UNIVERSITATEA DE ŞTIINŢE AGRICOLE ŞI MEDICINĂ

VETERINARĂ “ION IONESCU DE LA BRAD” DIN IAŞI

FACULTATEA DE AGRICULTURĂ
SPECIALIZAREA S.A.P.C.C.P.A

PROIECT
Ultimele dezvoltări și Tendințele viitoare în
ambalaje alimentare și Biopackaging

Coordonator ştiinţific,
Conf. dr.Petru Marian CÂRLESCU

Masterand,
Alexandra-Cosmina VASILIU
 1. PLASTICE ȘI BIOPLASTICE ÎN AMBALARE

Ambalaje din plastic oferă avantaje excelente, multifuncționalitate și

versatilitate în acest scop. În zilele noastre, ambalajul din plastic este cea mai mare
aplicație pentru materiale plastice (aproximativ 37% în Europa), iar în interiorul nișei
de ambalare, ambalajele alimentare ies în evidență ca drept cea mai mare aplicație
plastico-solicitantă.

Materialele plastice aduc avantaje enorme, cum ar fi :

•capacitatea termică;
•flexibilitatea în proprietăți termice și mecanice;
•ușurință;
•integrare de formare, fixare și sigilare;
•preț redus.
 De asemenea, materiale plastice au unele limitări în comparație cu materiale mai
tradiționale precum metalele, aliaje sau ceramică.

Unul dintre dezavantajele majore ale materialelor plastice este posibilitatea de a

transporta componentele cu greutate moleculară mică cu ajutorul permeării, migrației (din
reziduuri de polimeri și / sau aditivi) sau scalping (absorbția compușilor aromatici).

Alte limitări ale materialelor plastice sunt o rezistență termică relativ scăzută și o
puternică interdependență între ele proprietăți termice, mecanice și de barieră.
 În ceea ce privește materialele biodegradabile (regenerabile și nonenergibile), sunt
considerate de obicei trei familii.
Primul include polimeri extras direct din biomasă, cum ar fi polizaharidele
chitosan, amidon și celuloză și proteine, cum ar fi glutenul și zeina.
O a doua familie folosește fie monomeri pe bază de ulei, fie pe bază de biomasă
și se aplică clasic căi sintetice chimice pentru obținerea polimerului biodegradabil final;
acesta este cazul, de exemplu, policaprolactone (PCL), polivinil-alcool (PVOH), etilen-vinil
copolimeri de alcool (EVOH) și monomeri durabili ai acidului polilactic (PLA).

a) policaprolactone (PCL) b) polivinil-alcool (PVOH) c) etilen-vinil copolimeri de alcool (EVOH)

 A treia familia este formată din polimeri produși de microorganisme naturale sau
modificate genetic, cum ar fi polidroxialcanoate (PHA) și polipeptide.

Cele mai viabile materiale comercial în acest moment sunt unele biodegradabile
poliesteri, care pot fi prelucrați cu echipamente convenționale.

Printre cele mai răspândite Biopolimerii termoplastici, sustenabili, pentru

aplicațiile de ambalare cu mai multe straturi sunt amidonul, PHA și PLA.

Un interes deosebit pentru ambalajele alimentare este caz de PLA datorită

transparenței sale excelente și rezistenței relativ bune la apă.
Există, de asemenea, alte materiale extrase din resurse de biomasă, cum ar fi
proteine ​(de exemplu, zeină), polizaharide (de exemplu, chitosan) și lipide (de exemplu,
ceară), cu potențial excelent ca bariere de gaze și arome și ca purtători de compuși activi și
bioactivi.
 Principalele dezavantaje ale acestor familii de materiale sunt rigiditate inerent
ridicată, dificilitatea prelucrării în echipamente convenționale și pentru proteine ​și
polizaharide, sensibilitatea foarte puternică la apă care rezultă din caracterul lor hidrofil,
ceea ce duce la o plasticizare puternică, care se deteriorează caracteristica excelentă a
barierei de oxigen (în stare uscată) ca umiditate relativă și absorbția apei în creșterea
materialului.
 2. NANOCOMPOZIȚII ÎN PACHETUL ALIMENTAR
În ceea ce privește prelucrarea, nanocompozitele pot fi obținute în principal pe trei căi:
1)amestecarea soluției urmată de turnare;
2)in situ polimerizarea;
3)amestecarea topiturilor, care este cea mai interesantă pentru ușurința sa implementare în
majoritatea metodelor de prelucrare a plasticului (Pinnavaia și Beall 2000).
Până în prezent, cea mai interesantă tehnologie de ambalare bazată pe amestecuri
de îmbunătățit proprietățile de barieră ale materialelor de ambalare au fost așa-numitele
epiderme de oxigen.
Se știe că această tehnologie duce la niveluri relativ scăzute de oxigenul în contact
cu alimentul, deoarece acesta captează oxigenul pătruns atât din headspace și mediul care
înconjoară pachetul
 Prin urmare, tehnologia nanocompozitului poate fi utilizată singură sau în
combinație cu epiderme, barieră activă și pasivă, pentru a îmbunătăți performanța barierei a
sistemelor multistrat.
Unele companii alimentare produc deja materiale de ambalare pe baza de
nanotehnologie care prelungește durata de viață a alimentelor și a băuturilor și îmbunătățirea
siguranței alimentelor.
Modelele fizice prezic că nanocompozitele care conțin mai puțin de 5% în greutate
în sarcini de particule cu strat stratificat pot reduce permeabilitatea matricei cu cca. De 10
ori.
În majoritatea cazurilor reale, însă, barierele au fost îmbunătățite pentru gaze și
vapori prin amestecare directă prin topire sunt între două și șase ori, în funcție de sistem
 Nanocompozite de primă generație - sunt concepute pentru a îmbunătăți proprietățile de
polimeri de inginerie în aplicații structurale, utilizează în prezent modificatori chimici
organofili.
A doua generaţie a nanocompozitele sunt astfel denumite formulări nanocompozite sunt concepute
special pentru a se conforma reglementărilor actuale și, în același timp, sunt rentabil și formulat pentru a
viza materiale specifice (inclusiv biopolimeri), proprietățile lor sau tehnologiile de producție.
Materialele biodegradabile pot beneficia, de asemenea, puternic de nanocompozite. De mijloace de
nanobiocompozite noi, dezavantaje în biodegradarea inițială materiale, adică dependență de umiditate
relativă, proprietăți termice și bariere scăzute, sau proprietăți mecanice inadecvate pot fi depășite.
 3. AMBALARE ACTIVĂ

Polimeri și, în special, biomasuți polimerii sunt materialele preferate pentru

ambalarea activă din cauza lor proprietăți intrinseci, constituind un purtător ideal pentru
principii active, cu avantajul de a fi reglabilă în termeni de eliberare controlată și posibilitatea
de combinare mai mulți polimeri prin amestecare sau extrudare cu mai multe straturi pentru a
adapta aplicația.
 Printre tehnologiile de ambalare active existente, epiderme de oxigen și
antimicrobiene ambalajele ies în evidență față de celelalte dezvoltări.
Ambele tehnologii erau inițial bazat pe conceptul de plic, folosind substanțe
reducătoare și inhibitoare, respectiv.
În ultima perioadă, creșterea în ambele zone a fost enormă, în special în Republica
Moldova caz de antimicrobiene.
Alte aplicații de ambalare active includ
1. sisteme capabile absorbției dioxidului de carbon, a umidității, a etilenei și / sau a vopselelor
/ mirosului;
2. eliberare dioxid de carbon și / sau flor avor / miros.
 3.1 SCAVENGERS OXIGENI

Oxigenul este omniprezent și declanșează numeroase reacții de stricare în

produsele alimentare.
Astfel, trebuie să existe prezența oxigenului în ambalajul anumitor produse
limitat, redus sau chiar evitat.
În mod normal este utilizat într-un mod complementar, deoarece această
tehnologie este capabilă să absoarbă oxigenul rezidual rămas în mod normal în
pachet după ambalarea în vid și, de asemenea, va absorbi oxigenul care pătrunde
prin pereții de ambalare în timpul depozitării și comercializării, permițând mai mult
timp durata de valabilitate și promovarea calității și prospețimii produselor.
Majoritatea sistemelor existente de epurare a oxigenului sunt pe bază de
fier.
 3.2 SCAVENGERI DE ETILENE

Etilena este un hormon care simulează creșterea plantelor care accelerează

maturarea și senescența prin creșterea ritmului respirator al produselor proaspete, cum ar fi
fructe și legume, scăzând astfel durata de valabilitate.
De asemenea, etilena accelerează viteza clorofilei degradarea legumelor și
fructelor .
3.3 CONTROLURI DE CO2
Pentru a crește durata de valabilitate a produselor proaspete și a menține calitatea
și prospețimea acestora, etilena nu numai că trebuie eliminată, dar este de asemenea o
compoziție optimă de gaz pentru a fi păstrat în ambalaj, care va depinde de tipul de produs.
Adăugarea finală de zeolite dispersate în materiale polimerice, cu excepția
asigurării absorbției etilenei, servește, de asemenea, la controlul concentrației de CO2 din
pachet.
 3.4 ABSORBŢIA UMANITĂȚII
Aceste tehnologii sunt în formă de plăcuțe absorbante, foi și pături care constau,
practic, din două straturi cum ar fi polietilena sau polipropilena, între care se plasează un
polimer superabsorbent cu o puternică afinitate pentru apă.
Săruri poliacrilate, carboximetil celuloza și copolimeri de amidon constituie
exemple de superabsorbant de materiale utilizate.

3.5 ABSORBŢIA ȘI ÎNCĂRCĂTORI DE AROMĂ

Adsorbția nedorită a componentelor în materie de alimente prin ambalaje polimerice
materialele, cunoscute și sub denumirea de scalping, au fost recunoscute de mult timp. Cu
toate acestea, acest negativ atributul materialelor plastice poate fi utilizat, printr-o proiectare
adecvată a îmbătrânirii ambalajului structură, pentru a elimina selectiv compușii nedoriti
produși în timpul comercializării a produselor alimentare.
 3.6 AMBALARE ANTIMICROBIALĂ
Principalul obiectiv al tehnologiei de ambalare antimicrobiană este controlul nedorit
microorganisme pe alimente prin încorporarea sau depunerea substanțelor antimicrobiene în
sau pe materialele de ambalare
 4. AMBALARE BIOACTIVĂ
Ambalarea bioactivă este un concept nou în tehnologia alimentară care încearcă să
se transforme alimente în alimente funcționale la ambalare.
Dezvoltarea acestui nou concept poate fi realizată de :
1. Integrarea și eliberarea controlată a ingredientelor bioactive din biodegradabile și / sau
sisteme de ambalare durabile
2. Micro- și nano-încapsulare a acestor substanțe bioactive în ambalaj
3. Ambalaje furnizate cu activitate enzimatică care exercită o activitate de promovare a
sănătății beneficiul prin transformarea unor componente specifice alimentelor.
 4.1 AMBALAREA NECESARĂ
Au fost dezvoltate câteva pachete care adaugă un nutrient specific care nu poate fi
păstrat în produsul alimentar. Printre ingredientele sau nutrienții sensibili la acestea se pierd
în timpul depozitării sau nu pot fi adăugate direct alimentului din cauza incompatibilității
matricei, vitaminele, fitochimicele, uleiurile marine și fl avonoidele sunt printre cele mai
multe cele interesante.
 4.2 AMBALARE ENZIMATICĂ
Ambalajele enzimatice sunt concepute în principal pentru alimente lichide, ca
materiale de ambalare, unde enzimele sunt imobilizate trebuie să fie în contact direct cu
alimentul produs. Două concepte promițătoare se referă la lapte. Primul este bazat pe abilitate
a enzimei colesterol reductază pentru a transforma colesterolul în coprosterol, care nu este
absorbit în intestin.