Sunteți pe pagina 1din 9

Caracteristica agriculturii europene Agricultura si silvicultura, ca utilizatori majori ai pamantului, joaca un rol cheie in determinarea sanatatii economiilor rurale,

, ca si a sanatatii peisajelor. Desi agricultura poate fi mai putin importanta pentru economia zonelor rurale decat este in mod normal, ea are o contributie valoroasa in cresterea economica si sustinerea mediului. Agricultura UE nu este uni-dimensionala, asa cum ati putea fi tentati sa credeti. De fapt, cultivatorii pot indeplini diferite functii, pornind de la productia de hrana si fibre si pana la managementul regiunilor rurale, conservarea naturii si turism. Cultivarea poate fi deci descrisa ca avand multiple functii. * Europa are un sector agricol modern si competitiv, ocupand o pozitie dominanta pe pietele mondiale, atat ca exportator major, cat si ca cel mai mare importator mondial de hrana, mai ales din tarile aflate in curs de dezvoltare. * Are un sector agricol sustinut, care foloseste metode de productie sigure, curate, ecologice, care ofera produse de calitate in vederea atingerii cererilor clientilor. * Sectorul agricol al UE serveste comunitatile rurale, reflectand traditiile si diversitatea lor; rolul sau este nu numai de a produce hrana, ci si de a garanta supravietuirea zonei rurale ca zona in care unii oameni isi petrec viata, muncesc sau o viziteaza. * Politica de agricultura a Europei este determinata la nivelul UE de catre guvernele statelor membre si aplicata de catre statele membre. Implica sprijin pentru veniturile cultivatorilor, in timp ce ii incurajeaza sa produca produse de o calitate inalta, cerute de piata, incurajandu-i sa dezvolte cai aditionale de imbunatatire a afacerilor in armonie cu mediul inconjurator Rolul agricultorului Printre multiplele sale functii nu trebuie sa ignoram faptul ca cultivatorii sunt oameni de afaceri (si femei) si, contrar credintelor populare, agricultura nu este o tocatoare de bani. Profitabilitatea fermelor este scazuta. Cultivatorii muncesc din greu pentru o recompensa relativ mica. Daca cultivarea nu este profitabila, atunci agricultorii existenti isi vor inceta activitatea, iar tinerii nu vor mai fi atrasi de agricultura. Asta va insemna un declin pe termen lung a industriei si a zonelor rurale. Principala preocupare a cultivatorilor este productia de hrana. Pentru aceasta, ei folosesc traditii incetatenite de-a lungul timpului care s-au contopit cu stiinta si tehnologia moderna in scopul de a oferi hrana de buna calitate si preturi accesibile. Acest lucru implica folosirea unei combinatii de indemanare traditionala si stiinta, alaturi de cunostinte tehnice si talent de marketing. Fermierii utilizeaza din ce in ce mai frecvent informatii tehnologice in sprijinul productiei si eforturilor de marketing. La aceste atribute, cultivatorii trebuie sa adauge din ce in ce mai mult managementul terenului si expertize de mediu. In ultimii ani li s-a cerut cultivatorilor sa includa siguranta alimentara intr-un repertoriu care includea deja sanatatea animalelor si atribute ale bunastarii. Agricultura nu inseamna numai productii de recolte si animale pentru consumul alimentar. Complexitatea unei profesii precum cea de agricultor cere cultivatorilor sa joace mai multe roluri. Pentru multi dintre cultivatori este un stil de viata. Nu se stie sigur daca mai exista vreo profesie care sa necesite acoperiea unei arii atat de vaste de abilitati. Majoritatea culturilor / fermelor sunt afaceri marunte, de obicei de familie. Ele sunt, in multe zone rurale, o importanta sursa de locuri de munca si actori importanti in lumea rurala. Cultivatorii joaca un rol pozitiv in mentinerea regiunilor rurale si a mediului inconjurator, muncind pentru obtinerea unui viitor sigur si profitabil pentru ei insisi si familiile lor. Cultivatorii nu muncesc singuri. Ei sunt prima veriga in lantul alimentar, uneori prelucrand produsele in propria ferma, dar cel mai adesea vanzandu-le altora, care le transforma in produse alimentare pe care, in cele din urma, consumatorii le gasesc in magazine.

Originele PAC PAC isi trage radacinile din Europa de Vest a anilor 1950, ale carei societati au fost afectate de anii de razboi si in care agricultura fusese betegita, iar oferta de hrana nu putea fi garantata. Accentul s-a pus initial pe incurajarea unei mai bune productivitati in lantul alimentar, astfel incat consumatorii sa beneficieze de o oferta stabila de hrana pe care sa si-o poata permite, dar si ca sa asigure ca UE va avea un sector agricol viabil. PAC a inceput prin a oferi subventii si preturi garantate cultivatorilor, asigurandu-le stimulentele necesare pentru a produce. Asistenta financiara a fost asigurata pentru restructurarea agriculturii, in incercarea de a asigura dezvoltarea fermelor in marime si in management, precum si in dezvoltarea unor aptitudini tehno-logistice astfel incat sa fie adaptate climatul economico-sociala de atunci. Perceptia populara este ca PAC este o politica monolotica, care nu poate fi schimbata, creata pentru a lua din banii contribuabilior, in scopul de a recompensa un grup restrans de oameni privilegiati pentru simplul fapt ca locuiesc in mediul rural. In realitate, PAC a avut intotdeauna, si continua sa aiba, motive clare ca sa existe. Si a evoluat in mod constant, pentru a reflecta nevoile in permanenta schimbare ale societatii, mai degraba decat a incercat sa raspunda presiunilor venite din partea cultivatorilor. PAC de astazi este foarte diferita de PAC din 1960. Desi PAC a avut un mare succes in atingerea obiectivului de a indrepta atentia UE spre independenta economica, din 1980 incoace UE a trebuit sa se lupte cu surplusuri aproape permanente pentru majoritatea produselor, o parte dintre acestea fiind exportate (cu ajutorul subventiilor), altele fiind nevoiti sa le depoziteze sau sa le dispuna in interiorul UE. Aceste masuri au avut un cost bugetar ridicat, a produs distorsiuni pe unele piete mondiale si nu au servit intotdeauna celor mai bune interese ale agricultorilor, devenind astfel nepopulare printre consumatori si platitorii de taxe. In acelasi timp, societatea a devenit din ce in ce mai preocupata de problemele de mediu. Pac astazi Multe schimbari importante ale PAC au fost facute in anii 90. Limitarea productiei a ajutat la reducerea surplusului si un nou accent s-a pus pe sanatate si pe protejarea mediului natural in agricultura. Cultivatorii au trebuit sa priveasca mai mult inspre piata. Schimbarea accentului a inclus un nou element major- o politica de dezvoltare rurala care sa incurajeze mai multe initiative rurale, dar care sa si ajute cultivatorii, in acelasi timp, sa diversifice, imbunatateasca produsele lor in scopul de a-si restructura afacerile. A fost impus un plafon pe buget pentru a reasigura contribuabilii ca costurile PAC nu vor sPACa de sub control. In 2003 a fost convenita o noua reforma. Agricultorii nu vor mai fi platiti doar ca sa produca hrana. Politica agricola comuna de astazi este condusa de cerere. Tine cont deplin de ingrijorarile consumatorilor si contribuabilior, in timp ce da agricultorilor europeni liberatatea de a produce ceea ce piata cere. Pe viitor, marea majoritate a asistentei acordate cultivatorilor va fi platita independent de ce sau cat produc. In trecut, cu cat produceau mai mult, cu atat primeau mai multi bani din subventii. Conform noului sistem, cultivatorii vor fi platiti in continuare pentru a mentine o anumita stabilitate, dar legatura cu productia a fost rupta. In plus, cultivatorii vor trebui sa respecte mediul inconjurator, siguranta alimentara si standardele de bunastare a animalelor. Agricultorii care nu vor indeplini aceste norme vor suferi reducerea platilor directe. Ruperea legaturii dintre subventii si productie va face agricultura UE mai competitiva si mai orientata spre piata. Agricultorii vor fi liberi sa produca in conformitate cu ceea ce considera ca este mai profitabil pentru ei, bucurandu-se, in acelasi timp, de o stabilitate dezirabila a veniturilor.

Geografia si climatul permit Europei sa produca aproape aproape orice tip de produse agricole. Pentru cateva produse, Europa este considerata a fi liderul mondial, de exemplu: masline, ulei, vin, whisky si alte spirtoase. In orice caz, UE este si un importator major pentru diferite tipuri de produse. Aceste avantaje naturale, impreuna cu beneficiile PAC, au dus la imbunatatiri rapide ale productivitatii, la o productie mai mare, la securitate alimentara pentru majoritatea produselor si, in final, la un surplus de multe bunuri agricole. A fost nevoie ca surplusurile sa fie scoase de pe piata pentru a evita colapsul preturilor pentru multe produse agricole. Imbunatatirile aduse eficientei culturilor si stimulentele oferite de PAC au dus la o crestere a productiei de hrana fata de pana in 1960. S-au intamplat imbunatatiri in productie si in nivelurile de independenta economica. In acelasi timp, veniturile cultivatorilor au inflorit, ajutate, in multe cazuri, de cresterea fermei, pe masura ce unii fermieri au parasit industria si amalgamurile de ferme. In anii 80-90 a adus masuri in politica de agricultura prin care se incerca limitarea surplusului de produse. O varietate de masuri a fost folosita (la inceput voluntar, apoi prin obligativitatea impusa agricultorilor de a nu mai cultiva o parte din pamant); cote fixe in productia de lapte, cu penalitati pentru ceea ce depaseste limita impusa; limite pentru recolta / numarul de animale pentru care poate cere subventii. Gradual, aceste politici au dat rod, iar surplusul a fost redus. Reformele PAC din anii 90, in mare parte rezultate din acordul Organizatiei Mondiale a Comertului din 1995, au redus PACacitatea UE de a acorda subventii pentru export (aceste suventii erau oferite exportatorilor pentru produsele exportate pe pietele mondiale din afara UE, in care preturile sunt mai mici decat in Uniune).

Ca rezultat al acestor initiative, UE a redus subventiile pt export, in acelasi timp mentinand si chiar crescand exporturile din agricultura CUM INCURAJEAZA UE PRODUCTIA DE HRANA DE CEA MAI BUNA CALITATE? Europa are multe regiuni diferite. Conditiile pentru productia agricola variaza. Regiunile diferite au metode de productie specifice si traditii culinare. Consumatorii europeni si cei din intreaga lume demonstreaza un interes crescut pentru calitatea acestor alimente. UE joaca un rol major in intensificarea acestor atribute ale calitatii. UE asigura calitatea hranei in mai multe modalitati ca, de exemplu, prin masuri de crestere a sigurantei si igienei alimentelor, reguli de etichetare clare, regulamente privind sanatatea si bunastarea animalelor precum si sanatatea plantelor, controlul reziduurilor de pesticide si adezivi din hrana prin intermediul informatiilor nutritionale. Abordarea UE include monitorizarea stricta si sisteme de control, in timp ce asigura functionarea efectiva a pietei unice europene. Europa este recunoscuta pentru diversitatea culturilor si produselor agricole, care deriva din mediul sau natural si din metodele de dezvoltare dezvoltate de-a lungul secolelor. Alaturi de gastronomia fina, alimentele si bauturile europene joaca un rol major in identitatea culturala a locuitorilor si regiunilor Europei. Avantajul cheie al agriculturii Uniunii Europene este calitatea ridicata a produselor. O CAUTARE CONTINUA A IMBUNATATIRII Din ce in ce mai multi consumatori sunt dispusi sa plateasca pentru garantarea calitatii, cu conditia sa vada ca primesc in schimb valori suplimentare. Pe o piata unica europeana de 454 milioane de consumatori, PAC asigura ca produsele autentice pot fi usor identificate, iar consumatorii nu sunt indusi in eroare de imitatii ale unor produse. Statele membre au posibilitatatea de a folosi masuri de politica sub umbrela PAC, inclusiv stimulente in bani, pentru a incuraja fermierii sa participe in mod voluntar in UE sau a stimula schemele nationale care intentioneaza sa imbunatateasca si sa garanteze calitatea produselor rezultate din agricultura. Eforturile de imbunatatire a calitatii hranei au facut intotdeauna parte din PAC, incepand cu dezvoltarea marcarii calitatii vinului in anii 80 si continuate in sectorul maslinelor, fructelor si legumelor. Exemple de masuri de imbunatatire a calitatii hranei luate in zonele PAC: - sistemul de identificare a carnii de vita si regulile de marcare a carnii, in scopul de a permite identificarea provenientei carnii pornind de la vanzarea cu amanuntul si ajungand pana la ferma de provenienta; - stimulente financiare pentru fermierii, in scopul de a stimula imbunatatirea calitatii produselor; - incurajari specifice pentru trecerea spre agricultura organica. PRODUSELE SPECIALE AU CARACTERISTICI SPECIALE Natura exceptionala si calitatea anumitor produse deriva atat din locul de provenienta, at si din metodele folosite pentru realizarea acestora. Consumatorii si comertul cu hrana isi cresc interesul pentru originile geografice ale alimentelor si pentru alte caracteristici. UE recunoaste acest lucru si a dezvoltat trei logo-uri de calitate. Protejarea Desemnarii Originii si Protejarea Indicatiilor Geografice (PDO si PGI)- ambele se aplica produselor agricole si alimentelor cu o legatura stransa cu o anumite regiune sau un anumit loc. Un produs care poarta logo-ul PGI are caracteristici specifice sau o reputatie asociata cu o anumita zona, si cel putin un stagiu din procesul de productie a avut loc in acea zona. Exemple: Clare Island Salmon, Arancia Rosa di Sicilia si Dortmunder Bier. Singurele alimente care pot purta aceste nume sunt somonul din Clare Island, Irlanda, portocalele rosii din Sicilia si berea din regiunea Dortmund, Germania, alimente care indeplinesc specificatii de calitate particulare. Un produs care poarta logo-ul PDO a dovedit caracteristici care rezulta numai din calitatea terenului si din abilitatile producatorilor din regiune. Produsele PDO astfel necesita ca toate etapele productiei sa se desfasoare in zona implicata. Exemple: Huile dolive de Nyons, Queijo Serra da Estrella si Shetland Lamb. Cu alte cuvinte, doar uleiul de masline dintr-o regiune recunoscuta din vecinatatea Nyons din Franta, branza din zona Serra da Estrella din Portugalia si carne de miel din Shetland Island din Marea Britanie, care intrunesc conditiile exacte, pot folosi aceste nume si logo-ul. Garantarea Specificului Traditional (TSG)- este un logo folosit pentru produse cu caracteristici distinctive si care fie contin ingrediente traditionale, fie sunt folosite metode traditinale in procesul de productie. Printre produsele din aceasta categorie se regasesc painea Kalakukko, Jamon Serrano si berea Kriek. Acestea au fost inregistrate de Finlanda, Spania, respectiv Belgia. Avantajele protejarii indicatorilor de calitate sunt urmatoarele: - ofera garantii pentru consumatori referitoare la originea si metodele de productie ale produsului; - transmite mesaje de marketing efective despre produsele de valoare; - sustine afacerile rurale care produc produse de calitate, protejand marca de imitatiile

neloiale. Din iulie 2004, UE a inregistrat aproape 700 de indicatori geografici, desemnatori de origine si de specialitati traditionale. In plus, aproximativ 2000 de indicatori geografici pentru vinuri si bauturi spirtoase de origine din UE si din lumea a treia sunt protejate pe piata Uniunii Europene. Agricultura organic Cultivatul organic este o metoda de productie care mentine structura si fertilitatea solului, promoveaza un standard inalt de bunastare a animalelor si evita utilizarea pesticidelor sintetice, ierbicidelor, fertilizatorilor chimicali, hormonilor si antibioticelor, sau al organismelor modificate genetic. Cultivatorii folosesc tehnici care ajuta la mentinerea ecosistemului si reduce poluarea. Numai un numar limitat de aditivi si adjuvanti poate fi folosit in procesarea organica a hranei. Regulile UE garanteaza autenticitatea produselor obtinute prin cultivare organica, oriunde ar fi produse si asigura marcarea produselor organice cu acuratete. Prin lege, folosirea cuvantului organic, are acelasi echivalent si in alte limbi si, in cazul alimentelor, este folosit numai pentru produsele rezultate din agriculatura organica. Acest lucru garanteaza consumatorilor calitatea si siguranta produsului organica pe care il cumpara. Agricultura organica a UE este unul dintre cele mai dinamice sectoare, in 2002 inregstrand aproximativ 4,4 milioane hectare (3,3% din totalul regiunii agricole) pe 150.000 de proprietati. Foarte multi cultivatori au imbinat schemele de incurajare din cadrul programelor europene de dezvoltare rurala, pentru a transforma terenul agricol intr-unul propice productiei organice. Constiinta in crestere a consumatorilor vizavi de metodele de productie a hranei si de problemele legate de mediul inconjurator a contribuit la dezvoltarea rapida a dezvoltarii organice. Logo-ul UE Organic Farming este valabil pentru producatorii de hrana si culturile agricole organice si semnifica: - cel putin 95% dintre ingredientele produsului au fost produse pe cale organica; - produsul este in concordanta cu regulile schemei oficiale de inspectie; - produsul poarta numele producatorului, preparatorului sau vanzatorului, precum si numele sau codul corpului de inspectie. Protejarea mediului rural Jumatate din terenul UE este cultivat. Acest fapt evidentiaza importanta activitatilor agricole pentru mediul naural al UE. Agricultura si natura exercita o influenta reciproca puternica. Agricultura a contribuit de-a lungul secolelor la crearea si prezervarea unei varietati de habitate semi-naturale valoroase. Astazi, acestea formeaza numeroasele peisaje din UE si adapostesc o bogata varietate de animale salbatice. Legaturile dinre bogatiile mediului natural si practicile de agricultura sunt complexe. In timp ce multe habitate valoroase din Europa sunt mentinute prin cultivare extinsa si o gama larga de specii salbatice se bazeaza pe aceasta pentru a putea supravietui, practicile agricole pot avea si un impact defavorabil resurselor naturale. Poluarea solului, apei si aerului, fragmentarea habitatelor si disparitia vietii salbatice pot fi rezultatul practicilor agricole si exploatarii terenurilor inadecvate. Politicile UE, si mai ales cele ale PAC, sunt deci din ce in ce mai predispuse sa incerce sa elimine riscurile degradarii mediului inconjurator, incurajand cultivatorii sa continue sa joace un rol pozitiv in intretinerea regiunii rurale si a mediului natural. Integrarea scopurilor legate de mediu in politica agricola a inceput in anii 80. De atunci, PAC s-a adaptat rapid la sustinerea acestor scopuri. Obiectivele PAC includ sprijinul acordat agriculturii pentru realizarea rolului sau multifunctional in societate: producerea de hrana sigura si sanatoasa, contributia la dezvoltarea zonelor rurale precum si la protejarea si intensificarea statusului mediului cultivat si al biodiversitatii acestuia. Deasemenea, a fost important pentru UE sa stabileasca reguli comune pentru aprobarea organismelor modificate genetic (GMO) in agricultura. METODELE DE AGRI-MEDIU Schemele de agri-mediu au fost sprijinite de UE inca de cand au fost introduse, in 1992. acestea incurajeaza fermierii sa ofere servicii de mediu care merg dincolo de urmarirea practicilor agricole bune si standardele legale de baza. Asistenta poate fi platita agricultorilor care se inscriu voluntar sa respecte angajamentele de agri-mediu pentru o perioada minima de cinci ani. Perioadele mai lungi pot fi reglementate pentru anumite tipuri de angajamente, in functie de efectele asupra mediului. Este obligatoriu pentru statele membre sa ofere scheme de agri-mediu agricultorilor. Acest lucru ilustreaza prioritatile politice atasate acestor scheme. Un mediu mai curat UE incearca sa ajute mediul prin: - oferirea asistentei financiare pentru incurajarea schimbarilor, de exemplu, reducerea numarului de animale pentru un hectar de pamant, lasarea necultivata a granitelor de

camp, crearea iazurilor sau plantarea de garduri vii, trecand astfel peste metodele traditionale de agricultura; - sustinerea materiala pentru amortizarea costurilor de prezervare a naturii; - insistarea ca fermierii sa respecte neaparat legile legate de mediul inconjurator (si cele refeitorare la sanatatea consumatorilor, animalelor si plantelor) si vegherea asupra exploatarii corecte a terenurilor daca doresc sa se califice pentru subventiile directe. Organismele modificate genetic si agricultura UE Legislatia UE despre organismele modificate genetic functioneaza de la inceputul anilor 90 si s-a extins si redefinit de atunci. UE a introdus o legislatie specifica in scopul de a proteja cetatenii, sanatatea si mediul inconjurator (creand in acelasi timp o piata unica pentru biotehnologie). Exista un proces de aprobare bazat pe o evaluare de la caz la caz a riscurilor la care sunt supuse sanatatea umana si mediul, inainte ca orice GMO sau produs care este compus sau contine GMO (precum porumbul, rapita si alte microorganisme) sa fie eliberat in mediu sau plasat pe piata. Mentinerea increderii consumatorilor vizavi de siguranta hranei Dezvoltarile din interiorul PAC au avut loc nu numai datorita schimbarilor din agricultura, dar si ca raspuns la cererile societatii ca intreg. Acestea include cresterea preocuparii pentru siguranta si igiena alimentelor si pentru bunastarea animalelor. In aceste privinte, PAC si alte politici ale UE au fost considerabil intarite incepand cu 1990. SIGURANTA ALIMENTARA Consumatorii europeni vor hrana sigura si sanatoasa. Preocuparea UE este de a se asigura ca hrana pe care o consumam indeplineste aceleasi standarde ridicate pentru toti cetatenii sai. Munca pentru imbunatatirea segurantei hranei este continua. Scopul este de a asigura ca legile sigurantei alimentare sunt comprehensibile pentru ca toti consumatorii sa beneficieze de cat mai multe informatii cu putinta despre potentialele riscuri si ce poate fi facut pentru a le minimiza. Siguranta alimentara porneste de la ferma / cultura agricola. Regulile UE se aplica de la ferma la furculita, indiferent daca hrana este produsa in UE sau este importata de oriunde altundeva in lume. Exista patru elemente importante pentru strategia de siguranta alimentara a UE: regulile referitoare la siguranta hranei si hrana animalelor; informatii stiintifice independente disponibile public; actiune de intarire a regulilor si controlului proceselor; recunoasterea dreptului consumatorilor de a alege, drept bazat pe informatii complete despre hrana, de unde provine si ce contine. Siguranta limentara nu inseamna uniformitate alimentara. Sistemul de asigurare a sigurantei alimentare este comun tuturor statelor UE, dar permite diversitatea metodelor de productie si specificul nationala. SANATATEA SI SIGURANTA ANIMALELOR Daca hrana trebuie sa fie sigura, animalele din care este facuta trebuie sa fie sanatoase. Nevoia de a asigura sanatatea animalelor prin intermediul practicilor veterinare bune si pentru prevenirea izbucnirea bolilor animale contagioase, febra ovinelor sau gripa aviara sunt prioritatile UE. Daca se intampla sa apara o boala, ea este atent monitorizata si sunt luate masuri pentru prevenirea raspandirii acesteia. Pentru a evita ca bolilr animalelor sa intre in lantul alimentar, toate animalele si produsele de origine animala trebuie sa indeplineasca cerinte stricte referitoare la sanatate inainte sa fie importate sau comercializate in interiorul UE. Numarul in crestere de consumatori europeni este ingrijorat de bunastarea animalelor care sunt crescute pentru carnea lor, pentru oua sau alte produse de consum zilnic. Este un principiu care sta la baza politici UE acela ca animalele nu ar trebui sa fie supuse unor suferinte/dureri inutile. Acest lucru este reflectat in reguli clare despre conditiile in care gainile, porcii si puii de animale ar trebui crescuti si in ce ferma animalele pot fi transportate si ucise. Aceste reguli sunt actualizate periodic in functie de noile date stiintifice, si sunt unele dintre cele mai riguroase din lume. Cercetarile arata ca animalele de ferma sunt mai sanatoase si produc hrana mai buna daca sunt tratate bine si sunt PACabile sa se poarte natural. Stresul fizic poate avea efecte adverse nu numai asupra sanatatiii animalului, ci si asupra calitatii carnii. CONTRIBUTIA PAC Asigurarea sigurantei hranei si standardele de bunastare inalte nu sunt numai o chestiune de reglare. PAC ofera fermierilor stimulentele pentru a-si imbunatati performantele in aceste zone. Intru-cat respectarea standardelor aduce beneficii societatii ca intreg, dar si impune fermierilor costuri considerabile, UE ofera un sprijin financiar pentru a ajuta fermierii sa aduca imbunatatiri acestor aspecte. UE- un comerciant mondial major de bunuri agricole

UE are contacte si relatii comerciale extinse cu tarile din lumea a treia si cu blocurile comerciale. UE este un actor important in comertul agricol mondial, fiind cel mai mare importator si cel de-al doile mare exportator de alimente. UE joaca un rol crucial in stabilirea acordurilor mondiale de comert in Organizatia Mondiala a Comertului. A incheiat chiar si este inprocese de negociere pentru acorduri comerciale bilaterala cu tari din lumea a treia, acorduri de comert liber cu statele vecine, acorduri speciale cu statele aflate in curs de dezvoltare, garantandu-le acces preferential pe piata europeana, dar si relatii mai vaste de parteneriat cu grupurile regionale precum statele Americii de Sud din grupul Mercosur. UE este singurul mare grup comercial, printre celelalte natiuni bogate, care nu numai garanteaza accesul preferential pe piaia sa pentru importurile provenind din statele aflate in curs de dezvoltare, dar chiar si import cantitati cosiderabile din aceste state. Contributia UE la comertul agricol mondial UE este un importator net de produse din agricultura, dar in acelasi timp est este si exportator pentru alimente. UE a facut eforturi majore pentru a redirectiona politica agricola spre instrumente mai transparente si care sa nu distorsioneze comerturile- mai ales prin renuntarea la metodele de plata a agricultorilor in functie de productia realizata. UE este si cea mai mare piata pentru exporturile agricole dinstatele aflate in curs de dezvoltare si deschide calea, printre natiunile instarite, spre garantarea scutirii de taxe vamale si de cote a produselor care-si au originea in tari mai putin dezvoltate. IMPLICAREA IN REGULI COMERCIALE MULTILATERALE UE este constienta ca dezvoltarea comertului intre toate statele lumii, fie ca sunt mai mult sau mai putin dezvoltate, trebuie sa fie condusa de reguli multilaterale pentru beneficiul tuturor statelor, mai ales al celor aflate in curs de dezvoltare. De aceea, UE este un suporter puternic al Organizatiei Mondiale a Comertului si a jucat intotdeauna un rol activ in discutiile si negocierile legate de comertul agricol ale acestei organizatii. UE este implicata in negocierile Agenda de Dezvoltare Doha (DDA), negocieri care propun un viitor comert liber pentru intensificarea peocesului de dezvoltare. In ceea ce priveste agricultura, acordul incheiat in august 2004 a pavat calea pentru negocieri viitoare care ar putea oferi o mai mare liberalizare a comertului agricol decat cea oferita de negocierile anterioare (Runda Uruguay). Acordul se blocheaza in reforma PAC a UE. Ar trebui sa aduca o reducere substantiala a distorsionarilor comerciale agricole, eliminarea distorsionarilor comericale ale practicilor competitive pentru exporturi si sa contribuie la o deschidere seminificativa a pietelor agricole care sa permita un tratament special pentru produsele sensibile. Toate statele aflate in curs de dezvolatere vor beneficia de tratament preferential, permitandu-li-se sa se liberalizeze mai putin pentru o perioada mai mare de timp CEL DE-AL DOILEA MARE EXPORTATOR MONDIAL- SI CEL MAI MARE IMPORTATOR Agricultura europeana este un actor major pe pietele mondiale de agricultura. Abilitatea agriculturii UE de a produce cantitati mari de produse agricole, precum si diversitatea si calitatea acestor produse, demonstreaza de ce UE a devenit um exportator major pentru multe produse alimentare. Dar acesta nu este un drum cu sens unic. UE este si cel mai mare importator de produse din agricultura din lume. Exporturile nete ale UE au scazut in aproape toate sectoarele incepand cu 1990. COMERTUL CU STATELE AFLATE IN CURS DE DEZVOLTARE Rapoartele UE referitoare la produsele agricole importate din statele aflate in curs de dezvoltare si cele mai putin dezvoltate este unul impresionant si deja mult mai mare decat cel al SUA, Japoniei, Australiei si Noii Zeelande la un loc. UE poate deci demonstra ca nu este o fortareata. Este un lider mondial care actioneaza in scopul realizarii unei imbunatatiri graduale inliberalizarea comertului, folosind mijloace multi-laterale si regional/bilaterale.

Costurile PAC
PAC exista de mai mult de 40 de ani ca una dintre cele mai importante politici pan-europene. Nu este deci surprinzator faprul ca bugetul PAC a reprezentat o proportie importanta din bugetul total al UE si din cheltuieli. Aceasta situatie s-a modificat in prezent, cheltuielile PAC fiin limitate pe masura ce alte politici ale UE au fost dezvoltate. Dar exista cateva mituri despre costurile PAC care trebuie sa fie risipite. PAC A AVUT COSTURI PUTIN CAM RIDICATE In primul an al existentei UE, PAC a reprezentat o proportie seminificativa din cheltuielile bugetare, in doua-trei ocazii. Disciplina bugetara stricta, dezvoltarea activitatilor UE in alte zone ale politicii si o serie de reforme ale PAC au contribuit la reducerea acestei proportii. PAC costa in trecut Uniunea aproximativ 50 de miliarde euro pe an. Aceasta reprezinta mai putin de 50% din totalul bugetului UE. Mai putin de 1% din GDP este cheltuit pentru procentul de 5,5% de populatie care se ocupa cu agricultura (in UE- 15, inainte de extindere). Nu numai ca scade partea PAC din GDP-ul UE (de la 0,54% la inceputul anilor 90 pana la 0,33%, cat se preconizeaza, in 2013), dar aceasta parte scade mult mai repede decat cheltuieleile publice ale UE (de trei ori mai repede in decada 1993-2003). COMPARATIV CU ALTE CHELTUIELI PUBLICE, ESTE REZONABIL Iar costurile PAC ar trebui vazute in context. Suma totala este, de exemplu, mai mica de jumatate din cheltuielile pentru bunastare ale Germaniei. In medie, fiecare cetatean contribuie cu aproximativ 2 euro pe saptamana pentru finantarea PAC, adica aproximativ pretul unui kilogram de mere. Acesta este departe de a fi un pret ridicat de platit pentru o hrana sanatoasa su o zona ruarala vie. Iar acesti bani au ajutat sa se realizeze schimbari importante. Mai putini bani pentru subventiile pentru export, mai putin pentru sprijinul comertului, dar mai mult pentru asistenta directa a producatorilor si pentru dezvoltarea rurala. CONTROLUL BUGETAR PAC opereaza cu un set strict de parametri. Limitele bugetare sunt stabilite pentru a controla cheltuielile dintr-un an si de-a lungul anilor. Limitele bugetare care se aplicau pentru UE-15 au fost ajustate sa ia in considerare costurile extinderii pentru perioada de dupa 2006. In orice caz, limitele preconizate pentru masurile comerciale si asistenta directa pentru perioada 2007-2013 nu permit cresterea intermeni reali si vor deveni de la an la an mai restrictive. In acelasi timp, PAC a fost reformat (de trei ori in 10 ani), partial printr-o targhetare mai buna si prin controlul chetuielilor. Cheltuielile PAC au fost inghetate (in termeni reali) pana in 2013. Acestea vor fi atent controlate- un nou mecanism de control al disciplinei financiare este introdus inscopul de a asigura ca plafonul de cheltuieli nu este depasit. COSTURILE PAC IN PERSPECTIVA Costurile PAC indica o evolutie clara: - un procent scazut din GDP-ul UE (de la 0,54% la 0,43% la 0,33%) - un procent mai mic din bugtul UE - un procent mai mic din totalul cheltuielilor UE - o modificare seminificativa in maniera de suport

PAC- promovarea unei agriculturi sustinute intr-un mediu global


Rolul UE in agricultura a fost totdeauna acela de a ajuta in:

- asigurarea unei oferte stabile de hrana sigura si disponibila oricui pentru intreaga populatie; - oferirea unor standarde de viata rezonabile pentru agricultorii din UE, permitand sa se dezvolte o industrie agricola moderna - asigurarea faptului ca agricultura poate fi dezvoltata in toate regiunile UE. Pe masura ce PAC s-a dezvoltat si a devenit mai sofisticat, in concordata cu necesitatile cetatenilor UE, urmatorilor factori li s-a acordat o importanata mai mare: - vegherea asupra bunastarii societatii rurale; - imbunatatirea calitatii hranei Europei; - garantarea sanatatii hranei; - asigurarea protejarii mediului inconjurator pentru generatiile viitoare; - asigurarea unor coditii mai bune pentru sanatatea si bunastarea animalelor; - realizarea acestor obictive la costuri minime pentru bugetul UE (care se bazeaza mai mult pe contribuabili, cetatenii de rand) UE are un model particular de agricultura care raspunde cerintelor societatii civile- in termeni de asteptari referitoare la producerea hranei, siguranta hranei, standardele de mediu si conservarea zonei rurale, relatiile cu lumea aflata in dezvoltare (comert agricol) si valoarea banilor si taxelor. PAC este cel care livreaza toate acestea. A fost un drum lung de la sustinerea supra-productiei spre o productie orientata sper piata si un sistem prietenos pentru mediul inconjurator. Dar aceasta evolutie verde va continua. PAC-ul de astazi este o politica aleasa de societatea noastra. Putini isi pot imagina cum ar fi regiunea rurala a UE si hrana fara PAC. Este nevoie de sprijinul consumatorilor, contribuabililor si al societatii pentru a preveni riscul lasarii in paragina a terenurilor, degradarii mediului rural, somajului si chiar declinul social al multor zone rurale. In plus, PAC si alte politici ale UE au dus la crearea inei piete unice pentru bunurile provenite din agricultura UE si a contribuit la pozitia de actor mondial major al UE in cea ce priveste agricultura si hrana.