Conservarea fructelor şi legumelor prin ionizare

Pieţele din România sunt invadate de ani buni de tot felul de legume şi fructe din import care par, mai
curând, decupate din cărţile cu poveşti.

Ardei graşi imenşi, viu coloraţi, căpşuni uriaşe, mere gigant şi struguri ale căror boabe cât o prună te fac să-
ţi lase gura apă se îngrămădesc pe tarabe la preţuri pe măsură. Proaspete săptămâni în şir, toate aceste
trufandale, multe dintre ele modificate genetic, sunt expuse şi la radiaţii ionizante pentru a-şi păstra pros-
peţimea cât mai multă vreme. În România, 99% din fructele importate sunt iradiate.

Procesul de conservare cu radiaţii ionizante distruge vitaminele, mineralele şi văduveşte hrana de gust sau
miros. Metoda are beneficiul că vegetalele rămân „proaspete" timp îndelungat.

Alimentele iradiate sau ionizate nu trebuie confundate cu alimentele contaminate. Hrana contaminată
presupune prezenţa nedorită a unor particule radioactive, pe când legumele sau fructele iradiate sunt
supuse deliberat unui tratament destul de periculos cu raze ionizante pentru a fi conservate.

Acest tratament presupune expunerea alimentului la un flux de raze ionizante ce pot fi generate de o sursă
radioactivă. Efectele obţinute sunt, pe lângă degradarea produsului, distrugerea microorganismelor şi a
insectelor care se strecoară în fructe ori în cereale sau eliminarea paraziţilor de tot felul. Primele alimente
supuse iradierii au fost fructele şi legumele.

Americanii au observat, cu aproape 80 de ani în urmă că, în urma expunerii la radiaţii ionizante, fructele şi
legumele îşi păstrează prospeţimea timp îndelungat, iar insectele şi microorganismele ce se dezvoltă în mod
natural în ele sunt distruse.

Deşi au apărut proteste din partea multor cercetători care au încercat, şi la vremea aceea, să tragă un
semnal de alarmă în legătură cu eventualele consecinţe nocive asupra sănătăţii, Administraţia alimentelor şi
medicamentelor din SUA a aprobat, în 1963, iradierea alimentelor ca mijloc de conservare.

Ionizarea alimentelor este dăunătoare sănătăţii

Unii dintre specialişti susţin că alimentele iradiate nu sunt periculoase, alţii sunt însă de altă părere.
Alimentele pot fi iradiate cu raze gama sau cu raze X. Tehnologia prin iradiere cu raze gama foloseşte
substanţe radioactive, Cobalt 60 sau Cesiu 137. Un raport dat publicităţii de către o organizaţie ecologistă
internaţională, care se opune iradierii alimentelor, precizează că studii efectuate pe termen scurt pe subiecţi
copii din India, hrăniţi o perioadă cu alimente iradiate, au indicat distrugeri ale cromozomilor acestora.
Testele au fost făcute şi pe un eşantion de câini care au mâncat, un timp, numai carne de vită iradiată. Ve-
terinarii au constatat, în urma examenelor clinice, că toţi câinii care primiseră carne iradiată, în perioada
experimentelor ştiinţifice, aveau splina mărită.
Cancerul, bolile de rinichi, imunotoxicitatea nu sunt decât unele dintre bolile deosebit de grave care pot fi
declanşate în urma consumului de alimente tratate cu raze ionizante, mai susţin cercetătorii.

Ionizarea este preferată chimizării

În România există un act normativ, emis în anul 2001, care reglementează producţia, importul şi
comercializarea alimentelor şi a ingredientelor alimentare tratate cu radiaţii ionizante. Acest act normativ
obligă Ministerul Sănătăţii să emită şi să actualizeze lista produselor alimentare ce pot fi iradiate şi dozajul
de iradiere, în conformitate cu o listă similară care este valabilă în Comunitatea Europeană.

Românii, însă, preferă acestui proces de conservare tratarea alimentelor pe cale chimică, iar mulţi dintre
producători, din dorinţa de a vinde cât mai repede şi cât mai mult, nu respectă timpul de pauză, adică
perioada în care substanţele chimice cu care se tratează fructele sau legumele devin inofensive.

Alimentele ar trebui puse în vânzare abia după 18-21 de zile din momentul în care sunt tratate chimic, dar
nimeni nu poate controla cu stricteţe dacă, într-adevăr, producătorul îndeplineşte sau nu această cerinţă.
Din acest punct de vedere, specialiştii susţin că iradierea alimentelor este mai indicată decât tratamentul
chimic făcut necorespunzător.
Folosirea acestui procedeu de conservare a alimentelor face înconjurul lumii şi asistăm, în prezent, la o
adevărată explozie a numărului de instalaţii de iradiere a alimentelor în numeroase state.

China, care, în 2003, avea şapte instalaţii de iradiere a hranei, a ajuns la 50 în 2006, iar India şi-a propus,
până în 2012, să construiască 25 de instalaţii în plus faţă de cele existente pe teritoriul său. Mexicul nu se
lasă mai prejos şi promite să aibă cea mai mare instalaţie de iradiere a alimentelor din lume.

În condiţiile în care tehnologiile de conservare a alimentelor cu ajutorul razelor ionizante se dezvoltă

vertiginos, comercianţii nu au decât de câştigat, iar teama producătorilor de a rămâne cu marfa nevândută
nu se mai justifică.

Dar medicii şi cercetătorii se întreabă totuşi care ar putea fi efectele nocive ale hranei conservate astfel, pe
o perioadă îndelungată asupra organismului uman. Riscurile pe care le prezintă alimentele iradiate nu au
fost încă identificate cu precizie, iar rarele studii pe această temă au fost deseori discreditate. Organizaţiile
ecologiste şi numeroşi oameni de ştiinţă susţin însă că pericolul nu este de ignorat, căci consecinţele asupra
sănătăţii consumatorilor, deşi nu sunt vizibile imediat, ar putea, pe termen lung, să se dovedească
dezastruoase.

Pericolele centralelor de iradiere sunt evidente

Conservarea alimentelor cu ajutorul razelor ionizante favorizează delocalizarea producţiilor agricole şi pune
în pericol economiile locale şi mediul. Culturile agricole se realizează în condiţii îndoielnice, pentru a grăbi
câştigul, iar transportul pe rute foarte mari generează un consum deloc neglijabil de carburanţi.

Centralele de iradiere sunt, la rândul lor, periculoase, deoarece utilizează substanţe radioactive, iar numărul
lor a crescut foarte mult în ultimii ani.

Populaţia care se află în preajma acestor uzine de tratare a alimentelor cu raze ionizante nu este avertizată
asupra riscului pe care-l reprezintă scurgerea accidentală a substanţelor radioactive sau asupra pericolelor
ce ar putea apărea în caz de incendiu. Cât despre alimentele iradiate, acestea îşi pot schimba gustul,
mirosul ori consistenţa, iar specialiştii susţin că, în timpul acestui proces de conservare, prin iradiere, sunt
distruse multe vitamine, minerale, cât şi bacteriile care contribuie la păstrarea prospeţimii na-turale a hranei.