Unitatea de învățare 4 - 2 ore

MODELE TEORETICE ŞI CONCRETE ALE ECONOMIEI DE PIAŢĂ.

Introducere:

În continuare am prezentat caracteristicile comune economiilor de piaţă

moderne, iar în final am descris cele două mari modele (neoamerican şi renan) care s-
au diferenţiat în sistemul capitalist, având la bază sisteme de valori opuse în ceea ce
priveşte poziţia persoanei în întreprindere (instituţie), locul pieţei în societate şi rolul
pe care trebuie să-l joace ordinea legală în economia internaţională.

Obiective:

• Furnizarea principalelor elemente pe baza cărora se poate angaja dialogul pertinent

privind cele două mari modele (neoamerican şi renan) care s-au diferenţiat în sistemul
capitalist, având la bază sisteme de valori opuse;
• Dezvoltarea aptitudinilor de a selecta elementele fundamentale pentru a evalua
economia cu piaţă concurenţială în România;
• Să ofere studenţilor elementele necesare pentru evaluarea economiilor contemporane
din punctul de vedere al nivelului de dezvoltare, potenţialului (forţei) economice şi
structurilor economice.

Cuprins:

3. Modele teoretice şi concrete ale economiei de piaţă

Deşi s-au emis numeroase puncte de vedere1* se poate aprecia că delimitări

tranşante între tipuri concrete de economie de piaţă sunt greu de realizat.
Un punct de vedere amplu şi argumentat apreciază că în sistemul capitalist s-au
diferenţiat două mari modele: modelul neoamerican şi cel renan. Primul ar fi specific

* 1
Din multitudinea opiniilor exprimate putem exemplifica: economia de piaţă clasică şi neoclasică în care libertatea
economică este practic nelimitată, întreaga economie funcţionând după regulile legii cererii şi ofertei; economia de
piaţă cu libertate economică manipulată indirect de către guvern prin politica monetară şi fiscală, aşa cum a fost
concepută de către J. K. Keynes şi adepţii săi; economie de piaţă în care libertatea economică este restrânsă, iar
intervenţia statului se face direct, prin reglementări obligatorii. După alte păreri se pot identifica: tipul anglo - saxon,
tipul vest - european, economia socială de piaţă, tipul nordic, economia paternalistă, economia de piaţă puternic
orientată spre exterior.
pentru S.U.A., Marea Britanie, Australia, Noua Zeelandă, noile ţări industrializate din
Asia etc. Cel de-al doilea îşi are nucleul în sistemul economiei de piaţă din Germania,
dar se regăseşte în trăsăturile sale fundamentale şi în Elveţia, Olanda, Suedia şi
celelalte ţări nordice, în Japonia şi Austria.

Test de autoevaluare 1.
Care sunt cele două mari modele care s-au diferențiat în sistemul capitalist și
căror țări sunt specifice?

Se apreciază că ambele modele sunt emanaţie a sistemului capitalist şi a

liberalismului, dar au la bază sisteme de valori opuse în ceea ce priveşte poziţia
persoanei în întreprindere (instituţie), locul pieţei în societate şi rolul pe care trebuie
să-l joace ordinea legală în economia internaţională.
Unele trăsături ale modelului (tipului) neoamerican le vom prezenta în continuare.
Sectorul public care produce bunuri economice noncomerciale este neglijabil şi are
tendinţa de reducere; piaţa are rolul determinant în circulaţia bunurilor de la
producător la consumator, majoritatea schimburilor derulându-se după criteriile pieţei;
baza politicii economice o constituie stimularea ofertei, iar în deciziile adoptate
prevalează reuşita individuală şi maximizarea profitului (financiar) imediat (pe termen
scurt); preţurile bunurilor economice (inclusiv salariile) depind în măsură determinantă
de condiţiile aleatorii ale pieţei; fiscalitate redusă, iar implicarea directă a statului în
activitatea economică este neglijabilă (cel puţin în ceea ce priveşte administraţia
centrală); întreprinderea, ca centru al deciziilor economice, este considerată bun
comercial ca oricare altul; piaţa financiară şi, în primul rând, bursa are rolul decisiv de
barometru al activităţii economice în raport cu alte forme de piaţă; mobilitate ridicată
şi în timp scurt în ierarhia economico - socială; clasă mijlocie (familii care deţin
venituri aflate în jurul mediei sociale) relativ redusă (50% în S.U.A.); un sistem de
învăţământ elitist, care tinde să funcţioneze după regulile pieţei; politici economice şi
sistem de valori care încurajează consumul; grad redus de securitate economică faţă de
riscuri (şomaj, boală, sărăcie), problema protecţiei fiind o chestiune individuală sau cel
mult de caritate (excepţie face Marea Britanie).
Tipul renan inspirat din filozofia Ordo - liberalismului se întemeiază pe câteva
principii de bază: mecanismul economic trebuie să se sprijine pe piaţă, căreia trebuie
să i se asigure o cât mai mare libertate de funcţionare, în principal în ceea ce priveşte
preţurile şi salariile; mecanismele pieţei nu pot însă să determine singure ansamblul
vieţii sociale şi ele trebuie echilibrate, contrabalansate de un imperativ social postulat
a priori, al cărui garant trebuie să fie statul; statul este apărătorul protecţiei sociale şi
al liberei negocieri între partenerii sociali. Intervenţionismul statal şi dirijismul sunt
condamnabile doar în măsura în care pot provoca distorsiuni concurenţei şi nu asigură
depăşirea unor momente dificile de restructurare economică.
Pe baza acestor principii, în mecanismul de funcţionare sunt identificabile o serie
de trăsături printre care: majoritatea bunurilor economice îmbracă formă marfară, dar
consumul unei părţi importante nu se realizează după regulile pieţei; bunurile
economice necomerciale (nonmarfare) au o pondere semnificativă; o politică
economică încurajând economisirea şi redistribuirea de venituri; fiscalitatea directă
prevalează asupra celei indirecte; sunt impozitate atât veniturile cât şi capitalul; amplă
redistribuire interzonală a veniturilor pentru a reduce decalajele dintre zonele ţării ( în
fosta R.F.G., dispersia acceptabilă era de + 5% faţă de media naţională); sistemul
bancar este puternic articulat cu firmele, fiind apt să asigure finanţarea acestora pe
termen lung, în principal prin mecanismele bancare; între bănci, acţionari şi
întreprinderi există un sistem de interese coordonate consensual; firmele (şi chiar
instituţiile) funcţionează pe baza unui sistem de cogestiune, care asociază la procesul
decizional (şi al responsabilităţilor) toate părţile implicate (acţionari, conducerea
executivă, reprezentanţii salariaţilor); practic, întreprinderea nu poate funcţiona în
afara dialogului social: nivelul salariilor depinde atât de condiţiile pieţei cât şi de alţi
factori (vechimea, pregătirea profesională etc.), şi în acest fel este încurajată
stabilitatea salariaţilor, firma fiind implicată în asigurarea carierei şi ascensiunea
economico - socială treptată; firma, salariaţii şi statul sunt coresponsabili de
perfecţionarea profesională, punându-se accent pe asemenea comportamente ca:
precizie, punctualitate, fiabilitate, ataşament faţă de firmă; un sistem de învăţământ
mai egalitar, în care nivelurile profesionale intermediare dispun de o bună formare;
mişcare sindicală puternică, responsabilă din punctul de vedere economic, cu lideri
având competenţă remarcabilă. La baza economică a societăţii sunt aşezate şi
acceptate o serie de valori ca: egalitate şi echitate socială corelate cu criteriile de
eficienţă; comunitatea din care individul face parte (întreprinderea, asociaţia, oraşul
etc.) are o importanţă deosebită, fiind considerată atât structură protectoare, cât şi
stabilizatoare; colectivitatea îşi asumă responsabilitatea în rezolvarea unor probleme
ale individului; grad ridicat de securitate economică a populaţiei faţă de riscuri (boală,
şomaj, dezechilibre familiale etc.) asigurat de către colectivităţi publice; inegalităţile
dintre indivizi, considerate normale, trebuie menţinute în limite raţionale (în caz
contrar intră în funcţiune pârghii redistributive de prelevare şi transfer de venituri);
clasă mijlocie numeroasă, reprezentând circa 75% în Germania, 80% în Elveţia, 89%
în Japonia; un sistem avantajos de pensii şi alocaţii familiale care asigură un grad
ridicat de protecţie socială prin grija autorităţilor publice.
Economia socială de piaţă a fost construită pe doctrina Ordo - liberalismului. În
Constituţia României este prevăzut faptul că economia socială de piaţă este baza
sistemului economic în ţara noastră.
Aşa cum subliniau doi dintre fondatorii săi, W. Röpke şi F. Böhm, economia
socială de piaţă este un asemenea sistem economic care să fie în stare să asigure
maselor largi ale populaţiei, inclusiv celor incapabile de muncă (copiilor, bolnavilor,
bătrânilor, invalizilor) o existenţă demnă şi tuturor celor capabili de muncă posibilităţi
corespunzătoare de activitate în condiţii onorabile pentru om. Această realitate,
sublinia L. Erhard, se numeşte socială deoarece se îngrijeşte ca în procesul progresului
îndelungat să realizeze influenţa cea mai bună în plan social, economic şi, desigur,
influenţa cea mai bună în plan politic asupra poporului în totalitatea sa, asupra
consumului, a ridicării nivelului de trai.
Epitetul de social al economiei de piaţă înseamnă ca statul să aibă grijă de cetăţenii
săi, să acţioneze pentru: asigurarea egalităţii de şanse, eliminarea nedreptăţilor şi
abuzurilor, apărarea şi sprijinirea celor dezavantajaţi, crearea sentimentului de
solidaritate şi responsabilitate socială. Sursa principală a acestei griji o constituie
productivitatea, nivelul său asigurând mijloacele de protecţie. De aici, o concluzie
logică: necesitatea de a corela protecţia socială cu nivelul productivităţii. Filozofia
economiei sociale de piaţă recunoaşte că adevăratul motor al bunăstării sociale este o
„alianţă” adevărată între egoismul sănătos şi sentimentul răspunderii sociale a
individului.
Economiile naţionale care au funcţionat timp mai îndelungat pe coordonatele
sistemului de piaţă au evidenţiat, prin rezultatele obţinute, viabilitatea acestui sistem
economic: un nivel ridicat al eficienţei economice şi al calităţii vieţii; stimularea
inovaţiei individuale, ca principală sursă de progres; mobilitatea şi adaptabilitatea
sistemului economic; reacţia operativă la anomaliile care se ivesc.
El nu este un sistem perfect, imun la anumite noxe. I se impută sistemului de
piaţă real faptul că nu-şi asigură stabilitatea internă, inflaţia şi şomajul fiind, în
dimensiuni diferite, însoţitorii săi inevitabili; generează tendinţa de concentrare
anormală a puterii economice într-un număr mic de întreprinderi şi centre de forţă;
repartizarea venitului naţional se face, în unele situaţii, în opoziţie cu normele de
justiţie socială, fapt care impune prezenţa unor instrumente corective şi de protecţie
socială.
În România, trecerea de la sistemul economic centralizat, de comandă la economia
de piaţă modernă, de tip social şi nuanţă europeană se realizează prin Reforma
economică. Ea are ca funcţie iniţială depăşirea crizei moştenite de la sistemul de
comandă şi a celei ciclice, iar ca finalitate, înfăptuirea economiei de piaţă
concurenţială, modernă şi a mecanismului de funcţionare liberă. Pentru realizarea
acestor obiective se acţionează în trei mari direcţii: macrostabilizarea, efectuarea
reformei structurale şi instituţionale (în centrul căreia se află privatizarea) şi
liberalizarea economică.
În procesul relativ lent, adeseori inconsecvent de înfăptuire a reformei, costurile
sociale ale tranziţiei au depăşit aşteptările şi prognozele iniţiale, iar economia
românească deşi se reformează, ea nu dispune în prezent de un mecanism real, viabil
şi eficient al economiei de piaţă concurenţială, nu are o economie de piaţă funcţională.

Test de autoevaluare 2.
În ce constă viabilitatea sistemului de piață? Ce i se impută acestuia?

Lucrare de verificare:
 1. Comparaţi modelul renan (social) şi cel liberal (neoamerican) de economie de piaţă.
2. Ce semnifică epitetul de social al economiei de piaţă?
3. Care sunt principalele procese pe care le incumbă reforma economică în România?

Răspunsurile la testele de autoevaluare:

1. În sistemul capitalist s-au diferențiat două mari modele: modelul

neoamerican și cel renan. Primul ar fi specific pentru S.U.A., Marea
Britanie, Australia, Noua Zeelandă, noile țări industrializate din Asia etc.
Cel de-al doilea își are nucleul în sistemul economiei de piață din Germania,
dar se regăsește în trăsăturile sale fundamentale și în Elveția, Olanda, Suedia
și celelalte țări nordice, în Japonia și Austria;
2. Viabilitatea sistemului de piață este demonstrată de: nivelul ridicat al eficienței
economice și al calității vieții; stimularea inovației individuale, ca principală sursă
de progres; mobilitatea și adaptabilitatea sistemului economic; reacția operativă la
anomaliile care se ivesc.
Sistemului de piață real i se impută faptul că nu-și asigură stabilitatea internă,
inflația și șomajul fiind, în dimensiuni diferite, însoțitorii săi inevitabili; generează
tendința de concentrare anormală a puterii economice într-un număr mic de
întreprinderi și centre de forță; repartizarea venitului national se face, în unele
situații, în opoziție cu normele de justiție socială, fapt care impune prezența unor
instrumente corective și de protecție socială.

Rezumat:

Modelul neoamerican şi cel renan sunt emanaţie a sistemului capitalist şi a

liberalismului, dar au la bază sisteme de valori opuse în ceea ce priveşte: implicarea
directă a statului în activitatea economica (neglijabilă/intervenţionism statal şi
dirijism care nu trebuie să provoace distorsiuni concurenţei); fiscalitatea (redusă)
directă (prevalează asupra celei indirecte); clasa mijlocie (relativ redusă/numeroasă);
sistemul de învăţământ (elitist/mai egalitar); politica economică şi sistemul de
valori (încurajează consumul/economisirea şi redistribuirea de venituri); gradul de
securitate economică a populaţiei faţă de riscuri - şomaj, boală, sărăcie (redus/
ridicat) etc.
Economia socială de piaţă este baza sistemului economic în ţara noastră. Epitetul
de social al economiei de piaţă înseamnă ca statul să aibă grijă de cetăţenii săi, să
acţioneze pentru: asigurarea egalităţii de şanse, eliminarea nedreptăţilor şi abuzurilor,
apărarea şi sprijinirea celor dezavantajaţi, crearea sentimentului de solidaritate şi
responsabilitate socială. Sursa principală a acestei griji o constituie productivitatea,
 nivelul său asigurând mijloacele de protecţie.
În România, trecerea de la sistemul economic centralizat, de comandă la economia
de piaţă modernă, de tip social şi nuanţă europeană se realizează prin Reforma
economică. Ea are ca funcţie iniţială depăşirea crizei moştenite de la sistemul de
comandă şi a celei ciclice, iar ca finalitate, înfăptuirea economiei de piaţă
concurenţială, modernă şi a mecanismului de funcţionare liberă.
Pentru realizarea acestor obiective se acţionează în trei mari direcţii:
macrostabilizarea, efectuarea reformei structurale şi instituţionale (în centrul căreia se
află privatizarea) şi liberalizarea economică.

Bibliografie:

• Allison, John A., - Criza de leadership și leacul pieței libere, Editura Act Si
Politon, București, 2017;
• Braudel, Fernand - Jocurile schimbului, vol. I, II, Editura Meridiane,
Bucureşti, 1988;
• Coşea, Mircea - Curs de Economie, Editura Tribuna Economică,
Bucureşti,2000;
• Kurtzman, Joel - Cum funcționează piața liberă, Editura Curtea Veche,
București, 2006;
• Leccaillon, Jacques - Les mecanismes de l’économie, Cujas, Paris, 1998;
• Michel, Albert - Capitalism contra capitalism, Editura Humanitas,
Bucureşti, 1999;
• Mobius, Mark - Minighid de piețe emergente, Editura Publică, București,
2014;
• Moldovan, Ioana-Andrada- Sistemul financiar, factor mobilizator sau inhibitor în
economia de piață?, Editura A.S. E., București, 2012;
• Samuelson, P.; - Economie politică, Editura Teora, Bucureşti,
2000;
Nordhaus, W.
• Schumpeter, Joseph A. - Poate supraviețui capitalismul?, Editura
Publică, București, 2011;
• Stiglitz, Joseph E. - Prețul inegalității, Editura Publică, București,
2013.