Fermieri

SISTEMUL DE ORGANIZARE A FERMIERILOR ÎN UNELE STATE
DIN UNIUNEA EUROPEANĂ
ABSTRACT
Agricultura reprezintă un sector cu o importanţă economică şi socială

deosebită în Uniunea Europeană. În perioada de după cel de-al doilea război
mondial, agricultura a cunoscut numeroase transformări, trecând de la o
agricultură de subzistenţă la rolul de a asigura securitatea alimentară şi de a
stabiliza pieţele.
Încă prin Tratatul de la Roma au fost stabilite obiectivele fundamentale
ale Politicii agricole comune. Reformele ulterioare au urmărit să furnizeze
fermierilor individuali o gamă de oportunităţi, dar şi flexibilitate în luarea
deciziilor, prin furnizarea unor variate scheme de sprijin.
O serie de organizaţii activează, în cadrul structurii parteneriatului
social, pentru menţinerea veniturilor fermelor şi, implicit, pentru asigurarea
existenţei acestora.
Organizaţiile stabilesc preţuri de bază, analizează cererea şi oferta pe
plan local, oferă consultanţă în domeniu, permit realizarea schimbului de
experienţe pozitive, facilitează cunoaşterea şi implementarea noilor tehnologii
care să permită creşterea productivităţii şi transformarea exploataţiilor agricole
şi zootehnice în întreprinderi agricole de succes, verigă importantă a economiei
statului şi, implicit, a Uniunii în ansamblu.
În Austria, la nivelul fiecăruia din cele 9 Land-uri sunt constituite
Camere pentru agricultură, create prin legislaţia Land-ului.
Cele 9 Camere sunt reunite într-o asociaţie numită Conferinţa
Camerelor austriece pentru agricultură care are rolul de a asigura asistenţă şi
consultanţă membrilor săi, dar şi de a reprezenta interesele acestora în faţa
statului.
În Germania, guvernul federal şi cele de la nivelul fiecărui Land asigură
asistenţă financiară pentru dezvoltarea agriculturii, utilizarea eficientă a solului,
revitalizarea satelor şi dezvoltarea infrastructurii.
Compania germană pentru agricultură are ca obiectiv practicarea unei
agriculturi pe baze ştiinţifice, luând în considerare progresele tehnologice.
Asociaţia fermierilor germani funcţionează la nivelul ţării, manifestând
deschidere faţă de noile preocupări şi cerinţe ale agriculturii organice,
Agricultura spaniolă este caracterizată prin prezenţa semnificativă a
proprietăţii. În ultimul deceniu a crescut numărul exploataţiilor agricole având ca
titular o persoană juridică. Se remarcă rolul crescând al formelor asociative şi
cooperative, evidenţiind importanţa rolului social şi economic pe care îl au în
trasarea liniilor directoare ale dezvoltării agriculturii.
La nivelul fiecărei comunităţi autonome funcţionează aşa-numitele
Consejerias de agricultura care au o activitate complexă de sprijinire şi
consultanţă a fermierilor spanioli.
Organizaţiile fermierilor spanioli au un rol important în susţinerea
preţurilor produselor, în promovarea intereselor fermierilor, în a asigura
eficienţa exploataţiilor agricole.
DIRECŢIA STUDII ŞI DOCUMENTARE LEGISLATIVĂ 1

Cuprins
AGRICULTURA ÎN EUROPA....................................................................3
AUSTRIA......................................................................................................4
CEHIA...........................................................................................................7
FRANŢA.....................................................................................................11
GERMANIA...............................................................................................19
SPANIA......................................................................................................23

AGRICULTURA ÎN EUROPA
În perioada ce a urmat celui de-al doilea război mondial, scopul politicii

agricole a fost acela de a asigura securitatea alimentară şi de a stabiliza pieţele.
Obiectivele Politicii agricole comune (PAC), stabilite prin Tratatul de la Roma,
erau:
– creşterea productivităţii agricole;
– asigurarea unui standard echitabil al nivelului de trai al agricultorilor;
– asigurarea hranei;
– stabilizarea pieţelor;
– asigurarea consumatorilor cu cantităţi sigure de produse, în intervale
adecvate de timp rezonabile.
Bugetul alocat este de circa 40 miliarde de euro, principalele sectoare
fiind cerealele, creşterea ovinelor, bovinelor şi producţia de lapte. PAC
finanţează o serie de măsuri de dezvoltare rurală care nu sunt direct legate de
producţia de alimente.
De la introducerea sa, PAC a cunoscut o serie de reforme menite să
facă faţă condiţiilor în continuă schimbare.
În anul 2002 a fost întreprinsă o reformă a PAC pentru a face faţă
extinderii UE şi a reduce cheltuielile. Reforma, aprobată de Consiliul de Miniştri,
a marcat o schimbare radicală, rupând legătura între producţie şi sprijinul
financiar.
Reforma asigură fermierilor individuali oportunităţi şi flexibilitate în
luarea deciziilor, furnizând scheme de sprijin.
În timp ce PAC a fost elementul conducător în politca agricolă din UE,
au fost elaborate şi o serie de directive de mediu şi de comerţ. Dintre acestea,
pot fi menţionate:
 Reglementarea Consiliului Europei nr. 2092/1991 cu privire la
agricultura organică;
 Reglementarea Consiliului Europei nr. 1804/1999 - stabileşte reguli
de producţie, etichetare şi control a produselor animale, cu referire
şi la prevenirea îmbolnăvirilor, tratamentele veterinare, gestionarea
fermelor de animale;
 Reglementarea nr. 834/2007/EC cu privire la agricultura organică şi
etichetarea produselor organice.
Legislaţia în domeniul agriculturii organice este menită să protejeze
consumatorii şi să prevină concurenţa neloială. Legislaţia prevede cum trebuie
să producă agricultorii, ce substanţe pot fi folosite şi ce ingrediente pot fi
utilizate, precum şi folosirea unor ingredienţi din agricultura convenţională
numai dacă sunt necesari pentru producerea anumitor bunuri şi care nu pot fi
produşi pe cale organică.
Alimentele organice nu pot fi iradiate sau proveni din organisme
modificate genetic sau derivatele acestora.
Sectorul agricol este în general bine dezvoltat, în special în Europa
Occidentală. Procesul de modernizare a agriculturii din fostele state comuniste
este în plină desfăşurare, fiind stimulat de aderarea unor state Est-Europene la
UE. Sectorul agricol european este sprijinit tocmai prin Politica agricolă
comună, prin care fermierilor li se asigură un preţ minim pentru produsele lor,
acordând subvenţii la export care sporesc competitivitatea produselor lor.
Această politică nu este însă scutită de controverse legate de conceptul
de comerţ şi concurenţă loiale – din cauza elementelor de natură protecţionistă
din PAC, reprezentate de subvenţiile agricole europene. Controversele sunt
legate şi de faptul că 40% din bugetul UE este alocat PAC, dar şi datorită
supraproducţiei care apare în unele sectoare.
Politica comună în domeniul pescuitului este alcătuită dintr-un întreg
sistem de reguli – în special cote – în vederea protejării împotriva pescuitului
excesiv. În ciuda acestor restricţii, codul devine din ce în ce mai rar în Marea
Nordului. Reglementările stricte în domeniul pescuitului reprezintă una din
cauzele pentru care Norvegia şi Islanda nu vor să intre în UE. Garanţiile privind
preţurile şi subvenţiile pentru pescuit sunt implementate la fel ca şi în domeniul
agricol.
Problemele legate de cotele de lapte au dus la manifestaţii de amploare
ale fermierilor. Consiliul european al laptelui este cea mai mare organizaţie
comunitară pentru producţia de lapte, care a făcut apel, în repetate rânduri,
pentru elaborarea unei politici echitabile în domeniul laptelui. S-a propus
constituirea, la nivelul UE, a unui „grup de lucru” care să ia în discuţie viitoarele
„pieţe ale laptelui”, întărind influenţa fermierilor în lanţul de producţie,
implementând noi politici în vederea creşterii competitivităţii.
AUSTRIA
Agricultura continuă să reprezinte un sector important al economiei

austriece. Camera Agricolă rămâne la acelaşi nivel cu Camera pentru comerţ şi
muncă, chiar dacă se înregistrează o mai mică contribuţie a agriculturii la PIB.
Obiectivele politicii agrare din Austria sunt cuprinse în Legea privind
agricultura din 1992.
Menţinerea fermelor familiale, o orientare ecologică cuprinzătoare şi
dezvoltarea permanentă a capacităţii economice a agriculturii joacă un rol-cheie
în atingerea obiectivelor în domeniu.
Toate persoanele activ implicate în agricultură, silvicultură, precum şi
membrii familiilor acestora, care lucrează împreună cu ei sunt, în conformitate
cu prevederile legale, membri ai Camerelor pentru agricultură.
Membrii Camerelor pentru agricultură au dreptul să beneficieze, în mod
gratuit, de serviciile asigurate de aceste Camere şi sa-şi aleagă organele de
conducere. Serviciile oferite se referă în special la informare, consultanţă şi
expertiză în domeniu. Camerele sunt parteneri regionali de contact pentru
fermierii din regiune şi oferă platforme de comunicare şi activitate în reţea.
Membrii Camerelor pentru agricultură contribuie financiar pentru acoperirea
cheltuielilor legate de activităţile desfăşurate.
Activitatea Camerelor pentru agricultură este coordonată de Comisia
permanentă a preşedinţilor Camerelor pentru agricultură, care funcţionează ca
organ de coordonare naţională. Comisia reprezintă interesele Camerelor faţă de
guvernul federal şi faţă de Agenţia de organizare a pieţei Agrar Markt, având rol
de reprezentare şi în alte comisii şi comitete.
De la aderarea Austriei la Uniunea Europeană, Comisia permanentă

menţionată este membră COPA, Comitetul organizaţiilor agricole profesionale
din Europa, reprezentând interesele agriculturii şi silviculturii austriece la nivel
european.
O particularitate a politicii agricole austriece este cooperarea voluntară a
patru mari grupuri de interes: Comisia permanentă a preşedinţilor Camerelor
pentru agricultură, Camera austriacă pentru economie, Camera federală pentru
muncă, Federaţia sindicatelor austriece. Decizii economice importante sunt
luate într-o instituţie tipic austriacă numită Sozialpartnerschaft (parteneriat
social).
Politica agricolă a avut şi are în Austria diferite obiective, de la
agricultura de subzistenţă în anii de după război, la menţinerea şi promovarea
societăţii rurale în ansamblu, protecţia mediului şi stimularea turismului. Politica
agricolă austriacă reflectă o combinaţie de obiective economice şi non-
economice, vizând prezervarea numărului actual de ferme.
În cadrul structurii parteneriatului social, o serie de organizaţii activează
pentru menţinerea veniturilor fermelor şi implicit a existenţei acestora, dintre
care pot fi amintite: Consiliul grânelor, cel al producătorilor de lapte, Comisia
cărnii.
Aceste organizaţii stabilesc preţuri de bază pentru sprijinirea producţiei,
luând în considerare costurile de producţie, cererea şi oferta pe plan local.
Consiliile şi comisia menţionate folosesc o varietate de măsuri pentru
a-şi atinge obiectivele.
Printre aceste măsuri se numără restricţii la import şi taxe vamale variate.
Autorităţile aplică şi controale privind producţia – precum cote de vânzare.
Controlul privind preţurile şi calitatea se aplică în special la grâu şi lapte. Guvernul
poate acorda şi direct suplimente, dar acestea sunt, în general, acordate regiunilor
de munte sau altor zone agricole defavorizate. Subvenţiile sunt acordate, în
principal, de guvernul federal dar, în anumite situaţii, şi de guvernele Land-urilor.
Intrarea Austriei în UE a avut influenţe şi asupra exploatării agricole şi
forestiere. În anul 1991, nicio provincie nu avea mai mult de 10% din populaţie
cuprinsă în agricultură sau silvicultură.
Din suprafaţa de 84.000 km2 a Austriei, 67.000 km2 sunt folosiţie pentru
agricultură şi silvicultură, circa jumătate din această din urmă suprafaţă fiind
acoperită de păduri.
În 1986 existau circa 280.000 de întreprinderi în domeniul agricol şi
forestier, cu o medie de 3 ha fiecare. Numai 1/3 din totalul fermierilor era ocupat
exclusiv în agricultură. Jumătate din întreprinderile agricole aveau mai puţin de
10 ha, 40% având chiar mai puţin de 5 ha.
Predomină fermele familiale, în special în zonele de munte.
Veniturile din alte domenii sunt cel puţin la fel de importante, dacă nu
mai mult, în bugetul multor fermieri, veniturile din agricultură venind în
completarea altor venituri.
Contribuţia agriculturii la PIB a crescut, în ciuda scăderii numărului
fermelor, datorită mecanizării şi creşterii productivităţii muncii.
Veniturile se concentrează pe recolte, producţia de carne şi lapte. Circa
jumătate din suprafaţă este utilizată în silvicultură şi creşterea animalelor,
datorită reliefului muntos.
Austria a elaborat Programul de acţiune pentru alimentaţie şi agricultură
organică care cuprinde cerinţe generale şi o gamă de măsuri care urmează a fi

implementate. Măsurile au în vedere şi pregătirea în domeniu, marketing-ul,

relaţiile publice şi controlul calităţii.
Fermele din zonele de munte sunt mici şi fragmentate, producţia fiind
costisitoare. De la aderarea în 1995 a Austriei la UE, sectorul agricol a cunoscut
importante reforme în cadrul Politicii agricole comune.
În prezent, pe circa 10% din suprafaţa agricolă se practică agricultura
organică, iar fermele care o practică au în jur de 14 ha.
În iulie 2005 a avut loc la Viena o reuniune a consultanţilor pe probleme
de agricultură asupra rolului laboratoarelor analitice în aplicarea practicilor
agricole pozitive pentru producţia de legume şi fructe proaspete, a animalelor şi
produselor derivate.
La reuniune s-a pus accentul pe promovarea activităţilor de întărire a
capacităţii de a sprijini direct fermierii în implementarea prevederilor politicii
agricole comune.
Agricultura bazată pe ferme mici este, în general, de tip familial. Circa
113.000 ha sunt cultivate în ferme care au sub 20 ha. Cele mai multe ferme se
găsesc în Austria inferioară, în Steiemark şi Austria superioară.
În anul 2006, 71.000 de unităţi erau încadrate în categoria ferme de
munte, având în medie o suprafaţă de 13,5 ha. Valoarea totală a producţiei
agricole şi silvice s-a ridicat în anul 2006 la 7,13 miliarde de euro.
Fiecare al zecelea fermier practică agricultura organică, care este o
abordare holistică ce are la bază o serie de principii precum utilizarea
compostului, a surselor regenerabile de energie, creşterea animalelor adecvate
zonei, progtejarea resurselor de mediu etc.
Programul austriac agro-ambiental are un rol deosebit în promovarea
agriculturii organice şi cuprinde o serie de cerinţe generale şi măsuri de
întreprins în perioada următoare.
Conform Constituţiei federale, numai la nivelul Land-urilor se pot
constitui grupuri de interese care să reprezinte comunitatea fermierilor. În
fiecare Land funcţionează câte o Cameră pentru agricultură, creată prin
legislaţia Land-ului. Organizaţia care reuneşte cele 9 Camere este o asociaţie
numită Conferinţa Camerelor austriece pentru agricultură. Aceasta are rolul de
a asigura asistenţă şi consultanţă membrilor săi şi să le reprezinte interesele în
faţa statului.
În Landul Seeiermark, Camera pentu agricultură şi silvicultură a fost
înfiinţată în anul 1929 ca reprezentând interesele fermierilor şi silvicultorilor din
acest Land.
Camera este specializată în acordarea de consultanţă în domeniul
tehnic şi economic, al furnizării de energie. Printr-o intensă activitate de
consultanţă, în ultimii 20 de ani Camera din Steiermark a jucat un rol hotărâtor
în dezvoltarea regiunii.
Camera promovează şi proiecte din domeniul bioenergiei. În anul 2008,
Camera a organizat Conferinţa centro-europeană privind biomasa, la care au
participat peste 60 de ţări din lume.
Camera desfăşoară o serie de proiecte cu finanţare UE:
1) Gmundner Molkerei reg.Gen.m.b.H., Austria;
2) Fachverband der Nahrungs – und Genussmittelindustrie
(Lebensmittelindustrie), Austria;
3) Asociaţia industriei alimentare a Camerei austriece de comerţ.

CEHIA
Cadrul legal
Legea nr. 252/1997* privind agricultura
Legea nr. 95/1999* care favorizează vânzarea de terenuri pentru
persoane fizice - fermieri
Codul comercial1
Agricultura a fost şi continuă să fie un segment important al economiei

naţionale. Din 1989 au avut loc schimbări fundamentale în ceea ce priveşte
proprietatea, structura producţiei şi organizarea muncii în agricultură.
Forţa de muncă disponibilă, condiţiile naturale optime pentru dezvoltarea
agriculturii şi zona terenurilor agricole au determinat dezvoltarea unei agriculturi
multifuncţionale: agricultura ecologică, managementul peisajului, al zonelor de
cultură şi al speciilor de animale domestice, producţia şi utilizarea biomasei.
Sisteme de organizare a fermierilor

După 1989, politica agricolă s-a axat pe procesul de transformare a
fermelor colective, privatizarea fermelor de stat şi a întreprinderilor alimentare,
precum şi pe soluţionarea cererilor de restituire.
Începând cu 1994, politica agricolă a urmărit stabilizarea şi dezvoltarea
treptată a zonelor rurale.
În 1997, Parlamentul Republicii Cehe a adoptat Legea nr 252/1997
privind agricultura2. Pe baza acestei legi, Guvernul a stabilit programele de
sprijin pentru diferite segmente din agricultură.
Sistemul de organizare a fermierilor este reprezentat de:
- fermieri privaţi (ferme individuale private);
- ferme corporative (societăţi pe acţiuni şi societăţi cu răspundere
limitată);
- cooperative agricole (fermele- cooperativă);
- întreprinderi de stat (într-o proporţie redusă);
- ferme organice.
Fermierii privaţi
Fermierii privaţi care au terenuri agricole reprezintă cel mai numeros
grup din punct de vedere al numărului de întreprinderi. Cu toate acestea,
metodele curente din agricultură nu furnizează venituri suficiente pentru aceste
întreprinderi. Din punct de vedere al veniturilor unui agricultor, suprafaţa optimă
pentru aceste întreprinderi trebuie să se situeze între 500-700 hectare de teren
agricol. Cu nivelul existent de mecanizare şi cu o specializare adecvată este
posibil ca cea mai mare parte a fermierilor şi a familiilor lor să efectueze toate
activităţile, cu excepţia muncilor sezoniere pentru care exista tendinţa de a fi
folosiţi antreprenorii.
Fermierii privaţi care au obţinut proprietatea lor ca urmare a restituirii sau
care se confruntă cu probleme de privatizare în ceea ce priveşte dobândirea
utilajelor necesare şi obţinerea de împrumuturi sunt, în mare măsură,
1
http://www.lexadin.nl/wlg/legis/nofr/eur/lxwecze.htm
*Legislaţie în limba cehă. Referire la aceste legi se face în "Agriculture and Rural
Development Planof the Czech Republic2000-2006, SAPARD Plan", July 2000
2
http://ec.europa.eu/agriculture/external/enlarge/countries/czech/plan/plan1_en.pdf
responsabili pentru dificultăţile lor economice. Cea mai mare parte a celor care
şi-au început activitatea ca fermieri privaţi, în urma restituirii proprietăţii, nu au
avut o experienţă semnificativă în acest domeniu, cursurile organizate mai ales
în timpul lunilor de iarnă dovedindu-se utile.
Un impuls important pentru creşterea numărului fermelor aflate în
proprietate privată a fost reprezentat de adoptarea Legii
nr.. 95/1999 3 care favorizează vânzarea de terenuri pentru persoane fizice -
fermieri.
Ca urmare, spectrul fermelor private va rămâne foarte larg. Cele mai
multe dintre ele vor fi aşa-numitele ferme suplimentare familiale (în care
agricultura este o activitate suplimentară remunerată), fermele familiale tipice
(în care agricultura reprezintă principala sursă de venit, iar membrii familiei
reprezintă proporţia principală a forţei de muncă). Fermele familiale de acest tip
includ şi fermele specializate în creşterea animalelor.
Fermele aflate în propietatea persoanelor fizice care utilizează forţa de
muncă din afară (alta decât cea din familie) constituie o proporţie semnificativă.
Fermele corporative
Cea mai mare parte a terenurilor agricole este reprezentată de fermele
corporative şi fermele-cooperativă. Aceste două tipuri de întreprinderi
generează cea mai mare parte a producţiei agricole şi
angajează un număr semnificativ de persoane care au studii medii sau
universitare. Producţia acestor întreprinderi se bazează pe forţa de muncă
angajată. Leasingul este principala formă de proprietate funciară care se aplică
în special societăţilor pe acţiuni (joint-stock company)4 şi fermelor- cooperativă.
Cele mai multe sunt contractele de leasing pe termen scurt şi mediu ceea ce
împiedică investiţiile pe termen lung.
Codul comercial (Act No. 513/1991 Coll., conţine amendamentele până
în anul 2001 când a fost promulgat potrivit Act No. 63/2001 Coll.) din Republica
Cehă reglementează următoarele tipuri de persoane juridice: întreprinderi
comerciale publice, societăţile în comandită, societăţile cu răspundere limitată,
societăţile anonime, cooperativele.
Cooperativele agricole
Dispoziţiile privind cooperativele (cooperativa agricolă) sunt prevăzute în
secţiunile 221-260 din Codul comercial.
Codul commercial defineşte o cooperativă în general, aceasta putând fi o
manufactură, o cooperativă agricolă etc.
Cooperativa nu poate avea mai puţin de 5 membri, în cazul în care este
persoană fizică sau mai puţin de 2 membri, în cazul în care este persoană
juridică.
O cooperativă este o entitate juridică. Membrii unei cooperativei nu sunt
răspunzători pentru datoriile cooperativei, dar pot fi obligaţi să furnizeze o sumă
stabilită de cooperativă cu scopul de a rambursa o pierdere, în cazul în care
adunarea membrilor decide acest lucru.
O cooperativă dobândeşte statut juridic odată cu înregistrarea sa în
Registrul Comerţului, după îndeplinirea tuturor cerinţelor statutare.
3
http://ec.europa.eu/agriculture/external/enlarge/countries/czech/plan/plan1_en.pdf
4
Societate care are pe de o parte caracteristicile unei corporaţii, iar pe de cealaltă parte
caracteristicile unui parteneriat. Compania vinde acţiuni care sunt pe deplin transferabile, iar
acţionarii au răspundere nelimitată.
Statutul reprezintă documentul fundamental al oricărei cooperativei.

Statutul poate reglementa, de asemenea, un raport de muncă între
membrii cooperativei şi cooperativă, în cazul în care un raport de muncă este
una dintre condiţiile pentru aderarea la cooperativă. Statutele pot fi modificate
numai de către adunarea membrilor sau, după caz, de către un ansamblu de
delegaţi în conformitate cu punctul 239 (7), Cod comercial.
Membrii unei cooperative pot fi persoane fizice şi juridice, dar statutul
poate stabili faptul că membrii pot fi sau numai persoane fizice, sau numai
persoane juridice, sau ambele.
Fiecare cooperativă păstrează o listă a membrilor săi, în conformitate cu
cerinţele de la punctul 228, Cod comercial.
Membrii cooperativei nu sunt înscrişi în Registrul Comerţului.
Un membru poate transfera drepturile şi obligaţiile sale unui alt membru,
al aceleiaşi cooperative, cu excepţia cazului când prin statut se
prevede altfel. Transferul de astfel de drepturi şi obligaţii către o altă persoană
necesită aprobarea de către consiliul de administraţie, dar statutul poate stipula
cazuri când o astfel de aprobare a consiliului de administraţie nu este necesară.
Cu toate acestea cooperativa trebuie să fie notificată cu privire la acest
transfer potrivit punctului 230, Cod comercial.
Cooperativele sunt obligate să creeze un fond indivizibil.
Atunci când aprobă declaraţiile financiare ordinare, reuniunea membrilor
decide, de asemenea, cu privire la repartizarea profitului pentru membri
cooperativei.
Codul comercial precizează că organele de conducere trebuie să fie
stabilite în fiecare cooperativă. Astfel, numai persoanele fizice care sunt
membre ale unei cooperative şi au vârsta peste 18 ani şi persoanele care
reprezintă entităţile juridice şi care sunt membre ale unei cooperative pot fi
alese în organele cooperativei.
Consiliul de Administraţie este organul executiv al cooperativei. Se
organizează şi gestionează activitatea cooperativei, cu excepţia chestiunilor
care ţin de competenţa reuniunii membrilor săi sau sunt de competenţa
comisiei de audit. Statutul de obicei, reglementează domeniul de aplicare a
drepturilor şi obligaţiilor consiliului de administraţie. Preşedintele cooperativei
(consiliului de administraţie) este ales fie de către membrii consiliului de
administraţie fie de către adunarea membrilor cooperativei. Consiliul de
administraţie poate numi directorul general pentru a gestiona activităţile
cooperativei de zi cu zi.
Comisia de audit supraveghează toate activităţile cooperativei şi discută
orice plângere cu membri săi.
O persoană nu poate fi în acelaşi timp şi membru al consiliului de
administraţie şi membru al comisiei de audit.
Un raport anual cu privire la rezultatele cooperativei, precum şi la
perspectivele referitoare la activităţile cooperativei este pregătit şi prezentat la
reuniunea membrilor de către consiliul de administraţie, chiar dacă statutul nu
prevede acest lucru.
Lichidarea cooperativei este efectuată de lichidatori care sunt numiţi în
conformitate cu statutul.
Ferme organice

Dezvoltarea agriculturii organice5 în Cehia este percepută ca un succes

printre ţările postcomuniste.
Istoria agriculturii organice în Cehia începe în anul 1989 când existau la
nivelul ţării doar 2 ferme de acest tip.
Majoritatea studiilor în domeniu subliniază faptul că agricultura organică
necesită mai multe investiţii în locuri de muncă decât fermele convenţionale, în
special în regiunile cu un potenţial ecologic scăzut.
Activităţile şi proiectele pe care se concentrează agricultura organică în
Republica Cehă se referă la: agricultura organică în centru şi estul Europei,
biodiversitatea, bunăstarea animalelor, dezvoltarea rurală, o bibliotecă cu
literatură ecologică, promovarea agriculturii ecologice în această ţară.
Serviciile de consultanţă agricolă

Serviciile de consultanţă urmăresc sprijinirea agricultorilor în vederea
îmbunătăţirii performanţelor globale ale exploataţiilor lor.
Politica agricolă comună impune statelor membre instituirea unui sistem
de consiliere agricolă. Stabilirea şi utilizarea acestor servicii pot fi susţinute în
cadrul politicii europene de dezvoltare rurală; schemele naţionale sau regionale
pot încuraja şi astfel de iniţiative.
Majoritatea iniţiativelor de consiliere se concentrează asupra sistemelor
agricole şi mai puţin asupra practicilor agricole individuale.
Exemplu concret privind consultanţa agricolă în Republica Cehă:
Practicile agricole pot avea efecte negative asupra mediului.
Recunoscând provocările legate de mediu generate de utilizarea
terenurilor agricole, Parlamentul European a solicitat Comisiei Europene să
desfăşoare un proiect pilot privind “Agricultura durabilă şi conservarea solului
prin tehnici simplificate de cultivare” (SoCo). Proiectul reprezintă o colaborare
între Direcţia Generală Agricultură şi Dezvoltare Rurală (DG AGRI) şi Centrul
Comun de Cercetare (CCC)6.
Fişa informativă nr.10: Servicii de consultanţă se bazează pe constatările
proiectului “Agricultura durabilă şi conservarea solului prin tehnici simplificate de
cultivare” (SoCo) şi face parte dintr-un pachet de zece fişe, organizate în jurul
celor trei subiecte principale ale proiectului: corelarea proceselor de degradare
a solului, metode şi sisteme agricole nepericuloase pentru sol, politici privind
solul.
În această fişă este prezentat un studiu de caz (SoCo) referitor la modul
în care, în Cehia, informaţiile precise îi ajută pe fermieri să protejeze apa şi
solul.
Astfel, în Republica Cehă7, este aplicat un program sofisticat de
consiliere agricolă pentru a sprijini punerea în aplicare a Directivei privind
nitraţii. Acest lucru a presupus o serie de ateliere regionale, distribuirea de
pliante şi furnizarea de informaţii privind gestionarea adecvată. Informaţiile sunt
disponibile prin intermediul Sistemului de identificare a parcelelor agricole
(LPIS), o bază de date în care sunt înregistrate suprafeţele şi limitele parcelelor
agricole. Elaborat în 2004, LPIS din Republica Cehă este inovator prin modul în
care integrează datele de mediu în sistemul cadastral standard. Utilizatorii
înregistraţi pot accesa informaţiile despre cerinţele referitoare la Directiva
privind nitraţii (de exemplu, restricţiile privind utilizarea îngrăşămintelor şi
5
http://www.organic-europe.net/country_reports/pdf/2000/CZ.pdf
6
http://soco.jrc.ec.europa.eu/documents/ROFactSheet-01.pdf
7
http://soco.jrc.ec.europa.eu/documents/ROFactSheet-10.pdf
cerinţele privind rotaţia culturilor), informaţii care sunt precise, specifice şi care
vizează parcelele individuale. Sistemul poate fi accesat prin internet şi utilizat
de agricultori, consilieri agricoli şi inspectori.
***
În Republica Cehă, printre organismele care sprijină, protejează şi

promovează activităţile din domeniul agriculturii şi al zonelor rurale sunt şi
următoarele organizaţii nonguvernamentale:
Camera Agricolă din Republica Cehă (Act No. 301/1992 Coll) - entitate
juridică înregistrată în Registrul Comerţului.
Aderarea la Camera Agricolă este voluntară.
Misiunea sa este de a spijini activităţile pentru afaceri ale membrilor săi,
de a promova şi proteja interesele lor şi de a răspunde nevoilor lor.
Camera Agricolă este implicată, de asemenea în stabilirea şi
introducerea pe piaţă a organizaţiilor de agricultori.
Asociaţia întreprinderilor şi cooperativelor agricole - organizaţie
nonguvernamentală rurală cu personalitate juridică.
Misiunea principală este de a proteja interesul membrilor săi, de a le oferi
extinderea serviciilor în domeniul economic, al afacerilor, precum şi spaţii
comerciale.
Asociaţia privată a fermierilor - organizaţie independentă de Camera
Agricolă, care are ca obiectiv asocierea organizaţiilor individuale a fermierilor
privaţi existente în Republica Cehă.
Este o organizaţie cu personalitate juridică.
Organizaţiile fondatoare sunt: Asociaţia fermierilor privaţi şi secţiunea
"Fermieri" aparţinând Uniunii Antreprenorilor.
Asociaţia proprietarilor de terenuri agricole şi a fermierilor privaţi din
Republica Cehă - înfiinţată în 1990, reprezintă segmentul fermierilor privaţi şi al
populaţiei rurale.
Obiectivul său principal a fost de a ajuta la crearea şi consolidarea
exploataţiilor agricole private cu proprietari responsabili şi competitivi.
Organizaţia a contribuit la adoptarea cadrului legal privind principiile
morale ale restituirii în natură, pentru mai multe mii de proprietari de terenuri
agricole.
Asociaţia pentru Reînnoirea Rurală - înfiinţată în 1993 ca o asociaţie de
persoane juridice şi fizice (sate, rezidenţi, întreprinderi, experţi).
Obiectivul său principal este de a face schimb de experienţă în domeniul
reînnoirii rurale, de a rezolva problemele comune şi de a stimula viaţa socială în
zonele rurale, de a participa la implementarea conceptelor de dezvoltare şi de
diseminare a informaţiilor.
Asociaţia organizează anual un concurs numit "Satul Anului", câştigătorul
fiind apoi delegat să concureze la nivel european.
FRANŢA
Cadrul legal

Codul rural8
Specificitatea organizării agriculturii în Franţa constă în faptul că

organizaţiile profesionale agricole joacă un rol activ în stabilirea strategiei
pentru dezvoltarea agriculturii, în elaborarea şi aplicarea legii agrare, în
reglarea relaţiilor agrare.
Organizaţiile profesionale agricole sunt forme asociative cu personalitate
juridică.
Participarea activă a organizaţiilor profesionale agricole în gestionarea
relaţiilor agrare în Franţa a dezvoltat un sistem extins de organizaţii
profesionale, cu subordonare ierarhică.
Organismele profesionale agricole sunt reglementate prin dispoziţiile
Codului rural.
Potrivit dispoziţiilor acestuia, în categoria organismelor profesionale sunt
incluse:
1. Sisteme de organizare a fermierilor reprezentate de:
A. Societatea cooperativelor agricole care include:
- cooperativa agricolă;
- cooperatori asociaţi;
- asociaţi care nu fac parte din societatea cooperativelor agricole;
- terţi care nu fac parte din societatea cooperativelor agricole
B. Federaţia cooperativelor agricole
C. Societăţile agricole în interes colectiv
D. Societăţile mixte în interes colectiv
E. Organizaţiile de producători
F. Comitetele economice agricole
2. Camerele de agricultură – pentru consultanţă agricolă
A. Camerele departamentale agricole
B. Camerele regionale pentru agricutură
C. Adunarea permanentă a Camerelor pentru agricultură
Sistemele de organizare a fermierilor

Societatea cooperativelor agricole
I. Componenţa
Cooperativele agricole au ca obiect utilizarea în comun de către
agricultori a tuturor mijloacelor proprii, pentru a facilita sau pentru a dezvolta
activitatea lor economică, pentru a îmbunătăţi sau pentru a creşte această
activitate.
Cooperativele agricole şi uniunile lor au personalitate juridică şi
reprezintă o categorie specială de societăţi, distinctă de societăţile civile şi
societăţile comerciale.
Cooperativele agricole se pot grupa în uniuni ale cooperativelor agricole.
Cu excepţia cazului, când în lege se stipulează în mod expres contrariul, aceste
uniuni sunt supuse aceloraşi dispoziţii, ca şi cooperativele agricole (articolul
521-1).
Cooperativele agricole şi uniunile lor sunt în mod obligatoriu cu capital
variabil.
8
http://www.legifrance.gouv.fr/
affichCode.do;jsessionid=26B6A69836726A4CB8706719EBD5B521.tpdjo04v_3?
cidTexte=LEGITEXT000006071367&dateTexte=20091019

Durata lor nu poate depăşi 99 de ani, cu excepţia prorogării.

Statutul fiecărei cooperative agricole determină împărţirea teritorială a
acestor societăţi (articolul 521-2).
Prevederile obligatorii şi generale ale statutelor cooperativelor agricole
cuprind:
a) obligaţia pentru fiecare cooperator de a utiliza serviciile societăţii
pentru o perioadă determinată şi corelativ de a subscrie o cotă-parte din capital;
b) obligaţia societăţii de a nu face tranzacţii, decât cu cooperatorii care-i
sunt asociaţi;
c) limitarea dobânzilor plătite pentru capitalul subscris de către
cooperatorii asociaţi la o rată cel mult egală cu rata stabilită;
d) distribuirea excedentelor anuale disponibile între cooperatorii asociaţi,
proporţional cu operaţiunile pe care le-au realizat în cursul anului, în
cooperativa agricolă din care fac parte;
e) rambursarea părţilor sociale la valoarea nominală a acestora, în caz
de lichidare a cooperativei;
f) drept de vot egal pentru fiecare cooperator în cadrul adunărilor
generale; în cazul în care grupul de cooperatori care dispune în comun de o
exploataţie agricolă aderă la o cooperativă agricolă, atunci toţi membrii grupului
sunt consideraţi cooperatori asociaţi. (articolul 521-3).
Cooperativele agricole şi uniunile lor pot conveni să se supună
arbitrajului, în orice litigii care pot apărea ca urmare a operaţiunilor lor (articolul
521-4).
Cooperativele agricole şi uniunile lor sunt supuse competenţei de
judecată a instanţelor civile (articolul 521-5).
II. Asociaţi, terţe persoane care nu fac parte din societatea
cooperativelor agricole
Cooperatori asociaţi
Pot fi cooperatori asociaţi ai unei cooperative agricole:
1. Persoanele fizice şi juridice care au calitatea de agricultor sau
silvicultor, în circumscripţia din care face parte cooperativa agricolă;
2. Persoanele fizice şi juridice care au, în circumscripţia din care face
parte cooperativa agricolă, interese agricole care corespund obiectului de
activitate al societăţii şi subscriu angajamentului acestei activităţi;
3. Grupul unei exploataţii agricole în comun aparţinând circumscripţiei
din care face parte cooperativa agricolă;
4. Toate asociaţiile şi sindicatele agricultorilor, având un obiect de
activitate comun sau conex cu respectiva cooperativă agricolă;
5. Alte cooperative agricole sau uniuni ale acestor societăţi şi societăţile
de interes agricol colectiv, chiar dacă sediul lor social este situat în afara
circumscripţiei din care face parte cooperativa agricolă.
6. Persoane fizice sau juridice care au calitatea de agricultor sau
silvicultor, resortisant al unui stat membru al Uniunii Europene, al cărui domiciliu
sau sediu este situat în afara teritoriului Republicii Franceze, într-o zonă care se
învecinează cu circumscripţia din care face parte cooperativa agricolă (articolul
522-1).
Pot fi cooperatori asociaţi ai unei uniuni de cooperative agricole, în plus
faţă de cooperativele agricole şi uniunile acestora şi cooperativele agricole şi
uniunile acestora constituite în temeiul legislaţiei altor state membre ale
Comunităţii Europene, în limita a 1/5 din voturile adunării generale, precum şi

toate celelalte persoane juridice interesate de activitatea uniunii de cooperative

agricole (articolul 522-2).
Cooperatorii asociaţi trebuie să deţină în permanenţă mai mult de
jumătate din capitalul social al cooperativei agricole sau al uniunii de
cooperative agricole (articolul 522-2-1).
Asociaţi care nu fac parte din societatea cooperativelor agricole
Statutul tuturor societăţilor cooperativelor agricole sau al oricărei uniuni
de societăţi de cooperative agricole poate autoriza admiterea ca parteneri a
persoanelor asociate care nu fac parte din societatea cooperativelor agricole,
sub rezerva acceptării de către consiliul de administraţie, aceste persoane
putând fi persoane fizice sau juridice interesate de activitatea cooperativei
agricole.
Capitalul social al cooperativelor şi al uniunilor acestora asociat cu
aportul de fonduri al persoanelor asociate care nu fac parte din societatea
cooperativelor agricole se divide în două fracţiuni, făcându-se distincţie între
aportul de fonduri al cooperatorilor asociaţi şi cel al persoanelor asociate care
nu fac parte din societatea cooperativelor agricole.
Acţiunile persoanelor asociate care nu fac parte din societatea
cooperativelor agricole participă în mod egal cu acţiunile cooperatorilor asociaţi
la revalorizarea părţilor sociale, precum şi la partajul activului net rezultat din
lichidare.
Persoanele asociate care nu fac parte din societatea cooperativelor
agricole sunt răspunzătoare pentru datoriile sociale în concurenţă doar cu
aportul de fonduri al acestora.
Persoanele asociate care nu fac parte din societatea cooperativelor
agricole trebuie să fie informate cu privire la evoluţia afacerilor în cadrul
societăţii sau uniunii acestor societăţi (articolul 522-4).
Terţi care nu fac parte din societăţile cooperativelor agricole
În condiţiile în care statutul prevede acest lucru, terţi care nu fac parte
din societăţile cooperativelor agricole pot fi admişi în cadrul societăţilor.
Operaţiunile efectuate cu asociaţi terţi care nu fac parte din societăţile
cooperativelor agricole fac obiectul unei contabilităţi speciale (articolul 522-5).
III. Federaţia cooperativelor
Cooperativele agricole şi uniunile acestora sunt obligate să adere la
federaţia cooperativelor, aprobată de către autoritatea administrativă şi
desemnată pentru revizuirea şi controlul funcţionării cooperativelor sub aspectul
conformităţii cu principiile şi normele legale.
Societăţile agricole în interes colectiv

I. Constituirea
Societăţile agricole în interes colectiv se pot constitui fie potrivit
dispoziţiilor Codului civil (art.1832 şi următoarele) în societăţi civile particulare,
fie conform dispoziţiilor Codului comercial în societăţi pe acţiuni şi societăţi cu
răspundere limitată.
Societăţile agricole în interes colectiv sunt destinate pentru a crea şi
gestiona instalaţiile şi echipamentele sau pentru a asigura servicii determinate
în interesul agricultorilor aparţinând unei zone rurale şi de o manieră generală
în interesul locuitorilor din aceeaşi zonă rurală (articolul 531-1).
II. Funcţionarea
Persoanele fizice sau juridice care au calitatea de agricultori sau
silvicultori, resortisanţi ai unui stat membru al Uniunii Europene, al căror
domiciliu sau sediu este situat în afara teritoriului Republicii Franceze, într-o
zonă care se învecinează cu circumscripţia din care face parte cooperativa
agricolă trebuie să aibă mai puţin de 4/5 din voturi în cadrul adunării generale a
societăţii agricole în interes colectiv.
Societăţile mixte în interes colectiv

Se pot constitui sub denumirea de societăţi mixte în interes colectiv,
societăţile comerciale care nu se supun statutului societăţilor cooperativelor
agricole, având ca obiect de activitate transformarea şi comercializarea
produselor agricole şi în care acţiunile deţinute trebuie să reprezinte cel puţin
30/100 din capitalul social, direct sau indirect, de asemenea, una sau mai multe
societăţi ale cooperativelor agricole sau uniuni ale acestor societăţi, precum şi
instituţiile sau grupurile profesionale agricole prevăzute la titlurile I, II, III şi IV
din Codul rural. Aceste societăţi pot beneficia de avantaje speciale, în
conformitate cu acordurile încheiate cu statul (articolul 541-1).
Grupurile de producători şi comitetele economice agricole

I. Organizaţiile de producători
În cadrul unei zone determinate, societăţile cooperativelor agricole şi
uniunile aceastora, societăţile agricole în interes colectiv, asociaţiile
producătorilor agricoli, societăţile cu răspundere limitată, societăţile anonime,
societăţile pe acţiuni, grupurile de interes economic pot fi recunoscute de
autorităţile administraţiei publice ca organizaţii de producători dacă:
1.În cadrul competenţelor lor, acestea au ca scop:
- să adapteze cantitatea şi calitatea producţiei la cererea pieţei;
- să introducă transparenţa tranzacţiilor şi stabilizarea preţurilor;
- să pună în aplicare trasabilitatea9;
- să promoveze metode de producţie acordând o atenţie deosebită
mediului.
2. Acoperă un sector sau sectoare complementare de producători
agricoli sau pot fi supuse unor regulamente comunitare de organizare a pieţei în
cadrul politicii europene agricole comune.
3. Pot demonstra un nivel al activităţii economice în conformitate cu
concentraţia operatorilor de pe piaţă.
4. Statutul lor să prevadă ca o parte sau întreaga producţie a membrilor
lor, asociaţi sau acţionari să fie alocată comercializării (articolul 551-1).
II. Comitetele economice agricole
În cadrul unei zone determinate, organizaţiile de producători şi
sindicatele agricole se pot grupa pentru a constitui un comitet economic
agricol.
Comitetele economice agricole stabilesc norme comune pentru membrii
lor.
Comitetele economice agricole contribuie la punerea în aplicare a
politicilor economice naţionale şi comunitare şi pot fi consultate cu privire la
orientarea politicii în sectorul care interesează (articolul 552-1).
***
9
Caracteristica unui sistem de asigurarea calității de a permite regăsirea istoricului, a
utilizării sau a localizării unei entități (produs, proces sau serviciu) prin identificări înregistrate.
În ceea ce priveşte exploataţia agricolă10, aceasta corespunde

organizării, pe loturi sau parcele, a suprafeţelor arabile disponibile, utilizate
pentru producţia agricolă.
Potrivit Codului rural, formele legale ale exploataţiei agricole sunt:
1. Exploataţia familială (ferma) cu responsabilitate personală;
2. Fermele agricole (grupurile agricole) de exploatare în comun a
terenurilor agricole.
Aceste grupuri presupun exploatarea în comun a tuturor activităţilor
asociaţilor săi.
Asocierea se realizează între persoane fizice majore şi nu poate reuni
mai mult de 20 asociaţi.
3. Ferma (exploataţia agricolă) cu responsabilitate limitată.
Una sau mai multe persoane fizice pot institui o societate civilă numită
"exploataţia agricolă cu responsabilitate limitată".
Dacă exploataţia agricolă cu responsabilitate limitată este constituită
dintr-o singură persoană, aceasta se va numi "asociat unic".
4. Asistenţa reciprocă între agricultori.
Se realizează între agricultori şi presupune schimbul de servicii în ceea
ce priveşte munca şi mijloacele de muncă.
Asistenţa reciprocă între agricultori poate fi ocazională, temporară sau
poate interveni în mod regulat.
Asistenţa reciprocă între agricultori reprezintă un contract cu titlu gratuit,
chiar dacă beneficiarul plăteşte furnizorului, tot sau o parte din cheltuielile
suportate de furnizor.
5. Contractele de integrare.
Sunt considerate contracte de integrare, toate contractele, acordurile sau
convenţiile încheiate între producătorul agricol sau un grup de producători
agricoli şi una sau mai multe întreprinderi industriale sau comerciale,
comportând obligaţia reciprocă de a furniza produse şi servicii.
În egală măsură, sunt considerate contracte de integrare, toate
contractele, acordurile sau convenţiile încheiate între una sau mai multe
întreprinderi industriale sau comerciale cu acelaşi producător agricol sau cu
acelaşi grup de producători agricoli, comportând obligaţia reciprocă de a furniza
produse şi servicii.
Consultanţa agricolă este realizată de reţeaua Camerelor agricole.

Camerele departamentale agricole
I. Instituţii şi atribuţii
Camerele departamentale agricole constituie în fiecare departament,
alături de stat, precum şi de celelalte colectivităţi teritoriale şi instituţii publice în
domeniu cărora le sunt afiliate, organe consultative, reprezentative şi
profesionale de interes agricol (articol L511-1).
Camerele departamentale agricole pot fi consultate de către instituţiile
publice (colectivităţile teritoriale) prevăzute la art. L511-1, cu privire la toate
chestiunile legate de agricultură, valorificarea producţiei agricole, sectorul
forestier, gestionarea zonelor rurale, prevenirea riscurilor naturale, dezvoltarea
zonelor naturale şi a peisajelor, precum şi protecţia mediului în spaţiul rural. În
plus, Camerele departamentale agricole pot emite avize şi formula propuneri, în
10
http://fr.ca.encarta.msn.com/encyclopedia_741536131/exploitation_agricole.html

limita competenţelor lor, cu privire la toate problemele ce vizează dezvoltarea

durabilă a agriculturii şi silviculturii şi pot promova sau participa la orice acţiune
cu scop şi obiective similare.
Camerele departamentale agricole îndeplinesc următoarele sarcini:
- asigură elaborarea părţii departamentale a programului regional pentru
dezvoltare agricolă şi rurală;
- contribuie la stimularea şi dezvoltarea zonelor rurale;
- participă la definirea unor proiecte agricole;
- participă la elaborarea schemelor de coerenţă teritorială, a schemelor
sectoriale şi a planurilor locale de urbanism;
- pot fi consultate, în domeniul lor de expertiză, de către colectivităţile
teritoriale, cu privire la elaborarea proiectelor de dezvoltare economică;
- în domeniul silviculturii îşi exercită competenţele în conformitate cu
dispoziţiile Codului forestier;
- consolidează, coordonează şi codifică cutumele şi uzanţele locale cu
caracter agricol, care sunt frecvent utilizate ca bază pentru hotărârile
instanţelor judecătoreşti. Practicile codificate sunt supuse aprobării de către
departamente (articolul L 511-3).
În cadrul misiunilor de stimulare şi dezvoltare teritorială rurală, Camerele
departamentale agricole:
- elaborează şi pun în aplicare, singure sau împreună cu celelalte
instituţii din reţea, programe de interes general;
- creează şi administrează un centru specializat pentru titularii de
activităţi agricole, centru care le acordă consultanţă agricolă în vederea
dezvoltării lor. Condiţiile potrivit cărora, Camerele departamentale agricole
păstrează şi utilizează informaţiile primite în exercitarea acestei misiuni sunt
stabilite prin decret;
- pot efectua, prin delegare din partea statului şi în condiţiile legii, sarcini
cu privire la colectarea, prelucrarea şi stocarea datelor individuale referitoare la
exploataţiile agricole cu scopul de a simplifica procedurile adiminstrative care le
sunt aplicabile (articolul L511-4).
Camerele departamentale agricole pot face parte din asociaţii, sindicate,
cooperative agricole şi, în general, din toate grupurile care au drept obiect de
activitate domeniul agricol, în măsura în care reglementările legale în vigoare,
aplicabile acestor organisme permit acest lucru.
Camerele departamentale agricole pot participa, cu acordul autorităţii
superioare, la înfiinţarea sau la capitalul societăţilor pe acţiuni, în condiţiile în
care această chestiune intră în cadrul competenţelor lor legale. Consiliul de
administraţie al acestor societăţi trebuie să includă un reprezentant din fiecare
Cameră departamentă agricolă participantă (articolul L 511-5).
II. Componenţa
Membrii Camerele departamentale agricole sunt aleşi pentru o perioadă
de 6 ani. Ei pot fi realeşi (articolul L 511-7).
III. Alegerile
Instanţele judecătoreşti au competenţa de a soluţiona cererile cu privire
la stabilirea listelor electorale pentru Camerele agricole (articolul L 511-8).
Alegerilor desfăşurate pentru stabilirea membrilor Camerelor agricole le
sunt aplicabile dispoziţiile penale prevăzute în Codul electoral (articolul L 511-
9).
IV. Funcţionarea
Autoritatea superioară se poate pronunţa prin decret cu privire la

anularea tuturor acţiunilor sau deliberărilor străine atribuţiilor legale ale
Camerelor agricole sau contrare legilor şi ordinii publice (articolul 511-10).
Camerele departamentale agricole care încalcă reglementările legale
prevăzute de Codul rural pot fi dizolvate prin decret al Consiliului de Miniştri
(articolul L 511-11).
Camerele regionale pentru agricultură
Instituţii şi atribuţii
Camerele regionale pentru agricultură sunt organe consultative,
reprezentative şi profesionale de interes agricol.
Pot fi consultate de către instituţiile publice (colectivităţile teritoriale) cu
privire la toate chestiunile de interes regional, legate de agricultură, valorificarea
producţiei agricole, amenajarea teritoriului şi protecţia mediului. În plus,
Camerele regionale pentru agricultură pot emite avize şi pot face propuneri, în
limita competenţelor lor, cu privire la dezvoltarea durabilă a teritoriului şi pot
promova sau participa la orice acţiune cu scop şi obiective similare.
Camerele regionale pentru agricultură îndeplinesc următoarele sarcini:
- asigură elaborarea şi coordonarea programelor regionale de dezvoltare
agricolă şi rurală;
- orientează şi coordonează acţiunile comune efectuate de către
Camerele departamentale agricole;
- contribuie la elaborarea politicii contractuale între stat şi regiuni,
schemele de amenajare a teritoriului şi gestionarea resurselor naturale care
interesează regiunile;
- sunt consultate atunci când sunt stabilite planurile regionale pentru
dezvoltarea formării profesionale a tinerilor şi adulţilor;
- contribuie, în domeniul lor de expertiză, la elaborarea programelor
regionale europene şi a politicii regiunilor în domeniul economic (articolul 512-
1).
Camerele regionale pentru agricultură contribuie la stimularea şi
dezvoltarea zonelor rurale. Ca atare:
- elaborează şi pun în aplicare, singure sau împreună cu celelalte
instituţii din reţea, programe de interes general al căror domeniu de aplicare
depăşeşte cadrul departamental;
- pot efectua, prin delegare din partea statului în condiţiile stabilite prin
decret, sarcini cu privire la colectarea, prelucrarea şi stocarea datelor
individuale referitoare la exploataţiile agricole cu scopul de a simplifica
procedurile adiminstrative care le sunt aplicabile (articolul L 512-2).
Adunarea permanentă a Camerelor pentru agricultură
Organizarea şi funcţionarea
Adunarea permanentă a Camerelor pentru agricultură este, alături de
autorităţile publice, organul consultativ şi reprezentativ pentru interese generale
şi speciale din agricultură.
Adunarea permanentă a Camerelor pentru agricultură poate fi consultată
de către autorităţile publice în legătură cu toate chestiunile care se referă la
agricultură, valorificarea producţiei agricole, sectorul forestier, protecţia şi
dezvoltarea durabilă a resurselor naturale şi amenajarea teritoriului.
Aceasta îndeplineşte următoarele sarcini:
- contribuie la definirea orientărilor şi a condiţiilor pentru punerea în
aplicare a politicilor agricole, de dezvoltare rurală şi a mediului, definite de către
stat sau la nivelul Uniunii Europeane;
- sprijină cooperarea în ceea ce priveşte dezvoltarea agriculturii în ţările

terţe (articolul 513-1).
Adunarea permanentă a Camerelor pentru agricultură asigură stimularea
întregii reţele a Camerelor pentru agricultură, împreună cu autorităţile publice.
Ca atare:
- elaborează şi pune în aplicare, singură sau împreună cu celelalte
instituţii din reţea, programe de interes general al căror domeniu de aplicare
depăşeşte cadrul regional;
- creează în beneficiul tuturor instituţiilor din reţea, servicii comune ale
căror reguli de funcţionare şi finanţare sunt stabilite prin decret;
- elaborează norme comune pentru stabilirea datelor bugetare şi a
datelor contabile, precum şi a indicatorilor comuni de management. Aceste
norme şi indicatori, aprobate de autoritatea de reglementare în domeniu se
aplică tuturor instituţiilor din reţea;
- dă Camerelor pentru agricultură concursul pentru funcţionarea
acestora, cât şi pentru acţiunile lor în domeniul tehnic, juridic, economic şi
financiar;
- reprezintă toate instituţiile reţelei în materie socială şi semnează, în
numele lor, toate acordurile naţionale pe care le-a negociat, după ce au fost
aprobate în cadrul sesiunii (articolul 513-2).
Adunarea permanentă a Camerelor pentru agricultură este compusă din
preşedinţii Camerelor departamentale şi regionale pentru agricultură, care pot fi
supliniţi de un delegat ales în fiecare Cameră.
Adunarea Permanentă a Camerelor de agricultură este o instituţie
publică cu personalitate juridică (articolul 513-4).
Camerele pentru agricultură pot, în circumscripţia lor, să realizeze acţiuni
de interes general, potrivit competenţelor lor, de a crea sau subvenţiona toate
instituţiile, agenţiile sau serviciile de utilităţi agricole, toate întreprinderile
colective de interes agricol (articolul 514-2).
Fiecare întreprindere din reţeaua Camerelor pentru agricultură este
dotată cu un buget unic (articolul 514-2).
GERMANIA
Agricultura este un sector important pentru garantarea securităţii

alimentare a ţării, dar asigură şi locuri de muncă, producând bunuri de zeci de
miliarde de euro. Peste 80% din teritoriul Germaniei este utilizat pentru
cultivarea pământului şi ca teren forestier. Ca şi alte ramuri ale economiei,
agricultura a cunoscut profunde schimbări structurale în a doua jumătate a
secolului al XX-lea.
Între 1949 şi 1997, numărul fermelor a scăzut continuu în Europa, pe
măsură ce mecanizarea a câştigat tot mai mult teren şi a crescut
productivitatea.
Dacă în anul 1950 un lucrător agricol producea hrană pentru 10
persoane, în 1996 el produce pentru 108 persoane.
Mulţi fermieri au părăsit agricultura, orientându-se spre sectorul
industrial şi al serviciilor.

În fosta Germanie de vest au predominat fermele familiale, iar în 1997

87% din fermieri lucrau pe suprafeţe mai mici de 62 hectare.
Fermele individuale au câştigat teren pe teritoriul fostei RDG.
Produsele agricole de bază includ: laptele, carnea de porc, de vită şi de
pui, cartofii, grâul, orzul, varza, sfecla de zahăr. În anumite regiuni un rol
important îl joacă vinul, fructele, legumele şi alte produse horticole. Producţia
agricolă variază de la o regiune la alta. Terenurile din nordul Germaniei, dar şi
cele din est, se pretează pentru cultura cerealelor şi a sfeclei de zahăr. În zone
de deal şi munte se produc legume, lapte, carne de porc, vită şi pasăre.
Grădinile de zarzavat şi livezile înconjoară majoritatea oraşelor. Văile
râurilor, în special Rin şi Main, sunt acoperite cu vii. Germania are un nivel
ridicat al exporturilor de produse agricole. Mare parte a politicii de piaţă şi de
preţuri a Germaniei se regăseşte în politica comunitară. Reformele agricole
comunitare din 1992 au înlocuit preţurile artificiale cu subvenţii guvernamentale,
introducând controale stricte asupra volumului producţiei.
Reformele au promovat metode mai eficiente de practicare a agriculturii
şi o producţie agricolă mai sigură din punct de vedere ecologic.
Guvernul federal şi cel la nivel de land asigură asistenţă financiară
pentru dezvoltarea agriculturii, eficienta utilizare a solului, revitalizarea satelor şi
dezvoltarea infrastructurii.
Zonele defavorizate au beneficiat de fonduri speciale, unde sectorul
agricol era un important factor economic şi social. Solicitările guvernului pentru
practici agricole performante au impus ca fertilizarea culturilor să nu
depăşească un anumit nivel, iar fermierii care utilizează metode „prietenoase”
pentru mediu au primit compensaţii băneşti, ca recunoaştere şi promovare a
acţiunii lor.
Numărul fermelor a scăzut constant de la 1,6 milioane în 1950 la
630.000 în 1990. În fosta RDG, existau 5.100 cooperative agricole de producţie.
După reunificare, circa ¾ din fostele cooperative au rămas cu statutul de
parteneriate, acţionariate, cooperative. Celelalte au fost retrocedate foştilor
proprietari sau au fost vândute, devenind aproximativ 14.000 de ferme private.
Fermele de tip familial sunt cele care predomină. În cele 630.000 de ferme
lucrează 750.000 de angajaţi permanenţi. Există însă mulţi lucrători angajaţi cu
timp parţial de lucru.
Deşi numărul fermelor a scăzut, a crescut productivitatea muncii prin
utilizarea metodelor mai eficiente de producţie.
Legislaţia agricolă este, începând cu anii ’60, elaborată la nivel
comunitar, după îndelungi negocieri între producători şi consumatori. Scopul
este acela de a obţine un echilibru între veniturile fermelor şi preţurile de
vânzare. În acest sens, a fost elaborată politica agricolă comună, cu un
program de subvenţii, de care beneficiază atât fermierii germani, cât şi alţi
fermieri europeni.
1) Compania germană pentru agricultură avea, la finele anului 2005,
circa 17.000 de membri. Obiectivul acestei companii este practicarea unei
agriculturi pe baze ştiinţifice, ţinând cont de progresele tehnologice. Compania
este una non-profit şi se autofinanţează, beneficiind şi de subvenţii publice, fiind
independentă din punct de vedere economic şi politic.
Compania germană pentru agricultură promovează în rândul fermierilor
germani noua tehnologie agrară şi stimulează implementarea experienţelor pozitive.
Această companie organizează expoziţii precum:

– Agritehnica – aceasta este o expoziţie internaţională de tehnică

agricolă, organizată la fiecare doi ani, la Hanovra.
– Euro animal – expoziţie internaţională organizată la fiecare doi ani,
la Hanovra.
– Anuga Food Tec – organizată în cooperare cu târgul de la Köln.
Este un târg internaţional de comerţ al produselor alimentare şi tehnologiei în
domeniu, organizat la fiecare trei ani.
Ministerul federal pentru alimentaţie, agricultură şi protecţia
consumatorului a purtat iniţial titulatura de Ministerul pentru alimentaţie,
agricultură şi păduri. Protecţia consumatorului a fost transferată de la Ministerul
sănătăţii.
Criza „vacii nebune” a determinat readucerea în discuţie şi promovarea
conceptului de agricultură organică.
Germanii au redus cu 50% consumul de carne bovină, după
descoperirea cazurilor de contaminare pe teritoriul ţării.
În prezent, fermierii germani sunt chemaţi să aplice tot mai mult
tehnologiile care se bazează pe agricultura organică.
Agricultura organică presupune absenţa îngrăşămintelor chimice şi a
utilizării hormonilor în fermele zootehnice, a hranei proteice şi utilizarea a foarte
puţine antibiotice.
În Germania, 3% din fermieri utilizează aceste metode, iar până în anul
2010 se preconizează atingerea nivelului de 20%.
2) Asociaţia fermierilor germani a manifestat deschidere faţă de
cerinţele agriculturii organice, subliniind însă faptul că cea care va decide
viitoarele orientări va fi piaţa. Pentru scăderea preţurilor produselor ecologice
este însă important ca tot mai mulţi fermieri să adopte acest tip de agricultură.
În fiecare Land funcţionează asociaţii ale fermierilor germani care, prin
cele circa 500 de filiale locale, se ocupă de aspecte financiare, impozite,
aspecte sociale corelate activităţii agricole etc., reprezentând veriga de legătură
între fermierii locali şi autorităţile de la nivelurile superioare. Fiind cele mai
apropiate de producătorii locali, asociaţiile iau cunoştinţă de problemele
acestora, putând interveni pentru îmbunătăţirea situaţiei sau rezolvarea
problemelor, după caz.
3) Consultanţă în domeniul agro-alimentar oferă, de peste 30 de ani,
AFC Consultants International – Germany, concentrându-se pe industria
agricolă şi alimentară.
4) O altă asociaţie este cea pentru comercializarea fructelor (DFHV),
organizaţie naţională care reprezintă interesele companiilor din domeniul
comercializării legumelor şi fructelor, pornind de la comercializarea en-gros sau
cu amănuntul, activităţi de import-export, companiile membre producând 80%
din producţia germană în domeniu.
Agricultura „biodinamică” a fost introdusă încă din 1924 în Germania.
Principiul de bază este acela al gestionării producţiei agricole în armonie cu
natura, considerând ansamblul om, floră, faună şi pământ ca pe un tot.
Agricultura organică urmăreşte buna utilizare a solului, a rezervelor de
apă, protecţia florei şi faunei, a biodiversităţii.
Legea privind agricultura organică (2002), cu modificările şi completările
ulterioare, stipulează că organele de inspecţie şi control trebuie să sesizeze
autorităţile competente asupra încălcărilor legislaţiei UE în domeniu într-o
anumită unitate productivă. Land-urile au competenţa de a decide în privinţa
organelor de control. Organele de control au obligaţia să facă cunoscute
obiectivele avute în vedere la control, atât autorităţilor competente, operatorilor

economici, cât şi consumatorilor.
Land-urile pot delega anumite inspecţii, în totalitate sau parţial,
organelor de control din acel Land, inclusiv unor organe private de control.
5) Agenţia federală pentru agricultură şi alimentaţie are competenţe în:
– aprobarea organelor private de control;
– acordarea de autorizaţii pentru comercializarea produselor organice
importate;
– aprobarea provizorie a utilizării unor ingrediente neorganice de
origine agricolă.
Toate unităţile de alimentaţie publică care utilizează produse ecologice
sunt supuse verificării în ceea ce priveşte conformitarea cu legislaţia UE în
domeniu. Încălcarea acestor prevederi (inclusiv etichetarea frauduloasă) atrage
pedeapsa cu închisoare de un an sau amendă de până la 30.000 de euro.
6) Societatea agricolă germană (DLG) este o organizaţie care are ca
obiect de activitate industria agricolă din Germania. Societatea a fost creată în
1885 şi avea, în anul 2007, peste 17.000 de membri. Principalul său obiectiv
este acela de a promova progresul tehnic în industria agricolă germană, inclusiv
stabilirea unor standarde în domeniu.
Principalele sale activităţi sunt:
– organizarea unor evenimente specifice domeniului (mese rotunde,
conferinţe etc.);
– consultanţă de specialitate;
– publicarea de cărţi, broşuri, articole de specialitate;
– testarea produselor alimentare;
– testarea maşinilor agricole;
– participarea la târguri şi expoziţii internaţionale de profil.
În domeniul producţiei vinicole, DLG a stabilit criterii de clasificare
oficială la scară regională şi naţională. DLG acordă şi premii pentru îndeplinirea
anumitor standarde de vinificaţie.
În privinţa protejării varietăţii plantelor,îÎn Germania este în vigoare
Legea privind protejarea varietăţii plantelor, cu amendamentele din 1997 care,
la capitolul 1 stabileşte condiţiile şi conţinutul conceptului de „protecţie a
varietăţii plantelor”.
Federaţia Camerelor pentru agricultură şi Societatea germană pentru
agricultură, ca şi Asociaţia agricultorilor bavarezi s-au alăturat Asociaţiei
Camerelor pentru agricultură. Această Asociaţie colaborează cu alte organizaţii
agricole.
Asociaţia coordonează şi moderează cooperarea între membri şi
diferitele administraţii agricole în provinciile în care nu există Camere pentru
agricultură.
Această Asociaţie face legătura între ministerele federale şi Camerele
pentru agricultură, sprijină comunicarea, schimbul de informaţii şi experienţe
profesionale, avizând proiectele legislative în domeniu.
Asociaţia este în legătură cu Camerele pentru agricultură europene şi
cu Comitetul organizaţiilor profesioanale agricole din UE.Organigrama poate fi
consultată la: http://www.landwirtschaftskammern.de/pdf/organigramm.pdf
Camera pentru agricultură din Saxonia inferioară reprezintă un actor

principal în zonele rurale din această regiune. Obiectivele acestei Camere sunt:
viaţa, activitatea şi pregătirea în domeniu a populaţiei implicate în agricultură,
silvicultură şi horticultură. Camera are expertiză profesională, este neutră şi

acţionează pe principiul autoguvernării, având competenţe într-o largă gamă de
domenii incluzând: consultanţă, sprijin financiar şi pregătire profesională.
Consultanţa include activităţi de cercetare în domeniu, precum şi analiză de
piaţă, asigurând informări privind piaţa. Camera organizează circa 500 de
seminarii anual, dar şi cursuri de pregătire profesională.
Camera are competenţe în domeniu normativ. Adunarea Camerei este

cel mai înalt for de decizie, având mandat de şase ani. Două treimi din cei 168
de membri onorifici sunt antreprenori agricoli, iar restul sunt angajaţi în sectorul
agricol. La fiecare trei ani se aleg preşedintele şi membrii consiliului de
administraţie.
Camera pentru agricultură este finanţată prin taxe şi alte venituri (41%),
venituri provenind de la întreprinderi care sunt solicitate să contribuie financiar
(17%) şi venituri provenind de la autorităţile Land-ului (42%). Bugetul total este
de circa 154 de milioane de euro (conform veniturilor alocate în anul 2009).
SPANIA
Până în anii ’60, agricultura şi zootehnia au reprezentat pilonul principal

al economiei spaniole dar, în prezent, numai 5% din populaţia activă este
ocupată în agricultură.
Principalele culturi sunt cele de grâu, sfeclă de zahăr, porumb, cartofi,
orz, ovăz, orez, roşii, ceapă şi măsline. Cultura viţei de vie ocupă suprafeţe
extinse, precum şi livezile de citrice şi măslini. Condiţiile climatice şi topgrafice
fac necesară irigarea culturilor, Planul naţional de irigaţii făcând posibilă
tranformarea unor zone aride în suprafeţe cu productivitate agricolă
semnificativă.
În valea Ebrului se pot întâlni proiecte combinate de irigaţii şi proiecte
hidroelectrice.
Prin Planul Badajoz au fost create sisteme de irigare care au permis
culturi în arida regiune Extremadura.
În Spania, suprafaţa cultivată este de circa 18 milioane de hectare, din
care 3,7 milioane reprezintă culturi irigate.
Producţia de legume şi fructe reprezintă circa jumătate din producţia
agricolă spaniolă. Viţa de vie şi culturile de măslini au o deosebită importanţă
atât din punct de vedere al utilizării solului, al ocupării forţei de muncă, cât şi al
exportului.
Diferenţele climatice au dus la o producţie diferenţiată, în funcţie de
regiune.
Procesul de modernizare înregistrat în agricultura spaniolă a cunoscut o
puternică accelerare după integrarea în Uniunea Europeană astfel încât, în
ultimul deceniu, se constată o concentrare a exploataţiilor agricole mici,
crescând suprafaţa celor rămase, înregistrându-se şi mărirea randamentului la
hectar.

Această tendinţă este legată şi de specializarea productivă. Analiştii

remarcă, totuşi, o anumită rămânere în urmă care se reflectă într-un scăzut
aport economic al exploataţiilor agricole.
Din punct de vedere al ocupării forţei de muncă, se fremarcă
preponderenţa populaţiei feminine.
Marea majoritate a exploataţiilor agricole au ca titular o persoană fizică;
multe fiind exploataţii agricole familiale – circa ¾ din total.
În ultimul deceniu a crescut semnificativ numărul exploataţiilor având ca
titular o persoană juridică. Trebuie menţionat rolul crescând al formulelor
asociative şi al cooperativelor, care evidenţiază importantul rol social şi
economic pe care îl au în reconfigurarea agriculturii.
Agricultura spaniolă este caracterizată prin prezenţa semnificativă a
proprietăţii. Suprafaţa arendată a crescut în anii ’90 la 2,2 milioane de hectare,
însemnând o trecere de la 20% la 27% din suprafaţă.
Ministerul agriculturii, pescuitului şi alimentaţiei a înglobat Ministerul
mediului numindu-se, în prezent, Ministerul mediului înconjurător, mediului rural
şi marin.
Activitatea fermierilor spanioli este importantă pentru economia ţării şi
pentru dezvoltarea rurală. Analiştii apreciază că suprafaţa cultivată cu culturi
permanente este cea mai mare din Europa. Circa 6% din lucrătorii spanioli sunt
angajaţi în agricultură, producând aproximativ 3% din PIB.
Există 1.210.000 de ferme, din care 4% au mai mult de 100 de hectare.
Suprafaţa medie a unei ferme este de 21 ha – faţă de o medie europeană de
18,5 ha. Suprafaţa medie a fermelor de cereale este de 40 ha, ale celor de
legume este de 6 ha. În Spania, 27% din suprafaţa agricolă este arendată.
Spania produce mai mult ulei de măsline decât Italia, exportă mai mult
vin decât Franţa, ocupă locul doi în Europa şi locul opt în lume în domeniul
recoltelor ecologice. Vârsta medie a fermierilor spanioli este de 55 ani.
Ministerul agriculturii intenţionează ca 1 milion de hectare să fie
destinate producerii de biocombustibili11.
Asocierea producătorilor este o formulă menită să promoveze
modernizarea structurilor agroalimentare, dispunând de organizaţii care
gestionează într-o formă adecvată resursele materiale şi umane, într-o
concurenţă loiala cu agenţii oomerciali, obţinând valoare adăugată care,
acţionând individual, nu s-ar putea obţine.
Formele de asociere agricolă se pot clasifica în :
1) Societăţi comerciale - trebuie să fie înscrise la Registrul Comerţului
(pentru societăţi obişnuite: Codul Comerţului art. 116, 122.1,125-144, 170-174,
218-238 ).
Pentru alte tipuri de societăţi se aplică legi speciale.
2) Forme bazate pe Codul Comerţului:
În funcţie de cota de participare (art. 239-243 )
3) Societăţi civile (art.1665-1708 din Codul Civil)
4) Forme bazate pe Codul Civil:
Co-proprietate (art. 392-406)
Co -proprietate familială (Legea 49/81)
Co-proprietate matrimonială ( art. 42-107 si 1315-1444)
Co-proprietate prin moştenire (art. 1501)
Co-proprietate de uzufruct (art.467-529)
11
Conform datelor furnizate de Reuters în ianuarie 2007
5) Forme pentru care se aplică legislaţie specială

Asociere pentru irigaţii ( Legea Apelor 29/86)
Consorţii silvice (Legea 5/77)
Comunităţi învecinate (Legea Administraţiei locale)
Grupări de producători agricoli ( Legea 29/72)·
Grupări de gestionare a exploataţii
Grupări pentru achiziţia in comun de maşini agricole
Exploataţii asociative (Legea 19/95, Decretul Regal 204/96)
În Spania, formele asociative de bază sunt: Cooperativele agricole şi
Societăţile agrare (SAT).
Camerele agricole funcţionează în baza Legii nr. 18/2005 privind regimul
juridic al Camerelor Agricole in Spania12.
Printre formele asociative pot fi menţionate:
1) Uniunea micilor agricultori şi crescători de animale este o organizaţie
tânără şi dinamică, aflată în slujba agriculturii de tip familial. Printre serviciile
oferite, pot fi menţionate:
– demararea afacerii pentru tineri;
– elaborarea planurilor de îmbunătăţire a exploataţiei agricole;
– furnizarea asigurărilor agricole;
– intermedierea ajutoarelor pentru agricultori;
– asigurări sociale pentru membrii săi;
– acordarea de consultanţă juridică, fiscală şi economică;
– pregătirea şi perfecţionare profesională – în colaborare cu instituţii
specializate – a lucrătorilor agricoli în domenii ca: gestionarea
exploataţiilor agricole, hrănirea animalelor, normativa sanitară,
siguranţa şi igiena exploataţiilor etc.
2) Asociaţia spaniolă pentru agricultura de valorificare şi conservare a
solului din Cordoba a fost înfiinţată în anul 1995 ca entitate fără scop lucrativ,
având sediul, în prezent, în cadrul Centrului de cercetare şi formare în domeniul
agrar.
Această asociaţie are printre obiective:
– răspândirea informaţiei specifice în rândul agricultorilor şi
tehnicienilor agricoli asupra tehnicilor care permit conservarea
solului şi a biodiversităţii, în contextul unei dezvoltări durabile a
agriculturii;
– stimularea dezvoltării şi cercetării aspectelor privind agricultura de
conservare a biodiversităţii solului.
Pentru realizarea acestor obiective se desfăşoară diverse activităţi,
precum:
– organizarea de congrese, cursuri şi conferinţe;
– promovarea schimburilor de informaţii între persoane şi organizaţii;
– colaborarea cu organizaţii naţionale şi internaţionale cu obiective
similare sau complementare;
– răspândirea informaţiilor tehnice;
– transferul informaţiilor tehnico-ştiinţifice care servesc obiectivelor.
3) Uniunea crescătorilor de animale şi a agricultorilor din zone de munte
din Cantabria.
12
http://noticias.juridicas.com/base_datos/Admin/l18-2005.html

4) Fundaţia „Prietenii albinelor” – are asociaţii în fiecare comunitate

autonomă.
5) Asociaţia interprofesională pentru lămâi şi grapefruit are scopul de a
stimula producţia, comercializarea şi industrializarea acestor citrice.
6) Asociaţia sectorului de prelucrare a bumbacului furnizează informaţii
pentru membrii săi.
7) Asociaţia crescătorilor de bovine – furnizează informaţii şi asigură
formare în domeniul zootehnic.
8) Confederaţia cooperativelor agricole din Spania reuneşte 4.500 de
cooperative.
9) Site-ul web Intercun.org referitor la carnea de iepure.
În Andalucίa îşi desfăşoară activitatea un sindicat al lucrătorilor agricoli
şi ai celor care desfăşoară activităţi în mediul rural, care îşi propune (art. 6 din
Statut) să apere interesele profesionale, socio-economice, politice, sindicale şi
etice ale lucrătorilor din mediul rural.
Art. 9 din Statut stipulează drepturile membrilor, în timp ce îndatoririle
sunt prevăzute la art. 10.
Centrul tehnologic ainîa furnizează consultanţă în domeniul mediului
înconjurător, proiectării, asistenţei juridice, studiului pieţii, controlului calităţii
produselor, tehnologiilor de producţie, comerţului electronic, consultanţei în
domeniul tehnologiei informaţiilor, siguranţei alimentare, producţiei, marketing-
ului, analizei de risc etc.
Legea nr. 3/2004 prin care se stabilesc măsuri de luptă împotriva
întârzierii plăţilor în operaţiunile comerciale pleacă de la transpunerea Directivei
35/2000/CE a Parlamentului European şi a Consiliului UE prin care se stabilesc
mijloace de combatere a întârzierii plăţilor în operaţiunile comerciale – inclusiv
cu produse agroalimentare.
Agricultura organică a fost reglementată prin standardele din „Vida
Sana” (1982 şi 1984) şi Coordonarea agriculturii organice CAE din 1984 şi
1985.
În Spania, agricultura organică a fost reglementată oficial în 1989 prin
reglementările naţionale privind denumirea „agricultură organică”, în vigoare
până la Reglementarea nr. 2092/91 privind agricultura organică.
În anul 1989 a fost adoptată o lege la nivel naţional cu privire la criteriile
de etichetare a produselor organice şi a fost înfiinţat Consiliul de reglementare
în agricultură.
Decretul Regal nr. 1852/1993 a introdus o nouă reglementare
referitoare la agricultura organică, având la bază Reglementarea CEE nr.
2092/91, iar regiunile spaniole şi-au asumat răspunderea monitorizării
producţiei organice. Prin Decretul Regal nr. 1852/1993 a fost înfiinţat Grupul de
consultanţă (CRAE) al Ministerului agriculturii, pescuitului şi alimentaţiei. Grupul
include acţionari în domeniul agriculturii organice, autorităţi regionale şi
centrale, ca şi directori ai organelor publice regionale de certificare.
CRAE a înfiinţat diferite grupuri de lucru, unul din cele mai importante
fiind cel pentru „Reglementări, monitorizare şi control”, care a elaborat un set de
şase standarde pentru domeniile acoperite de Reglementarea nr. 2092/91,
majoritatea în producţia organică animală. Cele mai importante domenii sunt:
– standarde pentru producţia de carne de iepure;
– standarde pentru procesarea hranei pentru animale;
– standarde pentru procesarea laptelui;
– standarde pentru procesarea cărnii şi produselor din carne;
– standarde privind carnea de căprioară;

– standarde privind acuacultura.
Aceste standarde sunt adoptate şi implementate de către autorităţile
competente – cu caracter voluntar – la nivel regional.
Autorităţile regionale pot elabora şi propriile standarde în anumite
domenii.
În anul 2006, grupul de lucru a elaborat standarde pentru vin, împreună
cu acţionarii din domeniu, standarde adoptate ulterior la nivel naţional.
Agricultura organică a fost stimulată şi prin organizarea fermierilor în
cooperative.
În prezent, sectorul agriculturii organice este complex, caracterizat
printr-o producţie înalt diversificată în toate regiunile. Agricultura organică a fost
sprijinită şi prin asigurarea de contracte pentru produsele care au piaţă de
desfacere.
Organizaţiile fermierilor care practică agricultura tradiţională au, în
prezent, sectoare care oferă sprijin fermierilor, furnizându-le informaţia
necesară trecerii la agricultura organică.
Până în anul 1980, marile suprafeţe (latifundios) şi micile suprafeţe
(minifundios) caracterizau structura proprietăţii în agricultură. La recensământul
agricol din 1982 s-a evidenţiat faptul că 50,9% din terenul agricol era constituit
din proprietăţi de peste 200 de hectare, reprezentând 1,1% din cele 2,3
milioane de ferme, în timp ce 61,8% din numărul fermelor avea suprafeţe sub 5
ha, iar 25% din numărul fermelor aveau mai puţin de 1 ha.
Minifundios erau mai numeroase în nord şi nord-vest, latifundiile fiind
concentrate în sud.
Culturile s-au făcut în zone neirigate (secano) şi în zone irigate
(regadio). Suprafeţele irigate furnizează 45% din producţie şi 50% din producţia
de export.
Producţia de carne pentru consum a devenit o ramură importantă a
activităţii fermelor.
Politica agricolă comună a urmărit şi urmăreşte dezvoltarea sectorului
agricol din statele membre, o parte importantă a fondurilor alocate revenind
Spaniei. Zonele mai slab dezvoltate ale sectorului agricol din Spania sunt
protejate printr-un sistem de subvenţionare a preţurilor.
O analiză a producţiei agricole din diferite regiuni ale Spaniei
evidenţiază puternice diferenţe regionale – începând de la deosebiri
pedoclimatice, până la starea infrastructurii.
Comunitatea autonomă Extremadura acordă consultanţă cu privire la
organizaţiile de producători, în baza art. 10 al Reglementării CE nr. 1432/2003
şi a reglementării nr. 2200/2006 a Consiliului UE, referitoare la organizaţiile de
producători.
În cazul organizaţiilor producătorilor transnaţionali este necesar să se
realizeze un schimb de informaţii între statele membre, în scopul de a se
asigura că toţi producătorii sunt identificaţi şi că producedura permite
înlăturarea paralelismelor în comunicare, care să determine confuzie în
procesul de acordare a drepturilor privind plata unică.
Organizaţiile de producători respectă prevederile Legii de apărare a
concurenţei13, intrată în vigoare la 1 septembrie 2007.
13
Legea 15/2007 – http://vlex.com/vid/ley-julio-defensa-competencia-28768204
În Andalucia activează Organizaţia comună a pieţelor de desfacere a

uleiului de măsline.
Ministerul agriculturii a lansat aşa-numitele agro.mesaje, serviciu de
consultare a preţurilor prin intermediul telefonului mobil.
Organizaţiile de producători au un rol important în stabilirea denumirii
de origine protejată.
La nivelul comunităţilor autonome din Spania funcţionează aşa-numitele
Consejerias de Agricultura, având o activitate complexă şi care furnizează
inclusiv consultanţă în domeniul producţiei agricole şi zootehnice.

Fermieri

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Fermieri

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

SISTEMUL DE ORGANIZARE A FERMIERILOR ÎN UNELE STATE

DIN UNIUNEA EUROPEANĂ

Agricultura reprezintă un sector cu o importanţă economică şi socială

DIRECŢIA STUDII ŞI DOCUMENTARE LEGISLATIVĂ 1

DIRECŢIA STUDII ŞI DOCUMENTARE LEGISLATIVĂ 2

În perioada ce a urmat celui de-al doilea război mondial, scopul politicii

Agricultura continuă să reprezinte un sector important al economiei

De la aderarea Austriei la Uniunea Europeană, Comisia permanentă

DIRECŢIA STUDII ŞI DOCUMENTARE LEGISLATIVĂ 5

implementate. Măsurile au în vedere şi pregătirea în domeniu, marketing-ul,

DIRECŢIA STUDII ŞI DOCUMENTARE LEGISLATIVĂ 6

Agricultura a fost şi continuă să fie un segment important al economiei

Sisteme de organizare a fermierilor

Statutul reprezintă documentul fundamental al oricărei cooperativei.

DIRECŢIA STUDII ŞI DOCUMENTARE LEGISLATIVĂ 9

Dezvoltarea agriculturii organice5 în Cehia este percepută ca un succes

Serviciile de consultanţă agricolă

În Republica Cehă, printre organismele care sprijină, protejează şi

DIRECŢIA STUDII ŞI DOCUMENTARE LEGISLATIVĂ 11

Specificitatea organizării agriculturii în Franţa constă în faptul că

Sistemele de organizare a fermierilor

DIRECŢIA STUDII ŞI DOCUMENTARE LEGISLATIVĂ 12

Durata lor nu poate depăşi 99 de ani, cu excepţia prorogării.

DIRECŢIA STUDII ŞI DOCUMENTARE LEGISLATIVĂ 13

toate celelalte persoane juridice interesate de activitatea uniunii de cooperative

Societăţile agricole în interes colectiv

Societăţile mixte în interes colectiv

Grupurile de producători şi comitetele economice agricole

În ceea ce priveşte exploataţia agricolă10, aceasta corespunde

Consultanţa agricolă este realizată de reţeaua Camerelor agricole.

DIRECŢIA STUDII ŞI DOCUMENTARE LEGISLATIVĂ 16

limita competenţelor lor, cu privire la toate problemele ce vizează dezvoltarea

Autoritatea superioară se poate pronunţa prin decret cu privire la

- sprijină cooperarea în ceea ce priveşte dezvoltarea agriculturii în ţările

Agricultura este un sector important pentru garantarea securităţii

DIRECŢIA STUDII ŞI DOCUMENTARE LEGISLATIVĂ 19

În fosta Germanie de vest au predominat fermele familiale, iar în 1997

DIRECŢIA STUDII ŞI DOCUMENTARE LEGISLATIVĂ 20

– Agritehnica – aceasta este o expoziţie internaţională de tehnică

obiectivele avute în vedere la control, atât autorităţilor competente, operatorilor

Camera pentru agricultură din Saxonia inferioară reprezintă un actor

silvicultură şi horticultură. Camera are expertiză profesională, este neutră şi

Camera are competenţe în domeniu normativ. Adunarea Camerei este

Până în anii ’60, agricultura şi zootehnia au reprezentat pilonul principal

DIRECŢIA STUDII ŞI DOCUMENTARE LEGISLATIVĂ 23

Această tendinţă este legată şi de specializarea productivă. Analiştii

5) Forme pentru care se aplică legislaţie specială

DIRECŢIA STUDII ŞI DOCUMENTARE LEGISLATIVĂ 25

4) Fundaţia „Prietenii albinelor” – are asociaţii în fiecare comunitate

– standarde privind carnea de căprioară;

În Andalucia activează Organizaţia comună a pieţelor de desfacere a

DIRECŢIA STUDII ŞI DOCUMENTARE LEGISLATIVĂ 28

S-ar putea să vă placă și