CURSUL 2

MANAGEMENTUL APELOR ŞI GAZELOR REZIDUALE

- Sistemul de management al mediului (EMS)

Principalele avantaje ale EMS sunt:

 înţelegere îmbunătăţită în privinţa aspectelor de mediu ale companiei;
 se îmbunătăţesc bazele luării deciziilor;
 este îmbunătăţită motivarea personalului;
 oportunităţi adiţionale pentru reducerea costurilor de operare şi îmbunătăţirea calităţii
produsului;
 îmbunătăţirea performanţei de mediu;
 imbunătăţirea imaginii companiei;
 reduce responsabilitatea, costurile cu asigurările, neconformitatea;
 creşte gradul de atractivitate pentru angajaţi, clienţi şi investitori;
 imbunătăţeşte relaţia cu autorităţile şi cu grupările de mediu.

În general un EMS este alcătuit dintr-o repetare de itemi strategici.

Ciclul sistemului de management al mediului (EMS)

1
Aceşti itemi sunt:
 politica de mediu, care reprezintǎ o declaraţie publică – aprobată şi avizată de poziţiile cele
mai înalte din echipa de management – în care se enunţă intenţiile, principiile de acţiune şi
obiectivele care guvernează managementul companiei în privinţa mediului;
 organizare şi structură pentru implementarea politicii de mediu a companiei;
 înregistrare comprehensivă a legislaţiei aplicabile şi a standardelor companiei;
 prelevare regulată de probe şi program de monitorizare pentru colectarea de date în registre;
 stabilirea unui program de mediu individual al amplasamentului, pe baza obiectivelor globale
şi pe termen lung, stabilite la cel mai mare nivel abordabil, alături de datele preluate din
registrele de evidenţă a efectelor asupra mediului;
 auditul de mediu;
 revizuirea şi evaluarea regulată a eficienţei şi corectitudinii unui EMS, rezultatul având
influenţă asupra politicii de mediu, astfel încheindu-se ciclul şi reluându-se iar.

Acest „ciclu” semnifică faptul că EMS-ul nu este un proces într-un singur ciclu, ci o
modalitate iterativă (repetabilă) de optimizare a situaţiei de mediu sau a atitudinii unei companii
sau a unui amplasament în care se desfăşoară activităţi industriale.

EMS-ul este un item excelent de îmbunătăţire a performanţei integrate de mediu a unui

amplasament industrial. El oferă managementului unei companii posibilitatea:
 să câştige înţelegere în privinţa mecanismelor de generare a poluării din procesele de
producţie;
 să adopte hotărâri echilibrate în ceea ce priveşte măsurile de mediu;
 să evite adoptarea de soluţii temporare şi de investiţii nerentabile;
 să acţioneze în mod corespunzător şi activ în ceea ce priveşte noutăţile apărute în domeniul
mediului.

În mod normal EMS-ul urmează o startegie a unui proces ciclic:

 analizarea caracterizărilor / evaluărilor poluării proceselor de fabricaţie, pentru a înţelege
modul în care este generată poluarea, folosind o serie de instrumente;
 identificarea posibilităţii de reducere a poluării prin adoptarea următoarelor măsuri:
- luarea în considerare a impactului asupra mediului în momentul planificării deschiderii
unor noi linii de producţie sau a măririi capacităţii liniilor de producţie existente;
- regândirea şi reproiectarea technologiei de prelucrare, ex: adoptarea unei tehnologii de
prelucrare mai curate, materii prime mai pure şi/sau utilaje de producţie îmbunătăţite;
- măsuri de prevenire prin aplicarea proceselor integrate;
- posibilităţi de reciclare şi de recuperare a conţinutului deşeurilor;
- opţiuni pentru îmbunătăţirea colectării şi controlării emisiilor, ex: optimizarea emisiilor
prin pretratare;
- măsuri de tipul „capăt de conductă”, tratare finalǎ;
- evaluări în privinaţa tratărilor la “capăt de conductă” centralizate sau descentralizate;
 evaluarea celor mai eficiente opţiuni, luând în considerare:
- beneficiile şi impactul asupra mediului, cum ar fi: eficienţa generală în ceea ce priveşte
tratarea/epurarea, balanţa generală a efectelor în mass-media;
- fezabilitate tehnică, organizaţională sau financiară;

2
 - constrângeri specifice amplasamentului (cum ar fi cerinţele de spaţiu vs. limitările de
spaţiu existente, calitatea mediului receptor);
- problemele ce privesc siguranţǎ;
- resursele necesare şi utilităţile;
 atingerea scopului şi monitorizarea acestuia în conformitate cu un plan de acţiune, care
conţine itemi de tipul:
- programul acţiunii;
- responsabilitatea acţiunii;
- datele ce trebuie evaluate;
- metoda şi frecvenţa de monitorizare;
- ghidurile pe care se bazează procesul de monitorizare şi de evaluare care sunt urmate de
evaluarea rezultatelor.

Parte din EMS este evaluarea impactului asupra mediului în etapele iniţiale ale
proiectării/dezvoltării procesului de producţie şi/sau a noilor activităţi. Trebuie decis în privinţa
urmǎtoarelor aspecte:

 care este – sau ar putea fi – impactul lor?

 ce se va întâmplǎ cu deşeurile?
 pot fi ele tratate în instalaţiile existente?
 sunt ele toxice (acut toxice) în ceea ce priveşte mediul receptor sau instalaţiile de tratare
existente?
 pot fi – sau trebuie să fie – evitate?

Complexitatea unui EMS orientat pe amplasament

3
 Instrumente manageriale

Pentru a aplica un EMS în jurul ciclului de itemi strategici sunt utilizate mai multe tipuri de
instrumente (manageriale şi tehnice). Ele pot fi clasificate, cu aproximaţie, după cum urmează:

● instrumente de inventariere, ce oferă informaţii în privinţa locaţiei, producţiei,

circumstanţelor de mediu emisiilor, etc. care aparţin de amplasament, astfel ajutând la
detectarea emisiilor ce pot fi prevenite sau pot fi reduse;
● instrumente operaţionale, care ajută în luarea deciziilor în privinţa planificării, proiectării,
instalării, operării şi îmbunătăţirii prevenirii poluării instalaţiilor de tratare;
● instrumente strategice, ce se ocupă de organizarea şi operarea manevrărilor emisiilor din
întregul amplasament din industrie într-o manieră integrată;
● instrumente de siguranţă şi pentru situaţiile de urgenţă, necesare pentru adaptarea la cazurile
neaşteptate.

- Instrumente manageriale pentru inventariere

Pentru operarea unui amplasament industrial în conformitate cu un EMS bun este esenţial să
deţinem informaţie detaliată şi transparentă în privinţa:

● amplasamentul şi circumstanţele sale de mediu;

● procesele de producţie;
● caracteristicile poluanţilor ce ţin de procesele de producţie individuale;
● caracteristicile fluxurilor emise;
● situaţia la nivel local.

Fără aceste informaţii nu este posibil să se dezvolte o strategie coerentă, eficientă şi profitabilă.
Deşi, adeseori este imposibil să cuantificăm emisiile fiecărui agent contaminant prezent în
fiecare flux emis, o cale de reducere a parametrilor necesari, poate fi descoperită în mod normal
(ex. numărul de măsurători) fără o pierdere relevantă de informaţie.

- Inventarierea amplasamentului

Un inventar al amplasamentului este alcătuit din:

● localizare (hartă, schiţă);

● climat, caracteristici geografice, calitatea solului şi a apelor pluviale, vecinătatea, apa
receptată;
● mărimea amplasamentului (suprafaţa totală, zona construită, zona drenată, zona acoperită);
● număr de angajaţi;

4
● lista instalaţiilor de producţie;
● informaţii în privinţa proceselor de producţie, pentru fiecare proces oferindu-se:
- o scurtă descriere;
- o schemă(e) simplificată care să cuprindă sursele de fluxuri de reziduuri;
- detalii în privinţa reacţiilor chimice (reacţii principale şi secundare) şi în privinţa
operaţiilor suport;
- informaţii în privinţa materiilor prime şi auxiliare, a produselor intermediare şi finale;
- modul de operare (funcţionare) (procese de producţie continue sau discontinue);
- situaţii potenţiale de urgenţă (deversări, scurgeri);
● sistemul de scurgere (canalizarea, staţie de epurare, drenajul apei pluviale).

- Înregistrarea sau inventarierea fluxului

Compilarea datelor de bază relevante în privinţa compoziţiei şi cantităţii de apă reziduală şi de

gaze reziduale – fiecare individual – este făcută în cadrul unui registru sau inventar al fluxului
respectiv (registru al apei reziduale, registru al gazelor reziduale). Fluxurile emise sunt
prezentate în funcţie de sursa lor, adică procesele de producţie din care apar. Acest fapt este un
element-cheie în ceea ce înseamnă evaluarea gradului de contaminare şi a naturii agenţilor
contaminanţi, precum şi posibilităţile existente de reducere direct la sursă.

Un registru al fluxului este alcătuit din:

● informaţii în privinţa procesului de producţie, cum ar fi:

- formula reacţiei chimice, incluzând compuşii iniţiali, produşii şi produşii secundari;
- schema simplificată a fluxului tehnologic al unităţii de producţie corespunzătoare,
prezentând: reactorul, separarea produsului şi finisarea, prezentând originea exactă a
contribuţiilor avute de diferitele emisii;
● informaţii în privinţa fluxurilor emise, cum ar fi:
- componentele şi a variabilitatea lor;
- datelor relevante în privinţa concentraţiei, încărcării componentelor semnificative şi a
valabilităţii lor (incluzând metoda de monitorizare şi frecvenţa);
- debitul şi variaţia acestuia (ex. doza de şoc, fluxul continuu sau discontinuu);
- temperatura;
- pH-ul (pentru apa reziduale);
- conductivitatea (pentru apa reziduale);
- inflamabilitatea (pentru gazul rezidual);
- limitele de explozie (limita inferioară a exploziei - LEL şi limita superioară a exploziei -
HEL);
- reactivitatea (pentru gazul rezidual);
- agenţii contaminanţi relevanţi şi/sau parametrii relevanţi, de tipul:

5
  COD/TOC, NH4+, NO3- şi NO2-N, fosfor, metale grele, hidrocarburi halogenate,
poluanţi organici persistenţi (POP) – când este posibilă apariţia lor – şi toxicitatea în
apa reziduală;
 clor, brom, fluor, acid clorhidric, oxizi de sulf (SO x), hidrogen sulfurat, mercaptani,
monoxid de carbon, oxizii de azot (NOx), materii sub formă de particule, metale grele
şi compuşii lor, compuşi organici volatili (VOC) din gazele reziduale;
- date în privinţa biodegradabilităţii (pentru apa reziduală), cum ar fi:
 concentraţia – BOD;
 încărcările refractare - COD/TOC;
 potenţialul de inhibare a denitrificării ;
- Prezenţa altor substanţe (pentru gazele reziduale) care ar putea avea un impact asupra
sistemului de tratare sau ar putea fi subiecte de discuţie în privinţa siguranţei, cum ar fi:
oxigen, azot, vapori de apă, praf.

Scopul unui inventar al fluxului este identificarea celor mai relevante (importante) surse de
emisii (pentru fiecare factor de mediu, apă reziduală sau gaz rezidual) şi pentru a da voie
identificării priorităţii etapelor de reducere a emisiilor. În general, această operaţiune are patru
etape:

 prezentarea surselor;
 identificarea cauzelor emisiilor provenite de la fiecare sursă;
 cuantificarea cantităţii de emisii provenite de la fiecare sursă;
 validarea rezultatelor cu ajutorul unui bilanţ al materialelor.

O clasificare corectă a fluxurilor distinctive afluente (adică, individual pentru apele reziduale şi
pentru gazele reziduale), corespunzător cu caracteristicile şi încărcarea agenţilor contaminanţi,
este o parte hotărâtoare în ceea ce priveşte inventarul şi o bază atractivă pentru identificarea
potenţialului ulterior de reducere a evacuărilor, fluxurile respective care se situează în fruntea
clasificării respective, devenind principalii candidaţi pentru metoda de reducere cea mai eficientă
a emisiilor.

În cadrul amplasamentelor chimice, măsurile aplicate pentru reducerea emisiilor sunt cel mai
bine înţelese, pentru acele procese chimice, unde ar putea fi atins un raport optim al beneficiilor
faţă de costurile de mediu. Pentru instalaţiile existente, ar putea fi tolerate randamente de
eliminare care nu sunt optime, în privinţa fluxurilor minore emise, ce nu conţin o încărcare
semnificativă, atunci când eforturile se concentrează pe fluxurile cu încărcare semnificativă,
astfel reducând emisiile generale şi impactul asupra mediului.

6
 - Evaluarea întregului efluent

Deversările efluenţilor au fost foarte mult evaluate şi reglementate pe baza proprietăţilor fizice şi
chimice, cum ar fi COD, BOD, TSS, pH-ul şi concentraţiile specifice ale substanţelor
periculoase. Aceste proprietăţi furnizează o bază corespunzătoare în ceea ce înseamnă
controlarea efluenţilor ce conţin agenţi contaminanţi relativ puţini şi bine conturaţi ce au
proprietăţi toxicologice bine definite şi cunoscute. Însă, oricum, câteodată este dificil de evaluat
importanţa efluenţilor variabili şi complecşi asupra mediului, evaluare făcută pe baza
compoziţiei şi proprietăţilor fizico-chimice.

Evaluarea întregului efluent reprezintă o metodologie elaborată pentru a evalua fluxurile

complexe de apă reziduală şi este adiţională, faţă de folosirea parametrilor „surogat” sau sumă de
tipul COD, AOX şi EOX. Scopul este evaluarea caracterului posibil periculos al efluenţilor, ce ar
fi insuficient controlat atunci când se bazează doar pe indicaţiile chimice furnizate de acei
parametri sumă sau de limitele elaborate pentru compuşi chimici individuali. Evaluarea
întregului efluent furnizează o modalitate de evaluare adiţională sau poate chiar mult mai directă
a impactului potenţial al efluenţilor asupra mediului acvatic şi este probabil că va juca un rol
important în reglarea deversărilor, suplimentând sau poate înlocuind măsurile tradiţionale luate
în privinţa calităţii efluenţilor în cadrul monitorizării mediului şi evaluării riscurilor. Cooperarea
şi comunicarea între regulatorul şi deversorul respectiv va fi esenţială pentru asigurarea
controlului corespunzător şi potrivit al deversărilor efluenţilor complecşi.

Metodele de testare biologică, metodele de evaluare pe probe biologice sunt folosite pentru
evaluarea toxicităţii întregului efluent, ex. evaluarea pe probe biologice: peşti, alge, bacterii şi
crustacee. Avantajul lor faţă de analizele chimice efectuate asupra unei singure substanţe este
acela că proprietăţile toxice ale probelor de apă sunt determinate într-o manieră integrată şi
efectele interactive, ce pot apărea în prezenţa câtorva poluanţi, sunt datorate integral acestora. Cu
ajutorul metodelor de testare biologice se poate determina acţiunea asupra mediului a efluenţilor
complecşi. Aceste metode sunt de obicei mai rapide şi mai ieftine decât caracterizarea chimică
vastă, astfel simplificând regulile. Ele acoperă o gamă de substanţe şi produc rezultate ce pot fi
interpretate destul de uşor. În plus, permit obţinerea unor concluzii ce trebuie trase în privinţa
eficienţei uzinelor de tratare a apelor reziduale în eliminarea substanţelor toxice.

Alegerea făcută pentru metodele de evaluare pe probe biologice şi alegerea designului

experimental depind de aplicaţie, dacă rezultatele trebuie folosite pentru evaluarea pericolelor,
monitorizare sau pentru concordanţă. Metodele de evaluare pe probe biologice, pentru diferite
metode, vor avea cerinţe diferite.

Există foarte multă experienţă în ceea ce priveşte măsurarea toxicităţii acute şi sunt două
proceduri utilizate în mod bişnuit pentru evaluarea datelor toxicităţii:

7
 abordarea ECx/LCx (concentraţia la care se observǎ efectul / concentraţia letalǎ) foloseşte
date statistice.
 Abordarea LID (Diluţia ineficientă inferioară) care are ca rezultat diluarea fluxului de apă
reziduală original, până în momentul în care nu mai sunt observate efecte, adică echivalentul
a 1/NOEC (concentraţia fǎrǎ efect observat). Nu are nevoie de o relaţionare concentraţie /
răspuns şi astfel întreaga procedură de testare este simplă, nu sunt necesare evaluări statistice
şi limite de siguranţă.

Evaluarea întregului efluent furnizează informaţii asupra efluenţilor prin utilizarea unei game de
metode chimice, fizice şi/sau biologice, prin care se examinează potenţialul de producere a
efectelor biologice. Metodologia este concentrată pe determinarea posibilelor efecte adverse ale
efluenţilor şi se ocupă în principal unele efecte ale parametrilor de bază, care sunt utilizaţi într-o
abordare orientată pe component:

 toxicitatea acută;
 mutagenitatea sau (preferabil) genotoxicitatea;
 toxicitatea cronică;
 bioacumularea;
 persistenţa sau (bio)degradabilitatea.

Compuşii chimici care sunt persistenţi (P), toxici (T) şi/sau predispuşi la bioacumulare (B) sunt
de interes special în ceea ce priveşte mediul acvatic. Abordarea orientată pe compuşii chimici se
concentrează pe măsurarea substanţelor periculoase care au fost selectate şi li s-a determinat
prioritatea folosind criteriul P-T-B. Un program bine alcătuit poate furniza un management de
mediu care să conţină măsuri integrate în privinţa efluenţilor complecşi. Avantajele folosirii
parametrilor cu efect biologic sunt:

 evaluarea ȋntregului efluent ia în considerare toţi compuşii apelor reziduale, fără a ţine seama
de provenienţa lor şi detectabilitatea lor prin analiză chimică. Compuşii nu trebuie neapărat
identificaţi. Produsele secundare şi metaboliţii sunt de asemenea evaluaţi.
 efectele toxice asupra organismelor acvatice sunt afişate direct; efectele combinate sunt luate
de asemenea în considerare.
 sursele de efluenţi periculoşi (etapele de producţie şi punctele „fierbinţi”) din interiorul
zonelor industriale pot fi identificate în multe cazuri (reurmărite)
 efortul necesar aplicării de teste în cadrul evaluǎrii ȋntregului efluent este comparabil cu
aplicarea unei analize asupra unei singure substanţe dintr-un efluent complex.
Avantajele menţionate mai sus sunt avantaje mai mult sau mai puţin ştiinţifice, însă evaluarea
ȋntregului efluent poate să aplice şi practici de producţie curente:

8
 managementul mediului poate utiliza o combinare de măsurători directe şi indirecte a unei
game de efecte potenţiale, în special când efluenţii conţinând substanţe ce sunt puţin
cunoscute, faţă de persistenţa lor în acei efluenţi, bioacumularea şi toxicitatea lor;
 având în vedere că rezultatele toxicităţii pot fi aplicate uşor, ex. în calculele diluţiei, în
bioacumulare şi în persistenţa din cadrul unui efluent, ele însele nu sunt elocvente pentru
efectele produse, ci mai degrabă sunt legate de o evaluare a expunerii cronice;
 furnizează informaţii în privinţa riscurilor potenţiale ale mediului, aducând informaţii
anticipate operatorilor şi reglementărilor;
 folosind tehnici specifice, poate fi utilizată pentru identificarea componentelor periculoase
din efluenţi şi ajutarea operaţiilor, pentru a reduce deversarea acestor tipuri de componente.

Aplicarea evaluǎrii ȋntregului efluent întȃmpinǎ o serie de greutăţi provocate de comunitatea

ştiinţifică, incluzând:

 o concentrare continuă pe componenta toxicitate a P-T-B – ului în combinare cu o lipsă a

unui acord în ceea ce priveşte testele standardizate pentru bioacumulări şi persistenţă ;
 în general, evaluarea ȋntregului efluent însuşi nu ia în considerare protecţia sedimentelor şi
căile de expunere a lanţului trofic, care, oricum, pot fi examinate într-un proces vast de
evaluare a riscului
 este importantă comunicarea rezultatelor testării ȋntregului efluent în contextul prelevării de
probe spaţiale şi temporale din efluent, aplicarea de metode, elaborarea presupunerilor şi
aplicarea analizei statistice la datele deţinute. Este necesară aplicarea de standarde
internaţionale şi acorduri ulterioare asupra unor asemenea probleme.

În general, evaluarea ȋntregului efluent poate fi utilizat ca un instrument în cadrul unui

management de mediu pentru a oferi informaţii în privinţa caracteristicilor unui efluent. Este
aproape imposibil să cuantifici emisiile fiecărui agent contaminant prezent în fluxul efluentului.
Oricum, un program de evaluare a ȋntregului efluent bine alcătuit poate furniza operatorilor
măsuri integrate a calităţii efluentului.

Aplicaţiile posibile ale evaluǎrii ȋntregului efluent includ:

 Reglementări sau orientări în privinţa toxicităţii efluenţilor

Unele jurisdicţii specifică criteriul numeric al toxicităţii în permisele pentru deversare, în
timp ce altele folosesc datele toxicităţii ca un instrument de evaluare sau de planificare.
Stabilirea criteriului de toxicitate asigură o evaluare completă a efluenţilor: acţiuni de
constrângere sau de management sunt aplicate doar când efluentul „pică” în mod repetat
criteriul toxicităţii. Alternativ, abordări mai puţin formale pentru utilizarea datelor toxicităţii
pot reduce incertitudinile în privinţa riscurilor deversărilor efluenţilor cu ajutorul completării

9
 datelor chimice convenţionale ale efluenţilor. În plus faţă de datele toxicităţii, evaluări ale
persistenţei şi a bioacumulării pot fi utilizate în acelaşi fel.

 Clasificarea (poziţionarea) riscului de mediu al deversărilor într-un sistem acvatic

Evaluarea ȋntregului efluent poate fi utilizat pentru a evalua riscul relativ alcătuit de
deversările multiple, cu obiectivul de a canaliza atenţia acolo unde este nevoie de ea.

 Identificarea toxicităţii
Este utilizată pentru a determina de ce un efluent este toxic şi ce poate fi făcut pentru a
reduce acea toxicitate la un nivel acceptabil. Poate fi definit ca fiind un studiu specific
amplasamentului, aplicat cu ajutorul unei proceduri în trepte, alcătuite pentru a:

 identifica agentul care produce toxicitatea efluentului

 izola sursa toxicităţii
 evalua eficienţa opţiunilor de control a toxicităţii
 confirma reducerea toxicităţii efluentului.

Reducerea toxicităţii până la un nivel acceptabil poate fi îndeplinită prin identificarea şi

controlul sursei toxicităţii sau identificarea şi implementarea unei strategii de tratare care
reduce toxicitatea la un grad acceptabil.

 Prioritatea măsurilor de tratare a reziduurilor

Evaluările de identificare / reducere (după cum au fost ele descrise mai sus) pot fi utilizate
pentru a estima eficienţa diferitelor măsuri de tratare a reziduurilor şi pentru a poziţiona
contribuţia lor la o reducere a pericolelor implicate de efluenţi. De exemplu, datele provenite
din testele toxicităţii pot oferi o măsurare integrată a îmbunătăţirilor aduse tratării
reziduurilor (ex. testarea toxicităţii efluenţilor din instalaţii la scară pilot). Acest tip de
informare ajută pe cei desemnaţi să ia decizii, astfel încât să obţină cel mai bun preţ pentru
investiţia lor în tratarea (apei reziduale) reziduurilor.

 Evaluarea eficienţei îmbunătăţirilor tratării

Odată ce o companie şi-a îmbunătăţit sistemul de tratare a reziduurilor (a apei reziduale),
testarea toxicităţii şi alte tipuri de testare a efluentului de-a lungul unei perioade de
funcţionare pot fi utilizate pentru a evalua îmbunătăţirile aduse tratării reziduurilor de-a
lungul timpului. Un studiu comparativ asupra toxicităţii diferiţilor efluenţi a prezentat faptul
că îmbunătăţirile aduse tratării prin folosirea abordărilor convenţionale nu garantează absenţa
toxicităţii acute.

10
 Urmărirea efectelor observate în mediile receptoare
Dacă condiţiile de mediu din mediul receptor prezintă impact negativ, evaluarea ȋntregului
efluent poate fi utilizată pentru a încerca stabilirea unei cauze şi a unui efect. De exemplu,
ipoteza prin care se presupune că flora şi fauna marină comună, mai bine zis calitatea lor ar fi
influenţată de o deversare a unui efluent.

 Evaluarea riscurilor / pericolelor specifice amplasamentului

Riscul de mediu al unui efluent poate fi prezis sau evaluat folosind o metodă de evaluare a
riscului, una dintre metodele, care probabil va evalua efectele biologice, va fi evaluarea
intregului flux..

Evaluarea ȋntregului efluent este un instrument util pentru prevenirea şi controlul poluării
integrate, însă mai degrabă va completa metodele tradiţionale de control bazate pe compuşi
chimici, decât să le înlocuiască.

- Reducerea consumului de apă şi a deversării de apă reziduală

Conservarea apei, de exemplu, adeseori ajută la reducerea impactului negativ al transferului de

poluant din mediul gazos în cel apos. Probabil nu este o exagerare afirmaţia că extinderea
reutilizării şi recirculării apei este limitată de creativitatea şi dorinţa oamenilor implicaţi în acest
proces şi nu de barierele impuse de tehnică. Acest fapt depinde, însă, de circumstanţele locale.
Itemii ce trebuie consideraţi sunt, de exemplu:

 dezvoltarea de strategii care să minimalizeze consumul de apă (proaspătă) şi a volumului de

apă reziduală din cadrul proceselor de producţie, cum ar fi:
- procese alternative care ar putea conduce spre o reducere a apei necesare, ex. substituirea
apei de răcire cu aerul de răcire;
- recircularea directă a apei de răcire, adică reutilizarea apei reziduale uşor contaminate în
cadrul altor procese, ce nu sunt influenţate de aceşti agenţi contaminaţi, care va avea ca
rezultat reducerea apei proaspete şi a apei reziduale fără a schimba încărcarea
contaminantă;
- pretratarea apei reziduale şi reutilizarea ei ulterioară (în acelaşi sau în alt proces) care are
ca rezultat reducerea apei proaspete, a apei reziduale şi a încărcării cu agenţi
contaminanţi;
 Reducerea consumului de apă folosite la răcirea aparaturii folosită în cadrul tehnicilor de
purificare a gazelor reziduale (ex. filtre, biofiltre, sisteme de răcire ce folosesc apă de răcire,
cicloane umede, filtre electrostatice umede).

11
Ca un prim pas, este alcătuirea unui bilanţ al apei şi al principalilor agenţi contaminanţi care ar
putea preveni reutilizarea sa directă. Când colectarea de date pentru registrul apei reziduale nu
aduce date consistente, este necesară revizuirea datelor împreună cu măsurători adiţionale.

Bazându-se pe bilanţul de masă staţionar, diferitele opţiuni pentru minimizarea consumului de

apă pot fi dezvoltate şi evaluate pentru operare. Pentru a minimiza cantitatea de apă (reziduală)
ar fi utilă colectarea şi amestecarea unor fluxuri din câteva procese de producţie diferite şi
recircularea completă a amestecului, crescând astfel potenţialul de precipitare şi coroziune.
Însă, nu trebuie trecut cu vederea faptul că îmbogăţirea poluanţilor ce nu pot fi îndepărtaţi, prin
diminuare internă sau prin tehnici de purificare, poate determina o reţinere ȋn reutilizarea apei în
cadrul ciclului apei.

Informaţii în privinţa
tehnicilor de tratare Modelare
a apei reziduale chimică

Colectarea Bilanţul Generarea de Dezvoltarea

şi revizuirea agenţilor
opţiuni soluţiei
datelor contaminanţi
economice

Optimizarea
operaţiilor
Specificaţii
în privinţa
calităţii apei

Procedura generală pentru reducerea consumului de apă şi a volumului de apă reziduală

12
 - Cuantificarea emisiilor de gaze reziduale

Emisiile de gaze reziduale din unele surse pot avea diferite cauze şi astfel emisile rezultate,
determinate de fiecare cauză trebuie să fie evaluate separat, pentru a cuantifica emisiile totale ce
apar din această sursă. Mai mult, reducerea sursei va influenţa concentraţia medie determinată de
cauzele de producere a emisiilor şi nu de sursa prin care sunt ele emise.

Cuantificarea emisiilor pe fiecare sursă

Emisiile pot fi cuantificate pe fiecare sursă conform Directivei Consiliului Europei 1999/13/EC -
Directiva VOC.

Pentru a pregăti un inventar al gazelor reziduale, emisiile din toate sursele potenţiale trebuie
cuantificate. Acest lucru poate fi realizat fie prin estimare, calculare sau măsurare în
conformitate cu tipul de emisii şi importanţa lor relativă, faţă de emisiile de gaze reziduale totale.
Unele emisii sunt cel mai bine estimate cu ajutorul unei surse a ieşirii, altele cu ajutorul cauzelor
emisiilor. În particular, emisiile necaptate sunt foarte greu de măsurat. Ele necesită cuantificare
din cauză că îşi aduc şi ele contribuţia.

Următoarele exemple sunt oferite pentru exemplificare:

 Emisiile produsului (în mod normal VOC) pot fi estimate atunci când este cunoscut
conţinutul gazos al produsului. Cantitatea de solvent conţinută de produs, de exemplu, este
bine definită şi cantităţile vândute sau recuperate sunt de asemenea cunoscute.

 Dacă substanţele gazoase se regăsesc în reziduuri, conţinutul lor trebuie măsurat sau
identificat pentru a calcula cantitatea ce ar putea fi emisă. Aceasta va depinde, de asemenea,
de metoda folosită pentru îndepărtarea reziduului.

 Emisiile dirijate (captate) în atmosferă pot fi cuantificate prin măsurarea adecvată a debitului
de aer şi a concentraţiei de gaz rezidual (preferabil în diverse stadii ale procesului). Această
măsurare poate fi, însă, destul de scumpă şi poate fi complicată de dificultăţile de acces, de
prezenţa vaporilor de apă sau materiilor sub formă de particule sau altor cauze şi ar putea
reprezenta doar o parte a situaţiei, care adeseori este variabilă în timp. O metodă de calcul
este de obicei preferată, unde măsurătoarea nu este o opţiune fezabilă. Această posibilitate
depinde de cauza emisiei. De exemplu, dacă o emisie captată este produsă de evaporarea unui
solvent într-o operaţiune de uscare (emisie VOC), este normal, uşoară, calcularea cantităţii de
solvent evaporat, prin măsurarea conţinutului de solvent din produs, înainte de uscare, având
în vedere faptul că poluanţii din gazele emise din combustie (NOx, SOx, etc) sau poluanţii
periculoşi necesită măsurarea în coşul respectiv.

13
 Cantităţile necapatate într-un sistem de diminuare pot fi calculate, dacă cantităţile trimise
spre sistem sunt cunoscute şi eficienţa reducerii lor este cunoscută.

 Emisiile necaptate sunt prin natura lor dificile, şi adeseori costă mult pentru a fi măsurate, şi
trebuie evaluate prin luarea în considerare a cauzelor emisiilor şi a metodelor de evaluare
relaţionate, ce sunt detaliate mai jos. Cu toate acestea, înainte de a abandona posibilitatea
măsurării, o evaluare a fezabilităţii sale ar trebui făcută.

Cuantificarea emisiilor pe cauză

O cuantificare a emisiilor bazată pe cauzele lor, ar putea fi singura soluţie practică, în special
pentru emisiile necaptate, însă adeseori şi pentru emisiile captate. Există câteva metode pentru a
executa aceste calcule. Toate metodele de calcul oferă estimări, care în anumite cazuri indică
doar ordinul de mărime.

Exemple ar putea fi:

 Cuantificarea emisiilor din proces trebuie să se bazeze pe o înţelegere detaliată a procesului

care are loc. În multe cazuri se furnizează o evaluare corectă a cantităţii emise, care uneori ar
trebui confirmată prin măsurători. În executarea acestor calcule şi măsurători, trebuie
acordată o anumită atenţie variaţiei ce ar putea fi inerentă pe parcursul procesului. Aceasta
poate fi o variabilitate în timp – în cadrul proceselor discontinue cantitatea emisă variază
tipic, pe măsură ce procesul discontinuu progresează – sau o variaţie a clasei – diferite clase
de produse emit diferite cantităţi. Calculele trebuie să reflecte cele de mai sus şi în momentul
în care sunt executate măsurători, condiţiile de operare din timpul executării fiecărei
măsurători trebuie înregistrate cu grijă şi, de asemenea, trebuie efectuate măsurători
suficiente pentru a acoperi întreaga gamă de variaţii. Un bilanţ al materialelor anual trebuie
să ia în considerare producţia anuală pentru a surprinde corect efectul clasei.
 Calculele emisiilor provenite din recipientele de depozitare se pot baza pe metodologia
alcătuită de USEPA (Agenţia de Protecţie a Mediului din Statele Unite). Calculele sunt
greoaie şi necesită cunoştinţe în privinţa unor date meteorologice. Emisiile semnificative
provenite din depozitare pot fi generate din recipientele atmosferice de la suprafaţă. Însă
scurgerile din recipientele subterane sau din recipientele sub o presiune mai mare decât cea
atmosferică sunt în mod semnificativ reduse. Pierderile din timpul lucrului depind de
numărul de transferuri pe an (adică, de câte ori volumul recipientului a fost umplut/golit în
timpul unui an) şi ele sunt scăzute pentru puţine transferuri. Dacă bilanţul vaporilor se aplică
în timpul umplerii recipientelor, pierderile din timpul lucrului sunt eliminate. Astfel, în multe
construcţii, emisiile din cadrul depozitelor sunt scăzute, comparându-le cu alte emisii. Este

14
 recomandabil să fie evaluate pierderile din cadrul depozitelor, bazându-ne pe bilanţul
materialelor înainte de a trece la calcule detaliate.
 Emisiile provenite din manevrare pot fi calculate presupunând un conţinut de vapori a aerului
ce este evacuat din containerul ce este încărcat, corespunzător presiunii vaporilor produsului
ce este încărcat, la temperatura de încărcare, înmulţit cu un factor de saturaţie. Factorul de
saturaţie depinde de metoda de încărcare şi reprezintă gradul de saturaţie atins, în medie, în
spaţiul ocupat de vapori în timpul încărcării.
 Calculele emisiilor provenite de la scurgerile echipamentelor se bazează pe metodele
dezvoltate de USEPA şi variază de la simple (bazate pe numărarea punctelor de scurgere şi
pe emisiile medii ale unui punct) la complexe (bazate pe corelaţiile dintre concentraţia
măsurată în ppm, la interfaţa scurgerii, debitul scurgerii şi tipul de echipament considerat).
 Emisiile neobişnuite cauzate de operaţiunile de pornire, oprire şi de întreţinere trebuie luate
în considerare. Acestea depind foarte mult de metodologia de operare. Nu există metode
acceptate de toată lumea pentru estimarea acestor emisii. Ele, însă, pot să devină importante
în operaţiunile discontinue, cu vase cu închidere/deschidere frecventă. În aceste cazuri, cea
mai bună metodă practică este pregătirea unei perioade de măsurare, pentru cuantificarea
emisiilor din fiecare etapă de operare.
 Emisiile accidentale ar trebui să nu apară. În momentul în care ele apar, pierderile relaţionate
ale solventului ar trebui reflectate în bilanţul de materiale. Se recomandă ca aceste incidente
să fie urmărite şi ţinute un registrul cantităţii estimate a fi emise în timpul fiecărui eveniment.

- Analiza fluxului de materiale şi energie

Aceastǎ analizǎ cuprinde o întreagă gamă de instrumente pentru a optimiza consumul de energie,
materii prime, apă şi deversarea efluentului, prin urmărirea fluxurilor interne de energie şi
materiale, utilizate în procesele de producţie. Astfel, este fie parte fie o extensie a unui inventar
al fluxului, utilizând datele obţinute pentru a trage concluziile necesare. Pentru a rezolva această
problemă este disponibil un soft de calculator disponibil în diferite grade de complexitate.

Procedura normală urmeazǎ urmǎtorii paşi:

 se începe cu o analiză a intrărilor - ieşirilor procesului;
 repetarea procedurii (iterativă) pentru identificarea potenţialului de îmbunătăţire, prin
comparare cantitativă a datelor de intrare şi de ieşire având valori ţintă;
 simulare a diferitelor scenarii (proiect al procesului) cu evaluări individuale a impactului lor
asupra mediului;
 identificarea „celei mai bune” soluţii conform scopului propus (eficienţa de cost, prevenirea
reziduurilor, economisirea resurselor etc.).

15
Scopul implementării este pentru a opera mai eficient procesele de producţie şi pentru a scădea
impactul acestora asupra mediului (ex. reducere a deversării de reziduuri şi/sau a consumului de
apă) şi eventual scăderea costurilor.

Balanţa fluxului

În general, instalaţiile de epurare a apei reziduale operează cel mai bine (eficient) în condiţii cât
mai constante de încărcare hidraulică (sau debit) şi de încărcare cu agenţi contaminanţi. În
practică, însă, atât debitul, cât şi încărcarea cu agenţi contaminanţi pot fluctua, evident datorită
unor factori de tipul:

 condiţiilor de desfăşurare a procesului;

 folosirea apei pentru spălare;
 epurarea apei evacuate (excedentare);
 momentele de întreţinere;
 precipitaţiile.

Pentru a proteja producţia împotriva variaţiilor pe termen scurt (zilnice) sau pe termen lung
(săptămânale), ar trebui avută în vedere egalizarea instalaţiilor, fie descentralizată în anumite
amplasamente de producţie, fie centralizat în sau ȋn apropiere de staţia de epurare. Uneori pot fi
instalate şi în aval de staţia de epurare. Capacitatea corespunzătoare a sistemului tampon de
retenţie depinde de fluctuaţii. Sistemul tampon de retenţie poate fi instalat fie în linie sau ca flux
lateral, spre care fluxul poate fi deviat în perioadele de vârf sau în cazul apariţiei problemelor de
producţie şi poate fi scurs/repompat cu un debit controlat, când fluxul este moderat. Pentru apele
din proces care se pot evacua în mediu, sunt folosite pentru acest scop rezervoare/recipientele, în
timp ce pentru drenajul apei de suprafaţă se folosesc lagune deschise sau iazuri de retenţie.
Rezultatul rezervoarelor tampon şi egalizării este:
 egalizarea încărcării, cum ar fi:
- încărcarea organică;
- concentraţiile sărurilor;
- încărcarea cu azot, de exemplu: drept condiţie necesară, alături de o încărcare TOC
pentru o denitrificare optimă;
 ajustarea raportului C:N:P necesar;
 neutralizarea fluxurilor de apă reziduală alcaline şi acide;
 egalizarea debitului de apă reziduală;
 realizarea cerinţelor legale prin diminuarea deversării apei reziduale.
Echilibrarea sau limitarea fluxului ar putea fi de asemenea folosite ca modalităţi de control a
afluxurilor neobişnuite apărute la staţia de epurare şi, astfel, capacitatea sistemului tampon de
retenţie ar putea să determine nu doar fluctuaţii, ci şi mărimea potenţialului de apariţie a
pericolelor.

16