Sunteți pe pagina 1din 24

ACADEMIA DE STUDII ECONOMICE FACULTATEA DE ECONOMIE

PROIECT ECONOMIA ROMANIEI Terapia gradual vs terapia oc. Ce drum alegem ctre economia de pia?

AUTORI:

Cuprins:
1. Analiza Procesului de Tranzitie 1.1. Fundamente teoretice 1.1.1. 1.1.2. Terapia de soc Terapia Graduala

2. Tranzitie si reforma in tarile ECE 2.1. Cat conteaza conditiile intiale 2.2. Cat conteaza viteza reformelor 2.3. Terapia de soc Analiza Polonia

2.4. Terapia gradual Analiza Ungaria 3. Cazul Romania 3.1. Evolutii ale economiei Romaniei in perioada 1990-1999 3.1.1. 3.1.2. 3.1.3. 3.1.4. PIB Soldul Balantei Comerciale Somajul Dinamica veniturilor salariale reale in Romania

3.2. Concluzii cazul Romania 4. Concluzii


5. Bibliografie

1.Analiza procesului de tranzitie

1.1.Fundamente Teoretice Economia tranzitei, ca teorie si practica, si-a capatat drept de cetate pe teritoriul auster al cercetarii stiintifice. Este drept, rezervele unora fata de justificarea preocuparilor pentru o paradigma de genul economiei tranzitiei au o oarecare baza. Pe de o parte, este cumva dificil sa vorbim despre o economie a tranzitiei in cvasiabsenta unei teorii testate a tranzitiei si, pe de alta parte, autonomizarea epistemologica a unei economii a tranzitiei pare ca forteaza specificitatea unui episod al evolutiei in raport cu regularitatile generale care ordoneaza economia de oriunde si oricand. Asa se face ca actul de nastere al economiei tranzitiei nu este autentificat, riscand chiar sa nu fie eliberat vreodata de o autoritate stiintifica. Si totusi economia tranzitiei are, ca teorie, numeroase ambitii, multe dintre ele personificate cu celebritate, de la inspiratorii proiectului de schimbare din Europa Centrala si de Est pana la autori de cursuri din universitati de prestigiu. Ca realitate practica, economia tranzitiei a consumat formule dintre cele mai spectaculoase, de la restrucurarea proprietatii, la generarea proceselor de catching-up. Dar dincolo si dincoace de partizanate si adversitati, in genere de dispute mai mult sau mai putin academice, economia tranzitiei constituie un spatiu in care se consuma initiative si sperante, inovatii societale si investitii de inteligenta, programe de reconfigurare a practicilor si incercari de fortare a ritmului si logicii schimbarii, restructurarea profunda a societatii si recursul la resurse nonstandard (Dinu Marin, 2005). Cel mai evident esec economic al socialismului a fost neputinta crearii de bogatie. Absenta proprietatii private si a contactelor voluntare intre participantii la viata economica a eliminat complet capacitatea antreprenorilor de a-si asuma incertitudinea productiei sociale. Revolutiile din 1989 au impus schimbarea orientarii de la versiunea dezvoltarii pietei din sistem socialist inapoi la piata capitalista dominata de suprematia proprietatii private si a liberei initiative. Insa crearea drepturilor de proprietate si transferul acestor drepturi, dificultatile, dar i eficienta relatiilor intre agentii economici specifici economiei de piaa, rolul statului in procesul sinuos al tranzitiei, s-au dovedit a fi obiective greu de atins, transformand mirajul in cosmar, cu multiple costuri sociale.

Strategiile de reconstructie a economiilor centralizate s-au grupat, in principal, in doua directii: de inspiraie liberala sub forma terapiei soc si gradualismul, ca terapie influentata de teoriile neo-institutionaliste. Termenii preluati din domeniul medical desemnau doua modalitati diferite de a trata boala: prima, rapida i coerenta, induce un soc general care redreseaza organismul; a doua, treptata si partiala, foloseste medicatii in doze mici si obtine redresarea prin stabilizarea bolii la un nivel scazut de risc. Intre aceste doua mari curente putem sa identificam doua cai de mijloc: semi - radicalistii, ce au incercat concilierea abordarii radicale cu cea graduala, prin accentuarea interdependentei dintre elementele stabilizatoare i cele de transformare, vorbind de necesitatea simultaneitatii minime, si dualistii, reprezntati de Janos Kornai, ce sustin construirea economiei de piata in mod organic, prin mentinerea, o perioada de timp, a preponderentei sectorului de stat, in coabitare cu cel privat, dar cu sisteme de management diferite (Bal A, 1997, p. 57). Dificultatea alegerii unei alternative de politica economica si implicit marimea costurilor tranzitiei rezida din imposibilitatea identificarii simultane a raspunsurilor la trei mari provocari: Ce trebuie sa aiba loc mai intai stabilizarea economica, reforma structurala si institutionala sau liberalizarea economica? Daca nu se pot realiza simultan, care trebuie sa fie ordinea proceselor reformatoare? i a treia intrebare: care este ritmul adaptat tranzitiei? 1.1.1. Terapia de soc

Ceeea ce s-a numit modelul terapiei de soc a fost o suita de masuri, recomamdari si sugestii lansate initial de Jeffrey Sachs (1990) cu suportul logistic al FMI si BM. In unele conjuncturi, modelul a fost interpretat ca o reteta magica, singura in masura sa asigure necesarul destructurarii economiei colectiviste si sa faca sa apara deodata economia de piata. Nu incape indoiala ca modelul terapiei de soc, asa cum a fost lansat in formula sa initiala, nu avea ingredientele necesare unor exagerari. Inainte de toate, modelul iesea dintr-o experienta pur teoretica, de laborator, oarecum rupta de constitutia bazei de schimbare. El s-a intemeiat initial prea mult pe credinta ca liberalizarea duce inevitabil si instantaneu la logica de piata, ca privatizarea va produce direct si masiv piata, ca mecanismele reglatorii apar ca o consecinta a schimbarii (Dinu, 2005, pag.45).

Reteta propusa de teoreticienii terapiei soc sau ai Consensului de la Washington, cuprinde un set de zece politici economice (Isan, 2002, pag.28): - Disciplina fiscala. Se recomanda un deficit destul de scazut pentru ca finantarea lui sa fie neinflationista. - Prioritatile cheltuielilor publice. Guvernele trebuie sa redirectioneze cheltuielile de la domeniile sensibile politic (grupuri de interese, locuitorii mediului urban, etc.) catre domeniile neglijate, cu potential ridicat si cu efecte in ameliorarea repartitiei veniturilor (educatie, sanatate, cercetare dezvoltare, infrastructura, etc. ). - Reforma fiscala. Aceasta trebuia sa includa largirea bazei fiscale si diminuarea ratelor marginale de impozitare. Scopul era ameliorarea stimulentelor economice si a echitatii orizontale. - Liberalizarea financiara. Scopul era cel al determinarii de catre piata a ratelor dobanzii si eliminarii inluentelor politice. - Ratele de schimb. Economiile au nevoie de o rata de schimb valutar stabilita la un nivel suficient de competitiv pentru a induce o crestere economica rapida, prin exporturi si atragerea de capital strain. - Liberalizarea schimburilor comerciale. Restrictiile cantitative ar trebui sa fie inlocuite rapid prin taxe vamale, iar acestea sa fie diminuate progresiv. - Investitii straine directe. Se recomanda eliminarea barierelor ce obtureza intrarea de capital strain si asigurarea conditiilor pentru concurenta nediscriminatorie. - Privatizarea. In scopul cresterii eficientei alocarii resurselor si a degrevarii bugetului public, intreprinderile de stat ar trebui privatizate. - Dereglementarea. Guvernele ar trebui sa abandoneze reglementarile care restrictioneaza intrarea de noi firme si competitia. - Drepturile de proprietate. Sistemul legal ar trebui sa ofere garantarea drepturilor de proprietate privata, fara costuri excesive. Planul de actiune poate fi sintetizat in trei concepte fundamentale: dereglementarea, privatizarea i liberalizarea. Deviza modelului fiind Ai proceduri (liberalizare, stabilizare, privatizare), treci la treaba ! .

Liberalizarea preturilor este necesara pentru a obtine alocarea eficienta a resurselor si pentru a elimina penuria bunurilor de larg consum. Abandonarea controlului ratei dobanzii, a ratei de schimb si a comertului exterior este imperativa pentru stimularea exporturilor, atragerea capitalurilor straine si evitarea supra-creditarii intreprinderilor de stat. Dereglementarea vizeaza substituirea masurilor administrative prin masuri economice si limitarea interventionismului statal. Aceste politici economice vizau sa introduca in economie coordonarea prin mecanismul pietelor si stimularea comportamentelor competitive ale antreprenorilor. Distinctia absoluta a modelului terapiei de soc o constituie imbinarea a doua caracteristici cu un grad maxim de dificultate in operationalizare: toate masurile sa se desfasoare cu celeritate si concomitent. Cu cat mai repede, cu atat mai bine au fost si primele si cele mai insistente recomandari in privinta aplicarii terapiei de soc (Sachs, 1990). Aceste doua caracteristici au si constituit cauza pentru care , la modul originar, aproape nicicand si oricum niciunde, in nicio tara nu s-a aplicat terapia de soc, ci doar elemente partiale.
1.1.2. Terapia graduala

Dupa un interval de timp de 4-5 ani, initiatorii modelului terapiei de soc, au adus corectii importante, si s-a acordat o atentie speciala infiintarii si functionalizarii institutiilor economiei de piata. Abordarile corective au facut ca terapia de soc sa accepte, progresiv si fatal in ceea ce priveste filosofia ei, aspecte de forma graduala. Faptul in sine a insemnat nu doar o victorie a realismului si pragmatismului viziunilor asupra tranzitiei, ci si un puternic salt inainte in consolidarea economiei de piata functionale. In plus, s-a creat suportul motivatiei nationale pentru creativitate in materie de strategii de reforma, abandonandu-se moda adoptarii invariabile de retete teoretice prefabricate (Dinu, 2005). In pofida solidelor argumente teoretice, terapia soc a reprezentat mai degraba exceptia decat regula programelor de transformare structurala. Critica a venit din partea adeptilor abordarii gradualiste, puternic influentata de teoriile neo-institutionaliste si studiul sistemelor sociobiologice. La inceputul anilor 90, gradualistii considerau ca vechile institutii, deci inclusiv agentiile de planificare centralizata, trebuie mentinute pana cand, treptat, vor fi substituite de institutiile nou construite in virtutea schimbarii. Ideea lor era ca trebuie privilegiata privatizarea pariala, intreprindere cu intreprindere, pe masura ce au fost eficientizate.

In linii mari, gradualistii au criticat perspectiva privatizarii rapide, soc, datorita urmatoarelor aspecte: imposibilitatea eliminarii statului si a institutiilor acestuia din economie, scaderea dramatica a output-ului, diminuarea substantiala a nivelului de trai si inegalitatea flagranta a distributiei venitului (Isan, 2002, p.28). De fapt, aceste reprosuri aduse terapiei soc nu sunt altceva decat semne ale instabilitatii structurale cauzate de mostenirea si mentinerea vechilor institutii precum si de functionarea fortata intr-un asa-zis sistem concurential al firmelor de stat cu tinerele initiative antreprenoriale. Modelul tranzitiei graduale are o secventialitate in cinci trepte:
1) crearea contextului socio-economic pentru fundamentarea deciziilor si

actiunilor individuale;
2) crearea pietei; 3) masuri care sa faca rapida depasirea influentelor negative ale

distrugerii vechiului mecanism economic si sa se stabilizeze productia; 4) masuri care sa faca posibila trecerea de la criza economica la cresterea economica; 5) crearea contextului international. Pozitia participativa a oamenilor este o conditie a terapiei graduale. Aceasta gandire deriva dintr-o intelegere precisa a modului in care oamenii din ECE, dupa o experienta a unui proiect esuat, se raporteaza la schimbare. Crearea contextului socio-economic pentru ca deciziile individuale sa fie posibile are o valoare mai operationala decat cea asteptata de la liberalizarea preturilor. Pentru acest lucru oamenii au nevoie de norme, reguli, legi, de institutii care sa gestioneze aspectele functionale ale deciziei individuale, de asumare a riscului investitional, in genere de tot ceea ce tine de mediul afacerilor private. Daca exista cadrul definit de lege al deciziilor individuale, este nevoie sa se treaca la recompensarea prin pret si venituri a deciziilor eficiente, ca si la construirea a tot ceea ce tine de conditiile normale, pentru o activitate randamentala, asigurate prin actiune publica si de catre statul de drept. Nu incape indoiala ca este vorba de o stransa implicare a instantelor de echilibru in toate fazele terapiei graduale, prin definitie a statului ca arbitru neutru in asigurarea coerentei proiectului de schimbare. In treapta a doua a modelului se intreprind masuri de creare a pietei intr-o conceptie care sa accelereze aparitia si consolidarea activitatilor necunoscute de vechiul mecanism, cum ar fi cele specifice retelelor de distributie, rodarea politicii de credit, sisteme si instrumente de atragere si

valorificare a acumularilor populatiei, stimularea activitatilor de intermediere etc. Piata este vazuta deci ca o constructie sociala, ca un mecanism ale carui structuri trebuie inventate si functionalizate. Piata nu este indeajuns de eficienta, ba chiar nici nu ar putea sa apara doar ca efect spontan al liberalizarii preturilor sau privatizarii. Oricum, piata nu a aparut niciunde peste noapte, nici macar in variantele ei gri sau negre. In economiile dezvoltate piata este rezultatul a secole de functionare a economiei concurentiale. In treapa a treia a modelului terapiei graduale intervin masuri complexe care sa asigure un echilibru intre procesele de destructie si cele de constructie. De la distrugere la constructie este deviza acestei trepte. Masurile specifice tin de incurajarea aparitiei clasei de intreprinzatori, de strategii privind eliminarea treptata din productie a produselor de calitate mai slaba, dar care acopera o cerere conforma cu puterea inca redusa de cumparare a populatiei, de programe care sa favorizeze blocarea cresterii somajului pentru a se asigura o oarecare stabilizare ocupationala, aplicarea unei politici monetare prudente, care sa evite bunaoara fuga spre alte valute, reglementarea cadrului legal al relatiilor contractuale etc. In ansamblu, este vorba de un mix inteligent de politici prin care sa se minimizeze efectele crizei de innoire si sa se anihileze efectele destructiei vechiului mecanism economic. Este treapta in care se pune evident pret pe stabilitate, inainte de toate, a productiei. De aceea, modelul tranzitiei graduale pare unul interventionist, chiar nonliberal. In treapta a patra se pun probleme de depasire a crizei economice si de stimulare a cresterii economice. Adevarata obsesie pe care o dezvolta modelul terapiei graduale fata de crestere indica ceva deosebit de profund: tranzitia, ca proiect de schimbare radicala a mecanismelor economice, nu se justifica, in fond, daca nu aduce cu ea conditiile unei cresteri economice, mai intai de recuperare, apoi de ajungere din urma si in final o crestere durabila, cu efecte notabile asupra dezvoltarii si modernizarii societale. Aceasta este o ratiune propriu-zisa a modelului tranzitiei graduale, filosofia lui distinctiva. In aceasta treapta se prevad adoptarea de masuri care sa stopeze declinul productiei, reformarea sistemului fiscal, care sa se adapteze specificului economiei de piata, consolidarea sistemului bancilor comerciale si intarirea functiei creditului, regelmentarea sistemului investitional si de finantare, aplicarea strategiilor de restructurare sectoriala, ca si declansarea proiectelor de gestionare a dezvolatrii regionale. Este treapta cea mai laborioasa, a modelului, cea care, pana la urma, vizeaza functionalizarea

economiei de piata, pregatirea conditiilor de depasire a starii de tranzitie. Aceasta treapta ilustreaza cel mai bine viziunea conform careia o teorie buna a tranzitiei sfarseste prin a deveni o buna teorie a cresterii economice. Treapta a cincea vizeaza crearea contextului international in care sa se miste o tara cu o economie aflata in tranzitie. Pe langa consemnarea aspectelor ce tin de deschiderile sistemului spre care se evolueaza, treapta a cincea a modelului tranzitiei graduale cuprinde masuri de compatibilizare a practicilor si regulilor interne ale economiei unei tari cu cele regionale sau globale. Spre deosebire de alte modele care supradimensioneaza rolul ajutorului extern in desfasurarea proiectului de schimbare, acest model concepe totul ca pe un efort propriu al tarii si economiei in cauza, care are obligatia de a dezvolta capacitatea de atragere a investitiilor straine sau de a liberaliza contul de capital, ca etapa ultima a convertibilitatii externe si a consolidarii economiei astfel incat sa faca fata presiunilor pietei externe, regionale si globale. Aceasta treapta se refera si la procesele integratoare, ca aspect de maturitate a tranzitiei si de confirmare a iesirii cu succes din aceasta. (Dinu, 2005). Daca ar fi sa caracterizam succint cele doua abordari, am putea spune ca prima, liberala, urmareste o planificare a diminuarii interventionalismului, in timp ce a doua vizeaza o reinsertie eficienta a statului in economie. Prima se bazeaza pe potentialul pietelor libere de a produce rezultate economice pozitive, in timp ce cea de-a doua accentueaza incapacitatea pietelor de a produce prosperitate si stabilitate, favorizand dirijismul pentru controlul derapajelor.

2.Tranzitie si reforma in tarile Central si Est-Europene

Ultimul deceniu al secolului al XX-lea are ca numitor comun, pentru o parte insemnata a Europei Centrale si de Est, tranzitia. Asteasta perioada putem spune ca este unica, este una cu totul aparte deoarece trecerea fostelor tari socialiste de la sistemul economic centralizat la cel orientat catre piata este un experiment unic in istorie, iar in vederea lui Joseph Stiglitz acesta este cel mai mare experiment din toate timpurile. B. Weder1 considera ca nu se mai poate vorbi de o economie in tranzitie deoarece aparitia unor economii cu ritmuri diferite de evolutie a dus la impartirea fenomenului astfel: o parte din tarile Central si Est-Europene fac parte dintr-un cluster superior (Cehia, Estonia, Ungaria, Letonia, Lituania, Polonia, Slovacia, Slovenia) , in timp ce tari considerate a avea o sincronizare similara (Bulgaria, Croatia, Macedonia, Moldova, Romania, Rusia si Armenia) sunt grupate intr-un cluster inferior din punct de vedere al calitatii mediului institutional. Statele trebuie sa se dezvolte si sa fie un agent economic care sa stimuleze cadrul privat pentru dezvoltarea afacerilor. Specialistii care studiaza evolutia economiilor in tranzitie explica diferentele in progresele inregistrate de o tara sau alta prin succesul implementarii reformelor, si intr-o mai mica masura prin diversitatea conditiilor initiale existente la inceputul tranzitiei. Analiza evolutiilor economiilor tarilor Central si Est-Europene trebuie sa inceapa cu prezentarea situatiei initiale, la finele anului 1989, considerat ca moment de referinta. La sfarsitul anului 1989 toate tarile ECE se gaseau in plina criza economica care se putea observa prin dezechilibre majore (penurii de produse generalizate, hiperinflatie, deficite bugetare de proportii, acumularea de datorii externe nesustenabile, structura a exporturilor ineficienta). 2.1.Cat conteaza conditiile initiale? Dezechilibrele initiale in economie inflatia reprimata, monopolurile, piata valutara la negru extinsa, absenta unor reforme economice in perioada pretranzitiei- trebuie asociate cu declinul in output-ul potential in primii ani ai tranzitiei (1990-1993). Institutiile (numarul anilor petrecuti in socialism) si existent unor institutii si mentalitati democratice in timpul pretranzitiei explica relevant a doua perioada a tranzitiei (1994-1997). Impactul optimalitatii mix-ului de
1

Beatrice Weder, Institutional reform in transition economies: How far have they come? , IMF, august 2001

politici economice aplicate are o magnitudine mai mare in ultimii ani ai tranzitiei. 2.2.Cat conteaza viteza reformelor? Unii economisti argumenteaza necesitatea unei terapii soc, cu reforme in toate domeniile. Astfel, prin mixul privatizare-liberalizarea comertului si a preturilor apar castiguri si castigatori la nivelul economiei care vor sustine reformele prezente si viitoare. Altii considera ca terapia soc impune costuri prea mari si atunci este necesara o abordare gradual a reformelor, ulterior constituirii pietelor. Janos Kornai considera ca viteza reformelor adoptate nu este un motiv principal al performantei economice, aratand ca transformarea societatii nu este o cursa de cai. El considera ca tranzitia de la socialism la capitalism trebuie sa fie un proces organic, un amalgam intre revolutie si evolutie, un proces incercare-eroare, un proces in care unele companii rezista, altele nu. Sistemul capitalist este un sistem superior celui socialist. Eu consider ca asa este corect. De aceea, pe termen mediu si lung, eficienta economica a noului sistem va invinge in toate tarile in tranzitie. Vad aceasta faza ca pe una de consolidare, stabilitate si sustenabilitate si nu ca pe una de intrecere, cu viteze ale reformelor din ce in ce mai mari.2 Tabel 1 Batalia metaforelor Terapie soc Continuitate vs. ruptura Ruptura discontinua sau tip soc distrugand vechea structura sociala, cu scopul de a construi una noua Prima solutie de inginerie sociala cea mai buna nu este distorsionata de conditiile initiale Se pune accent pe cunoasterea explicita Terapie graduala Schimbare continua incercand sa pastreze capitalul social ce nu poate fi usor reconstruit Schimbari treptate (imbunatatiri continue) luand in considerare conditiile initiale Se pune accent pe cunoasterea practica

Rolul conditiilor initiale

Rolul cunoasterii

Janos Kornai, The Road to a Free Economy: Shifting form a Socialist System The Example of Hungary, Editura W.W. Norton, New York, 1990.

sau tehnica a proiectului locala care permite final numai anticipare locala si nu se aplica schimbarilor vaste sau globale Atitudinea de cunoastere Metafora prapastiei Metoda repararii corabiei A sti ceea ce faci A sari peste prapastie dintr-o singura miscare Repararea corabiei intrun doc uscat. Docul uscat creeaza punctul arhimedian in afara apei, astfel incat corabia poate fi reconstruita fara a fi deranjata de conditiile de pe mare A sti ca nu stii ceea ce faci A construi un pod peste prapastie Repararea corabiei pe mare. Nu exista niciun doc uscat sau niciun punct de sprijin arhimedian pentru a schimba institutiile sociale din afara societatii. Schimbarea incepe intotdeauna cu institutiile date Pregatirea si protejarea radacinilor principale, una cate una, pentru a preveni socul asupra intregului sistem si pentru a imbunatati sansele unei transplantari normale

Metafora transplantarii copacului

Transplantarea brusca, intr-o maniera decisiva, pentru a obtine beneficii si a depasi socul cat mai repede posibil

Sursa: Joseph Stiglitz Reforma incotro? Zece ani de tranzitie, lucrare prezentata la Annual Bank Conference on Development Economics, World Bank, Washington, 28-30 aprilie, 1990 Vom analiza mai pe larg in cele ce urmeaza ce a insemnat aplicarea terapiei soc si a terapiei graduale urmarind un studiu de caz realizat pe Polonia si Ungaria. 2.3.Terpia de soc Analiza - Polonia

Terapia de soc a fost aplicata in Polonia , Cehoslovacia, Estonia, Letonia, in 1991-1992 in Bulgaria si in 1997 in Romania. Polonia si Republica Ceha au urmarit o tranzitie mai eficienta eliminand cu mult mai rapid dificultatile care impiedicau adaptarea noilor structuri la economia de piata functionala. Cel mai bun exemplu in legatura cu aplicarea terapiei de soc a fost Polonia. La finele anului 1989, proaspatul ministru de finante al primului guvern necomunist polonez, care este mult mai cunoscut drept autor al "Terapiei de Soc" si care a dus la reformarea rapida a economiei poloneze de tip sovietic de la finele anilor 1980 intr-o economie de piata, propunea un plan de reformare rapida a economiei nationale. Planul permitea falimentul intreprinderilor de stat, crea aceleasi drepturi pentru firmele private ca si pentru firmele de stat si abolea controlul statului asupra comertului exterior. Din punct de vedere fiscal, interzicea bancii nationale de a finanta deficitul bugetar prin tiparirea de noi bani si transforma zlotul polonez intr-o moneda convertibila. Aceste masuri au fost pe drept cuvant numite "terapie de soc". Si asta pentru ca in numai cateva luni Polonia numara un milion de someri iar inflatia anului 1990 ajungea la 700%. Insa rezultatele pozitive au aparut de asemenea rapid. In 1992, in Polonia fusesera deja infiintate peste 600 de mii de firme private. Iar la finele anului 2006 economia poloneza se dublase deja ca volum fata de anul 1989, in timp ce cresterea economica, de 5,8 la suta, a fost cea mai mare din toate tarile Uniunii Europene. Una dintre cele mai de succes tari a fost Polonia, al carei PIB era in 1999 cu mai mare decat la inceputul procesului, in 1989 de departe cel mai bun rezultat din regiune. Dupa o scadere de aproximativ 15% in 1990 si 1991, economia a crescut cu o medie de 5% pe an. Estonia, Ungaria, Lituania, Letonia, Slovacia si Slovenia au experimentat si ele o crestere rapida in ultimii ani. Modelul polonez de tranzitie cuprinde 4 elemente principale: 1.completa liberalizare a sectorului privat, care a patruns in toate domeniile de activitate economica (ianuarie 1989 si ianuarie 1990); 2.adoptarea codului comercial de dinainte de 1939 (1982) si abolirea organizatiilor comuniste din cadrul intreprinderilor de stat, care confereau mare putere sindicatelor muncitorilor, exercitata din 1981 (pana la sfarsitul 1989); 3.liberalizarea foarte rapida a preturilor (in cursul anului 1989 cota preturilor liber determinate a crescut de la 25% la 90%);

4.introducerea de constrangeri bugetare aspre pentru intreprinderile de stat si o brusca reducere a inflatiei pana la un nivel moderat, prin intermediul politicilor fiscale, monetare si salariale (ianuarie 1990). 2.4. Terapia graduala Analiza - Ungaria Terapia graduala. Modelul Ungariei a fost asemanator. Au fost introduse aceleasi 4 elemente principale de reforma, desi implementarea lor a fost intrucatva mai graduala si sindicatele muncitorilor au avut mai putina importanta. Totusi, legea falimentului care a fost pusa in aplicare si implementata a fost probabil cea mai radicala din Europa Centrala. De asemenea, cresterea sectorului privat intern s-a realizat mai mult in domeniul serviciilor decat al produselor industriale, unde a existat o dezvoltare rapida datorata Investitiilor Straine Directe (ISD). Stabilizarea PIB-ului a durat mai mult decat in Polonia din cauza datoriei externe mai mari si politicilor macroeconomice mai modeste, iar inceputul cresterii a fost amanat cu 5 ani (pana in 1997). In urma adoptarii unor astfel de programe, experienta tranzitiilor de succes indica faptul ca o crestere economica se poate relua repede si desfasura cu o oarecare rapiditate. Aceasta crestere se datoreaza aproape in intregime dezvoltarii sectorului privat, mai curand decat restructurarii intraprinderilor de stat, privatizate sau nu. Activitatea in domeniul privat, care la inceput era predominant interna si concentrata pe servicii, pe parcurs, in toate tarile prospere, a ajuns sa implice un procent semnificativ de investitii straine directe si s-a extins si asupra industriei manufacturiere. Terapia gradualista a pornit pe calea reformelor radicale cu mult inaintea celorlalte tari socialiste. Tara de referinta este China, iar gradualismul chinez consta in imbinarea controlului macroeconomic asupra economiei si mentinerea unui puternic sector de stat cu procesul de liberalizare in sectoarele marginale: comert, agricultura, servicii. 3.Cazul Romaniei Zbiegniew Brzezinski arata ca Lumea este asemenea unui avion condus de un pilot automat, care inainteaza cu o viteza din ce in ce mai mare, dar care nu are o destinatie precisa. In Romania, conditiile de mediu putem spune ca se schimba permanent, evolutia oscilanata constituit o lipsa unei strategii. Explozia sociala din Romania, care marcheaza inceputul ultimului deceniu al secolului al XX-lea, genereaza o anumita confuzie in

randul populatiei si o serie de confruntari si contradictii intre fortele politice insuficient constituite, incropite chiar in timpul evenimentelor si angajate tot atat de rapid in lupta pentru putere. In aceste conditii, necesitatea tranzitiei este promovata de toate fortele politice, dar derularea ei este inteleasa diferit. 3.1. Evolutii ale economiei Romaniei in perioada 1990-1999 3.1.1. PIB Produsul intern brut, considerat ca indicator agregat, reflecta, prin evolutia lui, starea generala si mersul economiei romanesti in deceniul 1990-1999. Tabel 2 Evolutia produsului intern brut in perioada 1990-1999 PIB, mld.lei in preturi curente 857,9 2203,9 6029,2 20035,7 49773,2 72135,5 108919,6 252925,7 371193,7 545730,0 Ritm % -5,6 -12,9 -8,8 1,5 3,9 7,1 3,9 -6,1 -4,8 -1,2 anual Deflator PIB, % anual 113,6 295,1 300,0 327,4 239,1 135,3 145,3 247,3 154,2 147,8 PIB/locuitor, mii lei 37,0 95,1 264,6 880,5 2189,7 3180,4 4817,8 11218,2 16495,4 24302,7

Anii 1990 1991 1992 1993 1994 1995 1996 1997 1998 1999

Sursa:BNR, Raport anual 2000 si 2001

Datele privind evolutia PIB in expresie nominala credem ca nu sunt definitorii datorita deprecierii monedei nationale, fapt evidentiat prin deflator. Din punctul de vedere al evolutiei economiei, cel mai elocvent este ritmul anual al PIB. Sub acest aspect, deosebim trei perioade distincte si anume: o cadere brusca pana in 1992; reluarea cresterii in 1993, urmata de o tendinta oscilatorie de continuare a acesteia pana in 1996; o noua cadere intre anii 1997-1999. Ca urmare, in comparatie cu anul 1990, in 1999 indicele volumului real al PIB reprezinta 80,3 %. Daca primii ani, respectiv in anii 1990-1992, reducerea PIB a avut o explicatie relativ fireasca prin socul schimbarii, insotit de ruperea relatiilor in cadrul CAER, dupa 1993

redresarea modesta si mail ales caderea PIB s-au datorat incoerentei si nesincronizarii masurilor care trebuia sa constituie reforma economiei romanesti. Formarea PIB exprimata procentual, poate explica, credem, unele din cauzele caderii economiei romanesti. Tabel 3 Formarea produsului intern brut, structura in procente Anii Industrie Constructi i Agricultur a si silvicultur a 21,8 18,9 19,0 21,0 19,9 19,8 19,2 18,0 14,4 13,3 Servicii* Altele**

1990 1991 1992 1993 1994 1995 1996 1997 1998 1999

40,5 37,9 38,3 33,8 36,2 32,9 33,2 30,9 26,3 24,8

5,4 4,4 4,8 5,2 6,5 6,6 6,5 5,2 5,1 5,0

26,5 34,8 40,6 37,0 33,7 36,1 36,6 38,4 44,4 46,4

5,8 4,0 -2,7 3,0 3,7 4,6 4,5 7,5 9,8 10,5

*cuprinde: transporturi si telecomunicatii; comert, turism, hoteluri si restaurante; tranzactii imobiliare, sanatate, invatamant si alte servicii; servicii financiar-bancare; administratie publica. **cuprinde: ajustarea pentru productia imputata a serviciilor bancare, impozite nete pe produs si taxe vamale Sursa: BNR, raport anual 2000 si 2001

Datele din tabelul 3 evidentiaza modificari esentiale, care constau in reducerea drastica a ponderii valorii adaugate de industrie si agricultura in PIB. Caderea productiei industriale, inceputa inaintea anului 1989, continua dupa 1990 in ritmuri sporite. In expresia cifrelor, involutia ponderii industriei in structura PIB semnifica un grav proces de dezindustrializare, de distrugere a unor structuri si capacitati de productie, proces care determina un important efect de antrenare la scara ansamblului economiei. Criza de subproductie industriala a antrenat o drastica scadere a cererii pe piata muncii cu efecte majore in plan social. Pentru cetatenii de rand, fenomenul s-a tradus in pierderea unei mari parti a locurilor de munca, somaj,

scaderea drastica a veniturilor reale si implicit, a nivelului de trai cu deosebire pentru populatia urbana. Toate acestea explica, infractionalitate, imoralitate etc. Totodata, ele au determinat aparitia unei piete negre a foreti de munca. Consecinte ale crizei de subproductie industriala se regasesc si in evolutia comertului exterior romanesc.Caderea productiei agricole, mai putin spectaculoasa decat a celei industriale, isi are radacina in aplicarea Legii nr. 18/1990, care, in esenta, a reprezentat decolectivizarea agriculturii. Repunerea in drepturi a fostilor proprietari, in esenta o masura fireasca pentru mersul reformei si implicit al tranzitiei, a provocat prin felul defecuos de aplicare, o grava deteriorare a agriculturii cu implicatii majore pe termen lung. Lipsa ori insuficienta mijloacelor de efectuare a lucrarilor agricole, supraparcelarea proprietatii funciare, cu ponderea ridicata a populatiei imbatranite in forta de munca, precum si cu distrugerea ori numai uzura fizica si morala a dotarilor din agricultura (cladiri, retele si agregate de irigatii etc) au condus la cronic deficitara. Aceasta depreciere are in vedere atat eficienta redusa a exploatatiilor agricole, cat si faptul ca o mare parte a gospodariilor individuale de producatori agricoli se autosustine din punct de vedere economic. Este un segment important de economie autarhica, bazata pe primatul autoconsumului si deci neintegrata in fluxurile economiei de piata. 3.1.2. Soldul Balantei Comerciale In legatura cu investitiile straine se poate spune ca ele reprezinta un punct critic al economiei romanesti.3 Nivelul lor redus este explicat, in numeroase lucrari de literatura de specialitate, prin incertitudinea mediului de afaceri, instabilitatea legislativa si a politicii fiscale, mentinerea unor mentalitati straine climatului economiei functionale de piata etc. La sfarsitul anului 1999, sunt consemnati 71318 investitori straini, cu un capital de 4364 milioane USD, adica un nivel modest, ca volum si nesemnificativ, sub aspectul contributiei la dezvoltarea activitatilor economica, intrucat reprezinta, in cea mai mare parte, capital subscris si nu varsat, respectiv pus direct in activitate. In cele mai multe cazuri, acest capital consta fie in cumpararea unor actiuni, fie in participarea in natura a unor investitori straini la inregistrarea de societati comerciale in Romania, fie in participarea cu capital la unele societati deja existente.

D.Marin,C.Mereuta, Economia Romaniei 1990-2000. Compediu, Ed.Economica, Bucuresti, 2001

Diminuarea productiei industriale si agricole au micsorat disponibilitatile pentru export si au impus apelul permanent la importuri chiar si la unele produse ca, de exeplu la cele agroalimentare, la care Romania era o exportatoare traditionala. Participarea tarii noastre la comertul international este relevata de balanta comertului exterior, foarte semnificativa prin soldul sau. Iar rata de acoperire a importurilor cu incasarile din exporturi este una din formele de exprimare a raportului dintre efect si efort, respectiv a eficientei acestei activitati. Tabel 4 Soldul balantei comerciale si gradul de acoperire a importurilor prin exporturi in perioada 1990-1999 Anii Sold balanta comerciala, mil.USD -3427,1 -1106,3 -1420,7 -1127,9 -411,1 -1577,0 -2470,5 -1980,3 -2624,0 -1257,0 Grad de acoperire a importurilor prin exporturi, % 62,8 79,4 75,4 81,3 93,7 83,4 76,6 81,0 76,0 87,1

1990 1991 1992 1993 1994 1995 1996 1997 1998 1999

Sursa: BNR, raport anual 2000 si 2001

Datele din tabelul 4 demonstreaza ca in perioada 1990-1999 balanta comerciala a fost permanent deficitara. Pentru partenerii externi, piata romaneasca este o piata de desfacere in mai mare masura decat furnizor. Cel mai mare deficit inregistrat in 1990, se datoreaza exploziei sociale din 1989 si conditiilor sociale preexistente acestui an. Cel mai mic deficit, inregistrat in 1994, se datoreaza, credem, redresarii economiei, inceputa in 1993.Orientarea comertului catre tarile occidentale a intampinat o serie de dificultati in privinta exporturilor, legate indeosebi de exigente de calitate si parametri sanitari-veterinari. Deficitul balantei comerciale exprima un profund dezechilibru, intrucat ea atesta scaderea productiei si implicit acoperirea insuficienta a cererii interne, micsorarea capacitatii de export a tarii si dependenta consumului intern de importuri.

3.1.3. Somajul Tabel 5 Evolutia numarului somerilor si a ratei somajului in perioada 19901999 Anii 1990 1991 1992 1993 1994 1995 1996 1997 1998 1999 Numar someri, persoane 337,4 929,0 1164,7 1223,9 998,4 657,6 881,4 1025,1 1130,3 mii Rata somajului, % 3,0 8,4 10,4 10,9 9,5 6,6 8,9 10,4 11,8

Sursa: BNR, raport anual 2000 si 2001

In economia romaneasca de pana in 1989, official nu erau inregistrati someri, desi in forme mascate acestia existau, ca urmare a subfolosirii capacitatilor de productie existente atunci. In deceniul 1990-1999, tranzitia, ca urmare a primelor masuri de liberalizare si restructurare a economiei, oficializeaza aceasta categorie de oameni, incepand cu anul 1991. Evolutia somajului in deceniul respectiv inregistreaza deseori salturi, atat in cresterea cat si in descresterea lui. Evolutia productiei si a somajului nu sunt intotdeauna sincrone, fapt datorat, in principal, caderii puternice a utilizarii capacitatilor de productie si incercarilor, cu grade diferite de reusita, de restructurare a aparatului de productie. Din datele prezentate in tabelul 5 se desprind urmatoarele observatii: caderea economiei romanesti din anii 19911992 determina cresterea numarului somerilor si a ratei somajului, aceasta reprezentand, in 1992, 8,4% din populatia activa. Relativa redresare a economiei din anii 1993-1996 nu-si gaseste corespondent in scaderea numarului de someri si a ratei somajului decat intr-o mica masura. Iar caderea economiei, dupa 1997, conduce la cresterea indicatorilor

mentionati. Sub aspect legal, somerii sunt cei care primesc indemnizatie de somaj privit legislatiei in vigoare. Dar somajul este doar o parte a unui fenomen mai amplu, si anume, a subfolosirii fortei de munca, aceasta, la sfasitul deceniului 1990-1999, fiind deja cronica si cu tendinta de agravare. La numarul de someri efectiv inregistrati, trebuie adaugati cei care au deposit stagiul legal de acordare a indemnizatiei de somaj, cei pensionati inainte de limita legala a varstei de pesionare, tinerii, absolventi ai diferitelor scoli, care nu gasesc locrui de munca pe masura calificari lor, peroanele care, cu contracte de munca temporare sau permanente, lucreaza in strainatate, persoanele care lucreaza in domenii sip e posture sub calificarea profesionala etc. Toate acestea au semnificatia, in fond, a unei pierderi potential pentru economia romaneasca. In deceniul la care ne referim, in tara noastra, resursele de munca, respective oferta de munca, au ramas in linii generale, constant, in timp ce cererea de munca, in sensul de numar de numar de locuri de munca in conditii salariale, a marcat o tendinta generala de scadere. Numarul celor care s-au transformat in patroni din fosti salariati, fiind relative mic, nu compenseaza diminuarea locurilor de munca. Practicarea pe scara larga a unor salarii mici, dar si a unor salarii necorelate cu dinamica productivitatii muncii, salarii, in unele cazuri, mai mici in sectorul privat decat in cel de stat, o anumita insuficienta a transparentei in recrutarea salariatilor sau mimarea acesteia, neplata sau intarzierea platii asigurarilor sociale din partea unui mare numar de firme de stat sau particulare, neplata la timp a salariilor s.a. 3.1.4. Dinamica veniturilor salariale reale in Romania Analiza datelor din tabelul 6 ne conduce la concluzia ca liberalizarea preturilor inainte de manifestarea concurentei reale a determinat scaderea drastica a castigului salariului real. De la prima liberalizare a preturilor, operata in noiembrie 1990, acestea au cunoscut, de-a lungul intregului deceniu, o singura directive, anume cresterea lor, respective cresterea galopanta a indicelui preturilor bunurilor de consum. In privinta castigului salarial real, erodarea lui este continua, dar si cu unele momente de stagnare si chiar de relativa recuperare. Se constata o scadere importanta a lui pana in 1993 si stoparea acesteia in 1994, corelativa recuperara in 1995 si 1996, pentru ca apoi, in 1997, sa inregistreze o noua micsorarae, in 1998 o usoara crestere si in 1999 iara scadere. Intergand secventele aratate intr-o concluzie, putem aprecia evolutia corelatiei salarii-preturi ca fiind o competitive pierduta permanent de salarii. Pe termen lung, acest fenomen se exprima in scaderea nivelului de trai a unei mari parti a populatitiei si conduce la o spirala vicioasa a saraciei. Lipsa ori insuficienta veniturilor

inseamna o alimnetatie necroespunzatoare care determina o sanatate precara. Aceasta, la randul ei, implica o limitare a posibilitatilor de castig, impune scaderea consumului si ingradeste posibilitatile de intretinere a copiilor in scoala. Iar copiii, fara o instruire corespunzatoare, sunt, la randul lor, condamnati la saracie pe termen lung. Ca urmare, scaderea castigului salarial real in prezent se poate transforma, pe termen lung, intr-o noxa sociala.

Tabel 6 Dinamica veniturilor salariale reale in Romania in perioada 19901999 Anii 1990 1991 1992 1993 1994 1995 1996 1997 1998 1999 Indicele preturilor de consum 100,0 270,2 838,8 2987,0 7071,9 9353,4 12983,4 33076,9 52624,2 76728,0 Indicele castigului salarial real 100,0 81,7 71,3 59,4 59,4 66,5 72,7 56,3 58,2 56,0

Sursa: Anuarul statistic al Romaniei 1997, pag. 186 si 402/Anuarul statistic al Romaniei 2001, pag. 131 si 312

3.2. Concluzii in cazul Romaniei

O mare perioada de timp dupa Revolutia din 1989 am cazut in capcana strategiilor politice caracterizate prin improvizatie, fara un punct de referinta, lipsite de un orizont temporal concret, fara o tinta stabilita,

lipsite de indicarea resurselor necesare. In 1989 se acumulase o tensiune de schimbare puternica care putea fi usor transformata intr-o uriasa energie pentru constructia unei societati normale, functionale. Incet-incet, sistemul economic romanesc si-a consumat aceasta tensiune de schimbare ajungand la o oboseala evidenta. Atat de incoerent a fost managementul tranzitiei incat, practic, un deceniu transformarea s-a facut dupa principiul vazand si facand, fara o strategie oficiala, coerenta si consistenta, larg imbratisata de actorii schimbarii. Nu am stiut daca tranzitia ne duce catre societatea pe care o dorim. Nu am stiut daca e bine sa recuperam ceva din modelul de organizare trecut sau daca putem inova un sistem de organizare social. Am considerat ca idealul de a construi capitalismul cel mai performant va fi de ajuns pentru eficienta schimbarii. Detereminarea sensurilor de bifurcatie a viitorului ni s-a parut prea grea in conditiile in care mai comod era ca lucrurile sa mearga initial spre ceva nedefinit. Am incercat sa construim un fel de capitalism specific, romanesc, nascut din imposibilitatea de a observa modelele validate de practica ca fiind eficiente in Occident. Tranzitia romaneasca este perceputa ca fiind ceva neterminat. Am simtit nevoia de strategie inca de la incepututl tranzitiei. I-am perceput acuitatea abia dupa ce-am observat parcursul mai bun al celorlalte tari in tranzitie. Pana la aparitia Strategiei Nationale de Dezvoltare Economica pe termen mediu in 1999, singurul program de dezvoltare al Romaniei a fost lipsa unui program. De aceea consideram ca o prioritate in economia noastra o reprezinta viziunea, ca o cerinta esentiala a conducerii. Este bine sa lucram, dupa cum spunea Anghel Rugina-preluand o idee mai veche a lui Leon Walras- cu doua modele: un model ideal, de referinta, si cu unul real, pe care sa ne straduim a-l optimiza, de a-l aduce cat mai aproape de modelul propus.4

4.Concluzii Modelele de tranzitie analizate au vizat masuri care sa tinteasca esenta noului mecanism economic de tip capitalist si s-au folosit de un nucleu dur de procese care sa faca posibila finalitatea tranzitiei. Nici un model de tranzitie, fie el excesiv teoretic sau cu caracteristici pragmatice mai pronuntate, nu s-a limitat in timp la premisele fondatoare; ele s-au lasat completate cu aspecte descoperite pe parcurs ca fiind inevitabile pentru finalizarea tranzitiei. Totodata, experienta tranzitiei a adus si ea o serie de elemente care au imbogatit arsenalul teoretic si instrumental al modelelor. S-ar putea spune
4

Maria Muresan, Doua secole de tranzitie romaneasca: Tranzitie si reforma in tarile Central si Est-Europene

ca s-au produs si miscari-surpriza de genul celor datorita carora, in cele din urma, modelul terapiei de soc a evoluat spre modele ale tranzitiei graduale, dupa cum, in anumite conditii si pe intervale determinate, strategiile bazate pe modelul terapiei graduale au admis pachete de masuri de consistenta terapiei de soc. Ortodoxia modelelor cu care a debutat schimbarea in ECE a constat invariabil intr-o combinare a trei procese transformationale: liberalizarea, stabilizarea si privatizarea. Este semnificativ ca toate trei au avut mai ales o logica politica si au vizat pentru inceput domeniul politicului ori au pornit ca masura politica. In acest mix de procese a contat impulsul primar care a declansat destructia vechiului mecanism politic si economic. Ansamblul proiectelor lansate de FMI a devenit un fel de glosar al masurilor de liberalizare, stabilizare si privatizare. O adevarata grila de conformare a fost pusa repede in functiune in practica relatiilor internationale. Declansarea proceselor de liberalizare, stabilizare si privatizare, mai ales a primului si a ultimului, inseamna optiunea sigura pentru economia de piata de tip capitalist. Pe masura desavarsirii liberalizarii, atingerii stabilizarii si incheierii privatizarii, functionalizarea sistemului este deplina si se asigura conditiile de reproducere a sa. In esenta, ceea ce trebuie facut este sa se desfasoare actiuni riguroase de accelerare a transformarilor definite de cele trei procese, restul venind de la sine . Terapia de soc nici nu a debutat altfel decat ca o credinta ca prin liberalizarea rapida si completa se va naste si se va functionaliza economia de piata. Totul era gandit ca si cand natura ar putea sa faca salturi mortale, oamenii sa internalizeze instantaneu valorile unui alt univers, relatiile cauza-efect sa se produca spontan si linear.

Bibliografie 1.Maria Muresan Doua secole de tranzitie romaneasca, Ed.Economica, Bucuresti, 2003 2.Marin Dinu, Cristian Socol, Aura Niculescu Economia Romaniei, Ed. Economica, Bucuresti, 2005 3.Marin Dinu Economie contemporan. Ce este tranziia?, Colecia Prelegeri 1, Ed. Economica, Bucureti, 2000 4.Istoria economiei 5. Bal, A. Economii de tranziie Ed. Oscar Print, Bucureti, 1997 6. Ian, V. Consideraii privind economia politic neconvenional a tranziiei, n vol. Tranziie i Integrare European, vol. III, Sedcom Libris, 2002 7. Sachs, J. The Transition at Mid-Decade, American Economic Review, Papers and Proceedings, vol 86, 2001 8.Blanchar Oliver The Economics of Post-communist Transition,Oxford: Clarendon Press,1997 9. IMF Working Paper The Transition Economies After Ten Years 10. IMF Working Paper, International Monetary Fund, Washington, D.C The Evolution of Output in Transition Economies: Explaining the Differences