Sunteți pe pagina 1din 49

2017

Un lac este o întindere mai mare de apă stătătoare închisă între


maluri, uneori cu scurgere la o mare sau la un râu, dar nefiind
alimentată sau conectată cu apa oceanelor.

De cele mai multe ori lacurile au apă dulce. Totuși, denumirile de


lac sau mare date diverselor întinderi de apă stătătoare nu respectă
întru totul această definiție. Uneori se ține cont și de felul de apă,
sărată sau dulce, sau de mărimea întinderii de apă. Astfel, Marea
Caspică și Marea Moartă sunt de fapt lacuri (fără ieșire la ocean),
dar care au apă sărată. Alteori denumirile au un caracter arbitrar,
care ține mai mult de tradiție decât de definițiile acceptate ale
termenilor, ca de exemplu în cazul Mării Galileei din Israel care
după toate definițiile este un lac, neavând ieșire la ocean și fiind
format din apă dulce.
Pe satelitul Titan s-a dovedit existența unor lacuri de
metan lichid cum ar fi Punga Mare sau Ligeia Mare.

La unele lacuri se constată fenomenul de heliotermie.

Heliotermia este un fenomen fizic care constă în păstrarea


mai mult timp a căldurii înmagazinate în apa sărată a unor
lacuri comparativ cu regiunile învecinate, datorită prezenței la
suprafața lacurilor a unui strat izolator de apă dulce
(epilimnion), care împiedică iradierea căldurii în atmosferă.
Lacuri de natură glaciară:

 lacuri periglaciare, în care cel puțin o parte a conturul lacului


este formată de un strat de gheață, o calotă glaciară sau un ghețar; un
exemplu : lacurile Viedma și Argentino din Patagonia, Argentina.
 lacuri subglaciare a căror suprafață este permanent acoperită de
gheață. Asemenea lacuri pot apărea sub straturi de gheață, sub calote
glaciare sau sub ghețari.
 lacuri glaciare sunt situate în zone formate prin eroziune glaciară,
acoperite în trecut de ghețari (Ex: Marile Lacuri din N- Americii).
 lacuri pro-glaciare situate în aval de un ghețar și alimentate de un
ghețar.
 lacuri de fjord: Un lac aflat intr-o vale glaciara care a fost erodata
pana la un nivel sub cel al marii
Lacuri vulcanice :
create ca efect al unor activități vulcanice.

 lacuri de crater care se formează în craterele unor vulcani; în


cazul vulcanilor activi, se vorbește adesea de lacuri de lavă formate
din lavă topită.
 lacuri tip policrater sau intercrater care acoperă mai multe
cratere sau sunt localizate între cratere (de exemplu: lacul Bolsena
sau lacul Bracciano ;
 lacuri de caldeira, care sunt localizat în depresiuni care se
formează ca urmare a unei activități vulcanice;
 lacuri de maar, care se formează printr-o erupție freatică
provocată de intrarea apei subterane în contact cu magma fierbinte.
Un exemplu al unui asemenea lac este Lacul Brikat Ram din podișul
Golan, Israel sau Laacher See din statul Renania-Palatinat
Lacuri tectonice :

sau lacuri de rift, situate în urma subsidenței în lungul unei falii


geologice. Exemple de lacuri tectonice sunt: lacurilor din
Marele Rift African, Lacul Baikal din Siberia, Rusia, Lacul
Superior situat între Statele Unite ale Americii și Canada sau
lacurile din lungul faliei Great Glenn din Scoția, Regatul Unit.

Lacuri de baraj natural:

formate prin bararea unor văi în urma unor fenomene naturale:


• lacuri formate prin alunecări de teren în care barajul natural
al văii este format prin alunecări de teren de pe versanți.
• lacuri morenice în care barajul natural este format de morene
transportate de ghețari.
Lacuri alpine:

situate în depresiuni naturale din zone montane, având altă origine


decât cele glaciare sau vulcanice;

Lacuri meteoritice

formate în cratere create de meteoriți;


 lacuri carstice, formate prin dizolvarea calcarului din rocele
calcaroase;
 lacuri termo-carstice' care apar în zonele de permafrost de
exemplu în Alaska sau nordul Siberiei.
 lacuri de luncă - situate în depresiunile din luncile inundabile
ale cursurilor de apă. Alimentarea lor se realizează în cea mai mare
parte în perioadele de revărsare ale râului în lunca căruia sunt
situate.
 lacuri de delta  limanuri maritime
 limanuri fluviatile  lagune
Lacurile antropice(artificiale)sunt cele construite de om pentru
diverse scopuri:obtinerea de energie electrica,irigatii,alimentarea
oraselor cu apa,cresterea pestelui,recreare.Cele mai numeroase lacuri
artificiale sunt lacurile de acumulare,a caror apa este folosita pentru
producerea energiei electrice in hidrocentrale sau pentru alimentarea
cu apa a asezarilor omenesti,a industriei si agriculturii si
helesteiele(iazurile),folosite pentru cresterea pestelui.

În ceea ce privește lacurile artificiale se pot distinge:


 lacuri de baraj ;
 lacuri excavate - în care depresiunea în care se formează lacului a
fost creată prin săpături.Materialul rezultat din săpături este
depozitată astfel încât să creeze un dig de contur. Acest tip de lacuri
este creat fie prin excavații speciale pentru realizarea lacului, fie prin
inundarea unor amplasamente excavate în alte scopuri: cariere, mine.
 lacuri de închidere a unor golfuri maritime.
Lacul artificial Keukenhof, Ţările de Jos
Lacul Sfânta Ana este singurul lac vulcanic din România. Este
situat în masivul Ciomatu din județul Harghita, pe stânga râului Olt,
în apropiere de stațiunea Tușnad.
Acesta s-a format pe locul unui crater de vulcan stins, dar care
încă produce emanaţii mofetice, motiv pentru care vegetaţia şi
fauna lacului sunt oarecum reduse

Altitudine: 946 m
Suprafață: 193 ha
Lungime: 620 m
Adâncime medie: 6,4 m
Lungime maluri: 1,617 km
Lățime: 460 m
Lacul Bâlea
Altitudine: 2.034 m
Suprafață: 5 ha
Lungime: 360 m
Adâncime medie: 11 m
Lățime: 190 m
Monument al naturii, lacul glaciar Balea este unul dintre cele mai mari
lacuri din Muntii Fagarasului. El este situat intr-un circ glaciar, fiind
cuprins intre Defileul Oltului si poalele muntilor Piatra Craiului.
Culoarea apei este pe vreme senină albastră cu o nuanţă verzuie, ceea ce
face ca vizibilitatea să fie pana la 8 m adâncime, fundul lacului
nemaivazindu-se.
Lacul Balea este alimentat pe de o parte de izvoare cu caracter temporar
care se activeaza numai în anumite perioade ale anului (primavara si
toamna) pe de alta în jurul lacului sunt si izvoare cu caracter permanent.
Fundul lacului este acoperit de pietriş, nisip şi mâl brun în părţile de S, E,
NE şi în golful din NV, în timp ce în SV, centru şi N domină fundul stâncos.
Lacul Bucura

Lacul Bucura este cel mai mare lac glaciar din România și se
află la o altitudine de 2040 de metri, sub Vârful Peleaga și Șaua
Bucurei.
Lacul Iezer

Lacul Iezer este un lac glaciar. Este localizat în munții Rodnei,


sub vârful Pietrosu, la o altitudine de 1.825 m, cu o suprafața de
3450 mp si adâncimea maximă de 2,5 m și lungimea de 84 m.
Face parte din rezervația naturală ˝Pietrosu Mare.
Lacul Capra

Lacul Capra este un alt lac de origine glaciară aflat în Munţii


Făgăraş, localizat în apropierea Lacului Bâlea. Datorită altitudinii la
care se află, lacul este un magnet pentru cei care iubesc peisajele
montane şi expediţiile la înălţime.

Localizare: 2230m altitudine, Munţii Făgăraş, jud. Sibiu.


Obiective turisitce: Transfăgărăşan, Cascada Bâlea.
Lacul Ochiul Beiului din judetul Caraș Severin , este un
monument al naturii , protejat alimentat de un izvor carstic
subteran. Este situat în Parcul Național Cheile Nerei — Beușnița,
la limita Munților Aninei cu Munții Locvei, la o altitudine de 310
metri. Forma lacului este a unui crater cu adâncimea de 3,6 metri.

Acest lac nu
îngheață niciodată,
temperatura apei
rămânând constantă
tot timpul anului,
între 4 și 8 grade
Celsius.
Lacul Roșu este un lac de baraj natural
format în urma prăbușirii unui versant din
cauza cutremurului din 1838, 6,9
magnitudine, la poalele Muntelui Hășmașul
Lacul Balătău, Cuiejdel, Mare, în apropierea Cheilor Bicazului, la
Dracului, Învârtita, Roșu. distanța de 26 km de Gheorgheni, în județul
Harghita. La ultimele măsurători,
dimensiunile acestuia sunt: un perimetru
de 2.830 m, aria este de 114.676 m² și
volumul apei care se acumulează este de
587.503 m³. Lacul s-a format la altitudinea
de 983 m, într-o depresiune cu un climat
predominant subalpin.

Numele său provine de la Pârâul Roșu care traversează straturi de


culoare roșie cu oxizi și hidroxizi de fier.
Temperatura medie multianuală este de 8°C, peste media de 6°C a
depresiunilor intramontane.
Lacul Vidraru este un lac de acumulare
creat în anul 1965 de Barajul Vidraru
în judeţul Argeş, pe râul Argeş, pentru
producţia de energie electrică, irigaţii şi
Vidraru, Bicaz, Leșu, prevenirea inundaţiilor.
Văliug, Buhui, Trei Ape, Situat între Munţii Frunţii şi Masivul Ghiţu,
Secu, Valea de Pești, Oasa, lacul adună apele râurilor Capra, Buda şi ale
câtorva afluenţi direcţi (Râul
Doamnei, Cernatul şi Vâlsanul, âul Valea lui
Stan ), cu un debit total de cca 5,5 m3/s.

Suprafaţa totală a lacului este de


893 ha, lungimea de 10,3 km, laţimea
maximă de 2,2 km în zona Valea Lupului –
Călugăriţa şi o circumferinţă de 28 km.
Adâncimea maximă a apei este de
155 m lânga barajul curbat înalt de 166 m,
cu o lungime de 307 metri.

Volumul apei este de 465 milioane mł. Nivelul normal de retenţie este de 830,00
metri deasupra nivelului mării (mdM).
Lacul Scropoasa

Lacul Scropoasa este un lac de baraj artificial construit în anul


1929 în scopuri hidroenergetice, situat la aproape 1200 de metri
altitudine, cu o suprafaţă 5,7 hectare. Lacul Scropoasa alimentează
hidrocentrala de la Dobreşti, una dintre cele mai vechi din
România, construită în anul 1936. Barajul Scropoasa are 27 de
metri înălţime şi 6 metri lăţime.
 L.Suhaia
 L.Rotund

L.Bistreț este situat în sudul judeţului Dolj, pe teritoriul


comunelor Bistreţ şi Cârna, la aproximativ 5 kilometri distanţă de
Dunăre. Poziţia sa geografică şi condiţiile de trai oferite de
habitatele sale conferă lacului un rol de refugiu pentru păsările care
se deplasează de-a lungul Dunării. Lacul Bistreţ are o suprafaţă de
1.936 de hectare şi este sit de referinţă pentru protecţia păsărilor
migratoare.

În zonă pot fi admirate specii de raţe,


gâşte, corcodei,pelicani, cormorani, stârci,
egrete, berze, pescăruşi, chire şi chirighiţe,
diverse specii de limicole.
Lacul Bistreţ este protejat prin lege.
Lacul Ursu
Monument unic al naturii în Europa,
lacul Ursu, cel mai mare lac sărat și
helioterm din Europa, are o suprafață de
40.235 mp, o circumferință de 1 180 m și
o adâncime maximă ce depășește 18 m.

În perioada 1875-1880, prin dizolvarea treptată a masivului de sare de


către apele a două pâraie (Auriu și Criș-Toplița), urmată de surparea terenului,
s-a format lacul Ursu,având o formă asemănătoare unei piei de urs. Procesul
de dizolvare a sării din masivul de sare continuă. Astfel, salinitatea lacului
Ursu prezintă o variație mare în funcție de adâncime: 0-2 m : 100 g/l și de la 2
m până la fundul apei 220-300 g/l. Apa dulce a pârâurilor Auriu și Toplița,
având densitatea specifică mai redusă decât apa sărată, se menține la suprafață
și acționează ca izolator termic: permite penetrarea radiațiilor solare, care
încălzesc straturile de apă sărată din interior, dar totodată previne pierderea
căldurii acumulate, acest fenomen fiind denumit heliotermie.
-Fluviale : Amara Buzău, Amara Ialomița, Balta Albă.
-Maritime: Golovița, Razim,mangalia, Sutghiol, Techerghiol

Complexul lagunar Razim – Sinoe, o


componenta a rezervatiei, este situat in sudul
Delta Dunarii si ocupa o suprafata totala de cca
1145 km2 din care suprafata lacurilor este de
863 km2.
Lacul Razim are o suprafata de 415 kmp si o
adancime de maxim 2,8 m. Laguna Razim este
legata cu bratul Sfantu Gheorghe prin canalele
Dranov si Dunavat de unde primeste un aport
fluvial provenit din Dunare.

Limanul are diverse specii de pești și păsări, fiind un ecosistem acvatic,


dar acesta a fost profund modificat de intervențiile umane din anii 1980 ,
astfel că limanul, transformat treptat în lac de apă dulce, și-a pierdut rolul
de adăpost pentru reproducerea peștilor marini, iar speciile situate în vârful
rețelei trofice s-au împuținat.
 Dranov
 Gorgova
 Merhei

Lacul Gorgova este un lac


mare avand o suprafata de cca
14.0 Kmp. Lacul Gorgova este
situat in partea de vest a Deltei
Centrale, la vest de Lacul Isacova
si la nord de Canalul Litcov.
Din punct de vedere al
aspectului, Lacul Gorgova este un
lac aproape rotund, inconjurat de
o salba consistenta de lacuri
dispuse atat spre est cat si spre
vest.
Lacul Ladoga
Este cel mai mare lac al Europei, aflat în
republica autonomă Carelia și în regiunea
Leningrad din N-V Rusiei, lângă granița
cu Finlanda,cu o suprafața de 17.700 km². Are
cam 660 de insule cu o suprafață totală de
435 km². Apele lacului se varsă în Marea
Baltică prin râul Neva, pe teritoriul orașului Sankt
Petersburg..
Bazinul său hidrografic este de 276.000 km², include aproximativ 50.000
de lacuri și 3.500 de râuri

Lacul Lacul König Bavaria, Germania


Este un lac alpin
Suprafața lacului - 5,218 km²
Altitudine - 603.3 m
Adâncime maximă - 190 m
Volum - 511,785,000 milioane m³
Lacul Misurina, Italia
Aflat la 1754 metri peste nivelul
mării, Misurina este un minunat lac
cu apă clară precum cristalul.
Aria este de 2,6 Km iar
adancimea maxima de 5 metri.

Parcul National Lacurile Plitvice

Este cel mai vechi parc național din Europa de Sud-Est și cel mai
mare parc național din Croația.
Apa erodează structurile calcaroase ceea ce duce la apariția
formațiunilor carstice. Drept urmare, s-au format numeroase cascade,
peșteri și lacuri. Viața sălbatică este și ea foarte variată: grație poluării
foarte scăzute și a ocrotirii animalelor, natura virgină este casa multor
specii de animale.
Lacul Gjende, Norvegia
Acest lac proglaciar are o lungime
de 18 kilometri și este înconjurat de
munți abrupți. Nuanța lui de smarald
este dată de aluviunile aduse de râul
Muru, care se depun pe fundul lacului.
Aria: 15.64 km²
Altitudine: 984 m
Cea mai mare adancime: 64 m
Lacul Mývatn, Islanda
Lac eutrofic de mică adâncime,
maxim 4,5 m, aflat lângă un vulcan
activ, numit Krafla. Țărmurile lui au
ceea ce s-ar numi cratere false –
formațiuni care s-au creat în
momentul în care apa de sub
suprafața pământului a explodat.
Lacul Ringedalsvatnet, Norvegia

Lacul este amplasat între munți,


înconjurat de vârfuri foarte abrupte.
Este faimos datorită unei
caracteristici fascinante –
Trolltunga, o piatră care iese din
munte paralel cu solul.
Are aria de 7 km² si o lungime
de 8000 de metri.

Lacul Onega
Este un lac cu apă dulce din nord-
vestul Rusiei. Are 9.950 km² și adîncimea
maximală de 127 m și este al doilea ca
mărime lac din Europa (după lacul
Ladoga).
Valea Lacurilor Piora, Ticino, Elveți
Ritom, Cadagno și Tom sunt 3
lacuri din această vale. În același
timp, lacul Cadagno este meromitic,
ceea ce înseamnă că are straturi de
apă care nu se amestecă. În Europa
există doar câteva lacuri
asemănătoare.

Ochiul Mării, Polonia

Unul dintre cele mai mari și


adânci lacuri din munții Tatra.
Tip : glaciar
Suprafața lacului: 34,93 ha
Altitudine: 1.395 m
Lungime: 862 m
Lățimea maximă:566 m
Adâncime maximă: 50.8 m
Marile Lacuri (în limba engleză Great Lakes) formează un
grup de cinci vaste lacuri cu apă dulce din America de Nord,
având o suprafață totală de 245.000 km2, fiind cea mai mare
suprafață de apă dulce. Diferența de altitudine dintre lacuri este
de cca. 110 m, cea mai mare parte din ea înregistrându-se la
trecerea dintre Lacul Erie și Lacul Ontario prin Cascada Niagara.

Lacul Superior (Lake Superior)


Lacul Michigan (Lake Michigan)
Lacul Huron (Lake Huron)
Lacul Erie (Lake Erie)
Lacul Ontario (Lake Ontario)
Marile Lacuri au fost formate
prin eroziune și depunere în
timpul repetatelor avansări și
retrageri ale ghețurilor din timpul
Pleistocenului (cea mai recentă
eră glaciară), care a luat sfârșit
cu circa 10.000 de ani în urmă.

Lacurile sunt așezate la sud-vest de marginile Scutul Canadian o


zonă de roci dure care se întinde spre sud din centrul lacului Ontario,
până în nordul Minnesotei Wisconsinului și al Michiganului. În timpul
erei glaciare, ghețarii au erodat rocile mai moi de la marginea Scutului
și au depozitat o parte din acest material în sudul lacurilor. Aceste
depozite au barat orice scurgere care s-ar fi orientat către sud.
Din cauza suprafețelor mari de apă, pe lacuri se înregistrează maree.
Singurul lac care se găsește în întregime pe teritoriul SUA este Lacul
Michigan, celelalte sunt traversate de granița canadiano-americană.
Marile Lacuri se varsă în Oceanul Atlantic prin fluviul Sfântul
Laurențiu.

Marile Lacuri sunt un rezervor important de apă pentru SUA și


Canada. Prin creșterea populației din această regiune a crescut și gradul
de poluare, iar un alt factor de dezechilibru ecologic este aducerea în
regiune a unor specii străine de animale și plante. În anul 1978 s-a
semnat între SUA și Canada un acord de protecție a apelor.

În Marile Lacuri se află peste 35.000 de insule respectiv grupe de


insule. În partea canadiană a Lacului Huron (Lake Huron) se găsește
insula Manitoulin cu suprafața de 2.766 km2, fiind cea mai mare insulă
dintr-un lac, de pe glob.
Lacul Mono Lacul Mono este un lac cu apă
alcalină sărată, avand o adancime
medie de 43 de m, situat la est
de Parcul Național Yosemite,
statul California, SUA,
între lanțurile montane Sierra
Nevada și White Mountains. Pe
malul de sud al lacului se află un
sat mic „Lee Vining”. Lacul este
un biotop pentru numeroase
specii de păsări.
Craterul vulcanic Mono se află la sud de lac, aici se pot vedea
cupolele de riolit. Insula Negit este o insulă de natură vulcanică de o
vechime de ca 2000 de ani cu roci de culoare închisă, pe când insula
Pahoa este o insulă mai mare cu roci de culoare deschisă.
Lacul Maracaibo este o lagună situată în bazinul orașului Maracaibo
(din statul Zulia, aflat în partea de nord-vest a Venezuelei. Deoarece
este separat de Marea Caraibelor, el a fost considerat ca lac. Lacul se
întinde pe o suprafață de 13.210 km² și atinge adâncimea de 50 m.

El este cel mai mare lac din America de Sud. Lacul


este legat de Marea Caraibelor prin Canalul San
Carlos care are o lungime de 75 km și se deschide
în Golful Venezuelei. În lac se varsă râurile
Catatumbo, Santa Ana și Chama.

Regiunea lacului este cea mai


bogată regiune în petrol din Venezuela. În anul
1964 a avut loc aici o catastrofă naturală, în urma
avarierii unui tanc petrolier.
În general, furtunile de declanșează noaptea, când aerul
rece care coboară de pe Munții Anzi se întâlnește cu masele de
aer cald și umed de deasupra lacului. Așa se ajunge la o medie
de 297 de furtuni nocturne pe an, punctul de maxim fiind în
septembrie.

Lacul Maracaibo este


denumit noua ''capitală mondială''
a fulgerelor din nord-vestul
Venezuelei, zonă în care se
înregistrează, în medie,
pe metru pătrat în fiecare
an, potrivit datelor obținute de
Misiunea de Monitorizare a
Ploilor Tropicale a agenției
spațiale americane (NASA)
Lacul Titicaca
Lacul Titicaca (Lacul Frumos) este
un lac situat la altitudinea de 3812 m.
Din 1862 deține recordul mondial al celei
mai înalte căi navigabile din lume pentru
nave de mare tonaj, având o suprafață de
9710 km².

Situat în podișul andin Altiplano, înconjurat de Anzii Cordilieri


la granița dintre Peru și Bolivia, la 16º latitudine și 69º longitudine,
Lacul Titicaca are o adâncime medie cuprinsă între 140 și 180 m,
atingând maxima de 280 m. Partea de vest a lacului aparține regiunii
peruane Puno, iar cea estică departamentului bolivian La Paz.
Mai mult de 25 de râuri se varsă în Titicaca. Lacul are 41 de insule,
unele dintre ele dens populate.
Lago General Carrera

Lago General Carrera sau Lago Buenos


Aires este un lac situat în Provincia Santa
Cruz, Argentina și Regiunea Aisén, la
granița dintre Argentina și Chile.

Lacul se află la altitudinea de 217 m deasupra n.m. și se întinde


pe o suprafață de 1850 km² (din care 881 km² în Argentina și 970
km² în Chile). El are adâncimea maximă de 590 m. Clima în
regiunea sudică a lacului este o climă rece polară. Importanța
economică a lacului este turismul, sursa de pește și sursa de lemn
forestier exploatat de pe malurile sale.

In Lacul Glaciar General Carrera, sunt situate


Formarea lor a avut loc cu mai bine de 6000 de ani în
urmă fiind frumuseţea primitivă a rocilor de marmură ce se
reflectă în apele cristaline ale Lacului General Carrera.
Datorita faptului ca intensitatea luminii şi nivelul apei se
schimbă constant, culoarea apei variază de la turcoaz la albastru
închis, iar nivelul lacului este cel mai scăzut primăvara, când
gheţarii nu încep încă să se topească.

Geologii
vorbesc despre
sedimentele
glaciare foarte
bine măcinate,
care dau această
culoare de pe altă
planetă şi această
limpezime a apei.
Sculpturile in marmura au în total 300 de metri lungime
Lacul care fierbe

Se afla pe Insula Dominica din Caraibe , fiind vorba despre o


crapatura/groapa in pamant de unde iese un gaz emanat de vulcani
sau de la curgerile de lava. Lacul are un diametru de aproape 60 m.
In timp ce in centrul sau temperatura apei sale depaseste 100 de
grade Celsius, la mal ajunge la doar 70 - 90 de grade.
Lacul Baikal
Este situat în sudul Siberiei (Rusia). Este un lac cu apă dulce
(reprezintă cea mai mare rezervă de apă dulce din lume 23000 km³)
și este cel mai adânc lac de pe glob (1637 m). Lacul Baikal poate fi
considerat și cel mai vechi prin cei circa 20-25 milioane ani de
existență (exclusiv Marea Caspica și Lacul Aral).

Lacul este unul dintre


"muzeele vii", în care trăiesc
aproximativ 800 specii de
animale și 245 specii de plante
endemice, proprii lui.
Lacul ocupă o suprafață de 31.500 km², iar linia țărmului
măsoară peste 2.000 de kilometri. Adâncimea lacului a atins chiar și
2000 de metri. Lacul s-a format într-o depresiune tectonică, după ce
o fisură uriașă s-a căscat de-a lungul unei falii in scoarța
Pământului, creată de lenta îndepartare a Asiei de Europa. Inițial
fisura avea 8 km adâncime, dar cu timpul s-a umplut cu aluviuni;
fosilele micilor creaturi din aceste depuneri îi indică vârsta.Lacul
Baikal își datorează abundența de apă celor 336 de râuri care se
varsă în el, dintre care cele mai importante sunt Selenga, la sud-est,
și Angara Superioară, la nord.

La nord de lac tronează două masive muntoase, Munții Baikal


și Munții Barguzin, iar prin apropiere de extremitatea sa sudică
trece granița ruso-mongolă. Izvoarele fierbinți și frecventele
cutremure slabe demonstrează că falia este încă activă. Din cele 336
de râuri și fluvii ce se varsă în lacul Baikal,unul singur izvorăște din
apele sale:Angara.
Lacul Wuhua Hai

WuhuaHai, sau Lacul Celor Cinci Flori, este marca Parcului


National Jiuzhaigon din China. Lacul este un lac mic multicolor,
al carui fund este plin cu trunchiuri de copaci cazuti.

Apa este atat de curata


inca se pot vedea clar
trunchiurile. Apa are mai
multe nuante de turcoaz,
de la galbui pana la
verzui si albastru. Se
afla la o altitudine de
2472 metri, sub Lacul
Panda si deasupra
cascadei Bancul de
Perle.
Lacul Eyre în limba aborigenilor "Kati-
tanda" este cel mai mare lac din Australia care
poate atinge 17 m adâncime, fiind și punctul cu
cea mai joasă altitudine din Australia. Lacul
ocupă o suprafață de 9.500 km², bazinul lacului
are în centru un lac sărat. Văzut din cosmos
lacul apare ca un chip stafie.

Lacul se află situat într-o regiune aridă, în sudul Australiei


Centrale, parțial în Parcul Național Lake-Eyre. Apa lacului este
înconjurată de un platou de sare, nivelul lacului depinde în mare
măsură de anotimp. În anotimpul uscat mai rămân câteva ochiuri de
apă în nordul și sudul bazinului, care sunt legate între ele prin canalul
„Goyderkanal“. În ultima perioadă în anotimpul secetos, lacul era
aproape complet secat.
Lacul Gordon
Lacul Gordon este un lac de acumulare situat în regiunea de sud a
Tasmaniei. Barajul lacului a fost construit la începutul anilor 1970, cu
scopul de a avea în regiune o sursă de energie electrică.

Capacitatea de acumulare a lacului Gordon


este de circa 12.500 milioane m3 de apă. Ca
suprafață lacul are 281 km², fiind după mărime
pe locul doi din Tasmania după Lake Argyle (740
km²).
Hidrocentrala de la baraj este cea mai mare
din Australia. Caverna din stâncă are un volum
de apă de 67.000 m3. Apa iese printr-o
deschidere de formă cilindrică, de unde cade de
la o înălțime de 140 de m pe trei turbine Francis.
Capacitatea totală de curent electric produsă de
generatoare oscilează între 432 - 450 MW.
Lacul Hillier
In Australia, mai precis pe insulele Middle Island, care alcatuiesc
arhipeleagul Recherche se gaseste unul dintre cele mai mari lacuri roz care
exista in lume. Are o lungime de aproimativ 600 de metri, si este inconjurat
de o plaja de nisip si marginit de paduri de niaouli si eucalipt.Chiar si
specialistii nu au ajuns inca la un consens, banuindu-se ca rozul apei este
dat de o vopsea produsa de Dunaliella salina si Halobacteria. O alta ipoteza
este ca bacteriile halofilice de culoare rosie s-au fixat in crustele de sare, iar
numarul lor fiind foarte mare apa a ajuns sa para de culoare roz.

In total, in lume exista opt lacuri


roz : Lacul Retba (Senegal),
Laguna Hutt (Australia), Lacul
Roz (Australia), Salina de
Torrevieja (Spania), Dusty Lake
Rose (Canada), Masazirgol
(Azerbaidjan) si Quairading
Pink Lake (Australia).
Lacul Vostok -
Lacul Vostok se afla in Antarctica si este cel mai rece lac din
lume. De fapt, este sub Antarctica – la patru kilometri sub suprafata
de gheata – fiind nu doar cel mai rece lac, dar si probabil cel mai
izolat. Oamenii de stiinta rusi au tot explorat in el din anii 1990,
insa forajele au fost oprite timp de opt ani in 1998 din cauza temerii
de contaminare.
Lacul este ‘unic prin faptul ca a
fost complet izolat de celelalte lacuri
subglaciale de pe continent. Este si
oligotropic, adica este suprasaturat
cu oxigen – nivelul acestui element
este de 50 de ori mai mare decat cele
din majoritatea lacurilor de apa
dulce’. Este incalzit geotermal, de
aceea vietuitoarele pot trai acolo.

S-ar putea să vă placă și