CURS DE LECȚII PENTRU ELEVII

ÎNVĂȚĂMÂNTULUI TEHNIC PROFESIONAL

1. Microeconomie - domeniul științei economice

1. Obiectul de studiu şi metoda teoriei economice.

2. Nevoile, resursele, bunurile.
3. Activitatea economică şi fazele ei.
4. Problemele fundamentale ale economiei. Costul de oportunitate.
1. MICROECONOMIE - DOMENIUL ȘTIINȚEI
ECONOMICE
1. Obiectul de studiu şi metoda teoriei economice.
2. Nevoile, resursele, bunurile.
3. Activitatea economică şi fazele ei.
4. Problemele fundamentale ale economiei. Costul
de oportunitate.
1. Obiectul de studiu şi metoda teoriei
economice
„Teoria economică este ştiinţa despre modul
în care oamenii şi societatea învață să aleagă, cu
trecerea timpului, cu ajutorul banilor sau fără
participarea lor, acele resurse de producţie rare pentru
producerea diferitelor mărfuri în prezent şi în viitor”.
(Paul A. Samuelson)
Teoria economică constituie baza teoretică și
metodologică pentru ansamblul științelor economice,
elaborează instrumentele de cercetare economică,
formulează legile, categoriile și tendințele dezvoltării
activității economice. Obiectul de studiu al teoriei
economice reprezintă comportamentul economic
rațional al agenților economici. Nivelurile de
cercetare ale teoriei economice sunt
microeconomia, mezoeconomia, macroeconomia,
mondoeconomia.
Ca disciplină aparte Microeconomia s-a
conturat în ultima treime a secolului XIX-lea, prin
delimitarea sistemului de noțiuni și a legităților care
guvernează comportamentul consumatorului, a
producătorului, funcționării pieței unui produs.
Microeconomia este în legătură cu existența penuriei,
penuria veniturilor pe care le pot cheltui consumatorii
la procurarea bunurilor, penuria inovațiilor care pot fi
utilizate în procesul de producție etc. În acest
context, obiectivele microeconomiei ca știință sunt:
1. formarea deciziilor economice de către subiecții
economici în vederea distribuirii resurselor limitate;
2. interacțiunea subiecților economici în procesul de
constituire a unor sisteme cum ar fi piețele de resurse,
Teoria economică studiază
comportamentul rațional al agenților
economici determinat de activitatea
economică în condițiile utilizării
alternative a resurselor economice
rare.
Nivelurile de cercetare a teoriei
economice:
Microeconomie - studiază procesele
fenomenele activității economice la
nivel individual.
Mezoeconomia - nivelul intemediar
între micro și macroeconomie, relevă
procesele, fenomenele la nivelul
ramurile economice.
Macroeconomia - studiază
procesele, faptele, actele,
comportamente ale agenților
economici agregați, economia
națională privită ca tot întreg.
Mondoeconomia (megaeconomie) -
cuprinde totalitatea economiilor
naționale, legăturile economice
dintre economiile naționale, precum
și instituțiile internaționale.
Penurie (lipsa) - imposibilitatea de
a satisface dorințele fiecăruia.
Metoda (Methodos) este totalitatea
mijloacelor, instrumentelor utilizate
pentru a studia, a sistematiza faptele
și a le expune sub forma de categorii
științifice, legi, tendințe și modele.

Abordarea pozitivă sau analiza
pozitivă - cunoașterea, explicarea,
sistematizarea fenomenelor și
proceselor economice obiectiv
existente. Răspunde la întrebarea: Ce
este sau ce are loc în economie?
Abordarea normativă sau analiza
normativă - stabilirea condițiilor de
obținere a rezultatului economic
maximal. Răspunde la întrebarea: Ce și
cum trebuie să fie în economie?
Criteriile de clasificare a legilor
economice:
- după dependențe dintre procesele și
fenomenele economice;
- după durata acțiunii sau caracterul
istoric;
- după caracterul psiho-social etc.
”Pentru a studia teoria economică nu
este necesar de un talent special.
Economix-ul nu este complicat, dar
puțini care obțin note înalte la această
disciplină simplă. Paradoxul este că un
economist profesional trebuie să dețină
o combinație de capacități. El trebuie
să fie matematician, istoric, filosof și
funcționar de stat în anumită proporție.
Să cunoască simbolurile, să le
intrepreteze și să le utilizeze în
exprimarea ideilor.”
John Maynard Keynes
bunuri sau ramurilor economice și analiza
echilibrării lor, formarea de compromisuri (trade-
offs).
Principiile microeconomiei sunt:
- individualismul metodologic este principiul de
descriere a fenomenelor economice pornind de la
comportamentul individual;
- raționalism economic- luarea deciziei în baza
criteriului ”cost - beneficiu” acțiunea se efectuează
când beneficiu este superior costurilor, câștigul fiind
maximal.
La analiza proceselor şi fenomenelor economice se
aplică un șir de metode științifice. În primul rând
reflectarea unui rezultat științific se face pe calea
abstractizării. Ca metodă, abstractizarea reprezintă
procedeul investigației, prin care cercetătorul reține,
în plan mintal, numai ce este esențial, repetabil şi
relativ stabil în realitatea studiată, reține tendințele
mișcării, laturile principale, lăsând deoparte ceea ce
este aleatoriu, întâmplător în manifestarea şi evoluţia
obiectului cunoaşterii. Ceea ce este specific
cercetării ştiinţifice este raţionamentul, logica,
demonstraţia legăturilor cauzale, construcţia
articulată şi sistemică a edificiului cunoaşterii.
Printre metodele raţionamentului ştiinţific mai
amintim inducţia şi deducţia. La fel se folosesc ca
tehnici (subsumate unora dintre metodele de mai sus)
comparaţia, analiza, sinteza, istorismul,
cuantificarea, descrierea, calculul economic,
optimizarea, modelarea, actualizarea, formularea de
ipoteze, se apelează la instrumentarul matematic şi
statistic pentru exprimarea cantitativă (şi calitativă) a
elementelor investigate, etc.
Dintre metode specifice ale microeconomiei:
- analiza funcțională - analiza dependențelor dintre
variabile economice și determinarea tipului acestor
dependențe. Dependența dintre variabile se stabilește
direct, invers sau utilizându-se principiul ”caeteris
paribus” (prin simplificare celelalte variabile sunt
constante);
- analiza marginală - limitele de variație a indicatorilor
economici, permițând agenților economici să efectueze Criterii de clasificare a
alegerea optimală; consumatorilor:
- modelarea - reproducerea proprietăților și a interacțiunilor
unui obiect din lumea reală în dimensiuni mai mici și într-o  marimea veniturilor;
formă simplificată ca cele de optimizare și de echilibrare.  sursa veniturilor;
Microeconomia contribuie la previziune și la elaborarea  tradiții;
politicilor economice prin intermediul abordării specifice  confort;
pozitive și normative. Analiza pozitivă descrie interdependența  grad de pregătire.
cauză-efect. Un exemplu de reflecție pozitivă este expresia:
”Cel mai mare combinat de panificație din Republica Moldova
a majorat, din 30 ianuarie 2018, prețurile la unele categorii de
pâine cu 25 de bani. Au crescut tarifele la energie, au crescut
prețurile la făină. Noul preț este o corecție.”
Analiza normativă contribuie la determinarea deciziilor
optimale. Ca exemplu: Guvernul dorește să majoreze taxele pe
benzină, ca urmare se analizează efectele care vor afecta
doleanțele consumatorului pentru automobile de capacitate
mare sau econoamă, efectele asupra industriei producătoare de
automobile, de piese de schimb, turismului, care vor reacționa
la schimbările prețului. Sunt importante de a stabili costurile și
cheltuielile, de a segmenta pe categorii veniturile, profiturile și
gradul de ocupare în industria petrolieră, constructoare de
Clasificarea nevoilor după
mașini, turism, prelevările bugetare pentru fiecare an. La fel,
T. Robbins
prin intermediul analizei normative întreprinderea
constructoare de mașini va stabili combinarea optimă (câteva
variante) între construcția automobililor de capacitate mare și
mică etc.
Aplicând diverse metode de cercetare, în cadrul teoriei
economice sunt formulate legi. Legile economice reprezintă
legăturile cauzale, esenţiale care există în realitatea economică,
determină mişcarea, sensul şi scopul acestei mişcări în
economie. Ele sunt de ordin static sau de acțiune, de tendință
ca rezultat a influenței a mai multor factori; sunt generale, care
acţionează în toate sistemele economice (legea diviziunii
muncii, legea economiei de timp, legea rarităţii relative a Clasificarea nevoilor
resurselor, etc.) și comune - specifice anumitor sisteme după A. Maslow
economice (legea valorii, legea concurenţei, legea rentei, etc);
legi obiective (totalitatea elementelor prin care acestea se
manifestă, guvernează şi reglementează activitatea economică
nemijlocită a oamenilor.) și subiective legile influențabile de

Caracteristicile nevoilor:
- nelimitate ca număr;
- saturabile;
- limitate ca volum;
- dinamice;
- concurente;
- substituibile;
- complementare;
- dependente de anumiți factori
(ca vârsta, cultura).
Resursele specifice din punct de
vedere a naturii lor:
 resurse umane;
 resurse materiale;
 resurse financiare;
 resurse informaționale.
subiecții politici etc. Legile contribuie la formarea unui
comportament rațional al agenților economic, precum și la
o prognoză a desfășurării situației economice.
2. Nevoile, resursele, bunurile
Conceptele fundamentale ale microeconomiei sunt
subiecții economici și obiectul microeconomiei. În calitate
de subiecți microeconomici sunt:
- consumatorii - persoane concrete sau familii care crează
cererea. Scopul consumatorilor este maximizare utilității în
limita bugetară;
- producătorii- subiecții economici care formează oferta
economică. Scopul producătorilor este de a maximiza
profitul.
Obiectul microeconomiei prezintă nevoile (trebuințele),
resursele, bunurile economice.
În sensul cel mai general nevoile reprezintă cerințe
obiective ale vieții umane, ale existenței și dezvoltării
purtătorilor lor – indivizii, grupurile sociale, statele,
națiunile, societatea în ansamblul ei. Prin nevoi umane
Figura 1. Clasificarea criterială a nevoilor.

individuale; DUPĂ
de grup; SUBIEC
generale. ȚII

locale; DUPĂ
Trăsăturile resurselor: regionale; ARIA
DE
 au valoare economică; naționale; MANI
 rare, limitate în raport cu multinaționale și FEST
mondiale. ARE DUPĂ
nevoile, legea rarității resurselor; solvabile; POSIBILI
elimentare; DUPĂ
GRAD parțial solvabile;
TATEA
 nivelul de consum al resurselor superioare, DE insolvabile. SATISFA
complexe COMPL CERII
crește proporțional cu gradul de
EXITA
civilizație și intensitatea TE
nevoilor; înţelegem un ansamblu de cerinţe ale oamenilor de a avea,
 diversificate. de a fi, de a şti, de a-şi însuşi bunuri materiale şi servicii,
care devin efective, în funcţie de condiţiile de producţie
existente la momentul dat, precum şi de nivelul de cultură
 şi civilizaţie al popoarelor şi indivizilor. Ele apar ca nevoi
sociale, întrucât cerinţele izvorăsc din condiţiile de viaţă
ale oamenilor, respectiv din necesităţile de consum ale
acestora.
O anumită categorie de nevoi ca hrana,
îmbrăcăminte, locuinţă au originea în cauze obiective de
ordin biologic, altele în schimb sunt influenţate de
convenienţe, modă, nivel de cultură şi de statutul social al
indivizilor. Nevoile umane, odată înţelese de oameni
devin mobilul demarării unor acţiuni, activităţi şi
cooperări între aceştia, în vederea dobândirii resurselor şi
bunurilor necesare satisfacerii lor.

INTE ACTIVITATEA BUN

SCOP
RESURSE

NEVOI RESE ECONOMICĂ ECONOMIC

Figura 2. Relația nevoi - activitatea economică

Una din problemele majore ale teoriei şi practicii
economice, şi nu numai a lor, este problema intereselor
economice. Acestea la rândul său reprezintă forme de
manifestare a trebuinţelor economice. Subiecţii şi
purtătorii intereselor economice sunt indivizii, comunităţi
umane şi structurile lor instituţionalizate. Interesele
îndeplinesc rolul de impuls nemijlocit, de forţă motrice
nemijlocită şi de cauză principală imediată a activităţii
economico - sociale, a muncii, a producţiei sociale. De
regulă, acoperirea unui spectru mai larg de nevoi

Resurse

după
după structură posibilitatea după durata
de recuperare de folosire

recuperabile și epuizabile
Primare nerecuperabile
neepuizabile

Derivate

Condiții de determinare a bunului
economic:
 existenţa unei trebuinţe umane reale;
 proprietatea obiectivă a lucrului, a
obiectului de a satisface o trebuinţă
sau alta, deci, de a fi utilă;
 conştientizarea de către om a
însuşirii respective;
 necesitatea unui efort, a suportării
unui cost de producţie.
Bunuri libere - se găsesc în natură,
oricine poate beneficia de ele.
Determinare esențială se
referă la determinarea exestențială,
supusă măsurării, fiabilității,
exprimată în unități de măsură
(buc., km. etc).
Determinare economică
presupune compararea bunurilor cu
nevoile, cu valoarea și prețul lor.
presupune un consum sporit de resurse, care sunt
limitate sau rare fapt ce implică utilizarea raţională şi
eficientă a acestora.
Resursele economice constituie totalitatea
elementelor şi premiselor folosite de către om în
activitatea sa economică pentru a obţine bunurile de
care are nevoie. Odată cu creşterea nevoilor omul este
silit să atragă în activitatea economică o cantitate tot
mai mare şi mai diversă de resurse.
Spre deosebire de nevoi, care teoretic sunt
nelimitate, resursele pentru producerea bunurilor şi
serviciilor sunt limitate sau rare. Resursele au sporit şi
s-au diversificat continuu. În raport cu creşterea şi
deversificarea nevoilor, resursele au fost şi au rămas
limitate, ceea ce reprezintă o legitate.
Legea rarităţii resurselor constă în aceea că
volumul, structura şi calitatea resurselor economice cât
şi a bunurilor se modifică mai încet decât volumul,
structura şi intensitatea nevoilor. Sau:
∆ N ∆R, (1)
>
N R
unde N- nevoi, R- resurse
În orice moment ne lovim de caracterul limitat al
resurselor, deci imposibilitatea de a satisface deplin și
în acelaș timp a tuturor nevoilor. Aceasta a obligat
oamenii să se adopteze creator în funcţie de timp şi de
loc, aplicând principiul hedonist: maxim de efect cu
minim de efort. Principiul general al economiei
propagă utilizarea raţională şi eficientă a resurselor
economice disponibile. Din acest punct de vedere
ştiinţa economică este ştiinţa utilizării resurselor rare şi
limitate. Pentru ca societatea să utilizeze resursele de
care dispune în mod eficient, trebuie să asigure atât
utilizarea completă a acestor resurse, cât şi
maximizarea producţiei obţinute. Maximizarea
producţiei la nivelul economiei nu se poate realiza
decât în condiţii de eficienţă.
Bunurile economice reprezintă o formă concretă a
bunurilor în general. Acestea din urmă, sunt lucruri,
obiecte etc. care au proprietatea de a satisface o
trebuinţă umană şi care sunt utile omului. Ceea ce
înseamnă că nu toate lucrurile, obiectele utile sunt bunuri
economice. Aerul, lumina naturală, căldura solară, în
anumite condiţii şi apa, reprezintă elemente utile care
satisfac trebuinţele vitale, fundamentale ale omului, sunt
bunuri, dar nu sunt bunuri economice. Bunurile economice
au o dublă determinare: una esențială și una economică.
Măsurarea economică implică și pe cea fizică, dar și cea
valorică, monetară.
Bunurile pot fi clasificate după mai multe criterii:
Figura 3. Clasificare bunurilor economice
Bunurile economice (ca şi resursele în ansamblul
lor) au un caracter relativ limitat în raport cu nevoile
(trebuinţele) membrilor societăţii. Contradicţia dintre
caracterul relativ limitat (legea rarităţii) al bunurilor
economice şi resurselor în totalitatea lor şi caracterul
relativ nelimitat al nevoilor sociale, aflate într-o continuă
creştere şi diversificare, constituie imboldul oricărei
activităţi economice desfăşurate în cadrul unui anumit
sistem economic. De altfel, ştiinţa economică, prin teoriile
emise şi domeniile sale de studiu, are menirea de a
optimiza acest raport funcţional între resurse şi nevoi,
respectiv între producţie şi consum, în favoarea
Bunurile economice în depedență
de natura consumului pot fi:
a) bunuri normale (produse
alimentare, îmbrăcăminte);
b) prioritare (pâine, lapte, sare,
săpun);
c) de lux (automobil, haine haut
couture);
d) inferioare (haine second hand);
e) neutre (periuța de dinți).
Alte criterii de clasificare a
bunurilor sunt:
1) în funcţie de destinaţie: a) bunuri de
consum (satisfăcători): b) bunuri de
capital sau de producţie (prodfactori):
c) bunuri intermediare (bunuri ce fac
obiectul consumului intermediar);
2) în funcţie de forma în care sunt
produse şi consumate: a) bunuri
materiale (consumate numai după
producerea lor), b) bunuri nemateriale
sau servicii (consumate în momentul
producerii lor); c) informaţii (licenţe,
brevete, programe de calculator etc).
3) în funcţie de substituirea lor: a)
bunuri substituibile; b) bunuri
nesubstituibile;
4) după complementaritatea lor:
a)bunuri complementare, care trebuie
să fie utilizate conjugat pentru a
satisface o nevoie (automobilul şi
benzina); b) bunuri necomplementare.
 consumului, pentru o calitate superioară a vieţii tuturor
Sistemul activităților umane: oamenilor.

Activitate Activitate 3. Activitatea economică şi fazele ei.

juridică economică

Activitatea economică este un proces complet care

Alte
activități
Activitate Activitate
cultural - politică
educativă
Trăsăturile activității economice:
 complexă;
 dinamică;
 rațională;
 funcțională;
 repetabilă.
Scopul activităţii umane este
satisfacerea nevoilor, a trebuinţelor
indivizilor prin intermediul
bunurilor economice.
Obiectivele activității economice :
 ce se produce;
 pentru cine se produce;
 cum se produce;
 cât se produce.
Raționalitatea activității
economice:
 conștientizarea acțiunii;
 respectarea principiului
eficienței;
 anticiparea efectelor.
Activitate
religioasă
reflectă comportamentul oamenilor în ce priveşte
atragerea şi utilizarea resurselor economice în scopul
producţiei, repartiţiei, schimbului şi consumului în
dependenţă de nevoile şi interesele economice.
Activitatea economică reflectă lupta permanentă
împotriva rarității resurselor.
Activitatea economică cunoaşte patru faze, care
reprezintă componentele ei: producţia, repartiţia,
schimbul şi consumul. Producţia este activitatea de
transformare a resurselor în bunuri economice. Ea
cuprinde toate activităţile din agricultură, în industrie şi
alte domenii care constau în modificările resurselor
pentru a le face utile sau a le spori utilitatea iniţială.
Producţia poate fi:
Producţie materială – totalitatea proceselor de
transformare, structurală a resurselor primare în vederea
obţinerii de noi bunuri utile (lemn, mobilă).
Prestări de servicii- totalitatea de transformare din care
rezultă forme nemateriale specifice cum ar fi: activitatea
de reparaţii, transporturi, turism adică bogăţia imaterială.
Schimbul (circulaţia) este activitatea de deplasare în
spaţiu a bunurilor, prin vânzare - cumpărare sau păstrare
şi depozitare acestora pentru ca bunurile create să fie
puse la dispoziţia cumpărătorilor. Activitatea economică
de schimb se referă nu numai la bunuri materiale dar şi la
schimbul de servicii (servicii de prestare, de comunicaţii
şi telecomunicaţii, servicii distributiv - comerciale etc.)
Repartiţia constă în repartizarea venitului global (total)
obţinut în economie între indivizi, agenţi economici,
grupuri şi categorii sociale, pe baza unor reguli
(principii) stabilite în societate. În acest fel se formează
veniturile agenţilor economici, populaţiei şi statului, ca
bază a continuităţii activităţilor economice.
Consumul constă în valoarea efectivă a
bunurilor pentru satisfacerea nevoilor unane. Se
cunoaşte:
- Consumul intermediar - care constă în
consumul unor bunuri materiale şi servicii pentru
crearea altor bunuri şi servicii
- Consumul final - care constă în consumul
bunurilor economice pentru satisfacerea
trebuințelor personale sau colective.
În procesul dezvoltării sale societatea a
cunoscut diverse forme de organizare a activității
economice ca sistemul economiei naturale,
sistemul economiei de schimb. Apărută în
societatea gentilică, dezvoltată în antichitate şi
evul mediu sistemul economiei naturale
reprezintă o aşa formă de organizare a activităţii
economice în care fiecare comunitate îşi
satisface nevoile prin activitate proprie, fără a
apela la schimb.
Economia de schimb este acel tip de
economie, bazată pe schimb, satisfacerea
nevoilor realizându-se predominant prin schimb
de bunuri prin intermediul pieței, în urma unor
procese de vânzare-cumpărare. Transformarea
economiei naturale s-a datorat diviziunii sociale
a muncii, separarea producătorului ca proprietar,
formarea producţiei de mărfuri. Economia
contemporană este considerată o economie de
schimb, iar activităţile prin care se obţin bunuri
destinate consumului propriu, dar mai ales
schimbului se numesc activităţi comerciale sau
activităţi lucrative. Economia de schimb este o
treaptă superioară de dezvoltare a economiei. La
rândul său economia de schimb este:
 Sistemul economiei de comandă (centralizat
sau planificat) în care predominant este
schimbul, însă la bază organizării economiei
nu stau principiile pieței, adică raportul
cerere/ofertă.
 Sistemul economiei de piaţă (concurenţial
sau capitalist) care reprezintă acel model sau
Trăsăturile economiei naturale sunt:
- producătorul dispune de mijloace
necesare pentru obţinerea bunurilor;
- bunurile create trebuie să satisfacă
cerinţele producătorului;
- economia naturală se bazează pe tehnica
înapoiată, domină munca fizică;
- forţa de muncă este lipsită de
posibilitatea de a se deplasa de la un
producător la altul deoarece juridic depinde
de o unitate economică;
- răspunsul la întrebările fundamentale
ale economiei ce?, cum?, pentru cine? este
determinat de tradiţiile transmise din
generaţie în generaţie.
Ec
onomia de schimb se caracterizează
prin:
- autonomia şi independenţa
producătorilor bazată pe proprietatea
privată, principala formă de proprietate;
- specializarea agenţilor economici
conform adâncirii diviziunii sociale a
muncii;
- existenţa pieţei cu toate trăsăturile ei;
- bunurile şi serviciile produse, inclusiv şi
forţa de muncă sunt marfă;
- proprietarul are puterea deplină de a lua
decizii, întreprinzătorul îşi asumă riscul
asupra afacerii;
- concurenţa mişcă progresul economic.

Costul de oportunitate (alternative)-
cea mai bună, optimală alternativă a
alegerii, prețul sacrificului. Măsoară
”câștigul” obținut prin ”pierdere”.
Curba posibilităților (frontiera
posibilităților) - ansamblul
combinațiilor de bunuri economice ce
pot fi realizate pe termen scurt în
condițiile utilizării integrale și cu
eficiență a resurselor disponibile.
Specificul curbei posibilităților:
 exprimă cantitatea maximă de produse
ce pot fi realizate cu resursele existente;
 combinațiile de produse aflate în
exterior sunt imposibil de atins pe
termen scurt, deoarece nu există resurse
suficiente;
 orice combinație din interiorul
frontierei presupune utilizarea
insuficientă și/sau incompletă a
resurselor;
 frontiera posibilităților poate să se
extindă pe termen lung prin două
modalități: intensiv sau extensiv, se
deplasează spre dreapta sus, în caz
contrar spre stânga;
 implică costul de oportunitate.
−∆ Y
Cop= ,
∆X
unde Y- valoarea bunului sacrificat,
X- valoarea bunului ales.
tip de organizare a economiei în care raportul
cerere/ofertă este determinant în organizarea
economiei.
 Sistemul economiei mixte care reprezintă un
model intermediar.
4. Problemele fundamentale ale economiei.
Costul de oportunitate
În procesul economic, indivizii sunt
constrânşi de raritate să facă alegeri, opţiuni ale
căror implicaţii sunt studiate de teoria economică.
Indivizii pot fi consideraţi drept principalii
"actori" ai procesului economic. În adoptarea
deciziilor aceştia sunt ghidaţi de două elemente
fundamentale: costurile şi beneficiile. Cel mai
important instrument utilizat de către economişti
în studierea modului în care sunt elaborate
deciziile economice este analiza marginală. În
primul rând, aceasta înseamnă analiza drumului
care conduce la a stabili ce este “suficient”, ca
acţiune pentru a atinge un anumit obiectiv. În
esenţă, analiza marginală constă în compararea
costurilor suplimentare cu beneficiile
suplimentare generate de o anumită activitate.
Conceptul cost de oportunitate măsurat prin
intermediul alternativei celei mai favorabile la
care se renunţă este unul specific tipului de
analiză marginală. Luarea unei decizii inevitabil
implică sacrificarea altor alternative valabile. Din
punct de vedere grafic, corespondenta costului de
oportunitate este curba (frontiera)
posibilităţilor de producţie. Aceasta stabilește
”ce, cât de produs” în condițiile resurselor
economice constante.
Obţinerea de către societate a producţiei în
condiţiile limitării resurselor şi cunoştinţelor
tehnologice existente conduce în ultimă instanţă
la formularea esenţei problemei economice.
Problema alegerii resurselor şi a utilizării
eficiente a acestora constituie problema fundamentală a economiei. Aceasta înseamnă că orice
societate, oricât ar fi de bogată sau de săracă, trebuie să aleagă în privinţa alocării resurselor,
adică să dea răspunsuri la trei întrebări fundamentale ale organizării activităţii economice: a) ce
bunuri se produc şi în ce cantităţi; b) cum se produc bunurile; c) pentru cine sunt produse
bunurile.
Ce bunuri se produc şi în ce cantităţi înseamnă a preciza ce resurse vor fi utilizate,
funcţie de bunurile care vor fi produse.
Cum se produc bunurile reprezintă o alegere a modalităţii concrete cum vor fi
realizate, având drept efect determinarea cantităţilor din fiecare resursă (mai mult din unele şi
mai puţin din altele sau invers, funcţie de procedeul tehnologic ales).
Pentru cine sunt produse bunurile înseamnă că societatea trebuie să cunoască cine vor
fi beneficiarii bunurilor create, sau, cum va fi împărţit produsul naţional între gospodării, în
general între participanţii la producţia socială, între diferitele categorii sociale.
În abordarea acestor aspecte în viaţa de zi cu zi, oamenii pot face frecvent greşeala de a
confunda realitatea cu idealurile. Formularea unui răspuns la cele trei întrebări fundamentale
presupune că societatea trebuie să adopte o serie de decizii privind întrările şi ieşirile din economie.
Întrările sunt reprezentate de factorii de producţie, iar ieşirile sunt reprezentate prin bunurile şi
serviciile rezultate din procesele de producţie şi care se consumă în mod direct sau sunt utilizate în
continuare în alte procese de producţie.

Întrebări și activități de învățare:

1. Argumentați de ce Wikepedia este considerat bun liber.

2. Alegeți două familii, cunoscute vouă și comparați-le din punct de vedere al nevoilor și
resurselor specifice.
3. Explicați ”a fi gospodar” din punct de vedere al raționalității utilizării resurselor.
4. Să presupunem că aveți săptămâna viitoare trei lucrări tematice la matematică, istorie, teorie
economică, timp de pregătire pentru lucrări este de 6 ore, în rezultatul pregătirii veți avea o
medie maximă. Cât timp veți aloca pentru pregătirea fiecărei lucrări ținând cont de constatările
anterioare de pregătire și rezultatul obținut prezentate în tabel?
matematică istorie Teorie economică
ore nota ore nota ore nota
0 3 0 4 0 2
1 4 1 5 1 3
2 7 2 6 2 5
3 8 3 7 3 7
4 9 4 9 4 9
5 10 5 10 5 10
5. Consiliul municipal al Chișinăului a stabilit trei direcții pentru lucrări de reparație și investiție
în valoare de 325050 mii lei: 1) Proiectul ”Eficiența energetică” cheltuieli 198900 mii lei;
2) Alocații pentru buget participativ (Direcției de construcție capitală pentru reparații ale sediului
Primării municipiului, sălii de sport de la liceul Mihai Viteazul, construcției sălii de sport de la
Liceul Spiru Haret, supraetajarea Liceului Waldorf, reabilitarea lacului Valea Morilor etc.)- 3000
mii lei,
3) Cheltuieli pentru programul de reaparații și investiții capitale din suburbii (canalizarea
Budești, reconstrucția Casei de cultură Ghidighici etc.) 123150 mii.
Pentru 1 proiect au votat 37 de consilieri, pentru al 2 au votat 26, pentru al 3 - 44 consilieri. Ce
opțiuni are consiliul municipal? Care este costul de oportunitate al fiecărei opțiuni? Care opțiune
va avea sprijinul celor mai mulți consilieri?