Colegiul de ecologie

Referat
Tema: Activitatea antropică asupra climei.
Activitatea pozitivă. Activitatea negative

A elaborat: Buzenco Gabriela

A verificat: Chirică Lazăr
Factorul antropic de-a lungul existenţei sale, omul, aflat în relaţie permanentă cu
factorii de mediu, s-a adaptat acestora, dar a şi exercitat o influenţă majoră,
îndeosebi asupra climei, atât cu efecte pozitive, dar şi negative. Acţiunea antropică
asupra climatului se manifestă, de regulă, la nivelul suprafeţei active, contribuindu-
se, astfel, la modificarea topoclimatului şi microclimatului local. În ultimii ani, de
industrializare excesivă şi de creştere a concentraţiei gazelor cu efect de seră, se
poate vorbi şi de o influenţă a omului la nivel macroclimatic, chiar dacă aceasta
este generată de factori energetici care ţin de radiaţia solară, de circulaţia aerului
troposferic şi a apelor oceanice şi marine. Prin acţiunea omului asupra bilanţului
caloric şi hidric (temperaturi critice pozitive şi negative şi, respectiv, deficit şi
excedent de apă), acesta generează topoclimate şi microclimate favorabile
desfăşurării activităţilor economice şi a vieţii, în general.
Acţiuni positive
Ca acţiuni pozitive ale activităţii antropice trebuie menţionate mijloacele moderne
şi eficiente de ameliorare a condiţiilor climatice din stratul de aer de la contactul cu
suprafaţa activă terestră (stratul microclimatic), printre care: sistemele de
îmbunătăţiri funciare (irigaţii, drenări, asanări), agrotehnici de prelucrare a solului
şi cultivare a plantelor, împăduriri, combaterea eroziunii şi alunecării solului, a
îngheţurilor periculoase etc. În acest mod, omul poate acţiona asupra bilanţului
radiativ-caloric şi hidric al diferitelor suprafeţe active (temperaturi critice pozitive
şi negative, deficit şi excedent de umiditate), generând topoclimate şi microclimate
favorabile desfăşurării vieţii şi tuturor activităţilor umane. De asemenea, omul
poate interveni şi în ameliorarea condiţiilor meteorologice din perioadele de secetă,
prin producerea ploilor datorită însămânţării artificiale a norilor, iar prin sistemele
antigrindină poate să reducă substanţial efectele păgubitoare din agricultură
produse de acest fenomen meteorologic.
Irigaţiile
Asigură plantelor de cultură necesarul optim de apă în perioadele cu deficit
pluviometric (secetă) în aer şi sol din regiunile temperate şi tropicale aride şi
semiaride, dar şi un fitoclimat favorabil proceselor de vegetaţie. Modificările aduse
fitoclimatului se răsfrâng asupra bilanţului radiativ-caloric şi a celui hidric al
suprafeţei active. Astfel, în deşerturi şi semideşerturi irigate (ex., Israel), solul
umezit modifică albedo-ul suprafeţei active, în sensul scăderii cu aproximativ 10%,
comparativ cu valoarea înregistrată pe un teren neirigat, corespunzând unei creşteri
similare a radiaţiei solare absorbite. În acelaşi timp, cantitatea de apă care se
evaporă este mai mare, contribuind la scăderea cu 50% a radiaţiei efective, la
creşterea umidităţii atmosferice şi ameliorarea regimului termic prin estomparea
valorilor extreme critice (maxime şi minime nefavorabile). Căldura consumată în
procesul de evaporare a apei poate să reducă temperatura aerului cu până la 100
-120 C, comparativ cu o suprafaţă neirigată. În zonele de climă temperată, efectele
benefice ale irigaţiilor (îndeosebi a sistemului cu picătura) asupra culturilor
agricole constau în obţinerea unor recolte de cel puţin jumătate din potenţialul
productiv al soiurilor, chiar în condiţiile unei secete agricole severe, prelungite la
câteva luni, ce corespunde perioadei de vegetaţie cu cerinţe ridicate faţă de factorul
apă. Condiţia de bază a reuşitei în acest demers este monitorizarea eficientă a
condiţiilor agrometeorologice, avertizarea fermierilor şi aplicarea udărilor înainte
de scăderea rezervei de apă din sol la 50% din capacitatea de apă utilă. În regiunile
semideşertice şi deşertice, aplicarea irigaţiilor este obligatorie aproape permanent.
Combaterea îngheţurilor periculoase
Îngheţurile timpurii de toamnă şi târzii de primăvară, deosebit de periculoase
culturilor, în general, şi plantaţiilor de pomi fructiferi şi viţă de vie, în particular, se
realizează printr-o serie de metode de încălzire a aerului din spaţiul microclimatic
(mulcire, fumigaţie, maşina de vânt, ecrane termoizolatoare, irigaţie prin
aspersiune etc.). Prin folosirea acestor procedee de încălzire, temperatura aerului
poate să crească artificial, în cazul îngheţurilor radiative, cu aproximativ 10 C…
1,50 C, depăşindu-se pragul termic critic de îngheţ, specific fiecărei culturi,
oferind, astfel, posibilitatea salvării în totalitate a recoltei de citrice şi pomi
fructiferi şi a 50% din cea a plantaţiilor de viţă de vie. În situaţia îngheţurilor de
advecţie, când temperatura aerului scade brusc, cu o intensitate şi durată mari, sub
pragurile critice de suportabilitate ale plantelor, aceste metode oferă doar o
protecţie relativă.
Alte acţiuni positive
Drenarea suprafeţelor cu exces de umiditate poate îmbunătăţi regimul climatic
prin scăderea umezelii aerului, creşterea uşoară a temperaturii aerului şi a solului,
dar şi a amplitudinilor termice diurne.
Amenajarea lacurilor antropice are un efect climatic limitat la o suprafaţă cuprinsă
între câteva sute de metri pătraţi şi câţiva kilometri pătraţi, în funcţie de mărimea
lacului, care se manifestă prin atenuarea regimului termic, creşterea umezelii
relative a aerului, reducerea evapotranspiraţiei şi intensificarea amestecului
turbulent al aerului.
Metodele agrotehnice de prelucrare a solului au în vedere asigurarea unei
temperaturi şi umidităţi care să asigure necesarul optim al plantelor în fiecare fază
de creştere şi dezvoltare. Tot prin aceste metode se poate ameliora capacitatea
solului de a reţine apa, în sensul creşterii acesteia, prin modificarea structurii sale.
În acest fel, cuantumul de apă din precipitaţiile nefolosite pentru formarea rezervei
de apă accesibilă plantelor se reduce de la 50% la 15%.
Împăduririle au consecinţe climatice deosebite, ce au fost analizate în capitolul
precedent.
 Acţiuni negative
Din nefericire pentru planeta noastră, activitatea umană a avut consecinţe grave,
mult mai intense asupra climatului, decât efectele datorate acţiunilor pozitive,
sesizabile tot mai pregnant în ultimele decenii ale secolului al XX-lea. Dintre
acţiunile cu efecte negative, pe primele locuri se situează poluarea atmosferei,
creşterea concentraţiei gazelor cu efect de seră şi despăduririle.
Poluarea atmosferei
Prin poluare se înţelege procesul de acumulare în aer a unor substanţe aflate în
diferite stări (gazoasă, solidă şi lichidă) care sunt sau pot deveni periculoase vieţii
şi activităţii omeneşti atunci când concentraţiile lor depăşesc normele maxime
admise.
Poluarea atmosferei reprezintă o problemă gravă pentru omenire, ce stă în
permanenţă în atenţia Organizaţiei Meteorologice Mondiale şi este datorată în
principal industrializării şi urbanizării accentuate. Efectele poluării atmosferei
asupra climatului se traduc prin reducerea radiaţiei solare, creşterea temperaturii şi
a impurificării aerului, datorită gazelor nocive acumulate în straturile inferioare ale
troposferei, cu consecinţe grave asupra sănătăţii oamenilor şi asupra întregii vieţi
pe Pământ.
Sursele de poluare pot fi majore şi minore. Dintre cele majore, care participă cu
peste 50%, trebuie amintite:
- autovehiculele (generează oxid de carbon, hidrocarburi, oxizi de azot şi sulf);
- activităţile industriale (elimină oxizi de sulf, carbon şi azot, hidrocarburi,
particule solide aflate în suspensie sau sedimentabile);
- marile complexe energetice (produc oxizi de sulf şi azot, pulberi în suspensie şi
sedimentabile);
- încălzirea locuinţelor (elimină noxe din categoria oxizilor de sulf şi carbon);
- arderea deşeurilor (emană oxizi de carbon, azot şi sulf, hidrocarburi, particule
solide în suspensie şi sedimentabile). Sursele minore le includ pe cele generatoare
de:
- praf (circulaţia rutieră, demolările, activităţile gospodăreşti);
- fum (incendiile, ţigările);
- aerosoli (spray-uri);
- germeni microbieni (oameni, animale).
În afară de aceste surse permanente, poluarea atmosferei mai este cauzată şi de
manifestări accidentale, cum ar fi: acţiuni militare (explozii atomice, chimice,
bacteriologice), accidente la centrale nucleare (Cernobîl, 1986), acţiuni teroriste
(World Trade Center, 2001, explozii ale aeronavelor, maşinilor capcană etc.),
explozii ale uzinelor chimice, ale navelor marine şi oceanice etc.
Principalii poluanţi cu efect negativ asupra atmosferei şi, implicit, asupra climei şi
sănătăţii organismelor vii sunt:
- compuşii sulfului: dioxid (bioxid) de sulf (SO2), hidrogen sulfurat (H2S), acid
sulfuros (H2SO3), acid sulfuric ((H2SO4), diferite săruri (sulfiţi, sulfaţi);
- compuşii carbonului: oxizi de carbon (CO, CO2), hidrocarburi (HC), aldehide;
- compuşii azotului: oxizii de azot (NOx), amoniacul (NH3), diverşi nitraţi
(componenţi ai „smogului” fotochimic);
- ozonul (O3);
- substanţe radioactive;
- suspensii solide: cenuşă, funingine, gudroane.
Toate aceste categorii de poluanţi prezintă o variaţie a concentraţiei lor în timp şi
spaţiu, fiind mai frecvente în aerul de deasupra marilor aglomeraţii urbane şi
industriale.
Consecinţele climatice ale prezenţei surselor de poluare sunt:
- reducerea intensităţii radiaţiei solare;
- creşterea opacităţii atmosferei;
- intensificarea efectului de seră datorită absorbţiei radiaţiilor infraroşii;
- creşterea temperaturii aerului, îndeosebi în marile centre urbane;
- creşterea nebulozităţii;
- creşterea umezelii relative a aerului;
- amplificarea fenomenului de ceaţă;
- creşterea cantităţilor de precipitaţii datorită nucleelor de condensare sporite.