UNIVERSITATEA "AUREL VLAICU" DIN ARAD

FACULTATEA DE INGINERIE ALIMENTARĂ, TURISM ȘI PROTECȚIA MEDIULUI

DOMENIUL: MANAGEMENTUL CALITĂȚII PRODUSELOR ALIMENTARE
PROGRAMUL DE STUDIU: MANAGEMENTUL CALITĂȚII PRODUSELOR
ALIMENTARE

FORMA DE ÎNVĂŢĂMÂNT CU FRECVENȚĂ

PROIECT -TEHNICI EXPERIMENTALE I

ÎNDRUMĂTOR ŞTIINŢIFIC:

Ș.l. Dr. Ing. Simona Gavrilaș

ABSOLVENT: BISORCA-ABRUDEAN D. RALUCA IOANA

ARAD

Anul 2021
 UNIVERSITATEA "AUREL VLAICU" DIN ARAD
UNIVERSITATEA "AUREL VLAICU" DIN ARAD
FACULTATEA DE INGINERIE ALIMENTARĂ, TURISM ȘI PROTECȚIA MEDIULUI
DOMENIUL: MANAGEMENTUL CALITĂȚII PRODUSELOR ALIMENTARE
PROGRAMUL DE STUDIU: MANAGEMENTUL CALITĂȚII PRODUSELOR
ALIMENTARE

FORMA DE ÎNVĂŢĂMÂNT CU FRECVENȚĂ

Metode de spectrometrie de masă pentru analiza carbohidraților

ÎNDRUMĂTOR ŞTIINŢIFIC:

Ș.l. Dr. Ing. Simona Gavrilaș

ABSOLVENT: BISORCA-ABRUDEAN D. RALUCA IOANA

ARAD

Anul 2021
Cuprins
1. Introducere...................................................................................................................................4
2. Principiul de baza........................................................................................................................5
3. Carbohidrații................................................................................................................................6
4. Metode de spectometrie de masă.................................................................................................7
4.1. Ionizarea chimica (CI)..........................................................................................................7
4.2. Ionizarea de desorbtie...........................................................................................................7
5. Metode de spectrometrie de masă utilizate frecvent pentru carbohidrați....................................8
5.1. FAB (Fast Atom Bombardment)..........................................................................................8
5.2. SIMS (Secondary Ion MS)...................................................................................................9
6. Spectre de masă ale carbohidraților.............................................................................................9
6.1. Aldehide................................................................................................................................9
6.2. Cetone.................................................................................................................................10
7. Concluzii....................................................................................................................................12
8. Bibliografie................................................................................................................................13

3
 1. Introducere

Spectrometria de masă (MS) este o tehnică de investigare cu largi aplicaţii în chimia

analitică, cum ar fi: determinarea maselor atomice şi moleculare; compoziţia izotopică a
elementelor; sau identificarea compuşilor organici. Pe lângă aceste aplicaţii, ea a devenit una
dintre cele mai importante tehnici de detecţie în cromatografie, fiind utilizată atât la identificarea
analiţilor care eluează din coloana cromatografică, cât şi la determinarea lor cantitativă.
Primele spectre de masă pentru compuşi organici sunt înregistrate în anul 1930, utilizând
experimente de ionizare şi fragmentare a unor hidrocarburi gazoase sub acţiunea unui fascicul de
electroni. Primele instrumente MS comercializate apar după anul 1950, fiind utilizate în industria
de prelucrare a petrolului. După anii 1960, spectrometria de masă devine cea mai importantă
tehnică de detecţie atât în cromatografia de gaze, cât şi în cromatografia de lichide.
Spectrul de masă este reprezentarea bidimensională a abundenţelor individuale ale
fragmentelor moleculare ionice generate în procesul de ionizare în funcţie de rapoartele
masă/sarcină corespunzătoare (m/z). Fragmentele ionice sunt produse în etapa de ionizare a unei
probe ce poate reprezenta un compus pur sau un amestec de componenţi individuali. Masa
ionilor poate fi descrisă în următoarele trei moduri distincte: (1) masa medie a ionului
reprezentând suma maselor medii ale atomilor ce îl formează; masele atomice medii sunt
calculate ca şi medie ponderată a maselor izotopice, prin raportarea la distribuţia lor în natură;
(2) masa monoizotopică a ionului, reprezintă suma maselor atomice exacte corespunzătoare celor
mai abundenţi izotopi naturali ai atomilor ce intră în compoziţia ionului respectiv; (3) masa
ionică nominală reprezintă suma celor mai abundenţi izotopi naturali ai atomilor care intră în
compoziţia ionului în cauză, exprimată ca număr întreg. Masele ionice se vor exprima în Daltoni
(Da). z reprezintă numărul total de sarcini acumulate de fragmentul molecular ionic în cauză,
exprimat în unităţi elementare de sarcină (e).

4
 2. Principiul de bază

In spectrometrul de masă moleculele organice neutre sunt transformate în ioni, radicali și

molecule neutre simple; ionii generați prin fragmentare sunt ulterior deviați în câmpuri
magnetice și/sau electrice. Devierea ionilor este dependentă de masa și sarcina acestora (în cazul
substanțelor organice sarcina este de obicei 1). Cel mai simplu exemplu de spectrometru este cel
cu impact electronic în care moleculele aflate în stare de vapori în vid înaintat sunt bombardate
cu un fascicul electronic de înaltă energie. În urma acestui proces rezultă ioni pozitivi de energie
mare (ionul molecular  sau ion părinte), care se poate fragmenta mai departe în ioni mai mici
(fragmente ionice). Pierderea unui electron de către molecula conduce la un radical cationic,
denumit ion molecular:

Ionul molecular  se descompune de obicei într-o pereche de fragmente:   - un radical

(m2 ) și un ion (m1+) sau

- o molecula mică (m2) și un radical cationic (m1+

Ionii moleculari și fragmentele ionice sunt accelerați în câmp electric și apoi separați prin
deviere într-un câmp magnetic variabil în funcție de masa și sarcina lor și generează un curent
ionic proporțional cu abundentele relative ale ionilor. Spectrul de masa este o reprezentare a
abundentei ionilor in functie de valoarea raportului m/z (masa / sarcina). Majoritatea ionilor
produsi au sarcina egala cu unitatea (z=1). In cazul acestora, cu cat masa este mai mica cu atat
ionul este mai usor deviat in camp magnetic. Particulele neutre produse prin fragmentare,
(molecule neincarcate electric, sau radicali), nu pot fi detectate direct in spectrometrul de masa.
In concluzie, un spectrometru de masa este un instrument care masoara masa unei molecule dupa
ce aceasta a fost transformata in ioni. Pentru a nu se face confuzii reamintim ca nu se masoara
direct masa moleculei ci mai exact raportul masa/ sarcina pentru un ion. In cazul in care sarcina

5
este egala cu unu (z=1) acest raport corespunde cu masa moleculare (ionului) dar exista si cazuri
in care z≠1.
Reamintim faptul ca deoarece moleculele sunt foarte mici nu se justifica masurarea masei
in kilograme sau grame de aceea s-a ales ca unitate de masura Dalton-ul (unde 1 Da=1/2 din
masa unui singur atom al izotopului 12C, prin conventie s-a atribuit pentru izotopul 12C masa de
12.000000 unitati de masa).

3. Carbohidrații

În chimie era folosit termenul de „carbohidrat” pentru orice compus cu formula

Cm (H2O) n. Conform acestei definiții, unii chimiști au considerat formaldehida (CH2O) ca fiind
cea mai simplă zaharidă, în timp ce alții au considerat glicolaldehida ca fiind cea mai
simplă. Astăzi, termenul este în general folosit în contextul biochimic, excluzându-se compușii
cu unul sau doi atomi de carbon.
Zaharidele naturale sunt în general constituite din carbohidrați simpli
numiți monozaharide, cu formula generală (CH2O)n unde n este 3 sau mai mult. O monozaharidă
tipică are structura H–(CHOH)x(C=O)–(CHOH)y–H, fiind cu alte cuvinte
o aldehidă sau cetonă cu un anumit număr de grupe hidroxil legate de catenă, de obicei de
fiecare atom de carbon care nu face parte din grupa carbonilică. Printre exemplele de
monozaharide se numără următoarele: glucoză, fructoză, arabinoza, etc. Totuși, există unii
compuși cunoscuți ca monozaharide care nu respectă formula (de exemplu acidul glucuronic, un
tip de acid uronic, și dezoxizaharidele), și de asemenea există și compuși care respectă formula
dar nu sunt considerate a fi monozaharide (precum formaldehida, CH2O și inozitolul (CH2O)6).[10]
De cele mai multe ori, forma alifatică (cu catenă deschisă) a unei monozaharide coexistă
cu forma ciclică, în care grupa carbonilică de aldehidă sau cetonă (C=O) și una dintre grupele
hidroxil (-OH) reacționează pentru a forma un hemiacetal (o punte eterică de forma C-O-C).
Mai multe monozaharide se pot uni pentru a forma oligozaharide și polizaharide, într-o
mare varietate. Mulți carbohidrați conțin una sau mai multe unități de monozaharidă care au avut
unele grupe adăugate sau eliminate. De exemplu, dezoxiriboza, componentă a ADN-ului, este

6
versiunea modificată a ribozei; chitina este alcătuită din unități repetitive de N-acetil
glucozamină, o formă a glucozei ce conține azot.

4. Metode de spectometrie de masă

Ionizarea cu electroni accelerati la un potential 70 eV, valoare aleasa deoarece asigura

ionizarea oricarei molecule este un proces dur ce poate duce la o fragmentare intensa care lasa
foarte putin sau deloc ion molecular. Deoarece este foarte important sa cunoastem masa
moleculara a substantei investigate s-au dezvoltat tehnici de ionizare de energie joasa bazate pe
ionizarea chimica (CI) si ionizarea de desorbtie.

4.1. Ionizarea chimică (CI)

Presupune formarea ionilor printr-un proces delicat de transfer de proton. Moleculele sunt
expuse la un exces de gaz ionizat (de ex. metanul in forma protonata CH5+) cand are loc
transferul protonului de la gazul reactant la o molecula cu formarea ionului pozitiv [M+H]+.
In conditii de CI se pot produce si ioni negativi prin transferul unui proton de la molecula
analizata la un gaz reactant (sau ioni) cu formarea unui ion incarcat negativ [M-H] -. Prin
coliziunea ionului negativ [M-H] - cu un fascicul de electroni de energie joasa, se formeaza un ion
M- foarte intens.

4.2. Ionizarea de desorbție 

Este un proces prin care o molecula este evaporata de pe o suprafata si ionizata. Ionizarea
se poate face printr-un proces de impact ce implica bombardarea probei cu atomi de viteza mare,
ioni, fragmente de fisiune sau fotoni cu energie mare. In urma impactului proba acumuleaza
energie, direct sau prin intermediul unei matrice, si conduce, pe ambele cai, la transformarea
moleculei in ioni in faza gazoasa.
Cele mai importante metode de ionizarea de desorbtie sunt:
1. FAB (Fast Atom Bombardment) se realizeaza prin impactul atomilor de viteza mare asupra
unei probe dizolvate intr-o matrice lichida.

7
2. SIMS (Secondary Ion MS) se realizeaza prin impactul ionilor de viteza mare asupra unui film
subtire de proba depus pe un substrat metalic sau dizolvata intr-o matrice lichida denumita
"liquid SIMS".
3. Plasma Desorption se realizeaza prin impactul fragmentelor de fisiune asupra unei probe
solide depuse pe o foita metalica.
4. MALDI (Matrix Assisted Laser Desorption/Ionization) se realizeaza prin impactul fotonilor
de energie ridicata asupra unei probe plasate intr-o matrice organica solida.
5. Field Desorbtion presupune interactiunea unui camp electric cu gradient asupra unei probe
depuse pe un suport solid special.
6. Electrospray se realizeaza prin formarea de picaturi lichide cu sarcina din care ionii sunt
desolvati sau desorbiti.

5. Metode de spectrometrie de masă utilizate frecvent pentru

carbohidrați

5.1. FAB (Fast Atom Bombardment)

Moleculele analitului de interes sunt dispersate într-un mediu lichid şi cu volatilitate

redusă, la nivelul unei suprafeţe solide poroase şi sunt supuse coliziunii (bombardării) cu atomi
sau ioni caracterizaţi prin energii cinetice mari (domeniul keV). Utilizarea atomilor de Xe sau a
ionilor de Cs conduce la obţinerea unor spectre foarte asemănătoare. În zona din imediata
apropiere a suprafeţelor solide poroase, molecula de analit interacţionează într-o manieră foarte
asemănătoare cu ionizarea chimică, prin producerea speciilor [M+H]+ sau [M-H]- . Cel mai
frecvent utilizat mediu lichid de dispersie este glicerina. FAB este aplicabilă moleculelor polare
cu masă moleculară inferioară valorii de 20,000 Da. Dacă ionii de energie mare înlocuiesc
atomii, tehnica de ionizare este cunoscută şi sub denumirea LSIMS (spectrometria de masă a
ionilor secundari Introducerea suportului lichid vâscos Suprafaţă solidă poroasă (frită) Tun de
atomi / ioni Optică pentru extracţia ionilor Către analizorul de masă Vid generaţi din fază
lichidă).

8
5.2. SIMS (Secondary Ion MS)

Un flux de ioni (monoatomici sau poliatomici, pozitivi sau negativi, provenind de la

gazele inerte sau de la elemente cu accentuat caracter pozitiv / negativ) colidează proba depusă
pe o suprafaţă metalică. Ionii secundari produşi prin ejecţia din suprafaţa probei vor fi apoi
colectaţi şi analizaţi. Această tehnică poate opera atât cu probe de natură organică cât şi
anorganică. În primul caz, sunt formaţi ioni moleculari şi aducţi cu sodiu. Imagistica la nivelul
suprafeţei (SIMS static) cât şi harta tridimensională de distribuţie (SIMS dinamic) a ionilor ţintă
sunt posibile. Natura ionilor primari aleşi poate determina pe cei secundari, care sunt transferaţi
în analizorul de masă. Teoriile cinetică şi de chemosorbţie explică ejecţia diferiţilor ioni din
probă, plecând de la natura şi proprietăţile ionilor primari.
Cu ajutorul acestor tehnici domeniul de aplicabilitate al spectrometriei de masa a fost
extins la: identificarea structurii acizilor nucleici, proteinelor oligozaharidelor, investigarea
poluantilor de mediu, determinarea varstei si originii mostrelor in geochimie si arheologie,
identificarea calitativa si cantitativa a unor compusi din amestecuri organice complexe.

6. Spectre de masă ale carbohidraților

6.1. Aldehide

In spectrele de masa ale aldehidelor picul caracteristic ionului molecular M+. este putin
intens (in cazul in care catena alchil este lunga), in timp ce pentru aldehidele aromatice este
intens. Scindarea ionului molecular se poate face pe mai multe cai:
a). Eliminarea unui atom de hidrogen si formarea unui cation acil este specifica aldehidelor
alifatice si aromatice. Picurile M-1 sunt insa mai intense in cazul aldehidelor aromatice datorita
stabilitatii ridicate a cationului ArCO+, (Schema 1 calea a).
b) Ruperea legaturii C-C, adiacenta gruparii carbonil, cu eliminarea unui radical alchil R . si a
cationului HCO+ cu masa m/z=29. In cazul aldehidelor alifatice superioare picul de la m/z 29 se
datoreaza ionului C2H5+, (Schema 1 calea b).

9
c). Transpozitia Mc. Lafferty are loc in cazul aldehidelor cu hidrogen in pozitia g, si consta in
migrarea hidrogenului g la oxigen si eliminarea unei molecule neutre de alchena si a unui cation
radical. (Schema 1 calea c).
d). In cazul aldehidelor alifatice, cu catene de carbon mari, apar picuri la M-18 (eliminarea apei),
M-28 (eliminare etena), M-43 (pierderea gruparii CH2=CH-O+) si M-44 (pierderea gruparii
CH2=CH-OH). (Schema 1 calea d).
In Schema 1 este prezentata fragmentarea nonan aldehidei. Se poate observa ca in cazul
transpozitiei McLafferty sarcina pozitiva poate sa ramana la fragmentul ce contine heteroatomul
(calea c) sau la radicalul alchil generand picul M-44 (calea c').

Schema 1
În cazul aldehidelor acetice, propionice si butirice o cale de fragmentare importanta este
scindarea legaturii C-C adiacente gruparii carbonil cu formarea cationului H-C O+ cu m/z=29,
care in cazul primelor doua este si pic de baza, (Schema 2).

Schema 2

6.2. Cetone

In cazul cetonelor picul ionului molecular este in general intens. Principalele cai de
fragmentare a ionului molecular sunt scindarea α (vezi aldehide) si transpozitia McLafferty.

10
a). Scindarea a este mai importanta in cazul cetonelor decat la aldehide, iar pentru metil respectiv
aril-cetone aceasta scindare conduce la cationii: acetoniu CH3CO+ (m/z 43) si respectiv
C6H5CO+ (m/z 105) care de obicei au abundenta maxima in spectru (Schema 3 calea a).
In cazul cetonelor alifatice in urma scindarii α, gruparea alchil se elimina preferential sub forma
de radical, sarcina pozitiva ramanand la cationul acil [R-C=O] +. In cazul in care cetona alifatica
este asimetrica se constata ca gruparea alchil mai mare se elimina preferential fata de gruparea
alchil cu numar mai mic de atomi de carbon.
b). Transpozitia McLafferty are loc daca in molecula exista atomi de hidrogen γ atat in cazul
aldehidelor cat si in cel al cetonelor. In cazul aldehidelor superioare ionul generat prin
transpozitie McLafferty poate suferi o noua transpozitie cu eliminare de alchena (Schema 3
calea b) .
In Schema 3.17 sunt exemplificate scindarea α si transpozitia McLafferty in cazul octan-3-onei.

Schema 3

11
 7. Concluzii

Metodele analitice precum cromatografia lichidă (LC) și spectrometria de masă (MS)

sunt tehnici utilizate pe scară largă pentru analiza diferitelor clase de compuși. Acest lucru se
datorează capacității lor evidențiate de separare și identificare a componentelor din matrici
complexe, cum ar fi probele de alimente.
Cu toate acestea, în majoritatea cazurilor, analiza eficientă a analitului țintă devine
dificilă datorită complexității eșantionului, în special pentru cuantificarea concentrațiilor de
urme. În acest caz, metodele miniaturizate de preparare a probelor au fost utilizate ca strategie
pentru analiza matricelor complexe. Aceasta implică îndepărtarea interferenților și concentrarea
analiților într-o probă.
Aceste metode combină simplitatea și eficacitatea și având în vedere scara lor
miniaturizată, acestea sunt în conformitate cu preceptele chimiei verzi. În plus, spectrometria de
masă ambientală reprezintă o nouă tendință în analize rapide și rapide, în special pentru analize
calitative și de screening. Cu toate acestea, pentru analize complexe de matrice, pregătirea
eșantionului este încă un pas dificil, iar tehnicile miniaturizate de pregătire a eșantionului arată
excelent potențial pentru o utilizare îmbunătățită și pe scară largă a tehnicilor de spectrometrie de
masă ambientală. .

12
 8. Bibliografie

1. http://chim.upt.ro/_old/comunicate-cadre/72473spectro_SM.pdf (accesat in 16.02.2021);

2. https://www.scritub.com/stiinta/chimie/SPECTROMETRIE-DE-MASA92727.php (accesat în
15, 17.02.2021):
3. http://cachescan.bcub.ro/2008_05_28/cap_13_1_pagini_230_242.pdf (accesat în 14.02.2021
pag 231, 236, 242);
4. Claudia ANDRIEŞ, Laura ION, Brînduşa Alina PETRE, Gabi DROCHIOIU, Ion SANDU,
”Spectrometria de masă. Evoluție și roulu în cercetarea modern” Iași, ARHEOINVEST.
5. K. Biemann, „Lazing the groundwork for proteomics: mass spectrometry from 1958 to 1988,”
Int. J. Mass Spectrom. 259, 1-7, 2007;
6. J. H. Gross, Mass Spectrometry. A textbook, Berlin Heidelberg: Springer, 2004;
7. Terrence A. Lee, A Beginner´s Guide to Mass Spectral Interpretation, Wiiley, 1998
8. The current role of high-resolution mass spectrometry in food analysis. Kaufmann, Anton. S.l.
Springer-Verlag 2011, 2011.

13