Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
ANUL 3
Scopul acestei brosuri este de a incerca sa explice ce este PAC, de ce exista, care ii
sunt costurile si in ce mod a fost conturata si a evoluat. Mai presus de orice, explica cum PAC
de astazi intruneste, intr-un intreg, atat nevoile cultivatorilor, cat si pe cele ale societatii.
Agricultura si silvicultura, ca utilizatori majori ai pamantului, joaca un rol cheie in
determinarea sanatatii economiilor rurale, ca si a sanatatii peisajelor. Desi agricultura poate fi
mai putin importanta pentru economia zonelor rurale decat este in mod normal, ea are o
contributie valoroasa in cresterea economica si sustinerea mediului. Agricultura UE nu este
uni-dimensionala, asa cum ati putea fi tentati sa credeti. De fapt, cultivatorii pot indeplini
diferite functii, pornind de la productia de hrana si fibre si pana la managementul regiunilor
rurale, conservarea naturii si turism. Cultivarea poate fi deci descrisa ca avand multiple
functii.
1. Rolul agricultorilor
Printre multiplele sale functii nu trebuie sa ignoram faptul ca cultivatorii sunt oameni
de afaceri (si femei) si, contrar credintelor populare, agricultura nu este o tocatoare de bani.
Profitabilitatea fermelor este scazuta. Cultivatorii muncesc din greu pentru o recompensa
relativ mica. Daca cultivarea nu este profitabila, atunci agricultorii existenti isi vor inceta
activitatea, iar tinerii nu vor mai fi atrasi de agricultura. Asta va insemna un declin pe termen
lung a industriei si a zonelor rurale.
Agricultura nu inseamna numai productii de recolte si animale pentru consumul
alimentar. Complexitatea unei profesii precum cea de agricultor cere cultivatorilor sa joace
mai multe roluri. Pentru multi dintre cultivatori este un stil de viata.
Nu se stie sigur daca mai exista vreo profesie care sa necesite acoperiea unei arii
atat de vaste de abilitati.
Majoritatea culturilor / fermelor sunt afaceri marunte, de obicei de familie. Ele sunt,
in multe zone rurale, o importanta sursa de locuri de munca si actori importanti in lumea
rurala.
Cultivatorii joaca un rol pozitiv in mentinerea regiunilor rurale si a mediului
inconjurator, muncind pentru obtinerea unui viitor sigur si profitabil pentru ei insisi si familiile
lor.
Cultivatorii nu muncesc singuri. Ei sunt prima veriga in lantul alimentar, uneori
prelucrand produsele in propria ferma, dar cel mai adesea vanzandu-le altora, care le
transforma in produse alimentare pe care, in cele din urma, consumatorii le gasesc in
magazine.
ORIGINILE PAC
PAC isi trage radacinile din Europa de Vest a anilor 1950, ale carei societati au fost
afectate de anii de razboi si in care agricultura fusese betegita, iar oferta de hrana nu putea fi
garantata. Accentul s-a pus initial pe incurajarea unei mai bune productivitati in lantul
alimentar, astfel incat consumatorii sa beneficieze de o oferta stabila de hrana pe care sa si-o
poata permite, dar si ca sa asigure ca UE va avea un sector agricol viabil. PAC a inceput prin a
oferi subventii si preturi garantate cultivatorilor, asigurandu-le stimulentele necesare pentru a
produce. Asistenta financiara a fost asigurata pentru restructurarea agriculturii, in incercarea
de a asigura dezvoltarea fermelor in marime si in management, precum si in dezvoltarea unor
aptitudini tehno-logistice astfel incat sa fie adaptate climatul economico-sociala de atunci.
Desi PAC a avut un mare succes in atingerea obiectivului de a indrepta atentia UE
spre independenta economica, din 1980 incoace UE a trebuit sa se lupte cu surplusuri aproape
permanente pentru majoritateaproduselor, o parte dintre acestea fiind exportate (cu ajutorul
subventiilor), altele fiind nevoiti sa le depoziteze sau sa le dispuna in interiorul UE. Aceste
masuri au avut un cost bugetar ridicat, a produs distorsiuni pe unele piete mondiale si nu au
servit intotdeauna celor mai bune interese ale agricultorilor, devenind astfel nepopulare
printre consumatori si platitorii de taxe. In acelasi timp, societatea a devenit din ce in ce mai
preocupata de problemele de mediu.
PAC ASTAZI
Multe schimbari importante ale PAC au fost facute in anii ’90. Limitarea productiei a
ajutat la reducerea surplusului si un nou accent s-a pus pe sanatate si pe protejarea mediului
natural in agricultura. Cultivatorii au trebuit sa priveasca mai mult inspre piata.
Seria de reforme a conturat un viitor mai clar pentru PAC, facand mai clare valorile
sale pentru intreaga societate.
Geografia si climatul permit Europei sa produca aproape aproape orice tip de produse
agricole. Pentru cateva produse, Europa este considerata a fi liderul mondial, de exemplu:
masline, ulei, vin, whisky si alte spirtoase. In orice caz, UE este si un importator major pentru
diferite tipuri de produse.
In anii ’80-’90 a adus masuri in politica de agricultura prin care se incerca limitarea
surplusului de produse. O varietate de masuri a fost folosita (la inceput voluntar, apoi prin
obligativitatea impusa agricultorilor de a nu mai cultiva o parte din pamant); cote fixe in
productia de lapte, cu penalitati pentru ceea ce depaseste limita impusa; limite pentru
recolta / numarul de animale pentru care poate cere subventii. Gradual, aceste politici au dat
rod, iar surplusul a fost redus. Reformele PAC din anii ’90, in mare parte rezultate din acordul
Organizatiei Mondiale a Comertului din 1995, au redus PACacitatea UE de a acorda subventii
pentru export (aceste suventii erau oferite exportatorilor pentru produsele exportate pe
pietele mondiale din afara UE, in care preturile sunt mai mici decat in Uniune).
Ca rezultat al acestor initiative, UE a redus subventiile pt export, in acelasi timp
mentinand si chiar crescand exporturile din agricultura
CUM INCURAJEAZA UE PRODUCTIA DE HRANA DE CEA MAI BUNA CALITATE?
Europa are multe regiuni diferite. Conditiile pentru productia agricola variaza. Regiunile
diferite au metode de productie specifice si traditii culinare. Consumatorii europeni si cei din
intreaga lume demonstreaza un interes crescut pentru calitatea acestor alimente. UE joaca un
rol major in intensificarea acestor atribute ale calitatii.
UE asigura calitatea hranei in mai multe modalitati ca, de exemplu, prin masuri de
crestere a sigurantei si igienei alimentelor, reguli de etichetare clare, regulamente privind
sanatatea si bunastarea animalelor precum si sanatatea plantelor, controlul reziduurilor de
pesticide si adezivi din hrana prin intermediul informatiilor nutritionale. Abordarea UE include
monitorizarea stricta si sisteme de control, in timp ce asigura functionarea efectiva a pietei
unice europene.
Din iulie 2004, UE a inregistrat aproape 700 de indicatori geografici, desemnatori de
origine si de specialitati traditionale. In plus, aproximativ 2000 de indicatori geografici
pentru vinuri si bauturi spirtoase de origine din UE si din lumea a treia sunt protejate pe
piata Uniunii Europene.
AGRICULTURA ORGANICA
Agricultura organica a UE este unul dintre cele mai dinamice sectoare, in 2002
inregstrand aproximativ 4,4 milioane hectare (3,3% din totalul regiunii agricole) pe 150.000
de proprietati. Foarte multi cultivatori au imbinat schemele de incurajare din cadrul
programelor europene de dezvoltare rurala, pentru a transforma terenul agricol intr-unul
propice productiei organice.
5. Grija fata de regiunile rurale
Jumatate din terenul UE este cultivat. Acest fapt evidentiaza importanta activitatilor
agricole pentru mediul naural al UE. Agricultura si natura exercita o influenta reciproca
puternica. Agricultura a contribuit de-a lungul secolelor la crearea si prezervarea unei
varietati de habitate semi-naturale valoroase. Astazi, acestea formeaza numeroasele peisaje
din UE si adapostesc o bogata varietate de animale salbatice.
METODELE DE AGRI-MEDIU
Dezvoltarile din interiorul PAC au avut loc nu numai datorita schimbarilor din
agricultura, dar si ca raspuns la cererile societatii ca intreg. Acestea include cresterea
preocuparii pentru siguranta si igiena alimentelor si pentru bunastarea animalelor. In aceste
privinte, PAC si alte politici ale UE au fost considerabil intarite incepand cu 1990.
SIGURANTA ALIMENTARA
Daca hrana trebuie sa fie sigura, animalele din care este facuta trebuie sa fie
sanatoase. Nevoia de a asigura sanatatea animalelor prin intermediul practicilor veterinare
bune si pentru prevenirea izbucnirea bolilor animale contagioase, febra ovinelor sau gripa
aviara sunt prioritatile UE. Daca se intampla sa apara o boala, ea este atent monitorizata si
sunt luate masuri pentru prevenirea raspandirii acesteia. Pentru a evita ca bolilr animalelor
sa intre in lantul alimentar, toate animalele si produsele de origine animala trebuie sa
indeplineasca cerinte stricte referitoare la sanatate inainte sa fie importate sau
comercializate in interiorul UE.
Cercetarile arata ca animalele de ferma sunt mai sanatoase si produc hrana mai
buna daca sunt tratate bine si sunt PACabile sa se poarte natural. Stresul fizic poate avea
efecte adverse nu numai asupra sanatatiii animalului, ci si asupra calitatii carnii.
UNIUNEA EUROPEANA
CAPITOLUL 1
1.1 istoric
americana.
lui Monnet in acest sens este ca razboiul dintre Franta si Germania nu trebuie
calitatii vietii. Astfel, pe 25 martie 1957 sunt semnate tratatele care instituie
si a capitalului.
organizatie internationala.
suport solidaritatea.
cetatenilor europeni);
fondatoare);
1.3.State membre ale UE
State fondatoare:
(1950)
(1973)
(1986)
Portugalia, Spania
(1995)
(1981)Grecia
(2004)Cipru,Estonia,Letonia,Lituania,Malta,Polonia,Republica
Ceha,Slovacia,Slovenia,Ungaria
Bulgaria,Romania
State candidate
Capitolul 2
Uniunea Europeana este rezultatul unui proces de cooperare si
integrare care a inceput in anul 1951, intre sase tari europene (Belgia,
inceput.
suport solidaritatea.
cetatenilor europeni);
fondatoare);
institutionala. Statele accepta sa delege o parte din puterile lor suverane unor
institutii:
1. Parlamentul European
3. Consiliul European
4. Comisia Europeana
ORGANISME FINANCIARE
- Comitetul Regiunilor
Parlamentul European
acestora.
Incepand cu 2004, 338 milioane de alegatori din cele 25 de state membre ale
februarie 2003).
membrilor acestora.
in intregime;
urmatoarele responsabilitati:
Parlamentul European;
Consiliul European;
Consiliul Uniunii Europene (care este format din ministri ai celor douazeci si
prin intalniri organizate cel putin de doua ori pe an (de obicei in lunile iunie si
Comisia Europeana
UE, astfel incat legislatia UE sa fie corect aplicata de catre Statele Membre,
unitare asigurate.
3. Cea de-a treia functie a Comisiei este aceea de organ executiv al Uniunii,
economice dintre zonele mai bogate si cele mai sarace ale Uniunii.
prin Tratate.
profesionala.
trebuie confundate cu cele ale unui procuror sau ale unui asemenea alte
intereselor Comunitatii.
Curtea Europeana de Conturi este formata din 25 membri provenind din cele
clasa din cele 25 tari ale Uniunii Europene, dintre care circa 250 sunt auditori.
posibil.
ORGANISME FINANCIARE
Centrala Europeana (BCE) si toate celelalte banci centrale nationale ale celor
Euro.
centrale nationale din statele zonei Euro. Comitetul Executiv este compus din
Structura BEI:
10
Comitetului de Management.
cel putin o treime a membrilor cu drept de vot si reprezentand cel putin 50%
auditorii externi
Investitii.
ORGANISME CONSULTATIVE
Economic si Social.
Cei 317 membri ai CES fac parte din grupurile de interes, economice si
11
cazuri; in altele este optionala. CES poate, totusi, adopta deasemenea opinii
regionala si de mediu).
European..
cetateni.
Comitetul Regiunilor
Uniunea Europeana.
reinnoit.
12
2.3.Simboluri europene
Steagul :
Imnul
Tot Consiliul Europei a fost cel care a decis, in 1972, ca “Oda bucuriei” (ultima
"Unita in diversitate"
13
Unita in diversitate" este deviza Uniunii Europene. A fost folosita pentru prima
data in 2000 (cu aproximatie) si a fost pentru prima data mentionata oficial in
traditii si limbi diferite care coexista in Europa sunt un atu pentru continentul
europene, cat si cu prima litera din cuvantul “Europa”. Cele doua linii paralele
14
Ziua de 9 mai 1950 a reprezentat primul pas catre crearea a ceea ce este
Propunerea lui avea ca scop crearea unei comunitati in cadrul careia membrii
sa isi puna sub control comun productia de otel si carbune – ca baza a puterii
lor militare -, in scopul evitarii izbucnirii unui nou razboi. Tarile carora li se
razboi timp de aproape 100 de ani, iar cel de-al doilea razboi mondial aproape
ca le distrusese.
In 1985, cand proiectul constructiei europene era deja clar conturat, cele zece
CAPITOLUL 3
Exploataţiile agricole şi pădurile ocupă cea mai mare parte a suprafeţei Europei şi sunt vitale
pentru sănătatea şi pentru economia noastră. Politica agricolă comună a Uniunii Europene
garantează menţinerea unui echilibru între agricultură şi protecţia mediului. Ea contribuie la
dezvoltarea economică şi socială a comunităţilor rurale şi joacă un rol esenţial în abordarea
noilor provocări printre care se numără schimbările climatice, gospodărirea apelor,
bioenergia şi biodiversitatea
O politică evolutivă
Deşi încă mai există mecanisme de siguranţă financiară, acestea sunt folosite după
criterii mult mai selective. De exemplu, politica agricolă comună (PAC) acordă sprijin
financiar agricultorilor victime ale calamităţilor naturale sau ale epizootiilor, cum ar fi
febra aftoasă sau febra catarală ovină.
Ori de câte ori este necesar, PAC completează veniturile agricultorilor, garantându-le un nivel de
trai decent. Cu toate acestea, ajutorul financiar este condiţionat de respectarea unor obiective
mai generale în ceea ce priveşte condiţiile de igienă din exploataţiile agricole şi siguranţa
alimentară, sănătatea şi bunăstarea animală, protecţia peisajelor rurale tradiţionale şi
conservarea vieţii sălbatice.
Aceştia din urmă acordă o importanţă mai mare calităţii, prin urmare sistemul de
etichetare voluntară al UE îi ajută să facă alegeri în cunoştinţă de cauză. Există
etichete pentru produsele alimentare cu o origine geografică clară, pentru cele care
conţin ingrediente tradiţionale sau sunt fabricate prin metode tradiţionale, precum şi
pentru produsele ecologice.
Reformele PAC au fost, de asemenea, în beneficiul unui comerţ mondial mai loial. Au
redus riscul ca subvenţiile acordate de Uniunea Europeană pentru exportarea
producţiei excedentare să denatureze pieţele mondiale. În cadrul Rundei Doha
privind negocierile de liberalizare a comerţului mondial, UE s-a declarat în favoarea
eliminării subvenţiilor la export până în 2013, chiar dacă negocierile eşuează.
Cea mai recentă măsură este „controlul stării de sănătate a politicii agricole”, care
prevede o serie de schimbări decise de liderii UE în 2008. Această iniţiativă a
reprezentat ocazia de a adapta PAC la noile provocări şi oportunităţi, printre care
schimbările climatice.
Indiferent de reforme, politica agricolă comună este cea mai integrată dintre toate politicile
UE. Prin urmare, absoarbe o parte importantă din fondurile comunitare. Totuşi, partea din
bugetul european care îi este alocată a scăzut de la 70% (în anii 1970) la 34% (în perioada
2007-2013). Reducerea resurselor bugetare alocate PAC indică faptul că UE se concentrează
pe alte aspecte, cum ar fi reducerea costurilor reformelor şi orientarea către dezvoltarea
rurală, căreia i se va aloca 11% din buget pentru aceeaşi perioada.
CAPITOLUL 4
Afaceri economice şi monetare
1/3
În cadrul pieţei unice de care beneficiază o mare putere comercială cum este UE,
coordonarea politicilor economice naţionale se impune de la sine. Uniunea poate astfel
să reacţioneze rapid şi coerent în faţa unor provocări de ordin economic, precum
actuala criză economică şi financiară. Şaisprezece ţări au avansat chiar mai mult în
ceea ce priveşte coordonarea, prin adoptarea monedei euro.
Prezentare generală
Până acum, guvernele UE au cheltuit peste 2 000 de miliarde de euro pentru a redresa
economia. Liderii UE au coordonat măsurile de intervenţie, sprijinind băncile şi acordând
garanţii pentru împrumuturi. De asemenea, au majorat nivelul de garantare a
depozitelor bancare ale persoanelor fizice la 50 000 de euro.
Faptul că o mare parte a Uniunii are euro ca monedă naţională a fost de un real folos în
timpul crizei: a permis UE să reacţioneze la criza creditelor într-un mod coordonat şi a
oferit mai multă stabilitate. De exemplu, BCE a putut reduce rata dobânzilor pentru
întreaga zonă euro, evitându-se fixarea de către fiecare ţară a propriei rate de schimb.
În prezent, băncile europene pot să acorde sau să primească împrumuturi de la alte
bănci în aceleaşi condiţii.
Peste 60% din cetăţenii UE folosesc zilnic euro. Moneda unică prezintă avantaje pentru
toţi: costurile de schimb valutar în cazul călătoriilor sau al tranzacţiilor comerciale
efectuate în zona euro au dispărut; în cele mai multe cazuri, costurile asociate plăţilor
transfrontaliere au dispărut sau au scăzut dramatic; consumatorii şi întreprinderile pot
compara mai uşor preţurile, ceea ce stimulează concurenţa.
Zona euro constituie, în sine, o garanţie pentru stabilitatea preţurilor. BCE fixează
ratele dobânzilor de referinţă la niveluri menite să menţină inflaţia în zona euro sub
2%, pe termen mediu. De asemenea, gestionează rezervele valutare ale UE şi poate
interveni pe pieţele de schimb valutar pentru a influenţa cursul de schimb al euro.
CAPITOLUL 5
1/2
Economiile moderne se bazează pe cunoaştere mai mult decât pe materii prime sau
muncă fizică. Pentru a face faţă concurenţei reprezentate de noile economii
emergente, Europa trebuie să creeze locurile de muncă de care are nevoie o societate
dinamică, bazată pe cunoaştere. Pentru aceasta este necesar să se investească în
educaţie şi ştiinţă, precum şi în politicile privind ocuparea forţei de muncă, astfel încât
să se ţină pasul cu schimbările şi UE să traverseze cu bine criza economică mondială.
Ţările din UE cooperează strâns pentru a face faţă provocărilor, împărtăşind aceleaşi
obiective şi politici care se sprijină reciproc.
Prezentare generală
Le
Info
Crearea de locuri de muncă, mai multe şi mai bune, trebuie să respecte anumite
principii sociale de bază. Tradiţia Uniunii de a garanta un mediu de lucru decent pe
întreg teritoriul său şi de a proteja drepturile lucrătorilor continuă să genereze
progrese. Standardele sunt aceleaşi pentru toţi şi stabilesc reguli privind condiţiile de
muncă, concedierile colective, munca pe fracţiune de normă, munca temporară,
concediul de maternitate şi pentru creşterea copilului, remuneraţia egală pentru
muncă egală şi protecţia împotriva hărţuirii sexuale.
O altă piatră de temelie a politicii UE în domeniu este şi dialogul social între sindicate
şi patronate. Relaţiile de muncă solide favorizează atât productivitatea lucrătorilor, cât
şi creşterea competitivităţii întreprinderilor. În plus, Comisia Europeană încurajează
întreprinderile să îşi asume responsabilităţi sociale, adică să ia în considerare aspectele
sociale şi de mediu atunci când îşi desfăşoară activităţile economice.
UE dispune şi de sisteme de protecţie socială avansate şi nu se pune problema
renunţării la acestea, deşi „plasele de siguranţă” nu ar trebuie să descurajeze munca.
Liderii UE au convenit, în acelaşi timp, că sistemele de pensii şi îngrijirile medicale de
calitate trebuie să fie accesibile tuturor, însă costurile acestora trebuie să poată fi
susţinute. Adaptarea protecţiei sociale la o economie modernă este indispensabilă mai
ales în timpul unei perioade de recesiune, când un număr mare de persoane se
confruntă cu perspectiva dependenţei de sistem.
Egalitate de şanse
Unul dintre elementele de bază ale politicii UE este egalitatea de şanse. În toată
Uniunea, legislaţia comună scoate deja în afara legii discriminarea pe criterii de sex,
origine rasială sau etnică, handicap, orientare sexuală, vârstă, religie sau convingeri.
UE a elaborat strategii specifice pentru combaterea discriminării şi a xenofobiei,
precum şi pentru promovarea incluziunii sociale.
Investiţii în oameni
Investiţiile în resurse umane sunt esenţiale pentru strategia privind ocuparea forţei de
muncă şi creşterea economică. În perioada 2007-2013, Fondul Social European,
principalul instrument în acest domeniu, acesta alocă 77 de miliarde de euro pentru
măsuri de îmbunătăţire a accesului la piaţa muncii şi a adaptabilităţii lucrătorilor şi
întreprinderilor, precum şi pentru măsuri de dezvoltare a capacităţii instituţionale în
zonele defavorizate. Fondul european de ajustare la globalizare dispune de un buget
anual de 500 de milioane de euro, destinat proiectelor care oferă sprijin personalizat
lucrătorilor concediaţi în urma liberalizării comerţului mondial şi a creşterii concurenţei.
Fondul va mai fi folosit şi pentru a-i ajuta pe lucrătorii care au intrat în şomaj în urma
crizei financiare să se reprofileze şi să îşi găsească noi locuri de muncă.
Dreptul la mobilitate
Una dintre realizările majore ale Uniunii este garantarea faptului că dreptul fiecărui
cetăţean de a trăi şi de a munci oriunde în UE este însoţit de accesul la prestaţii
sociale, inclusiv la îngrijiri medicale în ţara în care se află. UE încurajează mobilitatea
lucrătorilor, care nu numai pentru că le aduce acestora avantaje care ţin de
dezvoltarea personală şi profesională, ci şi pentru că reprezintă o modalitate de
adaptare a competenţelor la cererile pieţei. Pentru a facilita mobilitatea lucrătorilor,
serviciile publice pentru ocuparea forţei de muncă din toate ţările UE publică posturi
vacante pe site-ul de internet EURES, ghişeu unic care reuneşte în prezent peste un
milion de astfel de anunţuri.
CAPITOLUL 6
Politica externă şi de securitate
1/2
În paralel cu dezvoltarea sa economică, Uniunea Europeană a pus bazele propriei politici externe şi de securitate, ceea ce îi
permite să vorbească şi să acţioneze la unison pe scena mondială. Conflictele regionale înregistrate în anii 1990 în Europa
şi în restul lumii, alături de lupta împotriva terorismului internaţional, i-au determinat pe liderii europeni să creeze
instrumente formale pentru aplicarea atât a măsurilor diplomatice, cât şi a celor de intervenţie.
Prezentare generală
Le
Putere diplomatică
UE este un actor cheie în domenii diverse, de la încălzirea globală până la conflictul din Orientul Mijlociu. Baza politicii
externe şi de securitate a UE (PESC) rămâne în continuare aşa-numita putere „soft” – recursul la diplomaţie sprijinită, dacă
este necesar, de măsuri comerciale, de ajutor sau de menţinere a păcii, pentru a soluţiona conflicte şi pentru a ajunge la o
înţelegere la nivel internaţional.
UE a trimis misiuni de menţinere a păcii în diferite zone de conflict ale lumii. În august 2008, a mediat un acord de încetare
a focului între Georgia şi Rusia şi a trimis observatori europeni pentru a monitoriza situaţia. De asemenea, a oferit ajutor
umanitar oamenilor strămutaţi din cauza luptelor şi a organizat o conferinţă internaţională a donatorilor pentru
reconstrucţia Georgiei.
UE a jucat un rol la fel de important în regiunea balcanică, unde finanţează proiecte de asistenţă pentru dezvoltarea unei
societăţi stabile în şapte ţări. În decembrie 2008, a plasat în Kosovo o misiune formată din 1 900 de persoane activând în
domeniul justiţiei şi poliţiei, care să ajute la garantarea legii şi ordinii publice.
Mijloace de intervenţie
Forţe UE de menţinere a păcii, la sosirea în Ciad.
Pentru ca diplomaţia europeană să devină mai influentă şi mai vizibilă, Uniunea a creat postul de Înalt Reprezentant pentru
Afaceri Externe şi Politica de Securitate. Acesta are rolul de a coordona eforturile depuse de statele membre pentru
elaborarea şi implementarea politicii externe. Înaltul Reprezentant este asistat de personal politic şi militar.
Nu există o forţă armată permanentă a UE. În schimb, ţările membre contribuie în caz de necesitate cu forţe de menţinere
a păcii şi misiuni umanitare şi de gestionare a situaţiilor de criză. Pentru a asigura o capacitate de reacţie rapidă, UE a
înfiinţat grupări tactice de luptă, fiecare dintre acestea numărând circa 1 500 de persoane. Două grupări tactice sunt în
permanenţă pregătite pentru intervenţie.
Principiile care stau la baza activităţilor în domeniu formează „politica europeană de securitate şi apărare” (PESA).
Primele misiuni militare ale UE s-au desfăşurat în Balcani. UE a preluat conducerea forţei militare de stabilizare din Bosnia
şi Herţegovina, în 2005. Au urmat alte misiuni de scurtă durată în Africa, Asia şi Orientul Mijlociu.
În mai 2007, UE a trimis în Afganistan o misiune de poliţie cu un mandat de trei ani. La începutul anului 2008, o forţă
militară a UE de peste 3 000 de persoane a fost plasată în zona de frontieră dintre Ciad şi Republica Centrafricană, pentru
a proteja refugiaţii provenind din zonele de conflict învecinate (regiunea Darfur din Sudan).
În decembrie 2008, UE a lansat prima sa operaţiune maritimă. Misiunea acesteia este să protejeze vasele împotriva
piraţilor care acţionează de-a lungul coastei Somaliei - mai ales pe cele care transportă ajutoare alimentare către acestă
ţară.
O provocare dificilă
Principiul politicii externe şi de securitate comune (PESC) a fost formalizat în Tratatul de la Maastricht din 1992. Ţările UE
au recunoscut întotdeauna necesitatea unor acţiuni comune în probleme care ţin de politica externă şi de apărare, însă
acestea au fost greu de realizat. Un prim pas a fost făcut în 1970 prin procesul de „cooperare politică europeană”, prin care
statele membre au încercat să-şi coordoneze poziţiile în ceea ce priveşte politica externă în cadrul ONU sau al altor instanţe
internaţionale. Cu toate acestea, ori de câte ori apăreau aspecte deosebit de delicate sau situaţii în care ţările UE aveau un
interes special, nu a fost posibilă adoptarea unei poziţii comune, deoarece deciziile trebuiau să fie unanime.
Apariţia unei noi ordini mondiale postcomuniste şi amploarea pe care a luat-o terorismul internaţional au determinat ţările
UE să depună eforturi mai mari pentru a exprima o poziţie comună în ceea ce priveşte afacerile internaţionale.
Guvernele decid
Politica externă şi de securitate este unul dintre domeniile în care guvernele statelor membre continuă să fie autoritatea
esenţială, deşi Comisia Europeană şi, în mai mică măsură, Parlamentul European, se asociază acestui proces. Deciziile
importante se iau prin vot unanim.
Conştientă de limitările sistemului, Uniunea a introdus proceduri de vot mai flexibile privind deciziile în materie de PESC,
permiţând ca anumite guverne să se abţină, autorizând recurgerea la votul cu majoritate calificată sau acceptând ca o
majoritate de state membre să acţioneze din proprie iniţiativă. Cu toate acestea, unanimitatea rămâne obligatorie pentru
luarea deciziilor cu implicaţii în domeniul militar sau al apărării.