Presiunea atmosferică

Presiunea atmosferică reprezintă presiunea exercitată de aerul din atmosferă asupra

scoarţei terestre. Atmosfera, care înconjoară globul pământesc, exercită o presiune
anumită asupra suprafeţei pământului şi asupra tuturor oamenilor, animalelor şi
obiectelor, care se află pe el. Presiunea atmosferică este influenţată de temperatura
aerului (cu cat este mai mică presiunea, temperatura este mai mare, cu cât temperatura
este mai mare, cu atât presiunea este mai mică). [necesită citare] Presiunea se măsoară cu
barometrul şi valoarea ei poate fi exprimată în mai multe unităţi de măsură, cel mai
adesea în milimetri coloană de mercur (torr), dar şi în kiloPascali sau atmosfere.
Presiunea atmosferică la nivelul mării este de cca. 760 mm coloană de mercur
(101325 Pa). De la valoarea de 760 mmHg provine denumirea de atmosferă fizică.

Barometrul (din greacă βάρος=greutate; μετράω=a măsura) este un instrument de

măsură a presiunii atmosferice.

Tipuri de barometre

În funcţie de principiul fizic al funcţionării şi soluţia constructivă, barometrele uzuale în

practica meteorologică se clasifică după cum urmează:

Barometru cu mercur

Barometrele bazate pe lichid indică presiunea atmosferică măsurată după înălţimea

coloanei de lichid (de obicei mercur), lipită la vârf şi cu capătul de jos conectat la un mic
recipient cu lichid (valoarea presiunii atmosferică este proporţională cu cea a masei
coloanei de lichid). Barometrele cu mercur sunt cele mai exacte, ele fiind utilizate la
staţiile meteorologice.

Barometru cu apă

 Barometru Goethe

 Barometrul FitzRoy

Barometru cu gaz

Barometru mecanic (aneroid)

În practică, cel mai des sunt folosite barometrele mecanice (aneroide). Acestea nu conţin
lichid (din greacă aneroid=fără apă). Ele indică presunea atmosferică ce acţionează
asupra unei cutiuţe metalice elastice cu pereţi subţiri, cu o gaură mică.La micşorarea
presiunii atmosferice cutiuţa se lărgeşte, iar la mărirea ei — se contractă, acţionând
asupra unui arc. Deseori, în barometrele mecanice se găsesc până la zece cutiuţe
metalice, legate una cu alta, care, la schimbarea valorii presiunii atmosferice, mişcă un
indicator pe circumferinţa gradată după modelul barometrului cu mercur.
Experienţa lui Torricelli

În anul 1641, fântânarii Marelui Duce din Florenţa căutau să construiască o pompă
aspiratoare care să ridice apa la o înălţime mai mare de 32 de picioare. Pe atunci nu se
ştia care este forţa ce urcă apa în corpul unei pompe şi o menţine acolo. Ei au construit
pompa, dar apa nu s-a urcat mai sus, fapt ce i-a determinat să apeleze la renumitul savant
Galileo Galilei, pentru a-l întreba unde rezidă greşeala. Faptul că nu se urca mai sus de 32
de picioare era în contrazicere cu principiul admis pe atunci că „natura are oroare de vid”.
Galileo demonstrase că aerul este greu, dar nu s-a gândit să folosească acest fapt ca să
explice insuccesul grădinarilor. Se spune că, nedumerit, le-ar fi răspuns foarte vag că
„natura nu are oroare de vid decât numai până la înălţimea de 32 de picioare”.

Preocupat de această problemă, Galileo a încredinţat-o lui Torricelli (1608-1647), un

renumit fizician italian. Acesta a găsit răspunsul abia în 1643, la un an după moartea lui
Galileo, bazându-se tocmai pe descoperirea acestuia din urmă, şi anume că nivelul atins
de apă în pompa aspiratoare este echilibrat de către greutatea masei de aer care apasă pe
suprafaţa exterioară. Discutând problema aceasta cu Viviani (1622-1702, matematician şi
om de ştiinţă italian), s-au hotărât amândoi să repete experienţa, cu condiţia ca să
folosească mercur în loc de apă. Aceasta deoarece mercurul, fiind de 14 ori mai greu ca
apa se va ridica la o înălţime de 14 ori mai mică.

Viviani a construit un tub lung de trei picioare, închis la un capăt, şi a procurat mercurul.
Când totul a fost gata, ei au umplut tubul cu mercur şi apoi, ţinându-l bine astupat cu
degetul, l-au cufundat într-o cuvă cu mercur. Şi, într-adevăr, mercurul din tub a coborât
până la distanţa prevăzută de ei. Tot Viviani a purtat apoi tubul cu mercur la diferite
înălţimi şi astfel au stabilit un mijloc de măsurare a presiunii atmosferice; cu alte cuvinte,
se născuse barometrul.