Sunteți pe pagina 1din 11

LEGEA LUI ARHIMEDE

CE A FACUT ARHIMEDE PENTRU OMENIRE


• E timpul să realizăm ce rol important a jucat acest om de ştiinţă în domenii precum fizica,
matematica, filozofia şi multe altele.
• Să aflăm aşadar mai multe despre el.
• Arhimede a scris lucrări importante şi în domeniul fizicii, cum ar fi „Despre echilibrul
planelor”, o lucrare compusă din două părţi în care se explică legile pârghiei, care nu
erau formulate concret până atunci.
• De asemenea, este calculat şi centrul de greutate al unor figuri geometrice precum
paralelogramul, triunghiul sau pârghia.
• Cea mai importantă lucrare este totuşi „Despre corpurile plutitoare”, formată din două
volume.
• Aici este formulat principiul hidrostaticii care spune că un corp scufundat într-un fluid este
împins de către fluid, de jos în sus, cu o forţă egală cu greutatea volumului de fluid
dezlocuit de către corp.
ÎNTÂMPLAREA CARE A CONDUS LA DESCOPERIREA LEGII
CARE-I POARTĂ NUMELE ESTE URMĂTOAREA

• După ce a câştigat puterea în Siracuza, Hieron a hotărât să pună într-un templu o


coroană de aur pe care să o închine zeilor care l-au ajutat în obţinerea victoriei. Aurarul
care a confecţionat-o i-a adus o coroană minunată. La urechea regelui au ajuns însă
zvonuri că aurarul ar fi furat o parte din aur şi l-ar fi înlocuit cu argint. Regele i-a cerut lui
Arhimede să stabilească cu certitudine dacă a fost înşelat sau nu.
• Frământat de rezolvarea problemei, aflându-se în cadă, Arhimede a observat că intrând
mai mult în apă, din ce în ce mai multă apă se revarsă afară. În acel moment a sărit din
cadă şi a luat-o la fugă, strigând din răsputeri "Evrica!", adică "Am descoperit!"
• Plecând de la observaţia din baie, el a stabilit că meşterul aurar îşi însuşise o mare parte
din aurul încredinţat. Astfel s-a formulat legea care-i poartă numele lui Arhimede.
• Forţa arhimedică reprezintă rezultanta tuturor forţelor (de apăsare) cu care lichidul,
datorită presiunii hidrostatice, acţionează asupra unui corp scufundat într-un lichid.
APLICATIILE LEGII LUI ARHIMEDE
SUBMARINUL
• Submarinul este alcatuit din
rezervoare care imprejmuiesc puntea
interioara unde se afla echipajul.
Atunci cand pluteste, rezervoarele
submarinului sunt umplute cu aer
astfel incat greutatea sa totala este
egala cu forta arhimedica.
• Pentru a se scufunda, rezervoarele
sunt umplute cu apa, greutatea totala
a submarinului marindu-se.
• Apa este data afara prin eliberarea
de aer comprimat, submarinul
intorcandu-se la suprafata .
BALOANELE CU AER CALD

• Baloanele sunt formate dintr-o învelitoare


de formă sferică, impermeabilă, cu
• interiorul umplut cu aer cald sau gaze mai
uşoare decât aerul (de exemplu cu heliu
• sau hidrogen). Învelitorii balonului de obicei
i se ataşază o nacelă.
• Învelitoarea balonului poate fi închisă
ermetic, cazul baloanelor sub
• presiune, sau poate fi prevăzută la partea
inferioară cu o deschidere (prin care gazul
• nu poate ieşi, gazul fiind mai uşor decât
aerul).
NAVELE MARITIME
• Navele maritime plutesc la
suprafata apei datorita formei lor.
• Forma navelor pemite stabilitatea
lor si existenta unei mari cantitati
de aer in cala navelor.
• Astfel, ele pot fi incarcate pana la
linia de plutire.
• Daca navele sunt
supraincarcate, ele se pot
scufunda pentru ca linia de plutire
este depasita.
BATISCAFUL
• Batiscaful este un submarin în miniatură care
este
• folosit pentru a coborâ la mari adâncimi.
Pentru a
• rezista la presiunile foarte mari provenite din
partea
• apei, cabina acestuia este de formă sferică şi
este
• confecţionată din oţel cu pereţi foarte groşi.
Pentru
• a coborâ în adâncuri se foloseşte un lest din
fontă
• care este aruncat atunci când batiscaful
revine la
• suprafaţă
MULTUMESC PENTRU ATENTIA ACORDATA 

S-ar putea să vă placă și