[Statuia lui Arhimede in baie, Muzeul de Stiinte si Tehnologie, Haifa, Israel]

APLICAȚIILE PRINCIPIULUI LUI ARHIMEDE

- REFERAT -

Popescu Andreea
Mielcea Ilinca
Mielcea Ioana
Grigore Elisa

Cls. a VIII-a D
INTRODUCERE

1. Arhimede

Savantul grec Arhimede (287 î.Hr. - 212 î.Hr.) a fost unul dintre cei mai de seamă învățați ai lumii antice.
Arhimede a fost autorul unor descoperiri și invenții inedite realizate în special ca urmare a apariției nevoii
de a rezolva diverse probleme.
A devenit rapid apreciat pentru cunoștințele sale de matematică, fizică, astronomie sau inginerie și a pus
bazele hidrostaticii.
Prin natura provocărilor de care a avut parte de-a lungul vieții, Arhimede a reușit să facă o serie de
descoperiri importante și să inventeze noi tehnologii, unele dintre ele fiind utilizate și în zilele noastre în
variante moderne și îmbunătățite.

2. Principiul (sau legea) lui Arhimede

Legea lui Arhimede: un corp scufundat într-un fluid omogen și în echilibru (în câmp gravitațional) este
împins de jos în sus de o forță verticală numeric egală cu greutatea fluidului dezlocuit de acel corp.
Forța arhimedică reprezintă rezultanta tuturor forțelor (de apăsare) cu care fluidul acționează asupra unui
corp scufundat în acel fluid.

Caracteristicile forței arhimedice :

- forța arhimedică are direcție verticală și sensul de jos în sus (contrar forței de
greutate)
- modulul forței arhimedice este egal cu modulul greutății fluidului dezlocuit de
corp
- punctul de aplicație al forței arhimedice se numește centru de presiune. El coincide cu centrul de greutate
al corpului dacă acesta este omogen și complet scufundat în lichid
- valoarea forței arhimedice depinde de natura lichidului fiind cu atât mai mare cu cât densitatea lichidului
este mai mare
- valoarea forței arhimedice nu depinde de adâncimea la care este scufundat corpul
- valoarea forței arhimedice nu depinde de masa corpului scufundat dacă volumul corpului nu se modifică
- valoarea forței arhimedice crește cu volumul corpului scufundat.
APLICAŢII ALE LEGII LUI ARHIMEDE

A. NAVELE MARITIME
Navele plutesc, deși sunt confecționate din materiale cu densitatea mult mai mare decât a apei. Datorită
formei lor ele dezlocuiesc un volum foarte mare de apă (mai mare decât volumul materialelor din care este
confecționată nava) şi, în consecinţă, forţa arhimedică aplicată părții scufundate în apă echilibrează
greutatea lor. Când nava este încarcată, se scufundă mai mult în apă, astfel că forţa arhimedică creşte şi ea.
Există totuşi o limită de încărcare pentru menţinerea stabilităţii. Ea corespunde
scufundării navei până la linia de plutire/încărcare marcată pe corpul său.
Supraîncărcarea navelor a fost cauza a numeroase naufragii. Pentru evitarea lor,
încă din secolul al XV-lea, constructorii au gravat pe suprafața laterală a navei un
semn ce indica nivelul maxim de scufundare a vaporului încărcat. In prezent,
vapoarele au gravate mai multe linii de încărcare, conform cu condițiile de
navigație: pentru apă dulce, pentru apă sărată în timpul verii sau în timpul iernii,
etc. Există și hărți care clasifică întinderile de apă în categoriile menționate. În
funcție de anotimp și de traseul urmat, căpitanul navei stabilește până la care linie
poate fi încărcat vaporul.
O navă, probabil incorect încărcată, s-a scufundat de curând în portul Midia.

B. SUBMARINUL
Submarinul este o navă care poate pluti la suprafața
apei, dar se poate și scufunda la diferite adâncimi.
Submarinele moderne se pot scufunda până la o
adâncime de 6000 de metri. Pereţii dubli de oţel, foarte
groşi, rezistă la presiunea enormă existentă la o
asemenea adâncime. Există de asemenea staţii
subacvatice în care lucrează cercetatori marini, la
adâncimi de până la 100 de metri.

Submarinele utilizează forţa arhimedică pentru a pluti. În interiorul

navei, între pereţii săi dubli, se găsesc spaţii goale care pot fi umplute cu
apă. Sunt aşa zisele rezervoare de scufundare. Când acestea sunt goale,
greutatea navei este mai mică decât forţa arhimedică, iar submarinul
rămane la suprafață. În momentul în care comandantul ordonă
pomparea de apă de mare în rezervoare, nava se îngreunează.
Greutatea depășește forţa arhimedică şi astfel se scufundă. Reglând
cantitatea de apă din rezervoare astfel încât greutatea să fie egală cu
forţa de ascensiune, submarinul este capabil să plutească la orice adâncime. Pentru ridicarea la suprafaţă
rezervoarele sunt golite cu ajutorul aerului comprimat. Drept urmare greutatea submarinului scade. Forţa
arhimedică crescând, nava ajunge înapoi la suprafaţă.

C. AEROSTATE
Asemeni lichidelor, și aerul exercită o presiune asupra corpurilor pe care le
înconjoară: presiunea atmosferică. Pentru a pluti, greutatea unui corp trebuie
să fie mai mică decât greutatea volumului de aer dezlocuit, pe acest principiu
funcționând și aerostatele.
Aerostatele pot fi de mai multe tipuri:
- baloane cu aer cald
- baloane cu gaz mai ușor decât aerul
- dirijabile

Aerostatele sunt alcătuite din anvelope foarte ușoare, umflate cu un gaz cu

densitatea mai mică decât a aerului înconjurător (hidrogen, heliu, aer cald). Volumul acestei anvelope fiind
foarte mare, forța arhimedică este mai mare decât greutatea totală a aerostatului (anvelopă + gaz +
nacelă). Densitatea aerului scade cu altitudinea, de aceea forța arhimedică scade pe măsură ce balonul se
ridică, el atingând la un moment dat altitudinea maxima.
Baloanele revin la sol atunci când aerul se răcește sau când acesta este eliminat din balon.
Balonul cu aer cald a fost inventat de frații Montgolfier în 1782 și a fost
denumit de ei "mongolfière". Prima experiență de ascensiune a unui
aerostat fără pasageri a avut loc pe 4 iunie 1783, in Franța. Pe 19
septembrie, în același an, la Versailles, în prezența regelui Ludovic al XVI-
lea al Franței, a avut loc prima ascensiune cu "pasageri", adică cu un
cocoș, o oaie și o rață. Iar prima călătorie cu oameni a avut loc la Paris,
pe 21 noiembrie 1783.

În cazul baloanelor cu gaz, astăzi, se folosește de obicei heliul în loc de hidrogen (din cauza pericolului de
aprindere a hidrogenului). Aerostatele sunt folosite acum pentru turism, agrement, competiții sau
publicitate.

D. DENSIMETRUL
Densimetrele sunt aparate care permit determinarea directă a densităţii unui lichid.
Un densimetru este alcătuit din:
• o tijă de sticlă (1), cu atât mai lungă cu cât
lichidele a căror densitate o măsuram cu el sunt mai
dense.
• Plutitor cu sticlă care conţine aer (2).
• Lest (3) învelit în sticlă. Acesta este alcătuit din
alice mici de plumb și permite aparatului cufundat
în lichid să păstreze o poziţie perfect verticală.
Dispozitivul pătrunde în lichid până când greutatea
lichidului dezlocuit devine egală cu greutatea sa proprie. Dacă lichidul are
densitate mai mare, se cufundă o parte mai mică a densimetrului, iar în
lichide mai puțin dense, cufundarea este mai accentuată. Densitatea se
citește pe scala gradată situată pe tija aparatului, care iese din lichid.
Densimetrul are multiple utilizări: verificarea calității laptelui, conținutul de alcool al băuturilor, verificarea
antigelului sau a bateriei la mașini, etc.

Legea lui Arhimede are şi alte aplicaţii în lumea de zi cu zi, acestea fiind doar unele dintre ele.

Alte aplicații sau constatări ale principiului lui Arhimede

 Bolobocul

Nivela cu bulă de aer, sau mai popular "bolobocul" este un instrument cu care putem verifica dacă o
suprafață este perfect dreaptă sau înclinată. Acesta constă dintr-un tub de sticlă umplut cu apă, dar nu
complet. Este lăsat și puțin aer. Acest aer este tocmai corpul scufundat în lichid din legea lui Arhimede.
Tubul nu este perfect drept. El are o "burtă" la mijloc. Aceasta face ca, în poziție perfect orizontală, bula de
aer să se ridice în centru tubului, conform legii lui Arhimede. Astfel, bula este împinsă către centrul tubului
atunci când bolobocul este perfect drept. Dacă el este înclinat, bula va rămâne la o distanță semnificativă
față de centrul tubului.
 Transportul buștenilor pe apă
În anumite ţări producătoare de lemn sunt utilizate cursurile de apă pentru a transporta trunchiurile
copacilor tăiaţi spre fabricile de cherestea, situate adesea departe de pădure. Trunchiurile coboară râurile
în voia curentului, având densitatea mai mică decât apa. Acest mijloc de transport este lent dar ieftin.
[În natură:]
 Icebergul
Un iceberg este un bloc imens de gheaţă desprins dintr-o
banchiză şi aflat în derivă pe mare. Transformându-se în gheaţă,
apa îşi măreşte volumul. Densitatea gheţii este mai mică decât a
apei de mare. Diferenţa între densitatea apei de mare şi a gheţii
fiind mică, fracţiunea din volumul total al icebergului care iese
deasupra apei este mică, aproximativ 1/10. Volumul rămas sub
apa, aproximativ 9/ 10 din total, este de 9 ori mai mare decât
volumul vizibil, ceea ce îl face deosebit de periculos pentru
navigaţie (în 1912, vasul Titanic a naufragiat în câteva momente
izbindu- se de un iceberg).

 Peștii
Unii pești se ridică ușor către suprafață sau coboară spre adâncime datorită unui organ caracteristic lor,
numit vezică înotătoare, prezent în corp, sub coloana vertebrală. Vezica înotătoare este plină cu oxigen, iar
umplerea sau golirea acesteia permite peștilor să își modifice volumul. Prin urmare ei dislocă mai multă sau
mai puțină apă și deci pot urca sau coborî, conform principiului lui Arhimede.
Bibliografie

https://gogaphysics.wordpress.com/link-uri-utile/mecanica-fluidelor/
https://www.scientia.ro/fizica/mecanica-clasica/415-cum-demonstram-legea-lui-arhimede.html
https://www.agerpres.ro/flux-documentare/2015/03/25/stiinta-legea-lui-arhimede-09-48-35
https://prezi.com/wcdfmvad9ljf/aplicatiile-legii-lui-arhimede/
https://math.wikia.org/ro/wiki/Legea_lui_Arhimede
https://ro.wikipedia.org/wiki/Arhimede
https://www.academia.edu/31368031/Fizica_in_viata_cotidiana_presiune