UNIVERSITATEA "AUREL VLAICU" DIN ARAD

FACULTATEA DE INGINERIE ALIMENTARĂ, TURISM ȘI PROTECȚIA MEDIULUI

DOMENIUL: INGINERIE ȘI MANAGEMENT ÎN ALIMENTȚIA PUBLICĂ ȘI TURISM
PROGRAMUL DE STUDIU: MANAGEMENTUL CALITĂȚII PRODUSELOR
ALIMENTARE

FORMA DE ÎNVĂŢĂMÂNT CU FRECVENȚĂ

Politici agroalimentare

Referat

ÎNDRUMĂTOR ŞTIINŢIFIC:

Ș.L.Dobra Călin

ABSOLVENT: BISORCA-ABRUDEAN D. RALUCA IOANA

ARAD

Anul 2023
UNIVERSITATEA "AUREL VLAICU" DIN ARAD
FACULTATEA DE INGINERIE ALIMENTARĂ, TURISM ȘI PROTECȚIA MEDIULUI
DOMENIUL: INGINERIE ȘI MANAGEMENT ÎN ALIMENTȚIA PUBLICĂ ȘI TURISM
PROGRAMUL DE STUDIU: MANAGEMENTUL CALITĂȚII PRODUSELOR
ALIMENTARE

FORMA DE ÎNVĂŢĂMÂNT CU FRECVENȚĂ

Conținutul și grupurile țintă ale politicii agroalimentare

ÎNDRUMĂTOR ŞTIINŢIFIC:

Ș.L.Dobra Călin

ABSOLVENT: BISORCA-ABRUDEAN D. RALUCA IOANA

ARAD

Anul 2023

Cuprins
Introducere.......................................................................................................................................4

2
Capitolul 1 Conținutul politicii agroalimentare...............................................................................5
1.1 Instrumente ale politicii de reglementare...............................................................................5
1.2. Instrumente ale politicii de process.......................................................................................7
Capitolul 2 Grupuri țintă ale politicii agroalimentare......................................................................8
Concluzie.......................................................................................................................................10
Bibliografie....................................................................................................................................11

3
 Introducere

La nivel mondial se înregistrează un proces de transformare structurală, ca urmare a

apariției de noi provocări globale cu efect pe termen lung, care necesită elaborarea unei viziuni
strategice în domeniu și realizarea de acțiuni concrete din partea autorităților competente din țara
noastră. Populaţia globală din ce în ce mai numeroasă, creşterea presiunii asupra resurselor
naturale şi încălzirea globală determină un nou cadru de lucru la nivel național și internațional. În
Europa, procesul de îmbătrânire a populaţiei constituie, de asemenea, o provocare suplimentară.
Toate aceste aspecte vor avea implicaţii profunde asupra agriculturii şi zonelor rurale.
Cererea mondială de alimente este în creştere, urbanizarea sporită, preţurile tot mai mari la
inputuri, presiunea exercitată asupra resurselor de apă şi creşterea vulnerabilităţii culturilor şi
animalelor la schimările climatice vor limita producţia alimentară.
Pentru sectorul agroalimentar, aceste aspecte constituie atât o oportunitate, cât şi o
provocare. Perspectivele de creştere a pieţei agro-alimentare constituie un avantaj semnificativ
pentru fermierii din întreaga lume. Cu toate acestea, se preconizează că infrastructurile de piaţă
imperfecte şi vulnerabilităţile socio-economice din zonele cele mai dens populate ale lumii vor
spori insecuritatea alimentară. În plus, sistemele agricole mondiale se vor confrunta din ce în ce
mai mult cu efectele negative ale schimbărilor climatice (schimbarea modelelor de precipitaţii,
fenomenele meteorologice extreme, penuria de apă) precum și cu volatilitatea preţurilor. Pe de
altă parte, creşterea productivităţii agricole poate fi obţinută prin investiţii, cercetare și inovare,
bune practici agricole şi politici publice adecvate.
În acest context global, emisfera nordică (inclusiv Europa) va fi bine poziţionată în
vederea continuării aprovizionării pieţelor globale cu numeroase produse agroalimentare
esențiale. Perspectivele sunt pozitive, de exemplu, pentru producţia de cereale în zonele
temperate şi zonele favorabile pentru producţia vegetală s-ar putea extinde chiar spre nord pe
măsură ce temperatura va creşte. La rândul lor, ţările din emisfera sudică, precum şi cele din
zonele (sub)tropicale uscate vor fi probabil puternic afectate de schimbările climatice, prin
scăderea randamentelor şi creşterea frecvenţei fenomenelor climatice extreme (secetă şi
inundaţii).

4
 Capitolul 1 Conținutul politicii agroalimentare

Prin ”Politica agrară” se întelege grupul tuturor măsurilor realizate de stat în scopul
organizării gestionării agriculturii, piețelor agricole și a celor agro-alimentare, pe baza
obiectivelor definite pe aceste sectoare. În rândul acestora joacă un rol din ce în ce mai important
dezvoltarea zonelor rurale și efectul agriculturii asupra mediului înconjurător.
Politica agricolă reprezintă un ansamblu de principii, mijloace şi metode de acţiune prin
care se realizează obiectivele generale ale statului în domeniul agriculturii.
Instrumentele politicii agroalimentare se împart în două grupe principale: intrumente ale
politicii de reglementare: acestea stabilesc cadrurile instituționale și juridice ale economiei și
implicit ale economiei agroalimentare. Politica de reglementare realizează un cadru, în interiorul
căreia fiecare subiect al economiei (antreprenori, gospodării, institușii de stat) își poate formula
planurile sale economice individuale; instrumente ale politicii de proces: este vorba de utilizarea
unor procese specifice care se referă numai la un domeniu restrâns al economiei agroalimentare
sau al dezvoltării zonelor rurale;

1.1 Instrumente ale politicii de reglementare

1. Principiile elementare ale stabilirii prețului pe piață

În absenţa inflaţiei sau a deflaţiei, se poate vorbi despre stabilitatea preţurilor atunci când,
în medie, preţurile nici nu cresc, nici nu descresc, ci rămân stabile în timp. Este important să se
facă distincţia între variaţiile preţurilor oricăror bunuri sau servicii considerate individual şi cele
ale nivelului general al preţurilor. Modificările frecvente ale preţurilor individuale sunt relativ
normale în economiile de piaţă, chiar şi atunci când preţurile sunt stabile în ansamblu.
Modificarea condiţiilor privind cererea şi/sau oferta de diferite bunuri sau servicii considerate
individual conduce, în mod inevitabil, la variaţii ale preţurilor.
Stabilitatea preţurilor favorizează creşterea nivelului de trai prin contribuţia pe care o are
la reducerea incertitudinilor cu privire la evoluţia generală a preţurilor şi, în consecinţă,
îmbunătăţirea transparenţei preţurilor relative.

5
2. Legislația privind concurența
Un mediu competitiv normal asigură atât satisfacerea cerinţelor consumatorilor cât şi o
repartizare eficientă a resurselor în economie. Pentru a menţine aceste mecanisme în stare de
funcţionare sunt necesare reguli şi instituţii care să vegheze la respectarea lor şi să intervină
atunci când anumite acte sau fapte pot conduce la restrângerea sau denaturarea concurenţei pe
piaţă.
Libera concurenţă este un element-cheie al unei economii de piaţă deschise. Aceasta
stimulează performanțele economice şi oferă consumatorilor o paletă mai largă de produse şi
servicii de mai bună calitate la preţuri mai competitive.
Politica Uniunii Europene în domeniul concurenţei este menită să asigure că nu există
distorsiuni ale concurenţei pe piaţa internă, prin aplicarea unor norme similare tuturor societăţilor
care îşi desfăşoară activitatea pe această piaţă. Titlul VII Capitolul 1 din Tratatul privind
funcţionarea Uniunii Europene stabileşte fundamentele normelor comunitare în materie de
concurenţă.
Tratatul interzice ajutorul de stat, dar există şi excepţii, deoarece un asemenea ajutor se
poate justifica, de exemplu, în cazul unor servicii de interes economic general. Trebuie
demonstrat faptul că acestea nu perturbă competiţia astfel încât să contravină interesului public.
3. Legislația privind proprietatea privată
Proprietatea privată este dreptul titularului de a poseda, folosi şi dispune de un bun în
mod exclusiv, absolut şi perpetuu, în limitele stabilite de lege. În condiţiile legii, dreptul de
proprietate privată este susceptibil de modalităţi şi dezmembrăminte, după caz.
4. Independența de a lua decizii anteprenoriale
Antreprenoriatul reprezintă un factor fundamental al evoluției economice. De asemenea,
acesta reprezintă, în mod distinct, un proces spațial, neuniform și, prin urmare, un factor
important al dezvoltării economice inegale al regiunilor și națiunilor. Această lucrare abordează
o temă de actualitate ce a stârnit interesul cercetătorilor din diferite domenii, dar și a
practicienilor, instituțiilor publice și a guvernelor. Antreprenoriatul este asociat frecvent cu
creșterea și dezvoltarea economică, îmbunătățirea condițiilor de trai, generarea de noi locuri de
muncă, progresul tehnologic, altfel spus cauza prosperității într-o societate. Conceptul de

6
antreprenoriat este unul larg și nedeslușit, fiind definit de specialiștii din varii domenii, fiecare
având o altă perspectivă asupra definiției și a factorilor care influențează mediul economic și
social al acestuia.

5. Legislația privind mediul înconjurător

Activitatea de mediu, implica si activitate de analiza impactului de mediu la schimbarile
legislative din domeniul protectiei mediului, analiza impactului schimbarilor legislative de mediu
si compararea pachetelor de legislatie de mediu, analiza noilor schimbari legislative din
domeniul protectiei mediului cat si elaborarea de documente raspuns pentru clientii care asigura
interfata producator-autoritate de reglementare in domeniul protectiei mediului.

1.2. Instrumente ale politicii de process

1. Plăți directe pe suprafață și premiile pentru exploatare

Plăți standard per hectar. În vederea distribuirii subvențiilor într-un mod mai echitabil,
toate țările UE trebuie să treacă la o plată uniformă per hectar începând cu 2015 („schemă de
plată de bază pentru fermieri”).
Plăți ecologice per hectar. Acestea se acordă fermierilor pentru respectarea practicilor
benefice pentru climă și mediu (30 % din alocarea națională de fonduri).
Plată per hectar pentru tinerii fermieri. Pentru fermierii cu vârsta de cel mult 40 de ani
care se stabilesc pentru prima dată ca șefi de fermă într-o perioadă de până la cinci ani anterioară
depunerii cererii de sprijin; această plată este disponibilă timp de până la cinci ani.
2. Politica cotei de lapte
Cota reprezintă cantitatea de lapte şi produse lactate ce poate fi comercializată într-un an
de cotă, respectiv 1 aprilie – 31 martie, fără a fi impusă o taxă. Cota naţională are două
componente-cea de livrare, aplicabilă fermierilor care produc lapte de vacă în propria exploataţie
şi comercializează lapte prin livrare unui cumpărător de lapte aprobat şi înscris în Registrul
Cumpărătorilor de lapte (procesator) şi componenta de vânzare directă, care se adresează
producătorilor care comercializează lapte şi / sau produse lactate direct pe piaţă.

7
 Capitolul 2 Grupuri țintă ale politicii agroalimentare

Politica agrara practica este orientata spre doua grupuri-tinta centrale:

1.Spre economia agrara, aceasta inseamna agricultura (sectorul primar) si sectoarele
economice formate din furnizarii si clientii agriclturii (agribusiness);
Agricultura este știința și arta cultivării plantelor și a creșterii animalelor.  Agricultura a
fost dezvoltarea cheie în ascensiunea civilizației umane sedentare, prin care agricultura de specii
domesticite a creat surplusuri alimentare care le-au permis oamenilor să trăiască în orașe.
Agronomia modernă, creșterea plantelor, produsele agrochimice, cum ar
fi pesticidele și îngrășămintele, precum și evoluțiile tehnologice au crescut randamentele,
provocând în același timp daune ecologice și ecologice. Creșterea selectivă și practicile moderne
în creșterea animalelor au sporit în mod similar producția de carne, dar au ridicat îngrijorări cu
privire la bunăstarea animalelor și la daunele aduse mediului.
Producția mondială de alimente trebuie să se dubleze până în 2050 pentru a acoperi
nevoile populației tot mai numeroase, cu obiceiuri alimentare care necesită tot mai multe resurse.
Ea este afectată de schimbările climatice și de impactul acestora asupra biodiversității și a
calității solului și apei, precum și de cerințele pieței globale.
Politica agricolă a UE s-a schimbat considerabil în ultimele decenii, pentru a-i ajuta pe
agricultori să facă față acestor provocări și să reacționeze prompt la atitudinile și așteptările în
schimbare ale populației. Politica agricolă a UE acoperă numeroase domenii, printre care se
numără calitatea alimentelor, trasabilitatea, comerțul și promovarea produselor agricole din UE.
UE îi sprijină financiar pe agricultori și încurajează practicile durabile și ecologice, investind
totodată în dezvoltarea zonelor rurale.
Instituțiile UE colaborează pentru a garanta politici optime în materie de alimente și
agricultură, în toate etapele: elaborare, implementare, monitorizare și evaluare. Autoritățile
naționale și locale pun în aplicare legislația convenită la nivelul UE. Prin bugetul UE, fondurile
sunt puse la dispoziția statelor membre în conformitate cu normele stabilite la nivelul Uniunii.

8
De asemenea, UE monitorizează modul în care se aplică legislația și eficacitatea ei, coordonând,
în același timp, modificările.
2. Spre acea parte a poporului care are legatura cu economia agrara, cei din spatiul rural
avand in vedere conditiile de viata din zonele rurale.
Politica agrara teoretica sustine prin mijloace rationale politica agrara practica in
realizarea diagnozelor si a analizelor problemelor dar si in alegerea strategiilor. Aceasta sarcina
este de obicei preluata de institutele de cercetare universitare, de institutiile de cercetare de stat
sau de retelele stiintifice la nivelul UE.
Strategia pentru dezvoltarea sectorului agroalimentar pe termen mediu și lung - orizont
2020/2030 (Strategia) vizează valorificarea inteligentă și durabilă a potențialului agroalimentar și
dezvoltarea spațiului rural, fiind un document suport vizionar, care susține progresul agriculturii
și dezvoltării rurale în România.
Deşi agricultura s-a axat întotdeauna pe securitatea alimentară şi a fost un motor pozitiv
de creștere economică, preocuparea crescândă a societăţii pentru mediu din ultimele decenii a
afectat politicile agricole la nivel mondial.
Dorinţa de a şti de unde provine hrana, cum a fost produsă şi dacă practicile agricole
respectă mediul înconjurător sunt doar câteva dintre exigenţele consumatorilor de astăzi. La nivel
mondial se înregistrează o cerere în creştere pentru produse alimentare în timp ce oferta este
relativ aceeași. România are un acces facil la pieţele mondiale prin porturile de la Marea Neagră
și Dunăre, iar aderarea la UE oferă acces la o finanţare substanţială, precum şi acces la pieţe
importante. Cererea internă este puternică şi este satisfăcută atât prin producția națională, cât și
prin realizarea de importuri de produse agricole procesate.
Priorităţi sociale: UE a recunoscut faptul că agricultura nu înseamnă numai producţia de
alimente ci şi spaţiul în care trăim, mediul rural şi populaţia rurală. Spaţiile rurale oferă resursele
naturale care trebuie să fie menţinute şi protejate, iar agricultorii sunt consideraţi "gestionarii"
zonelor rurale. În consecinţă, asigurarea unei perspective pentru agricultori şi zonele rurale este
un element esenţial abordat de PAC. În 1992, au fost introduse mai multe măsuri cu scopul de a
reduce cheltuielile PAC, dar, în acelaşi timp, acestea au avut efect asupra standardelor de viaţă
ale agricultorilor, care au devenit dependenţi de sprijin continuu. S-au acordat plăţi directe ca o
compensare pentru scăderea preţurilor, punându-se astfel bazele unei politici sociale în care, în

9
prezent, un agricultor al UE nu mai trebuie nici măcar să producă pentru a primi un venit fix din
agricultură.

Concluzie

În ciuda potenţialului considerabil, randamentele din agricultura românească sunt

modeste, indicând o utilizare a factorilor de producţie cu mult sub valorile optime. Exploatat în
mod corespunzător, potențialul existent permite angajarea forţei de muncă agricole într-un mod
mult mai productiv, contribuind astfel la înregistrarea unor progrese reale pe calea reducerii
sărăciei rurale şi a eliminării diferenţelor de venit faţă de cele din zonele urbane. Ca urmare, se
creează premisele creşterii economice, gestionării eficiente a resurselor financiare precum şi
instituirii unei balanţe comerciale pozitive. Competitivitatea produselor agroalimentare trebuie
asociată cu durabilitatea (sustenabilitatea) obținerii lor. Pierderile cauzate agriculturii, în special
populației din spațiul rural dar și economiei naționale în general, de către fenomenele
meteorologice periculoase, au fost argumentul principal pentru abordarea, cu precadere în ultimii
ani, a domeniului intervențiilor active în atmosferă.
Transformarea agriculturii şi a zonelor rurale într-o manieră care să permită valorificarea
eficientă a resurselor disponibile necesită acţiune și implicare publică, concomitent cu o
coordonare strategică. Recunoscând existenţa structurii duale a sectorului său agricol, România
va elabora şi implementa pachete de politici publice adaptate pentru a răspunde nevoilor
specifice fiecărui segment, facilitând fermelor de semisubzistență tranziţia către o agricultură
orientată spre piaţă şi spre export. România va accelera această tranziție, asigurând în acelaşi
timp opţiuni de ieșire echitabilă pentru forţa de muncă din sector. Finalizarea reformei funciare,
într-un strâns parteneriat cu instituțiile guvernamentale relevante, are o importanţă covârșitoare.
De asemenea, este necesar un pachet specific de măsuri orientat către micii fermierii în vârstă,
care ar putea renunța la activități în acest sector, eliberând în acest fel mijloacele de producţie

10
 Bibliografie

1. Boghiţă E., 2015 – Politici agroalimentare, suport de curs.

2. Davidovici I. Şi colab. – 2002, Economia creşterii agroalimentare, Ed. Expert, Bucureşti;
3. Ştefan G., Pânzaru, Bodescu D.2006 – Economie şi politici agroalimentare, Ed.Alfa, Iaşi;
4. Zahiu Letiţia şi colab., 2005, Politici şi preţuri agricole, Ed. Ceres, Bucureşti.
5. https://agriculture.ec.europa.eu/
6. https://www.madr.ro/docs/agricultura/strategia-agroalimentara-2020-2030.pdf
7. https://iuls.ro/wp-content/uploads/2021/12/2010_ian_Buliga_Zaharie_ro.pdf

11