crisanei, incluzand judetele Timis, Arad si Bihor. In aceasta subzona se pot cultiva majoritatea speciilor legumicole.

25 26 27

www.mpadr.ro www.mpadr.ro www.mpadr.ro

19

Suprafaţa ocupată cu legume este de 26.690 ha, ceea ce reprezintă cam 13,64% din suprafaţa cu legume a ţării 28. Dintre legumele care se cultivă, ponderea cea mai mare o au tomatele – culturi timpurii în câmp şi protejate în sere şi solarii.

ţară.

e umiditatea relativă a aerului are valori de 65 – 80%. Solurile predominante sunt cele brune. Suprafaţa cultivată cu legume este de 62.000 ha, adică 32% din totalul suprafeţei pe Fig. 1 – Zonarea plantelor legumicole sursa www.mapdr.ro

Zona a II-a cuprinde dealurile subcarpatice joase din nordul Olteniei - partea de nord a judeţului Mehedinţi, judeţele Gorj şi Vâlcea, Muntenia - judeţele Argeş, Dâmboviţa, Prahova şi nordul judeţului Buzău, Câmpia Moldovei cu spaţiul cuprins între Şiret şi Prut şi luncile aflate la confluenţa cu unii afluenţi ai Şiretului - judeţele Vrancea, Bacău, Vaslui, Neamţ, laşi, Botoşani şi Suceava, lunca Mureşului, Ariesului, Somesului, cursul inferior al Tsavelor, valea Crisurilor, judeţele Caraş-Severin, Satu Mare şi parţial Sălaj, Bistriţa-Năsăud, Cluj, Alba, Mureş şi Hunedoara. Din punct de vedere climatic se caracterizează prin temperaturi medii anuale de 9-10°C, precipitaţii medii anuale de 450-550 mm, umiditatea relativă de 65-80%. Solurile predominante sunt cele brune. Aici se cultivă plante mai puţin pretenţioase la căldură şi plante termofile cu perioada de vegetaţie mai scurtă, pe suprafeţe mai reduse. Zona a II-a ocupa circa 30% din
28

www.ins.ro

20

suprafaţa totală cultivată de legume, principalele culturi fiind cele din grupa verzei, rădacinoasele, bulboasele şi tomatele. Zona a III-a ocupa circa 20% din suprafaţa de legume a României şi se caracterizează prin temperaturi medii anuale de 8-8,7°C, precipitaţii medii anuale de 600-650 mm şi o umiditate relativă medie a aerului cuprinsă între 57% şi 65%29. Zona a III-a acoperă regiuni de dealuri din Transilvania - o parte a judeţelor Alba, Cluj, Sălaj, Bistriţa-Năsăud, Mureş, Hunedoara şi judeţele Braşov, Maramureş, Sibiu şi Covasna. Principalele tipuri de sol sunt cele brune de pădure slab său mediu podzolite şi aluvionare. În această zonă se cultivă în special legumele rădacinoase, varzoase şi bulboase, iar în anumite microzone se cultivă şi castraveţi, fasole de grădină şi mazăre de grădină. Microzonarea este un subsistem al zonarii care conturează arealul unor culturi legumicole la scară redusă. Microzonarea este impusă de amplitudinea variaţiei factorilor pedoclimatici şi social-economici specifici unei zone. În cadrul oricărei zone există suprafeţe de teren care sunt avantajoase pentru cultura legumelor dintr-o anumită categorie ca urmare a expoziţiei sau protejării naturale30. Cultura tomatelor timpurii, semitimpurii şi târzii, care reprezintă aproximativ 25% din suprafaţa cultivată cu legume, este amplasată în zona I-a şi a II-a. Aici se găsesc bazine consacrate orientate în direcţia specializării pe diferite tipuri de culturi. Se evidenţiază bazinele: Arad, Sannicolaul Mare, Băileşti, Alexandria, Zimnicea, Vidră. Cultura cepei este zonata în sudul ţării, o parte în Câmpia de Vest, dar şi pe suprafeţe însemnate în judeţul Iaşi. Cultura ardeiului se regăseşte pregnant în zona I-a şi a II-a, având aceleaşi cerinţe ca şi tomatele. Varza găseşte condiţii favorabile de cultura în toate zonele ţării, caracterizându-se printr-o plasticitate deosebită. Totuşi cultura timpurie de varză se practică în special în sudul şi în vestul ţării. Mazărea de gradină a fost amplasată cu precădere în împrejurimile fabricilor de conserve, dar condiţii foarte bune găseşte în zona a II-a. Fasolea de grădină este o plantă mai pretenţioasă din punct de vedere al condiţiilor de mediu, dar se cultivă totuşi în toate zonele şi asigură şi producţii mai timpurii, dar se poate cultiva şi în cultură a două în special în sudul ţării ( realizând două recolte pe an). Castraveţii deşi sunt plante pretenţioase la căldură, se cultivă în sudul ţării, dar şi în podişul
29 30

http://www.legex.ro http://www.scribd.com/ZONAREA-LEGUMELOR

21

Transilvaniei şi nordul Moldovei, datorită unei vechi tradiţii şi a condiţiilor microzonale favorabile31. Legumele rădacinoase întâlnesc condiţii favorabile în toate zonele ţării, dar cele mai bune rezultate se obţin în Câmpia de Vest şi în centrul Transilvaniei. Datorită cerinţelor de asfel de legume, cultura s-a extins şi în jurul oraşelor mari din sudul ţării cu rezultate economice bune. Fasolea de grădină şi castravetele, care seamănă în privinţa cerinţelor cu fasolea, dau cele mai bune rezultate pe luncile râurilor. Pentru pepenii verzi şi galbeni care cer multă căldură şi au rezistenta la secetă, cele mai favorabile de cultură sunt situate, în special, în Câmpia Dunării, Dobrogea, sudul Moldovei şi Câmpia de Vest. Bazinele legumicole: Ca urmare a concentrării legumiculturii în jurul acestor centre populate au luat naştere adevărate bazine legumicole, cunoscute în întreaga ţară. Astfel, în Câmpia Dunării există bazinul legumicol din jurul Bucureştiului, bazinul Argesului şi Şabărului, bazinul Ploiestiului, bazinul Buzsului şi bazinul Galaţiului. În câmpia Olteniei, bazinele cele mai importante sunt: în jurul Craiovei, valea Oltului (Caracal) şi valea Jiului (Filiaşi). În Dobrogea, bazinele cele mai importante sunt: valea Carasului şi zonele îndiguite din Lunca Dunării. În vestul ţării sunt cunoscute bazinele legumicole: Arad, Timişoara, Oradea, SacuieniMarghita. În PodiŞul Transilvaniei, bazinele legumicole mai importante sunt: lunca Ariesului, Sibiu, Mediaş, Alba-Iulia, Tg. Mureş, Luduş. CAPITOLUL II PRINCIPALELE LUCRĂRI ÎN LEGUMICULTURĂ 2.1 Culturile legumicole în camp, sere si solarii Plantele legumicole prin specificul biologiei şi tehnologiei se cultivă în diferite sisteme şi metode de cultură, ceea ce asigură aprovizionarea cu produse în tot timpul anului. Sistemele şi metodele de cultură sunt cuprinse în tehnologii unitare pe specii sau grupe de specii, pe această cale realizându-se eşalonarea producţiei şi industriei prelucrătoare în tot timpul anului, în funcţie de principalele tipuri de cultură : cultura tomatelor; cultura ardeiului; cultura vinetelor; cultura morcovului; cultura pătrunjelului pentru rădăcină; cultura păstârnacului;
31

http://www.scribd.com/ZONAREA-LEGUMELOR

22

cultura ţelinei pentru rădăcină; cultura ridichilor; cultura sfeclei roşii; cultura cepei; cultura usturoiului; cultura prazului; cultura verzei albe; cultura verzei roşii; cultura verzei de bruxelles; cultura conopidei; cultura guliei; cultura fasolei de grădină; cultura mazării de grădină; cultura bamelor; cultura cartofului; cultura castraveţilor; cultura dovlecelului; cultura pepenelui galben; cultura pepenelui verde; cultura salatei; cultura spanacului; cultura cicoarei de grădină; cultura hreanului; cultura leuşteanului; cultura tarhonului; cultura mărarului; cultura cimbrului. În funcţie de specificul legumei se adopta şi sistemul de cultură, care poate fi: în teren descoperit, în sere şi în solarii. Sistemul de cultură în teren descoperit se practică la toate speciile de legume, în perioada martie-octombrie, cu recoltarea produselor în perioada aprilienoiembrie. În funcţie de durata perioadei de vegetaţie, epoca de semănat sau plantat, începutul şi sfârşitul recoltării, condiţiile climatice, se deosebesc următoarele metode de cultură: - timpurie sau de primăvară-vară, în perioada martie-iulie la rădăcinoase, bulboase, verdeţuri, vătzoase, solano fructoase, păstăioase; - semitimpurie sau de vară, în perioada mai-august la solanacee, varză; - târzie sau de toamnă, în perioada iunie-octombrie, la varză, tomate, vinete, fasole, verdeţuri. Sistemul de cultură protejată se practică la unele specii de legume în perioada martieiunie şi septembrie-octombrie, folosind materiale de protejare, tipuri de construcţii şi posibilităţi de încălzire.Protejarea permite crearea de microclimat favorabil în scopul grăbirii înfloritului şi fructificării, deci a protejării recoltei, mai ales în condiţii de temperatură scăzută în exterior.In cadrul acestui sistem se practică următoarele metode: protejarea terenului (mulcirea) sau acoperirea lui cu material plastic cu scopul asigurării unui regim de temperatură şi umiditate favorabil grăbirii formării organului comestibil (castravete, dovlecel, salata, ardei gras, sparanghel); protejarea plantelor cu perdele (culise) din plante agricole în vegetaţie (porumb, secară etc), din deşeuri agroforestriere (tulpini de floarea soarelui, coarde de viţă,ramuri etc) sau din panouri de material plastic la pepene şi solano fructoase; - protejarea plantelor cu adăposturi joase confecţionate din material plastic la culturile de castraveti, verdeţuri, varză, solano-fructoase; protejarea plantelor cu adăposturi înalte ( sere sau solarii confecţionate din lemn, metal acoperite cu material plastic) la aceleaşi culturi de mai sus. Sistemul de cultură forţată se practică în construcţii speciale (sere) din metal, sticlă, cu încălzire în tot timpul sezonului rece pentru culturi de legume solano fructoase, castravete, fasole, verdeţuri.Metodele de cultură diferă în funcţie de tipul serei32:
32

www.agricultor.ro

23

-

sere tip bloc industrial din sticlă încălzite tehnic; sere individuale, din plastic, încălzite tehnic; sere bloc şi individuale încălzite de la soare. Indiferent de sistemul de cultură, toate legumele vor fi semănate într-o anumită epoca

de semnat ce reprezintă perioada în care se face semnatul. Pentru condiţiile ţării noastre, sunt trei epoci: toamna, primăvară şi vara. Epoca de semnat depinde de specia de plante, de biologia fiecărei specii, de soiurile sau hibrizii cultivaţi, de condiţiile de climă, sol, relief şi temperatura solului, de scopul pentru care se face cultură, de termenul de livrare. Semnatul se efectuează cu maşina, în rânduri şi, numai în cazuri rare, prin împrăştiere cu mâna sau cu maşinile acolo unde se poate lucra cu semnataroarea, în arături sau pe suprafeţe restrânse în legumicultura la plante cu vegetaţie scurtă, care nu se prăsesc şi nu se răresc. Semănatul cu maşina se practică în mai multe variante: Semănatul în rânduri obişnuite. Distanţa dintre rândurile de plante este de 12 - 15 cm, iar între plante de 0,25 - 4 cm., în funcţie de speciile sau soiurile de plante. Se foloseşte la cereale păioase, la unele plante leguminoase, la inul de ulei. Semănatul în rânduri dese. Se caracterizează printr-o distanţa între rânduri de 6-8 cm. Astfel, se seamănă culturile cu o desime mare la unitatea de surpafata, având avantajul faţă de metoda precedentă a realizării unei distanţe mai mari pe rând între plante şi, prin urmare, un spaţiu de nutriţie mai corespunzător. Semănatul în rânduri depărtate. Distanţa între rânduri, cel mai frecvent, este curpinsa între 30 - 80 cm, în funcţie de cultură respectivă. Această metodă prezintă vantajul că permite efectuarea prăsitului mecanic între rânduri, fiind vorba de culturi prăsitoare. Metoda are mai multe subvariante: semnatul bob cu bob, în benzi şi în cuiburi. Semnatul bob cu bob asigura distribuirea în brazda a seminţelor, câte una, la distanţe aproximativ egale, înlăturându-se astfel lucrarea de rărit. Semănatul în benzi constă în semănatul unui număr de rânduri mai apropiat, iar între acestea se lasa distanţe mai mari pe unde circula tractorul atunci d\când se fac lucrări de întreţinere sau de recoltat. Semănatul în cuiburi. Lucrarea aceasta se referă la introducerea în sol a mai multor seminţe la un loc. Semănatul în coame. Pe solurile cu exces de umiditate, se foloseşte metoda aceasta. Maşina de semănat executa coamele în care sunt introduse seminţele. Datorită denivelărilor realizate la semănat, se măreşte suprafatade evaporaţie a apei, iar seminţele găsesc condiţii mai bune pentru încolţire. 24

Semănatul în rigole. Seminţele sunt introduse în rigole (şanţuri) deschise de nişte piese de rarita ataşate la brăzdarele semănătorii. Pe măsură ce plantele cresc, odată cu lucrările de întreţinere se aruncă pan\mant de pe coama în rigole până când suprafaţa terenului devine netedă. Metoda se practică în zonele aride, asigurându-se introducerea seminţelor în pământ reavăn şi o înrădăcinare mai adâncă a plantelor33. Semănatul în culise. Se practică, de obicei, în legumicultura, în zone cu vânturi puternice şi frecvente. În acest scop se seamănă benzi formate din 2 - 4 rânduri de porumb sau alte plante cu talie înaltă, iar între ba\enzi s ecultiva fasole, pepeni, castraveţi, ardei etc. Adancimea de semanat are influenţă asupra germinaţiei, răsăririi şi uniformităţii culturii. Variază intare limite destul de mari, în funcţie de o serie de factori: mărimea seminţei şi puterea de străbetere, particularităţile de germinaţie, umiditatea solului, data semanatului, metoda de recoltare, textura solului. 2.2 Clasificarea legumelor În sfera pieţelor agricole, pentru valorificarea produselor agricole se pot distinge mai multe criterii de clasificare, dintre care se pot aminti următoarele34: Din punct de vedere al părţii din plantă care se consumă, produsele agricole se pot împărţi în: • fructe (organul folosit în consum este fructul, ca de exemplu: mere, nuci, ardei etc); • seminţe (în consum se folosesc seminţele, ca de exemplu: grâul, inul de ulei, bobul de linte etc); • frunze (în consum se folosesc frunzele, cum ar fi de exemplu: salata, spanacul, etc); • inflorescenţe (exemplu: conopida); • tulpini (organul care se consumă poate fi tulpina subterană (exemplu: cartoful) sau • rădăcini tuberizate (exemplu: morcovul, sfecla roşie, etc). Din punct de vedere al gradului de maturitate, produsele agricole vegetale se pot împărţi în următoarele grupe: - maturitatea de recoltare, reprezentând faza de dezvoltare în care produsele agricole au forma, mărimea şi culoarea caracteristice soiului, în condiţiile agropedoclimatice ale scopului urmărit;
33 34

Popescu V-Legumicultura, vol I- Editura Ceres-1996 Popescu V-Legumicultura, vol I- Editura Ceres-1996

25

- maturitatea de consum, reprezentând faza în care produsele au acumulat suficiente substanţe de rezervă şi după recoltare pot dobândi maximum de însuşiri gustative; - maturitatea comercială, reprezentând faza de dezvoltare în care produsele agricole au dobândit însuşiri cerute de comerţ deci sunt apte pentru a fi valorificate pe piaţă; - maturitatea tehnică, reprezentând faza în care produsele au acumulat suficiente substanţe de rezervă pentru a corespunde scopurilor de industrializare; - maturitatea fiziologică, reprezentând faza în care produsele au acumulat maximum de substanţe de rezervă, seminţele şi-au terminat ciclul morfologic şi sunt apte pentru a germina. Din punct de vedere al gradului de perisabilitate, produsele sunt grupate în patru categorii precizate în SR 6952/64, astfel: • produse foarte uşor perisabile, în care intră anumite produse vegetale, ca de exemplu fructe: căpşuni, mure, anumite legume etc, precum şi o serie de produse animale, ca de exemplu, laptele, carnea etc.; • produse uşor perisabile, ca de exemplu, fructe: piersici, caise, struguri, cireşe, vişine etc. sau legume: ardei, varză de vară etc); • produse perisabile cum sunt anumite fructe ca: mere, pepeni, struguri de masă etc. sau legume ca: pătlăgele vinete, ridichi de toamnă, cartofi de vară etc; • produse rezistente, ca de exemplu: cerealele, unele fructe ca: nuci, alune, etc, unele legume ca: ceapa, cartofii de toamnă etc. Din punct de vedere comercial, produsele se pot clasifica având ca principal criteriu, data apariţiei acestora pe piaţă35. Acest moment al apariţiei pe piaţă este determinat de însuşirile speciilor sau soiurilor, de condiţiile existente în zona de producţie, precum şi de metodele agrotehnice aplicate de producători pentru grăbirea sau întârzierea maturării, în funcţie de cerinţele consumatorilor. Din acest punct de vedere se folosesc terminologiile următoare: • trufandale (produsele, de regulă, cele horticole, date în consum în afara perioadei normale de apariţie); • produsele horticole de „vară", de „toamnă", de „iarnă" (definite după perioada lor de consum); Uneori în locul denumirilor de mai sus se folosesc denumirile: extratimpurii, timpurii şi târzii. Din punct de vedere al gradului şi posibilităţilor de transformare (procesare) se disting trei categorii de produse:

35

www.apubb.ro

26

- produse agricole brute, fiind reprezentate prin acele produse în stare proaspătă, netransformate pentru consumul alimentar sau ca materie primă pentru industriile de transformare; în majoritatea cazurilor, producătorii agricoli comercializează producţia lor sub forma produselor agricole brute; - produse alimentare intermediare, care sunt rezultatul primelor etape de transformare a produselor agricole brute şi care conţin toate componentele produselor agricole (de exemplu, făina rezultată din boabele de grâu conţine toate componentele produsului agricol brut, cum ar fi: gluten, vitamine, arome, etc); - produse agroalimentare, care sunt reprezentate de produsele agricole, brute transformate şi/sau condiţionate destinate consumatorilor; transformarea este făcută în cadrul activităţii de bază a agenţilor economici specializaţi sau în cadrul sectoarelor de industrializare existente în activitatea unor producători agricoli. În afara acestor criterii de clasificare, produsele agricole mai pot fi clasificate din punct de vedere tehnologic (având în vedere posibilităţile acestora de utilizare în industrie ca materie primă), după componentul chimic cu ponderea cea mai mare (de exemplu, produse bogate în amidon, substanţe pectice, vitamine etc). În ultimii ani produsele horticole au fost clasificate după valoarea lor nutritivă. Rick, C.M., 1978 arată că pe plan mondial există o clasificare a legumelor după valoarea lor nutritivă astfel: l.Brocoli, 2. Spanacul, 3. Varza de Bruxelles, 4. Fasolea, 5. Mazărea, 6. Sparanghelul, 7. Anghinarea, 7. Conopida 10. Morcovul, 14. Cartoful, 15. Varza, 16. Tomatele 26. Salata. 2.3 Pregatirea terenurilor,a spatiilor de cultura si utilajele folosite Particularităţile biologice ale plantelor legumicole impun cultivarea lor pe terenurile cele mai fertile şi cu posibilităţi de exploatare intensivă si raţională în tot timpul anului. Când se pune problema alegerii terenului pentru o fermă legumicolă se va ţine seama de36: factori climatici; factori pedologici; factori social-economici. Factorii climatici. Vom ţine seama de: temperatura aerului, temperatura solului; umiditatea aerului; nebulozitatea; precipitaţiile atmosferice; vânturile. Interesează în mod deosebit temperatura medie anulă; temperatura lunii cea mai caldă; suma precipitaţiilor în luna cea mai secetoasă; numărul de zile fără îngheţ; epocile calendaristice ale îngheţurilor târzii de primăvară şi timpuri de toamnă; frecvenţa grindinei etc.
36

Stan, N. şi Munteanu N.Legumicultură, vol.II, Editura “Ion Ionescu de la Brad” Iaşi. 2001

27

Factorii pedologici. Terenul trebuie să fie pe cât posibil comasat într-un singur trup, să fie adăpostit de vânturile predominante din regiune37. Este recomandabil ca terenul să fie plan sau cu o uşoară pantă spre sud, sud-vest, sudest, nesupus inundaţiilor, asigurat cu o sursă sigură de apă pentru irigare, cu pânza de apă freatică la adâncime mai mare de 2 m, ferit de surse de poluare. Solul trebuie să aibă grad ridicat de fertilitate, strat arabil profund, conţinut ridicat în substanţă organică (4-5 % humus), cu textură uşoară (nisipo-lutoasă sau luto-nisipoasă), structură bună, capacitate bună de reţinere a apei, care se lucrează uşor, se încălzeşte şi se zvântă repede şi nu face crustă. Cele mai potrivite sunt solurile de luncă, aluvionare, cu procesul de solificare avansat. Solurile luto-argiloase sunt indicate într-o măsură mai mică, iar cele nisipoase şi argiloase pot fi folosite numai după ce au fost fertilizate cu cantităţi mari de îngrăşăminte organice. Factorii social-economici. Terenul să fie situat cât mai aproape de centrale de desfacere a produselor, să aibă asigurate căi de comunicaţie practicabile în tot timpul anului (căi ferate, şosele asfaltate). Dacă producţia este destinată prelucrării pe cale industrială, este bine ca ferma să fie amplasată în apropierea fabricilor de conserve; să existe posibilitatea asigurării forţei de muncă necesare; pe cât posibil să fie amplasate în apropierea complexelor zootehnice, pentru a putea folosi în mod eficient îngrăşămintele organice şi a valorifica deşeurile de produse legumicole. În grădina de lângă casă, locul de cultură a legumelor trebuie să fie însorit în cea mai mare parte a zilei. Poziţia grădinii de legume faţă de punctele cardinale, faţă de construcţiile existente, trebuie astfel aleasă încât factorii de mediu, în primul rând lumina şi căldura, să fie prezenţi pe o durată de timp cât mai mare (Suciu Z., 1987). La amenajarea terenului pentru cultivarea plantelor legumicole trebuie avută în vedere necesitatea folosirii intensive a solului, posibilitatea practicării unui număr mare de tehnologii şi mecanizarea procesului de producţie la cât mai multe specii38 . Amenajarea terenului presupune: nivelarea de bază, amenajarea pentru irigare, împărţirea în sole şi parcele, trasarea drumurilor şi amenajarea sediului fermei. Prin nivelarea de bază se asigură terenului o pantă generală de 1-3 %o pe direcţia rigolelor de udare. Alegerea terenului destinat culturii legumelor se face în funcţie de plantele cultivate, modul şi sistemul de cultură.Se aleg de regulă terenurile plane sau cu pante foarte mici, orientate spre sud-est sau sud-vest, adăpostite de vânturi şi curenţi reci, în apropierea unei surse
37

Ibidem

28

corespunzătoare de apă pentru irigaţii şi cât mai apropiate de căi de comunicaţie modernizate.Se evită terenurile umede sau pe care bălteşte apa, precum şi cele infectate de boli şi infestate de buruieni şi dăunători.39 Organizarea teritoriului pe care se amplasează culturile legumicole urmăreşte în principal concentrarea şi comasarea suprafeţelor, precum şi specializarea producţiei, în funcţie de destinaţia produselor obţinute. Culturile succesive reprezintă sistemul prin care pe aceeaşi suprafaţă de teren se cultivă una după alta două sau mai multe culturi într-un singur an. In cadrul acestui gen de cultură există o cultură de bază sau principală şi una sau două culturi secundare. Cultura de bază ocupă terenul o perioadă de timp mai îndelungată, fiind şi cea de la care se realizează volumul de producţie cel mai însemnat, preponderentă din punct de vedere economic.Cultura secundară poate fi anterioară sau următoare şi ocupă terenul fie înaintea culturii de bază, fie după aceasta. Exemplu : Cultura de bază: tomate timpurii, de vară, de toamnă , culturi succesive : salată, spanac; sau cartofi timpurii- cultura de bază şi varza de toamnă – cultura succesivă. Culturile asociate sau intercalate reprezintă sistemul în care pe aceeaşi suprafaţă şi în acelaşi timp se cultivă două sau mai multe specii. In cadrul acestui sistem se deosebeşte o cultură principală, cea care prezintă importanţă economică mai mare şi una secundară. Asocierea culturilor se face de obicei prin dispunerea alternativă a rândurilor sau benzilor culturii principale cu acelea ale culturii secundare. Legumele fiind plante foarte pretenţioase faţă de apă şi substanţele fertilizante, sunt cu atât mai exigente faţă de lucrările solului, care urmăresc reţinerea apei, aerisirea solului şi mobilizarea rezervelor de substanţe fertilizante.Ca şi la culturile agricole, lucrările solului la legume se grupează în lucrări de bază şi de pregătire înainte de semănat şi plantat. Specific pentru culturile legumicole este faptul că lucrările de pregătire a terenului se execută primăvara, vara şi toamna, în funcţie de epoca de semănat şi plantat, ţinând seama de sistemul şi metoda de cultură, tipul de sol şi starea vremii. Lucrările se aplică diferenţiat pentru culturile în ogor propriu, pentru culturile succesive, pentru culturile din sere. Tehnologia modernă implică40 următoarele lucrări de pregătire a terenului, valabile pentru toate sistemele de cultură dar aplicate diferit de la cultură la cultură: -îndepărtarea materialelor de susţinere a plantelor (araci, spalier); - înlăturarea resturilor vegetale (vreji);
38 39

Dumitru Indrea; Alex-Silviu Apahidean , Editura: Ceres, Ghidul cultivatorului de legume,2004 www.apubb.ro 40 Dumitru Indrea; Alex-Silviu Apahidean , Editura: Ceres, Ghidul cultivatorului de legume,2004

29

- afânarea terenului; - nivelarea; - udarea de aprovizionare; - fertilizarea de bază; - arătura de toamnă; pregătirea patului germinativ în vederea semănatului sau plantatului; - modelarea terenului prin realizarea unor straturi înălţate (biloane, brazde înalte) pe care se execută semănatul sau plantatul legumelor şi a rigolelor de dirijare a apei pentru irigat; - erbicidarea totală înainte de înfinţarea culturilor. Pentru a putea efectua în mod corespunzător lucrările de irigare şi cele mecanizate este necesară nivelarea capitală sau de bază şi amenajarea terenului pentru irigaţie. Nivelarea de bază sau capitală se execută o singură dată, la începutul luării în cultură irigată a terenului fermei, când se amenajază terenul şi se construieşte sistemul de irigaţie. Aceasta se execută de întreprinderi specializate care folosesc maşini grele ca: buldozere, screpere, gredere etc. Prin nivelarea de bază se asigură terenului o pantă uniformă şi continuă, pe lungimea sa, de 1-3 %o. Dacă terenul nu este nivelat, apa este repartizată neuniform în momentul irigării, atrăgând după sine fenomene negative ca: băltirea apei în unele porţiuni de teren; răcirea solului; asfixierea plantelor; salinizareasolului; consumul neraţional de apă; crearea unor condiţii nefavorabile pentru executarea lucrărilor mecanizate. Inainte de a se trece la cultura legumelor, terenul care a fost nivelat capital se îmbunătăţeşte prin fertilizarea cu îngrăşăminte organice şi prin culturi de uniformizare. Lucrări executate toamna: desfiinţarea culturilor anterioare se referă la desfiinţarea mijloacelor de susţinere a plantelor si înlăturarea resturilor culturilor anterioare în scopul asigurării unor condiţii optime pentru executarea tuturor lucrărilor de pregătire a terenului. La unele culturi (tomate timpurii, tomate de vară-toamnă) se ridică, transportă şi depozitează mijloacele de susţinere, sârme, sfori etc. După recoltarea unor culturi de producţie ca: varză, ardei, vinete, tomate, bame etc, cât şi după recoltarea unor culturi semincere de morcovi, mărar, ceapă, spanac etc, rămân pe câmp tulpini şi vrejuri care, prin înălţime şi densitate, împiedică desfăşurarea lucrărilor pentru înfiinţarea unei noi culturi. De multe ori aceste resturi vegetale prezintă şi buruieni. Resturile vegetale diferă de la o cultură la alta prin densitate, înălţime, stare de vegetaţie (uscate, verzi), stare fitosanitară (infestate d boli, îmburuienate) şi de aceea desfiinţarea lor se 30

face diferit.în cazul când aceste resturi vegetale nu se pot valorifica în hrana animalelor, ele trebuie să fie încorporate în sol sub formă de îngrăşămân organic, pentru a contribui la refacerea structurii solului.41 Când aceste resturi vegetale sunt infestate de boli sau conţin un procent mare de buruieni purtătoare de seminţe, ele trebuie să fie evacuate de pe câmp şi arse sau supuse fermentării în platforme de gunoi, iar în funcţie de aceste situaţii, există mai multe tehnologii de mecanizare a lucrării de desfiinţare a resturilor vegetale rămase în câmp. Când resturile vegetale se valorifică în hrana animalelor (vărzoase, sfeclă roşie etc), acestea sunt strânse, încărcate în remorci şi transportate în sectorul zootehnic. Atunci când resturile vegetale nu se valorifică, iar înălţimea lor nu depăşeşte 30-40 cm, ele se pot încorpora direct în sol prin lucrarea de arătură efectuată cu plugurile cu lăţime variabilă P2V, P3V şi P5V, care sunt adaptate în acest scop, având lumina mărită sub cadrul plugului si trupite cu antecormană, cu ajutorul cărora resturile vegetale sunt introduse pe fundul brazdei în procent de 100% şi apoi acoperite cu pământ curat. Când înălţimea resturilor vegetale este mai mare de 0,8-1 m, iar tulpina plantelor este groasă şi se frânge mai greu, ca la semincerii de morcov, mărar, bame, sau la ardei, vinete etc, este bine ca înainte de arat să se execute tocarea acestora cu maşina de tocat vreji MTV-4 sau cu maşina de curăţat pajişti MCP-2 în agregat cu tractorul U-650 M. în lipsă, se foloseşte şi combina CSU. încorporarea în sol a acestor resturi se face cu plugurile cu lăţime variabilă sau cu lăţime fixă. Când resturile vegetale sunt infestate de boli ce se pot transmite sau de buruieni purtătoare de seminţe, si se urmăreşte combaterea lor preventivă, este necesar ca ele să fie evacuate de pe teren întregi, prin cosire şi apoi încărcate în remorci, sau prin tocare si colectarea tocării în remorci. Mobilizarea solului42 se execută imediat după desfiinţarea culturii precedente, cu grapa cu discuri sau cu cultivatorul în agregat cu tractorul U-650 M, la adâncimea de 10-15 cm, în raport cu amplitudinea denivelărilor de la cultura precedentă. Nivelarea de întreţinere sau de exploatare43 are drept scop îndepărtarea denivelărilor rămase de la cultura anterioară. Această lucrare este obligatorie pe terenurile nivelate capital. Din cercetări şi observaţii făcute pe parcelele la care nu s-a executat nivelarea de întreţinere s-a constatat că apa de irigaţie nu este repartizată uniform pe rigole, fapt care dă naştere la băltiri pe unele porţiuni de teren şi la alimentarea cu o cantitate de apă insuficientă în
41 42

Mănescu B. Cultura plantelor (agricultură), Ed. Didactică si Pedagogică,1971 Mănescu B. Cultura plantelor (agricultură), Ed. Didactică si Pedagogică,1971 43 :Mănescu B. Cultura plantelor (agricultură), Ed. Didactică si Pedagogică,1971

31

alte porţiuni, ceea ce duce la dezvoltarea neuniformă a culturii. în plus, s-a mai constatat şi un consum mai mare de apă faţă de sola nivelată . Ca urmare, în aceste condiţii se întârzie executarea la timp a lucrărilor mecanizate de întreţinere (prăşit, refăcut rigole, combaterea dăunătorilor) sau dacă se lucrează, roţile tractorului produc şanţuri în zonele unde a băltit apa, iar în cazul când se seamănă pe teren cu microdenivelări, răsărirea şi dezvoltarea plantelor este neuniformă. Nivelarea de întreţinere se va efectua după desfiinţarea culturii, înainte de arătura de toamnă, după ce în prealabil sola respectivă a fost lucrată cu grapa cu discuri. Nivelarea de întreţinere se poate executa prin 2-3 treceri cu nivelatorul NT-2,8 + U-650M dintre care, primele două oblic, paralei cu diagonalele terenului, iar ultima paralel cu diagonalele viitoarelor rigole de udare. Se mai poate efectua folosind nivelatoare cu reglaje automate de tip tractat ca NM-3,2 sau semipurtat ca NMS-3,2. Cu aceste nivelatoare se reface panta terenului de 1-3 %o care asigură scurgerea normală a apei pe rigolă. Tot cu aceste nivelatoare se execută şi o uniformizare a suprafeţei terenului cu deplasări de sol pe distanţe de 10-20 m. Când prin nivelare se urmăreşte mai mult o finisare a micro-denivelărilor solului în vederea realizării unei suprafeţe cât mai uniforme, se folosesc utilaje de nivelat mai simple ca: grapa netezitoare cu colţi reglabili 8 GCN-1,7, grapa stelată GS-1,2 montată după plug, grape cu discuri echipate cu bare de netezire. Fertilizarea de bază44 se efectuează cu îngrăşăminte verzi şi cu îngrăşăminte chimice greu solubile. Cantităţile necesare se stabilesc în funcţie de rezultatele cartării agrochimice, de specie şi de producţia ce trebuie obţinută la specia respectivă. Din totalul îngrăşămintelor necesare unei culturi, circa 2/3 se aplică la fertilizarea de bază. Gunoiul de grajd, fermentat sau semifermentat, se împrăştie pe suprafaţa solului numai atunci când poate să fie încorporat sub brazdă, prin arătură, în aceeaşi zi, pentru a se evita pierderile de elemente nutritive. Cercetările întreprinse în acest scop au arătat că întârzierea încorporării gunoiului de grajd cu două zile, după ce a fost împrăştiat, poate să scadă eficacitatea acestuia cu 25%, iar întârzierea cu patru zile, o reduce aproape la jumătate (Marinescu A., 1989). Gunoiul de grajd trebuie să fie împrăştiat uniform pe suprafaţa solului, iar particulele cu dimensiunea de cea 60 mm să reprezinte minimum 70%. Nu se admit particule cu dimensiuni de peste 150 mm. Sub aspect tehnologic, capacitatea de lucru a maşinilor de administrat gunoi este condiţionată direct de timpul consumat pentru deplasarea agregatului de la platformă la
44

:Mănescu B. Cultura plantelor (agricultură), Ed. Didactică si Pedagogică,1971

32

parcelă şi înapoi şi de timpul pentru încărcarea maşinii. Pentru reducerea acestor timpi este bine să se amenajeze platforme cu gunoi de grajd la capetele parcelelor ce urmează să fie fertilizate. Din experienţe a rezultat că platformele pot fi amplasate la distanţe de până la 2 km faţă de locul împrăştierii. In timpul amenajării platformei se vor îndepărta corpurile străine (pietre, bucăţi de lemn, sârmă, folie) ce pot dăuna în funcţionarea maşinilor. La administrarea gunoiului de grajd trebuie mers pe o formaţiune de lucru în care intră un încărcător şi minimum două maşini de împrăştiat gunoi de grajd. Dintre îngrăşămintele chimice, la fertilizarea de bază se folosesc cele cu fosfor şi cu potasiu. Pe suprafeţe mari administrarea lor se face cu maşinile MA 3,5, MA-6 în agregat cu U650. Când administrarea îngrăşămintelor se face pe suprafeţe mici se pot folosi maşinile MIG-1 sau MIG-300 purtate de tractorul L-445. Arătura de bază45 se execută imediat după nivelare şi concomitent cu fertilizarea de bază. Arătura îmbunătăţeşte structura solului, ajută la pătrunderea rădăcinilor plantelor în profunzime, pentru a-şi procura hrana dintr-un volum mai mare de sol, încorporează în sol îngrăşămintele organice şi resturile vegetale şi accelerează descopunerea lor, permite infiltrarea apei în straturile mai adânci, unde este mai bine păstrată. Terenul arat toamna se lucrează primăvara mai uşor şi mai bine. Adâncimea arăturii depinde de specia cultivată şi de însuşirile solului din parcela respectivă. Pentru majoritatea speciilor legumicole adâncimea arăturii de toamnă trebuie să fie de 28-30 cm. Pe solurile mai grele şi care au fost irigate prin brazde se recomandă ca arăturile de toamnă să se facă mai adânc, iar cel puţin la 2-3 ani să se lucreze la 35-40 cm, echipând plugul cu scormonitori. Odată la 3-4 ani este bine să se facă o aratură adanca deoarece udările şi fertilizările repetate produc fenomene de impermeabilitate la nivelul straturilor inferioare ale solului. Până la adâncimea de 50 cm in condiţii de câmp se folosesc subsolierele: SP-3(5) montat pe tractorul 1800 sau cele montate pe tractoarele S-1500 LS şi S-1800 LS. Până adâncimea de 60 cm se foloseşte maşina de afânat solul MAS-60 în ag gat cu tractorul U-650 M. Pentru culturile legumicole perene, înainte de înfiinţarea acestora se face aratura cu pluguri speciale. Arătura este bine să se facă cu plugul reversibil. în lipsa acestuia poate folosi şi plugul PP-4-30. Se mai folosesc plugurile cu lăţimea va abilă P2V, P3V, P5V. O cerinţă de calitate a arăturii este ca în final pe sola sau parce respectivă să fie un
45

:Mănescu B. Cultura plantelor (agricultură), Ed. Didactică si Pedagogică,1971

33

număr cât mai mic de şanţuri sau coame, sau dacă poate acestea să lipsească în totalitate. Direcţia brazdelor arăturii va aceeaşi cu a viitoarelor rigole de udare. Pentru culturile care se înfiinţează primăvara mai târziu arătura se lasă in brazdă crudă (negrăpată) pentru ca solul să fie supus variaţiilor de tempertură cu amplitudini mari, care au loc din toamnă până în primăvară, îngheţului din timpul iernii ce contribuie la distrugerea multor germeni ai agenţilor pato- geni, iar alternanta cu perioada de dezgheţ, favorizează formarea structuri glomerulare, care asigură o circulaţie foarte bună a apei şi aerului. Pentru culturile legumicole care se înfiinţează primăvara cât mai devreme, în epoca imediat următoare ce timpul permite (mazăre, morcov salată etc.) este recomandat ca arătura de toamnă să fie obligatoriu grăpata cu grapa stelată GS-1,2 sau GS-1,6. Când necesitatea o cere se va trece şi cu grapa cu discuri. Prin aceasta se realizează o nivelare a solului şi se creează condiţii ca primăvara să se pregătească un pat germinativ cât mai uniform şi mai bun pentru însămânţare. Pe suprafeţe mici, în grădinile familiale, terenul se poate mobiliza cu ajutorul cazmalei la adâncimea de 25-30 cm. Arăturile de toamnă ies din iarnă mărunţite, aşezate şi uşor tasate. Terenurile arate din toamnă acumulează importante cantităţi de apă din precipitaţii. La înfiinţarea culturilor legumicole o atenţie deosebită trebuie acordată la pregătirea patului germinativ în care urmează să se semene. Datorită diversităţii seminţelor de legume, mai ales în ce priveşte mărimea, este necesară şi o pregătire specifică a patului germinativ care trebuie să asigure în sol, pentru orice sămânţă: căldură, oxigen şi umiditate. Oxigenul şi căldura necesare germinării seminţelor se asigură prin afânarea stratului de sol până la adâncimea la care se introduce sămânţa. Pentru seminţele mici, terenul trebuie să fie nivelat, măruntit si reavăn, deoarece acestea se seamănă superficial, la 1-2 cm, pentru ca germenul să poată ajunge la suprafaţa solului înainte de a se epuiza rezerva de hrană din sămânţă. Seminţele mai mari se introduc mai adânc, la 3-5 cm. Pentru culturile legumicole care se înfiinţează primăvara în prima epocă, imediat ce se poate intra pe câmp (mazăre, morcov, spanac, salată etc), pe teren arat şi nivelat din toamnă, se recomandă folosirea în primul rând a grapei cu colţi reglabili şi bară de netezire 8-GCN-l,7. O mai bună pregătire a terenului se obţine prin efectuarea a două treceri. Când arătura de toamnă nu a fost nivelată, iar în primăvară solul prezintă denivelări mai pronunţate, se recomandă folosirea cultivatorului echipat cu organe active tip daltă (Combinatoarele C-3,9, C-6,5 sau combinatorul CPGC-4). Cultivatorul va fi echipat cu grape elicoidale rotative pentru măruntirea solului. 34

Pentru culturile legumicole care se înfiinţează primăvara în etapa a doua, când terenul s-a mai bătătorit, cât şi pe solurile grele sau argiloase, se recomandă folosirea combinatorului C-3,9 având montate în loculi roţilor trei grape elicoidale, sau combinatoarele C-6,5 şi CPGC-4. Pe terenurile lipsite de buruieni, sau care sunt într-o fază de dezvoltare mai mică (2-4 cm), folosirea combinatoarelor se va face în varianta echipată cu cuţite tip daltă, care prelucrează solul şi-1 mărun-ţesc fără să-1 răstoarne, păstrând în felul acesta şi umiditatea din sol. în cazul când primăvara este timpurie şi terenul s-a îmburuienat mai puternic, combinatorul se echipează obligatoriu cu cuţitul tip săgeată, care pe lângă pregătirea patului germinativ execută şi distrugerea buruienilor. Pentru culturile legumicole care se înfiinţează în epoca a treia (plantat tomate, ardei, vinete, pepeni, bame etc.) se recomandă să se aplice solului una sau două grăpări de întreţinere la 2-3 cm adâncime cu 8-GCN-1,7, iar la nevoie cu combinatorul C-3,9 la care s-au înlocuit rotile cu trei grape elicoidale, pentru a se distruge buruienile si a se împiedica formarea crustei ce ajută la evaporarea apei din sol. Administrarea îngraşămintelor46 se face primăvara, urmărindu-se ca această lucrare să fie urmată de grăpat' sau discuit pentru a nu lăsa expuse la soare îngrăşămintele aplicate. Aplicarea îngrăşămintelor chimice solide sub formă de îngrăşăminte starter sau de forţare se poate face cu puţin timp înainte de înfiinţarea culturii, când se execută modelarea solului, folosind în acest scop agregatul de modelat şi fertilizat AMFS-4,5, prevăzut cu echipamentul de fertilizare EF-6. în culturile neprăşitoare, administrarea îngrăşămintelor starter se poate face concomitent cu semănatul, folosind semănătoarea SUP-29M cu echipament de fertilizare EF-29. Erbicidarea înainte de modelare se face atunci când se folosesc erbi-cide volatile care necesită încorporarea imediată în sol. Erbicidele se aplică cu utilaje specifice MET-1200 sau MET-2500 şi încorporează în sol cu combinatoarele C-3,9; C-6,5 şi CPGC-4 sau agregate complexe care execută concomitent erbicidarea şi încorporarea în sol, formate din com-binator şi echipamentul EEP-600 montat pe tractor. Dacă pentru erbicidare se folosesc produse care nu necesită încorporare, erbicidarea se realizează după modelare, preemergent sau postemergent. Modelarea terenului47 este lucrarea prin care se realizează un profil al solului sub formă
46 47

:Mănescu B. Cultura plantelor (agricultură), Ed. Didactică si Pedagogică,1971 :Mănescu B. Cultura plantelor (agricultură), Ed. Didactică si Pedagogică,1971

35

de straturi înălţate, despărţite prin rigole prin care să ajungă apa în vederea irigării culturilor legumicole. Această lucrare s-a generalizat aproape în toate ţările unde se aplică o legumicultura intensivă şi pe suprafeţe mari. Modelarea terenului prezintă mai multe avantaje: lucrărilor; se realizează o conducere uşoară si corectă a agregatelor printre rândurile de primăvara straturile înălţate se zvântă mai repede permiţând executarea în cazul irigaţiei prin aspersiune sau a precipitaţiilor abundente, excesul de apă se uşurează efectuarea unor lucrări de întreţinere si recoltare deoarece la udarea plante, deoarece tractoarele se deplasează pe rigole; lucrărilor de înfiinţare a culturilor legumicole mai de timpuriu; se poate scurge prin rigole; pe rigole nu se udă coronamentul brazdelor, putându-se circula pe acestea; - se uşurează lucrările de recoltare a legumelor rădăcinoase si bulboase. Până în 1988-1989 modelarea terenului se realiza în tara noastră cu MMS-2,8+U-650, după două scheme: cu lăţimea la coronament de 94 cm si ecartamentul de 140 cm si cu lăţimea la coronament de 50 cm si ecartament de 192 cm. Prima variantă se folosea pentru legumele destinate consumului şi industrializării, iar cea de-a doua pentru culturile semicerc bienale si pentru unele culturi destinate consumului (ceapa de apă), pe terenuri uşoare. După 1989 s-a trecut la tehnologia de modelare cu lăţimea la coronament de 104 cm şi ecartament de 150 cm în funcţie de modul cum este pregătit terenul şi de structura solului, lucrarea de modelare se poate face după două tehnologii: dintr-o singură trecere sau din două treceri. Necesitatea modelării solului apare şi la înfiinţarea culturilor de spanac, salată, lobodă, ştevie, întrucât se uşurează recoltarea semimecani-zată prin tăiere şi dislocare a plantelor la 2-3 cm sub nivelul solului cu maşina'de dislocat fasole MDF-1,548. Pentru culturile care se înfiinţează prin răsad plantat mecanic, modelarea solului se face din timp, ca până la plantarea cu maşina, solul să se mai aşeze. Dacă plantarea se face când solul este prea afânat, apare fenomenul de patinare a roţilor care antrenează discurile de plantare a răsadului. Pentru culturile care se înfiinţează prin semănat, modelarea solului se face cu un avans de 2-3 zile în scopul de a se asigura pătrunderea brăz-darelor semănătorii la adâncime reglată.
48

facilitează folosirea tractoarelor şi a mijloacelor mecanice la executarea

www.scribd.com/doc/Legumicultura

36

Trebuie avut în vedere că suprafaţa coronamentului să fie cât mai bine nivelată. Modelarea nu se recomandă la mazăre si fasole verde. în situaţia cui-tivării legumelor pe suprafeţe mici, modelarea terenului în straturi înălţate late de 1,2-1,4 m, lungi de 6-10 m, despărţite de poteci late de 0,4-0,5 m se poate realiza manual. Se marchează straturile cu sfori, apoi cu sapa, din zona potecilor, se trage solul pe stratul înălţat, se nivelează cu sapa şi grebla şi se folosesc aceste straturi pentru plantarea arpagicului, a bulbililor de usturoi, semănat morcov, pătrunjel, salată etc. Pe terenurile joase şi umede, pentru evaporarea excesului de apă, se recomandă modelarea terenului sub formă de biloane (în mod deosebit pentru cultura hreanului, batatului etc). La înfiinţarea culturilor legumicole prin semănat cu seminţe mici este necesar ca înainte de semănat, dacă solul este afânat mai adânc decât este necesar pentru sămânţă, să se execute o lucrare de lăsare a solului, pentru a crea condiţiile ca semănătoarea să introducă seminţele la aceeaşi adâncime, în scopul obţinerii unei răsăriri uniforme. Se foloseşte tăvălugul cu suprafaţa netedă TN-5,5 sau 3TN-1,4. În zilele de toamnă mai călduroase, lipsite de precipitaţii, legumicultorii încep să pregătească amestecurile de pământ pentru obţinerea răsadurilor necesare viitoarelor culturi de legume. Pregătirea amestecurilor de pământuri este o verigă tehnologică absolut necesară pentru speciile legumicole la care înfiinţarea culturilor se face nemijlocit prin răsad. În scopul obţinerii unui răsad de calitate bună, amestecul nutritiv trebuie să îndeplinească următoarele condiţii49: * să prezinte un grad optim de afânare şi permeabilitate; * să aibă capacitate foarte bună de reţinere a apei; * să se caracterizeze printr-un conţinut ridicat de elemente minerale uşor asimilabile; * să fie lipsit de agenţi de boli şi de dăunători care produc pagube culturilor legumicole; * să posede un pH adecvat cerinţelor speciilor la care se foloseşte; * să aibă culoare închisă pentru a capta radiaţia calorică etc. Pentru a obţine un amestec nutritiv cu însuşirile prezentate anterior, se folosesc diverse materiale, atât de natură organică, cât şi de natura anorganică. La pregătirea amestecului nutritiv se folosesc: mraniţa, turba, pământul de ţelina, pământul de grădină, iar în proporţie mai mică composturile (menajer, de resturi vegetale etc.), pământul de frunze şi pământul de rumeguş. Mraniţa 50. Este un gunoi de grajd foarte bine descompus până la stadiul de pământ, care se poate obţine în 1 - 2 ani. Prezintă o serie de însuşiri, şi anume: conţinut foarte ridicat de
49 50

Nicolae Atanasiu,Producerea răsadurilor de legume, Editura: Ceres ,2010 Nicolae Atanasiu,Producerea răsadurilor de legume, Editura: Ceres ,2010

37

substanţe nutritive uşor asimilabile de către plante, pH alcalin, culoare neagră (care favorizează captarea căldurii de la soare), este afânata şi permeabila. Mraniţa prezintă dezavantajul că are în conţinutul său germeni de boli şi dăunători, precum şi seminţe de buruieni. Pentru aceasta se impune în mod obligatoriu dezinfecţia pe cale termică sau chimică, fie a mraniţei, fie a amestecurilor nutritive în compoziţia căror se găseşte mraniţa. Turba .Spre deosebire de mraniţa, prezintă marele avantaj că se poate folosi imediat, nefiind necesară fermentarea şi descompunerea acesteia. Este un material organic care se formează în condiţii naturale, în aşa-numitele turbării. Se cunosc două feluri de turbă: -turba neagră (se formează în zonele joase), are aspect prăfos, datorită gradului avansat de descompunere, culoare neagră, o mare capacitate de reţinere a apei (de 7 - 8 ori volumul sau), mai săracă în elemente minerale, comparativ cu mraniţa, pH slab acid, afânata şi permeabila; - turba roşie (se formează în zonele înalte), are aspect fibros, datorită faptului că nu este foarte bine descompusa, culoarea este mai deschisă (roşcata), capacitate foarte mare de reţinere a apei (de 10 - 15 ori volumul sau), are pH acid şi de aceea se foloseşte mai puţin în legumicultura, iar când se foloseşte se tratează cu praf de var 2 - 3 kg/m³ pentru neutralizarea acidităţii51. Este liberă de boli şi dăunători şi relativ săracă în elemente nutritive. Pământul de ţelina . Se obţine de pe terenuri înţelenite cu graminee şi leguminoase perene. Se recoltează brazde pe o adâncime de 20 cm, care apoi se aşază în platforme de descompunere, obţinând în 6 - 8 luni un pământ de ţelina bun pentru pregătirea amestecurilor. Are culoare cenusie-maronie, este foarte bine structurat, are conţinut ridicat în elemente minerale, în special azot (dar acesta depinde foarte mult de flora existenţa pe terenul de unde s-au recoltat brazdele), are pH alcalin. Pământul de grădină. Se poate folosi ca înlocuitor al pământului de ţelina şi spre deosebire de pământul de ţelina se foloseşte imediat după recoltarea stratului de pământ de la suprafaţa solului. Poseda aceleaşi însuşiri ca şi pământul de ţelină. Composturile 52. Se folosesc mai puţin la pregătirea amestecurilor nutritive şi pot să înlocuiască mraniţa. Se obţin prin compostarea diferitelor resturi vegetale sau resturi menajere din gospodăriile populaţiei, timp de 3 - 4 ani. Prezintă culoare închisă, conţinut ridicat în elemente nutritive, însă o atenţie deosebită trebuie acordată pH-ului şi conţinutului variat în germeni patogeni, pentru care se recomanda în mod absolut obligatoriu dezinfecţia înainte de folosire.

51

52

www.scribd.com/doc/Legumicultura Nicolae Atanasiu,Producerea răsadurilor de legume, Editura: Ceres ,2010

38

Pământul de frunze. Se obţine din compostarea frunzelor arborilor care toamnă în mod obişnuit cad. Se strâng în platforme sau în şanţuri, se răscolesc de mai multe ori, cu care ocazie se face şi udarea cu must de gunoi de grajd şi în circa 2 ani de zile se obţine un pământ bun. Are culoare închisă, sărac în elemente nutritive, afânat şi permeabil şi cu pH variabil, în funcţie de speciile de arbori de la care provine, de aceea trebuie folosit cu multă atenţie.Dintre materialele anorganice folosite la pregătirea amestecurilor, cel mai cunoscut este nisipul, folosit în scopul asigurării unui grad de afânare şi permeabilitate corespunzător amestecului nutritiv, evitând compactizarea acestuia. Cel mai bun nisip este cel de rău, spălat de ape, deoarece nu conţine oxizi, care ar putea fi toxici pentru plante, şi practic nu lipseşte la pregătirea amestecurilor. Pregătirea amestecurilor nutritive. Se face manual pentru cantităţi mici şi mecanizat pentru cantităţi mai mari. Pregătirea manuală se face pe platforme betonate sau pe suprafeţe plane, bine curăţate.Mai întâi, se stabileşte reţetă de amestec, în funcţie de scopul urmărit şi unitatea de volum (lopată, găleata, roaba). În mod obligatoriu componentele se cern înainte de folosire cu ajutorul unor plase de sârmă cu ochiuri mici aşezate oblic, după care componentele se măsoară în unităţi de volum şi se aşază în straturi alternative într-o grămadă conică. Tot acum, dacă este cazul, se administrează îngrăşămintele chimice în scopul sporirii fertilităţii acestuia. Amestecarea se face prin lopătarea materialelor, începând de la baza grămezii, clădind astfel două grămezi mai mici. Concomitent se amesteca la fiecare grămadă cu grebla. În final, se reface grămadă iniţială în care să nu poată să fie ales nici un component, deci să fie o masă foarte bine omogenizata. Substratul astfel pregătit se dezinfectează pe cale chimică (ex. formalina 3%) sau cu aburi. Se depozitează în magazii, şoproane, alte spaţii acoperite, unde să fie ferit de umezeală. Ca timp, pregătirea amestecurilor este bine să se facă din toamnă, în zile însorite, când umiditatea materialelor nu depăşeşte 40%.Cu 3 - 4 zile înainte de utilizare, amestecul pentru răsaduri se aduce în spaţii închise pentru a se încălzi. În funcţie de metoda de cultivare (de înfiinţare) se întâlnesc următoarele sisteme de cultivare a plantelor legumicole53: -culturi prin semănat direct în câmp, practicate la majoritatea speciilor legumicole cultivate în câmp (morcov, pătrunjel, păstârnac, mazăre, fasole etc.) şi numai la anumite specii în sere şi solarii (ridichi, mărar, spanac, pătrunjel pentru frunze etc). -culturi prin răsad, întâlnite la majoritatea speciilor cultivate în spaţii protejate, pentru culturi extratimpurii şi timpurii (tomate, castraveţi, ardei, vinete) sau chiar pentru unele culturi

53

V.Popescu,

Angela Popescu,Cultura legumelor în câmp şi în solarii Editura: MAST,2006,

39

de vară şi toamnă (tomate, castraveţi), cu scopul de a scurta perioadă de vegetaţie la locul de cultură şi de a folosi cât mai intensiv şi raţional solul şi spaţiile de cultură. Luând în considerare destinaţia produselor, sistemele de cultivare a plantelor legumicole pot fi clasificate în: culturi pentru consum în stare proaspătă, fie imediat după recoltare, fie după o anumită culturi pentru industrializare obţinute după tehnologii speciale, la preţuri mai reduse, În funcţie de eşalonarea producţiei sau perioada când se execută, sistemele de cultivare pot fi: extratimpurii (la sfârşitul iernii şi începutul primăverii), timpurii (de primăvară), semitimpurii (de vară), târzii (de toamnă), întârziate (toamna târziu sau pentru postmaturare). După caracteristicile substratului de cultură54 în care cresc rădăcinile plantelor, se întâlnesc mai multe sisteme de cultură şi anume: în medii nutritive naturale, cum este solul sau diferite amestecuri de diferite pământuri În medii nutritive artificiale (fară sol), cum sunt soluţiile nutritive apoase care conţin în anumite raporturi şi diferite concentraţii de macroelemente şi microelemente necesare nutriţiei plantelor. 2.4 Pregatirea semintelor si a rasadurilor de legume pentru semănat Deşi pentru semănat se foloseşte numai sămânţă de calitate superioară este necesar ca înainte de semănat aceasta să fie supusă unor lucrări de pregătire care au ca scop sporirea valorii agrobiologice a seminţelor, să prevină transmiterea bolilor, dăunătorilor şi să asigure o germinare mai rapidă, scop in care se folosesc urmatoarele metode: Sortarea şi calibrarea seminţelor se face cu scopul de a separa seminţele sănătoase, întregi, viabile, cu însuşiri calitative superioare, de alte impurităţi. La cultura plantelor legumicoie s-a constatat experimental că sortarea după mărime (calibrarea) şi folosirea la semănat a fracţiunilor cu dimensiuni mari asigură sporuri eficiente de producţie, ca şi o precocitate şi calitate mai bună a produselor. Cercetările efectuate de Hosslin, Mappes şi Steib au scos în evidenţă că atunci când la ridichi s-a folosit sămânţă mică producţia comercială pe parcelă a fost de 44,8 kg, când s-a folosit sătmânţă mare producţia a fost de 52,4 kg, deci un spor de 16,9 %. La gulii când s-a
54

perioadă de păstrare în spaţii special amenajate (rădăcinoase, bulboase, cartof etc); destinate fabricilor de conserve (tomate, mazăre, fasole etc).

fertile naturale;

V.Popescu, Angela Popescu,Cultura legumelor în câmp şi în solarii Editura: MAST,2006,

40

folosit sămânţă mică a fost de 56,3 kg, iar când s-a folosit sămânţă mare a fost de 64,8kg, asigurandu-se un spor de 15 %. Cantităţi mici de seminţe se pot sorta prin alegere la masă (de exemplu la fasole, mazăre, tomate, ardei), cu ajutorul sitelor sau prin scufundare în apă (la castraveţi, pepeni). Cantităţi mai mari se sortează cu maşini speciale (selectoare). Umectarea este necesară pentru seminţele care germinează greu şi pentru cele care se seamănă în vederea înlocuirii golurilor. Umectarea se aplică totdeauna când trebuie grăbită încolţirea seminţelor. Prin umectare se urmăreşte îmbibarea seminţelor cu apă în vederea declanşării procesului de germinaţie. Umectarea unor cantităţi mici de seminţe se face în săculeţi de tifon sau de pânză rară, umplându-se 1/2 sau 2/3. Aceştia se ţin alternativ 1-3 ore în recipiente cu apă şi 1-3 ore la aer, schimbându-se mereu apa, apoi seminţele se zvântă şi se seamănă imediat. Atunci când sunt cantităţi mari, seminţele se aşează pe platforme de beton sau scândură (în magazii sau sub şoproane), în straturi cu grosime de până la 30 cm, se udă cu stropitoarea cu sită în 2-4 reprize şi se amestecă de 2-3 ori pe zi, timp de 2-3 zile, apoi se seamănă imediat. Durata de umectare durează în funcţie de specie, 2-4 ore pentru salată, ridichi; 12-20 ore pentru mazăre, fasole, dovlecei, pepeni, castraveţi;25-40 ore pentru tomate, ardei, vinete, sfeclă roşie; 40-60 ore pentru spanac, morcov, mărar, ţelină, ceapă, praz, sparanghel. Depăşirea timpului de umezire în apă a seminţelor determină trecerea la o respiraţie anaerobă, ceea ce reduce facultatea germinativă a seminţelor. După 5 zile de umectare continuă în apă, facultatea germinativă s-a redus de la 91 % la 1 % la mazăre, de la 89 % la 5 % la fasole şi de la 86% la 3 % la ridichi (Edelstein, 1953). Seminţele umectate se seamănă numai în teren reavăn. Dacă terenul este uscat şi nu se udă, semănăturile sunt total compromise. Încolţirea forţaţă55 se aplică seminţelor umectate înainte de semănat cu scopul de a grăbi mai mult răsărirea plantelor. Această măsură se recomandă în cazul însămânţării culturilor foarte timpurii în răsadniţe sau în câmp, la înlocuirea golurilor ce apar eventual în culturile semănate direct în câmp, în cazul însămânţării culturilor succesive când trebuie micşorată cât mai mult perioada de timp în care acelaşi teren este folosit de fiecare cultură într-un an. Imediat după umectare, seminţele se aşează într-un strat subtire, de 5-6 cm, se acoperă cu prelate umezite şi se menţin la temperatura de 22-25 °C până apare colţul (radicula), la circa 70% când se seamănă cu mâna (deci nu se vor rupe germenii), sau la numai 3-5% când se
55

Dumitrescu M., Scurtu I., Stoian L., Glăman Gh., Costache M., Diţu D., Roman Tr., Lăcătuş V., Rădoi V., Vlad C., Zăgrean V., Producerea legumelor,1998

41

seamănă cu maşina. Seminţele încolţite trebuie neapărat semănate în pământ reavăn sau în condiţii de irigare imediată. Stratificarea seminţelor are drept scop accentuarea şi uniformizarea germinării acestora. Stratificarea se aplică în primul rând la acele specii care au caracteristică maturarea eşalonată a seminţelor (morcov, ceapă, crucifere). După o uşoară umectare, seminţele se ţin 1-1 1/2 ore la temperatura de 15-200C. După aceea se aşază în strat de 3-5 cm grosime între pânze umede sau straturi de pământ umectate, unde rămân 2-3 zile la temperatura de 15 -20°C. În cazul în care seminţele se stratifică în nisip şi se ţin la 1-30C, aceasta poate dura 10-40 zile. Înainte de semănat seminţele se zvântă şi se seamănă în teren reavăn. Călirea seminţelor56 se efectuează înainte de semănat, în special pentru culturile timpurii, cu scopul de a spori vitalitatea şi rezistenţa la frig a viitoarelor plante. Seminţele umectate şi în curs de încolţire se ţin fie în mod continuu un anumit timp la temperaturi scăzute (în jur de °C), fie în mod alternativ, la temperaturi scăzute şi temperaturi ridicate (de exemplu, la tomate 12 ore la 20-240C şi 12 ore la 2-60C, timp de 10-15 zile). Drajarea seminţelor (granularea) se face în vederea repartizării mai uniforme a seminţelor mici la semănatul cu maşina, pentru asigurarea unui mediu nutritiv mai bun şi a umiditţtii constante în timpul încolţirii. Prin lucrarea de drajare, mărindu-se volumul, seminţele mici pot fi semănate bob cu bob şi se elimină lucrarea de rărit, care este foarte costisitoare. Seminţele sunt înglobate într-un amestec organo- mineral, de obicei mraniţă în amestec cu 1-1,5 % superfosfat la care se adaugă un liant: dextrină 1 % sau bălegar de vacă 3-4 %. Proporţia dintre seminţe şi materialul organo-mineral este în mod obişnuit 1 :5. Drajarea se face cu maşini speciale. Granulele care se obţin au diametrul de 3-5 mm. Seminţele granulate trebuie semănate în sol reavăn şi mai la suprafaţă (1-2 cm), deoarece la adâncime mai mare condiţiile de aerisire sunt mai puţin prielnice şi răsărirea este defectuasă. Drajarea se practică la tomate, morcov, pătrunjel, ceapă, castraveţi. Aceasta asigură sporuri de producţie de 10-18 % faţă de seminţele nedrajate. Amestecarea seminţelor mici (morcov, pătrunjel, salată, tomate) înainte de semănat cu nisip sau rumeguş, când lipsesc maşini de semănat de precizie, asigură o repartizare mai uniformă a seminţelor. La speciile legumicole din familia Umbelliferae şi Liliaceae, la care răsădirea este înceată, se poate face amestecarea seminţelor cu seminţe din specii cu răsărire rapidă (salată, ridichi de lună). Se folosesc 30-50 g plantă
56

Butnariu şi colab.Legumicultura. Editura Didacticucuă şi Pedagogică,.A.Breşti,1992

42

indicatoare pentru l kg sămânţă. Luarea acestei măsuri permite efectuarea aşa ziselor "praşile oarbe" înainte de răsărirea culturii propriu-zise. Stimularea seminţelor57 se face cu scopul de a le scoate din repaus pentru grăbirea germinării şi îmbunătăţirea unor indici cantitativi şi calitativi ai producţiei de legume. Stimularea se face cu agenţi fizici şi chimici. Aceştia accelerează respiraţia seminţelor şi intensifică activitatea enzimatică în faza de încolţire, stimulând astfel încolţirea şi creşterea ulterioară a plantelor. Pe cale fizică se tratează seminţele cu ultrasunete, curent electric (8- 15 volţi); raze laser, izotopi radioactivi, radiaţii electromagnetice (gama şi Rongen), radiaţii corpusculare (neutroni rapizi); radiaţii vizibile ale spectrului solar; temperaturi ridicate sau coborâte etc. De exemplu, rezultate bune s-au obtinut la castraveţi prin tratarea seminţelor cu unde electromagnetice (Florescu Elena, 1968) şi la ridichi de lună (Albu, 1974), la care prin stimularea seminţelor cu ultrasunete, pe lângă accelerarea germinaţiei şi îmbunătăţirea facultăţii genninative, s-a scurtat şi perioada de vegetaţie şi s-au obţinut sporuri de producţie de 11-17 %. Pe cale chimică se utilizează diferite substanţe: auxine, vitamine, microlemente. S-au obţinut rezultate bune prin folosirea următoarelor substanţe: Atonik 1:2000; procaină 10 mg/l; acid gibere1ic 0,01 %, cycocel 0,1 %, acid succinic 0,1 %, acid nicotinic 0,01 %, microelemente (Mn, Zn, Bor),extracte de plante: din cătină albă (Hippophae rhamnoides). Distrugerea sau îndepărtarea ţepilor sau altor formaţiuni de pe suprafaţa seminţelor se face cu scopul de a se uşura lucrarea de semănat, asigurându-se o repartizare uniformă a seminţelor pe rând. Lucrarea se execută cu instalaţii speciale ce funcţionează pe principiul valţuirilor sau cilindrilor rotativi (de exemplu la morcov se face cu maşina Reiber). Dezinfectia seminţelor: se face cu scopul prevenirii şi combaterii atacului de boli şi dăunători care se transmit prin seminţe. Se execută pe cale termică şi pe cale chimică. Dezinfecţia termică se face în unităţi specializate datate cu o aparatură corespunzătoare. Câteva exemple58: Tomate - pentru VMT şi toate speciile de bacterii şi ciuperci se aplică un tratament termic uscat la 800C timp de 24 ore sau 700C timp de 72 ore. Ardei - pentru VMT si toate speciile de bacterii şi ciuperci se face un tratament termic uscat la 580C 6 ore şi 800C - 24 ore. Castraveţi - pentru viroze, bacterii şi ciuperci se execută un tratament termic uscat la
57 58

Butnariu şi colab.Legumicultura. Editura Didacticucuă şi Pedagogică,.A.Breşti,1992 Butnariu şi colab.Legumicultura. Editura Didacticucuă şi Pedagogică,.A.Breşti,1992

43

700C timp de 72 ore. Se va asigura ventilarea aerului în spaţiile de tratare pe toată perioada tratamentului. Tomate şi castraveţi - pentru toate speciile de bacterii şi ciuperci se aplică un tratament termic umed la 53°C, 1 oră. La vinete - pentru Ascochyta hortorum, tratament termic umed la 50°C, 30 minute. După tratare seminţele se răcesc în apă şi se usucă în curent de aer cald. Varză şi conopidă - pentru Xanthomonas campestris şi Phoma lingam se face tratament termic umed la 50°C, 30 minute. După tratament seminţele se răcesc şi se usucă pe tifon la temperatura de 30-32°C. La salată - pentru virusul mozaicul salatei se aplică tratament termic uscat la 40°C, 10 zile. În prealabil sămânţa se imersează în polietilen glicol. După tratare se spală şi se usucă în curent de aer. Spanac şi morcov - pentru toate speciile de ciuperci, tratament termic umed la 50°C timp de 25 minute. Ţelină - pentru Septoria apiicola tratament termic umed la 48°C timp de 30 minute. Tratamentele se pot face şi cu apă încălzită şi prin expunere la soare (la fasole 7-10 zile). Dezinfecţia chimică59 se aplică cu o gamă foarte mare de substanţe, fie pe cale uscată cu pulberi, fie pe cale umedă. Tomate - pentru Corinebacterium michiganense cu Cryptonol 0,1 % prin vacuuminfiltraţie. După tratare, seminţele se usucă în curent de aer cald la 20-30°C pentru ciuperci de sol şi de pe sămânţă cu Tiuran 75 PU, 4 g/kg, prin prăfuire. Tratamentul se face cu 2-3 zile înainte de semănat. Ardei, vinete, morcov, spanac, salată, fasole, mazăre cu Tiuran 75 PU, 4 g/kg prin prăfuire. Tratamentul se face cu 2-3 zile înainte de semănat. Castraveţi - pentru virusul mozaicul verde al castraveţilor se tratează cu fosfat trisodic 10 %, imersie 30 minute. După tratare sămânţa se spală în curent de apă. Pentru Pseudomonas lachrymans, cu Dithane M 45 80 WP 0,2 % prin vacuum infiltraţie sau cu Dithane M 45 80 WP 4 g/kg prin prăfuire (cu 2-3 zile înainte de semănat). Pentru ciuperci de sol şi de pe sămânţă, cu Tiuran 75 UP, 4 g/kg, prin prăfuire cu 2-3 zile înainte de semănat. Varză, conopidă, salată - pentru ciuperci de sol şi de pe sămânţă cu Tiuran 75 PU (cu 23 zile înainte de semănat). Alaturi de înmulţirea prin seminte in legumicultura se foloseste si înmulţirea vegetativa.La înmulţirea vegetativă se folosesc părţi din plantă sau organe vegetative ale
59

Baicu T.-Indrumator pentru folosirea pesticidelor, Editura Ceres 1979

44

plantelor legumicole care au particularitatea de a forma rădăcini şi a se individualiza atunci când sunt puse în condiţii prielnice de mediu. Înmulţirea pe cale vegetativă prezintă unele avantaje: este singura posibilitate de înmulţire pentru unele specii legumicole care nu produc seminţe în condiţiile climatice din ţara noastră (usturoi, hrean, batat); permite transmiterea fidelă a caracterelor la urmaşi şi din această cauză este preferată în cazul unor specii la care prin înmulţirea sexuată se produce foarte uşor impurificarea (revent); se pot obţine producţii mai timpurii şi chiar mai ridicate. Înmulţirea pe cale vegetativă prezintă şi unele dezavantaje: coeficientul de înmulţire este mai redus, se folosesc cantităţi mai mari de material, iar păstrarea acestuia necesită spatii mai mari şi se face mai greu; în unele situaţii este mai dificilă mecanizarea lucrărilor de înfiinţare a culturilor. Se folosesc mai multe metode de înmulţire pe cale vegetativă60:. Înmulţirea prin bulbi se aplică la ceapa eşalotă. Aceştia se plantează fie toamna în luna septembrie, fie primăvara în luna martie. Înmulţirea prin bulbili se întâlneşte la usturoi, la ceapa de Egipt. Bulbilii se plantează toamna sau primăvara. Înmulţirea prin tuberculi este specifică la cartof. Se folosesc tuberculi de dimensiuni mai mici (50-70 g) sau cei mari se secţionează în aşa fel încât fiecare să prezinte 1-2 ochi. Se plantează primăvara. Înmulţirea prin rădăcini tuberizate este folosită la batat şi la hrean. În cazul batatului, rădăcini de dimensiuni mai mici sau porţiuni de rădăcini mai mari se pot planta în seră sau în câmp pentru obţinerea butaşilor. La hrean se folosesc rădăcini de 10-15 cm lungime şi 2 cm grosime. Mugurii de la mijloc sunt distruşi prin răzuire sau prin frecare cu o cârpă aspră. Plantarea la hrean se face primăvara devreme.61 Înmulţirea prin drajoni este caracteristică plantelor care au proprietatea de a forma muguri radiculari, din care se formează lăstari (anghi-nare, tarhon). Lăstarii se pot planta imediat sau se înrădăcinează în răsadniţă timp de două săptămâni. Înmulţirea prin rizomi este practicată la revent şi măcriş. În acest caz se folosesc porţiuni de rizomi care prezintă muguri vegetativi. Plantarea se face toamna în luna octombrie sau primăvara devreme (luna martie). Înmulţirea prin butaşi de tulpină se aplică la plantele legumicole care
60

Ciofu Ruxandra, , Stan, N., Victor, P., Pelaghia Chilom, Apahidean, S., Horgoş, A., Berar, V., K. F., Lauer,

Atanasiu, N., Tratat de legumicultură. Ed. Ceres, Bucureşti2003
61

http://www.scribd.com/Legumicultura

45

au însuşirea de a emite uşor rădăcini adventive. Se întâlneşte la tarhon, batat şi mai rar la tomate şi castraveţi. Se folosesc lăstari de 10-12 cm lungime, care înainte de plantarea în câmp înrădăcinează în răsadniţe. Înmulţirea prin despărţirea tufelor se practică frecvent la leuştean, tarhon, revent, anghinare, ceapa de tuns. Tufele mai viguroase se împart în mai multe porţiuni, care se plantează în alt loc toamna sau primăvara devreme . Înmulţirea prin altoire se poate folosi la tomate, pepeni galbeni, pepeni verzi, castraveţi, vinete etc. Prin folosirea unor portaltoi corespunzători se obţin plante rezistente la atacul bolilor şi dăunătorilor. Această metodă este întrebuinţată pe scară largă în Olanda, Japonia, CSI, Bulgaria, Germania etc. În cazul pepenilor galbeni se folosesc ca portaltoi Cucurbita moscha-ta, Cucurbita maxima. Plantele obţinute sunt mai puţin pretenţioase la condiţiile de mediu. Semănatul se face în solarii încălzite, cu 50-60 zile înainte de plantatul în câmp, iar în momentul apariţiei primei frunze adevărate la dovleac se poate efectua altoirea. Castraveţii se altoiesc pe Cucurbita ficifolia prin metoda alipirii. Seminţele de castraveţi se seamănă în acelaşi ghiveci cu seminţe de Cucurbita ficifolia. Aceasta se seamănă cu 6-7 zile mai târziu deoarece are o creştere foarte rapidă. În momentul altoirii, portaltoiul trebuie să fie în faza de creştere, cu cele două cotiledoane, iar castravetele trebuie să se afle în faza apariţiei primei frunze adevărate. După 5 zile de la altoire se îndepărtează lăstarii laterali şi vârful de creştere al portaltoiului, urmând ca după 5-7 zile altoiul să fie tăiat sub punctul de altoire. La pepenele verde se folosesc ca portaltoi tigva - Lagenaria vulgaris var. longisaima, tâlvul Lagenaria vulgaris var. siceraria, Zucca fetidissi-ma şi Benincasa cerifera, elaborânduse o tehnologie specifică de altoire (Răduică, 1989). La pătlăgelele vinete altoirea se face pe Solanum integrifolium, în despicătură, metodă folosită pe scară largă în Japonia. Costul răsadului obţinut prin altoire este cu circa 30 % mai ridicat decât în condiţii normale, dar eficienţa economică nu este afectată deoarece prin altoire se obţin plante cu rezistenţă mai mare la Fusarium, la nematozi şi diferite alte ciuperci, ceea ce contribuie la reducerea cheltuielilor de combatere a bolilor şi dăunătorilor. Înmulţirea prin miceliu este tot o cale de înmulţire vegetativă caracteristică ciupercilor. Se foloseşte miceliu clasic, pe role de gunoi de cabaline sau miceliu granulat pe boabe de cereale. Înmulţirea prin culturi de ţesuturi (meristeme) pe medii nutritive "in vitro este calea cea mai modernă şi de viitor în domeniul înmulţirii vege-tative a plantelor. În Olanda, SUA şi alte 46

ţări se produc anual milioane de plante prin culturi "in vitro". Rezultate spectaculoase s-au obţinut la cartof, conopidă, tomate (Cachiţa Cosma Dorina, Petrescu C, 1985). Deşi necesită o dotare corespunzătoare, se apreciază că în unităţile profilate pe înmulţirea plantelor horticole "in vitro", investiţiile făcute se amortizează în timp scurt Particularităţile producerii răsadurilor de legume pentru cultura în solarii Obţinerea producţiei extratimpurii de legume este posibilă prin înfiinţarea culturilor numai cu răsad de bună calitate, care duce la o scurtare a perioadei de vegetaţie comparativ cu înfiinţarea culturilor prin semănat direct. De aceea pentru solarii se impune obligatoriu producerea răsadurilor ţinând seama de următoarele aspecte tehnologice: * * * * stabilirea datei de plantare; vârsta optimă a răsadului; durata de semănat la răsărire; stabilirea datei de semănat. Producerea răsadurilor de legume destinate culturii în solarii se face în spaţii încălzite (sere înmulţitor) unde se pot controla şi dirija factorii de vegetaţie pentru a deţine un răsad optim din punct de vedere calitativ. Semănatul se face în două moduri: * semănatul pe strat nutritiv, urmat de repicarea răsadurilor atunci când se produce un număr mare de răsaduri. Pentru aceasta se pregăteşte un strat nutritiv afânat, bine mărunţit şi nivelat, alcătuit dintr-un amestec nutritiv nu prea bogat în elemente nutritive, alcătuit din mraniţa, pământ de grădină şi nisip, gros de 7-10 cm. Seminţele se distribuie fie prin împrăştiere, cu condiţia asigurării unei distribuiri uniforme a acestora, fie în rânduri, când este necesară marcarea rândurilor cu o riglă prevăzută cu o muchie ascuţită sau un grătar format din mai multe rigle distanţate în funcţie de distanţă între rânduri care este de 5 cm, iar pe rând seminţele se distribuie la 1-2 cm. După semănat, seminţele se acoperă cu un strat de 0,5-1 cm grosime de amestec nutritiv cernut, repartizat uniform care se taxează cu un tăvălug manual pentru a asigura un contact bun între seminţe şi stratul nutritiv. Semănătura se uda cu apă la temperatura mediului ambiant şi se acoperă cu rogojini sau folie de polietilena pentru a menţine umiditatea la nivelul seminţelor pe tot parcursul germinării seminţelor. Când plantele încep să răsară, se înlătură materialele de acoperire pentru a beneficia de lumină de care au nevoie. Semănatul în lădiţe se practică pentru producerea unui număr mic de răsaduri, pentru gospodăriile particulare, dar şi atunci când condiţiile de temperaturi sunt mai precare, lădiţele fiind uşor de manipulat în locurile mai călduroase şi mai uşor de supravegheat.

47

Se folosesc diferite tipuri de lădiţe: de lemn, de plastic de diferite dimensiuni. Acestea se dezinfectează cu soluţii de formalina 2%, sulfat de cupru 2-3%, şi se pregătesc în felul următor: pe fundul lădiţei se aşază un strat de nisip de 1-1,5 cm grosime apoi se pune amestecul nutritiv astfel încât să rămână goală lădiţa circa 2 cm, se tasează şi se marchează rândurile la 45 cm. Se acoperă cu bucăţi de sticlă, cu hârtie sau cu folie, se duc în locuri calde şi se urmăresc până în momentul repicării răsadurilor. Producerea răsadurilor pentru cultura în solarii se poate face şi în solarii încălzite cu biocombustibil. Pentru aceasta sunt mai multe variante: - introducerea gunoiului de grajd pe întreaga suprafaţă a solarului, în grosime de 40-50 cm, circulaţia făcându-se pe o potecă de 60 cm. De o parte şi de alta a potecii se pune amestec pe care se va produce răsadul; - săparea unor şanţuri de 30-40 cm de o parte şi de alta a potecii şi introducerea gunoiului în aceste şanţuri; - instalarea de tocuri de răsadniţe în interiorul solarului, peste patul de gunoi aşezat. Pentru obţinerea unui răsad bun de plantat într-o anumită perioadă de timp se aplică o serie de lucrări şi anume: - dirijarea factorilor de vegtatie şi în special a temperaturii care s-a hotărât. Astfel, imediat după semănat temperatura este mai ridicată, însă în limitele specifice fiecărei specii legumicole, scade cu câteva grade în perioada răsăririi pentru a nu se alungi şi apoi creşte şi rămâne constantă până la plantare. Înainte de plantare cu circa 10-15 zile, temperatura scade, în vederea călirii răsadurilor, până aproape de nivelul temperaturii care se atinge după plantare. - lumina trebuie corelată cu temperatura şi se iau măsuri de pătrundere a unei cantităţi maxime de lumină (curăţirea geamurilor, folosirea de folie de polietilena nouă etc.). - aerisirea se face zilnic, în scopul reglării temperaturii cât şi al compoziţiei aerului. - udarea se face moderat cu apă călduţă (20-22°C); - udarea excesivă duce la putrezirea răsadurilor sau la alungirea acestora. - fertilizarea suplimentară cu soluţii de îngrăşăminte în concentraţie de 0,4-0,5 - 1%. Se fac 2-4 fertilizări, prima la 7-10 zile de la repicat iar următoarea la interval de 10-15 zile. Repicatul se face în faza de frunze cotiledonale în poziţie orizontală şi apariţia primelor frunze adevărate, în ghivece de diferite tipuri nutritive ale căror dimensiuni sunt diferite în funcţie de specii. Se mai folosesc ghivece de plastic, de hârtie, de turbă etc. Adâncimea de repicat este şi ea diferită cu specia şi trebuie respectată altfel răsadurile se prind mai greu. 48

* * * *

răritul la distanţe mai mari pentru a crea condiţii optime de lumină, prevenind alungirea; tratarea cu substanţe retardante de creştere care previne deprecierea răsadului prin combaterea bolilor şi dăunătorilor; călirea răsadurilor care constă în obişnuirea treptată a plantelor cu temperaturi mai În condiţiile specifice climatului temperat, caracteristic şi ţării noastre, un însemnat număr de culturi

alungire;

scăzute, cu lumina mai multă, apă mai puţină şi aerisire mai bună. leguminoase se realizează prin intermediul răsadului. Exemple în acest sens sunt: tomatele, ardeii, vinetele, legumele varzoase, salată, ţelina, etc. Cultura legumelor în sistem forţat şi protejat se face de regulă prin intermediul acestei verigi tehnologice. Înfiinţarea culturilor legumicole prin intermediul răsadului prezintă numeroase avantaje: -scurtarea perioadei de folosire a terenului; -practicarea pe scara generalizată a culturilor succesive; -sporirea suprafeţelor de cultură şi creşterea producţiilor speciilor legumicole termofile; -obtinerea de producţiilor extratimpurii şi timpurii de legume; -asigurarea unui material viguros, liber de boli şi dau natori, etc. Pentru culturile forţate şi protejate ca şi pentru cele timpurii în câmp, răsadurile se produc în sere şi solarii încălzite, pentru culturile de vară în sere înmulţitor, solarii încălzite, răsadniţe calde şi solarii reci, iar pentru culturile târzii de toamnă în câmp liber pe straturi reci. Încheierea fiecărui ciclu de producţie presupune îndepărtarea tuturor resturilor vegetale din sere, solarii şi răsadniţe, după ce în prealabil a fost efectuat un control fitosanitar riguros, intervenindu-se toate focarele infestate şi infectate. Se face verificarea li repararea elementelor constructive precum şi a instalaţiilor existente. O importanţă deosebită prezintă lucrarea de dezinfecţie62 a solului, care se efectuează atât în scop preventiv, cât şi curativ. Dezinfecţia se face pe cale fizică termică, utilizându-se aburul şi pe cale chimică, folosindu-se Ditrapex 500 - 700 l/ha, Vapam 1000-1500 l/ha, Basamid 500-700 l/ha. Dazomet 450 kg/ha , Formaldehida 32-40%. După aplicarea tratamentelor, construcţia rămâne în repaus 7-20 zile, după care se trece la organizarea şi desfăşurarea proceselor de producţie. Dezinfecţia construcţiilor, a uneltelor şi ghivecelor se face cu următoarele cu produse: Dithane M 45 - 0,2%, Poliram Combi - 0,4%, Carbetox - 0,4%, Tedion - 0,2%.

62

Butnaru H., Indrea D., Petrescu C., Savitchi P., Pelaghia Chilom, Ruxandra Ciofu, Popescu V., Radu Gr., Stan N.;Legumicultura, SDPRA Bucureşti,1992

49

Procesul de producere al răsadurilor este organizat atât în direcţia asigurării de material suficient şi în perioada optimă fiecărui sistem de cultivare, cât şi în ceea ce priveşte producerea unor plante viguroase, cu internodii scurte, cu tulpina groasă, cu colorit specific, sănătoase, fără urme de atac de boli şi dăunători. Pe lângă factorii de vegetaţie prezentaţi, substratul pentru producerea răsadului are o însemnătate foarte mare, întrucât prin intermediul lui se asigura plantelor hrana necesară. În legumicultura se folosesc pentru realizarea substratului nutritiv mai multe componente: mraniţa, turba, pământul de ţelina, pământul de grădină, compostul, nisipul, etc. Acestor componente li se adăugă cantităţile necesare de îngrăşăminte chimice în vederea asigurării optime a aprovizionării cu elemente de nutriţie. La prepararea amestecurilor este recomandat a se adăuga la fiecare m3 câte 3 kg superfosfat, 0,75 kg azotat de amoniu şi 0,5 kg sulfat de potasiu. Semănatul în vederea producerii răsadurilor de legume se face în rânduri, la 5 cm distanţă, în cazul în care acesta se repica şi de la 8 cm în condiţiile în care nu se repica. Pe rând, de asemenea, se seamănă mai des când se repica şi mai rar când nu se efectuează repicatul. Adâncimea de însămânţare este condiţionată de dimensiunile seminţelor, fiind între 0,5 şi 1,5 cm. Cantitatea de sămânţă necesară producerii răsadului pentru 1 ha cultura diferă de la o specie la alta: ardei 0,8-1 kg, castraveţi 0,7 kg, tomate 0,250-0,300 kg, varzoase 0,5 kg, ţelina 0,1 kg, etc. După executarea semănatului, sămânţa se acoperă cu un strat de 0,5-1,5 cm amestec de pământuri, se udă şi se întinde deasupra o folie de polietilena, care se menţine astfel până se constată începutul răsăririi. Factorii climatici, în principal temperatura, umiditatea şi aerisirea, trebuie astfel conduşi încât răsărirea să fie grăbită, iar în perioada de la repicat la plantat să fie preîntâmpinata alungirea şi îmbolnăvirea. Repicarea răsadurilor se face cât mai timpuriu, în faza de cotiledoane şi începutul apariţiei primei frunze adevărate, la cca. 8-12 zile de la răsărire, având grijă că stratul nutritiv sau cuburile nutritive să aibă umiditate de 70-80% din capacitatea pentru apa a amestecului şi temperatura de 20-22oC. Complexul lucrărilor de îngrijire poate fi rezumat la dirijarea factorilor de mediu, în sensul satisfacerii cerinţelor plantelor cultivate şi a scopului urmărit de cultivator. În primul rând, se are în vedere regimul de lumină, în concordanţă cu el programându-se regimul de căldură, umiditate, aerisire, etc. Asigurarea optimă a factorilor care influenţează procesele de creştere a răsadurilor conduce la obţinerea unor plante viguroase, cu un habitus convenabil, cu o bună dezvoltare a sistemului foliar şi radicular, pregătite şi adaptate să suporte şocul transplantării la locul definitiv în sere, solarii şi mai ales în câmp deschis.Un rol important pentru obţinerea unui răsad de bună calitate al are dirijarea regimului de nutriţie, care se realizează prin fertilizări faziale. 50

Răsadurile trebuie să fie libere de boli şi dăunători, fapt pentru care măsurile fitosanitare şi cele de stimulare a germinării reprezintă mijloace principale de acţiune în vederea obţinerii unui material sănătos şi viguros. 2.5 Construcţia serelor şi a solariilor Bariera extrem de mare în faţa posibilităţii de realizare a producţiei de legume, limitată de factorul temperatura, a determinat pe legumicultori să găsească diferite modalităţi de producere a legumelor. Au fost concepute construcţii, cum sunt : serele, solariile, tunelele, răsadniţele şi altele, prin intermediul cărora au fost depăşite condiţiile nefavorabile impuse de natură. Serele reprezintă construcţii complexe, cu un grad superior de asigurare a condiţiilor de vegetaţie, dar foarte scumpe, fapt pentru care vom aminti doar că pot fi utilizate la producerea de legume şi răsaduri, cu un mare consum investiţional şi energetic.Cele mai utilizate materiale în construirea serelor sunt: metalul, lemnul, betonul şi sticlă. Deoarece serele sunt exploatate zeci de ani trebuie să asigure rezistenţă mare la vânturi, să permită instalarea aparaturii necesare şi să permită utlizarea mijloacelor mecanice. Sera trebuie să fie amplasată în zone favorabile, în aşa fel încât cu o investiţie minimă să se asigure maximum de exploatare. Un factor extrem de important în amplasarea serelor este sursa de căldură care trebuie să fie cât mai ieftină. În România zonele cele mai favorabile pentru sere sunt cele din Câmpia de Vest şi sudul ţării datorită şi numărului de ore se strălucire a soarelui mai mare. Solarii. Spre deosebire de sere, sunt construcţii mult mai ieftine şi cu posibilităţi de amenajare în orice curte sau gradina fiind alcătuite dintr-un schelet de lemn, fier sau beton, cu diferite elemente şi structuri de rezistenţă, acoperite cu folie de polietilena sau cu sticlă. În prezent, în curţi şi grădini, pot fi utilizate diferite tipuri constructive, fiind recomandate cu precădere solarii de tip tunel, care pot fi realizate la dimensiunile permise de spaţiile existente. Efectul de protejare a plantelor, de stimulare a creşterii se datorează acumulării energiei calorice pe parcursul zilei mai ales în sol şi menţinerii acesteia în timpul nopţii. Temperatura din solarii este mai mare cu 4-8 °C în timpul nopţii decât temperatura din exterior şi cu 10-18 °C ziua atunci când este soare. Locul pe care va fi amplasat un solar trebuie să fie însorit, terenul plan, cu o uşoară panta pentru a facilita scurgerea apei în exces. Gândindu-ne la inundaţiile care, an de an, produc necazuri în tot mai multe judeţe, e bine că locul respectiv să îl alegem, pe cât posibil, la o cotă superioară. Solul potrivit este nisipos sau luto-nisipos, cu un bun drenaj. Un astfel de substrat va permite eliminarea apei provenite din udări succesive, se va zvânta mai 51

repede. În acelaşi timp el se lucrează mai uşor, veţi depune mai puţin efort. Este de asemenea ideal pentru cultivarea rădacinoaselor morcovi, ţelina, păstârnac. Orientarea solarului se face, pentru a profita la maxim de lumina soarelui, pe direcţia nord-sud. Pentru că legumicultura presupune un consum ridicat de apă, o fântână sau altă sursă de apă este ideală în apropiere. Apa este necesară pentru irigaţia culturii, dar şi pentru aplicarea tratamentelor fitosanitare. Cel mai mare duşman al solarului este vântul puternic. Pentru că este o construcţie uşoară, lipsită de rigiditate, încărcările din vânt trebuie luate în seama încă din faza de proiectare. Fie că va fi construit în apropierea unor clădiri existente, care vor atenua forţa vântului, fie că va fi aşezat în raza de protecţie a unei livezi sau a unei perdele de copaci, este bine să luaţi şi măsuri suplimentare cum ar fi: ancorarea solidă pe toate laturile, îngroparea şi fixarea marginilor laterale ale foliei, împletirea unor paravane din coceni, rogojini, crengi uscate. Adăposturile joase Sunt amenajări simple, cu schelet uşor, acoperit cu folie de polietilena, având înălţimea de 40 cm, lăţimea 70-80 cm şi o lungime după caz, maximum 15 metri. Scheletul poate fi confecţionat din nuiele de salcie sau alun, fier beton cu diametru de 5-6 mm, sau alte materiale asemănătoare. Lungimea unui arc trebuie să fie de 170-180 cm, din care 50-55 cm să fie înfipt în pământ pentru fixarea construcţiei respective. Folia se fixează printr-o sârmă galvanizată şi în şanţurile efectuate în lungul construcţiei. Se poate utiliza cu rezultate bune, folia cu grosime de 0,1 mm şi lăţimea de 160 cm. Prin intermediul acestor amenajări se obţine o producţie mai timpurie cu 2-3 săptămâni comparat cu sistemul de cultură a legumelor în câmp.

Răsadniţele Sunt construcţii formate dintr-un toc confecţionat din lemn sau beton acoperite cu rame din lemn cu sticlă sau folie de polietilenă. Construcţiile de acest fel se folosesc în special la producerea răsadului. Sursa de căldură este gunoiul de grajd. Condtitia esenţială în înfiinţarea şi exploatarea unei răsadniţe este sursa de încălzire. Răsadniţele cu încălzire biologică au avantajul costului redus, accesibilităţii crescute faţă de sursa de încălzire, dar au dezavantajul că sunt necesare cantităţi mari de gunoi de grajd. 2.6 Calendarul grădinii de legume 52

Calendarul grădinii de legume începe din luna februarie şi se desfăşoară pe tot anul astfel: Februarie - Se încearcă seminţele sănătoase punând câteva din ele să încolţească în muşchi sau nisip umezit. - Livada doarme sub amorţirea iernii; în zilele frumoase se pot curăţa pomii de frunzele uscate - în ele se ascund duşmani din primăvară; tot în aceste zile se sapă pomii la rădăcină şi se pune gunoi, se acoperă cu pământ săpat, sau se adună zăpadă la rădăcina lor. - şi pământul are viaţa lui; din când în când nu strică să se pună pe el gunoi. Pe straturile de lângă casa se pune gunoi de păsări, cenuşa pentru îngrăşarea pământului. Martie - replicatul răsadurilor în cuburi sau ghivece nutritive destinate culturilor timpurii de câmp (tomate, ardei, vinete) - însămânţarea în răsadniţe sau solarii încălzite biologic a legumelor destinate culturilor de vară (varza, tomate) - plantarea în prima jumătate a lunii în solarii sau tunele a verzei timpurii, conopidei timpurii şi gulioarelor - plantatul şi semănatul din timp a mazărei, verzei şi conopidei timpurii, a cepei din arpagic şi sămânţa, a usturoiului de primăvară, a morcovului, pătrunjelului, spanacului, ridichii de lună, etc. - în a doua jumătate a lunii se plantează în răsadniţe castraveţii, ardeii - se pregătesc solariile pentru tomate, ardei, vinete - se continuă protejarea verdeţurilor cu polietilena şi recoltarea verdeţurilor produse în sistem forţat - se practica supraaltoirea pomilor (unde e cazul) dupa metoda prin despicatura, copulaţie sau triangulatie - fertilizarea suplimentara cu azot - dezgropatul si demusuroitul vitei de vie - se face taierea radacinilor pornite din altoi (taierea de rodire si copcitul) - in legumicultura se continua dezinfectarea rasadnitelor, solariilor, cu formalina sau sulfat de cupru; - pomii fructiferi se pot stropi cu solutie sulfo-calcica, impotriva fainarii; peste 2 saptamani se mai face o stropire impotriva moniliei, cu o solutie pe baza de cupru. Tot in 53

aceasta luna putem pregati terenul pentru plantarea de noi pomi fructiferi: se sapa si se gunoieste pentru a fi reavan, apoi, spre sfarsitul lunii, se pot planta. Aprilie - până la mijlocul lunii aprilie se mai pot planta în grădina: - rădacinoasele (morcovi, pătrunjel, păstârnac) în rânduri, distanţă de 25 cm; salată, spanacul; - se seamănă soiuri de mazăre târzie, sfecla roşie şi sămânţa de ceapă; - de la mijlocul lunii începe: - plantatul varzoaselor, guliei şi conopidei; - semănatul cartofilor preincoltiti la distanţă de 70 cm între rânduri, iar pe rând, între cuiburi, 30-40 cm, la adâncimea de 10 cm; - semănatul fasolei, castravetelui, pepenelui şi dovlecelului; - se mai poate semăna încă sfecla roşie la 30 cm între rânduri; - plantarea ţelinei la distanţă de 40 cm între rânduri şi pe rând; - semănatul porumbului; - semănatul florilor anuale, plantatul trandafirilor, al dăliilor, gladiolelor, crinilor; - la sfârşitul lunii se poate planta răsadul de roşii timpurii şi ardei; Atenţie la semănat! Combinaţii bune: morcovi-mazare, semănate alternativ; ceapamorcov, semănate alternativ; ceapa-sfecla rosie-gulie; cartof timpuriu-mazare; cartof-fasole sau ridiche de lună cu fasolea. Combinaţii rele: ceapa-usturoi; morcov-patrunjel; mazare-fasole; castravete-cartof; În livada se udă bine pomii fructiferi plantaţi în primăvară şi se începe pregătirea pentru stropitul lor. Mai - începe plantarea răsadurilor de legume. Vom planta răsadurile de ardei, roşii, castraveţi, varza, gulie, conopida, broccoli, ţelina, ceapă (din seminţe), praz, vinete; - înainte de plantarea răsadurilor este necesar să faceţi o erbicizare a solului cu următoarele substanţe: Dithane 0,5%, Captan 5%, Merpan 0,5%. De asemenea, uneltele trebuie dezinfectate cu soluţie de Carbetox 0,4% sau sulfat de cupru 2-3%. - plantarea răsadurilor de varză timpurie, conopida, broccoli şi castraveţi se face numai pe pământ umed, la o temperatură de 7-10 grade Celsius. dacă nu a plouat, udaţi terenul, operaţiune care se repetă şi după plantare;

54

- răsadurile vor avea roade după 50-60 de zile, timp în care trebuie să prăşiţi de 2 ori şi să udaţi din 10 în 10 zile. Controlaţi mereu răsadurile pe măsură ce cresc şi nu ezitaţi să folosiţi insecticide dacă vor apărea paraziţi: purici, fluturi, muşte. Iunie - dacă nu ai reuşit să termini plantarea răsadurilor de legume în luna mai, ai timp doar la începutul lunii iunie să plantezi răsadurile de roşii, ardei şi vinete; - pe soluri fertilizate cu îngrăşământ organic plantează conopida, varza de toamnă, varza roşie, varza de Bruxelles, gulia de toamnă şi broccoli; - foloseşte culturile succesive pe parcele eliberate după ceapă verde, salată, spanac, mazăre şi gulioare. În vederea înfiinţării culturilor duble cureţi terenul de resturile vegetale, sapi şi nivelezi pământul. Poţi cultiva fasole, ridichi de toamnă, castraveţi de toamnă; - este perioada pentru palisarea, copilirea şi carnatirea roşiilor timpurii; - dacă ai viţa de vie, continua legarea lăstarilor, copilitul şi carnatitul (îndepărtarea vârfurilor tuturor lăstarilor mai viguroşi). Dacă ai timp suficient, aranjează frunzele vitei în aşa fel încât ciorchinii să aibă mai multă lumină, mai mult soare. Stropeşte via contra manei, făinarii şi putregaiului; - întinde castraveţii timpurii din sera pe sfoară. Dacă frunzele nu sunt ridicate pe sfoară, castraveţii nu vor avea lumina şi nu se vor coace; - continuă prăsitul. Plivitul, răritul şi irigarea zarzavaturilor şi combaterea bolilor şi dăunătorilor la legume. Iulie - Atenţie! Roşiile care încep să se măneze pot fi salvate prin ruperea regulată a frunzelor şi îndepărtarea fructelor stricate. August - grăbeşte strângerea cepei, dar înainte de depozitare păstreaz-o la soare câteva zile; - continuă recoltarea castraveţilor pentru murături; - strânge roşiile pentru sucuri şi bulion, dar nu uita să continui copilitul şi cârnitul lor; - spre sfârşitul lunii poţi începe recoltarea cartofilor, după o prealabilă verificare dacă sau măturat suficient; - fasolea uscată pentru consum se adună, se despoaie şi se mai păstrează la soare câteva zile înainte de depozitare; - pentru o producţie sporită de ardei vei continua fertilizarea cu azot şi potasiu; - continui recoltarea vinetelor, ardeilor, verzei de vară, pepenilor galbeni şi verzi;

55

- în livezi începe adunarea merelor de vară (imediat după ce roua s-a uscat) şi se continua recoltarea piersicilor şi a caiselor târzii; - încep să se coacă strugurii timpurii, dar atenţie, aceştia nu se recoltează decât dacă sunt complet copţi, căci altfel sunt acri; - nu uita să semeni pe sol bine mărunţit salată, pentru obţinerea răsadului de plantat la începutul lunii octombrie; - dacă vrei să ai hrean cu rădăcina dreaptă şi groasă, îndepărtează rădăcinile laterale; - pe terenuri eliberate se poate semăna spanac, morcov şi pătrunjel, pentru producţia de primăvară. Septembrie - acum este momentul strângerii seminţelor pentru primăvara. La tomate, se aleg fructele mari, specifice soiului, sănătoase, coapte bine. Roşiile se zdrobesc bine, se pun în vase cu apă, unde se spala bine. După ce s-au spălat se îndepărtează de pe seminţe resturile de pulpă şi se lasa apa să se liniştească. Seminţele bune se lasă la fund, în timp ce seminţele seci plutesc la suprafaţă. Seminţele bune se spala bine şi se pun la uscat, la soare. Când s-au uscat trebuie să aibă o culoare albicioasa-argintie. În medie la 10 kg tomate se obţin 30-50 g sămânţa ( în funcţie de soi). La ardei, pentru extragerea seminţelor se taie fructul în jurul codiţei, apoi se scot seminţele (codiţa cu seminţe se aşează pe un ziar şi cu mâna se desprind seminţele). Acestea se spală în apă, se separă seminţele bune de cele seci prin punerea lor în apă şi decantarea apei. Se usucă la umbră, iar seminţele se răsfira într-un strat subţire (1-2 cm). Din când în când se răscolesc cu mâna, pentru a se usca mai repede. Când sunt uscate au o culoare galben-aurie. Se păstrează până în primăvara în pungi de hârtie. Din 15 kg ardei se pot obţine în medie 100 g sămânţa. La vinete, când fructele au ajuns la maturitate, se zdrobesc, se toacă mărunt, apoi pulpa se pune într-un vas cu apă, unde se freacă bine cu mâinile pentru a separa seminţele de pulpă. Seminţele bune sunt grele şi se lasă la fundul apei, separate de cele seci, uşoare, care rămân la suprafaţă. Cele bune se spală, se usucă la umbră şi apoi se pun în pungi de hârtie. La castraveţi se aleg fructele mari, galbene, care au ajuns la maturitate. Se lasă la soare 6-7 zile, după care se extrag seminţele. Se taie longitudinal fructul şi cu o lingură se scot seminţele, se spală şi se lăsă în apă. Apoi, după câteva ore acestea se desprind uşor de mucilagiile care le înconjoară. Seminţele bune rămân la fundul vasului, se scurg, se usucă la soare în strat subţire de 1-2 cm, cât mai repede, pentru a nu se înnegri. La salată, seminţele ajung la maturitate la 2530 de zile de la înflorire. Plantele se taie, se fac snop, se duc la umbra pentru uscare. După o săptămână snopii se scutură bine deasupra unui ziar, se vantura şi rămâne sămânţa bună, care se păstrează în pungi de hârtie. La ceapă, seminţele se recoltează dimineaţa, pe rouă, pentru a nu 56

se scutură. Se taie cu tija întreagă, se fac snopi mici, se usucă la umbră, după care se scutură capsulele, să iasă seminţele, care sunt de culoare neagră. Se vantura seminţele şi se pun la uscat în strat subţire. Octombrie - se scot cartofii de toamnă; - morcovii, pătrunjelul, păstarnacul se scot pe timp uscat, se zvânta, se curăţa de frunze şi se depozitează în pivniţă; - se recoltează ultimii ardei, care au devenit dulci şi carnosi; - roşiile necoapte se pot smulge din vrejuri cu tot şi se pun la adăpost şi întuneric, unde se coc; - se recoltează varza şi se pune la murat; - se recoltează vinetele, ardeii, guliile, morcovii, pătrunjelul, păstarnacul, ţelină; - se recoltează gogonelele, care pot fi puse la murat sau pot fi depozitate în pivniţă sau în încăperi mai călduroase, unde cu timpul se înroşesc şi se pot consuma că roşii coapte. Se vor depozita numai gogonelele sănătoase; pivniţa înainte de depozitare trebuie aerisita, curăţată şi dezinfectată; - se defrişează terenul de resturile vegetale şi se pregăteşte terenul în vederea fertilizării; - se sapă terenul, pe măsură ce s-au recoltat ultimele legume; - Nu uita! Pentru a avea legume proaspete primăvara devreme, este timpul să le cultivăm - ceapă verde (de stufat), usturoiul verde, salată, spanacul, loboda, toate acestea rezista bine la temperaturi joase: se plantează răsadul de salată pentru primăvara, cu 2-3 udări obligatoriu; se seamănă morcovii, pătrunjelul, mazărea, ceapă şi usturoiul pentru recoltele timpurii de anul viitor; - se recoltează merele, perele, gutuile, nucile, prunele; - se adună porumbul care este copt; - se mai pot aduna seminţele de ceapă şi loboda; - pentru protejarea pomilor tineri de îngheţ şi de rozătoare vom pune frunze moarte în jurul lor şi le vom acoperi tulpinile cu saci. Noiembrie - pe măsură ce gogoşarii se coc, sunt culeşi şi puşi la borcan; - sfecla roşie mai poate fi recoltata, curăţată de frunzele verzi şi depozitată în pivniţă; - se mai culege porumbul, se taie cocenii şi se pun pe foc; - zarzavaturile vor fi recoltate după 1 noiembrie, după căderea brumei; - varza se recoltează tot acum; 57

2.7 Lucrarile de ingrijire ale solului si a legumelor Principalele lucrari de ingrijire a solului si a legumelor sunt urmatoarele: • Fertilizarea fazială se face cu scopul menţinerii fertilităţii solului, pentru a pune la dispoziţia plantelor elementele necesare desfăşurării metabolismului. Se face diferenţiat în funcţie de specie şi faza de vegetaţie. • Irigarea culturilor pentru a asigura necesarul de apă pentru plante, toate culturile legumicole se irigă, iar normele, momentul şi numărul udărilor se stabilesc în funcţie de specie,durata de vegetaţie, anotimp, producţii etc. Lucrări cu caracter special (particular) • Răritul , lucrare aplicată la culturile legumicole înfiinţate prin semănat direct şi constăîn îndepărtarea surplusului de plante, asigurându-se distanţa optimă pe rând. Se execută manual,când plantele sunt mici. La speciile de la care plantele obţinute prin rărit se pot folosi, lucrarea seexecută mai târziu încât organele comestibile să aibă însuşiri comerciale (morcov, pătrunjel, păstârnac, ceapă). Din răritură se pot completa goluri (tomate, salată). • Bilonatul şi muşuroitul lucrările în cadrul cărora , prin folosirea solului, s u n t favorizate : emiterea de rădăcini adventive (tomate, castraveţi), tuberizarea (cartofi), rezistenţăsporită la acţiunea vânturilor (seminceri), înălbirea părţilor comestibile (sparanghel, cicoare, prazetc). - Bilonatul se execută manual sau mecanizat, iar muşuroitul numai manual. Pentru bilonare şi muşuroire (sparanghel, cicoare, praz, ţelină de peţiol, cardon, fenicul; - legarea frunzelor peste organele comestibile (conopida); - acoperirea cu paie, iarbă, frunze (cicoare, ţelină pentru peţioli,conopidă etc). Această protejare se realizează în vederea obţinerii de părţi comestibile maifragede, mai gustoase şi mai suculente. • Protejarea culturilor împotriva brumelor se aplică în culturile cu sensibilitate la frig(solanaceae, cucurbitaceae), pentru a le proteja împotriva brumelor târzii din primăvară şitimpurii din toamnă.Se urmăreşte producerea perdelelor de fum, prin arderea de materiale organice, brichete fumigene, lumânări fumigene sau prin irigarea culturilor prin aspersiune. • Combaterea grindinei cuprinde un ansamblu de măsuri care au drept scop protejarea plantelor cât şi împiedicarea acţiunii prin căderea grindinei.Se utilizează: plase din material plastic cu ochiuri mici sau se lansează proiectile saurachete mici ce 58

conţin

substanţe

chimice

şi

care

prin

explozii

în

zona

norilor

împiedică

formareagrindinei.Refacerea culturilor după îngheţ şi grindină: înlăturarea părţilor de plantă afectate,stropirea plantelor cu zeamă bordeleză 1% sau alt fungicid cupric, fertilizare cu azot, menţinereasolului umed şi afânat. • Susţinerea plantelor se aplică la specii cu port înalt şi care nu se pot menţine în poziţie erectă (tomate, fasole, castraveţi). Se asigură prin araci din lemn de care se leagă plantelesau spalieri de sârmă, de care plantele se leagă cu ajutorul sforilor. • Copilitul , lucrarea prin care se îndepărtează lăstarii de pe plante (tomate cu port înalt,ardei şi vinete). La tomate se face radical (îndepărtând toţi copilii la tomatele timpurii) sau parţial( se lasă 1-3 copili la tomatele de vară-toamnă). Soiurile cu creştere determinată nu se copilesc.La ardei şi vinete se face un copilit parţial.Lăstarii se îndepărtează când sunt mici (5-10 cm) prin rupere sau tăiere, pentru a nuconsuma inutil. • Cârnitul , lucrarea prin care se îndepărtează vârful tulpinii principale la speciilelegumicole cu port înalt, în scopul sistării creşterii şi limitării numărului de inflorescenţe sau flori,favorizând o dezvoltare mai bună şi o coacere mai timpurie a fructelor.Tomatele timpurii se cârnesc după 3-5 inflorescenţe, cele de vară-toamnă după 8-12inflorescenţe, iar cele de toamnă cu 2-3 săptămâni înaintea căderii brumelor. Lucrarea se executămanual, lăsându-se 1-2 frunze după ultima inflorescenţă. La varza de Bruxelles, lucrarea de cârnitse aplică la sfârşitul lunii august, pentru a favoriza creşterea verzişoarelor. Se aplică şi la unele soiuri sau hibrizi de castraveţi, prin ruperea vârfului tulpinii în fazade 3-5 frunze adevărate.Lucrarea se poate aplica şi la semincerii de plante legumicole. • Ciupitul , lucrarea ce se aplică plantelor legumicole cucurbitaceae şi constă î n îndepărtarea repetată a vârfului lăstarilor, favorizând apariţia ramificaţiilor de ordin superior, pecare apar mai multe flori femeieşti, influenţând producţia. • Tratarea plantelor cu substanţe bioactive, are drept scop influenţarea creşterii şifructificării plantelor legumicole. Se folosesc produse de sinteză cu acţiune specifică asupra unor procese din plante (auxine, gibereline, retardanţi, produse fertilo-stimulatoare) cu denumiricomerciale diferite, dar de mare eficienţă. Se aplică unul sau mai multe tratamente în funcţie de prospectul însoţitor. Irigarea

59

Deoarece precipitaţiile nu sunt repartizate uniform şi nu corespund cu perioadele când plantele legumicole au cerinţe mari fată de apă, este necesar ca în toate zonele să se facă irigarea culturilor. Irigarea constituie o măsură tehnologică de mare importanţă având ca efecte:  obţinerea de producţii mari de legume, indiferent de cantitatea de precipitaţii căzută, deoarece prin irigare se completează deficitul de apă, care se distribuie în raport cu cerinţele plantelor;  folosirea îngrăşămintelor de către plante cu eficienţă mai mare prin mărirea gradului de solubilizare a substanţelor;  îmbunătăţirea calităţii produselor legumicole;  prelungirea perioadei de vegetaţie a plantelor şi eşalonarea mai bună a producţiei;  folosirea ca mijloc de combatere a brumelor şi îngheţurilor uşoare în culturile de legume. După perioada când se execută şi după scopul urmărit deosebim: Irigarea de aprovizionare, care se aplică în perioadele secetoase, când umiditatea solului scade sub limita coeficientului de ofilire. Se efectuează în mod obişnuit în vederea creării condiţiilor corespunzătoare pregătirii patului germinativ pentru culturile succesive. Irigarea pentru asigurarea răsăririi uniforme, care se execută după semănat, când solul nu este suficient de umed. Este folosită frecvent în cazul semănăturilor târzii sau cu seminţe mici care răsar greu (morcov, ceapă, cicoare). Irigarea în cursul perioadei de vegetaţie, care completează nevoia de apă a plantelor legumicole în diferite faze de creştere şi fructificare. Irigarea de răcorire, care se aplică în perioadele de arşiţă, cu scopul scăderii temperaturii, prin intensificarea transpiraţiei şi creşterea umidităţii atmosferice. Irigarea de răcorire se face prin aspersiune. Irigarea de fertilizare care completează nevoia de hrană a plantelor în cursul vegetaţiei, folosindu-se în acest scop îngrăşăminte sub formă de soluţie. Irigarea contra brumelor pentru protejarea culturilor împotriva temperaturilor coborâte. Se efectuează prin aspersiune cu 50-100 m/ha seara sau dimineaţa înainte de răsăritul soarelui. Irigarea de spălare se aplică în sere şi solarii unde se folosesc cantităţi mari de îngrăşăminte chimice, favorizând sărăturarea solului. Prin irigare cu norme ridicate în teren bine drenat se spală sărurile în adâncime.

60

CAPITOLUL III PRINCIPALELE CULTURI ŞI FACTORII DE INFLUENŢĂ ASUPRA LOR 3.1 Importanta factorilor externi asupra legumelor

61

Cunoaşterea cerinţelor fiecărei specii legumicole faţă de factorii de mediu (căldură, lumină, aer, apă, hrană etc.) prezintă o importanţă deosebită deoarece prin tehnologia aplicată putem interveni pentru dirijarea lor în strânsă concordanţă cu cerinţele diferitelor specii sau chiar a soiurilor şi a hibrizilor de plante legumicole. Prin caracteristicile sale particulare, agricultura este puternic influenţată de factorii naturali, economici, demografici, politici, tehnici, juridici, etc, care se constituie în adevăraţi factori de producţie. Dezvoltarea legumiculturii şi diversificarea activităţilor agricole a avut loc sub influenţa permanentă a factorilor naturali. Între caracteristicile factorilor naturali şi modul de utilizare agricolă a terenurilor s-au stabilit relaţii evidente, care şi-au pus amprenta asupra repartiţiei geografice a culturilor legumicole, asupra frecvenţei acestora şi randamentului lor. Creşterea şi dezvoltarea plantelor, în final producţia lor, este determinată de asigurarea unor condiţii de viaţă (suportul ecologic) cât mai apropiate de cele ale cadrului natural în care sau format.63 Aceste condiţii sunt variate în ecosistem şi acţionează în interdependenţă cu alte componente biocenotice şi de mediu, realizându-se unitatea acestuia. Funcţia ecologică a factorilor naturali este diferită pe teritoriul biogeografic şi esenţială pentru producţie. Factorii ecologici pot să fie abiotici, ca de exemplu clima şi solul, şi biotici, ca de exemplu insectele şi buruienile. a) RELIEFUL

Reprezintă elementul de bază a diferenţierii relaţiei : condiţii naturale – utilizarea agricolă a spaţiului, caracterizat printr-o mare complexitate, proporţionalitate, simetrie, ceea ce conferă posibilităţi multiple pentru dezvoltarea unei agriculturi variate şi conturarea unor spaţii agricole specifice.64 Altitudinea reliefului, tipul predominant de fragmentare şi valoare acesteia impun utilizări agricole diferite, chiar o „etajare” pe verticală a plantelor de cultură, datorită modificării valorilor elementelor climatice şi a caracteristicilor edafice odată cu altitudinea. Această succesiune pe verticală a tipurilor de cultură nu este regulată, încadrată între limitele altitudinale exacte, ci diferă foarte mult de la o zonă la alta datorită expunerii versanţilor, deschiderii văilor şi circulaţiei curenţilor de aer. b) CLIMA Varietatea condiţiilor climatice prezente pe teritoriul României se reflectă direct în marea diversitate a peisajelor agricole. Fiecare cultură agricolă se dezvoltă în anumite condiţii de
63 64

Manescu, B. „Bazele ecotehnicii agricole”, Bucureşti, Editura ASE, 1997 Nastase, M. „Dimensiune optimă a exploataţiilor agricole”, Bucureşti, Editura Chrater B., 1999

62

temperatură, umezeală şi lumină. Există limite climatice extreme, în afara cărora o anumită plantă nu creşte, iar în cadrul acestor limite există un climat optim care favorizează dezvoltarea normală. Caracteristicile climei, zonalitatea ei altitudinală se repercutează în foarte mare măsură asupra structurii legumiculturii, condiţionând posibilităţile de practicare aacesteia. Căldura este un factor deosebit de important pentru plantele legumicole. Cunoaşterea relaţiilor care există între căldură şi plantele legumicole prezintă importanţă teoretică, dar mai ales practică. Căldura este un factor hotărâtor care influenţează întreaga gamă de procese vitale ale plantelor. Germinaţia seminţelor, creşterea plantelor, înflorirea, fructificarea, durata fazei de repaus, precum şi asimilaţia, respiraţia, transpiraţia şi alte procese fiziologice se petrec numai în prezenţa unei anumite temperaturi. Temperatura influentează, de asemenea, foarte mult formarea clorofilei. Temperatura influenţează durata perioadei de vegetaţie a plantelor legumicole. Astfel, în zonele cu temperaturi mai ridicate, perioada de vegetaţie este mai scurtă, înfiinţarea culturilor se poate face mai devreme şi recolta se obţine mai timpuriu. Un studiu efectuat asupra perioadei de apariţie a recoltei în diferite judeţe ale ţării au scos în evidenţă o întârziere de 5 săptămâni la tomatele în solar (20 V-a - 25 VI-a ), de 4 săptămâni la fasolea verde în câmp VI-a - 1 VII-a), de 2-3 săptămâni la varză şi ridichi în judeţele din nordul ţării şi zonele mai reci: ca Suceava, Bistriţa Năsăud, Harghita, fată de judeţele din sudul şi vestul ţării: ca Teleorman, Olt, Timiş, Arad etc. Importanţa temperaturii pentru cultura plantelor legumicole reiese din relaţia care există între fotosinteză şi respiraţie. Astfel, intensitatea fotosintezei duce la acumularea unei cantităţi mari de substanţă uscată în plantă, însă intensificarea respiraţiei determină un consum ridicat de substanţe sintetizate anterior. Fotosinteza, care este un proces fiziologic complex, prezintă o sporire de 1,5 - 1,6 ori la o creştere a temperaturii de 100C ( în intervalul O0C şi 30-350C). În schimb, respiraţia se intensifică de 2-2,5 ori la 100C. Fiecare specie legumicolă are o temperatură minimă, optimă şi maximă de vegetaţie (Maier, 1.,1969). La temperatura minimă: -procesele de asimilaţie şi dezasimilaţie au o intensitate minimă (F/R=1 ); -prelungirea temperaturii minime debilitează plantele; -temperaturile sub acest nivel duc la moartea plantei. 63

La temperatura optimă: -procesele biochimice se desfăşoară normal; -are loc creşterea şi fructificarea plantelor ; -nivelul temperaturii optime se stabileşte în funcţie de originea fiecărei specii. -Nivelul de temperatură la care toate procesele biochimice şi fiziologice se desfăsoară la intensitatea corespunzătoare unei creşteri şi dezvoltări echilibrate se numeşte optimum armonic (lndrea D. , 1992). La temperatura maximă procesele de asimilaţie şi dezasimilaţie au intensitate mare.Depăşirea temperaturii maxime duce la: mărirea dezasimilaţiei, micşorarea asimilaţiei; epuizarea plantelor; coagularea coloizilor; moartea plantelor. Lumina este un factor deosebit de important pentru plantele legumicole deoarece stă la baza procesului de fotosinteză. Şi alte procese fiziologice ca: respiraţia, transpiraţia, depind în foarte mare măsură de prezenţa, intensitatea şi calitatea luminii. Pentru culturile legumicole lumina prezintă importanţă mai mare decât pentru cultura plantelor de câmp, deoarece eşalonarea producţiei de legume proaspete în tot cursul anului, inclusiv iarna, este condiţionată în cea mai mare măsură de acest factor. Radiaţia luminoasă exercită o influenţă multilaterală asupra plantelor legumicole. Cunoaşterea cerinţelor particulare ale speciilor şi soiurilor plantelor legumicole faţă de lumină, formate ca urmare a evoluţiei lor filogenetice şi originii ecologogeografice, este foarte folositoare pentru practică. Cerinţele plantelor faţă de lumină stau la baza întocmirii succesiunilor şi asociaţiilor de plante legumicole atât la cultura în câmp, cât mai ales la cea forţată şi protejată, în vederea folosirii intensive a terenului. Expunerea la radiaţia solară a bulbilor de ceapă sau a seminţelor de fasole, pe o perioadă de câteva zile, determină sporirea capacităţii de păstrare. Lumina poate fi o măsură tehnologică de îmbunătăţire a calitătii unor legume. Împiedicarea radiaţiei luminoase de a ajunge la unele părţi ale plantelor, de exemplu la ţe1ina pentru peţiol, cardonul, cicoarea de grădină, sparanghelul duce la etiolarea acestora şi îmbunătăţirea ca1ităţii pentru consum, dispărând gustul amar, nemaiavând clorofilă (Voican V.,1984). Lumina prezintă importanţă deosebită în producerea răsadurilor de legume, de intensitatea şi durata acesteia depinzând timpul necesar pentru obţinerea unor răsaduri de calitate. Apa Desfăşurarea normală a proceselor fiziologice si biochimice, în esenţă creşterea şi dezvoltarea plantelor nu pot avea loc decât în prezenţa unei anumite cantităţi de apă. Apa este 64

importantă în procesul de fotosinteză deoarece influenţează cantitatea şi calitatea producţiei de legume. Importanţa apei rezultă şi din accea că, în general vorbind, conţinutul în apă la numeroase specii legumicole este foarte ridicat, ajungând la 80- 95 % din greutatea totală a acestora. Conţinutul în apă înregistrează variaţii foarte mari în cadrul speciilor legumicole luate în cultură. Astfel, tomatele, castraveţii, frunza de salată şi frunza de ceapă conţin 94-95% apă, frunza de varză şi ridiche 92-93 %, morcovul 87-91 %, cartoful 74-80%. Conţinutul de apă al legumelor nu este dependent numai de specie, ci şi de fenofază, vârsta şi zonele de origine. Plantele provenite din zone cu terenuri umede au un continut mai ridicat faţă de cele din zone cu terenuri aride, care au un conţinut mai mic în apă. Plantele tinere, au un conţinut mai mare în apă faţă de cele mature. Plantele cultivate în seră au un conţinut mai mare de apă faţă de cele cultivate în câmp. Chiar între organele uneia şi aceleiaşi plante există deosebiri în ceea ce priveşte conţinutul în apă. Tulpina conţine 40-45 % apă, frunzele mature 60 -65 %, frunzele tinere 80-85 %, organele de reproducere si vârfurile de creştere 98-99 %. Cel mai redus conţinut în apă se înregistrează în seminte, 12-14 % . Importanţa apei rezultă şi din aceea că ea este mijlocul de transport pentru substanţele minerale, fotoasimilate şi pentru procesele metabolice. Apa întreţine tensiunea celulară şi de multe ori reprezintă ,cel rnai important factor limitativ al creşterii plantelor. Apa din sol şi plantă are un rol deosebit în desfăşurarea proceselor de oxidare şi intră în compoziţia numeroaselor substanţe anorganice şi organice. În afară de formarea soluţiei solului, transportul substanţelor brute şi elaborate, apa reglează temperatura plantei pe timp călduros. S-a dovedit experimental că sinteza este inhibată în cazul saturaţiei în apă sau redusă substanţial când deficitul de apă este mai mare de 20-25 %. Datorită apei, ţesuturile plantelor îşi păstrează turgescenţa, care este condiţia fundamentală pentru menţinerea stării fizice si fiziologice a plantelor. Părţile comestibile la unele specii legumicole (salata, spanacul, loboda, mărarul, castraveţii etc.) îşi pierd uşor turgescenţa în lipsa apei, capătă aspectul de ofilire şi se depreciază calităţile comerciale. Aerul condiţionează viaţa plantelor prin compoziţia sa chimică, cât şi prin mişcările sale (vânturile). Aerul atmosferic se compune din aproximativ 78% N, 21 % oxigen, 0,03% CO2 şi alte gaze. Are o deosebită însemnătate fiziologică la toate plantele legumicole deoarece acestea folosesc oxigenul pentru respiraţie, iar bioxidul de carbon este sursa de bază necesară asimilaţiei clorofiliene. Azotul joacă rol în menţinerea presiunii deoarece constituie 65

componentul principal al atmosferei. c) SOLUL

Solul este acea componentă a spaţiului geografic care se constituie în substratul natural capabil să asigure dezvoltarea plantelor. Potenţialul agricol al solului depinde de adâncimea, textura şi aciditatea acestuia, de capacitatea de retenţie şi de drenare a apei, aceste caracteristici influenţând felul şi calitatea plantelor cultivate. Solurile grele, aluviunile bogate în substanţe nutritive, dar impermeabile, de exemplu, sunt deosebit de favorabile pentru cultura orezului, deoarece aceste soluri au capacitatea de a menţine apa la suprafaţa solului pentru mult timp. Pomii fructiferi şi viţa-devie, necesită, în schimb, soluri bine drenate, aerisite, în care să se poată dezvolta un sistem radicular viguros.65 Caracteristica fundamentală a solului rămâne însă fertilitatea – acea proprietate a solului de a asigura necesarul de elemente nutritive plantelor, de a asigura condiţii favorabile dezvoltării acestora. Orice sol are o fertilitate naturală-potenţială, dobândită în urma dezvoltării fireşti a stratului de sol, determinată de compoziţia biochimică şi mecanică a acestuia, dar care depinde şi de condiţiile climatice (regimul termic şi pluvial), precum şi o fertilitate economică – efectivă, care se realizează prin activitatea productivă a omului. Pentru a evita activităţile distructive şi în vederea protecţiei solului se impune o politică ecologică unitară şi concentrată, care să se sprijine pe amenajarea teritoriului, gospodărirea apelor şi pădurilor, pe efectuarea lucrărilor de îmbunătăţiri funciare şi îmbunătăţirea tehnicilor agricole. Solul are o mare însemnătate pentru cultura plantelor legumicole deoarece acesta este principalul mijloc de producţie şi în legumicultură. Cantitatea şi calitatea produselor ce se realizează depind nemijlocit de fertilitatea solului. Solurile folosite pentru cultura legumelor se caracterizează printr-o fertilitate naturală destul de ridicată şi au un potenţial de producţie corespunzător. Uneori cultura legumelor se practică şi pe soluri nisipoase sau nisipolutoase. La acestea se intervine pentru crearea fertilităţii artificiale prin lucrări agrotehnice, prin aplicarea îngrăşămintelor, prin asolamente raţionale. Solul serveşte ca suport mecanic pentru plantele legumicole şi ca mediu din care rădăcina plantei absoarbe apa şi elementele minerale. La cultura legumelor în câmp, dar mai ales la cea protejată, deoarece se intervine foarte mult cu măsuri de ameliorare şi îmbunătăţire prin administrarea unor mari cantităţi de îngrăşăminte organice şi minerale,modificarea însuşirilor solului este mai accentuată.
65

Popescu, G. „Probleme de politica agrară”, Bucureşti, Editura ASE 2002

66

De aceea este mai potrivit să folosim noţiunea de "substrat de cultură" . Însuşirile solului pentru legumicultură se referă la: textură, structură, conţinutul în săruri (soluţia solului), reacţia solului şi capacitatea de tampon. Textura solului se defineşte după conţinutul procentual de argilă, praf şi nisip. Cu cât conţinutul în argilă este mai mare, iar cel de nisip mai redus, solul va fi greu şi mai puţin potrivit pentru cultura legumelor. Se apreciază că cele mai bune soluri pentru cultura legumelor sunt :cu textură uşoară şi mijlocie, nisipo-lutoasă şi luto-nisipoasă. Solurile cerute de cele mai multe specii legumicole pot avea un conţinut de argilă de 10 - 30 % şi nisip 40 - 45 %. Solurile cu textură nisipoasă sunt foarte permeabile, nu reţin apa, nu au coeziune şi plasticitate, se încălzesc uşor, dar se răcesc foarte repede, se lucrează uşor, sunt sărace în elemente nutritive. Acestea necesită aplicarea udărilor la intervale mici şi cu norme mari, ceea ce duce la pierderea unor cantităţi mari de elemente nutritive prin levigare. Pe nisipurile din sudul Olteniei se cultivă legume obţinându-se producţii foarte timpurii la tomate, la cartof. Sunt valorificate bine de speciile legumicole cu sistem radicular profund (pepeni verzi). Solurile cu textură argiloasă (peste 50 % argilă) sau argilo-lutoasă - 50 % argilă) nu sunt indicate pentru cultura plantelor legumicole datorită capacităţii reduse de infiltrare a apei, sunt reci şi ajung adesea la starea de exces a umidităţii. După datele din literatura de specialitate (Becker - Dillingen), legumele se clasifică, în funcţie de pretabilitatea faţă de tipul de sol astfel: - soluri mijlocii: toate speciile de legume cu excepţia sparanghelului; - soluri uşoare: fasolea, mazărea, salata, gulia, castraveţii, dovleacul, morcovul, păstârnacul, ridichea, sfecla roşie, sparanghelul, spanacul, tomatele. - soluri grele: bobul, reventul, varza roşie, varza albă, varza creaţă. Structura solului se referă la modul de aglomerare a particulelor texturale în agregate de diferite mărimi. Această însuşire inf1uenţează mult schimbul de gaze, regimul termic şi circulaţia apei. Poate fi glomerulară, nuciformă sau prizmatică. Structura solului reprezintă un element deosebit al fertilităţii solului. De aceea, la cultura legumelor se acordă o mare atenţie formării şi menţinerii structurii solului. Pentru aceasta la cultura din câmp liber se introduc rotaţii de culturi şi specii de plante care contribuie la refacerea structurii (lucernă, trifoi, mazăre, fasole). 67

La culturile protejate se intervine cu cantităţi mari de material organic (gunoi de grajd), turbă şi chiar cu material inert (nisip), pentru menţinerea structurii solului. În urma prelucrării mecanice, a dereglării proceselor chimice, structura solului este supusă degradării. De aceea, se recomandă reducerea numărului de treceri a mijloacelor mecanice prin folosirea unor agregate complexe, capabile să efectueze mai multe lucrări deodată. 3.2 Bolile şi dăunatorii legumelor şi combaterea acestora Combaterea biologică a buruienilor a luat o mare amploare pe plan mondial şi s-au obţinut rezultate remarcabile (Schroeder, 1985). In ţara noastră unele cercetări pe această temă au fost iniţiate la Institutul Agronomic din Cluj-Napoca (Perju şi Ceianu, 1988, Perju şi Salontai, 1988). Oamenii de ştiinţă americani au stabilit că pe 1 ha se află până la 500 milioane de seminţe de buruieni. Aceştia au ajuns la concluzia că, pulverizat pe sol cu circa o lună înainte de executarea însămânţării, alcoolul forţează procesul de germinare a milioane de seminţe de buruieni, după care ele pot fi uşor înlăturate prin procedee mecanice. In cadrul experimentărilor s-a folosit o soluţie de alcool etilic cu o concentraţie de 6%, echivalentă cu tăria berii. Combaterea integrată a burienilor câştigă din ce înce mai mult teren. Dată fiind anvergura problemei combaterii, a complexităţii florei vegetale, a capacităţii mari de adaptare a buruienilor, singura soluţie raţională ce trebuie adoptată este utilizarea în complex a tuturor măsurilor de combatere cunoscute ,începând cu cele mai elementare metode preventive şi până la cele mai recente descoperiri în combaterea biologică şi chimică (Pintilie C. şi colab., 1972; Pop L., 1985; Ulinici A., 1984). Combaterea integrată trebuie înţeleasă ca o îmbinare a unor metode de luptă fundamental diferite, cu o preponderenţă a mijloacelor nechimice de combatere. Dar modul corect în care se realizează această îmbinare este funcţie de tipul şi gradul de îmburuienare, de condiţiile staţionale ale fiecărei sole în parte, elemente care se constituie astfel în verigi de bază ale combaterii integrate (Pintilie C, Chirilă C, Săndoiu D., Petre G., 1990). Verigile combaterii integrate trebuie considerate ca părti ale unui sistem unitar, ceea ce înseamnă că toate verigile sunt importante, că sunt legate între ele, că eliminarea consecventă a uneia dintre ele sau, din contră, exacerbarea unei anumite laturi duce inevitabil la rezultate nedorite. Principalii daunatori ai legumelor 68

Prin daunatori intelegem vietati, adica: musculite, paduchi, afide, gandaci, melci omizi, paienjeni etc.Toti acestia actioneaza pe anumite legume si binenteles ca exista metode de a scapa de ei. Am o revista de gradinarit, primita gratis de la farmacia fito-sanitara din comuna de aici, dar am gasit acelasi lucru si pe site-ul firmei producatoare de substante impotriva bolilor si daunatorilor. Am facut o selectie a principalilor daunatori, adica cel mai frecvent intalniti in gradinile noastre. PADUCHELE VERDE AL CONOPIDEI Daunator specific culturilor de cucurbitacee, formeaza colonii aglomerate pe frunze si dispersate pe flori. Ca efect, frunzele se strâng în glomerule puternic compactate, meristemele sunt lezate, plantele se opresc din crestere. În sere si solarii, atacul este însotit de secretii aderente la substrat, pe care, secundar, se dezvolta fumagina. Adult de 1,5 – 2 mm lungime, corp globulos verde-maroniu, acoperit de secretii pulverulente cenusii. Vector de viroze. Daunator dificil de combatut din cauza modului de habitat ascuns.Combatere Se recomanda Confidor Energy administrat foliar la concentratia de 0,1%. Tratamentul se va efectua la aparitia primilor daunatori în cultura. PADUCHELE CENUSIU AL VERZEI Daunator dotat cu un aparat bucal adaptat pentru întepat si supt. Formeaza colonii aglomerate pe meristeme, frunze, tulpini, inflorescente, flori si silicule. Ca efect, frunzele se gofreaza si plantele se opresc din crestere. Când atacul survine imediat dupa plantare, varza si conopida nu mai formeaza capatâna. În anii cu temperaturi si precipitatii moderate, poate cauza pierderi de productie de 30–40%. Daunator cu mari posibilitati de reproducere, prezinta în câmp 16–20 generatii de adulti. Adult de 1,5–2,5 mm lungime, corp globulos, acoperit de o pulbere ceroasa, cenusie. Primele colonii apar primavara, în cursul lunii aprilie. Vector de viroze.Combatere Pentru limitarea populatiilor, se recomanda tratamentul cu Confidor Energy la concentratia de administrare foliara de 0,06%. Deoarece varza si conopida prezinta frunze lucioase si ceroase pentru retinerea suspensiilor pe plante, la solutiile de tratament se adauga un adeziv. În lipsa acestui adeziv, eficacitatea tratamentelor se poate reduce. Pragul economic de daunare (numarul de indivizi începând de la care este necesara aplicarea tratamentului) este de 5–6 afide pe frunza. LIMAXUL CENUSIU Daunator polifag, foarte vorace. La legume, ataca varza, conopida, salata, castravetii, tomatele, ardeii, fasolea etc., preferential localizându-se pe frunze la care distruge tesuturile dintre nervuri. Atac în vetre bine delimitate cu aspect de pasunat. Dupa formarea capatânii 69

verzei, larvele si adultii patrund printre frunze, cauzând gelificarea tesuturilor si reducerea valorii lor comerciale. Daunator nocturn, frecvent în anii cu primaveri si veri umede si racoroase, se retrage ziua în sol, pentru a se apara de uscaciune. În timpul deplasarii, lasa pe sol o secretie vâscoasa care, în contact cu aerul, devine pergamentoasa, simptom dupa care atacul poate fi depistat si în lipsa daunatorului. Combatere - Se recomanda Mesurol 4G. Administrare pe sol în doza de 3 – 6 kg/ha, doza fiind dependenta de gradul de infestare a culturilor. Produs de soc, la 24 de ore de la tratament determina o mortalitate a limacsilor de peste 90%. Pragul economic de daunare (numarul de indivizi începând de la care este necesara aplicarea tratamentului) este de 1-2 limacsi/ mp. MUSCULITA ALBĂ Daunator la culturile de legume din sere si solarii. Ciclul de evolutie al insectei se deruleaza pe partea inferioara a frunzelor, de unde larvele si adultii absorb prin întepare sucul celular. Ca efect, plantele se dezvolta cu întârziere si dau productii scazute. Atac însotit de secretii aderente la substrat, pe care, secundar, se dezvolta fumagina. Culturi cu aspect depresiv. Daunator cu potential ridicat de reproducere, prezinta în sere între 4–8 generatii de adulti si o prolificitate variind între 500–1500 de oua. Specie cu rezistenta dobândita la actiunea diferitelor pesticide.Combatere Confidor Energy la concentratia de 0,13%, prin stropiri foliare dupa plantare sau Decis 2,5 EC în concentratie de 0,05%. MUSCA MINIERA Musca miniera apare în sere si solarii si ataca în special culturile de tomate. Este daunator în stadiul de larva si se dezvolta în interiorul frunzelor distrugând tesuturile dintre epiderme. Atacurile produse au un caracter generalizat, evidentiat pe frunze prin prezenta a numeroase galerii înguste si ramificate, cu aspect sidefiu. Când numarul de galerii depaseste 50% din suprafata de asimilatie a frunzelor, acestea se usuca si cad. Musca miniera este un daunator specific culturilor de tomate din spatii protejate, dar ataca si în câmp. Principala sursa de infestare este reprezentata de rasadurile provenite din serele înmultitor.Combatere Pentru limitarea pagubelor, dat fiind modul de habitat al larvelor, se recomanda aplicarea de tratamente foliare cu Confidor Energy, concentratie 0,13%, metoda prin care atacurile în cultura pot fi eradicate. BUHA VERZEI Ataca varza, conopida, guliile, ridichile, mustarul, etc.. Este daunator la stadiul de larva si afecteaza aparatul foliar cauzând o defoliere partiala a plantelor. Dupa formarea capatânii, patrunde în interiorul acesteia unde lasa numeroase dejectii si face varza necomerciala. Buha verzei este un daunator specific culturilor de varzoase, poate cauza pagube de pâna la 80%. 70

Ierneaza în sol în stadiul de pupa si este prezent în câmp pe tot parcursul perioadei de vegetatie. Larvele de 35-40 mm lungime au abdome-nul de culoare verde la brun închis si tegumentul nud. Ponta depusa pe partea inferioara a frunzelor este formata din 20 pâna la 200 de oua comasate.Combatere Daunatorul se combate eficient prin stropirea frunzelor cu Decis 2,5 EC în concentratie 0,04% sau Decis 25 WG în concentratie de 0,005% (30 g/ha) aplicat în faza de rozeta pâna la începutul perioadei de formare a capatânii, când larvele sunt de vârsta a I-a si a II-a. La solutiile de tratament se foloseste obligatoriu un adeziv. Produsul actioneaza cu maximum de eficacitate la temperaturi ale mediului ambiant cuprinse între 18 si 24 grade Celsius. PAIANJENUL ROŞU COMUN Ataca culturile de vita de vie, mar, soia, culturile de legume în câmp, sere si solarii, castravetii, pepenii, dovleceii, vinetele, fasolea, bobul, telina etc., afectând toate organele aeriene ale plantelor. Preferential se localizeaza pe partea inferioara a frunzelor, unde îsi parcurge întreg ciclul de evolutie. Atât larvele, cât si adultii, se hranesc cu sucul celular pe care îl absorb din celule prin înteparea tesuturilor. Ca efect, frunzele se depigmenteaza, devin casante si se usuca, florile avorteaza, productia este diminuata cantitativ si depreciata calitativ. În cultura, atacul se depisteaza cu usurinta dupa prezenta unei tesaturi matasoase laxe, pe care se observa circulând numerosi acarieni. Daunator cu potential mare de reproducere, prezinta în câmp între 4-6 generatii anuale de adulti. Pragul economic de daunare (numarul de indivizi începând de la care este necesara aplicarea tratamentului) este de 5–6 acarieni pe frunza.Combatere Pentru diminuarea populatiilor se recomanda Envidor 240 SC, la concentratia de administrare foliara de 0,04% (0,4 l/ha). Aplicat la primele semne de imbolnavire.

GANDACUL DE COLORADO Raspandire: in toata tara, in zonele cultivatoare de cartof si alte solanacee.Descriere Adultul are corpul de 9-12 mm lungime, oval, convex dorsal, de culoare galbena – portocalie, caramizie. Capul prezinta o pata triunghiulara neagra cu deschizatura spre partea anterioara si doua pete postero-laterale negre. Pronotul prezinta 13 pete negre de diferite dimensiuni, cele din partea mediana alcatuind forma literelor V, U sau H. Elitrele sunt galben deschis sau galben roscate, fiecare elitra cu cate 5 dungi longitudinale negre. Oul este oval, de culoare galbenportocalie. Sunt depuse pe partea inferioara a frunzelor de cartof sau alte solanacee grupe de cate 20-30 oua. Larva oligopoda, la completa dezvoltare avand 12-15 mm lungime, corp de 71

culoare rosie portocalie, lateral cu pete negre. Ultimile doua segmente abdominale sunt inguste, tubuliforme, retractile, terminate cu doua apendice ce servesc la mers.Biologie Prezinta 2-3 generatii pe an. Ierneaza ca adult in sol, la adancimi de 10-90 cm. Adultii hibernanti apar la sfarsitul lunii martie, cand temperaturile medii zilnice sunt de 14-21ºC. Dupa un zbor intens se raspandesc pe distante mari. Paralel cu hranirea are loc maturatia sexuala, copulatia si ponta. Ouale sunt depuse pe partea inferioara a frunzelor in grupe de 10-100. Incubatia dureaza 4-5 zile, iar larvele apar in a doua decada a lunii mai si se hranesc cu aparatul foliar al plantelor gazda. Larva se dezvolta in 15-30 zile, apoi patrunde in sol unde se transforma in pupa, astfel ca adultii din prima generatie apar in a doua decada a lunii iunie. Apoi stadiile de dezvoltare se suprapun. Insecta are 3 generatii pe an in zonele de stepa si silvostepa si 2 generatii in zonele mai nordice ale tarii. In lunile octombrie – noiembrie, adultii se retrag in sol pentru hibernare. Plante atacate si mod de daunare Adultii si larvele rod frunzele de la exterior spre interior, lasand intacte nervurile si lujerii. Prefera cartoful, dar consuma aparatul foliar al diferitelor plante cultivate din familia Solanacee. Fructele de vinete adesea sunt daunate de catre adultii din generatia a doua.Combatere Tratamentul tuberculilor la plantare cu Prestige 290 FS. Tratamente foliare la avertizare cu Calypso 480 SC, Decis 2,5 EC, Decis 25 WG sau Proteus OD 110. COROPIŞNIŢA Dăunator frecvent pe terenurile structurate si bine aerate. Produce pagube de 4 – 40% în primele 10-15 zile de la plantarea rasadurilor, prin distrugerea radacinilor si sectionarea tulpinilor din zona coletului. La culturile semanate direct, coropisnitele circulând pe rândurile de semanat disloca semintele în germinare, din care cauza, dupa rasarit, apar numeroase zone de chelitura. Atac frecvent în anii ploiosi si racorosi, se depisteaza cu usurinta dupa prezenta pe sol a unor galerii sinuoase, cu aspect solzos, care merg de la o planta la alta.Combatere Mesurol 4G, la doza de 3-6 kg/ha. La 24 de ore de la tratament se înregistreaza o diminuare a pagubelor de 80 – 85%. Perioada de protectie: 25-30 de zile. PADUCHELE VERDE AL SOLANACEELOR Dăunatorul, cunoscut sub denumirea generica de ”afide”, este întâlnit pe mai multe specii de legume solanacee, cu precadere pe tomate si vinete. Dezvolta 8-12 generatii pe an si produce pagube în stadiile de larva si adult prin înteparea frunzelor apicale pe partea inferioara, ulterior aparând fenomenul de gofrare accentuata si chiar distrugerea mugurilor de crestere. La atacuri intense pe plantele tinere, acestea se ofilesc si mor. Daunatorul este cu atât mai pagubitor cu cât reprezinta si un important vector de viroze. Combaterea se efectueaza prin 72

tratamente chimice la aparitia primilor indivizi. Produsele recomandate sunt Decis 2,5 EC 0,04% sau Confidor Energy 0,06%. FLUTURELE ALB AL VERZEI In tara noastra este întâlnit atât în regiunile de ses cât si în cele montane. Cele mai mari pagube le produc larvele din generatia a II-a la varza de toamna si rapita.Descriere Adultul are o lungime de cca.20 mm si o anvergura a aripilor de 50-65 mm. Corpul este de culoare neagra, acoperit cu peri alb-galbui. Ambele perechi de aripi sunt albe, având vârful de culoare neagra. Partea inferioara a aripilor anterioare, la ambele sexe, este alb-galbuie, vârful este galbui. In partea mediana a aripilor anterioare se gasesc doua pete negre, rotunde, în timp ce aripile posterioare nu prezinta pete. Larva este omida adevarata, la completa dezvoltare atinge lungimea de 40-50mm. Capsula cefalica este cenusie-deschis, cu desene negre. Capul larvelor tinere este verde-deschis, care mai târziu devine verde-cenusiu, dorsal pe corp gasinduse 3 benzi longitudinale de culoare galbena-portocalie, cea mediana fiind mai îngusta. Pe întreg corpul, mai vizibil dorsal se disting pete cu puncte negre si perisori desi si scurti.Biologie si ecologie. Are 2-3 generatii pe an, ierneaza sub forma de pupa. Prin luna mai apar fluturii, iar la câteva zile are loc copulatia si ponta. Ouale sunt depuse pe partea inferioara a frunzelor în grupe de 50-100. Incubatia dureaza 6-12 zile. Larvele rod epiderma si parenchimul frunzelor. Stadiul larvar dureaza 25-30 zile, în care timp naparlesc de 5 ori. In luna iulie apar fluturii din generatia a doua, care se dezvolta în lunile iulie-august. In cursul lunilor septembrie-octombrie poate aparea partial generatia a III-a, pupele acesteia hibernând. Plante atacate si mod de daunare Specie oligofaga în cadrul familiei crucifere; prefera varza, dar poate ataca rapita de toamna si alte crucifere. Omizile tinere ataca în grup pe fata inferioara a frunzelor, rozând epiderma si parenchimul; omizile din vârstele 3 si 4 rod limbul foliar la început pe margine, iar apoi toata frunza, adesea ramânând doar nervurile. Boli la ceapa - combaterea bolilor la ceapa, mana cepei, putregaiul cepei, substante folosite la cultivarea cepei, insecte daunatoare la ceapa, musca cepei, tripsul cepei, nematodul cepei.Simptomele vizibile la aparitia principalelor boli in cultura de ceapa. Cum identificati bolile in cultivarea cepei. Pe scurt:

Mana cepei (Peronospora destructor) - se combate prin stropiri cu fungicide Putregaiul umed (Erwinia carotovora) - Dithane, Oxiclorura de cupru Putregaiul cenusiu (Botrytis alii) - Dithane Musca cepei (Hylemyia antiqua) - Lindatox 73

cuprice
• • •

• • •

Gargarita cepei (Ceuthorrhynchus suturalis) - Carbetox, Lindatox Trips (Thrips alii) - Lindatox, Sinoratox Nematodul bulbilor (Ditylenchus dipsaci) - Nemafos

Boli produse de ciuperci Mana cepei este o boala produsa de ciuperca Peronospora destructor, care apare mai ales in anii ploiosi. Ataca atat ceapa comuna cat si usturoiul, prazul, ceapa esalota si ceapa de iarna. Boala se manifesta prin aparitia, initial pe frunze, a unor pete alungite care se acopera treptat cu un puf violaceu. Frunzele atacate se inmoaie si se usuca. Urmatorul organ atacat este bulbul, care putrezeste. In cazul unor atacuri puternice, exista posibilitatea unor suprainfectii cu ciuperci saprofite, care produc innegrirea tuturor partilor plantei si raspandirea unui miros neplacut. In cazul aparitiei bolii, nu mai cultivati ceapa sau specii inrudite pe acelasi teren, cel putin doi ani. Sporii ciupercii sunt rezistenti in sol o perioada lunga. Ca preparate pentru tratarea culturilor infectate se mentioneaza Dithane, Zineb. Putregaiul cenusiu este produs de ciuperca Botrytis alii, care ataca mai ales bulbii cepei, mai putin frunzele. Pe foile bulbilor de ceapa apar pete galbui care se inchid treptat la culoare. Intreg bulbul se inmoaie si la suprafata se formeaza o panza fina, galbuie, cu pete negricioase din loc in loc. Boala apare, ca si mana, in anotimpurile ploioase, de aceea este bine sa eviti recoltarea ei pe vreme ploioasa. Ca mijloc de prevenire se recomanda arderea resturilor vegetale dupa recoltarea cepei. Boli produse de bacterii Putregaiul umed este o boala, de aceasta data, produsa de o bacterie - Erwinia carotovora. Baza tulpinii se inmoaie si apar pete de culoare galbena-maronie. Desi bulbii nu par afectati la recoltare, semnele bolii apar mai tarziu, chiar in timpul depozitarii. In centrul bulbului de ceapa apare un inel alcatuit din cateva randuri consecutive de foi care putrezesc si degaja un miros neplacut. Insecte si daunatori Tripsul cepei , in pofida numelui sau, ataca o varietate mare de specii de plante cultivate, printre care si ceapa sau usturoiul. Thrips alii este o insecta de origine Asiatica, de unde s-a raspandit in aproape toate continentele. Insecta ierneaza in resturile vegetale (este importanta arderea lor dupa recoltare) si in luna martie-aprilie trece pe diferite plante din flora spontana, unde se inmulteste si revine pe plantele cultivate. Desi are o viata scurta de doar 20 de zile, o femela depune in acest interval aproape 100 de oua. Din oua, la cateva zile, apar larvele, care reprezinta pericolul propriu-zis pentru legumele cultivate. Ele se hranesc timp de o saptamana cu frunze dupa care migreaza la 15 cm in sol, 74

unde isi continua dezvoltarea. Se combate cu insecticide precum Lindatox sau Sinoratox. Nematodul bulbilor - Dythylenchus dipsaci, ataca o gama larga de legume precum ceapa, usturoiul, cartoful, sfecla, dar si cerealele precum secara, graul si ovazul si chiar plantele ornamentale in sere (garoafa). Ca simptome ale atacului acestui nematod, se mentioneaza decolorarea frunzelor si a partilor aeriene, aparitia unor umflaturi pe tulpini si ingalbenirea unor portiuni de frunza, de-a lungul nervurilor. Se combate cu nematocide precum Nemafos; se recomanda rotatia culturilor si utilizarea de material saditor certificat, sanatos. Gargarita cepei - Ceutorrhynchus suturalis, este raspandita mai ales in regiunile din sud, in Oltenia, Dobrogea si Muntenia. Gragarita adulta apare la mijlocul lunii martie, cand temperaturile ajung la 9-10 grade Celsius. Ei se hranesc o perioada cu frunzele de ceapa, dupa care femelele depun oua chiar in tesutul frunzei. Primele larve apar dupa doua saptamani si se hranesc cu interiorul frunzei, care se usuca incepand cu varful, fara vreo cauza vizibila, ca si cand ar fi arsa de soare. Caracetristica este insa o dunga maronie, prezenta pe toata lungimea frunzei atacate, insotite de pete deschise la culoare, aproape albicioase. Se combate cu insecticide: Carbetox, Lindatox Musca cepei - Hylemyia antiqua, este micuta, de culoare galbuie, lunga de pana la 7 mm. Larvele museti se hranesc cu bulbii din sol si cu tesutul din regiunea coletului, de aceea ceapa se rupe de la sol, ca si cand ar fi retezata. Se combate cu Lindatox.

75

Prevenirea si combaterea bolilor si daunatorilor-solutii fitoterapice Din ce in ce mai mult,un ultime vreme se pune mare accent pe culturile ecologice de legume si fructe sau legumele si fructele Bio. Pentru aceasta incercam sa ne ferim de insecticidele si solutiile de sinteza,recurgand la metodele de pe vremea bunicii. Sunt solutii foarte usor de preparat,ieftine si la indemana oricui. Macerat de urzica(atentie se utilizeaza un recipient de 10 l de la apa plata).Se adauga 2-3 maini de urzici proaspete -se pot folosi si urzici uscate iarna-se lasa la macerat 10 zile,amesteand din cand in cand,pana nu se mai formeaza bule.... Se strecoara lichidul- se dilueaza-1 l de macerat la 5 litri de apa-se stropesc plantele .Foarte util in combaterea manei tomatelor.La maceratul diluat se poate adauga 1 litru ceai de coada calului-aceleasi intrebuintari. Cu maceratul de urzica diluat se pot uda plantele-atentie pe pamantu ud in prealabil ft bogat in minerale.Alta metoda de prevenire si combatere a manei(in stadii incipiente) este stropirea plantei cu zer ,sau lapte diluat. Pentru plantele atacate de afidese utilizeaza un amestec de apa-500 ml,3 linguri detergent de vase,sau pasta de sapun,50 ml alcool, cu aceasta solutie se pulverizeaza frunzele. Se mai poate folosi si o solutie asemanatoare dar la cere se adauga scrum de tigara. Se lasa 2-3 ore dupa aplicarea tratamentului si apoi se spala frunzele. Căderea răsadului este o boală care apare în răsadniţa, şi ataca răsadurile de roşii, ardei, varza, conopida. Se manifesta prin apariţia unor pete brune la baza tulpinii. Planta se ofileşte, cade la pământ şi apoi putrezeşte. Atacul se manifestă pe zone (vetre) care se pot mări şi în câteva zile toate răsadurile pot fi distruse. Combatere: se smulg şi se ard răsadurile bolnave depistate din timp, iar locul rămas se prăfuieşte cu sulf (50 gr la mp) sau se stropeşte cu soluţie de sulfat de cupru 2,5% (2 litri soluţie la mp),ferind plantele sănătoase.DITHANE M 45(20 GR/10 L APĂ),TOPSIN M 70 PU (10 GR/10 L APĂ),SHAVIT F 72 (20 GR/10 L APĂ),RIDOMIL GOLD MZ (25 GR/10 L APĂ),BRAVO 500 SC(20 ML/10 L APĂ)Prevenire: se stropeşte patul germinativ din răsadniţa, după semănat, cu Captadin 0,3% sau Micodifol 0,2%. Pentru protejarea răsadului şi impo 454b13e triva altor boli, se repeta tratamentul şi după răsărirea plantelor. Se pot folosi şi alte produse recomandate de magazinele de specialitate, DITHANE M 45(20 GR/10 L APĂ),TOPSIN M 70 PU (10 GR/10 L APĂ),SHAVIT F 72 (20 GR/10 L APĂ),RIDOMIL GOLD MZ (25 GR/10 L APĂ),BRAVO 500 SC(20 ML/10 L APĂ Blolile roşii

76

Mana Tomatelor: Atacul se manifestă pe toate organele aeriene ale plantelor: frunze, tulpini, flori şi fructe. În câmp primele simptome ale bolii apar spre mijlocul lunii iulie, pe frunzele bazale ale plantelor, sub forma unor pete mai mult sau mai puţin circulare sau de formă neregulată, de 315 mm în diametru. La început ţesuturile petelor sunt de culoare verde-gălbui, cu aspect umed, apoi devin cenuşii brunii , fiind înconjurate de o zonă îngusta decolorată. În condiţii favorabile, petele se măresc, confluează şi acoperă întreaga suprafaţă a foliolelor. Pe fata inferioară a frunzelor, în dreptul petelor se observa un puf fin, albicios care reprezintă fructificaţiile ciupercii, conidioforii cu conidii. În cazul atacurilor intense, boala apare şi pe tulpini sub forma unor pete, la început mici, ovale, cenuşii brunii, care apoi se extind şi înconjoară tulpina pe porţiuni mari, de 10-20 cm. De regulă, tulpinile se putrezesc şi se rup sau se îndoaie în caz că sunt pălişate, producţia de fructe fiind astfel ratată. Combatere: Răsadurile trebuie obţinute numai din seminţe sănătoase, tratate. Sămânţa folosită se dezinfectează înainte de răsădire prin scufundare în apă încălzită la 45-50 gr C timp de 10 minute.Se recomanda aplicarea unui asolament raţional;se va evita cultivarea tomatelor în vecinătatea cartofilor, deoarece boala trece uşor de la aceştia la tomate, se va evita recolatarea seminţelor din fructele atacate, toamna se vor aduna şi se vor arde toate resturile de plante, după care se va face o arătură adânca; în sere se vor distruge resturile de plante, iar pământul se va schimba sau se va dezinfecta termic sau chimiş. Culturilor de tomate li se vor administra îngrăşăminte minerale, în special doze mari de potasiu, care intensifica rezistenta plantelor.Tratamente preventive: Turdacupral 0,5%, Dithane 0,5%, zeama bordeleză 0,75-1%, Ridomil 0,25%, DITHANE M 45(20 GR/10 L APĂ),TOPSIN M 70 PU (10 GR/10 L APĂ),SHAVIT F 72 (20 GR/10 L APĂ),RIDOMIL GOLD MZ (25 GR/10 L APĂ),BRAVO 500 SC(20 ML/10 L APĂ - Zeamă bordeleză este o substanţă de combatere a bolilor care se prepară foarte uşor în gospodărie astfel: pentru o concentraţie uzuală de 0,75-1%, la 100 litri apa se foloseşte 1 kg piatră vânătă (sulfat de cupru), care se neutralizează cu var nestins în proporţie de 2:1 (0,5 kg), său văr stins (pasta) în raport de 1:1 sau 1:2; piatră vânătă se dizolvă în apă caldă cu o zi înainte; soluţiile de piatră vânătă şi de var se prepară separat; după dizolvare, soluţiile se amesteca şi se adauga apă până la 100 litri soluţie. Este important ca zeama bordeleză să aibă o reacţie neutră sau slab alcalina, verificând cu hârtia de turnesol care trebuie să se albăstrească. Dacă nu se întâmpla acest lucru, se mai adauga lapte de var. Prepararea trebuie făcută numai în vase de lemn sau smăltuite, şi nu în vase de metal. Soluţia nu trebuie păstrată prea mult timp, cel mult de la o zi la alta. 77

Ofilirea bacteriană (cancerul bacterian) Boala se manifesta prin răsucirea frunzelor, care se veştejesc şi sunt orientate în jos. Pe fruct se observă pete albicioase cu un punct brun-negricios în mijloc. Combatere: se face prin smulgerea şi arderea plantelor bolnave şi distrugerea prin ardere a tuturor resturilor de plante rămase după recoltare. Seminţele folosite se tratează cu acid acetic 0,8% timp de 24 ore sau soluţie de Ortocid 0,2% timp de 30 minute. Cultură se stropeşte cu zeama bordeleză 0,75-1%, Turdacupral 0,5% sau Dithane 0,5%., DITHANE M 45(20 GR/10 L APĂ),TOPSIN M 70 PU (10 GR/10 L APĂ),SHAVIT F 72 (20 GR/10 L APĂ),RIDOMIL GOLD MZ (25 GR/10 L APĂ),BRAVO 500 SC(20 ML/10 L APĂ · Putregaiul cenuşiu formează pe fructe un puf cenuşiu prăfos în locurile cu leziuni. Pe frunze, tulpini şi fructe apar pete brune, acoperite cu puf cenuşiu. Fructele putrezesc la zona de inserţie a pedunculului, în anumite condiţii apar pete albicioase cu un punct necrotic .Combaterea se face având grijă că lucrările de întreţinere a culturii (plivit, cârnit) să nu se facă dimineaţa, când plantele sunt ude; se stropeşte cu Captadin 0,3%, Rovral 0,2% , DITHANE M 45(20 GR/10 L APĂ),TOPSIN M 70 PU (10 GR/10 L APĂ),SHAVIT F 72 (20 GR/10 L APĂ),RIDOMIL GOLD MZ (25 GR/10 L APĂ),BRAVO 500 SC(20 ML/10 L APĂ · Alternarioza se manifestă sub forma unor pete brun-negricioase, situate concentric pe frunze şi adâncite pe fructe. Com batere: stropiri pe frunze cu Captadin 0,3%, Mycodifol 0,2%, Dithane 0,2%. DITHANE M 45(20 GR/10 L APĂ),TOPSIN M 70 PU (10 GR/10 L APĂ),SHAVIT F 72 (20 GR/10 L APĂ),RIDOMIL GOLD MZ (25 GR/10 L APĂ),BRAVO 500 SC(20 ML/10 L APĂ. Septorioza (pătarea albă a frunzelor) Pe frunze apar pete circulare de 1-4 mm. La început petele sunt brune, apoi capăta o culoare alb-cenusie, înconjurată pe margini de o dungă brun întunecată, în dreptul petelor observându-se puncte negre. Atacul începe pe frunzele de la bază. În condiţii de umiditate ridicată (mai ales în solar), petele sunt foarte numeroase, putând determina uscarea parţială sau totală a frunzelor. Combaterea se face prin aplicarea a 2-3 stropiri la interval de 7-10 zile cu: Captadin 0,3%, Zineb 0,5%, Turdacupral 0,5%, zeama bordeleză 0,75-1%, Dithane 0,4%. DITHANE M 45(20 GR/10 L APĂ),TOPSIN M 70 PU (10 GR/10 L APĂ),SHAVIT F 72 (20 GR/10 L APĂ),RIDOMIL GOLD MZ (25 GR/10 L APĂ),BRAVO 500 SC(20 ML/10 L APĂ) Primul stropit se va aplica imediat după apariţia primelor pete. După recoltare se vor strânge şi se vor arde toate resturile.

78

· Băşicarea fructelor ataca tulpinile, frunzele şi fructele. Pe fructe apar pete de 5-8 mm, negre, rugoase, mai numeroase lângă codiţa fructului. Cu timpul se formează răni adâncite.Combatere: zeama bordeleză 0,75%, Turdacupral 0,5%. DITHANE M 45(20 GR/10 L APĂ),TOPSIN M 70 PU (10 GR/10 L APĂ),SHAVIT F 72 (20 GR/10 L APĂ),RIDOMIL GOLD MZ (25 GR/10 L APĂ),BRAVO 500 SC(20 ML/10 L APĂ Bolile la ardei · Mozaicul se manifesta prin pete difuze în spaţiile dintre nervuri. Pe fructe apar pete brune denivelate şi Piticirea se manifesta prin faptul că plantele rămân mici. Pe frunze apar pete mari , concentrice, de culoare brună. Ţesutul din dreptul petelor capăta o culoare albicioasă. Combatere: folosirea de răsaduri sănătoase şi evitarea culturilor succesive de ardei pe acelaşi loc; combaterea păduchilor de frunze (afide) care transmit virusul, cu Fernos 0,05%. DITHANE M 45(20 GR/10 L APĂ),TOPSIN M 70 PU (10 GR/10 L APĂ),SHAVIT F 72 (20 GR/10 L APĂ),RIDOMIL GOLD MZ (25 GR/10 L APĂ),BRAVO 500 SC(20 ML/10 L APĂ · Putregaiul negru Boala se manifesta prin pete adâncite şi negre pe fructe. Combatere: la apariţia primelor pete se stropesc plantele cu Dithane 0,2%, Captan 0,2%, DITHANE M 45(20 GR/10 L APĂ),TOPSIN M 70 PU (10 GR/10 L APĂ),SHAVIT F 72 (20 GR/10 L APĂ),RIDOMIL GOLD MZ (25 GR/10 L APĂ),BRAVO 500 SC(20 ML/10 L APĂ · Antracnoza se manifestă la temperatura şi umiditate ridicate, prin pete negre, adâncite, pe fructe. Combatere: stropiri preventive cu Dithane 0,2% şi rotaţia culturii. DITHANE M 45(20 GR/10 L APĂ),TOPSIN M 70 PU (10 GR/10 L APĂ),SHAVIT F 72 (20 GR/10 L APĂ),RIDOMIL GOLD MZ (25 GR/10 L APĂ),BRAVO 500 SC(20 ML/10 L APĂ Bolile la vinete · Pătarea brună a frunzelor şi fructelor cu pete circulare de culoare măslinie. Frunzele sunt perforate şi se veştejesc. Pe fructe boala se manifesta prin pete brune, înfundate în pulpa fructului. Ţesuturile atacate putrezesc. Combatere: recoltarea şi arderea frunzelor şi fructelor atacate. Stropiri cu Topsin 0,1% sau Derosal 0,1%. DITHANE M 45(20 GR/10 L APĂ),TOPSIN M 70 PU (10 GR/10 L APĂ),SHAVIT F 72 (20 GR/10 L APĂ),RIDOMIL GOLD MZ (25 GR/10 L APĂ),BRAVO 500 SC(20 ML/10 L APĂ Bolile la varză · Hernia rădăcinilor de varză este o boală care apare frecvent în terenurile umede şi acide. Sunt atacate rădăcinile, pe care se produc umflături alungite de diferite mărimi, ajungând şi de mărimea unui pumn. Rădăcinile atacate se înnegresc şi putrezesc. Plantele stagnează în creştere, nu mai formează căpăţâna, se ofilesc şi mor. Combatere: folosirea de răsaduri 79

sănătoase, şi cultivarea pe acelaşi teren după 4-5 ani. Plantele bolnave se vor smulge şi se vor arde. Boala ataca şi conopida. · Putregaiul uscat al verzei se manifesta prin zbarcirea si putrezirea radacinii si tulpinii. Pe partile atacate apar pete ovale, usor adancite, de culoare brun-deschisa. Combatere: dezinfectia semintelor cu apa calda (50 gr C) timp de 20-25 minute. Adunarea si arderea plantelor bolnave. Rotatia culturii dupa 3-4 ani. Boala ataca si conopida. Bolile castravetilor si dovleceilor · Mana castravetilor ataca frunzele, pe care apar pete galbene, acoperite pe fata interioara cu puf cenusiu-violaceu. Petele se inmultesc, se unesc prin marire iar frunzele se usuca. Combatere: stropire cu solutii cuprice sau sistemice (Ridomil 0,15%). DITHANE M 45(20 GR/10 L APA),TOPSIN M 70 PU (10 GR/10 L APA),SHAVIT F 72 (20 GR/10 L APA),RIDOMIL GOLD MZ (25 GR/10 L APA),BRAVO 500 SC(20 ML/10 L APA · Fainarea pe frunze si vrejii tineri se observa pete acoperite cu un strat fainos alb. Frunzele atacate se ingalbenesc si se usuca. Combatere: la aparitia primelor pete se stropeste cu TILT 250EC (4 ML/10 L APA), Rubigan 0,02-0,04%. Tratamentul se repeta de cateva ori la interval de 7-10 zile. Dupa recoltare se strang si se ard toate resturile. Bolile fasolii · Antracnoza fasolei: pe frunze apar pete rotunde sau alungite, alb-galbui, de-a lungul nervurilor. Tesutul din dreptul petelor se usuca, iar frunza ramane gaurita. Pe pastai apar pete rotunde brun-roscate, colorate roz in centru. La un atac puternic pastaile putrezesc. Combatere: seminte tratate si sanatoase, rotatia culturii la 3 ani, stropirea cu Dithane 0,2%, Captadin 0,3%, Derosal 0,1%. DITHANE M 45(20 GR/10 L APA),TOPSIN M 70 PU (10 GR/10 L APA),SHAVIT F 72 (20 GR/10 L APA),RIDOMIL GOLD MZ (25 GR/10 L APA),BRAVO 500 SC(20 ML/10 L APA. Dupa recoltare semintele se vor tine la soare 7-10 zile, cate 3-5 ore pe zi. · Arsura bacteriana este produsa de o bacterie care se dezvolta la temperaturi ridicate alternate cu ploi repetate. Pe frunze apar pete brun-rosiatice inconjurate de un cerc mai galbui, iar pe pastai pete brune. Pastaile isi pierd foarte mult din calitate. Combatere: stropirea frunzelor cu Turdacupral 0,5% in doua randuri, dupa rasarire si inainte de inflorire. DITHANE M 45(20 GR/10 L APA),TOPSIN M 70 PU (10 GR/10 L APA),SHAVIT F 72 (20 GR/10 L APA),RIDOMIL GOLD MZ (25 GR/10 L APA),BRAVO 500 SC(20 ML/10 L APA

80

· Virusul mozaicului se raspandeste in culturile in care apar afidele. Frunzele capata un aspect mozaicat si se incretesc.Combatere: distrugerea afidelor prin stropiri cu Fernos 0,05%. Cultivarea de soiuri rezistente la virus. Bolile mazarii · Mana mazarii se produce dupa o perioada mai lunga cu nopti reci si umiditate ridicata. Pe fata superioara frunzele se ingalbenesc si se brunifica, iar pe partea inferioara se formeaza un puf violaceu. Frunzele atacate se usuca iar pastaile isi modifica forma si se brunifica in locul atacat.Combatere: rotatia culturii la 3 ani, seminte sanatoase si tratate. Alte boli la mazare: antracnoza si fainarea. Bolile salatei · Mana salatei este favorizata de umiditate ridicata insotita de temperaturi mai scazute in timpul noptii si foarte ridicate in timpul zilei. Atacul apare pe frunze, unde pe partea superioara se produc pete decolorate iar pe partea inferioara se formeaza un puf fin alb. Combatere: evitarea udarilor pe timp racoros, stropirea cu Ridomil 0,1%. DITHANE M 45(20 GR/10 L APA),TOPSIN M 70 PU (10 GR/10 L APA),SHAVIT F 72 (20 GR/10 L APA),RIDOMIL GOLD MZ (25 GR/10 L APA),BRAVO 500 SC(20 ML/10 L APA · Putregaiul cenusiu apare in conditii de umiditate excesiva. La un atac puternic, toata capatana este atacata, se acopera cu un praf cenusiu si putrezeste. Combatere: udarea numai prin rigole dupa formarea capatanii, stropirea cu Rovral 0,1% de cel putin 2 ori, prima oara la o saptamana de la plantare. DITHANE M 45(20 GR/10 L APA),TOPSIN M 70 PU (10 GR/10 L APA),SHAVIT F 72 (20 GR/10 L APA),RIDOMIL GOLD MZ (25 GR/10 L APA),BRAVO 500 SC(20 ML/10 L APA Bolile cartofului · Mana cartofului apare mai ales in verile ploioase si racoroase. Pe frunzele plantei apar pete galbui dupa inflorire, care apoi devin brun-negricioase. Pe fata inferioara a frunzelor, in dreptul petelor se formeaza un puf fin albicios. Pe tuberculi mana se manifesta sub forma de pete brune. Combatere: la plantare se folosesc numai tuberculi sanatosi; stropiri cu Captadin 0,3%, Zineb 0,3%, zeama bordeleza 0,75-1%, primul stropit inainte de inflorire, al doilea dupa 10 zile, al treilea dupa 2-3 saptamani. DITHANE M 45(20 GR/10 L APA),TOPSIN M 70 PU (10 GR/10 L APA),SHAVIT F 72 (20 GR/10 L APA),RIDOMIL GOLD MZ (25 GR/10 L APA),BRAVO 500 SC(20 ML/10 L APA 3.3. Tehnologia de cultivare a legumelor 81

Cunoaşterea particularităţilor botanice ale speciilor legumicole este deosebit de importantă deoarece aceasta fundamentează tehnologia de cultură.In continuare vom prezenta cateva tehnologi de cultivare la principalele legume.

1. Ridichea de luna,de vara si iarna Ridichile se cultiva pentru radacinile tuberizate, care se consuma in stare cruda sub forma de salate tot timpul anului. Ridichile au si proprietati terapeutice, avand rol diuretic, bactericid si insectifung. Ridichile de luna sunt plante anuale, iar cele de vara si de iarna sunt bienale. Partea comestibila rezulta prin ingrosarea hipocotilului (ridichea de luna) si a hipocotilului si a radacinii propriu-zise (ridichile de vara si de iarna). Pe masura ce plantele imbatranesc spatiile intercelulare se maresc si radacinile devin spongioase. Acest fenomen este mai frecvent la ridichile de luna. Frunzele sunt lung petiolate, lirat-sectate si pubescente. Tulpina florifera este cilindrica, ramificata, inalta de 60-120 cm. Florile, de culoare alba sau violeta, sunt hermafrodite, grupate in raceme laxe si au polenizarea alogama-entomofila. Fructul este o silicva indehiscenta, lunga de 2-4 cm, care contine 2-4 seminte globuloase de culoare brun-rosietica. Ridichile sunt plante rezistente la frig. Semintele germineaza la temperatura minima de 4,4oC, cu optima fiind de 7,2-32oC. Temperatura optima de crestere este de 10-12oC pentru ridichile de luna si de 15-18oC pentru ridichile de vara. Plantele tinere suporta temperaturi de -2...-3oC, iar plantele mature de -4...-6oC. Temperaturile ridicate asociate cu seceta favorizeaza dospirea radacinilor, iar cele scazute determina aparitia prematura a tulpinilor florifere. Ridichile sunt plante de zi lunga si in aceste conditii emit tulpini florifere in detrimentul cresterii radacinilor tuberizate. Cerintele fata de apa si hrana minerala sunt ridicate. Ridichile de luna se cultiva: in culturi succesive anterioare sau urmatoare de camp; in culturi protejate (solarii si rasadnite); in culturi fortate (sere). Ridichile de vara si de iarna se cultiva in culturi in camp. Pentru culturile ce se seamana primavara devreme, terenul se pregateste din toamna. Cultura in camp a ridichilor se infiinteaza prin semanat direct cu SUP-21, Saxonia, pe teren modelat sau nemodelat. Schema de infiintare a culturi este in benzi de 6 randuri echidistant la 15 cm intre randuri. Semanatul primavara se face esalonat, la intervale de 10 zile, in perioada 1.III.-1.IV. in functie de zona, cand temperatura din sol este de 4-5 oC. Cantitatea de 82

samanta este de 10-12 kg/ha, iar adancimea de semanat 1,5-2,5 cm. Pentru cultura de toamna, semanatul se face in perioada 15-30.VIII. Lucrarile de intretinere constau in: efectuarea raritului pe rand la 2-3 cm, realizand desimi de 1400-1600 mii pl/ha; prasile pe intervalul dintre benzi; 1-2 udari cu norme de 200250 m3/ha aplicate prin aspersie. Recoltarea se face la 4-6 saptamani de la rasarire, manual prin smulgerea plantelor. Acestea se leaga in legaturi de 5-8 bucati si se valorifica. Productia ce se obtine este de 8-10 t/ha. Tehnologia culturii protejate si fortate a ridichilor de luna. Cultura protejata se practica mai mult in rasadnite incalzite biologic si in adaposturi joase acoperite cu folie de polietilena. Cultura in rasadnitele calde se face semanand in perioada 10.I.-10.II., iar in cele reci in perioada 1-20.IV sau in septembrie-octombrie. Lucrarea de semanat se face in randuri distantate la 6-8 cm; adancimea de semanat este de 1 cm. Cantitatea de samanta utilizata este de 5-6 g/m2. Dupa semanat terenul se taseaza usor si se uda cu apa calduta la 20-25oC. Lucrarile de intretinere constau in: dirijarea temperaturii si a umiditatii prin udari si aerisiri; plivitul de buruieni; raritul pe rand la 2-3 cm si o fertilizare suplimentara cu o solutie formata din 10-15 g azotat de amoniu si 20-25 g sulfat de potasiu la 10 l apa/m2. Recoltarea se face esalonat, realizand productii de 3-5 kg/m2. Cultura in solarii si tunele joase se face efectuand semanatul in perioada in 15.II.-25.III. sau in septembrieoctombrie in culturi pure (mai rar) si asociate, care s-au dovedit mai rentabile. Cultura fortata in sere se practica mai mult in sistem de asociere cu alte plante legumicole. Tehnologia culturii ridichilor de vara. Pregatirea terenului se face asemanator culturii de vara a morcovului. Semanatul se face cu SUP-21, Saxonia, esalonat la intervale de 10 zile, in perioada 15.IV.-1.V., folosind 8-10 kg samanta la hectar. Adancimea de semanat este de 1,5-2 cm. Cultura de vara a ridichilor se realizeaza in sistem modelat sau nemodelat. Pe suprafete mari si cu un grad ridicat de imburuienare se aplica erbicide preemergente (Afalon-1,5 kg/ha, Ramrod 5-8 kg/ha) sau erbicide postemergente (Semeron 3 kg/ha) cand plantele au 4-5 frunze. Irigarea se face la nevoie, aplicand 2-4 udari prin aspersie cu norme moderate de 200 m3/ha. Recoltarea se face la 8-10 saptamani de la rasarirea culturii si productia se valorifica sub forma de legaturi (3-5 buc./legatura). Productia de radacini tuberizate este de 10-15 t/ha. Tehnologia culturii ridichilor de iarna. Semanatul se face in perioada 20.V.-5.VI. pe un teren pregatit asemanator culturii de morcov. La hectar se folosesc 8-10 kg samanta, iar adancimea de semanat este de 2 cm. Cultura ridichilor de iarna se realizeaza pe teren modelat sau nemodelat. Semanatul se realizeaza pe 3 83

randuri echidistant la 40 cm. Prin lucrarea de rarit se realizeaza o distanta intre plante pe rand de 8-10 cm. Celelalte lucrari de intretinere sunt asemanatoare cu cele de la ridichile de vara. Recoltarea se face semimecanizat cu DLR-4, in ultima decada a lunii octombrie, realizand productii de 20-25 t/ha. 2. PĂTRUNJEL Înfiinţarea culturii de pătrunjel se face prin semănare direct în câmp. Pregătirea terenului începe din toamnă prin desfiinţarea culturii premergătoare, discuire cu grapa cu discuri, fertilizare cu îngrăşăminte chimice 300 kg./ha superfosfat, 200kg sare potasica şi arătura adânca la 20-30 cm, cu care ocazie se face şi încorporarea îngrăşămintelor. Primăvara devreme se execută grăpatul perpendicular pe arătură, fertilizarea cu azotat de amoniu (100-150 kg/ha), mărunţirea şi modelarea solului în straturi înalte. Cu 6-7 zile înainte de semănat se erbicidează cu STOMP 5 kg/ha. Se poate face şi erbicidarea postemergenta când buruienele au 3-4 frunze în rozeta cu GESAGARD 3-4 kg/ha. Se seamănă primăvara timpuriu când solul este bine aprovizionat cu apa. Distanţa între rânduri este de 25-30 cm, iar adâncimea de semănat este de 1-1,5 cm. Pentru 100 mp, este necesară o cantitate de 0,05 kg sămânţa. Întrucât seminţele de pătrunjel germinează greu, se recomanda ca înainte de semănat să fie umectate timp de 24 ore în apă caldă (30-350C), prin acest procedeu reducându-se timpul de răsărire la jumătate. Lucrări de întreţinere - tăvălugirea semănăturii cu tăvălugul neted; - o prasila oarbă în cazul formării crustei sau apariţiei buruienilor; - 4-5 prasile manuale; - la pătrunjelul pentru rădăcina, răritul plantelor pe rând, se face prima dată în faza de 3-4 frunze în rozeta la distanţa de 4-6 cm, iar la al doilea rărit, plantele se lasă la distanţe mai mari (8-10 cm); - irigarea se face mai rar, numai în verile secetoase şi mai ales în a doua parte a perioadei de vegetaţie; - fertilizarea faziala se recomandă, numai la pătrunjelul de rădăcina, mai ales în condiţii de irigare şi pe solurile sărace. Îngrăşămintele se aplică în două reprize: prima, când plantele au 3-4 frunze, după rărit, iar a doua când începe îngroşarea rădăcinii la 25-30 zile interval, folosind doze de azot 17-24; fosfor 18-24 şi potasiu 23 kg/ha. Recoltarea pătrunjelului de rădăcina se face la sfârşitul lunii septembrie şi în luna octombrie. Lucrarea se face manual cu cazmaua. Plantele se aduna în grămezi. La rădăcinile 84

destinate consumului frunzele se îndepărtează de la colet, iar la cele destinate culturilor semincere se rup la 1-2cm deasupra coletului. Rădăcinile se curăţa de pământ şi se păstrează în silozuri sau pivniţe. Pătrunjelul pentru frunze se recoltează pe tot parcursul anului începând cu luna mai până la sfârşitul perioadei de vegetaţie. În al doilea an de vegetaţie se pot recolta frunze pentru consum încă din lună martie, după care, în lunile aprilie – măi, vor apare tijele florifere care vor produce seminţe. Pătrunjelul pentru rădăcina Rădăcinile se scot din spaţiile de depozitare şi se sortează riguros. Pentru a obţine o sămânţă pură, trebuie asigurat un spaţiu de izolare între soiuri de minimum 1500 de m (vezi fişierul vezi „distanţe minime de izolare la culturile semincere de legume”). După pregătirea terenului (arăt, grăpat, discuit), primăvara devreme se deschid rigole adânci de 18-20 cm, în care se aşează plantele mama, la distanţa de 96 cm între rânduri şi 20-25 cm/rând. Butaşii se introduc în şanţuri, cu, coletul la nivelul solului. În jurul rădăcinilor pământul se tasează bine, după care de-a lungul rândurilor se fac biloane de 5-6cm înălţime. La pătrunjelul de rădăcina se efectuează fertilizarea cu aproximativ 200-250kg/ha azotat de amoniu, după ce plantele încep să vegeteze; prăsit mecanic sau manual de 3-4 ori; irigarea de 4-5 ori cu norme de irigare de 300-400m 3/ha, până în momentul apariţiei florilor; combaterea bolilor şi dăunătorilor (pagube însemnate în culturile semincere sunt produse de nematodul bulbilor care determină stagnarea dezvoltării plantelor şi împiedica formarea tulpinilor florifere. Acest dăunător poate fi combătut prin tratamente cu ACTARA 25 WG -0,06 kg/ha. O lucrare specială este îndepărtarea florilor de la etajele IV şi V, prin tăierea acestora imediat ce s-au format. La pătrunjelul de frunze se realizează 3-4 prasile manuale, între rânduri. Ca şi în cazul pătrunjelului de rădăcina, are loc îndepărtarea florilor de la etajele IV şi V, prin tăierea acestora imediat ce s-au format. Recoltarea semincerilor se face prin tăierea florilor cu seceră, în două reprize: prima când florile de la etajul I şi ÎI s-au brunificat iar a doua, când inflorescenţele de la etajul III şi IV au început să se brunifice. Inflorescenţele se lasa să se usuce bine şi apoi se treiera cu, combina sau se scoate sămânţa manual prin frecarea în mâini a inflorescenţelor şi apoi se cerne cu o sită rară. 3. Cultivarea ardeiului în câmp şi spaţii protejate Dintre speciile legumicole cultivate în ţara noastră, ardeiul ocupă un loc important, având numeroase întrebuinţări. Fructele de ardei se pot consuma în stare proaspătă, ca atare, 85

ceea ce prezintă mare importanţă deoarece vitaminele sunt utilizate integral de către organismul uman. Fructele de ardei se folosesc la prepararea unei game foarte largi de mâncăruri, se pretează pentru a fi prelucrate în industria conservelor sau pentru diverse preparate. Unele specii şi varietăţi de ardei au o deosebită valoare decorativă şi pot fi cultivate în ghiveci. Datorită numeroaselor varietăţi, ardeiul prezintă importanţă deosebită pentru îmbunătăţirea consumului de legume şi asigurarea unei nutriţii corespunzătoare. Valoarea economică ridicată a ardeiului rezultă şi din faptul că asigură venituri mari pentru cultivatori prin valorificarea pe piaţa internă şi externă. Temperatura minimă de germinare a seminţelor este de 14 - 15° C, iar cea optimă de 25 - 28° C. La temperatura minimă, germinarea are loc după 18-20 de zile şi chiar mai mult, iar la cea optimă în 9-11 zile. Plantele cresc şi fructifică corespunzător la temperaturi de 22-25°C. Suma totală a temperaturilor active (peste 17°C) este de 3000°C. La temperaturi mai mici de 15°C creşterea încetează, iar la temperaturi de 0,03 - 0,5°C plantele pier. în condiţii de temperatură moderată (15°C noaptea, 20°C ziua) plantele valorifică mai bine o intensitate mai slabă a luminii şi formează un număr mai mare de boboci. Ardeiul are pretenţii ridicate faţă de lumină, necesitând pentru fructificare minimum 8000 lucşi. Insuficienţa luminii atrage după sine o prelungire exagerată a perioadei de vegetaţie în dauna fructificării. între cantitatea de lumină primită de plantele de ardei de la semănat până la formarea bobocilor şi înălţimea, grosimea, suprafaţa foliară, greutatea plantelor, conţinutul în substanţă uscată, există o corelaţie pozitivă, cu coeficienţi de corelaţie foarte semnificativi. La intensităţi ale luminii de 2000-3000 lucşi, plantele au o creştere şi dezvoltare necorespunzătoare. La intensitatea luminii peste 5000 lucşi, temperatura de zi de 22 - 25° C, iar cea de noapte de 18 20° C, plantele cresc şi fructifică corespunzător. Ardeiul este o plantă de zi scurtă, dar suportă şi o foto-perioadă mai mare de 12 ore şi chiar iluminarea continuă. Cerinţele ardeiului faţă de fotoperioadă sunt diferite în funcţie de soi, de intensitatea luminii şi nivelul temperaturii, aşa cum arată numeroase cercetări. Prin reducerea intensităţii luminoase cu 30 %, 50 % şi 70 % folosind plase de plastic, s-a ajuns la concluzia că umbrirea reduce numărul de flori şi conţinutul în substanţă uscată, comparativ cu lumina normală. Dezvoltarea fructelor a fost mai favorabilă când intensitatea luminii s-a redus cu 30 %. Creşterea şi dezvoltarea plantelor de ardei s-au îmbunătăţit la temperatura de 20 - 25°C şi suplimentarea luminii timp de 8 ore, la 11 noiembrie şi 8 decembrie. Lungimea fazelor de răsărire, apariţia bobocilor, înflorirea şi recoltarea depinde de intensitatea luminii şi temperatură. La intensităţi ale luminii de 2000-3000 lucşi, plantele au o creştere şi dezvoltare 86

necorespunzătoare. La intensitatea luminii peste 5000 lucşi, temperatura de zi de 22 - 25° C, iar cea de noapte de 18 20° C, plantele cresc şi fructifică corespunzător. Ardeiul este o plantă de zi scurtă, dar suportă şi o foto-perioadă mai mare de 12 ore şi chiar iluminarea continuă. Cerinţele ardeiului faţă de fotoperioadă sunt diferite în funcţie de soi, de intensitatea luminii şi nivelul temperaturii, aşa cum arată numeroase cercetări. Prin reducerea intensităţii luminoase cu 30 %, 50 % şi 70 % folosind plase de plastic, s-a ajuns la concluzia că umbrirea reduce numărul de flori şi conţinutul în substanţă uscată, comparativ cu lumina normală. Dezvoltarea fructelor a fost mai favorabilă când intensitatea luminii s-a redus cu 30 %. Creşterea şi dezvoltarea plantelor de ardei s-au îmbunătăţit la temperatura de 20 - 25°C şi suplimentarea luminii timp de 8 ore, la 11 noiembrie şi 8 decembrie. Lungimea fazelor de răsărire, apariţia bobocilor, înflorirea şi recoltarea depinde de intensitatea luminii şi temperatură. Producţia cea mai mare se obţine atunci când în sol se menţine o umiditate de 65% din capacitatea de câmp pentru apă a solului. Temperatura apei de udare este foarte importantă, mai ales la cultura în sere, unde producţia cea mai mare s-a obţinut atunci când apa de udare a avut temperatura de 25 – 270 C. Asigurarea hranei este importantă pentru obţinerea de producţii ridicate de ardei. Pentru o tonă de fructe ardeiul consumă 5,3 kg N, 1,4 kg P2O5 şi 7,0 kg K2O. Consumul de substanţe nutritive depinde de natura solului, faza de vegetaţie, soiul cultivat şi sistemul de cultură practicat. Reacţionează foarte bine la fertilizarea cu îngrăşăminte organice, aplicate atât la îngrăşarea de bază, cât şi în cursul perioadei de vegetaţie. Necesită o bună aprovizionare a solului cu potasiu, deoarece acesta influenţează pozitiv calitatea recoltei. Conţinutul plantelor în azot, fosfor şi potasiu este diferit. Azotul se găseşte cel mai mult în frunze, mai puţin în tulpină.Soiurile cele mai potrivite pentru ardei sunt cele mai uşoare, nisipo-lutoase, aluviale, cu reacţie neutră sau uşor acidă (pH=6,8). Ardeiul are pretenţii foarte ridicate faţă de aer, în mod deosebit în sere, în perioada fructificării, când plantele cer aer proaspăt. Este sensibil la curenţii reci de aer. În vederea asigurării unei bune eşalonări a producţiei, ardeiul se cultivă în câmp, în solarii şi în sere. Tehnologia cultivării ardeiului în câmp, prin răsaduri Tehnologia de cultură este asemănătoare pentru ardeiul gras, gogoşar, lung, de boia şi iute. Foarte bune premergătoare sunt: lucerna, trifoiul, mazăre, fasolea, dar se poate cultiva şi după rădăcinoase, bulboase şi bostănoase. Înaintea ardeiului primăvara, se pot face culturi anticipate de salată, spanac, ridichi de lună, ceapă verde etc.Terenul se pregăteşte la fel ca la 87

tomate. Toamna se administrează 40-50 t/ha gunoi de grajd, 300 kg/ha superfosfat şi 100 kg/ha sulfat de potasiu. Primăvara se aplică 150-200 kg/ha azotat de amoniu. Erbicidarea se face înainte de plantare cu 5-6 zile şi se încorporează în sol la 6-8 cm adâncime cu grapa cu colţi reglabili. Terenul se modelează în straturi înălţate cu lăţimea la coronament de 104 cm. Ardeiul se cultivă prin producerea prealabilă a răsadurilor. Răsadurile se obţin în spaţii încălzite (sere, răsadniţe). Se seamănă întâi ardeiul gras pentru cultura timpurie în perioada 20 - 25 II, urmează ardeiul gras pentru culturile obişnuite de vară, în perioada 25 II - 15 III şi apoi ardeiul lung şi gogoşar pentru culturile târzii în perioada 5 – 20 III. Pentru producerea răsadurilor necesare plantării unui hectar se folosesc 1,2 1,5 kg sămânţă. De obicei se seamănă mai rar, în rânduri distanţate Ia 8 - 10 cm, şi la 2-3 cm pe rând, rezultând 400 - 500 fire/m2 şi nu se mai repică. Pentru culturile timpurii de ardei gras se recomandă repicatul în cuburi nutritive de 7 x 7 x 7 cm sau pe strat nutritiv la 7 x 5 cm. Imediat după semănat stratul se fac tratamente fitosanitare. Pentru grăbirea răsăririi temperatura se menţine la 22-25°C ziua şi 18 - 20°C noaptea. Până la plantare se fac aerisiri, tratamente fitosanitare la intervale de 5-6 zile pentru a preveni căderea răsadurilor. La 10 - 15 zile de la repicare se fertilizează cu îngrăşământ foliar tip F - 411 în concentraţie de 0,05 %, 2 1 soluţie la 10 m2. Vârsta răsadurilor este de 60 - 65 de zile. La ardeiul gras, lung şi gogoşar cele mai bune rezultate s-au obţinut cu un răsad cu vârsta de 65 zile. Cu câteva zile înainte de plantare răsadurile se călesc printr-o aerisire mai puternică ziua şi noaptea, iar cu câteva ore înainte de scoaterea răsadului se udă abundent. Plantarea se începe când în sol se realizează temperaturi de 15°C. Data calendaristică se stabileşte în funcţie de condiţiile climatice concrete ale anului respectiv. Se plantează mai întâi ardeiul gras timpuriu, în perioada 25 IV - 5 V, apoi ardeiul gras, gogoşar şi lung în perioada 520 V. In partea de sud a ţării s-au obţinut rezultate bune prin plantarea ardeiului gogoşar în intervalul 25 - 28 aprilie. Sunt mai multe scheme de plantare. Pe stratul înălţat se plantează două rânduri la 70 cm. între plante pe rând distanţele diferă cu varietatea: la ardeiul gras se lasă pe rând 15-20 cm, realizând o densitate de 65 -88.000 pl/ha; la ardeiul gogoşar distanţele pe rând sunt de 20-25 cm, densitatea fiind cuprinsă între 54.000 şi 65.000 pl/ha; la ardeiul lung distanţa pe rând este de 15 cm, realizând o densitate de 88.000 pl/ha; la ardeiul iute distanţa pe rând este de 10 cm. Studiul densităţilor de plantare la ardeiul gras în zona Bacăului (între 53.500 şi 88.000 pl/ha) a arătat că producţia cea mai mare s-a obţinut la densitatea de 60.600 pl/ha (50,2 t/ha). La gogoşar la densitatea de 53.500 pl/ha s-a obţinut o producţie de 54,5 t/ha, iar la ardeiul lung la densitatea de 60.600 pl/ha s-au obţinut 53,4 t/ha. 88

Pentru a crea condiţii de microclimat favorabil plantelor de ardei, se vor realiza odată cu plantarea, perdele de porumb, formate din două rânduri amplasate din 22 în 22 de metri. Plantarea se poate face mecanizat cu MPR-6, sau manual. Lucrările de îngrijire urmăresc realizarea unei culturi încheiate şi crearea condiţiilor pentru creşterea viguroasă a plantelor. La 4-5 zile de la plantare se face completarea golurilor, se aplică 3-4 praşile mecanice între rânduri şi 2 praşile manuale pe rând. Cu ocazia praşilelor mecanice se poate face şi un uşor muşuroit. Udarea se face după plantare pentru asigurarea prinderii. După aceea nu se mai udă circa 2 săptămâni pentru a favoriza o înrădăcinare mai profundă. Apoi, până la fructificare se udă la interval de 7-10 zile cu norme de 250-300 m3/ha. în timpul apariţiei masive a fructelor, când plantele de ardei au cea mai mare nevoie de apa, udările se fac mai des, la intervale de 5-6 zile cu norme de 300-350 m /ha, astfel ca umiditatea în sol să fie în mod constant de 80-85 % din capacitatea de câmp. Se evită pe cât posibil udarea în timpul înfloririi masive. In mod obişnuit se aplică 10-12 udări, norma de irigare ajungând la 3500-4200 m3/ha. In cursul perioadei de vegetaţie se pot aplica 2-3 fertilizări cu îngrăşăminte chimice sau 4-5 fertilizări, alternându-le pe cele făcute cu îngrăşăminte minerale, cu cele cu îngrăşăminte organice. Prima îngrăşare se aplică la 12-15 zile de la plantare, cu 80 - 100 kg/ha azotat de amoniu, 100 kg/ha superfosfat şi 50 kg/ha sare potasică. Ingrăşarea a doua şi a patra se fac cu gunoi de grajd, 40005000 kg, administrat odată cu apa de irigat. îngrăşarea a treia se realizează cu 100-150 kg/ha superfosfat şi 70-80 kg/ha sare potasică (în perioada de înflorire maximă), iar a cincea cu 100 kg/ha azotat de amoniu, 250 kg/ha superfosfat şi 70 kg/ha sare potasică (în perioada de creştere maximă a fructelor). Fertilizarea se poate face şi cu îngrăşăminte foliare F-411, F-231, F-lll-5 l/ha, soluţie 0,5 % aplicată în amestec cu produsele fitosanitare. Pe suprafeţe mici se poate face copilitul şi cârnirea plantelor, în scopul obţinerii unor fructe mai mari, mai timpurii pe de o parte, sau pentru a asigura ajungerea la maturitatea de consum a unui număr mai mare de fructe până la venirea brumelor de toamnă, pe de altă parte. Se acordă atenţie combaterii bolilor şi dăunătorilor. La ardeiul gras recoltarea poate începe în prima decadă a lunii iulie şi continuă până în prima decadă a lunii octombrie. La ardeiul lung şi gogoşar recoltarea începe în a doua decadă a lunii august şi se continuă până la căderea brumelor. Recoltarea se face manual, preferabil prin tăierea pedunculului, se condiţionează, se ambalează şi se transportă cât mai repede la unităţile de desfacere. Producţiile medii care se obţin sunt de 20 - 30 t/ha la ardeiul gras, gogoşar şi lung şi de 8 - 12 t/ha la ardeiul iute şi ardeiul de boia. Cultura ardeiului semănat direct în câmp 89

Cultura ardeiului prin semănat direct în câmp s-a încercat în Ungaria şi în ţara noastră la I.C.L.F. Vidra. Sistemul acesta de cultură, deşi permite eliminarea fazei de răsad (costisitoare), nu a căpătat extindere. Cultura prin semănat direct prezintă o serie de avantaje: se face economie de forţă de muncă cu producerea răsadului şi plantarea, rădăcinile pătrund mai adânc, plantele folosesc mai bine apa şi elementele nutritive, cheltuielile sunt mai mici, posibilităţile de mecanizare sunt mai mari, densitatea poate fi mult mai mare (Zatyko, 1979). Ca dezavantaje, menţionăm obţinerea unor recolte mai târzii şi mai reduse, ca şi limitarea arealului de cultură. Alegerea soiului este esenţială. Se preferă soiurile timpurii şi cu dezvoltare rapidă, care formează mai multe fructe în acelaşi timp. De exemplu soiul Feher ozon a dat rezultate bune în Ungaria. Amplasarea culturii se face pe terenuri cu textură nisipo-lutoasă, care să nu formeze crustă. înainte de semănat este necesară tăvălugirea terenului. Erbicidarea se face înainte de modelarea terenului şi încorporarea în solă la 4-5 cm. Semănatul se face când în sol temperatura se menţine la 13-14°C, adică în jurul datei de 10 mai în sudul ţării. Sunt necesare 2-3,5 kg sămânţă la hectar. Calitatea semănatului este foarte importantă. înainte de semănat sămânţa se dezinfectează ca la producerea răsadurilor. Se preferă seminţele drajate, deoarece nu toate seminţele germinează (uneori doar 60 %) şi că la un ha se aşteaptă să răsară 400.000 - 500.000 plante. In S.U.A. se face pregerminarea seminţelor de ardei în săculeţi de tifon, prin umectarea în apă aerisită timp de 84 ore la temperatura de 26°C. Când seminţele au radicula de 1-2 mm se amestecă cu gel (Laponit sau Liqua-gel) în concentraţie de 1-1,5 % şi se seamănă cu semănători speciale (fluid drilling). In felul acesta plantele răsar mai repede, mai uniform, cresc mai viguros şi se obţin producţii mai ridicate şi mai timpurii. Se seamănă două rânduri pe stratul înălţat la 70 cm, folosind SPC - 6 sau semănătoarea Nisen, la adâncimea de 1,5-2 cm. Este bine ca sămânţa de ardei să se amestece cu sămânţa de salată, 50 g/l kg, ca plantă indicator, pentru a permite efectuarea de "praşile oarbe". Se recomandă aplicarea de îngrăşământ Stuber, respectiv superfosfat 100 -150 kg/ha. După semănat cultura se udă prin aspersiune cu jet fin cu 150 m3/ha, pentru a asigura răsărirea. Atunci când plantele au 2 - 3 frunze normale se face răritul manual, la 13-15 cm pe rând la ardeiul lung, 15-20 cm la ardeiul gras şi 20-25 cm la gogoşar. Prăşitul, fertilizarea fazială, combaterea bolilor şi dăunătorilor se fac la fel ca la cultura prin răsad. Irigarea se aplică de 9-12 ori, cu norme moderate de 200-250 m3/ha, la intervale de 7-10 zile, având grijă ca apa sa nu băltească pe teren. Recoltarea începe mult mai târziu şi se face pe o perioadă mai scurtă, iar producţiile sunt mai mici decât la culturile prin răsad. La densităţi mari recoltarea se face când

90

75 - 85 % din fructe au ajuns la maturitatea de consum. Cultura este rentabilă numai dacă se obţine o producţie de 11 t/ha. Cultura ardeiului în solarii In solarii, în mod obişnuit se cultivă ardeiul gras, dar se pot obţine rezultate economice bune şi din cultura ardeiului lung şi iute. Pregătirea solului şi a solariilor se face ca la tomate. Răsadurile se produc în spaţii încălzite. Semănatul are loc în perioada 1-5 II în răsadniţe şi 1015 II în sere. Se folosesc 800 g seminţe pentru producerea răsadurilor necesare plantării unui hectar. Repicarea este obligatorie în ghivece nutritive de 7 x 7 x 7 cm. La plantare răsadurile vor avea 60 de zile. Plantarea răsadurilor se face atunci când temperatura solului se menţine pe adâncimea de 10 cm, la nivelul de 14-15°C, calendaristic între 1 şi 10 aprilie. Schema de plantare, aplicată în toate tipurile de solarii, este de 60 + 40/30 - 35 cm, asigurânduse densităţi de 60.000 - 65.000 pl/ha. Experienţele întreprinse la I.A.N.B., în sere-solar acoperite cu sticlă, cu soiul Export, au condus la concluzia ca cele mai bune rezultate se obţin la densitatea de 66.660 plante/ha. Lucrările de îngrijire în solarii sunt mai complexe decât în câmp. După plantare, se udă local la fiecare plantă, cu 0,5-1 1 apă, pentru a nu răci solul. In timpul vegetaţiei, numărul udărilor atinge 18-20. Se face completarea golurilor şi se menţine solul afanat prin 4-5 pra-şile. Se poate face mulcirea cu paie sau cu folie de polietilenă. Fertilizarea se face în 6 reprize, cu câte 400 kg/ha complex III la primele patru şi au câte 100120 kg/ha azotat de amoniu şi 80-100 kg/ha sulfat de potasiu, la ultimele două. Se pot face şi fertilizări foliare cu F - 231, în concentraţie de 0,5 %. Se aplică până la 10 tratamente fîtosanitare şi defolierea la bază prin îndepărtarea frunzelor îmbătrânite şi eventual bolnave. In primăverile cu nebulozitate mare se recomandă stimularea legării florilor cu produsul Salex, în concentraţie de 1,5 %, prin stropiri la începutul înfloririi plantelor. Imediat după plantare solarul se ţine închis pentru acumulare de căldură. Aerisirea se face numai între orele 10 şi 16. Când temperatura depăşeşte 27°C, se intervine prin aerisiri. Recoltarea începe în prima decadă a lunii iunie şi se poate prelungi până în prima decadă a lunii octombrie. Se obţin 35-40 t/ha, din care aproximativ jumătate până la 20 iulie, valorificându-se la preţuri ridicate. La I.C.L.F. Vidra s-a pus la punct un sistem de cultură a ardeiului gras pe substrat organic (fără sol) format dintr-un amestec de turbă roşie, turbă neagră, compost forestier şi nisip cu adaosuri de macro şi microeiemente. S-a folosit hibridul Biana, cu fructe mari (150-200 g) de culoare galbena-limonie, irigarea s- a făcut prin picurare; densitatea a fost de 4 pl/m2. Producţia medie a fost de 80 t/ha, din care 35 % până la sfârşitul lunii iunie.

91

4. Cultura de morcov Morcovul prezintă o gamă foarte largă de întrebuinţare, se poate utiliza proaspăt, sub formă de sucuri, diverse preparate culinare, deshidratată sau în salate.Este foarte apreciat datorită conţinutului în glucide, lipide, proteine dar mai ales pentru vitamina A numit caroten, dar şi pentru vitaminele B1 şi B2. Morcovul se poate cultiva în câmp pentru obţinerea rădăcinilor destinate consumului proaspăt în timpul verii şi pentru păstrare iarnă, iar pentru consumul extratimpuriu se cultivă în spaţii protejate sau răsadniţe. Cultura morcovului în câmp. Există două tipuri de culturi de morcov: cultura timpurie, se seamănă primăvara devreme sau toamna târziu, iar cultura târzie (pentru păstrare) este destinată consumului din perioada toamna-iarna, înfiinţarea culturii are loc vara. Pentru cultura timpurie bune premergătoare sunt plantele legumicole prăsitoare care părăsesc terenul devreme lăsând solul curat de burueni şi bine îngrăşat organic, respectiv vinete, dovlecei, castraveţi, tomate, ardei iar în asolamentele de câmp amintim cartoful, mazărea, cereale de toamnă. Pregătirea terenului începe din toamnă cu desfiinţarea culturii premergătoare, apoi se trece la discuire, nivelare de exploatare, se face fertilizarea cu îngrăşăminte chimice, 200 kg/ha sare potasica şi 300 kg/ha superfosfat după care se face o arătură adâncă la 20-30 cm. Pentru fertilizarea de bază este indicat să se utilizeze doză de 63 kg/ha P şi 80 kg/ha K, administrată în trei etape: prima înainte de semănat, al doilea când plantele au 3-4 frunze şi ultima după 15-20 de zile după etapă a doua. În februarie-martie se efectuează grăpatul perpendicular pe arătură, se fertilizează cu azotat de amoniu, mărunţirea şi modelarea solului în straturi înălţate cu lăţimea la coronament de 104 cm.După modelare se recomandă tăvălugirea coronamentului brazdelor. Cu 6-7 zile înainte de semănat se poate erbicida cu Dual Gold 960 EC în cantitate de 0,8-1,0 litru pe hectar împotriva buruenilor monocotiledonate şi dicotiledonate anuale sau Stomp 330 EC în cantitate de 5,0 litri pe hectar împotriva buruenilor monocotiledonate şi unele dicotiledonate anuale.Acestea se încorporează în sol şi au efect numai în prezenţa precipitaţiilor. Postemergent se poate utiliza Kerb 50 W în cantitate de 4,0 kg/ha împotriva cuscutei.Kerb 50 W se poate aplica până în stadiul de 2-4 frunze ale culturii. Semănatul se realizează prin mijloace mecanice toamna târziu sau primavera cât mai timpuriu (martie) pe teren modelat sau nemodelat. Umiditatea solului trebuie să fie de 65% din capacitatea de câmp, în perioadele secetoase se efectuează o irigare de aprovizionare înainte cu 92

3-4 zile de la semănat, este recomandată o tăvălugire uşoară după semănat. Semănatul se realizează în benzi după următoarea schema:

pe teren modelat, se efectueaza doua benzi a cate doua randuri pe strat,distanta pe teren nemodelat se efectueaza benzi de cinci randuri cu distanta de 25 cm

intre randuri este de 15 cm iar intre benzi de 50 cm

intre randuri si 50 cm intre benzi. Pe terenurile mai grele şi mai umede adâncimea de semănat este de 1-1,5 cm iar pe terenurile mai uşoare adâncimea de semănat este de 2-3 cm. Norma de sămânţă pentru un hectar de cultură este de 4-6 kg,iar în cazul în care se seamănă din toamnă se folosesc 7-8 kg de sămânţă.În cazul în care se utilizează sămânţa drajata norma de sămânţă este de 3-4 kg/ha.Seminţele drajate asigura o uniformitate maibuna a culturii şi elimina răritul plantelor,o lucrare deosebit de costisitoare. Lucrările de întreţinere urmăresc asigurarea răsăririi uniforme şi evitarea imburuenarii.Pentru a evita imburuenarea culturii se trece cu tăvălugul neted în agregat cu o grapă uşoară.Se poate efectua o prasila oarbă în cazul formării crustei sau a apariţiei de burueni.Pentru afânarea solului sidistrugerea buruenilor se fac 3 prasile mecanice şi 1-2 prasile manuale.Buruenile care apar după răsăritul plantelor se plivesc dar până când rozetele de frunze acoperă solul. După răsărire, cultura de morcovi se răreşte când plantele au 4-5 frunze asigurându-se o distanţă de 4-5 cm între plante pe rând şi o desime a culturii de 550 - 700 de mii de plante recoltabile pe hectar.Plantele smulse care au grosimea de 1-1,5 cm se pot valorifica în legături pentru consum. Pe suprafeţe mari culturile nu se răresc, desimea optimă a plantelor se realizează prin stabilirea cu precizie a normei de semănat sau sunt utilizate seminţele drajate care se seamăn bob cu bob cu semănătorile de precizie Irigarea culturilor se face după semănat şi se repetă la 2-3 zile, cu norme de 80-100 m3 de apă pe hectar pentru asigurarea răsăririi plantelor.În perioada de îngroşare a rădăcinii se fac 5-6 udări norma de apă folosită este de 300-400 m3 de apă pe hectar.Aceste norme se pot mări la 500-600 m3 de apă pe hectar.Udările se pot efectua prin aspersiune sau prin rigole. Fertilizarea faziala se recomandă mai ales în condiţii de irigare şi pe solurile mai sărace.Îngrăşămintele se pot aplica în două etape: prima când plantele au 3- 4 frunze,după rărit,iar a doua când începe îngroşarea rădăcinii la 25-30 de zile, se folosesc doze de N 17-24 kg/ha, P 18-24 kg/ha,K 23 kg/ha.

93

In cultura morcovului pot aparea diferite boli cum ar fi: putregaiul moale (umed), fainarea, putregaiul alb, septorioza.Acestea pot fi tratate cu ajutorul fungicidelor. Cultura tarzie la morcov. Prin cultura tarzie se urmareste obtinerea radacinilor de morcov pentru pastrare peste iarna sau obtinerea plantelor mama pentru samanta.Cultura tarzie se practica dupa o specie cu perioada scurta de vegetatie cum ar fi: salata, ceapa verde, ridichi de luna etc. Tehnologia de cultura este asemanatoare cu a culturii timpurii insa cu mici diferente. La infiintarea culturii se folosesc soiuri de samanta semitarzii si tarzii.In cazul in care la pregatirea solului apa lipseste din sol se aplica o udare de aprovizionare.Se executa o aratura la adancimea de 20 cm cu plugul in agregat cu grapa dupa care se trece la semanat in luna iunie dupa aceeasi schema ca si la cultura timpurie. Lucrarile de ingrijire se fac in aceleasi mod ca si la cultura timpurie, insistand asupra irigarii de rasarire, care este obligatorie in perioada de semanat pana la formarea primelor 5-6 frunze din rozeta. Recoltarea se realizeaza o singura data prin dislocare la sfarsitul lunii septembrie-octombrie.Lucrarea se poate efectua manual sau mecanizat in functie de marimea suprafetelor cultivate si in functie de sol.Uneltele ce se pot folosi sunt: furci, cazmale, plugul monobrazdar fara cormana, dislocatorul de radacini iar pe terenurile nemodelate se utilizeaza combina. Plantele dislocate sunt smulse, adunate in gramezi si curatate de pamant si frunze, dupa care se sorteaza eliminandu-se exemplarele taiate, ranite, ramificate, bolnave si se elimina de asemenea resturile vegetale ramase. Pentru consumul in timpul iernii pastrarea morcovului se poate face in: silozuri, pivnite, santuri etc.Pastrarea morcovului in gospodarii se face in silozuri ingropate, prevazute cu sisteme de ventilatie sau prin stratificarea in santuri folosind un amestec de 80% pamant si 20 % nisip.In zonele cu ierni blande si bogate in zapada se pot pastra chiar si in camp in brazde acoperite cu pamant. Cultura de morcov in rasadnite. Este practicata pe suprafete mai restranse, in perioada iarna-toamna.Sunt cultivate numai soiuri timpurii si cu radacina rotunda. Rasadul se pregateste prin prin asezarea unui strat de amestec de pamant (compus din doua parti de telina, o parte mranita si o parte nisip) de 15-20 cm grosime.Cand amestecul de pamant s-a incalzit dupa cateva zile se poate trece la semanatul rasadurilor. Momentul semanarii depinde de perioada in care vrem sa obtinem productia: pentru a recolta la sfarsitul lunii martie- inceputul lunii aprilie sematul se face in decembrie, pentru a

94

recolta la sfarsitul lui aprilie semanatul se realizeaza in ianuarie, iar pentru a recolta in luna mai semanatul se face la inceputul lunii februarie. Se utilizeaza 3-4 g samanta/m2 si se seamana in randuri de 12-14 cm, dupa care se tavalugeste usor.Morcovul rasare dupa 14-15 zile de la semanat Pentru a obtine productii mari si de calitate, este necesar reglarea permanenta a temperaturii din rasadnita.Temperatura in rasadnita nu trebuie sa depaseasca 16-18 grade Celsius, deoarece la temperature mari, frunzele se dezvolta in detrimentul radacinilor.Pentru a nu aparea acest fenomen se aeriseste ori de cate ori temperatura externa permite.In cazul in care iernile sunt geroase rasadnitele se acopera noaptea cu o rogojina (temperatura exterioara este sub -8 grade Celsius), se umple potecile dintre rasadnite cu balegar (cand temperatura din interiorul rasadnitelor a scazut sub 12-14 grade Celsius).Cand plantele au 5-6 cm inaltime se raresc la distante de 4-5 cm, dupa care se imprastie prin cernere peste plante mranita si se uda cultura cu apa calduta.Udatul se face regulat. Dupa aproximativ trei luni de la semanat cand radacinile au atins 2/3 din dimensiunile normale se poate trece la recoltare.Recoltarea se face pe alese de 6-7 ori. 5.Cultura de fasole urcatoare Cultura de fasole urcatoare a fost preferata, in special de populatia rurala, datorita rusticitatii si plasticitatii calitatii pastailor, perioadei lungi de recoltare si a productiilor net superioare fata de fasolea oloaga. Fasolea poate fi cultivata in camp neprotejat, in spatii protejate si in sere. Cultura in camp poate fi timpurie pentru consum in timpul verii si de toamna.Terenul se pregateste din toamna prin desfiintarea culturii premergatoare, nivelare, fertilizare si aratura de baza la 28-30 cm adancime. Semanatul se face in momentul in care temperatura solului se mentine la 10-12°C, intre 25-30 aprilie in zonele sudice si 10-15 mai in zonele nordice. Se insamanteaza in cuiburi distantate la 90 cm intre randurile de cuiburi si 40 cm intre cuiburi pe rand, cate 5-6 boabe la cuib, folosindu-se 60-80 kg de samanta de fasole la hectar. Lucrarile de intretinere in cultura de fasole constau in:

afanarea superficiala a solului in mod repetat, in cazul formarii crustei, cu sapa efectuarea a 2-3 prasile mecanice si o prasila manuala; irigarea cu norme de 400 m3/ha, dupa rasarire, la inflorire si la cresterea fertilizarea suplimentara inaintea infloritului cu 100 kg superfosfat, 100 kg

rotativa;
• •

intensiva a pastailor;

azotat de amoniu si 50 kg sare potasica la hectar; 95

combaterea bolilor si daunatorilor prin tratamente repetate.

La fasolea urcatoare se face sustinerea plantelor pe araci inalti de 2-2,5 m sau pe tulpina de floarea soarelui. Recoltarea incepe la sfarsitul lunii iunie, la maturitatea de consum, cand pastaile de fasole au dimensiunea caracteristica soiului, sunt fragede, nu au format ate si au bobul putin dezvoltat (cat cel de grau). Fasolea urcatoare se recolteaza numai manual, cea oloaga putand fi recoltata si mecanizat, cu masina de recoltat fasolea verde, cand 80-85% din pastai au ajuns la maturitatea de consum. Intarzierea recoltarii depreciaza calitatea pastailor, impiedica inflorirea si scade productia. Se obtin productii de circa 5-8 t/ha la fasolea oloaga si 8-12 t/ha la fasolea urcatoare. Cultura de toamna pentru fasoalea urcatoare Se infiinteaza dupa culturi de gulioare, varza si conopida timpurie, cartofi timpurii, salata, spanac etc. Se folosesc soiuri pitice timpurii. Pregatirea terenului se face ca pentru culturile legumicole succesive. Insamantarea se face intre 1-15 iulie. Se aplica lucrarile de intretinere de la cultura de primavara, acordand atentie mai mare udarilor. Fasolea se recoltareza incepand din prima decada a lunii septembrie, obtinandu-se 3-6 t/ha. 6. Culturile de hrean, cele din gospodariile individuale, tin de traditia legumiculturii romanesti. Desi nu exista dovezi foarte clare, se pare ca hreanul, cunoscut inca din vremea dacilor, facea parte din flora spontana a acestui spatiu geografic, devenind, mai tarziu, planta de cultura. Popular, i se mai spune usturonila, ridiche salbatica, tormac. In prezent, hreanul este tot mai mult cautat, si pe piata interna si pe cea externa, ca aliment cu gust picant, dar si foarte bogat in uleiuri eterice, vitamina C (70mg/100 grame de hrean), vitaminele B1, B2, enzime, glucide, minerale (fier, calciu, potasiu, magneziu), toate conferindu-i proprietati antibacteriene, antiinflamatoare, antioxidante, antibiotice si afrodisiace. Din vremuri stravechi, oamenii, buni cunoscatori ai remediilor naturiste, foloseau radacina de hrean nu numai in alimentatie, dar si ca tratament al anemiei, gripei, bronsitelor, sinuzitei, reumatismului, ca stimulent al digestiei, al metabolismului etc. In scop terapeutic a fost si inca mai este preparat sub forma de tincturi, otet de hrean, faina de hrean etc. Caracteristicile hreanului Hreanul (Armoracia rusticana) se cultiva pentru radacinile sale, albe, lungi, bine dezvoltate, care pot sa ajunga la 5-6 centimetri in diametru si 30-40 centimetri lungime. Este o planta perena, adica traieste si rodeste mai multi ani (4-5), fara sa fie nevoie de o noua insamantare. Este rezistent la fluctuatiile de temperatura si la seceta, desi, pentru obtinerea unor productii de calitate, trebuie sa i se asigure umiditate constanta si spatii care sa nu fie expuse 96

permanent, in timpul verii, luminii puternice a soarelui (prefera locurile umbrite). Iarna rezista la temperaturi de pana la -30 grade Celsius. Terenurile cele mai potrivite pentru cultura hreanului sunt cele argiloase, usor alcaline, bogate in humus. Inainte de cultivare, solul va fi amenajat, arat (la 40-50 centimetri adancime), desfundat, afanat, imbogatit cu ingrasaminte naturale (gunoi de grajd). Este bine ca fertilizarea terenului sa se faca toamna, iar celelalte lucrari, primavara, inainte de transplantarea rasadurilor sau de plantarea butasilor. Umiditatea trebuie sa fie ridicata si constanta, dar nu exagerata. Cea mai potrivita metoda pentru realizarea unei recolte bogate si sanatoase consta in obtinerea, mai intai, a rasadurilor. Se sectioneaza radacinile de hrean in fragmente de 5-10 centimetri lungime si 1-2 centimetri grosime, care se planteaza (in sera sau in solar), intr-un amestec de mranita si nisip. In aproximativ 3-4 saptamani, acestea prind radacini si apar primii lastari. Se transplanteaza rasadurile, la inceputul primaverii, pe suprafata destinata culturii de hrean, pe randuri paralele, aranjate la o jumatate de metru unul de altul, si cu o distanta de 3040 de centimetri intre rasaduri. Dupa ce planta a crescut suficient, pentru a stimula cresterea radacinilor, se copilesc (se taie) lastarii laterali, lasand doar cateva frunze care sa asigure dezvoltarea si hranirea plantei. Butasii de hrean, taiati oblic in partea inferioara, pot fi plantati si direct, pe terenul de cultura, in rigole de 8-10 centimetri adancime, presandu-se bine solul in jur, acoperindu-i cu un strat de 4-5 centimetri de pamant. Perioada cea mai buna pentru aceasta operatiune este primavara, in lunile martie-aprilie. Periodic, se plivesc buruienile si se copilesc frunzele. Pentru o suta de metri patrati de cultura este nevoie de aproximativ 4-5 kilograme de butasi (daca luam in calcul butasii mai mici, de circa 5 centimetri). Plantat in felul acesta, hreanul poate fi recoltat toamna, dar si mai bine, in primavara urmatoare, cand recolta va fi mult mai buna. In medie, din astfel de culturi de hrean se obtin 3-4 kilograme pe metru patrat. La culturile de hrean pe suprafete mari, productia ar trebui sa fie de 10-20 de tone la hectar. In functie de cantitatea de recolta obtinuta din culturile de hrean, acesta se poate pastra in silozuri sau ingropat in nisip, precum morcovii sau alte radacinoase, in cazul in care nu se comercializeaza/consuma imediat, in stare proaspata. In Romania, desi traditia cultivarii hreanului in gospodariile individuale este foarte veche, deocamdata nu exista culturi de hrean pe mari suprafete, in pofida faptului ca investitiile sunt mult mai mici decat in cazul altor culturi (putandu-se accesa si fonduri europene nerambursabile). Comercializarea in stare proaspata si, eventual, proiectarea unor linii de prelucrare in vederea obtinerii produselor derivate ar putea aduce un profit semnificativ, intr-o perioada relativ scurta de timp. 97

7. Conopida Se cultiva pentru inflorescenta din lastari îngrosati. Este o planta destul de pretentioasa, mai ales la temperaturi sub 0 grade C, când se pateaza si nu mai produce recolte de calitate. Când s-a format, inflorescenta trebuie ferita de lumina deoarece se înegreste. Se cultiva pe soluri fertile, bine lucrate si îngrasate cu gunoi de grajd. Soiuri: Timpurie de Ertfurt, cu perioada de vegetatie de 90-100 zile, cu inflorescenta mica, rotunda si îndesata de 300-500 gr; Bulgare de zapada (115-120 zile), cu inflorescenta mare, de 600-1000 gr, cu productie mare la cultura în câmp si care se pastreaza bine mai mult timp; Alte soiuri: Timpurie de Arad, etc. Rasadul. Soiurile timpurii se produc în rasadnite calde (3.5 gr la 1,5 mp) în februarie. Soiurile târzii se seamana pe straturi la sfârsitul lunii mai. Plantarea în gradina se face la mijlocul lunii aprilie pentru soiurile timpurii (50-50 cm) si în luna iulie pentru cele târzii (70-70 cm). Rasadul poate fi plantat putin mai adânc decât a fost în rasadnita. Pamântul se amesteca cu 300-500 gr mranita la planta, iar la baza se aseaza pleava, paie sau frunze uscate (mulcire) pentru mentinerea apei în sol. Dupa plantare se uda si se trage pamânt în jurul plantei. Îngrijirea se face în general la fel ca la cultura verzei, în ce priveste prasilele, musuroirea, udarea si îngrasarea suplimentara. Suplimentar, inflorescenta trebuie ferita de lumina prin legarea frunzelor la vârf sau frângerea a 2-3 frunze care se asaza peste capatâna. Exista soiuri la care frunzele acopera de la sine capatâna. Recoltarea se face treptat, când inflorescentele sunt îndesate si albe, înainte ca acestea sa se resfire, la 15-20 zile de la formarea lor. Capatânile se taie de la baza, cu tot cu frunze. 8. Ceapa Contine multe substante hranitoare: zaharuri, vitamine si substante active care omoara microbii. Ceapa de arpagic Se obtine astfel: solul arat din toamna se niveleaza si se marunteste bine în primavara; samânta de ceapa se seamana în martie (0,8-1 kg la 100 mp), în rânduri la 710 cm distanta si 1-2 cm adâncime, lasând poteci de 50 cm la 10-15 rânduri. Pentru a grabi rasarirea, samânta se înmoaie în apa 2-3 zile. Dupa rasarire se fac 3-4 prasile, se pliveste cultura de buruieni si se stropeste cu zeama bordeleza împotriva manei. Recoltarea se face în luna august când bulbisorii s-au format iar frunzele exterioare sunt uscate. Recoltarea se realizeaza prin smulgere cu mâna sau cu sapaliga. Cel mai bun arpagic este cel cu diametrul de 7-12 mm. Dupa uscare, arpagicul se pastreaza în încaperi uscate cu temperaturi ori de 0-2 gr C ori de 1820 gr C; trebuie evitate temperaturi de 3-15 gr C, pentru a nu forma fusti anul urmator. Soiuri de

98

ceapa de arpagic: - Uriasa de Stuttgart, De Bacau, De Zittau, De Vinga, De Darasti, De Lovrin, De Filiasi, etc. Ceapa de consum (bulbi) La sfârsitul lunii martie se planteaza arpagicul la 20-25 cm între rânduri si 10-12 cm între bulbi pe rând, pe terenul pregatit corespunzator. La 1000 mp sunt necesare 40-60 kg arpagic. Îngrijirea consta în 4-5 sapaligi, 1-2 udaturi, 1-2 îngrasari suplimentare, 3-4 stropiri cu zeama bordeleza pentru combaterea manei, precum si ruperea fustilor florali. Îngrasarea si udarea se face numai dupa primele 2 saptamâni de la plantare. Recoltarea se face în august când tulpinile s-au înmuiat la baza si mai mult de jumatate au cazut la pamânt, prin smulgere sau cu sapaliga, cu atentie sa nu se taie bulbii. Dupa recoltare se lasa sa se zvânte la soare. Se pot obtine 2-2,5 tone de ceapa bulbi la 1000 mp. Ceapa de apa (caba) Pentru cultura cepei de apa se foloseste rasadul, care se obtine prin semanare pe straturi în luna aprilie în rânduri la 5-6 cm. Pentru 1000 mp sunt necesare 45000-50000 rasaduri care se obtin din 600-800 gr samânta. Rasadul este bun de plantat când are 2-3 frunze. La plantare se scurteaza radacinile si frunzele la 1/3. Rasadul mocirlit se planteaza cu plantatorul, la sfârsitul lunii mai, la 25-30 cm între rânduri si 10-15 cm pe rând. Dupa plantare se uda, apoi se îngrijeste la fel ca ceapa de arpagic.La recoltare se pot obtine 1200-1700 kg de pe 1000 mp de teren. Soiuri de ceapa de apa: De Buzau, Spaniola Ceapa verde. Pentru a obtine ceapa verde (stufat) în primavara, se planteaza toamna târziu sau primavara cât mai de timpuriu arpagic mare cu diametrul de peste 20 mm sau chiar bulbi mici de ceapa de 20-30 gr la 15-20 cm între rânduri si 5-10 cm pe rând. Daca plantarea se face din toamna este bine sa se aseze peste cultura un strat de gunoi paios de grajd sau frunze, pentru a feri bulbii de înghet. Acest strat se aduna cu grebla în primavara. Recoltarea se poate începe din luna aprilie când frunzele au lungimea de 30-35 cm. 9.Vinete Patlagelele vinete, ca si cele rosii, sunt plante pretentioase la caldura, apa, lumina si hrana. Samânta încolteste numai la temperaturi ce depasesc 14-15 grade C, iar la temperaturi sub 0 grade C plantele mor. Cer mai multa apa, deci se uda mai des. Daca nu au suficienta lumina în rasadnita, plantele se îngalbenesc si se alungesc. Daca sunt umbrite în teren, nu leaga rod.

99

Sunt recomandate urmatoarele soiuri: "Delicia" pentru culturi timpurii, "Danubiana" pentru culturi de vara, "Pana Corbului" si "Bucurestene" pentru culturi târzii. Vinetele se cultiva numai prin rasad. Semanatul în rasadnite se face la sfârsitul lui februarie, începutul lui martie. Repicatul se face la 7-7 cm sau 8-8 cm cu mult pamânt la radacina sau în ghivece nutritive. Plantarea rasadurilor se face la începutul lunii mai, la 60 zile de la semanare, când au 67 frunze, la 60-70 cm între rânduri si 30 cm pe rând, la aceeasi adâncime la care au stat în rasadnita. La plantare se pun la cuib 50-100 gr mranita. Dupa plantare se uda fiecare planta cu 11,5 litri apa si se trage pamânt maruntit în jurul plantei. În general, îngrijirea se face asemanator cu cea de la tomate, cu anumite specificatii: se fac 4-5 prasile, se uda mai des ca rosiile (4-5 zile), iar îngrasarea se face de 3 ori, prima data la 10-15 zile, iar celelalte 2 îngrasari la intervale de 15-20 zile. Vinetele bune de recoltat au o culoare neagra lucioasa si sunt elastice, daca se strâng usor între degete si podul palmei. Fructele îmbatrânite devin amare. La recoltare se taie cu codita cu tot, de obicei dimineata, pe racoare. Recoltarea se repeta din 7 în 7 zile. O planta poate produce 5-6 vinete, aproximativ 11,5 kg. 10. Andive Andivele reprezinta un manunchi de frunze inalbite care se consuma ca salata, fiind fragede, cu gust placut, putin amarui. Se obtin de la planta denumita cicoarea de vara sau cicoarea de Bruxelles. Valoarea alimentara este deosebita. Cultura de andive se realizeaza in doua etape: intai se produc radacinile si apoi din acestea, in timpul iernii, se vor obtine "papusile" (andivele). Pentru a obtine andivele ("papusile"), radacinile se pun in santuri incalzite sau in pivnite. Santurile se fac late de 80-100 cm si adanci de 40-50 cm. In ele se asaza radacinile, la 1-3 cm una de alta, in pozitie verticala, dupa ce mai intai s-au scurtat la 25 cm si s-au inlaturat mugurii laterali de pe colet (sa ramana numai mugurele principal). Printre radacini se pune un amestec de pamant de gradina, mranita si nisip. De asemenea, deasupra radacinilor se asaza un strat din acest amestec gros de aproximativ 20 cm, iar peste acest strat se asaza un strat de ingrasamat organic in fermentatie de grosime circa 40-50 cm. Sub influenta caldurii data de ingrsamant, incep sa creasca frunzele. Deoarece cresc in stratul de pamant, raman albe si adunate in forma de "papusa". Andivele se taie pe o mica portiune din colet, pentru a nu desprinde frunzele. La un metru patrat de sant se pot pune la fortat 180-200 radacini, recoltandu-se 12-15 kg andive. 100

In pivnite, radacinile se pun la fortat infigandu-se intr-un strat de pamant (amestec obisnuit), una langa alta. Ele pot fi acoperite cu un strat de pamant gros de 15-20 cm sau se infig in pamant numai pana la jumatate. In acest caz, papusile cresc complet afara, din care cauza au frunzele desfacute. Aceste papusi au un gust mai placut decat cele inalbite in pamant. 11.Cultura tomatelor in solarii si rasadnite. Tomatele ocupa primul loc printre culturile ce se practica in solarii si chiar in rasadnite. In felul acesta se pot obtine productii mai timpurii cu 2 - 3 saptamani, comparativ cu o cultura timpurie in camp deschis.Este bine ca tomatele sa urmeze dupa castraveti, fasole urcatoare, varza, pepeni galbeni etc. Acest lucru nu este totdeauna posibil datorita ponderii mari a tomatelor, ardeiului si vinetelor. De aceea, la cultura in solarii, cand urmeaza dupa acestea, este bine sa se faca dezinfectia chimica a solului. Pregatirea terenului se incepe din toamna (luna octombrie) si consta din defrisarea atenta a culturii anterioare, fertilizarea de baza cu 50 - 80 t/ha gunoi de grajd semidescompus, 400 - 500 kg/ha superfosfat si 200 kg/ha sulfat de potasiu, mobilizarea adanca a solului la adancimea de 28 - 30 cm cu MSS 1,4 sau pe suprafete mai mici cu cazmaua. Deoarece este bine sa avem o cultura secundara de salata, spanac sau ceapa verde, dupa mobilizarea adanca terenul se marunteste, se modeleaza in straturi inaltate si se trece la semanat spanac sau plantat rasaduri de salata sau bulbi de ceapa (se va tine seama de schema de plantare a tomatelor in primavara). In timpul iernii se repara scheletul solariilor prin inlocuirea stalpilor deteriorati, a arcurilor deformate, a sarmelor rupte sau a sipcilor din lemn, in functie de tipul constructiv. La inceputul lunii martie se acopera solariile cu folie de polietilena cu grosimea de minimum 0,15 mm. Acoperirea are ca scop grabirea vegetatiei culturilor anticipate si incalzirea solului.Dupa aceea urmeaza fertilizarea de primavara cu circa 200 kg/ha azotat de amoniu, se incorporeaza acesta in sol prin frezare si se aplica erbicidele specifice pentru combaterea buruienilor. Rasadurile se produc in sere inmultitor sau in rasadnite cu incalzire biologica. Se folosesc circa 250 g seminte pentru 1 hectar, din hibrizi timpurii. Semanatul se face in ladite in ultima decada a lunii ianuarie. Se asigura conditii corespunzatoare de rasarire, iar la 8 - 10 zile de la rasarire se face repicatul in ghivece din plastic, cu diametrul in partea superioara de 8 cm, sau in cuburi nutritive cu latura de 7 cm. Se aplica intregul complex al lucrarilor de ingrijire, astfel incat in jurul datei de 20 martie rasadurile se fac gata de plantare.

101

Plantarea se face incepand cu data de 20 martie in zonele mai sudice, iar in cele mai nordice se continua pana la 5 aprilie. Desigur, datele de plantare se coreleaza cu conditiile concrete de temperatura din primavara respectiva. Intre randuri se lasa 70 cm, iar intre plante pe rand 30 cm, daca se realizeaza un ciclu scurt si 35 cm pentru ciclul lung. Tomatele se pot planta mai adanc, deoarece emit usor radacini adventive. Lucrarile de ingrijire constau din dirijarea factorilor de vegetatie, intretinerea solului si conducerea plantelor. Dupa plantare se uda local fiecare planta, cu circa 0,5 l apa pentru a nu se raci solul.In continuare, irigarea se face pe brazde prin aspersiune sau prin picurare, in mod repetat, la interval de 5 - 7 zile, cu norme de udare de 250 - 400 mł/ha. Pentru mentinerea unei temperaturi mai ridicate, la inceput, solariile se tin inchise, aerisirea efectuandu-se numai dupa ora 10. In jurul orei 16, solariile se inchid. Atunci cand temperatura creste se intensifica aerisirea. Fertilizarea suplimentara se aplica in doua etape: la legarea fructelor in prima inflorescenta si la a doua inflorescenta. Se folosesc circa 300 kg/ha Complex III. Solul se afaneaza periodic prin efectuarea prasilelor manuale, atat intre rasaduri, cat si pe rand. Prin prasile se combat si buruienile.Intervalul dintre randuri se poate mulci cu folie de polietilena uzata. Sustinerea plantelor se face pe spalieri de sarma sau pe suprafete mai mici, cu araci. Copilitul se aplica saptamanal si se efectueaza radical. Frunzele imbatranite de la baza se rup si se indeparteaza. Carnitul se face dupa 3 - 5 inflorescente pentru ciclul scurt si dupa 7 8 inflorescente pentru ciclul prelungit. Se aplica tratamente fitosanitare in mod periodic pentru combaterea bolilor si a daunatorilor. Recoltarea se incepe in jurul datei de 20 mai si se continua pana la 25 iulie, pentru ciclul scurt si pana in septembrie, pentru ciclul prelungit. Productia medie este de 40 - 45 t/ha la ciclul scurt si de 50 - 60 t/ha in ciclul prelungit. Pentru cei care nu au solarii, se poate obtine o productie mai timpurie prin acoperirea tomatelor cu tunele joase. Rasadurile se planteaza in jurul datei de 10 - 15 aprilie, se acopera cate 2 randuri cu arcuri din lemn, fier beton sau plastic, peste care se asaza folie de polietilena de 0,05 mm grosime. In zilele calduroase se face aerisirea. 102

Protejarea dureaza circa 3 saptamani, dupa care tunelele se desfiinteaza. Dupa scoaterea rasadurilor din rasadnite, se completeaza amestecul de pamant pana la grosimea de 20 - 22 cm, se planteaza rasaduri repicate la 50 / 25 cm, se aplica lucrari obisnuite de ingrijire, inclusiv inaltarea tocurilor, carnirea se face dupa 2 - 3 inflorescente. In felul acesta se pot obtine 4 - 5 kg fructe/m˛, iar rasadnitele sunt utilizate in mod eficient. Cultivarea rosiilor in sera Intr-un an, in sera se pot obtine 1-2 recolte de rosii. Data de plantare, transplantare si recoltare variaza de la o zona la alta. Soiurile de rosii incep sa se coaca la cel mult 100 de zile de la plantare. Recoltarea poate fi gata mai devreme ca sa se reduca coturile incalzirii. Recolta de primavara tarziu se obtine prin semanarea semintelor toamna tarziu sau iarna devreme. Cel mai bine este sa samanati semintele in rasadnite (vase de plastic, pahare de iaurt, inghetata sau de plastic) pentru a reduce costurile muncii si socul transplantarii. Folosirea amestecurilor de pamant steril, de gradina scade incidenta bolilor. Se pot folosi si un amestec de pamant obisnuit, dar acesta trebuie fumigat pentru a elimina si neutraliza insectele, bolile si semintele de buruieni; pamantul trebuie mentinut la 70°C timp de 30 de minute pentru a se distruge toti daunatorii. Semanati 2-3 seminte in fiecare rasadnita, la 6 mm adancime, udati si acoperiti vasele cu o folie de polietilena; asezati rasadnitele la umbra, la 21°C, pana germineaza semintele. Dupa aceea puteti indeparta folia, iar rasadnitele se pot muta in plin soare. Lasati numai planta cea mai viguroasa in fiecare vas. Pe cat posibil, rasadurile trebuie tinute in primele 10-14 zile la temperaturi de 14-15°C ziua si 11-13°C noaptea. Acest tratament ar trebui sa ajute semintele sa dezvolte cotiledoane mai mari si tulpini mai subtiri. De asemenea, plantele vor fructifica mult mai devreme, crescand numarul de recolte. Dupa aceste 10-14 zile, temperaturile trebuie mentinute la 21-23°C ziua si 15-17°C noaptea. Important este ca dupa acel tratament initial, temperaturile nu trebuie sa scada sub 12-13°C - daca acest lucru se intampla, rosiile vor ramane pitice iar leguma va avea forma neregulata. In zilele noroase, temperaturile pot fi scazute putin. Apa de irigare poate fi putin incalzita iarna, inainte de a fi folosita. Udarea cu apa mai rece de 10°C ingheata radacinile si face ca rosia sa ramana pitica. Plantele trebuie tratata saptamanal cu un fertilizator solubil, amestecat in apa de udare. Pe masura ce rosia se dezvolta, fertilizarea se poate face de doua ori pe saptamana. Dupa 4-6 saptamani de la semanare, rasadurile de rosii sunt destul de dezvoltate pentru a fi transplantate in straturi. Se planteaza la o adancime cu 2,5 cm mai mare decat cea din rasarnita, cu 38-46 cm distanta intre ele si pe randuri de 90-120 cm latime. Se uda imediat dupa transplantare. 103

Legarea si copilirea rosiilor O singura tulpina principala trebuie antrenata pe suport, tulpinile laterale trebuind rupte (nu taiate, pentru ca lama cutitului poate fi purtatoare de boli) - aceasta operatie se numeste copilirea rosiilor. Vitele pot fi sustinute de fire de plastic sau sfoara legate lejer in jurul bazei plantei si apoi de sarme sau de elementele scheletului se sustinere a serei. Aceste sarme trebuie sa fie la cel putin 65 cm deasupra stratului de rasaduri. Firele de plastic sau sfoara se infasoara in sensul acelor de ceasornic in jurul vitei, pe masura ce aceasta se dezvolta, cu o invartir completa la fiecare 3 frunze. De asemenea, vita trebuie sa fie sustinuta de sfoara de sub frunze, nu de codita sau de buchetul de rosii. Nu incercati sa infasurati sfoara in jurul varfului ramurii, pentru ca acesta se poate rupe. Cand planta a crscut pana la sarmele se suport, desfaceti sforile si codorati vitele pana la cel putin 90 cm; dupa asta, vitele ar trebuie sa creasca toate intr-o singura directie. Se leaga iar si se aduna frunzele care au cazut pe jos in timpul operatiei. Cam cu 40-45 de zile inainte de recoltarea tuturor rosiilor, plantele pot fi ciupite, inlaturand varfurile terminale. Se pastreaza numai 2 frunze deasupra celui mai de sus buchet de flori. Aceasta operatie va pastra rezervele de substante nutritive pentru maturizarea fructului deja prezent. De asemenea, se continua copilirea rosiilor. Pe masura ce rosiile se maturizeaza in partea inferioara a vitei, ciupiti toate frunzele batrane de sub nivelul fructului - asta va ajuta la o mai buna circulatie a aerului, lucru care reduce riscul de aparitie al bolilor si da mai mult loc de manevrare pentru momentul stropitului si recoltarii. Rosiile care nu s-au dezvoltat suficient si care sunt deformate trebuie inlaturate pentru ca sunt de calitate inferioara. Aceasta va duce la dezvoltarea mai buna a celorlalte rosii. Polenizarea florilor Polenizarea mecanica este in general necesara atunci cand cultivati rosii in sera, pentru ca aerul nu circula ca in natura si gradul de umiditate este crescut. Pentru asta trebuie sa cumparati un aparat special pe care sa il porniti de doua ori pe zi (la orele 10 si 15) care sa faca florile sa elibereze suficient polen. In locul aparatului puteti sa scuturati pur si simplu floarea. Deoarece nu toate florile de pe un ciorchine se deschid odata, e foarte posibil ca aceasi floare sa trebuiasca scuturata de mai multe ori. Sunt un numar de factori care duc la scaderea numarului de fructe. Cea mai des intalnita problema este variatia temperaturii (ziua peste 32°C iar noaptea peste 24°C sau sub 14°C). Alte probleme sunt umiditatea crescuta, intensitatea scazuta a luminii, dezechilibrul substantelor nutritive, daunatorii si cele legate de calitatea apei. 104

Alte ingrijiri. Ph-ul optim pentru cultivarea rosiilor este de 5,8-6,8. In functie de rezultatul analizei pamantului, poate fi nevoie sa adaugati ingrasamant cu fosfor, potasiu sau nitrogen inainte de plantare. In jurul rasadurilor de rosii, la 8-10 cm, se poate aseza un strat de paie curate. Ele ajuta la mentinerea umiditatii si previn compactarea pamantului in jurul radacinii. Recoltarea E bine ca fructele sa ramana pe planta cat mai mult posibil, pentru a fi de calitate foarte buna. Oricum, piata este cea care determina, de cele mai multe ori, daca rosiile trebuie recoltate mai devreme. Rosiile se culeg de obicei de 2-3 ori pe saptamana. Ele trebuie rupte in asa fel incat o parte din pedicel si bracteea sa ramana pe fruct. Rosiile trebuie tinute la temperaturi de 13°C - niciodata mai mici de 10°C - pentru a se mentine mai mult. Cele deschise la culoare trebuie tinute la minim 21°C pentru a deveni rosii.

CAPITOLUL IV PLAN DE AFACERISERA DE LEGUME ECOLOGICE I. 1.1 SINTEZA Conceptul afacerii

Sera de legume ecologice “ECO LEG” S.R.L. îşi va desfăşura activitatea în mediul rural, în Comuna Razvad, jud. Dambovita Legumele produse în sistem ecologic în incinta serii 105

sunt o alternativă tot mai căutată faţă de cele produse convenţional nu numai pentru calitatea şi gustul lor dar mai ales pentru faptul că sunt sănătoase şi necesare pentru organismul uman. Metoda de creştere bazată pe factorii naturali favorizează dezvoltarea şi conservarea vitaminelor existente în legumele eco, astfel încât acestea pot fi utilizate nu doar din punct de vedere alimentar ci şi ca adevărate remedii naturale pentru diferite boli. Tocmai datorită motivelor enumerate mai sus, sera de legume ecologice „Eco Leg” va fi principală sursă a unei alimentaţii sănătoase care va veni în sprijinul potenţialilor clienţi pentru îmbunătăţirea considerabilă a calităţii vieţii. 1.2 Situaţia curentă Numele firmei: “SC. ECO- LEG SRL” Forma juridică de constituire: Societate cu răspundere limitată (SRL) - Data înfiinţării: 01.03.2011; - Codul unic de înregistrare: R 7887882 din data de 28.02.2011 - Numărul de ordine în registrul comerţului: J40/9878; - Domeniul principal de activitate (conform C.A.E.N.): cultivarea plantelor, grădinăritul destinat pieţei, horticultura, cod CAEN 0113 - Activităţile principale(conform C.A.E.N.): cultivarea legumelor, a specialităţilor horticole şi a produselor de seră, cod CAEN 0112; - Valoarea capitalului social: 50.000 RON (conform dovada efectuării vărsământului de capital social din data de 1.03.2011 de Banca Comercială Română); - Natura capitalului social: aport în numerar; 1.3 Factorii cheie de succes Sera va fi o construcţie compusa din doua module in suprafata de 1000 m(cate 500 de m pe fiecare modul), de ultimă generaţie şi complet automatizată, de concepţie olandeză, ca şi întreaga tehnologie de cultură, de altfel. Dispune de sistem de încălzire (distribuit inclusiv la comandă – activat de obicei iarna, de ventilaţie şi aerisire, de irigare şi umbrire .Totul este computerizat. Calculatorul face toată treaba: primeşte date de la senzori privind microclimatul din seră şi din mediul de cultură şi declanşează sau opreşte automat fie udarea, fie aerisirea sau ecranarea, când parametrii programaţi ajung în limitele optime (temperatură, umiditate, pH-ul suportului nutritiv etc.). Microclimatul poate fi dirijat inclusiv prin telefonul mobil.Fertilizarea 106

se realizează tot automat, odată cu irigarea. În funcţie de ceea ce-i spun senzorii din seră, maşina îşi realizează dozajul de conţinut nutritiv, mărind sau micşorând conţinutul de substanţe, şi-l trimite la plante. Tot secretul stă în reţeta de microelemente folosită. De altfel, cei doi legumicultori, care au învăţat meseria din mers – niciunul nu este inginer horticultor –, spun că unicitatea sistemului lor de cultură constă tocmai în modul de fertilizare, maşina măsurând şi dirijând nonstop conţinutul în elemente nutritive. Fluxul de cultură Tot materialul semincier – certificat, garantat şi liber de viroze – este adus din Olanda. Fluxul de cultură începe de la maşina de semănat (în 18 secunde sunt semănate 42 de seminţe dintr-o tăviţă alveolară, incluzând şi încărcarea cu turbă şi udarea), trece prin camera de germinaţie două zile, apoi în răsadniţă şi, mai departe, pe masa reglabilă de cultură din seră .Tomatele, de exemplu, este repicată de la tăviţe cu 42 de alveole, la 21, 12 şi 4 alveole, până ajunge la vârsta şi dimensiunea de livrare convenită cu comerciantul. Un ciclu de cultură este realizat eşalonat, pe corpuri de tronsoane, fiecare fiind conectat la calculator cu microclimatul şi cerinţele specifice fazei de vegetaţie în care se află planta. Perioada de vegetaţie, în funcţie de soiul folosit, este cuprinsă între 90 şi 110 zile. I.4 Situaţiile/nevoile financiare Patronul firmei, deţine terenul pentru sera, în suprafata de 2300 m, din resurse financiare proprii. Pentru realizarea investiţiei este necesară o sumă evaluată la 260.000 lei (echivalentul a 60.000 euro), ce va fi asigurată prin credit obţinut de la bancă si fonduri nerambursabile. Acest credit, va fi garantat prin ipotecarea terenului aferent investiţiei Detalierea sumei necesare pentru realizarea investiţiei este următoarea: Investiţia necesară este de 260.000 lei (60000 euro), din care 50.000 lei capital social şi 80.000 lei capital împrumutat, iar 130.000 lei ( 30.000 euro) fonduri nerambursabile,pentru infiintarea/modernizarea unei sere legumicole cu sprijin nerambursabil de la Uniunea Europeana face parte din masura de încurajare a modernizarii exploatatiilor agricole (masura 121-FEADR). Pentru a demara o astfel de investitie solicitantul este înregistrat ca asociatie familiala, având capital 100% privat. Sunt acceptate si persoanele fizice neautorizate, cu singura conditie de-a se autoriza în termen de 30 de zile lucratoare de la data primirii notificarii privind selectarea cererii de finantare.Codul CAEN principal al acestei activitati este 0113 – "Cultivarea legumelor si a pepenilor, a radacinoaselor si tuberculilor" In cadrul acestei masuri, sprijinul va fi acordat investitiilor corporale si necorporale, dupa cum urmeaza: Construirea si/sau modernizarea serelor, inclusiv a centralelor termice si instalatiilor de irigat, asigurarea utilitatilor in vederea 107

respectarii conditiilor de mediuAceasta va fi folosită pentru constrirea unei sere in suprafata de 1000 m, achiziţionarea seminţelor şi a îngrăşămintelor ecologice, procurarea utilajelor şi echipamentelor necesare producţiei, precum şi pentru achiziţionarea altor mijloace fixe, materii prime şi materiale consumabile sau plata drepturilor salariale. Perioada necesară pentru finalizarea investiţiei este de 3 luni, astfel că, ziua planificată de infiintare a cultutii este 01 06 2011. Creditul, în lei, obţinut în luna martie, are o perioadă de graţie de 6 luni, o dobândă anuală fixă de 12%, inclusiv în perioada de graţie şi are o durată de restituire de 5 ani, în rate lunare egale. Durata planificată de funcţionare a serei, pentru care este realizată investiţia, este nelimitata de la data punerii în funcţiune. II. MISIUNEA 2.1 Declaraţia misiunii : Sera „ECO LEG” Razvad produce, distribuie si vinde legume ecologice la cele mai înalte standarde si mai accesibile preturi, atât pentru membrii comunitătii locale cât si pentru comerciantii mici si mijlocii de pe plan judetean Datoria noastră este să venim în întâmpinarea dorinţelor clienţilor şi să satisfacem integral aşteptările sale, iar preocuparea pentru îmbunătăţirea continuă a activităţilor şi serviciilor oferite trebuie să fie obiectivul principal.Dezvoltarea durabilă a afacerii, depinde de modul în care înţelegem şi acţionăm plecând de la premisa că noi ne formăm astăzi clienţii de mâine. 2.2 Viziunea Crearea unei sere de legume ecologice care sa produca si sa comercializeze pe axa Targoviste -Bucuresti, oferindu-le clienţilor noştri cea mai bună soluţie pentru o alimentaţie sănătoasă, lipsită de grija legumelor modificate genetic existente pe piaţă. Afacerea în sine se va dezvolta atât prin construirea de noi sere cât şi prin creşterea numărului de clienţi ca rezultat al strategiei adoptate în promovarea produselor eco în rândul consumatorilor, ca fiind o modalitate necesară, eficientă şi sanatoasă de a consuma legume proaspete si sanatoase.Pentru ca activitatea firmei să nu fie transformată în una sezonieră, disponibilitatea, flexibilitatea şi adaptarea la necesităţile clienţilor sunt parametrii care vor caracteriza organizaţia în preocuparea noastră de a oferii servicii de calitate consumatorilor de legume ecologice 2.3 Bariere Pentru că firma este prima intrată pe piaţă, în zona desemnată, teoretic nu are bariere la intrare din partea concurenţilor existenţi în piaţă, iar serviciile alternative, în acest domeniu, sunt slab dezvoltate, dar afacerea poate fi afectata de: dăunători, boli, paraziţi; lipsa de încredere în furnizori; existenţa competitorilor cu volum mai mare de producţie. 108

Provocarea majoră rezidă în modul în care va reuşi să atragă clienţii şi să le formeze obiceiul de a consuma legume ecologice În cazul firmei S.C. ECO-LEG S.R.L, investiţia iniţială este mare, ca urmare, firma are o putere financiară redusă în special în primii trei ani până la restituirea creditului, iar posibilitatea de a rezista pe piaţa concurenţială şi de a înregistra profit sunt optimiste. III. ANALIZA PIEŢEI 3.1 Piaţa în ansamblu Suprafaţa destinată agriculturii ecologice în UE a crescut de la 0,7 milioane de hectare în 1993 la 3,3 milioane de hectare în 1999(aproximativ 2,6% din suprafaţa totală cultivată), pentru a ajunge la 5,1 milioane de hectare în 2003 şi respectiv 5,7 milioane de hectare în UE (3,6% din totalul suprafeţelor agricole cultivate, conform datelor publicate de Comisia Europeană în noiembrie 2005).Suprafaţa alocată producţiilor ecologice în România reprezintă aproximativ un procent din totalul suprafeţei cultivate a ţării, conform informaţiilor oferite de Ministerul Agriculturii, respectiv 44.000 de hectare, din care circa 12.000 de hectare sunt cultivate cu cereale,1000 de hectare cu legume si 50 de hectare cu pomi fructiferi. Cererea pentru astfel de legume cultivate în regim ecologic este în creştere cu 25% anual datorită nevoii tot mai mari de a trece la un regim de viaţă şi de alimentaţie sănătos şi eliminareaconservanţilor din alimente. De altfel creşterea nivelului de trai în România, diversificarea preferinţelor culinare ale europenilor,precum şi dezvoltarea în turism duc la o evoluţie a cerinţelor. Intrarea României în Uniunea Europeană a adus schimbări în mentalitatea conservatoare a românilor, iar aceste schimbări se reflectă în modul de viaţă, implicit şi sub aspectul culinar 3.2 Segmentele pieţei Piaţa pentru care este adresată oferta firmei, este formată din locuitorii oraşului Târgovişte şi al localităţilor limitrofe.Segmentarea pieţei este făcută având în vedere următoarele criterii: 1. Infiintarea unui stand propriu de desfacere in apropierea parcelelor cu produsele cele mai perisabile sau/si cu volumul cel mare mare de desfacere.. Cantitatile nu vor fi semnificative in totalul cifrei de afaceri, daca ne referim numai la populatia rurala din zona, dar prin acest mod se face publicitate

109

2. Desfacere prin comercianti zonali(magazine, pensiuni, hoteluri) – in ultimul timp asistam la deschiderea din ce in ce a mai multor magazine cu produse ecologice, denumite si magazine naturiste. Acestea confera avantajul desfacerii in exclusivitate de produse ecologie; individualizarea produselor unei ferme este mai usoara; poate fi facuta prin inchirierea unor segmente de rafturi proprii dar in special prin ambalajul inscriptionat cu datele specifice fermei. Orientati-va catre unitati care fac parte dintr-un lant de magazine specializate si care pot creste considerabil cantitatile preluate. Dezavantajul este cel al existentei fata-in-fata cu produsele concurentei si in consecinta preturi mici 3. Livrarea pe baza de „comanda” – cunoscand faptul ca deocamdata produsele bio se adreseaza unui segment destul de restrans de clienti, in special din cauza preturilor mai ridicate fata de produsele conventionale, se poate organiza un sistem de „comanda”; de exemplu, la inceputul sezonului un reprezentant al fermei va merge cu o oferta scrisa (redactata atragator, clar si in care sa se sublinieze conditiile avantajoase pentru client) in instituiile si firmele unde stim ca se gasesc potentialii nostri clienti.In acest sens societatea noastra a incheiat un contract ferm cu un supermarket(Kaufland) urmand sa-i livreze acestuia ½ din productia procnozata. Pe baza solicitarilor cantitative a acestor clienti se va intocmi un grafic saptamanal, care ne va indica de la inceput cantitatile ce trebuie livrate.

3.3 Piaţa ţintă În urma analizării segmentelor de piaţă, a fost stabilită piaţa ţintă, ca fiind reprezentată de toate persoanele care provin din familii cu venituri medii sau peste medie pe membru de familie, aflaţi în oraşul Târgovişte sau în localităţile limitrofe .Totodată, în cadrul pieţei ţintă, vom regăsi şi clienţii fideli pe termen lung: membrii comunităţii locale ai Comunei Razvad, jud. Dambovita - Clienţi persoane fizice: Intervalele de vârstă: 18-80 ani Sexul: feminin şi masculin Domiciliul: urban Dimensiunea familiei: 2-4 membri Clasa socială: mediu-ridicat Nivelul de educaţie: mediu-superior - Clienţi persoane juridice: comerţ, restaurante, industria alimentară - Comercianţii mici şi mijlocii de pe raza oraselor Targoviste si Bucuresti 110

IV. ANALIZA CONCURENŢEI 4.1 Privire de ansamblu asupra domeniului Practicarea consumului de legume ecologice este în general slab dezvoltată, datorită lipsei de educatie,veniturilor reduse de pe piaţă în asigurarea acestei modalităţi de consum 4.2 Natura concurenţei În urma prezentării domeniului, consider că pentru firma S.C. ECO-LEG S.R.L, care realizează prima investiţie într-o sera de legume ecologice concurenta nu este mare cu toate ca in zona în care activează pe piaţa, există condiţii climaterice şi de sol excelent pentru cultivarea legumelor în sistem ecologic, pământ suficient pentru a se putea infiinta si alte ferme în eventualitatea unei dezvoltări viitoare. Aceste motive sunt suficiente pentru a atrage concurenţi viitori pe piaţa de cultivare a legumelor în sistem ecologic, chiar în zona în care îşi desfăşoară activitatea S.C. ECO-LEG S.R.L. 4.3 Concurenţii principali. Benchmarking concurenţial Pentru analiza concurenţială a s-a recurs la o analiză Benchmarking, prin care s-au comparat procesele şi performanţele S.C. ECO-LEG S.R.L cu principalul său concurent, firma româno-olandeză S.C.SERE ECO Ploiesti care a intrat pe piaţă în urmă cu 7 ani, şi care are o strategie declarată de a-şi extinde activitatea şi în alte locaţii din România. Pe piaţa oraşului Ploiesti, prin investiţia realizată, firma a reuşit să devină în scurt timp lider de piaţă cu o cotă de 11 %,

Tabelul 4.1 Funcţiuni / Indicatori ai afacerii (pondere) Marketing – 400 Cota de piaţă Bugetele alocate pentru promovare şi publicitate Imaginea firmei în domeniu Politica de preţ Periodicitatea facilităţilor oferite prin servicii 111 Ponderea indicatorului în funcţiune 200 300 200 200 100 S.C. ECO LEG Ierarhizare analitică SRL Valoar Scor e 80 120 80 80 40 3 3 3 4 4 ponderat 240 360 240 320 160 S.C SERE ECO S.R.L Valoar Scor e 5 4 4 3 4 ponderat 400 480 320 240 160

Subtotal Productie – 300 Mărimea spaţiilor de productie Sistemul de asigurare al calităţii Productivitatea personalului Diversitatea serviciilor oferite Raportul preţ-calitate Abilitatea de a dezvolta servicii noi Subtotal Managementul resurselor umane – 200 Experienţa personalului Gradul de motivare al personalului Calitatea managementului Relaţia personal – manageri Politica de relaţii cu publicul Subtotal Finanţe şi contabilitate – 100 Cash Flow prognozat Rentabilitatea Gradul de îndatorare Echilibrul financiar Gradul de autofinanţare Ciclicitatea afacerii Subtotal TOTAL

1000 200 200 100 150 200 150 1000

400 60 60 30 45 60 45 300 3 5 3 4 5 4

1320 180 300 90 180 300 180 1230 5 4 3 5 3 5

1600 300 240 90 225 180 225 1260

200 250 250 100 200 1000 200 250 150 100 200 100 1000

40 50 50 20 40 200 20 25 15 10 20 10 100 1000

4 4 3 4 4 3 4 3 3 3 3

160 200 150 80 160 750 60 100 45 30 60 30 325 3625

5 3 4 3 4 5 5 4 4 5 3

200 150 200 60 160 770 100 125 60 40 100 30 455 4085

Din analiza efectuată, se observă că scorul obţinut este în favoarea liderului de piaţă, în special pentru că acesta are resurse financiare mai mari şi poate promova o strategie de marketing care să-i consolideze poziţia. Ca urmare, pentru succesul afacerii şi îndeplinirea indicatorilor financiari estimaţi, este important ca S.C. ECO-LEG să-şi consolideze rapid poziţia pe piaţa locală şi să gestioneze foarte eficient resursele financiare disponibile. 4.4 Oportunităţi Din analiza concurenţei, a pieţei existente, principala oportunitate rămâne existenţa unei pieţe locale care este liberă în segmentul vizat. Prezenţa permanentă pe piaţă a firmei ECOLEG, îi va da posibilitatea să-şi dezvolte semnificativ obiectivul strategic de promovare a consumului de legume ecologice, să-şi consolideze astfel clienţii fideli din categoria pieţei ţintă.După restituirea creditului obţinut, posibilităţile financiare ale firmei, prin care să reziste concurenţilor în piaţă sunt mult mai mari, acest lucru fiind reliefat prin valorile fluxului anual de numerar prezentat în cadrul analizei financiare.

112

4.5 Ameninţări şi riscuri Principala ameninţare este reprezentată de posibila intrare pe piaţă a unor potenţiali concurenţi, care să dezvolte sistemul producerii de legume ecologice.Aceste lucruri sunt realizabile, ca urmare, ameninţarea unui nou intrant constă în reducerea profitului şi diminuarea cotei de piaţă.Cumularea însă a acestei ameninţări cu imposibilitatea atragerii clienţilor potenţiali şi existenţi către consumul de legume ecologice, constituie riscul principal la reuşita acestei afaceri. V. STRATEGIA 5.1 Analiză prin aplicarea metodei SWOT În urma parcurgerii etapelor de evaluare a factorilor externi şi interni, au fost identificate oportunităţile şi ameninţările, respectiv punctele tari şi slabe ale organizaţiei. Au fost stabilite ponderile fiecărui factor şi au fost atribuite valori de la 1 la 4 , obţinându-se scorurile specifice prezentate în tabelul de mai jos. Tabelul 5.1 Factori cheie externi Oportunităţi 1 Primul intrat pe piaţă 2 Veniturile nete ale populaţiei cresc anual cu aproximativ 5 % 3 Cerere tot mai mare pentru legume eco 4 Posibilitati de export 5 Dezvoltarea productiei la nivel naţional Subtotal Ameninţări 1 Intrarea de noi concurenţi 2 Un produs ce are substituenti pentru clienţi, 3 Creşterea preţurilor la utilităţi 4 Instabilitate legislativă privind codul fiscal 5 Rata şomajului in creştere Subtotal TOTAL Greutate specifică 0,2 0,15 0,1 0,05 0,05 0,55 0,2 0,05 0,1 0,05 0,05 0,45 1 Greutate Rating (1-4) 4 3 4 3 3 1 2 2 2 2 Scor specific 0,8 0,45 0,4 0,15 0,15 1,95 0,2 0,1 0,2 0,1 0,1 0,7 2,65 Tabelul 5.2 Scor specific 0,4 0,3 0,6

Factori cheie interni

Rating (1-4) 4 3 4

specifică Puncte tari 1 Promovarea vanzarii la comanda 0,1 2 O investiţie nouă, modernă şi de calitate 0,1 3 Orientarea activităţii spre întâmpinarea nevoilor clienţilor şi 0,15 satisfacerea aşteptărilor sale

113

4 Sistem certificat de producere a legumelor eco 5 Motivarea personalului 6 Prodse noi: andive, brocoli 7 Politica de preţ:preturi mici Subtotal Puncte slabe 1 Experienţă redusă în promovarea activităţii 2 Costurile mari ale investiţiei şi ale cheltuielilor de restituire a creditului 3 Activitatea firmei este la inceput 4 Veniturile obţinute sunt influenţate de veniturile populatiei 5 Resurse financiare limitate în primii trei ani ai investiţiei 6 Lipsa mijloacelor de transport în zonă Subtotal TOTAL

0,1 0,05 0,05 0,05 0,6 0,05 0,1 0,05 0,1 0,05 0,05 0,4

4 3 3 4 2 2 2 1 2 2

0,4 0,15 0,15 0,2 2,2 0,1 0,2 0,1 0,1 0,1 0,1 0,7 2,9

Din rezultatelor obţinute în urma analizei SWOT, se poate formula strategia prin care să fie valorificate avantajele şi oportunităţile şi să se reducă impactul ameninţărilor mediului concurenţial. De asemenea, se va avea în vedere care sunt punctele interne tari ale organizaţiei prin care îşi poate îndeplini obiectivele şi care sunt punctele slabe pe care trebuie să le avem în atenţie spre a fi diminuate. 5.2 Strategia Strategia adoptată la nivelul organizaţiei urmăreşte asigurarea succesului afacerii pe termen lung şi realizarea unei dezvoltări durabile în următorii ani:  Creşterea anuală a cifrei de afaceri cu 10%, prin diversificarea şi extinderea gamei Orientarea strategiei de marketing către piaţa ţintă, respectiv promovarea intensă a de produse oferite în tot timpul anului, urmărindu-se valorificarea investiţiei iniţiale realizată;  consumului de legume ecologice, pentru formarea şi creşterea numărului de clienţi în anii următori cu 10% anual;  Promovarea agresivă a prezenţei firmei în piaţă, a activităţilor şi produselor oferite, Implementarea şi certificarea unui sistem de management al calităţii şi mediului în prin publicitate şi mediatizare diversificată pe mai multe canale;  conformitate cu prevederile standardelor SR EN ISO 9001/2001 şi SR EN ISO 14001/2005, ca premisă pentru afirmarea voinţei organizaţiei de a satisface integral cerinţele clienţilor;   Acordarea de facilităţi pentru atragerea clienţilor în consumul legumelor ecologice Consolidarea poziţiei pe piaţă prin participarea activă în crearea unei imagini de

firmă şi evidenţierea, în conştiinţa clienţilor, a calităţii produselor oferite. 114

Crearea unei culturi organizaţionale care să vină în întâmpinarea necesităţii de a fi Motivarea personalului, educarea şi instruirea acestuia, plecând de la premisa că în

flexibili în îndeplinirea cerinţelor şi nevoilor clienţilor;  servicii, calitatea acestora este dată în mare măsură de contactul direct dintre client şi angajat. 5.3 Implementarea strategiei Pentru implementarea strategiei, au fost stabilite direcţii de acţiune, a fost asigurat suportul financiar necesar şi a fost stabilit nivelul obiectivelor de îndeplinit plecînd de la obiectivele startegice ale organizaţiei:  creşterea numărului de clienţi cu 10% în fiecare an de activitate, ca rezultat al promovării consumului de legume ecologice;  altă politică de atragere a clienţilor este organizarea de expozitii, evenimente şi concursuri în zilele de weekend şi sărbători legale;  în linia politicilor de preţ strategice, cu ocazia anumitor evenimente ( ziua recoltei, etc) pretul va fi cu 10% mai mic. Acesta este un demers orientat direct spre clienţi;  aplicarea unor tarife reduse pentru atragerea potenţialilor clienţi la livrarea pe baza de „comanda” – cunoscand faptul ca deocamdata produsele bio se adreseaza unui segment destul de restrans de clienti, in special din cauza preturilor mai ridicate fata de produsele conventionale, se poate organiza un sistem de „comanda”; de exemplu, la inceputul sezonului un reprezentant al fermei va merge cu o oferta scrisa (redactata atragator, clar si in care sa se sublinieze conditiile avantajoase pentru client) in instituiile si firmele unde stim ca se gasesc potentialii nostri clienti. Pe baza solicitarilor cantitative a acestor clienti se va intocmi un grafic saptamanal, care ne va indica de la inceput cantitatile ce trebuie livrate  reclama produselor şi promovarea activităţii firmei în rândul locuitorilor din zonă va fi efectuată prin intermediul reţelelor mass-media locale: televiziunea locală Antena 1, postul de radio Minisat, ziarele locale Raid şi Jurnalul de Dâmboviţa, precum şi distribuirea de fluturaşi;  implementarea sistemului de management al calităţii şi mediuluii, în conformitate cu prevederile SR EN ISO 9001/2001 şi SR EN ISO 14001/2005, încă din primul sezon de activitate. Obţinerea certificării ca autorizată şi atestată în domeniu;  în condiţiile îndeplinirii indicatorilor financiari planificaţi, iar personalul va îndeplini obiectivele de performanţă stabilite, salariul mediu al personalului angajat va creşte cu 10% anual;

115

 creativitatea personalului cu efect asupra îmbunătăţirii şi diversificării produselor, va fi stimultă prin acordarea de prime financiare şi adoptarea unui stil de conducere „democratic” care să dezvolte comunicarea pe orizontală şi pe verticală;  va fi adoptat un cod de comportament în cadrul organizaţiei, iar fiecare angajat trebuie să cunoască valorile, şi obiectivele organizaţiei. VI. PRODUSE/SERVICII 6.1 Descrierea produselor/serviciilor tomate: Preţ mediu/kg = 5 RON/kg conopida: Preţ mediu/kg = 6 RON/kg ardei: Preţ mediu=6 RON/kg castraveţi: Preţ mediu = 6 RON/kg 6.2 Produse/servicii noi Activitatea de baza este formata din cultivarea si vanzarea de: Tomate ecologice: Rosii 100% naturale. Aceste rosii au o pielită subtire si usor de curătat, foarte putine seminte, sunt foarte cărnoase, suculente si pline de vitamine. Tomatele se cultiva pentru fructele lor care au gust foarte placut si o valuare alimentara ridicata.Ele contin vitamine(A,B1,B2,B3BP,C 20-5MG%)glucide 47%,protide 0,1-1%,acizi organici,saruri minerale,Ca,Fe,P si K avand o valuare energetica de 20-35 kcal./100 gr. Fructele de tomate se pot consuma in stare proaspata ca salate sau preparate in diferite mancaruri.Constituie o sursa importanta de materie prima pentru industria conservelor.Deosebit de apreciate sunt sucurile,bulionul,pasta,tomatele in bulion sau adaosul de tomate la alte produse conservate.Deoarece tomatele in stare proaspata sunt foarte apreciate de consumatori ,cultura acestora se practica atat in camp cat si in culturi fortate protejate.Datorita calitatii fructelor consumul tomatelor pe locuitor a cunoscut cel mai inalt ritm de crestere comparativ cu alte legume.Tomatele sunt de origine din Peru-Bolivia apoi ajunsa in Mexic, apare si in Europa in secolul al XV-lea.In tara noastra sunt introduse in cultura in prima jumatate a secolului al-XIXlea si s-au extins foarte mult dupa cel de -al doilea razboi mondial. Vinete ecologice: Vinete 100% naturale. Aceste vinete sunt extrem de cărnoase şi au un gust deosebit care se datorează tehnologiilor de ultimă generaţie folosite pentru producerea lor. Patlagelele vinete se cultiva pentru fructele care desi au o valoare alimentare mai scazuta decat a altor legume sunt foarte apreciata de consumatori datorita gustului placut si a variatelor lor preparate ce se pot face din fructele proaspete si conservate. 116

Fructele contin 3-4,5%glucide,1-2,5%celuloza si hemiceluloza,1-2%protide,vitamina C 7-10 mg la suta de grame,cantitati mici din celelalte vitamine si saruri minerale.Fructele contin fitoncide precum si alte substante care duc la scaderea colesterolului din sange.Patlagelele vinete contribuie la diversificarea sortimentului de legume,se pot cultiva in toate sistemele de cultura.Patlagele vinete sunt originare din partea de est a Indiei unde se cultiva din vremuri preistorice.In Europa au fost aduse prin secolul al-XVIII-lea si s-au raspandit la inceput in Italia,Grecia,Spania,In tara noastra vinetele s-au extins dupa cel de-al doilea razboi mondial. Ardei ecologici: Ardei 100% naturali. Aceşti ardei sunt mult mai mari şi au o savoare aparte care se datorează îngrăşământului natural folosit cu precadere pentru feritilizarea solului natural. Ardeiul se cultiva pentru fructele sale care se consuma in stare cruda si preparata sub forma forma diferitelor salate si mancaruri .Fructele de ardei se folosesc in industria conservelor singure sau combinate cu alte legume.Din unele soiuri se prepara boiaua de ardei.Fructele de ardei au valoarea alimentara ridicata,contin in medie 4-9 %glucide,1-1,3%proteine si pana la 1% lipide.Ardeiul se remarca printr –un continut foarte bogat in vitamine in special acid ascorbic cu valori de 100-200 mg la 100 gr ardei,iar unii autori citeaza chiar 300 mg in gogosarul rosu.Fructele de ardei iute contin cantitati de capiscina.In afara de valoarea alimentara ardeiul are si o deosebita valoare economica contribuind la diversificarea sortimentului la folosirea radionala a terenului si obtinerea unor venituri banesti importante.Ardeiul este originar din America de Sud si Centrala,a fost adusa in S pania dupa descoperirea Americii si s-a raspandit prin secolul al-XVIII-lea in tarile slave si Turcia. La noi in tara s-a raspandit la inceputul secolului al-XIX-lea. Castraveti ecologici: Castraveţi 100% naturali. Aceşti castraveţi nu ating dimensiuni foarte mari şi nici nu ajung la maturitate atât Dar ce trebuie să surprindă viitorii clienţi ca şi noutate relativ la aşteptările sale, este calitatea serviciilor şi calitatea investiţiei în sine, valorile promovate de organizaţie, imaginea şi atmosfera pe care aceasta o promovează VII. VÂNZĂRI & MARKETING 7.1 Strategia de marketing Strategia de marketing şi mai departe modul în care aceasta este pusă în practică, are un rol foarte important în atingerea obiectivelor planificate, în reuşita întregii afaceri, iar principalele elemente derivă din strategia enunţată anterior.Tocmai datorită importanţei marketingului, în structura de personal a fost stabilită o persoană specializată în acest domeniu, care se va subordona directorului general. Strategia de marketing cuprinde 4 direcţii principale de acţiune: 117

- orientarea efortului principal al activităţilor de marketing către piaţa ţintă, pentru formarea (atragerea) şi asigurarea unei creşteri sustenabile a numărului de clienţi în viitor; - promovarea largă a legumelor ecologice cu preponderenţă în localitatea Târgovişte; - monitorizarea permanentă a calităţii serviciilor prestate, respectiv a măsurii în care am reuşit să îndeplinim cerinţele clienţilor; - determinarea, prin aplicarea de chestionare sau alte metode, a dorinţelor clienţilor, a aşteptărilor acestuia, în scopul depistării unor legume noi sau al îmbunătăţirii celor existente. Clientul rămâne însă cel mai bun şi mai obiectiv mijloc de promovare a calităţii serviciilor prestate, a unei imagini pozitive a organizaţiei, în măsura în care aşteptările sale sub aspectul raportului serviciu/calitate/preţ au fost îndeplinite 7.2 Promovare şi publicitate Plasare: Produsele serii ecologice „ECO- LEG’’ vor fi plasate atât pe piata locală prin amplasarea unui punct de comercializare propriu în vecinătatea serii, cât si pe piata judeteană prin contractarea unei firme de distributie care să asigure distributia produselor pentru comerciantii mici si mijlocii din Judetul Dambovita si Bucuresti. Promovare: Logo: “Mananc sanatos – ma simt mai bine!” Promovarea legumelor ecologice se va face atât prin mijloacele clasice (afise – amplasate în zonele circulate, care prezintă interes pentru populatie), WEB-SITE personalizat cât si prin mijloace mai neconventionale care vor consta participarea la Targuri de legume si Workshopuri pentru prezentarea avantajelor consumari de legume crescute in mediu ecologic cu efecte in timp asupra sanatati fata de un consum alimentar bazat pe carne combinat cu legume modificate genetic . De asemenea, periodic, se vor stabili vizite pentru potentialii clienti la sera de legume ecologice pentru a se putea observa modalitatea de cultivare a acestora si pentru ca acestia să aibă ocazia să participe la diverse degustări de produse. VIII. OPERAŢII 8.1 Personalul cheie Activitatea firmei este condusă de către patronul firmei, care ocupă astfel funcţia de director si administrator, care poseda cunostinte economice si informatice 8.2 Structura organizaţională 118

Pentru prezentarea structurii organizatorice şi a încadrării cu personal s-a recurs la o schema organizatorică redusa, cea prevăzută să existe la momentul deschiderii activităţii, ulterior putând suferi modificări. Numărul total de angajaţi permanenţi, cu carte de muncă, este de 5 persoane, 4 legumicultori şi un responsabil cu marketing care se ocupa cu promovarea si desfacerea produselor. Salariul mediu net în cadrul în cadrul firmei este de 700 lei, estimânduse nivelul lunar al cheltuielilor salariale la 42000 lei 8.3 Planul resurselor umane Personalul va fi selecţionat pe bază de interviu, urmărindu-se experienţa, recomandările, pregătirea şi nu în ultimul rând modul în care este o prezenţă activaă având în vedere profilul activitatii. Pe ansamblu firmei, personalul trebuie să fie caracterizat de dinamism, creativitate, şi de aceea o medie de vârstă sub 35 de ani ar fi ideala Se va pune accent pe motivarea acestuia prin asigurarea unui salariu mediu net de 700 de lei şi o creştere, de 10% anual în funcţie de performanţa muncii, iar primele şi bonusurile se acordă în măsura în care realizările financiare sunt peste cele prognozate. Calitatea resursei umane este foarte importantă în întreaga activitatea şi in relaţiile directe client-angajat cu impact direct asupra satisfacţiei clienţilor. In cadrul organizaţiei va fi implementat un cod de comportament, iar valorile şi obiectivele firmei vor trebui cunoscute şi însuşite de fiecare în parte. 8.4 Service/suport pentru client Pentru a veni în sprijinul clienţilor, au fost stabilite câteva măsuri: - se vor întocmi contracte cu unităţile beneficiare, oferindu-se reducere celor care cumpara cantitati mari - Asigurarea unui mijloc de transport gratuit pentru cei care cumpara cantitati mari - Practicarea unor preţuri reduse, comparativ cu concurenţa. -calitatea legumelor va fi permanent controlata. IX. FINANŢE 9.1 Previziuni financiare În cadrul planul de afaceri am analizat viabilitatea investiţiei, în realizarea unei sere din punct de vedere financiar pentru perioada de funcţionare. Pentru realizarea investiţiei a fost obţinut un credit de 80.000 lei, cu o perioadă de graţie de 6 luni, durata de restituire de 5 ani, în rate fixe egale, cu o dobândă anuală fixă de 12 %, inclusiv pentru perioada de graţie, calculul dobânzii efectuându-se prin metoda dobânzii compuse. În urma efectuării calculelor utilizând metoda dobânzii compuse, s-au obţinut următoarele valori: Valoare credit net obţinut = 80.000 lei; 119

Valoarea ratei lunare de plată = 2015 lei; Valoarea totală a creditului restituit = 108.800 lei; Valoarea dobânzii plătită la credit = 28.800 lei. Estimare producţie şi venituri din vânzări marfă în 2012 Cultura de tomate: suprafaţa cultivată 400 mp Producţii: 12-15 kg/mp (120-150 t/ha) Numar de culturi/ an =3 Producţie totală medie: 13*400*3=15.600 kg Preţ mediu/kg = 5 RON/kg Venituri din vânzări: 78.000 RON Cultura de conopida: suprafata cultivata 100 mp Producţii: 7-9 kg/mp Numar de culturi/ an =3 Producţie totală medie: 8*100*3=2.400 kg Preţ/kg = 6 RON/kg Venituri din vânzări: 14.400 RON Cultura de ardei: suprafaţa cultivată 200 mp Producţii: 5-7 kg/mp Numar de culturi/ an =3 Producţie totală medie: 6*200*3= 3600 Preţ= 6 RON/kg Venituri din vânzări: 21.600 RON Cultura de castraveţi: suprafaţa cultivată 300 mp Producţie: 6-8 kg/mp Numar de culturi/ an =3 Producţie totală medie: 7*300*3=6.300 Preţ = 6 RON/kg Venituri din vânzări: 37.800 RON Venituri totale din vânzare marfă: 79.800 RON Total venituri anuale obţinute pe urmatorii cinci ani de productie: Anul Anul 2011 Anul 2012 Anul 2013 Venituri estimate (lei) 50.600 151800 151.800 120

Anul 2014 Anul 2015 TOTAL Cheltuieli : -

151.800 151.800 657800

cu ramursarea creditului 2015*12=24.180 lei cu personalul 5*700*12=42.000 lei cu materia prima(rasaduri, gunoi de grajd,etc) 3 culturi/an x 2500=7.500 lei cu energia electrica, termica,apa 2500 x 12=30.000 lei cu impozite si taxe 2120 lei Anul Anul 2011 Anul 2012 Anul 2013 Anul 2014 Anul 2015 TOTAL Costuri estimate (lei) 60560 105800 105800 105800 105800 483760

9.3 Evaluarea proiectului de investiţie pe baza indicatorilor statici. NR INDICATOR 2011 2012 1 Investitia anuala Ih 260000 0 Cheltuieli anuale de productie (exclusiv dobanzi, taxe, impozite) 2 3 4 5 Ch 22500 Venituri anuale din vanzarea 79500 79500 79500 79500 340500 2013 0 2014 0 2015 0 TOTAL 260000

productiei Vh 50600 151800 151800 151800 151800 657800 Cheltuieli totale Ct = Ih + Ch 152500 105800 105800 105800 105800 575700 Profitul anual obtinut Ph = VhCh Coeficientul de eficienta 0.20 0.58 0.58 0.58 0.58 2,52 28100 72300 72300 72300 72300 317300

6

economica Eh=Ph/It

Din analiza indicatorilor economici prezentaţi în tabel se desprind următoarele concluzii:   Coeficientul de eficienţă economică Eh = 2,52 ne arată că la 1 leu investit, se obţin 1,52lei; Timpul de recuperare a investiţiei este de 2,8 ani.

121

9.4Conceperea şi completarea bilanţului de pornire BILANT incheiat la 31.12.2012 - lei I.IMOBILIZÃRI NECORPORALE Nr . II.IMOBILIZÃRI CORPORALE 1.Terenuri si constructii (ct. 211+212-2811-2812-2911-2912) 2.Instalatii tehnice si masini (ct. 213-2813-2913) 3.Alte instalatii utilaje si mobilier(ct. 214-2814-2914) 4.Avansuri si imobilizari corporale in curs(ct. 231+232-2931) TOTAL (rd. 07 la 10) III IMOBILIZARI FINANCIARE ACTIVE IMOBILIZATE –TOTAL(rd. 06+11+19) B.ACTIVE CIRCULANTE I STOCURI 1.Materii prime si materiale consumabile(ct. 301+3021+3022 +3023+3024+3025+3026+3028+303+/-308+351+358+381+/388-391-3921-3922-3951-3958-398) 2.Productia in curs de executie(ct. 331+332+341+/-3481+3541- 22 393-3941-3952) 3.Produse finite si marfuri(ct. 345+346+/3485+/3486+3545 +3546+356+357+361+/-368+371+/-378-3945-3946-3953 -3954-3956-3957-396-397-4428) 4.Avansuri pentru cumparari de stocuri (ct. 4091) 24 TOTAL (rd. 21 la 24) 25 II CREANTE III INVESTITII FINANCIARE PE TERMEN SCURT IV CASA SI CONTURI LA BANCI 36 (ct.5112+5121+5124+5125+5311+5314+5321+5322 +5323+5328+5411+5412+542) ACTIVE CIRCULANTE TOTAL(rd. 25+31+35+36) TOTAL ACTIV (rd. 11+25+31+37 37 54900 314900 94800 354800 2500 15000 79900 23 07 08 09 10 11 20 21 15000 12500 160000 76000 24000 260000 160000 76000 24000 260000 Inceput an Sfrasit an

15000 39900

C. CHELTUIELI IN AVANS (ct. 471) 38 D. DATORII CE TREBUIE PLATITE INTR-O PERIOADA DE UN AN 1.Imprumuturi din emisiune de obligatiuni(ct. 39

1614+1615+1617+1618+1681-169)

122

2.Sume

datorate

institutiilor

de

credit(ct. 40 108800 41 42 43 44

102755

1621+1622+1624+1625+1627+1682+5191+5192+5198) 3.Avansuri incasate in contul comenzilor(ct. 419) 4.Datorii comerciale (ct 401+404+408) 5.Efecte de comert de platit (ct. 403+405) 6.Sume datorate societatilor din cadrul grupului(ct. 1661+1685+2691+4511+4518) 7.Sume datorate privind interesele 1662+1686+2692+4521+4528 de

participare(ct. 45

8.Alte datorii inclusiv datorii fiscale si alte datorii pentru 46 asigurarisociale(ct.1623+1626+167+1687+2698+421+423+424+ 426+427+4281+431+437+4381+441+4423+4428+444+446+447 +4481+4551+4558+456+457+4581+462+473+509+5186+5193+ 5194+5195+5196+5197) TOTAL (rd. 39 la 46) E. ACTIVE CIRCULANTE 47 DATORII 48 49 108800 102755

RESPECTIV

CURENTE NETE (rd. 37+38-47-62) F. TOTAL ACTIVE MINUS DATORII CURENTE ( rd.20+48) G. DATORII CE TREBUIE PLATITE INTR-O PERIOADA MAI MARE DE UN AN 1.Imprumuturi din emisiuni de

obligatiuni(ct. 50 2120

1614+1615+1617+1618+1681-169) 8.Alte datorii inclusiv datorii fiscale si datorii pentru asigurarile 57 sociale (ct 1623+1626+167+1687+2698+421+423+424+ 426+427+4281+431+437+4381+441+4423+4428+444+446+447 +4481+4551+4558+456+457+4581+462+473+509+5186+5193+ 5194+5195+5196+5197) TOTAL (rd. 50 la 57) H. PROVIZIOANE PENTRU RISCURI SI CHELTUIELI 1. Provizioane pt. pensii si alte obligatii 2.Alte provizioane (ct. 151) TOTAL PROVIZIOANE (rd.59 + 60) I.VENITURI IN AVANS(ct. 131+472) J. CAPITALURI SI REZERVE I.CAPITAL (rd. 64 la 66) din care : - capital subscris nevarsat (ct. 1011) - capital subscris varsat (ct. 1012) - patrimonial regiei (ct. 1015) II PRIME DE CAPITAL(ct. 1041+1042+1043+1044) 58 59 60 61 62 63 64 65 66 67

2120 300

50000

50000

123

III REZERVE DIN REEVALUARE Sold creditor (ct. 105) Sold debitor (ct. 105) IV REZERVE (ct. 106) (rd. 71 la 74 ) V. REZULTATUL REPORTAT/sold creditor Sold debitor(ct 117) VI. REZULTATUL EXERCITIULUI sold creditor Sold debitor(ct.117) Repartizarea profitului(ct. 129) TOTAL CAPITALURI PROPRII(rd.63+67+68-69+70+7576+77-78-79) Patrimoniul public (ct 1016) TOTAL PASIV X. CONCLUZII

68 69 70 75 76 77 78 79 80 81 158800 155175

Planul de afaceri propune realizarea unei investiţii care prin prisma analizei indicatorilor economico-financiari se dovedeşte a fi viabilă. Astfel, se observă că în cazul analizei financiare fluxul de numerar actualizat are valori pozitive în fiecare an, ca urmare activitatea este una profitabilă. Timpul de recuperare a investiţiei iniţiale este mai mic de 3 ani, acest lucru dovedind posibilitatea demersului strategic de a construii câte o noua sera la fiecare trei ani. În urma calculelor efectuate a fost obţinută o valoare a ratei interne de rentabilitate care se situează în apropierea valorii eficienţei medii în acest domeniu de activitate, ceea ce conduce la concluzia că firma poate rezista într-un mediu concurenţial. În general toţi indicatorii economico-financiari au valori pozitive în sensul că susţin viabilitatea proiectului de investiţii care se dovedeşte a fi rentabil.

Bibliografie 1. Baicu T.-Indrumator pentru folosirea pesticidelor, Editura Ceres 1979 ; 2. Butnaru H., Indrea D., Petrescu C., Savitchi P., Pelaghia Chilom, Ruxandra Ciofu, Popescu V., Radu Gr., Stan N.;Legumicultura, SDPRA Bucureşti1992 3.Costache M.-Ghid pentru recunoasterea si combaterea agentilor patogeni si a daunatorilor din culturile de legume,Editura Ceres,1998. 124

4. Ciofu Ruxandra, Popescu V., Stan N., Pelaghia Chilom, Apahideanu S., Horgoş A., Berar V., Lauer K.F., Atanasiu N.,Tratat de Legumicultură, Ed. Ceres, Bucureşti,2004 5. Dumitrescu M., Scurtu I., Stoian L., Glăman Gh., Costache M., Diţu D., Roman Tr., Lăcătuş V., Rădoi V., Vlad C., Zăgrean V., Producerea legumelor,1998 6. Popescu V-Legumicultura, vol I- Editura Ceres-1996, 7. Popescu V,Atanasiu N-Legumicultura vol II, Editura Ceres -2000, 8. Popescu V,Atanasiu N—Legumicultura vol III, Editura Ceres -2001 ; 9. Stan, N. şi Munteanu N.Legumicultură, vol.II, Editura “Ion Ionescu de la Brad” Iaşi. 2001 10. Ciofu Ruxandra, , Stan, N., Victor, P., Pelaghia Chilom, Apahidean, S., Horgoş, A., Berar, V., K. F., Lauer, Atanasiu, N., Tratat de legumicultură. Ed. Ceres, Bucureşti2003 11. Popescu V., Atanasiu N. Legumicultură, vol.2. Editura Ceres, Bucureşti,2002 12. Butnariu şi colab.Legumicultura. Editura Didacticucuă şi Pedagogică,.A.Breşti,1992 13.Stan, N., Munteanu N., Stan T.Legumicultură, vol.III, Editura “Ion Ionescu de la Brad” Iaşi,2003 14.Frătilă Rodica, Tehnologii agricole comparate,2010. 15.Gruia R.,Managementul eco-fermelor, Ed. Ceres, Bucuresti,1998 16.Marton A. Ecologie generală, Ed. Universitătii Tehnică, Timisoara.,1995 17.Mănescu B. Cultura plantelor (agricultură), Ed. Didactică si Pedagogică,1971 18. Onisie T., Zaharia M. Agrotehnică, Universitatea de Stiinţe Agricole şi de Medicină Veterinară „Ion Ionescu de la Brad,Facultatea de Agricultură, Iaşi.2002 19.Parceddu E. Sistemul ecologic agricol, unitate a biosferei, Ed. Ceres, Bucuresti.1992 20.Pârvu C. Ecologie generală, Ed. Tehnică, Bucureşti 2001 21.Tudor,Stan,Tehnologia cultivarii legumelor,Editura:Alfa 22.C. Chirila, V. Ciocarlan, M. Berca , Atlasul principalelor buruieni din Romania ,Editura: Ceres,2012 23.Victor Popescu, Angela Popescu ,Cultura legumelor de vara-toamna, Editura: Ceres,2002 24.Victor Popescu, Angela Popescu , Cultura legumelor in camp si solarii Editura: M.A.S.T.,2006 25. Dumitru Indrea; Alex-Silviu Apahidean , legume,2004 26.C. Chirila, V. Ciocarlan, M. Berca, Bolile Plantelor Legumicole,Editura Ceres 2012 27.Nicolae Atanasiu,Producerea răsadurilor de legume, Editura: Ceres ,2010
28.Alex-Silviu

Editura: Ceres, Ghidul cultivatorului de

Apahidea, Dănuţ M. Mănuţiu, Maria Apahidean, Rodica Sima,Cultura legumelor

Editura: Ceres, 2007 125

29.Victor Popescu, . Lenuţa Chira, Liviu Coriolan Dejeu,Producerea materialului săditor pentru legume, pomi şi viţa de vie, Editura: MAST,2007
30.Victor

Popescu, Angela Popescu,Cultura legumelor în câmp şi în solarii Editura:

MAST,2006 Hortinform-revista editata de Societatea Nationala de Horticultura- colectie revista Profitul agricol-colectie revista Sanatatea plantelor-colectie pagina de internet a Ministerului Agriculturii,Padurilor si Dezvoltarii Rurale Anuarul statistic al Romaniei, 2009 ; date INS

126

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful