AGRICULTURA SI ALIMENTATIA PE GLOB

Agricultura asigura hrana omenirii. Din aceasta decurge rolul sau vital in
satisfacerea necesarului de alimente pentru populatiile tuturor tarilor lumii. Progresul
agriculturii mondiale a pus in lumina contributia acestei activitati ca factor important al
cresterii economice.
Dezvoltarea agriculturii a contribuit la asigurarea independentei nationale si a
securitatii alimentare. Ramanerea in urma a agriculturii in tarile in curs de dezvoltare
a adancit decalajele economice intre tarile bogate si cele sarace. Relansarea
agriculturii in tarile cu deficite alimentare asigura stabilitate sociala si bunastare
materiala populatiilor.
Scopul acestui capitol este acela de a sublinia importanta agriculturii in asigurarea
hranei la nivel mondial.

Obiective operationale.
1. Importanta si rolul agriculturii in economia mondiala
Din cele mai vechi timpuri agricultura a fost un domeniu vital al activitatii omului.
Asa cum preciza istoricul antic Xenopol agricultura a fost mama si doica tuturor
celorlalte meserii. Inainte de a deveni homo faber omul a fost homo agricola.
Agricultura, activitate umana specializata, cuprinde nu numai sfera productiei, ci
si parti din distributia bunurilor si serviciilor agricole necesare satisfacerii nevoilor de
ansamblu ale populatiei. Agricultura a fost pana in secolul XX cea mai importanta
ramura a productiei materiale in toate tarile lumii. Importanta ei este atestata de
istorie si continua sa ocupe un loc vital in economia si politica mondiala.
Dezvoltarea economiei mondiale, in ritmuri alerte dupa cel de al doilea razboi
mondial, s-a datorat industriei baza modernizarii in tarile dezvoltate. Economiile
acestor tari au beneficiat de efectele propagate ale dezvoltarii interdependente a
industriilor si agriculturii. Cresterea economica in lumea contemporana se va datora
in perspectiva, in principal, industriei si serviciilor.
Necesitatea dezvoltarii si modernizarii agriculturii decurge din rolul sau vital in
satisfacerea necesarului de alimente pentru populatiile tuturor tarilor lumii. Aceasta
activitate umana are cea mai mare contributie la bunastarea oamenilor, in primul
rand prin faptul ca ea le asigura hrana necesara.
Factor al cresterii economice
Progresul agriculturii mondiale a pus in lumina contributia acestei activitati ca factor
important al cresterii economice. Pentru toate tarile, agricultura a constituit un
puternic factor de echilibru in armonizarea dezvoltarii economice interne si aplanarea
conflictelor sociale generate de problema alimentara. Dezvoltarea agriculturii a
favorizat cresterea economica in cele mai diverse sectoare, contribuind la asigurarea
independentei nationale si a securitatii alimentare. Ramanerea in urma a agriculturii
in tarile in curs de dezvoltare a adancit decalajele economice intre tarile bogate si
cele sarace. Relansarea agriculturii in tarile cu deficite alimentare asigura stabilitate
sociala si bunastare materiala populatiilor.
La inceputul secolului XX planeta noastra era majoritar rurala, la sfarsitul secolului
XX fiind in mare masura urbanizata.
In mod paradoxal tocmai tarile dezvoltate din punct de vedere industrial acorda o
mare atentie problemelor agriculturii. Acest lucru este valabil atat pentru SUA, UE,
Japonia, unde nu intamplator exista si cele mai bine articulate politici agricole.

2. Dimensiunea problemei alimentare la nivel mondial

2.1. Criza alimentara si subdezvoltarea;
Exista un consens intre specialisti in a numi lipsa acuta de alimente pentru o mare
parte a populatiei globului drept criza alimentara. In general, criza alimentara ca
problema profunda si de lunga durata, se intalneste intr-o economie subdezvoltata,
caracterizata printr-o productivitate scazuta a exploatarilor agricole, rezultat al unui
grad redus de inzestrare tehnica a muncii in toate sectoarele, a unei eficiente
necorespunzatoare in utilizarea factorilor de productie, in cadrul relatiilor economice
internationale.
Dupa datele Organizatiei Natiunilor Unite pentru Alimentatie si Agricultura (F.A.O.),
necesarul zilnic de proteine si calorii nu este asigurat in majoritatea regiunilor
globului. Zonele in care se resimt lipsurile cele mai mare cuprind tarile din regiunea
Anzilor, intinderile semiaride ale Africii si Orientul Apropiat, ca si unele tari dens
populate din Asia. In acelasi timp, in America de Nord, Europa Occidentala si
Japonia, consumul mediu de proteine si calorii pe locuitor este cel mai ridicat.
Potrivit unor studii F.A.O., exista o serie de factori care franeaza cresterea productiei
alimentare pe locuitor ca, de exemplu:
- costul mediu al intrarii terenurilor in folosinta arabila este mare intr-o serie
de zone ale globului (Africa de Sud, in unele tari din Asia de Rasarit, in Orientul
Apropiat, Africa de Nord etc.);
- lipsa unor pasuni permanente in regiunile secetoase ale globului;
- pierderea unei suprafete tot mai mari din pamantul arabil ca urmare a folosirii lui
pentru constructii industriale, locuinte, drumuri, depunerea deseurilor, precum si datorita
fenomenelor de eroziune care se produc;
- cresterea mai rapida a populatiei decat productia agricola intr-o serie de zone si
state neindustrializate ale lumii;
- randamentele agricole foarte scazute intr-o serie de tari slab dezvoltate;
- disponibilul de apa dulce redus;
- alocarea unor resurse scazute productiei alimentare in raport cu cele alocate
productiei altor bunuri si servicii, inclusiv pentru cheltuielile militare, etc.
Declinul din majoritatea sectoarelor producatoare de hrana (pescuitul oceanic, pasunile,
alimentarea cu apa) ale economiei globale vor afecta ansamblul tendintelor economice. Desi
productia de bunuri si servicii pe cap de locuitor s-a amplificat (mai ales in cursul anilor 60)
in tarile dezvoltate deoarece cresterea economica generala generala a depasit-o pe cea a
populatiei. Acum si aceasta situatie s-ar putea schimba. Economia mondiala nu mai
inainteaza asa usor ca odinioara datorita conducerii economice gresite din unele tari
industrializate-cheie (in special din SUA, Germania, Japonia) si perturbarilor care insotesc
reformele economice din Europa de Est. Expansiunea economiei globale mai este ingradita
acum si de stagnarea din domeniul industriei pescuitului, al cresterii vitelor, oilor si a altor

animale de pe pasunile lumii, ca si de o amplificare a productiei mondiale de cereale

cu mai putin de 1% anual.
Desi agronomia, zootehnia si pescuitul nu mai domina lumea moderna industrializata
in aceeasi masura ca altadata, recesiunea din aceste sectoare de baza afecteaza
intreaga economie. Date fiind dificultatile care apar in principalele sectoare
producatoare de hrana de care lumea a treia depinde cu precadere omenirea ar
putea intra intr-o era caracterizata printr-o crestere economica generala mai scazuta
Dupa cum se observa se prevede o crestere a populatiei lumii, in schimb la
productia de cereale, de cornute si recolta piscicola nu se asteapta o crestere la fel
de spectaculoasa.

Exploatarea intensa a zonelor de pescuit a fost posibila datorita utilizarii

traurului mecanizat, a navoadelor mai mari, a detectoarelor electronice pentru
bancuri de peste si a altor tehnologii. Cu practicile curente, o crestere suplimentara
considerabila a productiei globale de peste pare foarte improbabila.
Apa dulce poate fi chiar mai importanta decat terenurile cultivabile, pasunile si
bazinele piscicole; fara apa nimic nu poate trai, la urma urmelor. Se intrevad deja
semne ale lipsei de apa. Raurile, lacurile si acvifierele subpamantene dau semne tot
mai clare de degradare si epuizare pe masura ce necesitatile umane se amplifica
inexorabil.
Constrangerile generate de aprovizionarea cu apa se dovedesc a duce, deja, la
micsorarea productiilor alimentare, restrictiile devenind din ce in ce mai severe.
Terenurile irigate ajuta la acoperirea necesarului mondial de alimente, dar o
parte insemnata a terenurilor agricole nu beneficiaza de sisteme de irigare.
Omenirea nu a fost capabila sa deosebeasca tehnologiile care merg in
intampinarea nevoilor umane intr-un mod viabil din punct de vedere ambiental de
acelea care dauneaza planetei. Acum, cand capitalul natural se devalorizeaza rapid,
este nevoie urgenta de o astfel de corectie.
Data fiind extinderea degradarii terenurilor arabile si a celor destinate cresterii
animalelor, precum si incetinirea expansiunii irigatiilor, s-ar putea ca ritmul atins in
trecut de cresterea recoltelor sa fie dificil de mentinut. O alta necunoscuta este daca
politicile agricole si preturile ii vor incuraja pe fermieri sa investeasca in marirea
suplimentara a productivitatii pamantului.
Acum, recoltele principalelor cereale sunt mult sub potentialul lor genetic, fapt ce
ar putea indemna savantii sa dezvolte noi soiuri de plante care pot mari enorm
productivitatea solului.
Motorul cresterii recoltelor de grane, care a inceput la jumatatea secolului, l-a
reprezentat folosirea tot mai larga a ingrasamintelor, combinata cu irigarea pe o
scara tot mai mare. Aceasta formula a condus la un succes fenomenal intre 1950 si
1984 cand utilizarea ingrasamintelor a crescut de noua ori. Dupa aceasta perioada
culturile nu au mai reactionat la folosirea ingrasamintelor si a irigatiilor. Astfel,
fermierii au inceput sa utilizeze mai putine.
Degradarea mediului inconjurator (eroziunea solului, poluarea aerului, imbibarea
cu apa si saraturarea solului) reprezinta un alt fenomen care franeaza cresterea
recoltelor.
Putine dintre tarile care si-au dublat sau triplat recoltele de cereale in cursul
ultimelor cateva decenii se pot astepta sa mentina ritmul in viitor cu ajutorul
tehnologiilor existente.
Intr-un anumit sens este surprinzator ca amplificarea recoltelor cunoaste o
pierdere de avant in multe tari in acelasi timp. Aceasta scadere se inregistreaza la
toate cerealele principale grau, orez si porumb afecteaza atat culturile irigate, cat
si pe cele neirigate, regiunile temperate si cele tropicale, tarile industrializate si cele
in curs de dezvoltare.
Desi dupa cel de-al doilea razboi mondial productia alimentara mondiala a
crescut, cu exceptia unor ani de seceta puternica, omenirea se confrunta in unele
regiuni cu penurie de produse agricole si cu subalimentatie cronica. Anual mor de
foame milioane de oameni si in special copii, scade rezistenta malnutritilor la bolile
clasice si apar altele noi cauzate de acest flagel..
Specialistii considera ca prin schimbarea strategiilor si politicilor alimentare ale
tarilor in curs de dezvoltare, centrul de greutate fiind indreptat spre resursele interne,

s-ar produce mutatii favorabile dezvoltarii economice a acestor tari si imbunatatirea

situatiei alimentare.
Aceste strategii si politici alimentare, pentru a avea consecinte favorabile, trebuie
sa urmareasca:
- dezvoltarea productiei agricole interne;
- amenajarea teritoriului si a infrastructurilor rurale;
- imbunatatirea structurii de productie prin deplasarea accentului de la
productiile de materii prime pentru export catre produse alimentare necesare
consumului intern;
- reducerea subventiilor la produsele alimentare;
- investitiile in echipament.

2.2. Implicatiile factorului demografic privind alimentatia pe glob

Cresterea populatiei a fost mai mare din 1950 pana astazi decat in cei patru milioane
de ani de la aparitia omului. La cei 5,5 miliarde de locuitori ai planetei se adauga
anual alte 95 de milioane. OMS si Fondul pentru Populatie al Natiunilor Unite
estimeaza ca in 2025 Pamantul va suporta aproximativ 9 miliarde de oameni si 10-14
miliarde in 2050. Implicatiile acestei tendinte pentru consum, productie, educatie,
servicii medicale, investitii pentru razboi si pace sunt fundamentale.
Pe masura ce ne inmultim, cererea de hrana incepe sa forteze unele limite
naturale ale pamantului. Totodata o serie de factori duc la atenuarea maririi productiei
alimentare:
- eroziunea solului;
- poluarea aerului;
- tasarea pamantului;
- secarea retelei hidrografice;
- pierderea materiei organice din sol;
- salinizarea terenurilor irigate.
Cresterea populatiei a dus la exploatarea in exces a pamantului (atat pentru
pasunat cat si pentru culturile cerealiere), a zonelor de pescuit (bazinele piscicole
oceanice si cele din interiorul uscatului), a rezervelor de apa dulce.
Pe masura ce economiile tarilor in curs de dezvoltare se diversifica si orasele se
extind pentru a face fata cresterii populatiei si migratiei, terenurile sunt cedate pentru
dezvoltarea industriala, construirea de locuinte, drumuri si alte asemenea.
Permanent trebuie cautate si gasite solutii viabile pentru a veni in intampinarea
nevoilor legitime ale populatiei in crestere, fara a provoca noi distrugeri bazei de
resurse naturale.

3. Cai si mijloace de rezolvare a problemei alimentare.

Rezolvarea problemei alimentare pe plan mondial se poate realiza, in primul rand,
pe calea dezvoltarii si modernizarii economice si sociale a fiecarei tari
Ajutorul alimentar o alta cale de rezolvare a problemei alimentare pe plan
mondial constituie o noua politica de sprijinire a securitatii alimentare. Formele
principale ale acestui ajutor (acordat initial de SUA) au evoluat in timp si s-au
diversificat:
- livrari gratuite de cereale sau alimente;
- livrari de alimente in conditii avantajoase;
- credite pe termen lung cu dobanda redusa;
- exporturi in conditii de favoare, etc.

 Evaluarea capacitatii nationale de sustinere. Exista pericolul real ca statele sa-si

depaseasca orbeste capacitatile de sustinere alimentara, acumuland deficite masive
care, cumulate, vor fi mai mari decat rezervele exportabile. Trebuie avute in vedere:
- capacitatile de exploatare a terenurilor agricole;
- evolutia demografica;
- reducerea terenului arabil ca urmare a industrializarii (construirea de fabrici,
sosele, scoli, locuinte, centre comerciale, etc).
Nici o tara nu-si poate permite sa fie permanent si in mare masura (peste 20%)
dependenta de alte tari in ceea ce priveste produsele alimentare.
In tarile sarace trebuie sa se ia masuri privind trecerea de la monoculturi (chiar
daca acestea permit exportul) la policulturi astfel incat sa se consume mai multe
feluri de produse alimentare;
Incurajarea consumului de fructe
In cadrul dezvoltarii anumitor ramuri si sectoare agricole si de industrie alimentara
trebuie sprijinita dezvoltarea anumitor ramuri si sectoare agricole si de industrie
alimentara. In cadrul acestora un loc important trebuie sa-l ocupe sectorul
horticulturii, vizand cu predilectie dezvoltarea: legumiculturii, pomiculturii si chiar a
viticulturii.

4. Organisme internationale de sprijin

Dupa cel de al doilea razboi mondial s-au creat numeroase organisme
internationale care indruma, finanteaza si organizeaza actiuni in favoarea dezvoltarii
agriculturii in tarile in curs de dezvoltare, mobilizeaza comunitatea internationala
pentru apararea securitatii alimentare, elaboreaza programe in vederea pastrarii
echilibrului ecologic, reglementeaza schimburile internationale. Cele mai multe dintre
acestea sunt institutii specializate ONU.
Organismul international principal de sprijinire si indrumare a colaborarii in domeniul
agriculturii este Organizatia Natiunilor Unite pentru Alimentatie si Agricultura (FAO).

5. Agricultura si mediul inconjurator

Agricultura moderna a fost pusa sub semnul intrebarii, intrucat s-a considerat ca
mediul inconjurator este victima unei supradoze chimice si ca in unele zone, in
special din Europa si America de Nord, agricultura este o sursa difuza de poluare.
Specialistii de renume in domeniu s-au aplecat asupra acestor probleme si astfel au
aparut programe diferite precum:
1. Agricultura radicala se opune metodelor agricole utilizate in ultimii 40 de
ani. Aceasta doctrina arata ca agricultura este un mod de viata in care fermierul
trebuie sa-si modeleze ferma dupa propria dorinta fara a iesi dintr-un cadru
democratic.
Cercetarile efectuate au incurajat mult agricultura radicala, intrucat s-au depistat
reziduri de pesticide in toate creaturile Terrei, de la pinguinii din Antarctica pana la
laptele uman. Radicalii au tras concluzia ca se impune cu necesitate sa se produca
fara pesticide si fara ingrasaminte chimice, agricultura organica fiind salvatoare.
2. Agricultura alternativa pune in mai mica masura accentul pe notiunea de
puritate, sustinatorii fiind adeptii fertilizarii minerale, controlului proliferarii
daunatorilor vegetali si animali si sustin interventia biotehnologiei acolo unde este
necesara.
3. Programul F.A.O. Sistemul Integrat de Nutritie a Plantelor este apropiat de
agricultura alternativa, punand accentul pe productivitate. El se adreseaza in special

tarilor in curs de dezvoltare si celor in tranzitie, pentru care cel mai important lucru
este cresterea productivitatii in agricultura.
Dezbaterile asupra practicilor agricole continua si vor continua. Cetatenii din tarile
industrializate au senzatia ca sunt otraviti lent prin ceea ce li se serveste la masa; cei
din lumea a treia incearca senzatiile produse de foame. Speranta sta in diversitatea
tehnicilor preconizate de agricultura alternativa si de Programul integrat F.A.O.
modulate in functie de conditiile economice si sociale locale.
Stocarea si reciclarea gunoiului nu sunt destul de eficace pentru a impiedica
poluarea. In diferite tari se iau masuri pentru reducerea poluarii prin limitarea
numarului de animale admise pe unitatea de suprafata, limitarea cantitatilor de fosfati
la hectar anual, taxe prelevate asupra structurii ratiilor furajere in vederea finantarii
de catre producatori a cercetarii si serviciilor de indrumare, cumpararea de instalatii
de stocare etc.