MONITORINGUL MEDIULUI

Conţinutul şi structura monitoringului mediului

Monitoringul mediului reprezintă un ansamblu de operaţiuni privind

supravegherea, evaluarea, prognozarea şi avertizarea în legătură cu evoluţia
sistemelor naturale, cu scopul intervenţiei în timp util pentru menţinerea stării de
echilibru al mediului.
Ca instrument al activităţii manageriale, monitoringul mediului presupune
satisfacerea următoarelor cerinţe:
- generarea unui flux informaţional care să se încadreze în parametrii
cantitativi, calitativi şi structurali corespunzători unui proces decizional
eficient;
- asigurarea caracterului integral al informaţiilor despre mediu;
- compatibilitatea cu procedurile de gestionare a bazei de date despre mediu,
inclusiv în scopul actualizării acesteia;
- procesarea simultană a datelor din diverse sectoare ale mediului, ceea ce
impune ca toate datele să aibă o referinţă geografică comună;
- accesul automat la baza de date, cu respectarea dreptului de proprietate în
materie.
Generarea fluxului informaţional prin sistemul de monitorizare a calităţii
mediului are loc pe măsură ce se desfăşoară activităţile de prelevare şi analiză a
probelor, crearea bazei de date şi analiza datelor, întocmirea rapoartelor şi
distribuirea acestora (figura 3.1.).
Categoriile de activităţi menţionate cuprind:
 prelevarea probelor:
- stabilirea numărului punctelor de prelevare a probelor şi/sau efectuare a
măsurătorilor, precum şi localizarea acestora,
- definirea tehnicilor de prelevare a probelor şi/sau efectuare a măsurătorilor,
- conservarea probelor,
- transportul probelor,
 analiza probelor:
- verificarea funcţionalităţii instalaţiilor, aparaturii de laborator,
- organizarea activităţii de laborator,
- definirea procedurilor de efectuare a analizelor,
- înregistrarea datelor rezultate în urma efectuării analizelor;
 crearea bazei de date:
- transcrierea, verificarea şi stocarea datelor pe suporturi magnetice,
- elaborarea şi stocarea produselor - program pentru gestionarea bazei de date;

Figura 3.1.
Fluxul informaţional în cadrul sistemului de monitoring
al calităţii mediului

 analiza datelor:
- elaborarea şi testarea modelelor statistico-matematice de analiză a datelor,
- elaborarea şi testarea modelelor de simulare a conexiunilor dintre diferite
categorii de date;
 întocmirea rapoartelor:
- stabilirea termenilor de referinţă: conţinut, formă de prezentare, frecvenţa
elaborării rapoartelor,
- stabilirea responsabilităţilor;
 distribuirea rapoartelor:
- precizarea beneficiarilor (instituţii politice, publice, administrative, tehnice
etc.),
- definirea condiţiilor de distribuire.
Structura sistemului de monitoring se proiectează la nivel naţional şi local, pe
factori de mediu şi forma de poluare (figura 3.2.).

Figura 3.2. Structura sistemului de monitoring

Modificările spaţiale şi temporale care pot să intervină în planul structurii

monitoringului mediului depind de natura priorităţilor, cadrul legislativ, sistemul
instituţional implicat, condiţiile ecologice şi caracteristicile poluării etc.
Corespunzător conţinutului şi structurii, monitoringul mediului poate fi
evaluat pe baza următorilor parametri de funcţionare:
- mărimea şi structura eşantionului zonelor şi punctelor de prelevare a probelor
şi/sau efectuare a măsurătorilor,
- frecvenţa prelevărilor şi/sau măsurătorilor,
- indicatorii urmăriţi,
- respectarea priorităţilor,
- flexibilitatea monitoringului mediului,
- gradul de standardizare,
- corelarea datelor cantitative cu cele calitative,
- numărul instituţiilor cu atribuţii în generarea şi valorificarea fluxului
informaţional a monitoringului mediului.
Dimensiunea reţelelor de prelevare a probelor şi/sau efectuare a
măsurătorilor, frecvenţa, indicatorii urmăriţi trebuie să se încadreze în cerinţele
eficientizării activităţii de monitoring, să asigure respectarea corelaţiei din
efortul pe care-l presupun şi volumul pagubelor ce pot fi evitate, precum şi cel al
economiilor de cheltuieli pe care unele grupe-ţintă le înregistrează mai ales prin
raţionalizarea consumurilor specifice şi recuperarea, reciclarea deşurilor.

3.2. Monitoringul integral al mediului (M.I.M.)

3.2.1. Definiţie, necesitate, obiective

Monitoringul integrat al mediului constă într-un ansamblu de operaţiuni

prin care se asigură cunoaşterea şi explicarea evoluţiei spaţio-temporale a
parametrilor cantitativi şi calitativi ai mediului în corelaţie cu factorii de
impact asupra acesteia.
Necesitatea promovării monitoringului integrat decurge din următoarele
aspecte:
a. evaluarea cantitativă şi calitativă a mediului într-un context socioeconomic,
b. asigurarea preponderenţei acţiunilor preventive în managementul mediului,
în condiţiile creşterii posibilităţilor de previzionare a impactelor de mediu;
c. cuplarea mai eficientă a fluxului informaţional al monitoringului la fluxul
informaţional general al societăţii;
d. asigurarea compatibilităţii informaţiilor privind mediul la nivel regional,
continental şi global, în concordanţă cu acordurile şi convenţiile din
domeniu, la care fiecare ţară este parte;
e. scurtarea duratei de reacţie a factorilor decizionali în cazul unor riscuri
ecologice majore;
f. creşterea eficienţei utilizării resurselor pentru realizarea unor proiecte în
domeniul protecţiei mediului şi/sau a reconstrucţiei ecologice.
Ţinând cont de conţinutul şi necesitatea M.I.M., principalele sale obiective
sunt următoarele:
 a. integrarea sistemelor informaţionale sectoriale (pentru apă, aer, sol, floră
etc.), în flux rapid şi lent, privind calitatea factorilor de mediu;
b. îmbunătăţirea structurii datelor şi informaţiilor în sensul facilitării unei
caracterizări cât mai complete a factorilor de mediu şi a
interdependenţelor dintre aceştia;
c. dezvoltarea suportului informaţional necesar fundamentării deciziilor în
probleme, cum ar fi:
- gospodărirea ( prelevarea, conservarea, prezervarea ) resurselor naturale pe
principiile durabilităţii,
- formularea şi controlul aplicării strategiei de mediu,
- respectarea termenilor prevăzuţi în acordurile şi convenţiile internaţionale,
- informarea populaţiei în legătură cu starea mediului.
Alături de aceste obiective cu caracter general mai pot fi menţionate şi unele
specifice:
- stabilirea domeniilor prioritare de intervenţie prin compararea nivelului
efectiv al parametrilor diferiţilor factori de mediu cu cei prevăzuţi în norme şi
standarde,
- întocmirea rapoartelor periodice despre starea mediului şi elaborarea şi
ajustarea politicii de mediu,
- îmbunătăţirea şi extinderea programelor de monitoring intersectorial,
- creşterea capacităţii de expertiză în diagnosticarea stării mediului.

3.2.2. Funcţiile şi structura M.I.M.

M.I.M. este conceput să îndeplinească următoarele trei funcţii:
a. controlul imisiilor,
b. controlul emisiilor,
c. evaluarea şi controlul eficienţei măsurilor de protecţie a mediului,
scop pentru care se structurează pe sectoare de investigaţii şi activităţi
sau subsisteme.
Controlul imisiilor se organizează la nivel de bazin hidrografic, unitate
administrativ teritorială, zonă de tranzitare a poluanţilor atmosferici, zonă de
supraveghere a poluării transfrontaliere, iar controlul emisiilor vizează apele
uzate şi evacuarea de poluanţi în atmosferă.
Controlul are ca finalitate identificarea şi aplicarea măsurilor de
intervenţie asupra surselor de emisie pentru respectarea limitelor prevăzute în
norme şi standarde.
Pe plan mondial sunt vizate 12 sectoare de investigaţii şi anume:
- meteorologie / climă;
- aer;
- apă: râuri, lacuri, ape subterane, ape marine, ape uzate;
- activităţi antropice: industrie, transport, agricultură;
- sol;
- sedimente;
- deşeuri;
- floră şi faună terestre;
- floră şi faună acvatice;
- sănătate publică;
- resurse naturale, zone umede, biodiversitate;
- radioactivitate.
În funcţie de rolul pe care-l au în propagarea, transformarea şi/sau
acumularea unor poluanţi, sectoarele de investigaţie se grupează în;
 vectori de propagare a poluării:
- apa, clima, aerul, activităţi antropice ,
caracterizaţi prin:
- concentraţii specifice,
- debite masice,
- viteze de dispersie.
 interferenţe de contact:
- sol, sedimente,
- deşeuri,
caracterizaţi prin:
- timpi de retenţie,
- schimb ionic/partiţie,
 - ab/adsorbţie,
 medii de bioacumulare:
- floră şi faună terestră,
- floră şi faună acvatică,
- resurse naturale, zone umede, biodiversitate,
- sănătate publică,
- radioactivitate,
caracterizate prin:
- rate de bioacumulare,
- rate de bioconversie,
- coeficienţi de retenţie,
- ecotoxicitate.
Pentru fiecare dintre cele trei categorii de sectoare de investigaţii sunt
proiectate să funcţioneze în cadrul M.I.M. trei subsisteme:
 subsistemul "monitoring",
 subsistemul "laborator",
 subsistemul "management informatic".
Prin subsistemul "Monitoring" se asigură proiectarea şi actualizarea
următoarelor reţele de supraveghere:
- reţeaua pentru supravegherea calităţii apelor,
- reţeaua pentru supravegherea calităţii aerului,
- reţeaua pentru supravegherea ploilor acide,
- reţeaua pentru supravegherea radioactivităţii,
- reţele informaţionale privind calitatea solului, vegetaţiei, faunei,
sănătăţii umane.
Reţelele de supraveghere se diferenţiază la nivelul fiecărui sector de
investigaţii în funcţie de o serie de parametri, cum ar fi:
- densitatea reţelei,
- frecvenţa activităţii de supraveghere,
- indicatorii urmăriţi,
- structura staţiilor,
 - procedee de prelevare a probelor sau efectuare a măsurătorilor şi de
analiză.
Putem vorbi de două tipuri de reţele: de fond şi de impact; reţelele de impact,
la rândul lor, se grupează în reţele pentru controlul imisiilor şi reţele pentru
controlul emisiilor ( prin care se realizează aşa-numitul automonitoring).
Subsistemul "Laborator" circumscrie activităţi legate de efectuarea
analizelor, a măsurătorilor, validarea şi prelucrarea statistică primară a datelor.
Deoarece costurile activităţii de laborator sunt foarte ridicate, reprezentând
20-25% din fondurile alocate protecţiei mediului, respectiv peste 75% din cele
destinate activităţii pentru M.I.M., precum şi în scopul asigurării calităţii
informaţiilor în funcţie de importanţa acestora, subsistemul "Laborator" prezintă
o structură piramidală, fiind format din:
 Laboratoare Naţionale de Referinţă, cuprinse în programe transnaţionale
de monitoring,
 Laboratoare de specialitate, localizate la nivelul filialelor A.N. "Apele
Române" şi A.P.M.-urilor cu rol de sinteză,
 Laboratoare de bază, de la nivelul A.P.M.-urilor, care realizează
recoltarea de probe şi efectuarea de măsurători.
Subsistemul "Management informatic" realizează prelucrarea exhaustivă a
datelor şi informaţiilor furnizate de subsistemul "Laborator", astfel încât să fie
posibile:
 agregarea/integrarea datelor, ca o primă etapă desfăşurată în paralel cu
stocarea datelor sectoriale,
 corelarea intersectorială a cauzelor şi efectelor, cu scopul determinării
unor indicatori globali al calităţii mediului şi caracterizării
interdependenţelor dintre diferite sectoare de investigaţii,

3.3. Monitoringul apei

Monitoringul integral al apei este astfel proiectat încât să asigure îndeplinirea
atât a unor obiective generale, cât şi specifice.
Obiective generale:
 - descrierea situaţiei existente la un moment dat şi a tendinţelor de
evoluţie,
- descrierea problemelor şi cu deosebire a acelora care exprimă o
situaţie de criză,
- proiectarea programelor de management al apelor,
- evaluarea eficacităţii programelor,
- sporirea capacităţii de reacţie, de răspuns în situaţii de criză.
Obiectivele specifice se grupează, la rândul lor, în funcţie de natura
activităţilor de monitorizare a apei:
 obiective pentru monitoringul capacităţii de transport sau a încărcărilor
cu poluanţi:
- estimarea condiţiilor de fond (monitoringul de fond),
- estimarea intrărilor/transferului, pentru ecosistemele din aval,
- analiza evoluţiei spaţio-temporale a calităţii apelor,
- elaborarea de prognoze, modele matematice privind dispersia
poluanţilor;
 obiective pentru monitoringul concentraţiilor de poluanţi şi a condiţiilor
ecologice:
- caracterizarea condiţiilor de fond (în care are loc poluarea),
- asigurarea comparabilităţii cu standardele de calitate a apelor,
- analiza evoluţiei concentraţiilor de poluanţi,
- realizarea de studii de impact ale poluării apei,
- elaborarea de prognoze cu ajutorul modelelor statistico-matematice,
- elaborarea sistemului de alarmare/avertizare în situaţii de criză
(inclusiv pentru poluarea accidentală).
Unele din aceste obiective nu necesită, în mod obligatoriu, realizarea unor
programe de monitoring, după cum pentru altele sunt necesare reţele speciale, cu
obiective multiple (ex.: protecţia captărilor de apă, piscicultura, controlul
surselor de poluare punctiformă). Din această cauză, reţelele monitoringului apei
diferă din punct de vedere al amplasamentului, densităţii nodurilor, parametrilor
urmăriţi ( fizici, chimici, biologici), metodelor de prelucrare a probelor şi
datelor, frecvenţei de urmărire etc.
 Realizarea în condiţii de eficienţă a obiectivelor generale şi specifice
impune o tratare sistemică a sectorului investigat, centrată pe următoarele
elemente:
- arii de investigaţie: apă, suspensii, sedimente, biocenoze,
- surse de poluare punctiformă şi difuză,
- circuitul poluanţilor în mediul acvatic,
- raportul cantitate/calitatea apei,
- relaţii de tip "cauză-efect",
- managementul apei ca resursă şi ca ecosistem.
Monitoringul apei are următoarea structură:
- monitoringul apelor curgătoare de suprafaţă,
- monitoringul apelor stătătoare,
- monitoringul apelor marine litorale,
- monitoringul apelor subterane.

3.4. Monitoringul solului

Activitatea de monitorizare a solului are ca obiective:
- identificarea, caracterizarea, delimitarea arealelor afectate de anumite
procese care împiedică funcţionarea normală a solului,
- stabilirea L.M.A. ale unor parametri fizici, chimici, biologici,
- evidenţierea naturii şi a amplasării factorilor restrictivi,
- asigurarea supravegherii, evaluării, prognozei, avertizării şi
intervenţiei operative,
- evidenţierea cerinţelor, tehnologiilor specifice de protecţie şi
ameliorare a solului,
- asigurarea informaţiilor pentru gospodărirea raţională a resurselor de
sol,
- contribuţia efectivă la protecţia, ameliorarea, folosirea judicioasă a
resurselor de sol,
- reconstrucţia ecologică a teritoriului (menţinerea echilibrelor
ecologice, a armoniei naturale în condiţiile dezvoltării sociale,
economice).
 Sistemul naţional de monitoring al calităţii solurilor agricole cuprinde
subsisteme de supraveghere pentru:
- starea de calitate a solurilor cu privire la reacţie (pH), conţinutul de
P,K accesibil şi indicele de azot pentru întreaga suprafaţă a ţării,
- stabilirea evoluţiei proceselor secundare de înmlăştinire şi salinizare în
marile sisteme de irigaţii şi/sau desecări,
- poluarea cu nitraţi a solurilor şi apelor freatice în zonele cu soluri
nisipoase,
- poluarea cu metale grele, fluor, reziduuri de petrol, ape sărate de la
sonde,
- poluarea cu reziduuri de insecticide organoclorurate, ape uzate,
nămoluri,
- evoluţia degradării solurilor prin eroziune şi alunecări.
Necesitatea întocmirii unui inventar cu locurile contaminate, tipurile de
contaminanţi, arealele afectate, intensitatea afectării, modul de utilizare a zonei
afectate, măsurile necesare pentru combaterea poluării, refacerea ecologică a
teritoriului, a dus la stabilirea unei metodologii de identificare, inventariere şi
caracterizare a locurilor poluante.
În acest scop, s-au stabilit:
 tipurile posibile de contaminanţi: metale grele, cărbune, praf de cărbune,
gaze inflamabile (CH4), substanţe agresive ( sulfuri, acizi, cloruri), petrol,
azbest;
 pericole induse: preluarea contaminanţilor de către plante, fitotoxicitate,
ingestia, inhalarea, contactul cu pielea, contaminarea resurselor de apă,
foc, explozie;
 identificarea şi evaluarea pericolelor se face în funcţie de modul de
folosinţă a terenului ( în funcţie de modul de folosinţă se selectează şi se
urmăresc anumiţi contaminanţi ).
 Culegerea informaţiilor despre areal (identificarea locului poluat) de la
oficiul pentru Studii Pedologice şi Agrochimice, Oficii de Cadastru ,
Agenţii pentru Protecţia Mediului, Sisteme de Gospodărire a Apelor, Arhive
ale Administraţiei Publice, hărţi topografice, aerofotograme etc;
 - investigarea, la faţa locului, pentru verificarea şi completarea
informaţiilor şi organizarea şantierului;
- inspectarea zonelor contaminate, pe baza indicatorilor urmăriţi şi a
probelor prelevate din foraje, tranşee, gropi (conform unui plan de
prelevare);
- evaluarea semnificaţiei contaminanţilor, corespunzător a patru niveluri
de importanţă a pericolului (Figura 3.3.).

Figura 3.3.
Evaluarea semnificaţiilor contaminanţilor

Legendă:
LMA: limita maximă admisibilă
L.I.O.: limită de intervenţie obligatorie
A: zonă cu sol necontaminat, pretabilă la orice utilizare;
B: zonă cu nivel redus de contaminare. Sunt necesare măsuri de supraveghere în
cazul în care valorile se apropie de L.M.A.;
C: zonă contamină, semnificaţia riscului fiind în funcţie de modul de folosinţă.
Este obligatorie instituirea sistemului de monitoring şi asumarea deciziilor
politicii în domeniu;
D: zonă cu risc ridicat, pentru care se impun măsuri de curăţenie, protecţie etc.
 acţiuni de remediere:
- excavarea solului contaminat şi înlocuirea lui cu material curat (măsură
costisitoare şi care nu elimină pericolul);
- copertarea solului ( cu sol curat sau cu "copertă" tare: drumuri, pavaje,
parcări);
- tratarea chimică ( cu solvenţi), fizică, (t >15000 C) sau biologică;
- amestecarea materialului contaminat cu sol curat pentru reducerea
concentraţiei.