Universitatea de Stat din Moldova

Facultatea Ştiinţe Economice

Catedra Finanţe şi bănci

Lucrare teoretica nr.2

la disciplina: IE si EE

Tema: Mecanismul de sprijinire PAC

Realizat:
verificat:

Chişinău, 2016
CUPRINS
1
Introducere .....................................................................................................................................3

Subiectul I: Abordări teoretice privind Politica Agricolă Comună în cadrul Uniunii Europene şi
a OCP...............................................................................................................................................4

Subiectul II: Analiza realizării şi punerii în aplicare mecanismelor pentru implementarea

PAC..................................................................................................................................................6

Concluzii .......................................................................................................................................12

Bibliografie ...................................................................................................................................13

INTRODUCERE

2
 Actualitatea și importanța temei: Politica Agricolă Comună datează de la debutul
integrării europene, atunci când statelemembre s-au angajat să restructureze și să crească
producția de alimente, afectată de Al Doilea Război Mondial. Între politicile Uniunii Europene,
politica agricolă comună (PAC) este privită ca una din cele mai importante. Aceasta nu numai
din cauza bugetului acordat de Uniune pentru finanţarea acestei politici a numărului de persoane
afectate şi a teritoriului implicat, ci şi a importanţei istorice şi a atributelor suverane delegate de
statele membre către nivelul comunitar de decizie. Importanţa politicii agricole comune derivă şi
din legăturile strânse cu piaţa unică şi cu uniunea economică şi monetară, două domenii cheie ale
integrării europene.
La baza PAC a stat un mecanism de sprijinire care să sprijine şi să reglementeze producţia,
comerţul şi prelucrarea produselor agricole. Actualitatea mecanismelor de sprijinire se rezumă la
necesitatea reglementării riguroase în agricultură, aspect deosebit de important pentru țările
membre, aşa încît să se instituie o creștere economică durabilă.
Scopul lucrării: constă în cercetarea mecanismelor de sprijinire a Pieţii Agricole Comune,
determinarea beneficiilor obținute de statele membre.
Obiectivele lucrării:
-stabilirea contextului de creare a PAC, şi a influenţei mecanismelor de sprijinire;
-Ilustrarea particularităţilor tipice mecanismelor de sprijinire PAC
-cunoaşterea necesităţii implementării mecansimelor de sprijinire PAC;
-desluşirea rolului, contribuțiilor, cît şi aspectelor problematice a mecansimelor de sprijinire în
raport cu economia țărilor membre.
Obiectul lucrării: îl reprezintă mecanismele de sprijinire PAC și elementele caracteristice
specifice acestuia.
Metodologia de cercetare: a) ca bază informațională mi-a servit cadrul legislativ și normativ,
monografii și lucrări științifice ai diversor autori.
b) ca metode de cercetare pe care le-am folosit au fost: metoda abstracției științice; metoda
analizei și sintezei cu ajutorul cărora am descompuns fenomenul investigat în părțile sale
componente pentru ai evidenția esența; metoda istorică cu ajutorul căreia am obordat apariția și
dezvoltarea fenomenului investigat.

Subiectul I.
ABORDĂRI TEORETICE PRIVIND POLITICA AGRICOLĂ COMUNĂ
ÎN CADRUL UNIUNII EUROPENE
3
1.1 Geneza şi concretizarea PAC

Politica agricolă comună (PAC) a fost creată în 1962 de cele șase țări fondatoare ale UE și
este politica UE cu cele mai vechi „ștate de plată”. Politica Agricolă Comună s-a născut din
nevoia de creștere a producției de alimente și de restructurare a agriculturii resimțită în primii ani
de integrare europeană de după Al Doilea Război Mondial.

Asigurând aprovizionarea stabilă a celor o jumătate de miliard de cetățeni ai Uniunii Europene

cu alimente de calitate la prețuri accesibile, precum și un volum substanțial de exporturi, politica
joacă un rol esențial și în protejarea viitorului comunităților rurale, al satelor și al orașelor,
precum și al biodiversității, al mediului natural și al calității solurilor.

Politica agricolă comună (PAC) este privită ca una din cele mai importante politicile ale Uniunii
Europene,. Aceasta nu numai din cauza bugetului acordat de Uniune pentru finanţarea acestei
politici (care este de aproximativ 50% din bugetul total al Uniunii) și a numărului de persoane
afectate şi a teritoriului implicat, ci şi a importanţei istorice şi a atributelor suverane delegate de
statele membre către nivelul comunitar de decizie. Importanţa politicii agricole comune derivă şi
din legăturile strânse cu piaţa unică şi cu uniunea economică şi monetară, două domenii cheie ale
integrării europene.
Politica agricolă comună este alcătuită dintr-o serie de reguli şi mecanisme ce reglementează
producţia, procesarea şi comerţul cu produse agricole în Uniunea Europeană, accentul punându-
se, din ce în ce mai mult, pe dezvoltarea rurală.

  Pe măsură ce PAC s-a dezvoltat şi a devenit tot mai complexă, în concordanţă cu

cerinţele cetăţenilor UE, următorii factori au căpătat o importanţă mai mare: grija pentru
bunăstarea societăţii rurale; îmbunătăţirea calităţii hranei în Europa; garantarea siguranţei
alimentelor; asigurarea protejării mediului pentru generaţiile viitoare asigurarea unor condiţii
mai bune pentru sănătatea şi protecţia animalelor; realizarea tuturor celor de mai sus cu cheltuieli
minime pentru  bugetul UE (care este finanţat în principal de contribuabilii, respectiv cetăţenii
obişnuiţi). PAC şi alte politici UE au condus la crearea unei mari pieţe unice de produse agricole
în UE şi au ajutat UE să devină unul din actorii mondiali principali în domeniul agriculturii şi
alimentaţiei.
  Pe măsură ce PAC s-a dezvoltat şi a devenit tot mai complexă, în concordanţă cu cerinţele
cetăţenilor UE, următorii factori au căpătat o importanţă mai mare: grija pentru bunăstarea
societăţii rurale; îmbunătăţirea calităţii hranei în Europa; garantarea siguranţei alimentelor;

4
asigurarea protejării mediului pentru generaţiile viitoare asigurarea unor condiţii mai bune pentru
sănătatea şi protecţia animalelor; realizarea tuturor celor de mai sus cu cheltuieli minime pentru
bugetul UE (care este finanţat în principal de contribuabilii, respectiv cetăţenii obişnuiţi). PAC şi
alte politici UE au condus la crearea unei mari pieţe unice de produse agricole în UE şi au ajutat
UE să devină unul din actorii mondiali principali în domeniul agriculturii şi alimentaţiei.

Obiectivele politicii agricole comune.

Obiectivele PAC, stabilite prin Tratatul de la Rom a din 1957, au fost următoarele :
   Creşterea productivităţii în agricultură prin promovarea progresului tehnic,  prin
asigurarea dezvoltării producţiei agricole şi prin utilizarea optimă a factorilor de
producţie, în special a forţei de muncă;
  asigurarea unui nivel de trai echitabil pentru populaţia ocupată în agricultură, în special
prin creşterea veniturilor individuale ale persoanelor din sectorul agricol;
 stabilizarea pieţelor;
  asigurarea unei aprovizionări constante cu produse alimentare;
 asigurarea aprovizionării consumatorilor la preţuri rezonabile;

O dată cu reformarea PAC şi obiectivele acesteia s-au modificat. În conformitate cu Agenda

2000, obiectivele PAC sunt următoarele:
 continuarea proceselor de reformă începute în 1992 prin reducerea preţurilor şi creşterea ;
 valorii plăţilor compensatorii;
  îmbunătăţirea competitivităţii produselor din UE prin scăderea preţurilor;
 garantarea siguranţei şi calităţii alimentelor pentru consumatori prin îmbunătăţirea
procesării şi marketingului produselor agricole;
   îmbunătăţirea sistemului de producţie prin protejarea mediului înconjurător şi
respectarea condiţiilor de bunăstare pentru animale printr- o politică mai exigentă în acest
sens;
 integrarea componentei de mediu în instrumentele şi obiectivele politicii agricole
comune;
 introducerea în cadrul PAC a unei politici complexe de dezvoltare rurală, care: să
permită asigurarea unor venituri stabile şi a unui standard de viaţă echitabil pentru
populaţia ocupată în agricultură; să creeze oportunităţi şi alternative de angajare
fermierilor şi familiilor lor;
 simplificarea legislaţiei;
  flexibilitate în domeniul alocării sprijinului PAC în statele membre;

5
Importanţa ei deosebită în cadrul construcţiei comunitare este reflectată prin câteva trăsături
distincte:
 Este o politică prin excelenţă integraţionistă, în mai mare măsură chiar decât Piaţa
Internă, unde standardele armonizate le-au înlocuit doar în proporţie de circa 10% pe
cele naţionale. În ce priveşte PAC, politicile agricole naţionale au fost înlocuite, pentru
marea majoritate a producţiei agricole, de reglementări comune de funcţionare a pieţelor
şi comercializare a produselor
 Este o politică mare consumatoare de resurse financiare. Politica agricolă consumă, prin
sistemul complex de subvenţii şi alte stimulente financiare, circa jumătate din bugetul
comun 1
 Sectorul agricol este cel care furnizează una din resursele indispensabile existenţei
umane, şi anume hrana. Pe de altă parte, agricultura este un sector tradiţional, cu rădăcini
adânci în istorie, şi simbolistici - sub forma tradiţiilor, cutumelor, legendelor - ce
reprezintă izvoare fundamentale în conturarea identităţilor naţionale.
Politica agricolă comună reprezintă o ţintă în mişcare, atât pentru statele membre cât şi pentru
statele candidate, aceasta cunoscând modificări şi adaptări în funcţie de obiectivele specifice ale
politicii integraţioniste ale Uniunii Europene. Având un rol de pionierat în procesul
integraţionist, putem afirma că politica agricolă comnună este una din temeliile pe care s-a clădit
Uniunea Europeană de astăzi.

 
 

 
 
6
 Capitolul II
ANALIZA REALIZĂRII ŞI PUNERII IN APLICARE A MECANISMELOR
PENTRU IMPLEMENTAREA PAC

În vederea indeplinirii obiectivelor PAC definite în Tratatul de la Roma şi în spiritul

principiilor stabilite la Conferinţa de la Stressa, a fost realizat un sistem complex de norme şi
mecanisme care reglementează producţia, comerţul şi prelucrarea produselor agricole, grupate
sintetic sub denumirea de organizaţii comune de piaţă. Treptat, organizaţiile comune de piaţă le-
au înlocuit pe cele naţionale pentru produsele/sectoarele care cad sub incidenţa PAC.
La început, organizaţiile comune de piaţă acopereau circa jumătate din producţia agricolă a
Comunităţii. Treptat, aceste organizaţii s-au extins, pentru ca, în prezent, să cuprindă totalitatea
producţiei agricole, cu excepţia cartofului şi a alcoolului. Rolul lor este să asigure sprijinirea
pieţelor prin mecanisme corespunzătoare care diferă în funcţie de produsele avute în vedere.
Principalele organizaţii comune de piaţă sunt organizate pentru: culturi arabile (cereale,
oleaginoase, culturi proteice); orez; produse care nu sunt destinate consumului uman (amidon din
cartofi, furaje uscate); zahăr; flori şi plante decorative; banane; tutun; in şi cânepă; hamei;
seminţe; fructe şi legume proaspete şi procesate; vin; carne de porc; carne de pasăre, ouă; carne
de vită şi viţel ; carne de oaie şi capră; lapte şi produse lactate; alte produse cărora li se aplică
numai anumite reglementări. Pentru implementarea măsurilor comune de reglementare a
pieţelor, sunt utilizate următoarele instrumente:
 Preţurile
 Sistemul de intervenţie
 Ajutoare financiare (plăţile directe, restituţiile la export)
 Cotele de producţie
 Plafoane naţionale
 Suprafeţe de referinţă
 Protecţia vamală
2.2. Preţurile
Mecanismul general de funcţionare a pieţelor produselor agricole în Uniunea Europeană este
bazat pe un sistem complex de reglementare a preţurilor de comercializare a produselor.
A. Preţuri ghid. Se fixeaza anual de catre Consiliul de Ministri al UE la incheierea
companiei agricole, fiind suficient de remuneratorii pentru agricultori, fara a leza insa interesele
consumatorilor

7
 a)       Pretul – indicativ. Este cel mai reprezentativ dintre preturile – ghid prin importanta
produselor la care se  refera. Acest pret se stabileste pentru cereale, orez, zahar, lapte
praf, unt, ulei de masline, de floarea soarelui. Punctul geografic de referinta pentru
fixarea pretului indicativ este zona cea mai deficitara pentru cereale; zona cea mai
excedentara in cazul zaharului; si ansamblul Comunitatii pentru laptele praf, uleiuri.
b)      Pretul de orientare. Se fixeaza pentru carne de bovine si vin. Procedura de
interventie declanseaza cand pretul de piata coboara sub nivelul celui de orientare. In
cazul carnii de bovine, pretul de orientare se raporteaza la pretul prag, care sufera
influenta importurilor. Astfel, daca pretul international este inferior pretului de
orientare, produsele straine sunt supuse taxelor din tariful vamal comun: daca taxa nu
este suficienta, diferenta se acopera cu o prelevare. In cazul vinului, pretul de orientare
deriva din pretul de referinta, care cuantifica si volumul importurilor.

 c)      Pretul obiectiv. In cazul tutunului brut, pretul obiectiv se fixeaza pentru fiecare
plantatie la un nivel ce se considera remunerator pentru plantatorii de tutun. Pentru
fabricantii, care achizitioneaza productia comunitara la preturi superioare celor din
comertul international, se acorda o prima pentru acoperirea diferentei.
d)      Pretul de baza. Se utilizeaza ca pret de referinta pentru carnea de porcine si pentru
produsele subsectorului pomicol si horticol. Pentru produsele pomicole si horticole pretul de
baza se calculeaza ca medie aritmetica a celor mai scazute cotatii la care s-au efectuat
achizitii de astfel de produse pe piata comunitara in ultimii trei ani.
B. Preturile garantate. Pornind de la preturile ghid prezentate anterior, Consiliul de
Ministri al UE stabileste preturile garantate la care organismele de achizitii cu sprijinul statului
au obligatia de a cumpara produsele oferite de producatori. Dintre preturile garantate cel mai
reprezentativ este pretul de interventii.
a)      Pretul de interventie. Deriva din pretul indicativ si se aplica la cereale, zahar, lapte
praf, uleiuri, unt. Pentru cateva produse se fixeaza, de asemenea, preturi de interventie
derivate, care inregistreaza diferentele regionale in functie de cheltuielile de transport.
Preturile de interventie sunt insotite de ameliorari lunare, in scopul incurajarii
vanzarilor de produse pe toata durata companiei agricole.
b)      Pretul de cumparare. Reprezinta pretul la care organismele de interventie
achizitioneaza animale vii (bovine), carne de bovine si porcine, precum si produse
pomicole si horticole. Pretul de cumparare se fixeaza de catre Consiliul de Ministri si
este derivat din pretul de baza si cel de orientare.

8
 c)       Pretul minim. Este utilizat pentru achizitionarea sfeclei de zahar. Se fixeaza luand
ca punct de referinta zona cea mai excendentara din cadrul UE. Acest pret sta la baza
contractelor dintre producatori si fabricanti, reglementand cantitatile pe care fabricantii
au obligatia sa le preia, precum si pretul de achizitionare, care in nici un caz nu poate fi
inferior pretului minim.
d)      Pretul de retragere. Pentru fructe si produsele horticole este echivalent cu 40-70%
din pretul de baza. El nu este un pret garantat, dar produce efecte asemanatoare. Cand
pretul pietei este inferior pretului de retragere, organizatiile producatorilor nu vand
produsele lor comerciantilor, pana  cand piata nu va reactiona pozitiv, in sensul
restabilirii preturilor. Comerciantii vor primi o o subventie de la FEOGAcare, la randul
lor, ramburseaza organizatiilor producatorilor, corespunzator cantitatilor ce trebuiau
preluate, o suma echivalenta, la un pret mai mic cu 5% decat pretul de retragere.
C. Preturile de intrare. Aceste preturi se stabilesc de catre Consiliul de Ministri al UE.
Obiectivul fundamental al acestor preturi este de a impiedica produsele importate sa patrunda pe
piata comunitara la un nivel care sa elimine competitia cu productia interna. In general,
preturile de intrare se fixeaza la un nivel apropiat de preturile ghid, marja diferentiala
reprezentand costurile de transport.
a)      Pretul – prag. Se fixeaza pentru toate produsele pe baza preturilor indicative sau de
interventie. El se poate defini ca pretul cel mai scazut al unui comerciant dintr-o terta
tara, care exporta pe piata comunitara.
b)      Pretul de referinta. Se calculeaza de catre Comisia Executiva pentru intregul an
agricol. Acest pret se aplica vinurilor, fructelor si produselor horticole. In cazul vinului,
pretul reprezinta media aritmetica a costurilor de productie din statele membre ale
Pietei Comune. Pentru fructe si produsele horticole calculul este asemanator, tinandu se
cont de faptul, ca costurile de productie corespund pietelor cu excedentele cele mai
mari din cadrul UE in ultimii trei ani.
2.3. Sistemul de intervenţie
Intervenţia pe piaţă (stocarea) Atunci când preţurile de piaţă ale unor produse ating niveluri
mai mici sau apropiate de cele stabilite prin sistemul preţurilor de intervenţie, agenţii autorizate
cumpără şi stochează aceste produse pentru a restabili nivelul preţului. Este încurajată şi stocarea
de către producătorii privaţi, prin acordarea de sprijin financiar către aceştia. Produsele stocate
sunt fie revândute când se restabileşte echilibrul pe piaţă, fie exportate la preţuri derizorii pe
pieţele internaţionale, fie distruse (în scenariul negativ al alterării, ca urmare a stocării
îndelungate). Intervenţia s-a aplicat mai ales la cereale, produse lactate, zahăr, ulei de măsline,
seminţe oleagionase.
9
 Măsura a determinat, în timp, cheltuieli bugetare însemnate în planul intern şi tensiuni
comerciale în planul extern. De aceea, tendinţa actuală este de a diminua la limită rolul
intervenţiei în mecanismul de funcţionare a PAC.
2.4. Ajutoare financiare
În această categorie sunt cuprinse plăţile directe şi alte ajutoare financiare şi la export.
Acestea reprezintă plăţi acordate fermierilor, prin secţiunea Garantare a Fondul European de
Orientare şi Garantare pentru Agricultură - FEOGA, şi se finanţează dintr-un buget comun.
FEOGA - Secţiunea Garantare Finanţează partea esenţială a cheltuielilor agricole prin
intermediul organizaţiilor comune de piaţă, mai precis stabilizarea pieţei interne prin cumpărări
efectuate de organismele de intervenţie, cheltuieli de depozitare, plăţi directe, subvenţii pentru
facilitarea desfacerii produselor, restituţii la export. FEOGA - Secţiunea Orientare Gestionează
fondurile comunitare destinate politicii structurale prin acţiuni de modernizare, ajutoare
compensatorii pentru dezastre naturale, instalarea agricultorilor tineri, prelucrarea şi
comercializarea produselor agricole. Secţiunea Orientare face parte din fondul structural. În acest
cadru, această parte a FEOGA contribuie la finanţarea proiectelor de interes colectiv: 50 regiuni
rămase în urmă ca dezvoltare, adaptări ale structurilor agricole în cadrul reformei PAC, zone
rurale în dificultate. Suma totală şi repartizarea cheltuielilor agricole sunt decise de către
Consiliul şi Parlamentul European în cadrul procedurii bugetare generale.
Plăţile directe se acordă pe unitatea de suprafaţă şi pe cap de animal, în limita unor suprafeţe
naţionale de referinţă ale fiecărui Stat Membru şi a plafoanelor de referinţă naţională pentru
producţia animală. Plăţile directe sunt formate din subvenţiile pentru producţie şi plăţile
compensatorii. Subvenţiile pentru producţie se aplică produselor al căror consum ar fi descurajat
în situaţia unui preţ prea mare (obţinut, spre exemplu, prin impunerea unui nivel ridicat al
protecţiei vamale). Subvenţiile se calculează şi se acordă fie pe unitate de produs, fie la
suprafaţă, sau pe cap de animal. Rolul subvenţiilor este - pe de o parte - ca preţul pentru
consumatori să fie menţinut la un nivel rezonabil, iar pe de altă parte, veniturile producătorilor să
rămână ridicate – având un rol de protecţie socială. Astfel de ajutoare se acordă pentru: ulei de
măsline, seminţe oleaginoase, carne de oaie şi tutun.
2.5. Alte ajutoare financiare
Producătorii agricoli mai pot primi diverse alte ajutoare financiare, acordate fie din bugetul
comun, fie individual de către statele membre, în ambele situaţii cu respectarea condiţiilor
stabilite de Comunitate.
Spre exemplu, ajutoare financiare suplimentare se acordă:

10
• în situaţii când are loc o scădere justificabilă a veniturilor din producţia şi comercializarea unui
produs, cum ar fi în cazul unor calamităţi naturale • pentru îngheţarea voluntară a terenurilor
şi/sau conferirea unei alte destinaţii, cum ar fi cultivarea cu plante pentru biomasă
• pentru comercializarea produselor lactate • asociaţiilor de producători/comercianţi care doresc
să implementeze anumite măsuri de creştere a calităţii produselor • statele membre pot acorda
ajutoare suplimentare fermelor mici care nu beneficiază în proporţie egală cu cele mari de
sprijinul comunitar, ş.a.
2.5 Restituţiile (refinanţările) la export
Datorită nivelului mai ridicat al preţurilor produselor agricole pe Piaţa Internă faţă de
piaţa mondială, producătorilor le lipseşte motivaţia financiară de a exporta, ei având certitudinea
că prin plasarea produsului pe piaţa Uniunii Europene nu vor obţine un preţ mai mic decât preţul
de intervenţie, superior preţului mondial. De aceea, exporturile de produse agricole către alte ţări
sunt încurajate de Uniunea Europeană prin acordarea, către exportatori, a unor sume
reprezentând diferenţa dintre preţul indicativ şi preţul mai mic care se obţine pe piaţa
internaţională. Măsura este importantă mai ales în cazul produselor pentru care Uniunea se
confruntă cu surplusuri: cereale, produse lactate, carne de vită, carne de porc, carne de pasăre,
ouă, unele fructe şi legume, ulei de măsline, orez, vin, zahăr.
2.6. Cotele de producţie
Aşa cum am arătat mai sus, diversele stimulente financiare acordate producătorilor agricoli, şi
mai ales susţinerea prin preţ, îi determină pe aceştia să producă mai mult pentru a câştiga mai
mult. Cu cât producţia obţinută este mai mare, cu atât sunt mai mari şi costurile pentru finanţarea
PAC. De aceea, pentru a preveni şi limita supraproducţia, în anii ’80 a fost introdus instrumentul
cotelor de producţie. Cotele reprezintă cantităţile maxime admise pentru producţia anumitor
produse (lapte, legume/fructe, zahăr, cartofi cu destinaţia amidon, banane, furaje uscate, in şi
cânepă pentru fibre, ulei de măsline, tutun). Cotele se stabilesc anual la nivel comunitar, iar apoi
se negociază şi se repartizează pe ţări, şi în continuare pe ferme, la nivelul naţional. Pentru 19
producţia în surplus faţă de cotă, fermierii sunt fie penalizaţi, fie preţul de intervenţie pentru anul
agricol următor scade.
2.7. Protecţia vamală
In linii generale, pentru realizarea importului produselor agricole în Uniunea Europeană este
necesară obţinerea unei licenţe de import – condiţionată de constituirea unui depozit până în
momentul în care importatorul dovedeşte că produsele sale respectă normele sanitare şi
fitosanitare, precum şi cerinţele de calitate europene - şi plata taxelor vamale. Taxele vamale au
luat locul prelevărilor variabile la import, ca urmare a rezultatelor negocierilor din cadrul
Organizaţiei Mondiale a Comerţului-Runda Uruguay. În Uniunea Europeană funcţionează în
11
prezent un sistem unic de impunere la import pentru toate produsele agricole. Potrivit acestuia,
produsele agricole care intră în spaţiul comunitar sunt supuse nivelului de impunere vamală care
se regăseşte in tariful vamal comunitar. De asemenea, potrivit angajamentelor internaţionale
asumate de Uniunea Europeană, pentru o serie de produse agricole există contingente tarifare.
Organizaţiile comune de piaţă sunt combinaţii ale acestor instrumente, în funcţie de
caracteristicile specifice ale ofertei şi cererii pentru fiecare produs. Spre exemplu, pentru produse
ca: flori, ouă, carne de pui, unele fructe-legume, orez, se aplică protecţia vamală, fără a se stabili
preţuri administrate. Alte produse: zahăr, vin de masă, carne de porc, fructe şi legume proaspete
sunt susţinute doar prin intermediul preţurilor, fără a se acorda subvenţii producătorilor lor.
2.8. Aspecte problematice, tendinţe şi provocări
Sistemul PAC, având ca şi centru gravitaţional obiectivul asigurării unui nivel de trai rezonabil
pentru fermieri, a dat naştere în timp la numeroase probleme: producţia în exces, amplificarea
cheltuielilor agricole, exploatarea iraţională a pământului.
PAC se confruntă cu o serie de provocări:
- Preţurile interne rămân ridicate faţă de cele de pe piaţa mondială, în special la cereale şi carne
de vită, ceea ce afectează negativ competitivitatea UE pe pieţele internaţionale şi determină
cheltuieli însemnate cu restituirile la export şi măsurile de intervenţie.
- Modalitatea de acordare a plăţilor directe pentru fermele de animale, proporţional cu numărul
de capete, reprezintă un stimulent pentru creşterea producţiei şi perpetuează riscul apariţiei
situaţiilor de supraproducţie
- Există discrepanţe mari de venit între fermele mari, care îşi atrag cea mai mare parte a
sprijinului comunitar, şi cele mici, în special cele care se confruntă cu probleme de restructurare
şi adaptabilitate etc.
-Extinderea cu ţările din Europa Centrală şi de Est ridică problema presiunilor suplimentare
asupra bugetului comunitar etc.

12
 CONCLUZIE
În urma realizării lucrării date, ţin să subliniez faptul că obiectivele Tratatului de la
Roma privind agricultura au putut fi realizate prin functionarea corespunzătoare a
mecanismelor pietei, ce au contribuit substanţial la crearea unui sector agricol cu adevarat
multifunctional, viabil si competitiv, garantand viitorul regiunilor rurale mai fragile. La baza
PAC a stat un mecanism de sprijinire care să sprijine şi să reglementeze producţia, comerţul şi
prelucrarea produselor agricole. Prin acest mecanism s-a promovat 3 direcţii fundamentale:
 unicitatea pietei prin determinarea preturilor comune;
 garantarea preturilor prin interventii pe piata interna;
 un sistem de protectie la frontiera a pietei europene pentru asigurarea preferintei
comunitare.
Însă, libera concurenta intr-un spatiu economic format din economii cu niveluri diferite de
dezvoltare, disparitati structurale si de venituri, risca insă sa se transforme dintr-un factor de
progres economic intr-un factor de dezintegrare europeana. Din acest considerent putem spune
că PAC s-a confruntat cu o serie de provocări, care au argumentat necesitatea reformării acestui
sistem, în vederea perpetuării unei creşteri economice durabile.
Implementarea reformelor ar trebui să urmărească următoarele obiective:
 mentinerea UE in randul producatorilor si exportatorilor de produse agricole prin
cresterea competitivitatii fermierilor sai atat pe piata interna, cat si pe pietele externe;
 reducerea productiei la dimensiunile cererii efective de pe piata;
 concentrarea ajutorului pentru sustinerea veniturilor agricultorilor care au cea mai mare
nevoie de sprijin;
 incurajarea fermierilor sa nu-si abandoneze terenurile;
 protejarea mediului ambiant etc.

13
 

BIBLIOGRAFIE

1. Instrumentele pac și reformele acestora, temei juridic(Articolele 38-44 din Tratatul privind
funcționarea Uniunii Europene. Regulamentele (UE) nr. 1303/2013, 1304/2013, 1305/2013,
1306/2013, 1307/2013 și 1308/2013 (JO L 347, 20.12.2013).
2. Pascariu, G. C.: Uniunea Europeană. Politici şi preţuri agricole, Editura Economică, Bucureşti,
1999, pp. 11-260
3. Igor Caşu. Istorie. Epoca Contemporană.Cardidact Civitas, Chişinău 2009
4. Miron, D., Drăgan, G., Păun, L., Ilie, F., Cibian, M.: Economia integrării europene, Editura
ASE, Bucureşti, 2002, pp. 418-446
5. http://www.europarl.europa.eu/atyourservice/ro/displayFtu.html?ftuId=FTU_5.2.4.html,
Primul pilon al PAC: I — organizarea comună a piețelor pentru produsele agricole (OCP),
accesat la 10.04.2016

14
6. http://www.wwf.ro/?201991/Reforma-Politicii-Agricole-Comune--prea-puine-beneficii-i-
prea-multe-riscuri-pentru-Romnia, Reforma Politicii Agricole Comune : prea puţine beneficii şi
prea multe riscuri, accesat la 10.04.2016
7. http://www.activewatch.ro/Assets/Upload/files/ghid%20inforural.pdf, -Ce este PAC?, accesat
la 10.04.2016

 
 

 
 
15
 

16