Regnul Afrotropical (Afrotropis)

Ocupă majoritatea suprafeței continentului Africa, cu excentia pustiului Sahara, extremitatea sud-
vestică a peninsulei Arabe, insulele Madagascar. Socotra, Sevchelles, Comore, Mascarene din
Oceanul Indian și Sf. Elena, Ascension- din Oceanul Atlantic.
Vegetația regnului se schimbă consecutiv de la ecuator spre nord si sud, de la păduri tropicale umede
sempervirescente, spre păduri tropicale caducifoliate, spre savane, semipustiuri şi pustiuri. Biota
regnului Afrotropical are legături strânse și destul de largi cu biota regnului Oriental. Conform
concepțiilor geologice contemporane, până la sfărșitul Mezozoicului, Madagascarul (parte
componentă a Africii), avea legături terestre cu India. Drept dovadă a acestor legături serveşte
arhipelagul Seychelles. Desprinderea Madagascarului de la Africa a avut loc mai târziu, în Eocen (38
mln.a.u.). Drept dovadă servesc insulele Comore, care formau o punte de legătură pe măsura
îndepărtării Madagascarului de la continentul Africa. În timp ce Indostanul deriva spre nord,
Madagascarul a rămas stabil față de Africa, astăzi aflându-se la 400 km de continent. Legăturile
biotice cu regnul Palearctic sunt mai slabe, cu toate că zona de tranziție dintre aceste regnuri este
destul de întinsă. Flora tropicală africană (cu cca. 12000 specii) are legături și cu regnul Neotropical
prin intermediul unor genuri (Carica, Copaifera, Chrysobalanus icaco, epifitul Rhipsalis).
Conform concepțiilor contemporane geotectonice, partea de Sud a Africii a avut legături continentale
cu America de Sud până în Cretacic (135-65 mln.a.u.), jar cu Antarctica până în Terțiar (7-2,5
mln.a.u.). Aceste legături sunt păstrate parțial, chiar și după deplasarea continentelor, prin
intermediul arhipelagurilor de insule, asigurând schimbul dintre cele mai mobile elemente biotice.
Prezența legăturilor vechi dintre bioții regiunii Sud -Africane cu regnul Australasiatic, sunt
demonstrate prin feriga arboricolă Todea Barbara care se întâlnește atât în sudul Africii, cât și în
Australia de Est și Noua Zeelandă.
Regnul Afrotropical este divizat în 5 regiuni biotice: Etiopiană, Congoleză, Malgasă, Sud-Africană,
Atlantică.

Flora Regnului Afrotropical se caracterizează pentr-un endemism foarte înalt şi o diversitate

specifică destul de bogată. În limitele regnului se întâlnește un ordin şi 20 familii endemice de plante
(4- în regiunea Congoleză, 7- în Sud African și 9 - în cea Malgaşâ).
Pentru: Regiunea Congoleza, ce cuprinde pădurile tropicale și ecuatoriale umede sempervirescente
din bazinele fluviilor Niger și Zair sunt caracteristice 4 familii endemice de plante. Reprezentanții
familiei. Dioncophyllaceae cresc în Sierra Leone și Cote D"Ivooire, două genuri fiind prezente prin
tufari-liane cu lungimea de până la 40 m. Familia Medusandraceae include 2 genuri de arbori nu prea
înalți, până la 12 m. Alte două familii endemice sunt Pentadiplandraceae și Scytopetalaceae.
Endemice sunt 28 din 30 specii de palmieri Raphia (2 specii în Madagascar) populând sectoarele cu
umiditate sporită, inundate, înmlăştinite, etc. Arborii ating inălțimea tulpinei 9-12 m, iar frunzele pot
avea până la 15- 20 m lungime, inflorescențele până la 4-5 m in diametru. După fructificare plantele
mor. Frunzele bogate în fibre rezistente sunt utilizate la confecționarea țesăturilor, iar din
inflorescențe și tulpinile unor specii (R. vinifera) băştinaşii capătă un suc, folosit la prepararea
vinului. Este endemic și palmierul de ulei (Elacis guineensis), arbore de cca, 20-30 m înăltime
(frunzele -7 m), ce formează fructe compuse cu masa de 25-50 kg. Pericarpul fructelor conține cca.
70% ulei tehnic, iar semințele cca. 26% ulei alimentar. Din sucul colectat se poate pregăti vin de
palmier. Regiunea Congoleză include 2 specii endemice de arbori de cafea-arborele de cafea
congolez (Coffea canephora), folosit preponderent pentru producerea de cafea -nes, și arborele de
cafea liberic (C. liberica). In bazinul fluviului Zair este întâlnită și unica specie africană de cactuși -
Rhipsalis baccifera, ce confirmă legăturile regnului Afrotropical cu cel Neotropical.
Regiunea Etiopiană ocupă mai mult de jumătate din toată suprafața regnului, caracterizăndu-se,
îndeosebi, prin suprafețe imense ocupate de păduri sezoniere sempervirescente, păduri caducefoliate,
tufărişuri, semipustiuri etc., dar locul de frunte revenind savanelor. Din punct de vedere fizico-
geografic acest teritoriu reprezintă un podiş gigantic presărat de numeroși munți înalți. Un endemism
înalt manifesta Insula Socotra -o familie - Dirachmaceae cu un singur gen şi 25 specii. Aici este
endemic arborele de cartof sau de castraveți (Dendrosicyos socotranus) cu lăstari suculenți şi flori
roze, asemänător baobabilor. Are fructe asemănătoare castraveților și bogate în amidon. În savanele
africane sunt frecvente multiple specii endemice de Acacia, cu toate că centrul diversității lor se află
în Australia. Destul de frecventi în această regiune sunt și arborii giganți de baobab digitat
(Adansonia digitata), alte 6 specii fiind răspândite în Madagascar, iar 2 specii în Australia. Uncle
exemplare de Adansonia digitata ating înălțimea de 20 m, iar diametrul de 4-10 m. Parenchimul
tulpinei unui astfel de arbore poate acumula până la 20 tapă. Vârsta lor poate atinge 4-5 mii de ani.
Fructele servesc hrană maimuțelor și pot fi folosite la prepararea băuturilor răcoritoare. Litoralul
peninsulei Arabe (sectoarele de Vest) este populat de specia endemică de arbore de cafea arab
(Coffea arabica). În Africa centrală crește injirul biblic (Ficus sycomorus)- endemic cu lemn dur și
fructe compuse dulci. În Kenia și insula Socotra crește Adenium obesum - tufar cu flori roze-albe,
tulpina îngroșată-bulbiferă, iar latexul este utilizat pentru otrăvit virful săgeților.
Flora regiunii Atlantice poartă un caracter insular şi numără 5 genuri endemice de plante. Dintre cele
90 specii de plante de pe insula Sf. Elena, 75 sunt endemice.
Regiunea Sud-Africană, numita descor și a Capului, ocupă extremitatea sudică a Africii, cu relief de
podişuri, dealuri şi munți cutați. Munții Scorpiei ating 2000-3000m, sunt formați din mai multe şiruri
paralele despărțite prin depresiuni longitudinale. La nord acești munți se mărginesc cu deşertul
Karroo superior, la vest cu deşertul Namib, iar la est cu litoralul deluros.
Clima este subtropicală (de tip mediteranean), cu veri călduroase și uscate, și ieni reci, ploioase.
Regiunile aride (Kalahari, Namib, Karroo) au amplitude termice foarte mari (aproximativ 40°C).
larna temperatura scade sub O°C, provocând înghețuri îndelungate. Suma anuală a precipitațiilor în
aceste regiuni variază între 200-350 mm, ceea ce este insuficient pentru majoritatea plantelor, fără ca
ultimele sa posede anumite adaptări. Vegetația regiunii Sud- Africane diferă mult, de la savane,
semipustiuri și pustiuri întinse, spre puține păduri subtropicale umede, de la poalele munților, până la
păduri subtropicale sclerofite din sudul regiunii.
Flora include un ordin monotipic endemic- Welwitschiales cu familia Welwitschiaceae şi specia
Welwitschia mirabilis. Este o plantă coniferă din clasa Gnetopsida, cu înălțimea și diametrul de circa
1 m, purtând 2 frunze liniare de 2-8 m lungime și până la 1,8 m lățime. Frunzele dispuse opus cresc
toată viața (sute sau chiar până la 2000 ani la uncle exemplare). Din cele 7 familii endemice pot fi
menționate următoarele: Grubbiaceae, Bruniaceae. Penaeaceae, Greviaceae, Roridulaceae ctc.
Ultima familie este reprezentată prin 2 specii de tufari nu prea înalti (Roridula dentata şi R.
gorgonias), cu excrescențe lipicioase pe marginea frunzelor de care se linesc insectele. Unii savanti
le consideră plante insectivore. Familia Bruniaceae cuprinde cca. 70 speci de tufari mici si
semiarbusti, familia Penaeaceae - vre-o 20 specii de tufari mici ericaciformi,
În regiunea Sud-Africană se află centrele diversitătii specijilor multor familii de plante, ceea ce
demonstrează arhaicitatea florei sau marchiază legăturile regiunii cu alți bioți. O deosebită varietate
ating aici speciile familiei Aizoaceae - suculenti foliari, cunoscuti sub denumirea de "pietre vii". Din
cele 2500 specii, majoritatea cresc în sectoarele aride din Africa de Sud, celelalte ocupă sectoare
vecine regiunii, sau pătrund în Australia și America. Dintre cele mai numeroase genuri pot fi
menționate - Mesembryanthemum (cca. 300 specii), Cheiridopsis, Pleiospilos, Lithops, ultimul având
frunzele foarte asemănătoare unor pietre. Aici este centrul diversității familiei Asclepiadaceae,
reprezentanți mai însemnați ai căreea sunt suculentele genurilor Stapelia, Carallumna și Huernia,
epifitele Dischidia – cu frunze modificate în cupe acumulatoare de apă și humus, și Leptadenia -
tufari aproape lipsiți de frunze.
Familia Proteaceae, cu centrul diversitătii de bază în Australia, are aici al doilea centru, numărând 14
genuri endemice, printre care și Protea (130 specii), Leucodendron (70 specii), printre care și
arborele de argint (L. argenteum) și Leucospermum (40 specii). Asemănătoare este și soarta unui
număr și mai mare de genuri şi specii a familiei Restionaceae. Remarcabil este faptul, că centrul
diversității genului Erica (cca. 600 specii) este regiunea Sud-Africană, cu toate că familia Ericaceae,
probabil, e de origine holarctică și numai Erica arborea din munții Africii formează un punct de
legătură cu regiunea dată.
Dintre speciile endemice pot fi menționate două Cycadaceae-Encephalartos ferox și Stangeria
eriopus; arborele galben (Podocarpus Thunbergii), laurul (Ilex capensis), palmierul Phoenix
reclinata, liana Cissus capensis, harbuzul sălbatic (Citrullus vulgaris), uimitoarea plantă "piciorul
elefantului" (Testudinaria elephantipes) și faimoasa Strelitzia reginae.
Multe dintre plantele noastre de cameră sunt originare din regiunea Sud - Africană cum sunt muşcata
(Pelargonium) – cu frunze aproape rotunde și flori oranj - roşietice, Amaryllis - cu umbelă înaltă din
2- 4 flori divers colorate, calla (Zantedschia) - cu inflorescența spadice învelită de o bractee albă, etc.
O diversitate specifică maximală o ating în regiunea Sud -Africană genurile cruciulița (Senecio),
iarba grasă (Crassula) și liliaceele Aloe, Gasteria, Howorthia.
Regiunea Malgaşă include insula Madagascar, separată de Africa încă la începutul perioadei
Cretacice, precum și o serie de alte insule mai mici componente ale arhipelagurilor Seychelles, din
nord-est, Comore, din nord-vest și Mascarene, din sud-est. Sectoarele de Est ale Madagascarului sunt
acoperite de păduri tropicale umede, mărginite la vest de păduri tropicale caducifoliate, păduri
subtropicale umede și savane, iar în sectoarele sudice-tufărişuri xerofile și semipustiuri.
Dintre reprezentanții diferitor taxoni, ce trăiesc în regiunea Malgaşă, unele - sunt relicte ale
grupurilor de organisme larg răspândite în trecut, altele - moştenire a legăturilor mai noi cu regiunile
Etiopiană și cea Indiană (din regnul Oriental), care au existat până în perioada Cuaternară (cca. 2,5
mln.a.u.). După cum confirmă zoologul american W.H. Amos (1987): "pe parcursul secolelor
landşaftul Madagascarului s- a schimbat, dar și astăzi insula prezintă un microscop (ecosistem) al
raioanelor alpine, pădurilor montane reci, junglelor umede, savanelor și pustiurilor - a celor mai
diverse biotopuri, în care viața işi execută admirabilul spectacol al evoluției".
Flora Madagascarului este foarte specifică și se caracterizează printr-un endemism destul de înalt (nu
în zădar fitogeografii consideră Madagascarul drept regn biogeografic). Conforrm datelor savantului
englez B. Groombridge (1992) flora Madagascarului numără aproximativ 10000 specii dintre care
circa 8000 sunt endemice (80%). În păduri se află un număr mare de specii de arbori neobişnuiți
nestudiați încă definitiv. Bogăția în endemisme denotă vechea izolare a insulei de continentul Africa.
Prezența în sectoarele de vest ale insulei a multor specii de plante estafricane, aşa ca palmierii
Raphia și Hyphaene, diferitor Papilionaceae, Euphorbiaceae și a baobabului Adansonia
madagascariensis, ne demonstrează legăturile străvechi cu Africa. Pe de altă parte, în sectoarcle de
est ale insulei sunt răspândite pădurile umede, în care se evidențiază familii și genuri de plante
apropiate celor din India și Malaysia, aşa ca Asteraceae, Papilionaceae, ferigile (Polypodiophyta) și
genul palmierilor Areca. Tot aici întilnim Nepenthes madacascariensis.
Actualmente pentru flora regiunei Malgaşe sunt stabilite 9 familii endemice de plante. Printre cele
mai cunoscute sunt familiile: Didieraceae - cu 4 genuri și 11 specii de arbori și tufari dioici,
asemănători cactuşilor și care au frunzele caduce în perioada de secetă; Didymelaceae – cu 1 gen și 2
specii de arbori veşnic verzi de cca. 12-15 m; Melanophyllaceae, Medusagynaceae cu 1 gen
monotipic întâlnit în arhipelagul Seychelles, Sarcolaenaceae, Rhopalocarpaceae, Asteropliaceae.
O diversitate bogată de specii ating așa familii de plante, ca Orchidaceae, Asteracege si
Euphorbiaceae, prin care flora Madagascarului și se deosebeşte esențial de cea Africană. Cea mai
numeroasă în specii este familia Orchidaceae (peste 900). Deosebit de interesantă este orhidea
endemica epifită Angraecum sesquipedale, florile căreia ating în diametru 25 cm, iar lungimea
pintenului – 30 cm.
Foarte bogată este familia palmierilor (Palmaceae). Pe insulele arhipelagului Seychelles se întâlnese
5 specii endemice, printre care și renumitul palmier marin sau de Seychelles (Lodoicea
seychellarum)- arbore de cca. 30 m înălțime și care formează cele mai mari fructe dintre plantele
lemnoase (dian cm şi masa – 30 kg). Aceste nuci - gemeni (concrescute câte două) acoperite de
mezocarp, pot pluti timn îndelungat în apele oceanice, dar nimerind pe uscat elenu mai sunt viabile.
Pe insulele Mascarene endemici sunt palmierii butelie Hyophorbe lagenicaulis și H. amaricaulis,
tulpinele cărora sunt îngroşate sub formă de butelie. Flora insulelor Mascarene cuprinde multe specii
de orhidee și ferigi tropicale, frecvente în pădurile umede sau pe versanții munților insulari.
Deosebite sunt ferigile arborescente ale genului Cyathea (fam. Cyatheaceae), care pot atinge până la
20 m înălțime, purtând în vârful tulpinei o coroană de frunze (diametrul - 50 mari.
Madagascarul demonstrează legături floristice și cu îndepărtata Americă de Sud prin disjuncția
arealului genului Ravenala, cu cele 2 specii de ierburi gigante: arborele călătorilor de Madagascar
(R. madagascariensis) și arborele călătorilor de Guyana (R. guyanensis). Ambele specii fac parte din
familia Musaceae (Strelitziaceae). R. madagascariensis poate atinge 3-6 (uneori 15) m înălțime, iar
frunzele mari dispuse în evantai, acumulează rezerve suficiente de apă și lichid eliminat de plantă în
adânciturile de la baza pețiolurilor. Specia americană (Ravenala sau Phenakospermum guyanensis)
are tulpina foarte scurtă și crește în Guyana şi Brazilia de Nord. Din familia Pandanaceae se
evidențiază specia endemică Pandanus edulis, ce dă fibre textile și fructe oranje comestibile.
Prin genuri monotipice commersonii (fam. Cupressaceae). Un aborigen incontestabil al insulelor
Seychelles și Mascarene este Casuarina equisetifolia, pe când celelalte, cca. 60 specii ale genului
respectiv, sunt specifice regnului Australasiatic (confirmare a legăturilor Gondwanice). Specifici sunt
arborii genului Pachypodium.
O enigmă complicată a fitogeograiei o constituie și unele genuri de origine holarctică, frecvente în
munții Madagascarului, aşa ca: salcia (Salix), ochiul broaştei (Ranunculus), toporașul (Viola),
pipirigul (Juncus effusus), brădișorul (Lycopodium clavatum), feriga de câmp (Pteris aquilina) etc.
Fauna Regnului Afrotropical este foarte bogată și variată, cuprinzând o abundență de mamifere
ierbivore mari, legate de imensele savane africane, precum și multiple răpitoare de talie mare -
reptile, păsări, mamifere. Legăturile faunistice cu regnul Oriental sunt confirmate prin posesia în
comun a 8 famili de animale, dar spre deosebire de acesta, regnul Afrotropical are în plus 6 ordine și
21 familii endemice (dintre ele - 13 familii de păsări).
Regiunile Congoleză și Etiopiană includ două ordine endemice de pești de apă dulce: ord.
Mormyriformes – cu 110 specii de peşti osoși, ce au lungimea corpului de la 8 până la 150 cm, dar
specific fiind rostrul alungit sub formă de trompă; ord. Polypteriformes – cu 2 genuri şi 11 specii de
sturioni cartilaginoși, la care înotătoarea dorsală e constituită din multiple înotători mai mici.
Prezente în cele 2 regiuni continentale sunt și un șir de familii subendemice de pești, deoarece unele
specii ating delta Nilului, pătrunzând în regnul Palearctic. Legaturi strânse cu regnul Neotropical o
demonstrează abundența reprezentantilor familiilor comune Cichlidae, Notopteridae - somnii
electrici africani înrudiți cu cei Sud- Americani, Characinidae - cu vre-o 100 specii în râul Congo. O
pecie cunoscută acvariumiştilor este congo (Micralestes interruptus) de vre-o 8 cm lungime și divers
colorată.
Omitofauna etiopian-congoleză include două ordine endemice: ord. Struthioniformes -cu singura
specie struțul african (Struthio camelus), care atinge înălțimea 2,6 m, masa 136 kg și poate dezvolta o
viteză de cca. 50 km/oră; ord. Coliiformes (păsările-șoareci) – cu unicul gen. Coliius, ce cuprinde 6
specii de păsări mici, cu penaj zbârlit pe cap, coadă lungă și cioc scurt. Din cele peste 70 familii de
păsări întâlnite în regnul Afrotropical, majoritatea sunt comune și pentruregnele Oriental și
Palearctic. Totuş 13 familii sunt endemice, iar 1500 specii neindentificate (M. Zunino, A. Zullini,
1995). Pot fi menționate familia Balaenocipitidae, cu unica specie stârcul Abu-Marakub
(Balaeniceps rex) -păsări înalte (cca. 105 cm), cu cioc masiv, care se hrănesc în nămol; familia
Sagittaridae, cu unica specie pasărea secretar (Sagittarius serpentarius) – are un moț de pene lungi la
ceafă și preferă ca hrană şerpii; familia Musophagidae, cu 5 genuri și 18 specii de păsări cuculiforme,
preponderent cu moț din pene aprins colorate.
Regnul Afrotropical este centrul diversitătii, ș probabil anaritici păsărilor - rinocer (Bucerotidae),
tesătorilor (Ploceidae), nectaridelor (Nectariniidae) și indicatoridelor (Indicatoridae). Dintre genuri
și specii endemice amintim: marabu (Leptoptilos crumeniferus), ibis (Ibis ibis), flamingul african
(Phoenicopterus minor), papagalul jaco (Psittacus erithacus), toco (Lophoceros) ş.a.
O originalitate și bogăție splendită este caracteristică faunei mamiferelor regnului Afrotropical.
Pentru regiunile Etiopiană și Sud-Africana este comun ordinul endemic Tubulidentata cu genul
monotipic Orycteropus afer numit porc fumicar, adaptat la nutriția preferențială cu termite și furnici.
Au dinții constituiți din multiple tubuşoare închise numai în partea de sus. Sunt animale noctume,
ziua odihnindu-se în vizuini de 1,2-1,5 m adâncime.
Ordinul damanilor (Hyracoidea) este subendemic regnului dat (pătrund și în Asia Mică). Unica
familie - Procaviidae include 3 genuri de animale asemănătoare morfologic rozătoarelor, dar
filogenetic, probabil, mai apropiate elefanților (Proboscidea). Trăiesc solitar, prin păduri
(Dendrohyrax) sau în turme montane (Heterohyrax), iar genul Procavia preferă savanele Sud-
Africane.
Familia endemică Anomaluridae cuprinde 3 genurisi 7 specii de veverițe zburătoare cu coada
tepoasă, frecvente în regiunile Congoleză și Etiopică. Majoritatea speciilor au cute pieloase laterale,
ce le ajută la planarea nocturnă de pe un arbore pe altul, Se deosebesc de veverițele zburătoare
propriu zise prin lipsa de peri în partea bazală a cozii, dar acoperită de solzi comosi, ce-i ajută să se
cațăre pe arbori.
Familia subendenică Macroscelididae cuprinde 4 genuri si 15 specii de mamifere insectivore
asemănătoare icpuraşilor săritori. Populează toate cele 3 regiuni continentale -Congoleza, Etiopiană,
Sud-Africană. Endemic este genul Potamogale (chitcani - vidre) cu specia P. velox, frecventă în
regiunea Congoleză. Zebrele includ 2 specii endemice - Equus grevyi şi E. burchelli.
Paricopitatele (Artiodactyla) sunt pe larg răspândite în regnul Afrotropical, cu excepția cerbilor
(Cervidae) și cămilelor (Camelidae). Familia Hippopotamidae cuprinde 2 genuri cu 2 specii de
animale greoae, ce au pielea nudă și bot foarte mare. Hipopotamul obişnuit (Hippopotamus
amphibius), comun pentru toate regiunile continentale dar cu preferință în Africa centrală, este imens
după masă ( 2,0- 3,2 t), lungime (4-5 m) și înălțime (1,4-1,65 m). Ziua preferă apele râurilor, iar
noaptea pleacă în căutarea hranei. Hipopotamul pitic (Choeropsis liberiensis) este de numai 250-275
kg și preferă pădurile umede și mlaştinile. Cu toate că hipopotamii (grec. hippopotamus – cal de râu)
sunt ocrotiți de lege, braconierii ii vânează pentru carne și piele.
Familia Giraffidae, de asemenea endemică, este concentrată în regiunea Etiopiană. Include 2 genuri
cu 2 specii: jirafa (Giraffa camelopardalis) ce poate atinge înălțimea de 4,5-5,8 m la o greutate a
corpului de 500-750 kg. Specia Okapia johnstoni are numai cca. 250 kg, deosebindu-se și prin nişte
dungi transfersale pe picioare și crupă, restul corpului având o nuanță brună-castanie monotonă.
Trăiește în pădurile umede.
În regnul Afrotropical se află și centrul diversității reprezentanților familiei bovinelor (Bovidae sau
Cavicornia), cu uncle subfamilii și genuri endemice: antilopele-ducheri (Cephalophinae), antilopele-
pitice (Neotraginae), antilopele de pădure (Tragelaphinae), gazelele (Gazellinae), Oryx, Kobus etc.
Ordinul Proboscidea e reprezentat printr-o singură specie endemică -elefantul african (Loxodonta
africana) frecvent în regiunile Etiopiană și Congoleză. Arealul elefantului african se micşorează
continuu din cauza distrugerii biotopului preferat și ca rezultat al braconajului. Din cauza colților
masivi(2,0-4,0 m lungime și 70-117 kg), după datele UICN (Uniunea Internațională de Conservare a
Naturii), aproximativ 70 000 animale sunt decimate anual. Numărul elefanților africani a scăzut în
perioada dintre 1980 și până în 1987 de la 1 200 000 indivizi până la aproape 700 000.
Din cele 5 specii de rinoceri actuali - 3 sunt endemice pentru regnul Oriental, iar 2 pentru regnul
Afrotropical: rinocerul alb (Ceratotherium simum), cu două coarne pe bot și masa corpului de până la
3,6 t, și rinocerul negru (Diceros bicornis), care poate avea 2 (uneori 3 sau 5) coarne pe bot și masa
corpului de până la 1,8 t.
Interesantă este răspândirea lamantinilor (Trichechidae)-mamifere acvatice din ordinul Sirenia cu
lungimea corpului de până la 4.0 m, iar masa – 400 kg. O specie (Trichechus senegalensis) populează
apele râurilor Africii, a doua specie (T. manatus) – bazinul Caraib și litoralul Americii de Nord, iar a
treia specie (T. inunguis) - bazinul râului Amazon și Orinoco.
Dintre marea diversitate de animale răpitoare (ordinul Carnivora) unele genuri sunt endemice. Aşa
sunt câinele - hienă (Lycaon pictus), hiena pătată (Crocuta crocuta), vidra congoleză (Paraonyx
congica), precum și unele Viverridae.
Ordinul primatelor (Primates), răspândite și în regnul Oriental, au un șir de genuri endemice regnului
Afrotropical. Dintre acestea fac parte: pavianul (Papio) care au corpul asemănător câinelui;
cercopitecul (Cercopithecus) –au coada deseori mai lungă decât corpul și mai sunt cunoscute ca
animale de laborator, maimuța-guiereză (Colobus), cu coada albă, pufoasă și blană prețioasă;
cimpanzeul (Pan), cu membrele anterioare lungi și blana neagră, gorila (Gorilla), cu corp masiv și
musculatură bine dezvoltată, iar dintre semimaimuțe (subordinul Prosimii) - machii - urechiati
(Galago), de dimensiuni mici (12-35 cm lungime) și cu coada mai lungă decât corpul.
Regiunea Sud-Africană dispune de o faună mai puțin specifică decât flora, îndeosebi vertebratele
terestre. Intradevăr, vertebratele deseori sunt reprezentate prin forme și grupuri subendemice,
deoarece, datorită mobilității lor, ele pot pătrunde și în afara hotarelor regiunii date. İnsă
nevertebratele, mai ales au un număr mare de forme endemice, o bună parte din ele demonstrând
legăturile străvechi clasa moluştelor de form |şi antiboreale cu regnurile Neotropical și Australasiatic.
Spre exemplu, genul Rhytida gastropode (Gastropoda), este comun teritoriilor sudice - regiunea Sud-
Africană, Australia și Noua Zeelandă, iar familia Acavidae- și pentru Neotropical și Australasiatic.
Din clasa Arachnida în regiunea Sud-Africană se întâlnesc 2 familii endemice de solifugi (Solifugae):
familia solifugilor săpători (Hexisopodidae), ce trăiesc în sol, sunt înarmați cu chelicere puternice și
picioare scurte turtite (Chelipus macronyx); familia Anopsobiinae, cu una din specii viu colorate
scolopendra albastră (Rhytida afra).
Un endemism înalt il au insectele, mai ales carabidele (Carabidae), gândacii negri (Tenebrionidae)
mbarii (Curculionidae). Locurile uscate pictroase sunt populate de lăcuste mici şi groase, ce imită și
tro prin culoarea sa și forma corpului pietrele mici sau plantele suculente din familia Aizoaceae.
Dintre genurile endemice putem nota Methone și Batrachotettix.
Dintre peştii de apă dulce sunt caracteristice unele specii ale genului Galaxias (familia Galaxiidae),
comune totodată și pentru America de Sud și Australia.
Fauna vertebratelor terestre este mai tânără șşi a fost influențată destul de pronunțat de cea
Afrotropicală, de aceea endemismul nu depășește nivelul genurilor, speciilor și subspeciilor. In
sectoarele aride pot fi întâlnite specii endemice de broaște țestoase de dimensiuni mici (10-12 cm):
broasca țestoasă oculiferă (Testudo oculifera) și broasca țestoasă cucuiată (T. tentoria). În aceleași
condiții aride se întâlnesc două ă genuri subendemice de șopârle solzoase: Gerrhosaurus și
Tetradactylus, care ating până la 50 cm membre putemice penta-, sau uneori tetradactile. lungime și
au member puternice penta-, sau uneori tetradactile.
Dintre multiplele forme terestre de şecrpi sud-africani, sunt endemice speciile de: vipera pitică (Bitis
peringulyi) si și vipera cornută (B. cornuta).
Mamiferele au un şir de specii și genuri strâns legate prin răspândirea lor de regiunea Sud-Africană.
kemplu, familia cârtițelor aurii (Chrysochloridae), endemică regnului Afrotropical, are centrul
diversității specifice în regiunea Sud-Africană; cle au botul bont (aproape unicul caz pentru
insectivare) și blana de un luciu metalic auriu.
Animalele răpitoare sunt reprezentate prin specii subendemice regiunii date, ca suricata (Suricata
tetradactyla), din familia Viverridae. Pentru faptul că aceste animale mici (35 cm lungime) s-au
obişnuit să stea în pozitie verticală lângă vizuină, ele au fost numite "oameni de pământ". Din familia
hienelor (Hyaenidae), ce include numai 4 specii, endemice pentru regiunea Sud-Africană sunt lupul
de pământ (Proteles cristatus) și hiena brună (Hyaena brunnea) cu o coamă lungă și aspră pe spate.
Familia canidelor (Canidae) e reprezentată de vulpea urechiată (Otocyon megalotis), cu urechile de
cca. 13 cm lungime.
Ordinul imparicopitatelor (Perissodactyla) până nu demult avea răspândită în această regiune o
specie deosebită de zebre - zebra cuaga (Equus quagga), nimicită complet către anii 80 ai sec. XX.
Într- un număr redus se mai întâlnește și specia endemică zebra de munte (E. zebra), iar obişnuită
este zebra de savană (E. burchelli).
Paricopitatele (Artiodactyla) sunt reprezentate de un șir de imigranți târzii la nivel de specii și
subspecii, dintre care în regiunca dată e concentrată specia Antidorcas marsupialis, numită antilopa
săritoare, deoarece poate sări până la 3,5 m înălțime și 15 m lungime.
Ornitofauna se remarcă prin păsările-esătoare sud-africane (Ploceus capensis), dropia uriaşă
(Choriotis kori), nectarina cu coadă lungă (Promerops caffer) ş.a.
Regiunea Malgaşă posedă o faună veche, tipic insulară, care își are originea în fauna veche a Africii.
Conform datelor contemporane, regiunea Malgașă dispune de 1 ordin și 11 familii endemice de
animale. Familia endemică a reptilelor fosile Bolyeridae, cuprinde 2 specii de şerpi mici de pe insula
Raund de lângă Mauriciu. În regiunea Malgașă lipsesc complet şerpii veninoși și pitonii, dar se
întâlnesc reprezentanții originali ai familiei pseudopodelor (Boidae), asemănători şerpilor boa din
America de Sud. Acestea sunt genurile monotipice endemice-şarpele-boa de madagascar
(Acrantophis madagascariensis) și şarpele- boa arboricol (Sanzinia madagascariensis), primul de
vreo 3 m lungime. Familia geconilor (Gekkonidae) include genul endemic Uroplates cu 6 specii și
genul subendemic al geconilor de zi -Phelsuma. Destul de original sunt subliniate legăturile dintre
Madagascar și regnul Neotropical prin intermediul familiei Iguanidae. Din cele cca. 700 specii ce
trăiesc în Neotropic si pătrund în Palearctis și Antarctis, în Africa iguanele lipsesc, pe când în
regiunea Malgaşa se întâlnesc 2 genuri endemice – Chalarodon și Hoplurus. Pe de altă parte,
prezența în Madagascar a broaștelor genului Rhacophorus, ce lipsesc în Africa, subliniază legăturile
cu regnul Oriental. Familia broaștelor testoase de uscat, specifica Africii are în Madagascar unele
specii endemice: broasca țestoasă păiangen (Pyxis arachnoides), cu lungimea corpului de numai până
la 10 cm; broasca-testoasă radiată (Testudo radiata), și broasca țestoasă gigantă (T. gigantea), de
până la 123 cm lungime și care sa păstrat numai pe insula Aldabra. În Madagascar e răspândit şi
crocodilul de Nil (Crocodylus niloticus), care atinge aici dimensiuni foarte mari.
Foarte originală este ornitofauna Madagascarului, incluzând 1 ordin și 5 familii endemice. In primul
rând este vorba de ordinul Aepyornithiformes, dispărute aproximativ 150 ani în urmă. Cele 2 genuri
(Aepyornis și Mellerornis) numărau 9 specii, printre care și cea mai mare – Aepyornis maximus cu
inältimea de 3 m și masa de cca. 500 kg, ouāle cărora atingeau 34 cm lungime și volumul de 121.
Familiile endemice de păsări sunt familia dronților (Raphidae) cu 3 specii ce se întâlneau acum 200-
300 ani în pădurile Mascarene și aveau masa de până la 20 kg; Mesitornithidae – cu 2 genuri şi 3
specii de păsări nezburătoare foarte rar întâlnite în savană; Philepittidae - cu 2 genuri și 4 specii
foarte rare; Hyposittidae - cu o singură specie și Vangidae - cu 12 specii de sfrâncioci-albaştri, ce au
ciocul diferit adaptat pentru a folosi hrana. Endemismul destul de înalt al păsărilor la nivel de gen se
explica prin caracterul insular al regiunii. Aceasta este și cauza lipsei unor familii destul de
răspândite, ca Paridae, Laniidae, Emberizidae și Fringillidae.
E greu de a ne imagina un animal mai ciudat decât cameleonul. Regiunea Malgașă este centrul
diversității acestor reptile, începând cu reprezentanți de circa 5 cm lungime (Brookesia minima) și
până la cel mai mare - Chamaeleon oustaleti, ce atinge 60 cm lungime sau faimosul Ch. pardalis.
Fauna mamiferelor include 4 familii endemice de semimaimuțe (subordinul Prosimií). Familia
lemurienilor (Lemuridae), cu 4 genuri și 16 specii, reprezintă niște animale preponderent arboricole,
cu botul ascuțit și coada lungă. Mai cunoscut este lemurul catta (Lemur catta) cu coada întretăiată de
dungi negre transversale. Familia lemurienilor pitici (Cheirogaleidae) include 4 genuri, printre care și
specia lemurului şoarece (Microcebus murinus)-cel mai mic primat de pe Terra - 12,5 cm lungime,
iar masa ca. 50 g. Familia indridelor (Indridae), cu 3 genuri şi 4 specii, au dimensiuni mai mari, iar
specia babacota (Indri indri) are coada rudimentară și emite nişte urlete destul de puternice. O familie
endemică aparte (Daubentonidae) formează lemurianul noctum aye-aye (Daubentonia
madagascariensis), ce numără numai circa 50 indivizi asemănători morfologic cu veverițele. Trăiesc
în desişurile de bambus.
Dintre mamiferele insectivore o atenție deosebită o merită familia subendemică a tenrecilor
(Tenrecidae), cu 9 genuri şi 28 specii de tenreci, răspândiți numai în regiunea Malgașă și 2 genuri cu
3 specii de chițcani-vidre (Potamogale și Micropotamogale) enumerate deja pentru Africa. Tenrecii
sunt animale relicte, c populau în Miocen (perioada Terțiară) și continentul african. Uncle specii
sunt foarte unicale. Tenrecul ghimpos (Setifer setosus) e acoperit de ace groase și scurte şi, în caz de
pericol, se face ghem ca și ariciul. Tenrecul vărgat (Hemicentetes semispinosus) are dungi
longitudinale alcătuite din ace capabile de ași desprinde vârfurile, aruncându-le spre victimă.
Abundente în regiunea Malgaşă sunt și chiropterele, incluzând și o familie endemică – Myzopodidae,
cu unica specie – Myzopoda auritica. Rudele apropiate ale acestui animal original, cu ventuze pe
aripi și pe tälpile membrelor posterioare, trăiesc în America Centrală și în nordul Americii de Sud.
Animale rozătoare (Rodentia) sunt reprezentate prin subfamilia endemică a hârciogilor
madagascarieni (Nesomyinae), totodată lipsind șoarecii (Muridae). Numai o singură specie de
copitate, comună și pentru Africa, se întâlneşte în regiunea Malgaşă – porcul cu urechi-pensulă
(Potamochoerus porcus), care, probabil, a fost aclimatizat aici de către om. In Pliocen (perioadă
Terțiară) –aici se întâlnea hipopotamul pitic (Choeropsis liberiensis), specific astăzi pentru Africa.
Răpitoarele (Carnivora) sunt reprezentate numai de specii și genuri ale familiei Viverridae. Dintre
acestea fac parte 2 subfamilii endemice monotipice: Galidinae, cu speicia de mungo madagascarieni
(Galidia elegans), asemănător cu o vulpe, la care coada are nişte inele de culoare brună-închisă;
Cryptoproctinae, cu unica specie – dihorele-fosă (Cryptoprocta ferox), animal asemănător cu puma,
atinge lungimea de 1,5 m (inclusiv coada cca. 70 cm), are ghiare retractile și vibrize foarte lungi. Este
cel mai mare răpitor al pădurilor madagascariene. Dintre genurile endemice fac parte fanaloca (Fossa
fossa),falanucul (Eupleres major) - frecvente în pădurile umede și 4 specii de mungo Galidictis
fasciata, G. striata, Mungotictis decemlineata, Salanoia concolor.
În ansamblu, regiunea Malgaşă este destul de omogenă în repartizarea faunei, cu toate că o bupă
parte din specii şi chiar genuri sunt specifice sau numai Insulei Madagascar, sau unuia din
arhipelagurile regiunii.
Regnul Afrotropical, în ansamblu, este centrul diversității termitelor (Isoptera), deoarece dintre 2000
specii cunoscute în fauna mondială, în acest regn se întâlnesc cca. 700 specii. Broaştele adevărate
(Ranidae) au centrul diversității în Africa tropicală, printre care și cel mai mare reprezentant al
familiei broasca goliaf (Rana goliath) cu lungimea corpului de până la 25 cm, iar masa - 3,3 kg.
In regnul Afrotropical se află și centrul diversității broaștelor țestoase de uscat (Testudinidae), unele
genuri fiind endemice. În Africa centrală se află centrul de origine al familiei Viperidae, întâlnindu-se
și cele mai primitive forme (genul Causus). Endemice sunt 3 specii de crocodil: de Nil (Crocodylus
niloticus); cu rostrul îngust (C. cataphractus) și cel negru (Osteolaemus tetraspis). Ordinul
pangolinilor (Pholidota) confirmă legăturile dintre fauna regnelor Afrotropical și Oriental, deoarece
din cele 7 specii ale genului Manis, 4 specii sunt răspândite în Africa, iar 3 specii în India și
Indochina.
Aşa dar biofilota regnului Afrotropical se caracterizează printr-o serie întreagă de ordine și familii
endemice, totodată un endimism mai pronunțat având regiunile Congoleză și Malgaşă. Legăturile
cele mai ample și tinere sunt cu bioții regnurilor Oriental și Palearctic, pe când mai constrânse, dar
mai străvechi sunt cu biota regnului Neotropical.