2.

2 Tipuri de sisteme economice

Economia de piaţă corespunde unei trepte superioare de dezvoltare a economiei de schimb,

generalizării acesteia. Intuind această tendinţă de generalizare a economiei de schimb ca formă
universală de organizare şi desfăşurare a activităţii economice, teoria economică s-a preocupat încă din
perioada economiei politice clasice, să fundamenteze acele modele de organizare şi funcţionare apte să
ofere rezolvări problemei economice generale determinate de legea rarităţii resurselor, a bunurilor în
general.
Pe această bază au fost elaborate (conceptualizate) sistemele economice, ca tipuri de
organizare şi reglare a activităţii economice. În esenţă, este vorba de modul în care mecanismele de
fundamentare şi adoptare a deciziilor asigură coerenţa soluţiilor cu privire la: ce să se producă?; cât să
se producă?; cum să se producă? (cu ce resurse şi cu ce combinaţii de factori de producţie); pentru cine
să se producă? (cum să se asigure accesul persoanelor la bunurile produse?).
Modalităţile concrete prin care se dau răspunsuri la aceste întrebări ce decurg din problema
economică generală, sunt generalizate sub forma a două modele teoretice de organizare şi funcţionare
a economiei de schimb:
- sistemul economiei de piaţă;
- sistemul economiei de comandă (economie centralizată sau planificată centralizat).
În literatura de specialitate, inclusiv în unele tratate şi manuale de economie este caracterizat şi
aşa-numitul sistem economic tradiţional, în care comportamentul economic este bazat în special pe
tradiţie, cutume, obiceiuri şi datini. Un astfel de sistem era cunoscut şi a funcţionat pe vremurile
economiei naturale sau ale economiei de schimb simple, deci într-un mediu static, cu puţine schimbări,
altele decât cele impuse de capriciile vremii. Pe scurt, într-un sistem care nu solicită permanent
oamenilor să facă alegeri între alternative concurente şi unde ”răspunsurile la întrebările economice
despre ce să producă, cum să producă şi cum să se distribuie bunurile produse, sunt determinate de
tradiţie. Astăzi doar câteva comunităţi mici, izolate, se descurcă pe principiul sistemului tradiţional” 1.
Fundamentarea teoretică a sistemului economiei de piaţă îşi are originea în filosofia
liberalismului economic şi a iniţiativei private, sintetizată în principiul ”mâinii invizibile”, elaborat de
A. Smith, respectiv principiul ”laissez faire”, potrivit căruia forţele naturale ale pietei sunt singurele
care stabilesc priorităţile şi modalităţile de acţiune pentru a găsi soluţii problemei generale a
economiei, fără nici un fel de intervenţie din partea statului sau a altor factori exogeni pieţei. Adam
Smith a pus astfel bazele modelului teoretic al economiei de piaţă. De atunci el a fost dezvoltat şi chiar
corectat de marii economişti şi şcolile economice pe care le-au reprezentat.
Modelul teoretic al economiei de comandă a fost iniţial fundamentat ca o reacţie la unele
disfuncţionalităţi ivite în funcţionarea reală a economiei de piaţă şi, deci, ca o alternativă a acesteia. În
cadrul unui astfel de sistem, principalele decizii economice sunt concentrate într-un centru unic de
comandă, ca expresie a unei organizări economice şi politice de tip centralizat. Deoarece sinteza
deciziilor luate centralizat o reprezintă planul unic, centralizat, termenii economie de comandă şi
economie planificată central sunt, de obicei, utilizate ca sinonime.

1 R. Lipsey, A. Chrystal, „Economia pozitivă”, op. cit., p. 39

 Ca sistem real, economia de comandă a cunoscut o relativă extindere în secolul trecut, când
aproape o treime din populaţia lumii trăia în ţări cu economie planificată centralizat. Astfel, ţările din
fostă URSS, precum şi cele din Europa de Est (aflate în prezent în tranziţie la economia de piaţă) au
fost economii de comandă, o mare parte din secolul trecut. Eşecul economiilor de comandă sugerează
că, pe termen lung, mecanismele pieţei concurenţiale oferă, în mod cert, un sistem mai eficient şi mai
flexibil de coordonare a deciziilor faţă de planificarea centralizată a statului.
Cele două tipuri de sisteme economice trebuie interpretate în manieră generalizatoare, ca
modele teoretice. În viaţa reală se constată că niciunul nu funcţionează în forma pură. Realitatea
economică este întotdeauna mai bogată şi mai complexă decât generalizarea teoretică. În economia de
schimb contemporană, se constată că se întrepătrund, în diferite proporţii, elemente şi mecanisme
specifice sistemului de piaţă liberă cu cele de intervenţie a statului în economie. Din acest punct de
vedere, unii analişti apreciază că economia de schimb contemporană, aşa cum funcţionează în fiecare
ţară, se prezintă, cel mai adesea, ca un sistem de economie mixtă, care îmbină în proporţii diferite
trăsăturile celor două sisteme (Caseta 2.1).

Caseta 2.1 Economia mixtă

Economiile care sunt în totalitate tradiţionale, în totalitate controlate

centralizat sau sunt caracterizate de pieţe complet libere sunt tipuri pure care sunt
folositoare pentru studierea principiilor de bază. Totuşi, atunci când privim în
detaliu orice economie reală, vom descoperi cum comportamentul său economic
este rezultatul unui amestec între un control centralizat şi o determinare de piaţă,
cu o anumită influenţă a comportamentului tradiţional.
În realitate, orice economie este o economie mixtă, în sensul că ea îmbină
elementele semnificative din toate cele trei sisteme – traditional, de comandă şi de
piaţă – pentru a determina comportamentul economic.
Atunci când vorbim despre o anumită economie că fiind planificată
central vrem să spunem doar că, în cadrul mixului, o pondere mare o are principiul
de comandă. Atunci când vorbim despre o economie de piaţă, vrem să spunem
doar că în cadrul mixului, o pondere mare o are luarea descentralizată a deciziilor,
ca răspuns la semnalele pieţei. (R. Lipsey, A. Chrystal, op. cit. pg. 39-40).

În consecinţă, trebuie adoptată o optică metodologică în baza careia realitatea economică

dintr-o ţară sau altă poate fi încadrată în sistemul economiei de piaţă sau în cel al economiei de
comandă în raport de preponderenţa pe care le au în funcţionarea acestora structurile şi mecanismele
definitorii dintr-un model teoretic sau altul.