PARTEA I

NOŢIUNI FUNDAMENTALE PRIVIND STUDIUL

MĂRFURILOR

Introducere
O analiză succintă a tabloului economic mondial la începutul acestui
mileniu permite evidenţierea unor trăsături definitorii incontestabile:
¾ diversificarea şi înnoirea rapidă a ofertei de mărfuri;
¾ mondializarea pieţelor;
¾ creşterea exigenţelor clienţilor, ale societăţii.
Există o tendinţă mondială de creştere a exigenţelor clienţilor în ceea ce
priveşte calitatea produselor. În aceste condiţii, calitatea s-a impus ca
factor determinant al performanţei tehnico-economice a acesteia.
Principalii factori ai competitivităţii unei organizaţii sunt consideraţi
astăzi calitatea şi preţul. Calitatea a devenit elementul vital în lumea
afacerilor de azi. Un produs este considerat o achiziţie bună dacă
îndeplineşte trei cerinţe de bază:
9 preţ adaptat pieţii (cât mai mic);
9 calitate exact aşa cum este cerută de client;
9 precizie absolută în ceea ce priveşte condiţiile şi termenele de livrare.
Cerinţele consumatorului de produse alimentare depind de mai mulţi
factori: mediul de viaţă, situaţia financiară, gradul de cultură, de instruire,
sex, vârstă, obiceiuri, tradiţie, modul în care este promovat produsul.
Cum poate o organizaţie să-şi păstreze şi chiar să-şi câştige clienţii?
Răspunsul nu este decât prin cunoaşterea foarte bună a cerinţelor
clienţilor (este foarte importantă relaţia client-furnizor) şi chiar venind în
întâmpinarea acestora. Optica mondială în ceea ce priveşte controlul
calităţii s-a modificat esenţial. Formele de organizare pentru calitate au
depăşit stadiul de investigaţie, de verificare de conformitate cu
specificaţiile (standarde, norme). Controlul înseamnă astăzi a ţine sub
control. Pentru a realiza aceasta, organizaţia trebuie să aibă o politică a
calităţii şi să elaboreze o strategie a calităţii pentru atingerea calităţii
dorite. Uneori, printr-o politică de calitate corespunzătoare se poate
ajunge cu eforturi minime la îmbunătăţirea calităţii.
1
 2
Noţiuni fundamentale privind studiul mărfurilor

1. CONCEPTE REFERITOARE LA MARFĂ

Marfa este un bun care se vinde şi se cumpara. Definiţia din Dicţionarul
de Merceologie (1991): marfa este un produs al muncii omeneşti care
satisface o nevoie socială şi care este destinat schimbului prin procesul de
vânzare-cumpărare, fiind rezultatul unei activităţi economice, destinată
satisfacerii trebuinţelor altor persoane decât producătorii (40).
Trăsăturile esenţiale ale mărfii sunt:
ª marfa este rezultatul muncii omeneşti;
ª marfa satisface o anumită nevoie, are o finalitate preconizată;
ª marfa este destinată schimbului, deci este gândita şi realizată exclusiv
pentru consumul nepropriu;
ª schimbul mărfii se face prin vânzare-cumpărare, adică prin fapte de
comerţ.
Tot în categoria marfă sunt încadrate şi factorii de producţie (resurse
naturale, munca, capital), bunurile de consum, serviciile, moneda şi
hârtiile de valoare. Bunurile marfare sunt de două categorii:
ƒ materiale: maşini unelte, bunuri de consum, produse electronice etc.
ƒ nemateriale, rezultate din activitatea de cercetare: brevete de invenţii,
programe de calculator, drepturi de autor etc.
Marfa este o categorie economică de mare complexitate. Ea constituie o
unitate dialectică între valoarea de întrebuinţare şi valoare. Valoarea de
întrebuinţare reprezintă o categorie economică a producţiei de mărfuri ce
exprimă utilitatea unui bun determinată de proprietăţile datorită cărora
lucrul respectiv poate satisface o nevoie umană/socială.
Totalitatea funcţiilor unui produs dau valoarea de întrebuinţare sau
utilitatea. Utilitatea reprezintă capacitatea reală sau presupusă a unui bun
de a satisface o nevoie umană prin folosirea sa.
Conceptul de marfa este dinamic. Mărfurile se schimbă în timp datorită
dezvoltării ştiinţei şi tehnicii, modificării şi amplificării nevoilor
umane/sociale, creşterii exigenţelor, gusturilor consumatorilor.
La o marfă trebuie să se cunoască denumirea, originea şi provenienţa,
materiile prime şi aditivii utilizaţi, modul de obţinere (cultivare, creştere,
extracţie, recoltare, fabricare), utilizarea, influenţa asupra mediului,
calitatea, (determinarea, atestarea şi garantarea calităţii), varietatea,
 3
Noţiuni fundamentale privind studiul mărfurilor

defectele, falsificări, ambalarea, transportul, depozitarea, manipularea,

antrepozitarea, desfacerea, contractarea, standardizarea, mărci,
etichetarea, sortimente, diversificarea şi înnoire, clasificarea şi
codificarea, cadrul normativ in domeniu.
Studiul mărfurilor se ocupă cu cercetarea ştiinţifică a mărfurilor, atât cu
cele materiale cât şi cele fără conţinut material, în toată varietatea şi
complexitatea problematicii lor.
În decursul istoriei, în ţara noastră studiul mărfurilor a cunoscut diferite
denumiri, în funcţie de concepţia autorilor, factorii de decizie din
învăţământ, apartenenţa la diferite curente (Cunoşciinţa mărfurilor,
Productologie, Studiul mărfurilor, Merceologie, Ştiinţa mărfurilor). Drept
termeni consacraţi, în prezent se folosesc Merceologie, Ştiinţa mărfurilor,
Studiul mărfurilor (33).
 4
Noţiuni fundamentale privind studiul mărfurilor

2. CALITATEA PRODUSELOR SI SERVICIILOR

În timp au existat succesiv mai multe orientări în definirea calităţii:
Ö orientare spre produs: “calitatea reprezintă ansamblul
caracteristicilor de calitate ale produsului; diferenţele de calitate se
datoresc diferenţelor între caracteristicile acestora”;
Ö orientare spre proces (calitatea privită din perspectiva
producătorului): “calitatea înseamnă conformitatea cu specificaţiile,
conformitatea cu cerinţele” (Crosby);
Ö orientare spre costuri: “calitatea reprezintă anumite performanţe la
un nivel acceptabil al preţului”;
Ö orientare spre utilizator (preferată în economia de piaţă): “calitatea
reprezintă aptitudinea de a fi corespunzător pentru utilizare”. (J.M.
Juran) (11).
Definitia calităţii
Definiţia standardizată internaţional: calitatea reprezinta ansamblul
caracteristicilor unei entitati, care ii confera aptitudinea de a satisface
nevoile explicite (exprimate) sau implicite.
Entitatea reprezintă o activitate sau un proces, un produs, o organizaţie,
un sistem, o persoană sau o combinaţie a acestora.
Produsul este rezultatul unor activităţi sau procese.
Produsele pot fi materiale, imateriale sau o combinaţie a acestora.
Există patru categorii de produse:
• hardware (componente, subansamble etc);
• software (programe, proceduri, informaţii, date etc);
• materiale procesate;
• servicii (transport, asigurare, bancare etc).
Serviciul este rezultatul activităţilor desfăşurate la interfaţa
furnizor/client şi al activităţilor interne ale furnizorului pentru
satisfacerea cerinţelor clientului. Orientările actuale în domeniul
marketingului sunt de comercializare a unui mix produs/serviciu, în
special în cazul mărfurilor industriale, promovate împreună cu servicii de
tipul întreţinere şi reparare, transport, montaj, etc.
 5
Noţiuni fundamentale privind studiul mărfurilor

În situaţii contractuale, în standarde sau în cazul domeniului reglementat

(de ex., domeniul protecţiei mediului, protecţiei consumatorului,
domeniul securităţii nucleare etc), necesităţile sunt specificate
(exprimate). În alte situaţii, necesităţile implicite trebuie identificate şi
definite.
Termenul calitate nu are sens cantitativ. Pentru a exprima gradul de
excelenţă sau pentru evaluări tehnice în sens cantitativ se utilizează
termenii:
Ö calitate relativă, atunci cand entităţile sunt clasificate în sens
comparativ;
Ö nivelul calităţii, într-un sens cantitativ;
Ö măsura calităţii, atunci când sunt efectuate evaluări tehnice precise.

2.1. Clasificarea proprietăţilor mărfurilor

Proprietăţile sunt trăsături şi însuşiri ale unui produs care îl
particularizează în raport cu alte bunuri şi care îi conferă capacitatea de
satisfacere a unor nevoi umane. Ele derivă din materiile prime şi procesul
de fabricaţie, cerinţele consumatorilor, concepţia şi proiectarea
produselor, putând fi influenţate şi de activitatea de ambalare şi
distribuţie.
Proprietăţile unui bun sunt numeroase şi nu prezintă aceeaşi importanţă
pentru satisfacerea necesităţii.
În funcţie de criteriile care operează în rândul proprietăţilor produselor,
există mai multe clasificări.
1) După relaţia cu produsul:
Ö proprietăţi intrinseci, proprii produsului, care ţin de natura
substanţelor pe care le conţin (ex. structura, compoziţia chimică,
densitate, etc.);
Ö proprietăţi extrinseci, atribuite produsului (de ex. simboluri, unele
categorii economice);
2) După natura şi structura materiilor prime:
Ö proprietăţi fizice: - generale (structură, dimensiuni, masă, masă
specifică etc.) şi speciale (proprietăţi mecanice, electrice, optice,
etc.);
Ö proprietăţi chimice (compoziţia);
Ö proprietăţi biologice/microbiologice - potenţialul vital, toleranţa
biologică, numărul total de germeni;
 6
Noţiuni fundamentale privind studiul mărfurilor

Ö proprietăţi ergonomice - silenţiozitate, manevrabilitate,

confortabilitate;
Ö proprietăţi economice - cheltuieli cu exploatare, întreţinere;
Ö proprietăţi psihozensoriale – estetice, organoleptice;
Ö proprietăţi ecologice - potenţialul poluant, caracterul autodegradabil;
Ö proprietăţi igienico-sanitare - siguranţa în consum, salubritatea
bunurilor alimentare.
3) După importanţa pentru calitatea produsului:
Ö proprietăţile critice ocupă o pondere importantă în stabilirea calităţii
(cca. 40-50%), absenţa lor afectând grav calitatea produselor. În
general, aceste proprietăţi reprezintă max.10% din totalul
proprietăţilor. Exemple: prospeţimea preparatelor culinare,
salubritatea bunurilor alimentare, etanşeitatea îmbinărilor la articolele
pneumatice etc.);
Ö proprietăţile majore, importante, principale pot contribui cu cca. 30-
40% la stabilirea calităţii, reprezentând cel mult 40% din totalul
proprietăţilor unui produs. De exemplu: proprietăţile trofice ale
bunurilor alimentare, proporţia fibrelor naturale dintr-un material
textil, etc.;
Ö proprietăţile minore prezintă importanţă mai mică în stabilirea
calităţii produselor (cca. 10-20%), deşi sunt cele mai numeroase,
ocupând o pondere de peste 50% din totalul proprietăţilor. Aceste
proprietăţi influenţează exclusiv variabilitatea mărfurilor (exemple:
dimensiuni, culore, masă, etc.)
4) După modalitatea de apreciere şi măsurare:
Ö proprietăţi apreciabile cu ajutorul simţurilor umane (ex.
proprietăţile organoleptice sau psihosenzoriale);
Ö proprietăţi măsurabile (direct sau indirect cu ajutorul mijloacelor
adecvate), în general intrinseci (dimensiuni, compoziţie chimică).
5) După modul de exprimare a nivelului proprietăţii:
Ö proprietăţi noţionale, exprimabile prin noţiuni, de obicei adjective cu
sau fără grade de comparaţie (proprietăţi estetice, proprietăţi
organoleptice);
Ö proprietăţi exprimate cifric (în valori absolute sau relative:
compoziţie chimică, dimensiuni etc).
1. Proprietăţi fizice generale:
Exemple de proprietăţi:
 7
Noţiuni fundamentale privind studiul mărfurilor

Ö starea de agregare: gaze, lichide, solide, reostructuri, suspensii;

Ö izotropia / anizotropia;
Ö omogenitate/neomogenitate;
Ö structura: macroscopică şi microscopică;
Ö masa: masa propriu-zisa, masa brută, masa comercială, masă pe
unitatea de lungime, masă pe unitatea de suprafaţa, masa hectolitrică,
densitatea absolută, densitatea aparentă;
Ö porozitatea/compactitatea;
Ö higroscopicitatea;
Ö permeabilitatea.
2. Proprietăţi fizice speciale:
Ö proprietăţi mecanice: rezistenţa la tracţiune, alungirea la rupere,
rezistenţa la încovoiere, rezistenţa la compresiune, rezistenţa la uzură,
duritatea;
Ö proprietăţi termice: conductibilitatea termică, dilatarea termică,
căldura specifică, stabilitatea termică, termoizolarea, stabilitatea
piretică;
Ö proprietăţi optice: culoarea, transparenţa, transluciditatea, opacitatea,
luciul, limpezimea, dispersia;
3. Proprietăţi chimice:
Ö compoziţie chimică;
Ö stabilitatea la acţiunea agenţilor chimici (inerţia chimică);
4. Proprietăţi psihosenzoriale:
Ö proprietăţi organoleptice: aspect , consistenţa, miros, gust, aromă,
buchet, tuşeu, culoare;
Ö proprietăţi estetice: forma, linia, stilul, desenul, ornamentul, armonia
cromatică, culoarea, simetria, proporţia etc.

2.2. Caracteristicile de calitate

Caracteristicile (de calitate) reprezintă proprietăţile remarcabile ale unui
produs, cele care îl definesc suficient, reprezentative pentru el.
Caracteristicile de calitate sunt trecute în specificaţii: standarde, cărţi
tehnice, contracte, etc.
Deci proprietăţile şi caracteristicile unui produs sunt identice în esenţa
lor. Diferenţierile sunt impuse de nivelul relevanţei în definirea calităţii.
 8
Noţiuni fundamentale privind studiul mărfurilor

Caracteristicile se selectează din rândul proprietăţilor, urmărind

satisfacerea următoarelor cerinţe:
¾ să definească cu suficientă exactitate însuşiri ale produsului;
¾ să fie cuantificabile sau măsurabile;
¾ să fie consacrate terminologic.
În faza de produs realizat pentru vânzare, acesta trebuie să prezinte
caracteristici care satisfac condiţia conformităţii.
În faza de comercializare, pe langă acestea, produsul trebuie să prezinte
şi caracteristici specifice acestei faze, menită să asigure vandabilitatea sa.
Proprietăţile si caracteristicile de calitate ale marfurilor reprezinta
rezultatul acţiunii conjugate a unui grup de factori:
a) factori specifici producţiei: proiectare produs, materii prime,
proces tehnologic; aceşti factori generează proprietăţile.
b) factori postproducţie: transport, manipulare, depozitare,
comercializare; aceşti factori pot modifica proprietăţile/caracteristicile de
calitate.
c) factori specifici utilizării, consumului, exploatării.
Categorii de caracteristici ale calităţii produselor
”Tehnico-funcţionale - constructive; structurale;
- compoziţionale;
- de disponibilitate;
- fiabilitate;
- mentenabilitate;
- durabilitate;
- compatibilitate;
- interschimbabilitate:
- dimensională, funcţională.
” Economice - consumuri;
- randamente;
- cheltuieli de întreţinere.
” Sociale - igienico-sanitare;
- ergonomice.
” Psiho-senzoriale - aspect;
- culoare;
- gust;
- miros, etc.
” Estetice -forma, grafica, culoarea ambalajului.
 9
Noţiuni fundamentale privind studiul mărfurilor

Caracteristicile calităţii serviciilor specificate în standarde:

 facilităţi (instalaţii şi echipamente), capacitate, efectivul de personal
şi materiale;
 timpul de aşteptare, durata prestării serviciului, durata proceselor,
 igienă, securitate, fiabilitate;
 capacitate de reacţie, accesibilitate, curtoazie, confort, estetica
mediului, competenţă, siguranţa în funcţionare, precizie,
completitudine, nivel tehnic, credibilitate, comunicare eficientă.

2.3. Calitatea produselor alimentare

Caracteristic pentru produsele alimentare este sensul complex al noţiunii
de calitate, deoarece, spre deosebire de alte produse industriale, calitatea
produselor alimentare are un cuprins mult mai larg şi efecte mult mai
profunde.
Calitatea produselor alimentare are implicaţii fundamentale, deoarece
alimentaţia stă la baza vieţii, constituind un factor cu acţiune permanentă
şi care poate avea influenţă determinantă asupra dezvoltării organismelor.
Realizând produse pentru colectivităţi mari (produsele de catering),
specialiştii din industria alimentară devin responsabili de starea de
sănătate a populaţiei, participând la una din cele mai eficiente căi de
ocrotire şi promovare a sănătăţii. Pentru un produs alimentar, toate
elementele constituente ale acestuia reprezinta elemente constitutive ale
calitatii.
Calitatea unui produs alimentar are următoarele valenţe: legală, nutritivă
(biologică, energetică, de protecţie şi sanogeneză, terapeutică), igienico-
sanitară, tehnologică, senzorială, socio-ecologică.
Ö Valenţa legală a produselor alimentare se refera la faptul ca un
produs alimentar trebuie să respecte toate reglementările legale pentru
produsul respectiv.
Legislaţia alimentară nu este unică, înregistrându-se diferenţe mari de la
o ţară la alta, ceea ce crează dificultăţi, mai ales în cazul comerţului
internaţional de produse alimentare.
Pe plan mondial si european se fac eforturi pentru armonizarea legislatiei
alimentare.
În Uniunea Europeană există o serie de directive ale Consiliului
European care vizează aspecte concrete ale mărfurilor alimentare şi
producerii acestora.
 10
Noţiuni fundamentale privind studiul mărfurilor

Aspectele legale ale alimentelor se referă în special la: igienă, aditivi

utilizaţi, reziduuri toxice, contaminanţi, şi într-o măsură mai mică la
compoziţie.
Pe lângă cerinţele legale ale produselor propriu-zise, există şi unele
reglementări legate de ambalaje şi etichetare care trebuie de asemenea
respectate.
Un anumit produs alimentar comercializat sau servit în reţeaua de
alimentaţie publică trebuie să respecte toate cerinţele legale impuse. Nu
există posibilitatea unui compromis: produsul fie e legal, fie nu e legal.
În scopul respectării tuturor cerinţelor legale, naţionale şi internaţionale,
toate unităţile implicate într-o formă sau alta în producţia şi comerţul de
alimente trebuie să fie la curent cu reglementările legislative, chiar şi cu
cele în formă de proiect, pentru a-şi putea planifica din timp toate
activităţile într-un deplin cadru legal.
Pentru a verifica dacă toate materiile prime şi produsele finite respectă
cerinţele legale sunt necesare analize fizico-chimice, microbiologice,
senzoriale ale acestora. Datorită complexităţii echipamentelor, aceste
analize se fac de multe ori în laboratoare externe.
Activitatea de analiză a produselor constituie doar o simplă verificare a
faptului că lucrurile sunt corecte.
Pentru a asigura valenţa legală a produselor este nevoie să se aplice unele
măsuri preventive şi de asigurare a calităţii, deoarece atunci când în urma
analizele se constată că produsele nu corespund, este prea târziu să se mai
facă ceva.
Ö Valenţa nutritivă este legată de compoziţia produsului alimentar în
substanţe nutritive. Valoarea sau calitatea nutritivă a unui produs
alimentar este apreciată în funcţie de capacitatea acestuia de a răspunde
cerinţelor energetice, plastice ale organismului.
Necesităţile nutritive ale organismului uman variază în funcţie de: vârstă,
ocupaţie, starea sănătăţii, climat.
Pentru fiecare ţară în parte nutriţioniştii au stabilit valori recomandate
pentru necesarul zilnic de substanţe nutritive: proteine, glucide, lipide,
săruri minerale, microelemente, dar există şi unele recomandări
internaţionale (de exemplu, ale Comisiei Codex Alimentarius,
FAO/OMS).
Lumea se confruntă la ora actuală cu două aspecte negative:
(a) subnutriţia (în ţările subdezvoltate din Africa şi Asia);
(b) hipernutriţia (în ţările dezvoltate).
 11
Noţiuni fundamentale privind studiul mărfurilor

În ţările dezvoltate, principalul risc îl constitue alimentele

superprocesate. Deşi populaţia din aceste ţări este mult mai conştientă de
aspectele nutriţionale, în ultima perioadă accentul s-a pus pe conţinutul
de aditivi, reziduuri, contaminanţi.
Valoarea nutriţională este evaluată pe baza compoziţiei chimice
determinate analitic. Tot de aspectul sănătăţii ţin şi produsele profilactice,
digestibilitatea, asimilabilitatea.
Ö Valenţa igienico-sanitară a produselor alimentare. Acest aspect al
calităţii se suprapune într-o oarecare măsură cu valenţa legală şi cu cea
nutriţională. Deşi pentru un număr limitat de contaminanţi, există limite
maxime admise legal, sunt foarte multe alte substanţe sau compuşi ce pot
contamina alimentele într-o anumită etapă, periclitând sănătatea sau chiar
viaţa consumatorilor.
Inocuitatea se referă la lipsa dintr-un aliment a oricărui factor dăunător
organismului uman. Lipsa inocuităţii poate fi dată de toxicitatea naturală
sau contaminarea (fizică, chimică, radioactivă, biologică) a produselor
alimentare.
Lipsa inocuităţii anulează celelalte aspecte ale calităţii.
Ö Valenţa tehnologică are un caracter subiectiv, întrucât depinde de
atitudinea producătorului sau a consumatorului privind posibilitatea şi
uşurinţa de prelucrare a unui anumit produs.
În multe ţări există o tendinţă de consumare a alimentelor proaspete,
naturale. Dar există şi o tendinţă de preferare a alimentelor gata de
consum (ready to eat, ready to heat). Aceste tendinţe fac parte din ceea
ce se defineşte ca convenience food.
Este important ca producătorii şi cei implicaţi în serviciile alimentare să-
şi dezvolte strategii în care să combine aceste tendinţe pentru satisfacerea
unei game largi de consumatori.
Ö Valenţa senzorială este cel mai important aspect al calităţii pentru
consumator, întrucât este singurul care poate fi sesizat şi apreciat.
Pe baza aprecierii senzoriale, un consumator va decide dacă un produs îi
place sau nu şi dacă îl acceptă sau nu. În aprecierea senzorială sunt
implicate organele de simţ. Datorită subiectivismului şi variabilelor în
gusturi, caracteristicile organoleptice sunt complexe şi această valenţă
este greu de satisfăcut.
Pentru a satisface un număr cât mai mare de consumatori, producătorii
pot pune la punct teste aplicate consumatorilor pentru a stabili aspectul
de acceptibilitate al unui anumit produs alimentar. Aceste tehnici sunt
dificile şi costisitoare.
 12
Noţiuni fundamentale privind studiul mărfurilor

Ö Valenţa estetică este un alt aspect al calităţii, care a căpătat din ce în

ce mai multă importanţă. Ea se referă la faptul că un produs alimentar
trebuie să satisfacă şi cerinţele de frumos şi plăcut ale consumatorilor.
Calitatea estetică se referă la formă, dimensiuni, colorit, mod de
prezentare.
Pentru produsele ambalate, cerinţele estetice se extind şi asupra
ambalajului, care trebuie să atragă ca: formă, colorit, grafică şi materiale
de ambalaj.
Ö Valenţa socio-ecologică nu este legată de calitatea produselor în mod
direct. Aspectele ecologice ale vieţii omului sunt considerate din ce în ce
mai importante şi de aceea trebuie analizat atent impactul asupra
mediului al tuturor etapelor implicate în realizarea şi consumul unui
produs din stadiul de materie primă, ambalare şi consum.

2.4. Ipostazele calităţii produselor şi serviciilor

Conceptul de calitate a produselor are un caracter sintetic. Sensurile
noţiunii de calitate a mărfii sunt variate, în funcţie de unghiul de vedere
al etapei în care se află marfa în logistica producţiei şi circulaţiei ei şi
constituie ipostaze ale calităţii.
Aceste ipostaze ale calităţii (noţiuni, înţelesuri, variante particulare ale
calităţii) circumscriu momente ale circulaţiei produselor fixate în
documentaţia tehnică, contracte, acte de constatare. Ele înlesnesc
comunicarea şi înţelegerea între specialişti.
Denumirea asociată termenului calitate precizează starea calităţii la un
moment dat sau nivelul convenit între parteneri prin contracte.
Principalele ipostaze ale calităţii sunt:
¾ calitatea mondială reprezintă calitatea celei mai reuşite variante
dintr-un anumit produs aflat pe piaţa mondială la un moment dat;
¾ calitatea proiectată se referă la calitatea stabilită în urma activităţii
de concepere a produsului;
¾ calitatea prescrisă reprezintă calitatea consemnată într-o specificaţie
(standard, contract);
¾ calitatea omologată este calitatea produsului acceptată prin
omologare;
¾ calitatea certificată reprezintă calitatea unui produs supus activităţii
de certificare;
¾ calitatea contractată este calitatea lotului de produse care face
obiectul unui contract de furnizare;
 13
Noţiuni fundamentale privind studiul mărfurilor

¾ calitatea livrată reprezintă nivelul real al calităţii lotului de marfă

livrată la furnizor;
¾ calitatea reală este adevărata calitate a produsului dezvăluită în
momentul consumării/utilizării;
¾ calitatea optimă reprezintă nivelul maxim de calitate ce se realizează
cu minimum de costuri;
¾ calitatea de conformitate semnifică concordanţa nivelului calitativ al
produsului, determinat prin analize, cu calitatea prescrisă.
Progresul circulaţiei tehnico-economice a loturilor de marfă de la
producător la consumator a evidenţiat şi nevoia de a delimita calitatea
statistică, respectiv calitatea reală determinată la un moment dat, de
calitatea dinamică, respectiv evoluţia în timp a calităţii loturilor de
marfă.

2.5. Factori care determină calitatea produselor

Realizarea calităţii în producţie în epoca modernă este un proces
complex, colectiv, cu participarea a numeroşi factori obiectivi şi
subiectivi, care se intercondiţionează şi se integrează în produs.

2.5.1. Factorii calităţii în producţie

Diverşii factori care participă la crearea calităţii produsului pot fi grupaţi

în factori materiali (mecanici, fizici, chimici, energetici) şi umani.
Factorii noi sau reestimaţi ai calităţii produsului, începând cu cercetarea
ştiinţifică, proiectarea, execuţia, controlul calităţii şi terminând cu
condiţiile consumului, au o pondere şi o influenţă diferenţiată în funcţie
de natura lor, de gradul de informare, de gradul de tehnicitate, de
distribuţia şi felul nevoii sociale.
Factorii care concură la crearea calităţii produsului au fost grupaţi prin
modelare, schematic, fie sub forma unei spirale, a unui triunghi (figura
1), bucle a calităţii, fie sub alte forme.
 14
Noţiuni fundamentale privind studiul mărfurilor

CERINŢ
CERIN ŢELE
BENEFICIARULUI
(de fapt ale societăţii)

CALITATEA CALITATEA
PRODUSULUI CONCEPŢIEI

CARACTERISTICILE CALITATEA CARACTERISTICILE

CALITATIVE ALE CALITATIVE DIN
PRODUSULUI FINIT FABRICAŢIEI DOCUMENTAŢ
DOCUMENTA ŢIA TEHNICĂ
TEHNIC Ă

Figura 1. Triunghiul calităţii (21)

Oricare ar fi reprezentarea grafică a acţiunii acestor factori, trebuie
reţinut caracterul deschis, dinamic, integrat al modelului (figura 2).

CERCETAREA ŞI STUDIUL PIEŢEI PROIECTAREA ŞI DEZVOLTAREA PRODUSULUI

PLANIFICAREA ŞI
RECICLARE
DEZVOLTAREA PROCESELOR

POST/VÂNZARE APROVIZIONARE
CICLUL DE VIAŢĂ
VIAŢĂ
AL UNUI PRODUS
ASISTENŢĂ TEHNICĂ/ PRODUCŢIE SAU
SERVICII LA UTILIZATOR PRESTARE SERVICII

INSTALARE ŞI
VERIFICARE
PUNERE ÎN FUNCŢIUNE

VÂNZARE ŞI DISTRIBUŢIE CONDIŢIONARE ŞI DEPOZITARE

Figura 2. Bucla calităţii (52)

Diagrama Ishikawa, imaginată de savantul japonez care i-a dat şi

numele, prezintă principalii factori care determină realizarea unui produs
la nivelul documentaţiei omologate, respectiv asigurarea calităţii acestuia
(figura 3).
Întrucât pentru realizarea produsului în conformitate cu documentaţia de
fabricaţie este necesar să fie respectaţi o serie de factori de natură
obiectivă şi subiectivă, în diagramă săgeţile orizontale orientate de la
 15
Noţiuni fundamentale privind studiul mărfurilor

stânga la dreapta indică condiţiile obiective, iar cele orientate de la

dreapta la stanga, condiţiile subiective.
Diagrama Ishikawa schiţează şi relaţiile dintre cele două categorii de
proprietăţi (proprietatea principală – de bază, printr-o săgeată orizontală,
proprietăţile secundare prin săgeţi oblice) sintetizând de fapt raportul
cauză-efect.

MAŞINI ORGANIZAREA MIJLOACE DE

UTILAJE FLUXULUI DE FABRICAŢIE MĂSURARE

Amplasarea maşinilor Precizie conform

Precizie conformă
Detalii de transport documentaţiei
câmpului de toleranţă Izolarea rebuturilor

Respectarea regimului Cultura producţiei Prelucrarea datelor

de lucru prescris planuri de control

DOCUMENTAŢIE PRODUS
DE FABRICAŢIE

Calitate Calitate Calitate

Verificări ale caracteristiclor

Utilizare corectă Cointeresare
fizico-chimice

SCULE MATERII PRIME

MUNCITORI
DISPOZITIVE MATERIALE

Figura 3. Diagrama cauză-efect (10)

Maşinile şi utilajele folosite la obţinerea produsului trebuie să aibă o
precizie care să satisfacă toleranţele impuse de documentaţie, însă este
necesar să se respecte regimul de lucru prescris. De exemplu, pentru
îmbutelierea unor sticle de bere este necesar ca maşina să dozeze
cantitatea de lichid în limitele de toleranţă prevăzute la îmbuteliere, însă,
pentru ca operaţia să decurgă corect, trebuie respectaţi parametrii
prevăzuţi în tehnologia de îmbuteliere (presiunea din rezervorul de lichid,
viteza de înaintare a benzii, timpul de îmbuteliere, etc.).
Organizarea fluxului de fabricaţie, un alt factor de bază al calităţii
produsului, impune o amplasare corectă a maşinilor în flux, astfel încât
un reper care trebuie supus mai multor operaţii să aibă o circulaţie
continuă. Sunt necesare totodată dispozitive de transport şi depozitare, în
care să fie aşezate şi protejate reperele în timpul circulaţiei lor de la o
maşină la alta, precum şi locuri speciale în care să se izoleze rebuturile
pentru a se elimina posibilităţile de a le introduce, în continuare în fluxul
de fabricaţie. Pe lângă aceşti factori obiectivi, se impune însă şi o cultură
a producţiei, fără de care, deşi maşinile sunt amplasate corect şi există
dotaţii speciale pentru transport şi pentru izolarea rebuturilor, se pot
deteriora reperele prin aşezarea lor incorectă în dispozitive sau se pot
introduce în fluxul de fabricaţie repere rebutate.
 16
Noţiuni fundamentale privind studiul mărfurilor

Mijloacele de măsurare trebuie să corespundă preciziei şi domeniului de

măsurare prevăzut în documentaţie. Se impune însă existenţa unor
planuri de control şi totodată, prelucrarea corectă a datelor obţinute cu
mijloacele de măsurare.
Sculele, dispozitivele şi verificatoarele trebuie să fie de calitate şi cu
toleranţe prescrise. Este necesar însă ca operatorii să le utilizeze corect
atât în timpul executării produsului, cât şi în faza de control.
Materiile prime trebuie să corespundă din punct de vedere calitativ
prevederilor din documentaţie, fapt atestat de certificatul de calitate care
le însoţeşte; se impune însă verificarea parametrilor fizico-chimici, ce
trebuie să corespundă celor menţionaţi în certificatul de calitate.
Muncitorii trebuie să aibă o calificare profesională corespunzătoare
locului de muncă, dar, totodată, să fie cointeresaţi de realizarea sarcinilor
de producţie ce le revin.
Numai prin îndeplinirea condiţiilor obiective şi subiective ale acestor
factorii de bază se poată realiza un produs la nivelul calitativ prevăzut în
documentaţia omologată.
Spirala calităţii. Calitatea unui produs se concepe simultan cu însuşi
produsul: prin calcule, pe planşetă sau în laboratoarele de cercetare; se
creează în secţiile experimentale, se realizează în secţiile productive, se
încearcă pe standurile de probă şi se verifică în exploatare.
Îmbunătăţirea calităţii unui produs este determinată de îmbunătăţirea
fiecărei faze care contribuie la realizarea lui, pornind de la concepţia şi
până la confruntarea acestuia în exploatare atât cu cerinţele
beneficiarului, cât şi cu produsele similare existente pe piaţă.
Sugestivă este, în acest sens, spirala calităţii sau spirala progresului în
domeniul calităţii elaborată de J.M. Juran, specialist american de origine
română, în controlul calităţii.
La realizarea unui produs se porneşte de la cercetare ştiinţifică. Apoi,
prin efectuarea calculelor tehnico-economice şi comerciale, prin
proiectarea şi întocmirea documentaţiei tehnice şi prin stabilirea
tipodimensiunilor şi a specificaţiilor, se pune baza realizării produsului,
respectiv se întocmeşte documentaţia de fabricaţie. Urmează procesul de
fabricare, compus din: planificarea acestuia, aprovizionarea de la
furnizori, prevederea utilajelor şi a aparatelor de măsură şi procesul de
producţie propriu-zis. Controlul procesului tehnologic, inspecţia şi
controlul final, precum şi analizele, încercările şi probele completează
fluxul de fabricaţie. În continuare, are loc desfacerea produsului şi apoi
folosirea acestuia de către beneficiar. În cursul exploatării, eventualele
neajunsuri privind pretenţiile beneficiarului, precum şi noile cerinţe ale
 17
Noţiuni fundamentale privind studiul mărfurilor

acestuia impun o nouă cercetare ştiinţifică, urmată de o nouă proiectare,

un nou proces de fabricaţie, etc., însă, de această dată, la un nivel
calitativ superior.
Evoluţia continuă cu realizarea unui nou produs, la noi pretenţii ale
beneficiarului şi noi cerinţe ale pieţii, care impun realizarea altor
produse, la un nivel calitativ superior.
Se observă că în fiecare ciclu de producţie fazele se repetă, însă nu se
închid într-un cerc, ci formează o spirală (spirala calităţii), unde aceeaşi
fază dintr-un ciclu se regăseşte în ciclul următor, însă la un nivel calitativ
superior (figura 4).

Figura 4. Spirala calităţii (10)

Regula celor 5M. Factorii care contribuie la realizarea calităţii unui
produs pot fi redaţi prin regula celor 5M:
M1 – materia primă, care trebuie să corespundă din punct de vedere
calitativ documentaţiei de fabricaţie:
M2 – maşini-unelte, care trebuie să lucreze în condiţiile de precizie
cerute de tehnologia de execuţie;
M3 – mijloacele de măsurare, care trebuie să aibă domeniul de măsurare
şi precizia necesară locului de măsurare în care sunt utilizate;
M4 – microclimatul fizic (temperatura, umezeala relativă a aerului
prescrisă, absenţa prafului sau gazelor nocive, etc.) şi chiar
microcliomatul psihic (relaţiile de colaborare şi bună înţelegere dintre
 18
Noţiuni fundamentale privind studiul mărfurilor

executanţi, dintre executanţi şi maiştri sau conducătorii locurilor de

muncă, etc.);
M5 – muncitorii, care pentru a putea lucra în condiţii optime, trebuie să
cunoască următoarele şase elemente importante: Cine să facă? Ce să
facă? Cum să facă? Cu ce să facă? De ce să facă? Ce a făcut?

2.5.2. Factorii calităţii produselor în comerţ

Factorii de influenţă asupra calităţii în comerţ şi mijloacele
corespunzătoare de asigurare a calităţii produselor până la vânzare sunt:
ƒ acţiunea de contractare, livrare, recepţionare şi verificare a calităţii
produselor;
ƒ ambalarea şi preambalarea mărfii în comerţ; corelarea naturii şi
dimensiunii produsului în sistemele de ambalare cu natura şi felul
ambalajului;
ƒ corelarea sistemelor şi condiţiilor de transport cu natura produsului, cu
ambalajul şi durata transportulu, cu perisabilitatea lui, s.a.;
ƒ depozitarea produselor în condiţii şi cu mijloace potrivit specificului şi
compatibilităţii lor;
ƒ păstrarea produselor pe grupe şi compatibilităţi, în termenele de timp
şi garanţie corespunzătoare; verificarea periodică a calităţii produselor în
depozite;
ƒ respectarea condiţiilor de utilizare a produselor;
ƒ creşterea componentei informatice a produsului (etichetarea).

2.6. Defecte de calitate

Defectele reprezintă, în majoritatea cazurilor, o abatere de la prevederile
normei tehnice pentru indicele de calitate respectiv.
Dacă proprietatea este o noţiune al cărei conţinut are un sens pozitiv,
defectul presupune lipsa acestuia.
Defectele produselor, denumite şi vicii de calitate, diminuează sau
elimină calitatea.
Cauzele care generează defectele produselor sunt: materia primă
necorespunzătoare, nerespectarea disciplinei tehnologice şi de muncă,
nivelul scăzut al bazei tehnice a întreprinderii producătoare, controlul de
calitate necorespunzător.
Pentru servicii, factorul uman este principalul responsabil de defecte.
Pentru prevenirea apariţiei defectelor, este important să se urmărească
 19
Noţiuni fundamentale privind studiul mărfurilor

toţi factorii care influenţează realizarea calităţii şi cauzele posibile

(potenţiale) ale apariţiei defectelor. Abordarea necorespunzătoare a
controlului calităţii poate constitui o cauză de apariţie a defectelor.
Există mai multe criterii de clasificare a defectelor:
1. după modul de constatare:
- defecte vizibile – care pot fi observate la controlul de recepţie
al loturilor de mărfuri;
- defecte ascunse – care nu pot fi sesizate la controlul de
recepţie; ele apar ulterior datei de recepţie a produsului, mai ales în
perioada utilizării lui de către consumator;
2. după provenienţă:
- de la materia primă;
- din procesul tehnologic;
- din procesul de ambalare;
- din procesul de transport sau depozitare.
3. în funcţie de domeniul în care se manifestă:
- defecte de structură;
- defecte organoleptice;
- defecte funcţionale.
4. după gravitatea, consecinţa asupra calităţii produsului:
- defecte critice – reprezintă abateri ale proprietăţilor critice,
conduc la noncalitate, afectează viaţa, sănătatea dacă nu sunt sesizate de
consumator;
- defecte principale (majore) – datorate absenţei proprietăţilor
majore; nu conduc la noncalitate; sunt sesizabile şi determină
necumpărarea produsului sau reclamaţii;
- defecte secundare – reprezintă abateri ale unor proprietăţi
minore; nu reduc posibilităţile de utilizare; sunt sesizabile dar nu conduc
la reclamaţii;
- defecte minore – nu afectează calitatea; sunt în general
sesizabile, dar nu sunt luate în seamă de consumator.

2.7. Clase de calitate

Variablitatea materiilor prime şi numeroşilor factori implicaţi în ciclul de
viaţă al unui produs (de la proiectare până la utilizare) conduc de multe
ori la obţinerea de produse cu valori diferite ale caracteristicilor de
 20
Noţiuni fundamentale privind studiul mărfurilor

calitate, fără a fi influenţată esenţial valoarea de întrebuinţare a

produsului respectiv.
Se obţin astfel mai multe clase de calitate la produse.
Clasa de calitate reprezintă o categorie de produse proiectate pentru o
anumită destinaţie, realizată din anumite materii prime, cu valori ale
caracteristicilor de calitate cuprinse între anumite limite prescrise.
Pentru stabilirea claselor de calitate se porneşte de la valoarea medie a
caracteristicii de calitate vizate şi de la abaterea faţă de această valoare
medie.

Fa Fa

x x x x
-a +a -b -a +a +b

(-a; +a) – clasa I-a;

(-b; +b) – clasa a II-a.
In primul caz, când majoritatea produselor fabricate au pentru
caracteristica x valori foarte apropiate, când abaterea faţă de valoarea
medie este foarte mică şi se manifestă la un număr mic de produse, se
stabileşte o singură clasă de calitate.
Atunci când abaterea faţă de valoarea medie este mai mare, produsul
având valoare de întrebuinţare, dar gradul de satisfacere a necesităţii este
diferit, există pentru produs mai multe clase de calitate, pentru care se
stabilesc valorile caracteristicii x.
Dacă se constată că un produs nu satisface clasa de calitate pentru care a
fost fabricat, el poate fi declasat.
Produsul declasat este produsul al cărui caracteristici de calitate nu sunt
conforme cu specificaţia pentru care a fost realizat, dar corespunde
cerinţelor altor clase inferioare.
Declasarea este nedorită. Produsul se comercializează fără operaţii de
remediere, dar la un preţ mai mic, deşi costul fabricaţiei şi resursele
folosite la un asemenea produs au fost corespunzătoare unei clase
superioare.
 21
Noţiuni fundamentale privind studiul mărfurilor

Rebutul reprezintă produsul care nu corespunde specificaţiei şi nu se

încadrează nici unei clase de calitate, având abateri foarte mari de la
specificaţii. Rebutul poate fi de două feluri:
ƒ rebut parţial, la care sunt posibile remedieri şi apoi se valorifică.
Pentru produsele alimentare aceasta este puţin probabilă.
ƒ rebut total, care nu se mai poate valorifica.
Trebuie făcută distincţia între neconformitate şi noncalitate.
Noncalitatea apare atunci când produsul nu satisface cerinţa pentru care
este fabricat.
Nonconformitatea apare în cazul în care cerinţa de bază este îndeplinită,
dar gradul de satisfacere nu este cel aşteptat; produsul nu este conform
specificaţiei.

2.8. Prescrierea calităţii

Prescrierea (definirea) calităţii este operaţia de stabilire a documentelor
tehnice cu caracter normativ sau în contractele economice, a condiţiilor
de bază pe care trebuie să le îndeplinească produsul din punct de vedere
al calităţii, al tehnicilor şi metodelor de verificare a calităţii, al
transportului, depozitării şi termenului de garanţie. La încheierea unui
contract definirea calităţii este operaţia cea mai importantă, deoarece
existenţa unor neclarităţi poate genera litigii între partenerii unei
tranzacţii comerciale.
Prescrierea calităţii se face cu ajutorul indicilor de calitate cifrici sau
noţionali, eventual al unor schiţe sau grafice.
Indicatorii de calitate cifirci sunt uitlizaţi în cazul proprietăţilor fizice,
chimice, mecanice, tehnico-funcţionale, etc. şi pot avea valori absolute
sau relative. Indicii de calitate noţionalui sunt specifici proprietăţilor
senzoriale şi constau în adjective cu sau fără grad de comparaţie.
În funcţie de scopul în care sunt utilizaţi, există patru categorii de indici
de calitate:
Ö indici cu care operează de regulă furnizorii; sunt de fapt
principalii parametri ai produselor, cuprinşi în standarde sau în alte
norme tehnice, şi se consideră de către unuii specialişti că permit doar o
caracterizare parţială a calităţii;
Ö indici care caracterizează ponderea produselor cu defecte faţă de
întreaga masă de produse realizată într-o anuită perioadă de timp;
Ö indici care caracterizează mărimea refuzurilor de mărfuri către
beneficiari, în vederea recondiţionării;
 22
Noţiuni fundamentale privind studiul mărfurilor

Ö indici care caracterizează gradul de utilitate al produselor, potrivit

destinaţiei acestora.
Ultimele trei categorii de indici sunt localizaţi la loturile de produse şi se
referă indirect la proprietăţile produsului.
Documentele în care este prescrisă calitatea se numesc specificaţii.
Specificaţiile sunt deci documente cu care produsele trebuie să fie
conforme.
În activitatea economică, când se analizează caracteristicile de calitate ale
unui produs din punct de vedere al mărimilor indicilor de calitate, se face
deosebire între proprietăţile de performanţă, proprietăţi normale şi
proprietăţi subordonate, având în vedere concepţia beneficiarului care,
pentru unele produse nu consideră necesară existenţa unor proprietăţi la
valori de performanţă pentru care el urmează un preţ mai ridicat.
 23
Noţiuni fundamentale privind studiul mărfurilor

3. STANDARDIZARE - STANDARDE
Standardizarea reprezinta activitatea specifică prin care sunt elaborate
pentru probleme reale sau potenţiale prevederi destinate unei utilizări
comune şi repetate, urmărind obţinerea unui grad optim de ordine într-un
context dat (53).
Definiţia conform Ghidului ISO/CEI 2:1996: standardul - este un
document stabilit prin consens şi aprobat de un organism recunoscut care
furnizează, pentru utilizări comune şi repetate, reguli, linii directoare sau
caracteristici referitoare la activităţi sau rezultatele lor. Standardul nu este
obligatoriu, fiind bazat pe un acord liber consimţit al părţilor interesate.
Aplicarea lui devine obligatorie prin efectul unei legi (de exemplu,
standardele de mediu).
Obiectivele standardizării
1. Raţionalizarea economică prin:
ƒ tipizare - stabilirea de game raţionale de tipuri şi dimensiuni ale
produselor;
ƒ unificare - strâns legată de tipizare pentru a asigura compabilitatea şi
interschimbabilitatea produselor;
ƒ modulare - folosirea de componente unificate constructiv (module)
care pot fi combinate în mai multe variante, rezultând produse
adecvate unor cerinţe cât mai diverse.
Modularea este des întâlnită la mobilă, produse electronice, s.a.
Efectul raţionalizării îl constituie creşterea eficienţei economice.
2.Asigurarea şi îmbunătăţirea calităţii produselor şi serviciilor,
în corelaţie cu protecţia consumatorului, a mediului.
În standarde se precizează:
Ö nivelul minim/optim al caracteristicilor de calitate;
Ö metode de analiză;
Ö modalităţi de efectuare a recepţiei calitative a loturilor;
Ö condiţii de ambalare, transport, depozitare etc. prin a căror respectare
se asigură premizele realizării acestui obiectiv.
Prin limitarea strictă în standarde a nocivităţii unor produse sau procese
(ex. pesticide în alimente, noxe emanate în atmosferă, în apele reziduale),
se asigură protecţia consumatorului şi a mediului ambiant.
 24
Noţiuni fundamentale privind studiul mărfurilor

3. Facilitarea schimbului de mărfuri şi de informaţii tehnico-

ştiinţifice
Prin terminologie, simbolizări, codificări etc., standardizarea contribuie
la stabilirea unui limbaj comun între părţile contractante, facilitând
schimburile comerciale pe pieţele naţionale, regionale şi internaţionale.
Prin unificarea terminologiei, a metodelor de control a calităţii etc., sunt
evitate eventuale litigii, posibile în condiţiile inexistenţei unor asemenea
sisteme unitare de referinţă.
Categorii de standarde
Standardele se pot clasifica în funcţie de mai multe criterii astfel:
1. După conţinut (conform SR 10000-1/1994):
 standarde de bază – cu aplicare generală;
 standarde de terminologie – stabilesc termenii utilizaţi într-un anumit
domeniu;
 standarde de încercări – precizează metodele utilizate la eşantionare,
ordinea încercărilor, metode statistice, etc.;
 standarde de produse: complete sau parţiale – precizează condiţiile
pe care trebuie să le îndeplinească un produs sau grupe de produse pentru
asigurarea aptitudinii de utilizare;
 standarde de proces – specifică condiţiile ce trebuie îndeplinite de un
proces tehnologic;
 standarde de servicii – condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească
un serviciu pentru îndeplinirea aptitudinii de utilizare ;
 standarde de interfaţă – precizează condiţiile referitoare la
compatibilitatea produselor;
 standarde de date – conţin lista de caracteristici ale căror valori se
indică pentru descrierea unui proces, produs, serviciu.
2. După nivelul de standardizare:
 standarde de firmă – adoptate de către societăţi comerciale, regii
autonome, alte persoane juridice, nu sunt documente publice;
 standarde profesionale – adoptate de către organizaţii profesionale
legal constituite;
 standarde teritoriale – adoptate la nivelul unor diviziuni teritoriale
ale unei ţări;
 standarde naţionale – utilizate într-o ţară, adoptate de către un
organism naţional de standardizare;
 25
Noţiuni fundamentale privind studiul mărfurilor

 standarde regionale – utilizate într-o anumită regiune geografică,

adoptate de către un organism regional de standardizare;
 standarde internaţionale - adoptate de către un organism internaţional
de standardizare.
Pentru domeniul agroalimentar există o tipologie diferită a standardelor,
mai bine adaptată problemelor specifice acestor produse:
- standarde de specificaţii de produs - care precizează: structura
produsului, terminologia, caracteristici de calitate, reguli de fabricare
(dacă e cazul);
- standarde de mediu înconjurător al produselor - de ex. standarde de
ambalare, de depozitare, transport, condiţii de conservare, igiena şi
securitate a materialelor destinate domeniului agro-alimentar;
- standarde de metode de analiză şi încercari - de exemplu standarde de
analiză senzorială, fizico-chimică, microbiologică, standardele de metode
de eşantionare;
- standarde de linii directoare - conţin recomandări pentru optimizarea
calităţii produselor sau serviciilor, de exemplu: standarde de tehnici de
fabricare şi conservare a produselor, standarde de bune practici de
securitate alimentară (41).
Activitatea de standardizare
Nivelul Organisme de standardizare Denumirea
documentului elaborat
România ASRO - Asociaţia de Standard Român SR,
Standardizare SR-S
European CEN-Comitetul European de EN - Norma
Standardizare europeana, HD -
CENELEC- Comitetul European Document armonizat,
pentru Standardizare în ENV - Prestandard
Electronica european
ETSI - Institutul European de
Standardizare în Telecomunicatii
International ISO - Organizaţia Internaţională Standard ISO
de Standardizare
CEI - Comisia Electronică Standard ICT
Internaţională
UIT - Uniunea Internaţională a Standard ICT
Telecomunicaţiilor
CCA - Comisia Codex Norme Codex
Alimentarius
IFAN - Federaţia Internaţională
pentru Aplicarea Standardelor
 26
Noţiuni fundamentale privind studiul mărfurilor

4. ATESTAREA ŞI CERTIFICAREA CONFORMITĂŢII

PRODUSELOR

4.1. Atestarea calităţii produselor

Producătorul, la livrarea loturilor de mărfuri, eliberează o serie de
documente care certifică şi atestă calitatea acestora în momentul livrării.
Aceste documente, după caz, sunt:
• certificatul de calitate;
• certificatul stării igienico-sanitare;
• buletinul de analiză.
În aceste documente sunt înscrise obligatoriu principalele caracteristici
de calitate stabilite în urma analizelor efectuate de producător. Aceste
documente angajează răspunderea materială a furnizorului.

4.2. Certificarea conformităţii produselor şi serviciilor

Obiectivul certificării este de a garanta, prin intermediul unui organism
test, (independent de producător şi beneficiar), conformitatea unui
produs/serviciu cu un referenţial prestabilit.
Certificarea reprezintă procedura şi activitatea desfăşurată de un
organism autorizat pentru determinarea, verificarea şi atestarea scrisă a
calităţii produselor sau proceselor în concordanţa cu obiectivele stabilite
(definiţie EOQ).
Definiţia conform Standardului EN 45000: certificarea conformităţii
reprezintă acţiunea unei terţe părţi care dovedeşte existenţa încrederii
adecvate că un produs, proces sau serviciu este în conformitate cu un
standard sau un alt document de referinţă.
Evaluarea conformităţii se referă la orice activitate al cărui obiect este de
a determina în mod direct sau indirect faptul că un produs (proces,
serviciu) este conform, respectiv că sunt îndeplinite toate cerinţele
specificate.
Definiţie conform standardului EN 45001: acreditarea laboratoarelor de
încercări este o procedură prin care un organism cu autoritate conferă
recunoaşterea oficială că un laborator de încercări este competent să
desfăşoare sarcini specifice.
 27
Noţiuni fundamentale privind studiul mărfurilor

SR EN Criterii generale pentru FUNCŢIONAREA LABORATOARELOR

45 001 DE ÎNCERCĂRI

SR EN Criterii generale pentru EVALUAREA LABORATOARELOR

45 002 DE ÎNCERCĂRI

SR EN
Sisteme de ACREDIATRE A LABORATOARELOR DE ETALONARE ŞI
45 003 DE ÎNCERCĂRI - condiţii generale pentru funcţionare şi recunoştere

SR EN Criterii generale pentru FUNCŢIONAREA DIFERITELOR TIPURI DE

45 004 ORGANISME care efectuează inspecţii

SR EN Criterii generale pentru organismele de certificare ce efectuează

45 011 CERTIFICAREA PRODUSELOR

SR EN Criterii generale pentru organismele de certificare ce efectuează

45 012 CERITFICAREA SISTEMELOR DE CALITATE

SR EN
Criterii generale pentru organismele de certificare ce efectuează
45 013 CERTIFICAREA PERSONALULUI

SR EN
45 014 Criterii generale pentru organismele de certificare ce efectuează
CERTIFICAREA PERSONALULUI

SR EN
45 020 Termenii generali şi definiţiile lor privind STANDARDIZAREA ŞI
(10 000-1) ACTIVITĂŢILE CONEXE

Figura 7. Standardele europene referitoare la certificare şi acreditare,

adoptate ca standarde române

Avantajele certificării:
ƒ promovarea produselor – certificarea constituie o dovadă obiectivă a
calităţii produselor;
ƒ realizează o orientare a consumatorilor către anumite categorii de
produse sau servicii;
ƒ conferă siguranţa respectării caracteristicilor de calitate ale
produsului în conformitate cu un document de referinţă;
 28
Noţiuni fundamentale privind studiul mărfurilor

ƒ eliminarea/simplificarea unor analize la recepţia loturilor de

produse;
ƒ înlăturarea barierelor comerciale.

GUVERNUL

RECUNOAŞTE

RENAR ASRO

Acreditează Acordă

Laboratoare de încercări
Dreptul de utilizare a mărcii de
Produse
certificare a conformităţii
produselor şi serviciilor
Laboratoare de etalonare Sisteme de calitate
(SR, SR-S) cu standardele
române
Organisme de certificare
Sistem management de mediu

Organisme de inspecţie Personal

Figura 8. Sistemul de acreditare şi certificare în România

(conform ASRO)
Există două tipuri de certificare:
(a) obligatorie – se referă la domeniul reglemetat (protecţia
consumatorilor, protecţia mediului, în care calitatea produselor sau
serviciilor este reglementată de lege) – stabilindu-se anumite cerinţe
esenţiale cu care produsul trebuie să fie conform;
(b) voluntară (facultativă) – pentru domeniul nereglementat (în care nu
există reglementări obligatorii). Această certificare constituie un
instrument de marketing.
Certificarea produselor alimentare:
9 certificarea conformităţii cu standardele de specificaţii de produs;

9 certificarea pentru nivele de calitate superioară.

De exemplu: sistemul francez al etichetelor agricole (etichete roşii pentru

produsele agroalimentare cu nivel de calitate superior), mărci de calitate
(DOC, DOCC la vinuri).
 29
Noţiuni fundamentale privind studiul mărfurilor

Sisteme naţionale de certificare a conformităţii

Certificarea produselor la nivle naţional se realizează în general prin
utilizarea mărcilor naţionale de conformitate la standarde. Iniţial aceste
atribuţii reveneau organismelor naţionale de standardizare, ulterior
devenind obiectul activităţii altor organisme cu atribuţii în domeniul
certificării.
Tabel 5.1. Principalele standarde (42)
Ţara Domeniul Modalitate de Organism de certificare
certificare
Germania Tehnic Marca GS TŰV
Electrotehnic Marca VDE Asociaţia Electrotehnică
Germană
Produse din Marca de Institutul German de
domeniul termic conformitate DIN Standardizare DIN
DIN Gepruft
Tehnic Marca TEST Fundaţia pentru marcarea
mărfurilor
Comerţ Marca QUELLE Institutul pentru marcarea
mărfurilor al casei de
comerţ QUELLE
Domeniu alimentar, Marca RAL Institutul German de
textil, electrocasnic, asigurarea calităţii şi
bijuterii marcare
Tehnic Marca de AFNOR
conformitate NF
Agroalimentar Sistemul etichetelor AFNOR
agricole
Produse Certificate de AFNOR
nealimentare calificare
Franţa Produse alimentare Certificate de AFNOR
conformitate
Produse alimentare Etichete roşii Comisia naţională de
etichetare şi certificare
Pastă şi periuţe de ADF Asociaţia Dentară
dinţi Franceză
Marea Construcţii Marca KITEMARK BSI
Britanie Produse Marca SAFETY BSI
electrice/gaz MARK
Japonia Tehnic Marca JIS MITI
România Tehnic, alimentar, SR, SR-S ASRO
servicii, etc
 30
Noţiuni fundamentale privind studiul mărfurilor

5. GARANTAREA CALITĂŢII
Conceptul garanţia calităţii este foarte vechi. El datează încă din
antichitate. Pe o tăbliţă de argilă din arhivele firmei Murashu din Nippur,
datată anul al 35-lea al domniei lui Artaxerxes (429 A.C.) s-a găsit
următoarea inscripţie: În ceea ce priveşte inelul de aur bătut cu un
smarald, garantăm că timp de 20 de ani smaraldul nu va cădea din inelul
de aur. Dacă totuşi smaraldul va cădea din inel înainte de trecerea celor
20 de ani, vom plăti numitului Bel – ndinshumu o despăgubire de 10
mana de aur. (J.M.Juran).
Pe măsura dezvoltării societăţii, garanţia calităţii se extinde, cuprinzând
toate produsele, inclusiv cele agroalimentare.
Garanţia calităţii şi expresia sa uzuală termen de garanţie şi în ultimul
timp termen de valabilitate pentru produsele alimentare constitue un act
important al relaţiei firmă-consumator.
Garantarea este de două tipuri:
(a) post-vânzare, pentru cele mai multe produse industriale (aparatură
electrică, maşini unelte, încălţăminte, ceasuri, s.a.);
(b) anterior-vânzării, din momentul terminării fabricaţiei – pentru
produsele alimentare, farmaceutice, cosmetice, s.a.
Din momentul terminării procesului tehnologic, produsele alimentare îşi
menţin proprietăţile fizico-chimice, senzoriale şi microbiologice o
anumită perioadă de timp, specifică fiecărui produs şi numai în anumite
condiţii de mediu (temperatură, umiditate relativă a aerului, lumină şi alte
radiaţii, circulaţia aerului, microorganisme), după care survin modificări
ale calităţii mai lente sau mai accelerate, în sens negativ, culminând cu
alterarea produselor.
Produsele alimentare au o durablitate care depinde de natura lor,
compoziţia chimică, metoda de conservare, procesul tehnologic, modul
de ambalare, condiţiile de păstrare, de manipulare, transport.
Pentru fiecare produs alimentar se stabileşte pe cale experimentală
perioada minimă de garanţie a calităţii, în condiţii prescrise (temperatură,
umiditate relativă a aerului, etc.). Este ceea ce se numeşte termen de
garanţie.
La produsele alimentare termenul de garanţie reprezintă intervalul de
timp (ore, zile, luni, ani) de la data fabricaţiei pentru care se garantează
 31
Noţiuni fundamentale privind studiul mărfurilor

calitatea în anumite condiţii de ambalare şi păstrare prescrise în standarde

sau alte acte normative.
În conformitate cu legislaţia din ţara noastră termenul de garanţie
exprimă din punct de vedere juridic, limita de timp în cadrul căreia
recondiţionarea sau înlocuirea bunului alimentar se face pe seama şi
cheltuiala unităţii producătoare, dacă nu se doveşte că degradarea
acestuia s-a produs din culpa beneficiarului.
Termenul de garanţie al produselor alimentare trebuie să cuprindă
întregul timp al circulaţiei tehnico-economice corespunzător fiecărui
produs. Practica comercială se caracterizează prin două forme distincte
de circulaţie tehnico-economică a produselor:
ƒ o circulaţie completă când produsele circulă de la producător la
comerciantul en gros şi apoi la comerciantul en detail;
ƒ o circulaţie directă (redusă), când produsele circulă de la producător la
detailist.
a

Pf Pt Pg Pt Pm Pc

Pf –păstrare la fabrică;
Pt – păstrare în spaţiul de transport;
Pg – păstrare de en gros;
Pm – păstrare la magazin;
Pc – păstrare la consumator;
a – circulaţie completă;
b – circulaţie directă.
Figura. 5 Schema circulaţiei tehnico-economice a produselor
La stabilirea termenului de garanţie pe cale experimentală se preferă ca
acesta să fie întotdeauna mai mic decât durabilitatea (durata maximă de
păstrare) produsului alimentar.
Cu toate că termenul de garanţie (TG) se află în strânsă corelaţie cu
calitatea produselor alimentare (caracteristici organoleptice, fizico-
chimice, microbiologice), el nu trebuie confundat cu alte noţiuni tehnice:
durabilitatea (Dr) şi consumabilitatea (Cs).
 32
Noţiuni fundamentale privind studiul mărfurilor

Durabilitatea (Dr) reprezintă intervalul de timp (ore, zile, săptămâni,

luni, ani) scurs de la data fabricaţiei, în care produsul alimentar îşi
menţine în totalitate calitatea prescrisă, în condiţiile de ambalare şi
păstrare menţionate în standard sau alte acte normative.
Consumabilitatea (Cs) reprezintă intervalul de timp (ore, zile, săptămâni,
luni, ani) scurs de la data fabricaţiei, în care produsul alimentar este apt
pentru consumul uman, chiar dacă nu-şi mai menţine nivelul calităţii
prevăzut în standard.

Perioada maximă de comestibilitate

Perioada optimă de comestibilitate Necomestibilitate

P P P P P

T0 T1 T2 T3 T4
Circulaţia
comercială
Marja de
Termen de garanţie siguranţă

Durabilitatea
d l i
Consumabilitatea produsului

P – produsul alimentar;
T0 – momentul terminării procesului tehnologic;
T1 – momentul vânzării produsului la consumator;
T2 – momentul expirării termenului de garanţie;
T3 – momentul declanşării unor abateri calitative;
T4 - momentul apariţiei necomestibilităţii.
Figura 6. Corelaţiile termenului de garanţie (25)
Relaţia dintre cele trei noţiuni sunt:
TG < Dr < Cs
Cu peste două decenii în urmă, în ţara noastră s-a lansat încă o noţiune –
termenul de valabilitate (TV) – ce se atribuie numai produselor
alimentare conservate, care prin ambalajul ermetic şi metoda de
 33
Noţiuni fundamentale privind studiul mărfurilor

conservare aplicată (sterilizarea sau combinaţii ale acesteia cu alte

procedee de conservare) dobândesc o înaltă stabilitatea la păstrare şi
comercializare.
Termenul de valabilitate (TV) reprezintă perioada (ore, zile, săptămâni,
luni, ani) limită de consum în care produsul alimentar conservat, păstrat,
manipulat şi transportat în condiţii coespunzătoare, trebuie să-şi menţină
caracteristicile de calitate prescrise.
Pentru a micşora riscul comercial (pentru nevinderea în timp util,
deprecierea, degradarea, alterarea produsului) producătorul este obligat
să livreze produsele alimentare înainte de împlinirea unei treimi din
termenul de garanţie.
Conform Hotărârii Guvernului nr. 106 din 7.02.2002, ambalajul de
prezentare şi desfacere, respectiv eticheta, în mod obligatoriu trebuie să
aibă înscrisă data durabilităţii minimale, respectiv data până la care
acestea îşi păstrează caracteristicile specifice în condiţii de depozitare
corespunzătoare.
Data va fi precedată de menţiunea:
¾ A se consuma de preferinţă înainte de …(daca în dată este inclusă
ziua);
¾ A se consuma de preferinţă până la sfârşitul …….. (dacă se indică
luna şi anul sau numai anul). Aceste menţiuni sunt însoţite fie de
dată, fie de indicarea locului în care aceasta este înscrisă pe etichetă
sau ambalaj.
Menţiunile sunt completate după caz cu indicarea condiţiilor de păstrare
şi conservare ce trebuie respectate pe perioada durabilităţii minimale.
Data se compune din indicarea clară a zilei, lunii şi anului, într-o formă
cronologică necodificată, în cazul alimentelor:
¾ a căror durabilitate este mai mică de 3 luni, este suficient să se indice
ziua şi luna;
¾ a căror durabilitate este mai mare de 3 luni, dar mai mică de 18 luni,
este suficient să se indice luna şi anul;
¾ a căror durabilitate este mai mare de 18 luni, este suficient să se
indice anul.
Sunt exceptate de la indicarea datei durabilităţii minimale următoarele
produse alimentare: fructe şi legume prospete, neprelucrate, vinuri, vinuri
spumoase, spumante, licoroase, aromatizate şi alte produse similare
obţinute din fructe, băuturi cu concentraţie mai mare de 10% volumic
alcool etilic, băuturi răcoritoare, sucuri de fructe, nectaruri, băuturi
alcoolice în recipiente mai mari de 5l, destinate marilor consumatori,
 34
Noţiuni fundamentale privind studiul mărfurilor

pâine, produsele de panificaţie, patiserie şi de cofetărie, oţetul de

fabricaţie, sarea de bucătărie, zahărul solid, unele produsele zaharoase,
guma de mestecat, etc.
Sunt cazuri când se practică o marcare pentru specialişti prin ştanţare, ca
de exemplu la conservele sterilizate (de carne, peşte, legume, fructe) cu
următoarele specificaţii: întreprinderea producătoare (furnizorul), printr-o
literă de la A la Z sau prin 1-2 cifre şi o literă mare; urmează data
fabricaţiei în următoarea succesiune: anul prin ultimele două cifre, luna
prin două cifre (01-12), ziua prin două cifre (01-31); grupa de conserve
printr-o cifră, sortimentul prin 1-3 cifre.
Prelungirea termenului de garanţie se poate face numai pe baza
reexaminării caracteristicilor de calitate de către laboratoare de
specialitate, autorizate şi în condiţiile stabilite de Ministerul Sănătăţii şi
Ministerul Industriei şi Comerţului.
Se interzice prelungirea termenului de garanţie la produsele alimentare
care se consuma numai în stare proaspătă sau au o destinaţie specială.