Aplicații presiunea atmosferică

Variaţia presiunii atmosferice cu altitudinea (scăderea presiunii atmosferice

cu creşterea înălţimii) a fost demonstrată de fizicianul francez Blaise Pascal
(1623-1662). El a arătat că ascensiunea lichidelor în spaţiu vidat datorită
presiunii atmosferice (adică înălţimea coloanei de lichid) se micşorează dacă
experienţa se efectuează la înălţimi mari (pe un munte).

Pe Vârful Everest, cel mai înalt punct de pe Pământ, cu o altitudine de 8848 m

deasupra nivelului mării, presiunea atmosferică este aproximativ o treime din
cea de la nivelul mării, adică p ~ 33.800 Pa.

Pe baza dependenței dintre altitudine și presiunea atmosferică sunt

construite altimetrele, folosite la bordul avioanelor, care de fapt sunt niște
barometre etalonate direct în metri. Ele măsoară altitudinea (înălțimea față de
suprafața Pământului).

Zborul avioanelor cu reacție

Iată un grafic care arată scăderea presiunii atmosferice (p) cu creșterea altitudinii
(h):

Zborul la altitudini foarte mari are mai multe avantaje:

1
  zborul în stratosferă (peste 12.000 m) garantează lipsa turbulențelor, fiind
deasupra perturbațiilor atmosferice
 reducerea densității aerului la altitudini mari implică o reducere a
tracțiunii aeronavei și o creștere corespunzătoare a vitezei.

Cu toate acestea, chiar faptul că presiunea atmosferică scade rapid odată cu

creșterea altitudinii provoacă neplăceri grave, în special pentru echipaj și
pasageri: presiunea oxigenului devine periculos de mică peste 8.000 metri, iar
țesuturile biologice peste 12.000 m pot suferi daune foarte grave din cauza
scăderii presiunii. Prin urmare, toate avioanele cu propulsie cu jet (motoare cu
reacție) trebuie să fie echipate cu sisteme de presurizare.

Aeronavele de transport moderne nu mențin în cabină presiunea atmosferică la

nivelul mării (1.013,25 hPa), ci o presiune echivalentă cu cea a unei altitudine de
aproximativ 2.500 m. Variația altitudinii cabinei în timpul ascensiunii și
coborârii aeronavei este păstrată de sistemul de control al presurizării. În
esență, aeronava folosește o parte din excesul de aer care este tras de
compresoare în motoarele sale cu reacție. Motoarele nu au nevoie de tot aerul
pentru ardere, așa că o parte din acesta este extrasă și folosită atât pentru aerul
condiționat, cât și pentru presurizare. Excesul de aer din compresoare este răcit
și apoi pompat în cabină.

Cât de mult trebuie adăugat aerul pentru a face presiune depinde de volumul
cabinei. Deoarece sistemul de presurizare al aeronavei funcționează în
combinație cu sistemul de aer condiționat, circulă continuu aerul prin cabină,
recirculând o parte din acesta și aerisind restul, deoarece aspiră aer proaspăt din
compresorul motorului.

Sistemul de presurizare a aerului conține, de asemenea, mecanisme de siguranță

concepute pentru a preveni accidentele. Supapa de eliberare a presiunii pozitive
se va deschide dacă presiunea din interior devine prea mare, deoarece în cabină
se pompează prea mult aer. Va ameliora acea presiune. Există, de asemenea,
supapa de presiune negativă, care protejează aeronava de efectele unei schimbări
în care presiunea exterioară ar deveni mai mare decât în interiorul cabinei în
timpul unei coborâri bruște.

2
Depresurizarea poate apărea din cauza defectării sistemului de compresie, din
cauza unor erori umane sau tehnice, în urma unor turbulenţe severe, fisuri în
parbriz/geam/fuselaj, uși care nu se închid ermetic etc.

1. Decompresia explozivă: are loc într-un ritm alert, de obicei în 0,1 – 0,5

secunde, fiind cauzată de spargerea unui geam, deschiderea unei uși, o gaură în
fuselaj. Riscul de truamatism pulmonar este foarte mare. Ce se întâmplă în cazul
unei depresurizări rapide:

 măștile de oxigen cad automat. Masca de oxigen asigură oxigen

pasagerilor, timp în care piloţii coboară aeronava la plafonul de siguranţă
de 2400 metri (8000 ft). Oxigenul nu este nelimitat. El a fost calculat
pentru câteva minute (până la 15 minute), timpul necesar ca avionul să
ajungă la altitudinea de 2400 metri unde aerul este respirabil.
 se aude un zgomot puternic și nivelul de zgomot crește în cabină
 cabina este acoperită de condens, ca o ceață
 obiectele încep să zboare în cabină, necontrolat
 apa începe să fiarbă instantaneu.

2. Decompresia lentă / graduală: are loc într-un timp îndelungat, până la

câteva minute. Acest tip de depresurizare poate fi detectat doar cu instrumentele
de bord. Dacă nu se acţionează imediat, depresurizarea lentă necontrolată poate
duce la hipoxie. Depresurizarea lentă poate apărea atunci când o ușă nu a fost
închisă ermetic sau când sunt probleme la sistemul de presurizare. Pasagerilor li
se înfundă urechile, pot apărea dureri abdominale sau disconfort al auzului,
nivelul de zgomot crește în avion.

Cel mai mare pericol în cazul depresurizării este hypoxia (aport insuficient de

oxigen în organism), cât și posibilitatea de a fi tras din avion (în cazul
depresurizarii explozive).

Variaţia presiunii atmosferice în funcție de starea vremii

Aerul circulă din zonele cu presiune ridicată (numite anticicloni) spre cele cu
presiuni scăzute (numite cicloni). Cu toate că în zonele de înaltă presiune aerul
este mai rece şi mai umed, meteorologii prevestesc acolo un timp frumos, cu cer
senin, deoarece vântul împinge norii spre zonele din jur cu presiune mai mică.
Deci cerul senin, fără nori ameninţători şi aerul uscat sunt prevestite de
creşterea presiunii atmosferice. Vânturile puternice sunt anunţate de situaţia în
care zonele de presiune ridicată sunt foarte apropiate de cele cu presiune
scăzută.

3
Datorită variației continue a presiunii atmosferice, s-a impus alegerea unei
presiuni de referință, numită presiune atmosferică normală, notată cu p0.

p0 = 101.325 Pa = 1 atm = 760 mmHg (ea se măsoară la nivelul mării, la 0°C).

Aplicații ale presiunii atmosferice

Voi simțiți apăsarea aerului atmosferic? Răspunsul este NU. De ce nu simțim

apăsarea aerului? Corpul nostru are o presiune interioară (dată în mod deosebit
de lichidele din noi: apă, sânge etc.) care o egalează pe cea exterioară, a aerului.

Dar ce s-ar întâmpla cu noi dacă am ieși în spațiu cosmic, unde este vid și
presiunea este zero? La presiune = 0, apa nu mai fierbe la 100°C, ci la 0°C și în
câteva secunde sângele nostru ar începe să fiarbă și am muri. Iată de ce
cosmonauții când ies în spațiu cosmic folosesc costume speciale de cosmonauți
care sunt presurizate (au în interior niște tuburi cu apă) și care înlocuiesc
apăsarea aerului.

Pe Venus temperatura la suprafață ajunge până la 450 de grade Celsius, iar

presiunea atmosferica este uriașă, de 92 de ori mai mare decât cea a Pământului.
Acolo apăsarea atmosferei (compusă din 96,5% dioxid de carbon, 3,5% azot)
ne-ar strivi pur și simplu.

Un experiment celebru pentru evidențiere presiunii atmosferice a fost efectuat în

1650 de către Otto von Guericke, care a folosit două semisfere unite etanș și
vidate în interior. Oamenii au încercat să desprindă semisferele asupra cărora
apăsa aerul atmosferic, dar nu au reușit. Pentru a despărți cele două semisfere au
fost înhămați câte opt cai de fiecare parte. Semisferele se găsesc și azi la Muzeul
german din München.