MANAGEMENTUL DEZVOLTARII RURALE

PRINCIPIILE POLITICILOR DE DEZVOLTARE RURALA

Stabilizarea schimburilor mondiale, exigenţele calitative ale consumatorilor, lărgirea Uniunii

Europene spre centrul şi estul Europei, iată problemele cu care se confruntă acum agricultura
europeană, cu realităţi şi sfidări noi. Schimbările ating nu numai pieţele agricole dar şi
economiile locale ale zonelor rurale în mod egal. Viitorul sectorului agricol este legat în mod
strict de dezvoltarea echilibrată a teritoriului rural, care acoperă 80% din teritoriul european.
Dimensiunea comunitară a acestui joc este evidentă, politica agricolă şi rurală are un rol
important de jucat în coeziunea teritorială, economică şi socială a Uniunii. Iată pentru ce reforma
angajată (anunţată) prin Agenda 2000, continuă evoluţiile din aceşti ultimi ani: alături de
măsurile de piaţă şi de exigenţele unei agriculturi europene competitive, trebuie în mod egal să
ţină cont de necesităţile variate ale lumii rurale, de aşteptările societăţii de astăzi şi de
imperativele protecţiei mediului înconjurător. Noua politică de dezvoltare rurală devenită “al
doilea pilon” al PAC, răspunde acestor preocupări. Element esenţial al modelului agricol
european, ea vizează să pună în operă un cadru coerent şi solvabil care să garanteze viitorul
zonelor rurale, favorizând menţinerea şi crearea de locuri de muncă. Principiile de bază ale
politicii de dezvoltare rurală sunt următoarele: • Multifuncţionalitatea agriculturii. Rolul
agriculturii variază funcţie de produsele obţinute. Aceasta implică recunoaşterea şi încurajarea
unui evantai de servicii furnizate pentru agricultură. 29 • Multisectorialitatea şi integrarea.
Economia rurală permite datorită diversificării activităţilor, crearea de noi surse de venituri şi noi
locuri de muncă şi protecţia moştenirii rurale. • Flexibilitatea. Acordarea ajutoarelor pentru
dezvoltare rurală, bazate pe subsidiaritate, favorizând descentralizarea şi consultarea la nivel
regional, local şi parteneriatul. • Transparenţa. Elaborarea şi gestionarea se face în mod
transparent, plecând de la o legislaţie simplificată şi mai accesibilă. Una din principalele inovaţii
ale acestei politici este metoda adoptată, vizând o mai bună integrare a diferitelor intervenţii cu
scopul; de a asigura o dezvoltare armonioasă a tuturor zonelor rurale ale Europei. Marile axe ale
acestei dezvoltări sunt următoarele: • Reîntărirea sectorului agricol forestier; • Ameliorarea
competiţiei zonelor rurale; • Prezervarea mediului şi a patrimoniului cultural. Prezentul
subcapitol expune diferitele măsuri susţinute de Uniunea Europeană, explică finanţarea lor şi
arată cum sunt organizate preocupările lor. Documentul legal care stabileşte aceste măsuri este
noua reglementare, (CE). 1227/1999 din 17 mai 1999, referiotoare la susţinerea dezvoltării rurale
prin fondurile europene de orientare şi garanţie agricolă. 2.2.2 Măsurile de dezvoltare rurală
2.2.2.1 Investiţiile în exploataţiile agricole Comunitatea acordă o susţinere investiţiilor în
exploataţiile agricole. Scopul modernizării investiţiilor; echipamentelor şi sistemelor agricole
pentru amelioarea veniturilor ca şi a condiţiilor de viaţă, de muncă şi de producţie al
agricultorilor. Concret, investiţiile trebuie să vizeze unul sau mai multe din obiectivele
următoare: - reducerea costurilor de producţie; - ameliorarea calităţii producţiilor; - prezervarea
şi ameliorarea mediului înconjurător; - respectarea condiţiilor de igienă şi de habitat pentru
animale; - încurajarea diversificării activităţilor agricole. Statele membre stabilesc circuitele
ajutoarelor pentru investiţiile globale, valoarea totală a ajutorului public, naţional şi comunitar
exprimat în procente din volumul investiţiei eligibile este limitat la 50% în zonele defavorizate şi
la 40% în celelalte regiuni. Atunci când investiţiile sunt realizate de către tineri agricultori, aceste
procentaje pot atinge 55% în zonele defavorizate şi 45% în celelalte zone. Resurse umane: tineri
agricultori, prepensionarea, formarea Un aspect esenţial al noii politici de dezvoltare rurală este
punerea în valoare a resurselor umane, susţinerea transferului exploataţiilor agricole de la o
generaţie la alta, va continua trecând prin măsurile de instalare de tineri agricultori şi prin
încurajarea prepensionării. Măsurile de formare vor fi în mod egal continuate şi vor permite
valorificarea potenţialului uman al zonelor rurale.  Instalarea tinerilor agricultori Ajutoarele
destinate a facilita instalarea tinerilor agricultori sunt acordate cu condiţia ca agricultorul care
preia exploataţia să aibă mai puţin de 40 ani şi să se instaleze pentru prima dată ca exploatant
agricol. Două tipuri de ajutoare sunt prevăzute: o primă unică a cărei sumă maximală nu poate
depăşi 25.000 euro şi o bonificaţie a dobânzilor pentru împrumuturile contractate, limitate la
aceaşi sumă. 30  Prepensionarea Ajutorul prevede pentru cel care cedează exploataţiei o sumă
globală de 150.000 euro, plăţile anuale neputând, în general să depăşească 15.000 euro. Prima
pentru muncitorul agricol are o valoare totală de 35.000 (3.500 euro per muncitor şi per an).
Plata ajutoarelor nu poate depăşi o durată de 15 ani pentru exploatantul care cedează şi 10 ani
pentru muncitorul agricol. Atât unul cât şi celălalt trebuie să aibă mai puţin de 55 ani. Ajutorul
nu poate continua deci nici după 75 ani pentru cedant, şi nici peste vârsta normală de pensionare
a muncitorului agricol. În cazul când cedantul primeşte o pensie de stat, ajutorul comunitar este
deschis sub forma unei suplimentări a pensiei, ţinând cont de suma fiscală prin regimul naţional
al pensiilor.  Formare Măsurile de formare au fost în mod egal integrate în evantaiul celorlalte
acţiuni, cu acente special pe formările legale de promovarea produselor de calitate şi de metodele
de producţie care respectă mediul înconjurător. Ele se adresează tuturor persoanelor angajate în
activităţile agricole şi în reconversia sa. Deasemenea, măsuri de formare sunt prevăzute pentru
pregătirea silvicultorilor astfel ca şi alte persoane implicate în activităţile forestiere de ameliorare
a funcţiunilor economice, ecologice şi sociale ale pădurilor. Zone defavorizate şi zone supuse
constrângerilor mediului înconjurător Anumite zone rurale sunt desemnate ca defavorizate pentru
că , condiţiile activităţii agricole aici sunt mai dificile, potrivit noţiunilor legate de handicapurile
naturale care măresc costurile şi reduc randamentele agricole, ameninţând astfel pe termen lung
menţinerea activităţilor agricole şi gestionarea acestor spaţii. Iată pentru ce agricultorii din aceste
zone continuă să primească indemnizaţii compensatorii. Aceste indemnizaţii au fost adaptate
rolului pe care trebuie să-l joace agricultorul în materie de întreţinere a spaţiului; ele sunt de
acum înainte calculate pe hectar şi nu pe cap de animal. Suma lor poate fi modulată între 25 şi
200 euro pe hectar. Sume mai mari de 200 euro pot fi acordate cu condiţia că media tuturor
indemnizaţiilor plătite la nivelul programelor vizate să nu depăşească acest plafon. Zonele
defavorizate7 Sunt considerate ca zone defavorizate din punct de vedere agricol: • Zonele de
munte – sunt limitării considerabile a posibilităţilor de folosire a terenurilor şi o creştere sensibilă
a costurilor lucrărilor • Zonele ameninţate de abandon şi în care întreţinerea spaţiului este
necesară • Zonele supuse unor handicapuri specifice. În interiorul acestor zone este necesară
continuarea activităţilor agricole cu scopul de a asigura conservarea şi ameliorarea mediului
înconjurător, întreţinerea spaiului natural sau vocaţia lor turistică. Zonele impuse unor
constrângeri8 Zonelor defavorizate se adaugă zonele supuse unor constrângeri legate de mediu,
unde agricultorii pot beneficia de plăţi destinate să compenseze costurile şi pierderile de venituri
rezultate ca urmare a aplicării unor dispoziţii comunitare pentru protecţia mediului, în măsura în
care aceste plăţi sunt necesare pentru rezolvarea problemelor specifice ce decurg din aceste
dispoziţii. O nouă măsură care vizează zonele supuse unor constrângeri de mediu: agricultori
acestor zone pot de acum înainte să beneficieze ei înşişi de aceste plăţi destinate compensării
costurilor şi pierderilor de venituri legate de aceste restricţionări. Suma maximă a acestor plăţi
este de 200 euro pe hectar. de mediu 7 Listele acestor zone sunt stabilite sau modificate de state
membre şi communicate Comisiei Europene 8 Listele acestor zone sunt stabilite sau modificate
de state membre şi communicate Comisiei Europene 31 Pentru a accede la aceste ajutoare,
suprafaţa zonelor supuse unor restricţionări legate de mediu, este adăugată la cea a zonelor
devaforizate supuse unor handicapuri specifice şi nu pot depăşi 10% din suprafaţa totală a unui
stat membru. Pădurile Susţinerea silviculturii se înscrie în strategia referitoare la tot ceea ce ţine
de forestier în general, adoptată recent cu scopul asigurării protecţiei, gestionării durabile şi
dezvoltării pădurilor în Uniunea Europeană. Această strategie pune în valoare rolul esenţial al
pădurilor în termeni ecologici, economici şi sociali, altfel zis asigură multifuncţionalitatea lor.
Ajutoarele prevăzute în domeniul suprafetelor împădurite revin proprietarilor acestor păduri:
particulari, asociaţii sau comune. Aceste măsuri acoperă în special următoarele măsuri: •
Investiţii în păduri în vederea ameliorării valorilor economice, ecologice şi sociale; • Investiţii
destinate ameliorării şi raţionalizării recoltelor, transformărilor şi comercializqrii produselor
silvicole; • Investiţii legate de utilizarea lemnului ca materie primă, • Promovarea de noi debuşee
şi comercializarea produselor silvicole; • Crearea de asociaţii ale silvicultorilor cu scopul de a
ajuta membrii acestora în ameliorarea gestionării pădurilor; • Reconstituirea potenţialului de
producţie silvic aflat în pericol prin catrastofe naturale şi prin foc, şi punerea în aplicare a unor
instrumente de prevenire a acestora; • Menţinerea şi ameliorarea stabilitătii ecologice a pădurilor
în zonele care joacă, în această privinţă rolul de protecţie ale interesului public şi întreţinerea
celor căzute pradă focului, prin măsuri agricole. De altfel, o susţinere poate fi acordată prin
susţinerea împăduririi terenurilor agricole, cu condiţia că plantaţia trebuie să fie adaptată
condiţiilor locale şi compatibile cu mediul. Această susţinere poate acoperii, următoarele costuri
de plantare: • O primă anuală pe hectar împădurit, destinată să acopere costurile de întreţinere
pentru o perioadă maximală de 5 ani; • O primă pe hectar, destinată să compenseze pe o perioadă
maximală de 20 ani, pierderile induse de împădurire, această primă se ridică la 725 euro pe
hectar pentru agricultori sau pentru asociaţii şi 185 euro pe hectar pentru toate persoanele morale
de drept privat. Pentru împădurirea terenurilor agricole aflate în proprietatea colectivităţilor
publice, ajutorul nu acoperă decât costurile de plantare. Transformarea şi comercializarea
produselor agricole Adaptarea producţiei la evoluţia pieţei, căutarea de noi debuşee comerciale,
valoarea adăugată produselor agricole sunt totodată factori care contribuie la reîntărirea
competitivităţii acestui sector. Iată pentru ce ajutoarele sunt în mod egal disponibile pentru
transformarea şi comercializarea produselor agricole. Valoarea totală a ajutorului public naţional
şi comunitar exprimată în procente din volumul investiţiilor eligibile, este limitată la 50%, în
ceea ce priveşte regiunile obiectivului 1 şi la 40% pentru alte regiuni. Măsuri de protecţie a
mediului înconjurător Încă din 1992, Comunitatea susţine metode de producţie agricole care
respectă mediul înconjurător şi biodiversitatea . Politica de dezvoltare rurală după 2000,
confirmă rolul esenţial al 32 agricultorilor ca furnizori retribuiţi de servicii de protectii a
mediului plecând de la aceste practici bune agricole şi de la respectarea normelor legale de bază.
În noua generaţie de programe de dezvoltare rural, măsurile de respectare a mediului
înconjurător sunt astfel singurele obligatorii pentru statele membre (ele rămân totuşi facultative
pentru agricultură). Ajutoarele prevăzute sunt acordate agricultorilor care subscriu asupra unor
angajamente de respectare a mediului pe o durată minimală de 5 ani. O durată mai lungă poate fi
atribuită, fixată pentru anumite tipuri de angajamente contracte) în funcţie de efectele lor asupra
mediului. Ajutorul este atribuit anual şi calculat in funcţie de perioada de venituri şi de
supracosturile adiţionale rezultate ca urmare a acestor contracte, rezultând astfel necesitatea
furnizării unei alocaţii financiare. Sumele anuale maximale se ridică la 600 euro pe hectar pentru
culturile anuale, 900 euro pe hectar pentru culturile perene specializate şi 450 euro pe hectar
pentru alte folosinţe a terenurilor. Măsuri diverse pentru dezvoltarea de ansamblu a zonelor
rurale (aşa-zisele măsuri ale articolului 33) În sfârşit, articolul 33 al noului regulament,
regrupează o serie de măsuri destinate să favorizeze dezvoltarea integrală a teritoriului rural,
traversând întreaga Comunitate, inspirate din experienţa programelor puse în operă în regiunile
rămase în urm în privinţa dezvoltării sau în zonele aflate în dificultate şi în plină reconversie
(vechile obiective 1,6 şi 5b ale Fondurilor sturcturale) • ameliorarea terenurilor; • comasarea; •
punerea în practică a serviciilor de ajutoare a gestionării agricole; • comercializarea de produse
agricole de calitate; • servicii de bază pentru economie şi populaţiile rurale; • renovarea şi
dezvoltarea satelor, ocrotirea moştenirii rurale; • diversificarea activităţilor agricole ca şi a
activităţilor conexe, cu scopul de a crea activităţi multiple şi venituri alternative; • gestiunea
resurselor destinate agriculturii; • ameliorarea infrastructurii rurale legată de dezvoltarea
agriculturii; • promovarea turismului şi a artizanatului; • protecţia mediului în raport cu
agricultura, silvicultura, gestiunea spaţiului natural şi ameliorarea sănătăţii animalelor; •
reconstituirea potenţialului de producţie agricol deteriorat de catastrofele naturale şi punerea în
aplicare a instrumentelor de prevenire adecvate; • inginerie funciară. 2.3. Dezvoltare rurală şi
obiectivele generale ale Uniunii Europene . PAC şi dezvoltarea rurală Agricultura continuă să fie
cel mai mare utilizator de teren rural precum şi un determinant cheie al calităţii zonei rurale şi
peisajului. Importanţa şi relevanţa PAC şi a dezvoltării rurale au crescut o dată cu recenta lărgire
a UE. Fără cei doi piloni ai PAC, politica de piaţă şi dezvoltarea rurală, multe zone rurale din
Europa s-ar confrunta cu probleme economice, sociale şi de mediu din ce în ce mai mari.
Modelul European al Agriculturii relfectă rolul multifuncţional pe car îl joacă agricultura în
bogăţia şi diversitatea peisajului, produselor alimentare şi moştenirea naturală şi culturală9 9
Concluziile Preşedinţiei Consiliului European din Luxemburg 1997, Berlin 1999 şi Bruxelles
2002, . 33 Principiile orientative pentru PAC, politicile de piaţă şi dezvoltare rurală, au fost
stabilite de Consiliul European din Gotteborg din 2001 şi confirmate în Concluziile Strategiei de
la Lisabona de la Thessaloniki din iunie 2003 – Performaţa economică puternică trebuie să fie
strâns legată de utilizarea durabilă a resurselor naturale. PAC şi dezvoltarea rurală reformate pot
aduce o contribuţie cheie la competitivitatea şi dezvoltarea durabilă în anii viitori. 2.3.2. Către o
Agricultură Durabilă: Reformele PAC 2003 şi 2004 Reformele PAC 2003 şi 2004 reprezintă un
pas major înainte pentru îmbunătăţirea competitivităţii şi dezvoltării durabile a activităţii agricole
în UE şi stabilesc cadrul pentru reforme viitoare. Reformele succesive au încurajat puternic
competitivitatea în agricultura europeană prin reducerea garanţiilor de sprijinire a
preţurilor.introducerea plăţilor directe decuplate încurajează agricultorii să răspundă semnalelor
peiţei generate de cererea consumatorilor mai degrabă decât de stimulente strategice legate de
cantitate. Includerea standardelor de mediu, de siguranţa alimentelor, de sănătatea animalelor şi
de bunăstare în conformitatea reciprocă consolidează încrederea consumatorilor şi sporeşte
durabilitatea de mediu a agriculturii.