Politica agricolă comună

Politica agricolă comună ( PAC ) este una dintre cele mai importante

politici comune , angajând aproximativ 39% din bugetul Uniunii Europene [1] . Este
prevăzut de Tratatul de instituire a Comunităţilor .

Istorie 
Cele șase țări care alcătuiau Piața Comună Europeană tocmai ieșiseră din război, în
care populația cunoștea situații de penurie alimentară foarte grave. În Germania , o
situaţie apropiată de foamete a continuat până în zorii anilor 1950 . Când partenerii din
acordul roman și-au trimis miniștrii agriculturii, înconjurați de mulțimi de colaboratori
tehnici, la Stresa între 3 și 11 iulie 1958 pentru a decide care va fi politica agricolă a
Mecului, ordinea guvernelor a fost în principiu una: să asigure certitudinea și abundența
aprovizionărilor, indiferent de situația care ar putea traversa piața mondială. Rivalitatea
acerbă dintre SUAÎntr-adevăr , URSS a făcut ușor previzibile dificultățile în tranzitul
maritim: imperativul era asigurarea hranei pentru toți europenii. Franța a profitat de
situație , conștientă de resursele sale agricole imense. Lucid, de Gaulle i-a ordonat
ministrului Pisani să forțeze Germania , care suferea încă din punct de vedere
psihologic din cauza înfrângerii, să plătească nota pentru succesul agricol
francez. Adenauer a trebuit să ordone ministrului său să accepte dictatul generalului
pentru a se alătura consorțiului.
Una dintre măsuri constă în stabilirea unor niveluri minime de preț pentru produsele
agricole, care generează surplusuri uriașe. Procedura obișnuită a UE este de a
plăti exportatorii pentru a vinde aceste produse în străinătate.
Istoria agriculturii în Piața Comună, care urma să devină Comunitatea Europeană și
apoi Uniunea Europeană, absorbind mai întâi Grecia , Anglia , Spania și Portugalia ,
apoi toate țările din estul continentului, este povestea succesului imens. a politicii
lansate la Stresa, încununată de acea abundență care a avut ca rezultat, între anii
1970 și 1980 , surplusuri extrem de greu de eliminat (vezi Supraproducția de unt în CEE
).). De-a lungul anilor, Consiliul de miniștri europeni a fost nevoit să lupte cu dificultăți
din ce în ce mai gigantice, mai ales împotriva unei opinii publice care a demonstrat clar
că refuză să finanțeze excedentele și a asediului concentrat al tuturor exportatorilor
mondiali, mai ales al Statelor Unite, care pretindea că exportă pe bogata piață
europeană. [2]
În 1992 a fost aprobat proiectul de reformă McSharry care urmărește să reducă
povara politicii agricole comunitare, care este atât de grea încât să pună în pericol
dezvoltarea altor politici.
În ultimii ani, organele Uniunii au schimbat radical politica tradițională, miniștrii
agriculturii putându-se lăuda că s-au dedat impulsurilor presei și ale opiniei
publice. Noile reglementări au redus drastic stimulentele de a produce. În timp ce
anterior veniturile fermierilor din UE erau susținute în principal de subvenții, începând cu
anii 1990 sistemul „cotelor de producție” a început să fie aplicat mai pe scară largă,
astfel încât să se garanteze fermierilor un nivel minim al prețurilor produselor și să se
distribuie în mod egal o cotă de producție garantată. între diferitele ţări comunitare. Cu
toate acestea, această politică a avut un rezultat substanțial negativ, în special pentru
Italia, care, nefiind în stare să obțină cote adecvate pentru capacitatea sa de producție
și nevoile sale interne, sectorul său agroalimentar a fost grav penalizat. Acest lucru se
datorează și faptului că țările mediteraneene nu au reușit să formeze un front comun
pentru a-și apăra nevoile specifice în sectorul agricol, spre deosebire de țările din nordul
Europei și Franța care au reușit să transforme politica agricolă comunitară în
favorizarea printr-o acţiune mai incisivă şi mai prezentă.

Asigurarea hranei pentru europeni

Fermierii și lucrătorii agricoli sunt inima sectorului agroalimentar – unul dintre cele
mai mari sectoare economice din UE. În prezent, UE numără 10 milioane de fermieri,
iar aproximativ 40 de milioane de locuri de muncă din sectorul prelucrării alimentelor, al
comerțului cu amănuntul de produse alimentare și al serviciilor alimentare depind de
agricultură.

Ca răspuns la cererea publică pentru un sector agricol durabil, fermierii europeni

trebuie să răspundă așteptării de a menține unele dintre cele mai înalte standarde de
siguranță, de mediu și de sănătate și bunăstare a animalelor din lume. Având în
vedere importanța sectorului agroalimentar și pentru ca agricultura UE să rămână
competitivă, sprijinul public pentru fermieri este vital.

În contrapartidă, consumatorii beneficiază de o aprovizionare constantă cu alimente

sigure și produse în mod durabil, la prețuri accesibile. Standardele de siguranță și
de calitate aplicabile în UE sunt printre cele mai stricte din lume. Acesta este unul dintre
bunurile publice furnizate de politica agricolă comună (PAC) a UE.

Pandemia de COVID-19
Fermierii s-au confruntat cu dificultăți ca urmare a pandemiei de COVID-19.
Asigurarea securității alimentare pentru cetățenii europeni în timpul crizei a reprezentat
o prioritate pentru UE. Măsurile de sprijinire a producătorilor de alimente au
asigurat o aprovizionare stabilă pe tot parcursul pandemiei.

Pentru a sprijini toți actorii implicați, Comisia a luat măsurile necesare:

 orientări pentru asigurarea eficienței lanțului de aprovizionare cu alimente,

inclusiv crearea de culoare verzi și măsuri pentru lucrătorii sezonieri
 măsuri de sprijin direct pentru fermieri și zonele rurale
 măsuri excepționale de sprijinire a piețelor
 simplificarea măsurilor PAC și sporirea flexibilității acestora
 Măsurile au fost luate în cadrul actualului ciclu de finanțare a PAC.

Ce este PAC?
Politica agricolă comună (PAC) a fost creată în 1962 de cele șase țări fondatoare ale
Comunităților Europene și este politica UE cu cea mai mare vechime. Aceasta
urmărește:

 să asigure aprovizionarea cetățenilor UE cu alimente sigure, de înaltă calitate și

la prețuri convenabile
 să garanteze un nivel de trai echitabil pentru fermieri
 să conserve resursele naturale și să respecte mediul înconjurător

Fiind o politică dinamică, PAC s-a adaptat, prin reforme succesive, la noile
provocări cu care se confruntă agricultura europeană. UE a creat și pus în aplicare
PAC pentru a face față unor provocări precum:

 asigurarea securității alimentare pentru toți cetățenii europeni

 abordarea fluctuațiilor de pe piețele mondiale și a volatilității prețurilor
 conservarea unor zone rurale prospere pe întreg teritoriul UE
 folosirea resurselor naturale într-un mod mai sustenabil
 contribuirea la atenuarea schimbărilor climatice

PAC este împărțită în doi piloni și are trei domenii principale de acțiune:

 sprijinul direct (primul pilon)

 măsurile de piață (primul pilon)
 dezvoltarea rurală (al doilea pilon)

Gestionarea curentă a PAC este responsabilitatea statelor membre, întotdeauna în

strânsă cooperare cu Comisia Europeană și cu Curtea de Conturi a UE în calitate de
gardian al finanțelor UE.

PAC astăzi 
PAC își propune să ajute fermierii să producă cantități suficiente de alimente pentru
Europa, să garanteze alimente sigure și de calitate la prețuri accesibile, să asigure un
nivel de trai echitabil pentru fermieri, protejându-i de volatilitatea excesivă a prețurilor,
de piață și de dezechilibrele din lanțul de aprovizionare cu alimente prin investiții în
modernizarea fermelor lor, menținerea prosperității comunităților rurale în UE, crearea și
păstrarea locurilor de muncă în industria alimentară, protejarea mediului, bunăstarea
animalelor și biodiversitatea, atenuarea schimbărilor climatice, prin exploatarea durabilă
a resurselor de mediu. [1] [9]
 Practic, ne inspirăm criteriile de dezvoltare eco-durabilă, sprijinirea fermierilor prin
reducerea inegalităților din cadrul UE, concentrându-ne în special pe tinerii fermieri,
operatorii de pe piețele cu venituri mici și cei care trăiesc în zone supuse
constrângerilor naturale.
Pentru perioada de șapte ani 2014-2020 au fost alocate 408,31 miliarde, 38% din
bugetul UE.
Primul pilon 
 Sprijin direct de venit pentru fermieri: împrumuturile sunt acordate direct
fermierilor care își cultivă pământul cu respectarea siguranței alimentare, a mediului
și a bunăstării animalelor.
 Măsuri de piață [10] puse în aplicare de către o Organizație comună a piețelor
(OCM) a produselor agricole, care emite reguli și reglementări valabile pe întreg
teritoriul UE care fac posibilă abordarea problemei importurilor și exporturilor intra-
UE și extra-UE de mărfuri agricole de către țările membre individuale (de exemplu ,
cotele de lapte au fost incluse în acest context), echilibrul dintre cerere și
ofertă precum și problemele care decurg din concurența globală, crize economice și
financiare, schimbări climatice, costuri volatile ale factorilor de producție.
Aceste intervenții sunt realizate de Fondul European Agricol de Garantare, moștenitor al
Feoga, care nu este un fond structural european ci brațul financiar al PAC care
acționează în regim de cofinanțare cu țările membre, în temeiul Regulamentului UE
1290/05
Al doilea pilon 
Dezvoltare rurală: modernizarea fermelor, promovarea difuzării formării
profesionale, tehnologiilor, inovației precum și menținerea și stimularea celor mai bune
practici, revitalizarea sau dezvoltarea zonelor rurale și comunităților rurale prin ajutoare
pentru introducerea de noi activități agricole, implementarea infrastructurilor. și să
contribuie la diversificarea economiei lor, la creșterea competitivității sectorului, la
dezvoltarea suprafețelor forestiere și a profitabilității acestora, la protejarea mediului și a
schimbărilor climatice, la promovarea reînnoirii generaționale și a ocupării forței de
muncă, furnizarea de instrumente pentru gestionarea riscului (sprijinirea veniturilor în
cazul distrugerii culturilor din cauza la evenimente climatice sau infestări). [15]
FEADR asigură realizarea acestor obiective, sprijinit de FEDR și Fondul Social
European .

Bibliografie 
 Vito Saccomandi , Politica agricolă comună (PAC) și integrarea europeană,
Edagricole, Bologna, 1978
 Simone Vieri, Politica agricolă comunitară, națională și regională, Edagricole,
Bologna, 2001
 Roberto Fanfani, Dezvoltarea politicii agricole comunitare, La Nuova Italia
Scientifica, Roma, 1990
 Antonio Saltini, Politica agricolă comunitară împlinește 50 de ani, revista I tempi
della terra.

Prezentare realizata de: MILEA ANDREI SEBASTIAN

Surse:

https://it.wikipedia.org/wiki/Politica_agricola_comune

https://www.consilium.europa.eu/ro/policies/cap-introduction/