1. Definiţi conceptele: nevoi, bunuri, resurse economice, interese economice.

Nevoile reprezintă dolianțele sau cerințele oamenilor, de a avea și de a folosi resursele sub formă de bunuri materiale
și servicii.
Totalitatea obiectelor luate din natură sau produse în procesul activității economice, care ne satesfac necesitățile, se
numesc bunuri.
Resursele - reprezintă totalitatea elementelor existente în natură cît și cele produse de om pentru satisfacerea
necesităților.
Interese economice- categorie a materialismului istoric care desemnează stimulul fundamental al activității umane.
2. Comparaţi funcţiile diferitor agenţi economici.
Agenți economici sunt persoane fizice și juridice care practică activitate economică cu scopul de a obține profit: 1.
Gospodăriile- CONSUMATORI., 2. Întreprinderile și firmele- PRODUCĂTOR de bunuri economice, 3. Instituțiile
financiare-INTERMEDIERE între agenții economici, cu scopul de acumulare și distribuire a mase monetare., 4.
Instituțiile publice-REDESTRIBUIRE a veniturilor între straturile sociale., 5. Restul lumii(străinătatea)- producători de
bunuri economice.
3. Analizaţi fazele activităţii economice şi delimitaţi faza principală. Argumentaţi.
Activitatea economică are 4 faze : 1. De producție- în acest proces se combină rațional factorii de prodcție, și se
produc bunuri economice destinate pentru realizare pe piață. 2. De repartiție- care are loc la 2 niveluri :
I.Distribiuirea, la nivel de întreprindere-( microeconomie) – unde se repartizează bunurile econmice, veniturile și se
achită taxele. II. Redistribuirea – se face la nivel de macroeconomie, prin instituțiile publice și se redistribuie venitul
obținut în urma acumulării din taxe și impozite. 3..Schimbul – însăși procesul de transmitere prin contra-echivalent a
bunurilor economice și în procesul de schimb bunurile devin marfă. 4..Consumul – reprezintă faza finală a activității
economice și ne arată cît de rațional au fost utilizate resursele economice și factorii de producție ,în procesul de
producere.
Arg. Activitatea economică reprezintă o luptă continuă a omului împotriva rarităţii, o înlănţuire de decizii de alegere şi
utilizare a resurselor disponibile astfel, încât să se asigure existenţa şi dezvoltarea indivizilor şi a societăţii.
Deoarece resursele economice sunt limitate, o importanţă deosebită capătă problema alegerii raţionale sau costul de
oportunitate. Costul de oportunitate constă în valoarea bunurilor alternative, sacrificate pentru a alege un anumit
bun, spre a fi produs sau consumat. Pentru alegerea alternativei posibile raţionale, agenţii economici trebuie să ţină
cont de volumul de resurse, de cerere şi ofertă, de rata profitului aşteptat.

4. Definiţi noţiunile: consum, economii și investiții.

Consumul se exprimă ca utilizarea de către fiecare agent şi subiect economic a unei părți din venitul său, pentru
cumpărarea de mărfuri necesare satisfacerii trebuinţelor sale. Reprezintă principala componentă a cererii agregate,
cele care determină fundamental evoluţia economiei ( pe termen lung).
ECONOMIILE reprezintă acea parte din venit care nu este cheltuită pentru consum.
Investiții- Alocare (de către stat) a unei sume și a altor mijloace materiale pentru crearea de noi fonduri fixe, pentru
lărgirea, reutilarea și modernizarea celor existente în industrie, agricultură, comerț etc.
5. Determinați factorii de influență asupra deciziei de a economisi.
Economisirea este influințată de următoarii factori: 1.tendinţa de constituire a unor rezerve băneşti pentru situaţii
neprevăzute, 2.tendinţa de a se asigura material pentru bătrâneţe, pentru întreţinerea anumitor persoane sau pentru
studiile unor membrii ai familiei, 3.dorinţa de a beneficia de dobânzi sau sporuri de valoare (se preferă un consum
real mai mare într-o perioadă ulterioară unui consum imediat mai mic).

6. Analizaţi investițiile, tipurile și importanța acestora în economie.

Tipuri de investiţii: 1.economice: bunuri de capital; 2.financiare: piaţa de capital (acţiuni, obligaţiuni, piaţa;
3.imobiliară); 4.directe; 5.indirecte (bănci, fonduri de investiţii); 6.naţionale; 7.internaţionale. Tipuri de Investiţii:
1.nete (de dezvoltare) - noi capitaluri fixe, dezvoltarea şi/sau modernizarea celor existente, creşterea volumului
stocurilor de capital circulant (creşterea capacităţilor de producţie; ”economiile”); 2.de înlocuire - înlocuirea capitalului
fix uzat (menţinerea capacităţilor de producţie; amortizarea); 3.brute – nete + de înlocuire.
Timpul-logooul timpului de la investire pînă la rezultat. 1.Riscul-nu tot timpul aşteptările coencid cu rezultatul, 2.
Conţinutul material concret al efortului investiţional eficienţa.
7. Definiţi noţiunile: cerere, ofertă și echilibrul pieței.
Cererea reprezintă cantitatea de bunuri,sau cantitatea unui bun ,pe care consumatorul este predespus să o procure și
posedă resurse suficiente pentru a o procura.
Ofertă- cantitatea dintr-un bun economic, care este disponibilă pentru vânzare, într-o perioadă determinate și la un
anumit preț unitar.
Echilibrul pietei este denumită în economie situatia de pe o piată, în care pretul unui bun economic conduce la o
egalitate între cantitatea cerută si cantitatea oferită. Prețul estedenumit preț de echilibru, iar cantitatea este
denumită cantitate de echilibru.
8. Identificați factorii de influență asupra cererii de bunuri economice.
1.Pretul altor bunuri; 2.Veniturile indivizilor; 3.Perspectiva (asteptarile) privind evolutia pietii; 4.Gusturile.
9. Argumentați importanța pieții ca instituție principală a economiei de schimb.
Piaţa este principala instituţie a economiei de schimb deoarece dictează reguli de joc între producători și consumatori
și prin intermediul pieţii se decide; 1.ce trebuie să producă?, cît? și pentru cine se va produce ?; 2.se formează
preţurile prin concurenţă; 3.se redistribuie veniturile; 4.Se motivează activitatea de antreprenoriat și întroducerea
inovaţiilor și a tehnologiilor noi; 5.Piaţa este un sistem instituţional, care se supune anumitor legi, legitaţii, acte
normative.
10. Definiţi noţiunea de macroeconomie, indicatori nominali și indicatori reali.
Macroeconomia este studiul economiilor întregi -- partea economiei care se ocupă de factorii economici generali sau
la scară largă și de modul în care aceștia interacționează în economii.
PIB nominal- valoarea depiață a bunurilor și serviciilor produse în economie la prețuri de piață.
PIB real reprezintă valoarea de piață a bunurilor și serviciilor produse și evaluate la prețuri comparabile.
11. Identificaţi scopurile macroeconomiei.
Obiectivele macroeconomiei sunt următoarele: determinarea şi analiza variabilelor care permit evaluarea şi explicarea
comportamentului grupelorde agenţi economici; studierea relaţiilor dintre principalele variabile şi punerea în evidenţă
a unor raporturi stabilite întreacestea (relaţiile dintre venit şi consum, economii şi investiţii, etc.); analiza principalelor
dezechilibre care pot să apară între agregate (inflaţia, şomajul, deficitul bugetar, deficitul balanţei de plăţi, etc.), în
vederea determinării şi evitării cauzelor acestor dezechilibre; studierea modalităţilor de atingere a obiectivelor
economice stabilite de societate, modalităţi ce ţin de resortul politicilor macroeconomice.
12. Analizaţi SMP și SCN ca sisteme de analiză a indicatorilor macroeconomici identificând
ce au comun și prin ce se deosebesc.
Sistemul productiei materiale (S.P.M.) a fost conceput si s-a utilizat o datà cu aparitia pe scena istoriei a statelor
socialiste. Acest sistem se bazeazà pe teoria muncii productive si a valorii muncà, potrivit cáreia numai munca
prestatà in sfera productiei materiale creeazà bunuri economice si, deci, venituri. Cunoscut si sub denumirea de
sistemul de balante ale economiei nationale, S.P.M., are o constructie complex, ce cuprinde patru balante principale:
- balanta materialà a economiei nationale (balanta productiei, consumului si acumulärii produsului social si venitului
national); - balata financiarà a economiei nationale (balanta productiei, repartitiei si folosirii venitului national); -
balanta fortei de munca; - balanta avutiei nationale. Acest sistem caracteristic fostelor târi socialiste, pe másura
trecerii lor la economia de piatà, este inlocuit cu Sistemul conturilor nationale (S.C.N.), care se generalizeazà treptat.
Sistemul conturilor national constituie n instrument complex de evidentà, anlizà si decizie economicà si se
fundamenteazà pe teoria factorilor de productie, potrivit careia factori participanti la multiplele activitäti economice
sunt recompensati in raport cu serviciile aduse (munca prin salarii, natura prin renta, capitalul prin profit si/sau
dobânda). Principalul obiectiv al S.C.N.il constitue másurarea productiei nationale si a principalelor sale elemente
constitutive. Sistemul conturilor naţionale este compus din trei elemente de bază: a) agenţii economici; b)
operaţiunile; c) conturile. Spre deosebire de Sistemul producţiei materiale, care include numai rezultatele din
producţia materială, punând în prim plan fluxurile materiale din economie, Sistemul conturilor naţionale (S.C.N.)
cuprinde întreaga activitate din economie şi dă prioritate fluxurilor financiare. Pe baza informaţiilor oferite de S.C.N.,
se calculează, în principal, următorii indicatori sintetici, care reflectă mărimea rezultatelor macroeconomice: produsul
global brut (P.G.B.), produsul intern brut (P.I.B.), produsul intern net (P.I.N.), produsul naţional brut (P.N.B.),
produsul naţional net (P.N.N.), venitul naţional (V.N.).
13. Definiţi noţiunile PIB,PNB, PNN.
PIB- valoarea mărfurilor finale realizate în interiorul granițelor unei țări de către agenții economici naționali și străini
pe parcursul unei perioade de timp, de regulă un an.
PNB- reflectă în expresie bănească producția totală de bunuri mărfuri finale realizate de către agenții economici
naționali în țară și străinătate în decursul unei perioade de timp, de regulă un an.
PNN- reprezintă expresia bănească a valorii adăugate nete a bunurilor şi serviciilor finale obţinute de agenţii
economici autohtoni, care activează în interiorul ţării şi în afara acesteia, într-o anumită perioadă de timp, de regulă
un an.
14. Comparaţi sistemele de evaluare a rezultatelor macroeconomice.
Sistemul producţiei materiale (S.P.M.) a fost conceput şi s-a utilizat o dată cuapariţia pe scena istoriei a statelor
socialiste. Acest sistem se bazează pe teoria muncii productive şi a valorii muncă, potrivit căreia numai munca
prestată în sfera producţiei materiale creează bunuri economice şi, deci,venituri. Cunoscut şi subdenumirea de
sistemul de balanţe ale economiei naţionale, S.P.M., are oconstrucţie complexă, ce cuprinde patru balanţe
principale:-balanţa materială a economiei naţionale (balanţa producţiei, consumului şi acumulării produsului social şi
venitului naţional);-balanţa financiară a economiei naţionale (balanţa producţiei, repartiţiei şi folosirii venitului
naţional);-balanţa forţei de muncă;-balanţa avuţiei naţionale.
Acest sistem caracteristic fostelor ţări socialiste, pe măsura trecerii lor la economia de piaţă, este înlocuit cu Sistemul
conturilor naţionale (S.C.N.), care segeneralizează treptat. Sistemul conturilor naţionale constituie un instrument
complex de evidenţă, anliză şi decizie economică şi se fundamentează pe teoria factorilor de producţie, potrivit căreia
factorii participanţi la multiplele activităţi economice sunt recompensaţi în raport cu serviciile aduse (munca prin
salarii,natura prin rentă, capitalul prin profit şi/sau dobândă).Principalul obiectiv alS.C.N. îl constituie măsurarea
producţiei naţionale şi a principalelor sale elemente constitutive. Metodologia de calculare şi analiză a suferit, de-a
lungul timpului,modificări şi adaptări la sistemul actual ajungându-se treptat, un rol însemnatavându-l adoptarea sa
de
Comisia de Statistică a O.N.U. în 1969.
15. Analizaţi factorii care influenţează creşterea sau descreşterea PIB. Argumentaţi
răspunsul.
Economia a câștigat un oarecare avânt pe fondul relaxării restricțiilor COVID-19. Afectată de pandemie și de seceta
severă, economia s-a contractat în anul 2020, PIB-ul înregistrând o scădere considerabilă. Factorii principali ce au
determinat acest declin al PIB au fost consumul populației, care la fel a scăzut considerabil, urmat de investiții și de
stocuri. Pe partea de ofertă, măsurile de carantină au dus la o stopare a comerțului și a producției industriale, iar
seceta severă a afectat agricultura. Nivelul de ocupare a atins minimul ultimilor cinci ani. În anul 2021, economia a
început treptat să își revină, dar majoritatea indicatorilor pe termen scurt se mențin încă în zona negativă.

16. Definiţi noţiunile: activitate economică, resurse economice, legea rarităţii resurselor.
Activitatea economică este o componentă fundamentală a acţiunii umane, în cadrul căreia, prin alocarea şi folosirea
resurselor economice, au loc procese de producţie, de circulaţie, de distribuţie şi consum de bunuri materiale şi
servicii, în vederea satisfacerii trebuinţelor.
Resursele economice constituie totalitatea elementelor naturale, umane, financiare, informaţionale şi tehnologice
atrase şi utilizate pentru producerea bunurilor necesare satisfacerii nevoilor umane.
Legea raritatii resurselor este caracteristica fundamentala a economiei si constă înaccea că volumul, structura şi
calitatea resurselor economice se modică într-unritm mai scăzut decât ritmul de creştere a trebuinţelor umane.
Aceasta semnica cacantitatea resurselor existente este insucienta entru a satisface necesitatile sidorintele
oamenilor.
17. Delimitaţi bunurile libere de cele economice, exemplificând.
- Bunuri libere-(lumina solară,aerul,apele în rîuri și ociane..),care în natură se află în natură mai multe decît omul are
necesitate. -Bunuri economice,care sunt produse în urma activității economice.( bunuri materiale(produse, marfuri);
bunurinemateriale (servicii); bunuri naturale; bunuri produse prin muncaomului).
18. Dezvoltaţi şi explicaţi expunerile:-
„problema economică fundamentală constă în utilizarea rațională a resurselor limitate pentru satisfacerea nevoilor
nelimitate.”,
- şi problemele fundamentale ale sistemelor economice sunt: • Ce să producă?
La prima întrebare careia organizarea economica trebuie sa-i dea raspuns este foarte importanta optiunea între a
produce bunuri de consum sau bunuri de investitie, acestea din urma largind baza consumului în viitor. Într-o
economie de piata sortimentul de bunuri si cantitatile ce trebuie produse se stabilesc în urma deciziilor milioanelor de
consumatori si firme de afaceri. Daca un bun este cautat si cumparat de multi consumatori, iar pretul acelui bun
acopera cheltuielile de productie atunci se va produce o cantitate tot mai mare din produsul respectiv. Astfel, relatiile
ce se stabilesc pe piata între cumparatori si vânzatori, între consumatori si producatori, sunt rezultatul unor decizii
individuale luate de mii si mii de producatori si consumatori.
• Cum să producă?
Pentru a afla raspunsul la aceasta întrebare trebuie sa facem apel la factorii de productie: pamânt, munca, capital
(factori primari), tehnologiile, informatia si abilitatea întreprinzatorului (neofactorii de productie). Este vorba de
folosirea lor în producerea bunurilor precum si de combinatiile posibile între ei în procesul utilizarii. În tarile
dezvoltate gradul de înzestrare tehnica este foarte ridicat, deci se desfasoara un proces de productie intensiv în care
factorul "capital" are o pondere mare. În tarile lumii a treia, în schimb, predomina factorul "munca" în producerea
celor necesare, înzestrarea tehnica a muncii fiind mai redusa. În aceste tari echipamentul, utilajele sunt scumpe, iar
forta de munca este ieftina.
• Pentru cine să producă?
Explicitarea celei de-a treia întrebari ne indica cum se va împarti produsul national între indivizi, firme, stat. Într-o
economie de piata gospodariile casnice vor consuma doar acea cantitate de bunuri pe care o pot cumpara. Deci,
problema destinatiei bunurilor este, în fond, o problema a distributiei acestora între membrii societatii. Consumatorul
va procura bunuri în functie de volumul veniturilor de care dispune. Acest volum al veniturilor este determinat de
cantitatea de factori de productie aflata în proprietatea consumatorului. Acesta poate fi proprietarul unei sume de
bani, al unui lot de pamânt sau poate dispune numai de propria sa forta de munca ca unica sursa de venituri. În
lumina logicii economiei de piata acei consumatori care nu dispun de pregatirea profesionala solicitata de piata si nu
sunt nici proprietari de capital sau de pamânt vor deveni saraci sau vor ramâne saraci. Acele categorii de oameni
care dispun de o pregatire profesionala superioara sau de capital si pamânt vor fi bogati si îsi vor putea permite un
consum mai mare. Argumentaţi răspunsul.
19. Identificaţi conceptele: antreprenor, întreprinzător, întreprindere.
Antreprenorul - persoana fizică contractată sau deţinătorul unui permis de activitate care trebuie să corespundă
următoarelor cerinţe : -studiile trebuie să corespundă cu genul de activitate, -să fie capabil să utilizeze raţional
resursele în procesul de producere, -să fie recunoscut lider de colectiv, - să-și asume responsabilitatea de rezultatele
activităţii pe parcursul contractului .
Întreprinzătorul- este o persoană fizică sau juridică care iniţiază o afacere, are o cotă parte ăn capitalul social a unei
întreprinderi, își asumă riscul într-o afacere, poartă responsabilitate faţă de societate și angajaţi.
Întreprinderea constituie un agent economic cu firmă (titulatură) proprie înfiinţată de antreprenor în modul stabilit de
legislaţie.
20. Comparaţi avantajele şi dezavantajele business-ului mare şi mic.
Micul bussiness:
Avantaje: 1. În economia națională- micul bussines predomină în ramurile ce oferă condiții favorabile pentru
dezvoltare. 2. Întreprinderile mici se acomodează mai ușor la condițiile pieței. 3. Întreprinderile mici sunt mai mobile,
ele pot utiliza mai repede și mai eficient utilajele și dispozitivile. 4. Aceste întreprinderi pot fi înființate cu investiții mai
mici în comparație cu companiile mari și perioada de recuperare a acestora este de asemenea mai redusă. 5.
Întreprinderile respective exercită o funcție oficială, prin asigurarea cetățenilor cu locuri de muncă, oferirea salariilor
cuvenite, motivarea angajaților și crearea unui colectiv unit. 6. Îşi pot dezvolta activitatea în oraşele şi localitățile
mici. 7. Îşi pot găsi nişele lor pe piata internă pentru o mai deplină şi diferențiată satisfacere a cererii populației. 8.
Oferă produse și servicii de o înaltă calitate la prețuri rezonabile. 9. Întreprinderile mici şi mijlocii cunosc mai bine
cerintele clientilor și au posibilități mai mari de extindere pe piaţa locală. 10. Este prezent un sistem de management,
de planificare, organizare şi control, foarte simplu, uşor şi eficient. 11. Aceste întreprinderi, fiind in continuă creștere,
duc la existenţa unui număr tot mai mare de proprietari, care sunt considerati drept pătura de mijloc a societății, ce-
şi asigură de sine stătător o condiție socială mai bună şi un trai cât mai decent, ajutând in paralel şi alţi oameni să
ajungă la scopurile propuse. 12. Intreprinderile mici şi mijlocii duc necontenit la progresarea şi reformarea economiei.
Dezavantaje: 1. Posibilități financiare limitate. 2. Dificultăți în asigurarea tehnico-materială. 3.Imperfecțiunea
legislației. 4. Lipsa experienței activitații în structurile de piață. 5. Pot apărea dificultăți la obţinerea creditelor sau la
convingerea investitorilor pentru a primi resursele financiare necesare dezvoltării afacerii . De asemenea , rata
dobânzii înalte , deseori duce la imposibilitatea întreprinderii de a se adapta tuturor cerintelor şi la falimentare . Lipsa
unui program de stat viabil pentru satisfacerea întreprinderilo mici. 6. Lipsa infrastructurii corespunzătoare specific
micului business. 7. Lipsa unei evidente eficiente a rezultatelor activității : Existența unor cazuri de investiții
nerentabile. 8. Impozite și cerinte prea mari. 9. Legislatia , politica tării în care activează intreprinderea si situatiile de
monopol, pot influența negativ asupra dezvoltării acesteia.
Marele business:
Avantaje: 1. Posibilități financiare mari. 2. Uşurinţă în obţinierea unor credite mari şi cu o rată a dobînziii
convenabilă. 3. Dispune de un mare capital tehnic utilizat in productie. 4.Stabilesc relații de parteneriat cu alte
corporații economice sau interprinderi mari. 5.Produc mărfuri în cantităţi mari , exportind în tări din întreaga lume. 6.
Dispun de mari resurse umane. 7. Intreprinderile mari pot detine monopolul asupra unor categorii de marfuri
economice. 8. Domină piata de desfacere a mărturilor. 9. Are acces la tehnologii si sisteme informationale moderne.
Dezavantaje: 1. Întreprinderile mari se acomodează mai greu la conditiile de piaţă. 2.Necesită investiții mari, care
sunt recuperate intr-un timp mai îndelungat. 3. Presupune manevrarea unui numar mare de angajati. 4. Este prezent
un sistem de management, de planificare, organizare şi control complex dificil de condus. 5. În cazul unui faliment,
daunile ar fi enorme, care ar afecta atit calitatea vieții angajaților cit şi a economiei nationale. 6. Se pot dezvolta doar
în cadrul marilor orașe și megapolisuri, deoarece au nevoie de o mare desfășurare a teritoriului pentru a-și extinde
activitatea de producție.
21. Analizaţi formele organizatorico-juridice a activităţii antreprenoriale conform legislaţiei
în vigoare.
Un factor important al mediului antreprenorial, care reglementează şi influenţează asupra desfăşurării activităţii
întreprinderii, este cel juridic, de aceea întreprinzătorul trebuie să cunoască şi aspectele legale ale afacerii. Din cauza
faptului că în legislaţie intervin frecvent modificări, este binevenit ca, înainte de a lua o decizie referitoare la
aspectele date, să fie studiată ultima variantă a actului legislativ şi/sau să fie consultat un jurist. Una dintre primele
decizii pe care
trebuie să le ia întreprinzătorul în momentul lansării în afaceri este cea referitoare la alegerea formei
organizatoricojuridice a acesteia. Deoarece nu există o formă juridică bună şi alta rea, pentru a lua o decizie corectă
se va ţine cont de domeniul de activitate ales, de resursele disponibile, precum şi de aşteptările întreprinzătorului de
la afacere. În funcţie de răspunsuri, întreprinzătorul va alege statutul juridic care se potriveşte cel mai bine
aşteptărilor şi posibilităţilor sale. Potrivit legislaţiei Republicii Moldova, activitatea de antreprenoriat poate fi
desfăşurată în calitate de persoană fizică – întreprinzător individual sau în calitate de persoană juridică. Cel mai des
întâlnite forme organizatorico-juridice sunt: întreprinderea individuală, societatea cu răspundere limitată, societatea
pe acţiuni şi cooperativele. Una dintre cele mai accesibile forme organizatorico-juridice de desfăşurare a activităţii de
antreprenoriat este întreprinderea individuală (ÎI). Aceasta se explică prin faptul că întreprinderea individuală poate fi
întemeiată de o singură persoană sau de membrii unei familii, cheltuielile suportate de întreprinzător pentru
înregistrarea întreprinderii sunt reduse, iar modalitatea de înregistrare este simplă. Societatea cu răspundere limitată
(SRL) este o societate comercială cu personalitate juridică, al cărei capital social este divizat în părţi sociale conform
actului de constituire şi ale cărei obligaţii sunt garantate cu patrimoniul societăţii. Societatea poate fi fondată de una
sau de mai multe persoane, numărul maxim de asociaţi constituind 50 de persoane. Capitalul social minim necesar
pentru înregistrarea societăţii cu răspundere limitată este de 5400 lei. Societatea pe acţiuni (SA) este o societate
comercială al cărei capital social este divizat în acţiuni şi ale cărei obligaţii sunt garantate cu patrimoniul societăţii.
Numărul acţionarilor societăţii pe acţiuni nu este limitat, iar capitalul social minim necesar pentru înregistrarea
acesteia constituie 20 mii lei. Societatea pe acţiuni poate fi înfiinţată de o singură persoană (fondator) numai în cazul
în care aceasta nu este unicul fondator al altei societăţi cu un singur acţionar . Cooperativa de producţie este o
întreprindere fondată de 5 sau de mai multe persoane fizice care au atins vârsta de 16 ani, asociate benevol în
calitate de membri în scopul desfăşurării în comun a activităţii de producţie şi a altei activităţi economice, bazate
preponderent pe munca personală a membrilor ei şi pe cooperarea cotelor de participare la capitalul acesteia .
Cooperativa de întreprinzători (CÎ) este o organizaţie comercială care poate fi fondată de 5 sau de mai multe
persoane fizice şi/sau juridice în scopul desfăşurării în comun a activităţii de întreprinzător. Scopul cooperativei de
întreprinzător este de a contribui la obţinerea profitului de către membrii săi. În funcţie de genul de activitate se
disting cooperative de prelucrare, cooperative de prestări servicii, inclusiv agricole şi de consultanţă, cooperative de
economii şi împrumut etc.
22. Definiţi conceptele de proprietate din aspect juridic, economic și filosofic.
Proprietatea exprimată în aspect juridic :  proprietatea reprezintă un bun economic, ce aparţine cuiva şi care se
manifestă în trei forme de drept:  dreptul de a poseda bunurile;  dreptul de a folosi bunurile;  dreptul de a
administra bunurile. În aspect economic proprietatea reprezintă relaţii economice de gospodărire, care apar între
oameni în procesul de producţie şi care includ următoarele elemente:  relaţii de însuşire a factorilor de producţie; 
relaţiile de folosire economică a mijloacelor materiale, care apar în condiţiile, când proprietarul mijloacelor de
producţie personal nu se ocupă cu utilizarea lor, ci transmite dreptul de utilizare a acestora altor persoane (de ex.,
relaţiile de arendă, relaţiile de concesiune);  relaţiile de realizare economică a proprietăţii, care au loc numai în cazul
dacă ea aduce proprietarului un anumit venit în formă de profit, dobândă, rentă, dividend. În aspect filosofic în
relaţiile de proprietate omul se implică şi se realizează ca fiinţă totală, individul manifestându-şi responsabilitatea prin
proprietatea pe care o posedă şi pe care o integrează social prin folosire eficientă.
23. Determinaţi caracteristica economiei de schimb (centralizată și descentralizată).
Caracteristici:
 Autonomia producătorului,
 Dezvoltarea progresului tehnic,
 Apariţia concurenţei,
 Bunurile devin marfă în procesul de schimb,
 Schimbul se petrece prin intermediul monetei.
 Piaţa devine instituţie principală unde se schimbă bunurile.
 Acţionează mecanismul pieţii.

Există mai multe tipuri de economie de schimb :

 Centralizată bazată pe proprietate publică de stat,
 Descentralizată bazată pe pluralismul formelor de proprietate(privată,publică,mixtă).
24. Analizaţi avantajele și dezavantajele proprietății private (min 5 )
Avantajele proprietăţii private: ea asigură autonomie deplină unităţilor economice;  generează concurenţă reală între
agenţii economici;  stimulează libera iniţiativă în crearea şi dezvoltarea întreprinderilor; asigură o cointeresare şi o
motivaţie superioară în muncă şi în economisire;  ea permite o mai bună adaptare a activităţii economice la nevoile
pieţei;  ea constituie fundamentul libertăţilor individului şi ale democraţiei economice.
Dezavantajele proprietăţii private: ea conţine tendinţe de concentrare a producţiei şi formarea monopolului;  ea
contribuie la polarizarea societăţii în bogaţi şi săraci;  ea provoacă stări de nesiguranţă în rândurile proprietarilor
mărunţi în lupta de concurenţă.  Aceste laturi negative ale proprietăţii private pot fi minimizate prin intervenţia
statului în activitatea economică.
25. Definiți noțiunile: economie, știința economică și teorie economică.
Economia este o ştiinţă socială care cercetează baza economică a societăţii umane. Ea analizează modul în care
societatea administrează resursele relativ limitate pentru satisfacerea nevoilor umane nelimitate.
Știința economică „Teoria economică este ştiinţa despre modul în care oamenii şi societatea învaţă să aleagă, cu
trecerea timpului, cu ajutorul banilor sau fără participarea lor, acele resurse de producţie rare pentru producerea
diferitelor mărfuri în prezent şi în viitor”. (Paul A. Samuelson)
Teoria economică: reprezinta un ansamblu de cunoasteri, idei, opinii a caror sinteza o reprezinta formularea unor
reguli si legi economice.
26. Descrieți esența și clasificarea legilor economice și deosebirea acestora de cele juridice.
Legea economică obiectiva reprezintă expresia unor raporturi esenţiale, necesare, stabile şi repetabile între
fenomenele şi procesele economice ce ne înconjoară. Legile economice au un caracter obiectiv, în sensul că există şi
acţionează independent de voinţa şi conştiinţa oamenilor. Oamenii nu sînt totalmente neputincioşi în faţa acestor legi.
Ei pot şi trebuie să le descopere, să le studieze, să le cunoască şi să execute cerinţele acestora în interesul lor. In
acelaşi timp, oamenii nu pot să schimbe legile economice obiective, să le transforme sau să le ignore, pentru că ele
îşi croiesc drum fără a ține seama de voinţa lor. Neexecutarea cerinţelor legilor economice obiective, mai devreme
sau mai tîrziu, dau roadă unor consecințe neplăcute.
După criteriul modului lor descoperire legile economice se grupează în: a) legi abstracte (formulate prin metoda
ştiinţifică de investigare); b) legi empirice (formulate pe baza experienţei şi a cunoaşterii empirice). După durata de
manifestare se disting: a) legi economice generale, comune tuturor treptelor de dezvoltare a societăţii umane (de
exemplu, legea unităţii dialectice a relaţiilor de producţie cu nivelul și caracterul forţelor de producţie, legea creşterii
şi diversificării nevoilor umane, legea economicii de timp); b) legi comune mai multor etape de avansare a societăţii
umane (de exemplu, legea valorii bunurilor economice. Lega creşterii productivităţii muncii, legea creării
plusprodusului, legea circulaţiei barilor); с ) legi economice specifice, caracteristice unei anumite etape de dezvoltare
a societăţii umane (dc ex,, legea cererii şi ofertei, legea concurenţei, legea maximalizării profitului). După criteriul
fazelor circuitului economic legile economice obiective se grupează în : a) legi ale fazei de producţie (de exemplu,
legea diviziunii sociale a muncii, legea respectării raportului între întreprinderile mari, întreprinderile mijlocii şi
întreprinderile mici, legea costurilor de producţie, legea productivităţii muncii, legea sporirii competitivităţii
producţiei); b) legile repartiţiei (legea raportului optim dintre consumul curent şi acumulare, legea raportului dintre
ritmurile creşterii productivităţii muncii și ritmurile creşterii salariilor), c) legile fazei schimbului (legea schimbului de
echivalente, legea circulației banilor, legea echilibrului pieţei, legea cererii, legea ofertei): d)legile fazei consumului
(de exemplu, legea satisfacerii nevoilor crescânde, legea înclinaţiei spre consum, legea înclinaţiei indivizilor spre a
avea o anumită sumă de bani în numerar).
Legile economice subiective (juridice) se creează de oameni şi îşi păstrează valabilitatea şi actualitatea atita vreme,
cît consideră necesar puterea legislativă . Printre legile economice subiective putem enumera: legea bugetului de
stat, legea antimonopol, legea privatizării, legea cu privire la migraţia de muncă etc. Prin aplicarea legilor juridice are
loc realizarea obiectivelor diverselor concepţii, programe şi proiecte cu privire la asigurarea organizării activităţii
economice, respectării ordinii publice, acumulării şi redistribuirii veniturilor necesare dezvoltării economice şi sociale a
ţării. Legile juridice ale stalului de drept, prin conţinut şi modalităţile de aplicare, trebuie să fie democratice, iar toţi
cetăţenii - să fie egali în faţa lor. În cadrul unui astfel de stat legile trebuie să funcţioneze pentru cetăţean şi nu
invers.
27. Analizaţi corelaţia dintre drept şi economie ca ştiinţe.
Dreptul și economia sau analiza economică a dreptului este aplicarea teoriei economice, în special a teoriei
microeconomice, la analiza dreptului. Conceptele economice sunt folosite pentru a explica efectele legilor, pentru a
evalua ce norme juridice sunt efiiente din punct de vedere economic și pentru a prezice care norme juridice vor fi
promulgate. Expresia ,,drept și economie” se referă la aplicarea analizei microeconomice dintre sistemele juridice și
sistemele politice, unele aspecte legate de drept și economie sunt, de asemenea, ridicate în economia politică,
economia constituțională și științele politice.
28. Definiţi echilibrul economic, ciclul economic și fluctuațiile ciclice.
Echilibrul economic este o situație în care forțe economice precum cerere și ofertă sunt echilibrate și în absența
influențelor externe (echilibru) valorile variabilelor economice nu se vor schimba.
Ciclul economic poate fi definit ca un ansamblu, un agregat de fluctuaţii economice concomitente care se succed în
aceeaşi ordine, se repetă cu o anumită regularitate şi dau conţinut mecanismului interacţiunii dintre impulsurile
aparent dezordonate ale activităţii economice şi sistemul economic.
Fluctuaţii ciclice sunt generate de cauze economice interne, legate de mecanismul de funcţionare a vieţii economice
la scară micro, macro şi mondoeconomică; acestea sunt fluctuaţiile agregate şi se produc cu o anumită regularitate.
29. Determinați factorii de influență asupra ciclurilor economice.
Fiecare dintre factorii creşterii economice are un timp istoric specific de reproducţie şi utilizare eficientă a factorilor de
producţie. Împrejurările extraeconomice (calamităţile naturale, conflictele diverse, războaiele ş. a.) acţionează în mod
diferit asupra creşterii economice – de la o perioadă la alta şi deci asupra rezultatelor activităţii economice în
ansamblu. Nu trebuie scăpate din vedere nici influenţele, diferite ca sens şi ca intensitate, pe care factorii economici
externi le au asupra evoluţiei oricărei economii naţionale.
30. Analizați rolul statului în asigurarea stabilității macroeconomice prin politicile
economice.(min.3.politici macroeconomici).

31. Definiţi noţiunile de: activitatea economică şi descrieţi fazele ei.

Activitatea economica este principala forma a activitatii umane si consta in atragerea si folosirea resurselor
economice rare pentru a produce bunurile necesare satisfacerii nevoilor umane.
Fazele:
1. Productia  – const totalitatea eforturilor si operatiunilor umane de combinare a factorilor de productie in cadrul
diferitelor unitati de productie, in scopul obtinerii bunurilor materiale si a serviciilor.
2. Schimbul  – in aceasta bunurile produse sunt depozitate si schimbate cu alte bunuri sau sunt trecute de la o
persoana la alta prin actul de vinzare cumparare. Schimbul se efectueaza prin intermediul unor servicii precum cele
comerciale, de comunicatii si de telecomunicatii...
3. Repartitia  este o activitate prin intermediul careia bunurile produse sunt distribuite participantilor la procesul de
productie. In lumea moderna, repartitia se infaptuieste sub forma distribuirii si redistribuirii veniturilor intre agentii
economici si intre membrii societatii;
4. Consumul  care este scopul final al oricarei activitati economice, consta in folosirea, utilizarea bunurilor si
satisfacerea nevoilor. Cons poate fi intermediar si final.

32. Îndepliniţi tabelul:

Agentul economic Funcţia Veniturile Rolul acestuia
Gospodăriile Consumatori 1.Factorul munca-venitul salariul. deținători de factori de
2.Factorul capital-venitul dobînda. producție(munca,capitalul,pă
3.Factorul pămîntul-venitul renta mîntul și abilitatea
funciară. 4.Factorul abilitatea antreprenorială)
antreprenorială-venitul profitul
Întreprinderile și Producător de în urma realizării pe piață a combinarea rațională a
firmele bunuri economice bunurilor economice. factorilor de producție și a
resurselor economice
Instituțiile financiare –intermediere în urma prestării serviciilor -atragerea prin anumite
între agenții financiare între agenții economici. mecanisme ,masa manetară
economici, cu temtorar liberă, în sistemul
scopul de financiar.
acumulare și
distribuire a mase
monetare.
Instituțiile publice Redestribuire a din taxe,impozite,accize și alte menținerea nivelului de trai
veniturilor între plăți obligatorii din partea agenților la un nivel decent, a
straturile sociale. economici și a persoanelor fizice. anumitor pături sociale ,care
la un moment dat ,nu
participă la activitatea
economică din anumite
motive obiective.
Restul producători de în urma realizării bunurilor investitori.
lumii(străinătatea) bunuri economice. economice pe piața internă și în
exterior
33. Analizaţi posibilitatea utilizării resurselor alternative in economia RM.
Republica Moldova depinde în proporţie mare de resursele energetice importate, prin urmare, are nevoie stringentă
de resurse de energie alternative pe care să le utilizeze mai intens. Într-o ţară în care trei sferturi din necesităţile
energetice sunt acoperite din import, implementarea consecventă a unei strategii de valorificare a energiei
regenerabile are o importanţă semnificativă pentru securitatea energetică a Republicii Moldova. Prin urmare, pilonii și
vectorii principali ai politicilor energetice naţionale sunt acum orientarea spre îmbunătăţirea securităţii energetice și
securitatea în alimentarea cu energie, reducerea emisiilor de CO2 și dezvoltarea durabilă a economiei. În contextul
acestui rol fundamental pentru energia regenerabilă în tranziţia spre o economie mai competitivă și spre asigurarea
unui sistem energetic mai sigur și mai durabil, Ministerul Economiei și Infrastructurii depune eforturi semnificative
pentru a amplifica prezenţa energiei regenerabile în balanţa energetică a ţării.

34. Definiţi noţiunile : şomer, şomaj, piaţa muncii.

Șomer-  persoană aptă de muncă pusă în situația de a nu găsi de lucru din lipsa cererii de forță de muncă.
Șomaj- fenomen social-economic caracteristic economiei de piață, constând în inactivitatea forțată a
unui număr mare de oameni, care rămân fără lucru.
Piața muncii- este spațiul economic în care se întâlnesc, se confruntă și negociază în mod liber cererea de forța de
muncă, reprezentată de angajatori și oferta, reprezentată de posesorii de forță de muncă.

35. Analizaţi Politicile de ocupare a forţei de muncă.

Politicile active. Măsurile active pentru piaţa muncii include următoarele masuri ( sau instrumente de politica ) si
servicii : serviciile de mediere / plasare ( corelare / potrivire între cererea si oferta de forța de muncă ) servicii de
informare şi consiliere privind cariera servicii de informare pe piaţa muncii promovarea formarii profesionale ( inclusiv
formarea continuă ) promovarea mobilitații ( geografice ) pe piaţa muncii promovarea instruirii în tehnici de căutare a
unui loc de munca ( Job club ) promovarea dezvoltării de afaceri pe cont propriu subvenţionarea temporară a
anumitor grupuri dezavantajate.
Politicile pasive. Instrumentele de politică disponibile constau din următoarele : contribuţiile la fondul de şomaj
diferitele tipuri de îndemnizații de șomaj ( de tip asigurare sau de verificare a altor surse de venituri ) subvenții
pentru angajare ( în cazul în care subvenționarea nu este de natura temporara sau nu este destinata îmbunătățirii
calificărilor / abilitatilor individului ) . + Politicile pasive de piaţa muncii au impact indirect asupra volumului ocupării și
/ sau a șomajului ca și politicile de ocupare.
36. Definiţi noţiunile de: impozit, taxă şi deficit bugetar
Impozitul este o plată obligatorie cu titlu gratuit, care nu ţine de efectuarea unor acţiuni determinate şi concrete de
către organul împuternicit sau de către persoana cu funcţii de răspundere a acestuia pentru sau în raport cu
contribuabilul care a achitat această plată.
Taxa este o plată obligatorie cu titlu gratuit, care nu este impozit.
Deficitul bugetar este un important indicator macroeconomic în care cheltuielile depășesc veniturile si reflectă
sanătatea financiară a unui stat.
37. Delimitați factorii de influență asupra echilibrului bugetar.
Având în vedere că unele obiective nu se pot realiza într-un singur an bugetar, cât şi cu privire la acoperirea efectelor
ce se pot obţine în timp, fără a mai considera şi o serie de factori de influenţă – rata inflaţiei, cursul de schimb al
monedei naţionale faţă de alte monede convertibile, situaţia politică internă, situaţia internaţională şi relaţiile cu
organele financiare internaţionale.
38. Analizaţi căile de acoperire a deficitului bugetar .
Metodele de acoperire a deficitului bugetar constituie un factor important în definirea succesului în ceea ce ţine de
eforturile direcţionate spre atingerea stabilităţii, care joacă un rol deosebit în procesulreformelor economice.1.
expansiunea monetar-creditară (monetarizarea)--constă în vânzarea de active lichide băncilorcomerciale şi are un
pronunţat caracter inflaţionist. În cadrul acestui proces, Ministerul FinanţelorPublice vinde titluri de stat Băncii
Naţionale, care, pe această cale, acordă statului un împrumut. Pemăsură ce Banca Naţională achiziţionează titluri de
stat, ea oferă băncilor comerciale rezervesuplimentare de active lichide şi astfel sporeşte masa monetară din
economie. Banca Naţională poatecumpăra titluri de stat de pe piaţa secundară, ceea ce constituie un echivalent
modern al emisiunii monetare. Monetizarea deficitului bugetar are caracter inflaţionist până în momentul în care
economiase îndreaptă spre un nou echilibru pe termen lung, cu un nivel mai ridicat al preţurilor. De asemenea,dacă
autorităţile publice decid
să continue această politică de la un an la altul, va rezulta o creşterecorespunzătoare a ofertei monetare,
accentuând inflaţia.
2, Majorarea plusurilor impozitare-se efectuează în perioada lungă de timp în baza unor reforme fiscale complexe
orientate spre reducerea ratei de impozitare și extinderea bazei impozitare (elementul pe baza căruia se calculează
impozitul)
b)Finanţarea deficitului bugetar prin credit public. În general, împrumutul generează starea deechilibru între nevoia
crescută de resurse a debitoruluişi nevoia de fructificare a resurselor excedentareaflate la creditori. Statul trebuie să
utilizeze împrumutul pentru finanţarea de bunuri publice solicitate de piaţă în ansamblul ei, astfel încât, pe cât posibil,
să nu se producă o pierdere de utilitate din cauza alocării resurselor prin intermediul deficitului bugetar. Pentru
finanţarea deficitului bugetar, Ministerul Finanţelor Publice emite titluri de stat pe care le vindecătre public,
obligându-se să plătească annual creditorilor o anumită sumă reprezentând dobânda şi apoi să ramburseze sumele
împrumutate la scadenţă. Împrumutul public conduce la reducerea rezervelor şi ofertei de monedă din economie.
Prin împrumutul public se acoperă deficitul bugetar pe termen scurt fără să aibă loc o creştere afiscalităţii, dar
costurile legate de rambursarea împrumutului implică o creştere în viitor a cheltuielilor publice (nemaifiind în
totalitate dedicate finanţăriişi serviciilor publice viitoare).
Principalele surse de finanţare a deficitului bugetar în Republica Moldova sunt creditele BNM,
veniturile din realizarea hîrtiilor de valoare de stat, creditele altor instituţii financiare şi împrumuturile externe. Sursele
externe, de asemenea, reprezintă una din resursele importante în acoperirea deficitului bugetar.Şi în acelaşi timp,
împrumuturile externe condiţionează creşterea datoriei externe a RepubliciiMoldova. Astfel, rezultă că sursele de
finanţare a deficitului bugetar conduc la majorarea datorieiinterne şi externe, iar creşterea acestora favorizează
sporirea datoriei de stat.
39. Descrieți obiectul și scopurile macroeconomice.
Obiectul de studiu al macroeconomiei îl constituie legitățile funcționării economiei că sistem integral ,
comportamentul agregatelor ei , mecanismul interacțiunii subiecților prin sistemul conexiunii piețelor.
Scopurile macroeconomice
1. Creșterea economică neinflationista
2. Asigurarea ocupării depline a factorilor de producție
3. Asigurarea echilibrului balantei de plati
4. Menținerea stabilității prețurilor
40. Identificaţi metodele de cercetare utilizate în metodologia macroeconomică .
1.Unitatea dintre analiza și sinteza
2.Metoda dialectica
3.Unitatea dintre metoda istorică și cea logica
4.Metoda matematică
5.Metoda de experiment
41. Analizați şi apreciaţi doi politicii economici utilizați de guvernul R. Moldova în perioada
pandemiei.
Deblocarea pieții financiare, prin atrajerea capitalului financiar din străinătate,  Atragerea investițiilor străine directe,
pentru dezvoltarea antreprenoriatului mic și mijlociu.  Stimularea și diversificarea exportului,  Realizarea
investițiilor în capitalul uman,  Promovarea dezvoltării competitivității la toate nivelurile,  Stimularea creșterii
social-economice zonele rurale.
42. Definiți obiectul de studiu a Economiei Constituţionale.. (3 perioade) .
Economia Constituțională are că obiectiv de cercetare în economie și constituționalism care își propune să ofere
explicații privind alegerea unor seturi alternative de reguli juridico-constitutionale care constrâng opțiunile și
activitățile agenților economici și politici.
43. Determinaţi care este scopul studierii Teoriei Economiei Constituţionale.
Teoria Economiei Constituționale are ca obiectiv de cercetare în economie și constituționalism care își propune să
ofere explicații privind alegerea unor seturi alternative de reguli juridico-instituțional-constituționale care constrâng
opțiunile și activităților agenților economici și politici.
44. Analizaţi rolul şi esenţa teoriei economiei constituţionale, evidenţiind actualitatea
acesteia pentru Republica Moldova.

45. Definiţi conceptul :oferta, legea ofertei , echilibrul pieţii .

Ofertă reprezinta cantitatea maxima dintr-un anumit bun pe care un vanzator intentioneaza sa o vanda intr-o
perioada determinata de timp, la un anumit pret.
Legea ofertei- Oferta individuala reprezinta cantitatea maxima dintr-un anumit bun pe care un vanzator
intentioneaza sa o vanda intr-o perioada determinata de timp, la un anumit pret.
Echilibrul pieței- este denumită în economie situația de pe o piață, în care prețul unui bun economic conduce la o
egalitate între cantitatea cerută și cantitatea oferită.
Legea generală a ofertei: intre evolutia pretului si cea a ofertei exista o relatie directa, pozitiva.
46. Descrieți factorii determinanți ai ofertei
Legea ofertei ne spune că cu cît prețurile pe piață sunt mai mari cu atît producătorii sunt predespuși să plaseze pe
piață mai multe bunuri ,și invers cu cît prețurile sunt mai mici cu atît producătorii plasează mai puține bunuri pe
peață.
Astfel din legea ofertei deduem doua determinatii a ofertei , si anume :
a)Creşterea preţului unitar al unui bun determină creşterea cantităţii oferite din bunul respectiv.
b)Reducerea preţului unitar al unui bun determină reducerea cantităţii oferite din bunul respectiv.
47. Analizaţi interacţiunea dintre cerere şi ofertă şi modalităţile de influenţare a echilibrului
pieţei.
Cererea si oferta sint componentele de baza ale mecanismului regulator al pietei. Raportul dintre cerere si oferta,
reflecta foarte clar si, in acelasi timp sintetic situatia pietei, a fiecarui segment al acesteia.
Oferta cu cererea interactioneaza in determinarea pretului la care vinzatorii sint dispusi sa ofere acea cantitate de
bunuri pe care cumparatorii o doresc si sint dispusi sa o cumpere. Ele se gasesc in relatii de cauzalitate reciproca,
una reprezentind in raport cu cealalta, deopotriva cauza si efect. Sensul lor poate fi pe deplin lamurit numai
considerindu-le parti ale unui tot organic.
Cind prin interactiunea dintre cerere si oferta, se determina pentru un bun oarecare, atit pretul cit si cantitatea ceruta
si oferita, atunci piata bunului respectiv se gaseste in echilibru. Cantitatea si pretul la care piata unui bun se
echilibreaza se numesc cantitate de echilibru si pret de echilibru
48. Explicaţi ce se formează pe piaţă când preţul este mai mare sau mai mic decât preţul de
echilibru.
Echilibrul pietei. Va fi o situatie de echilibru intre cerere si oferta cand, la preturile pietei, toti consumatorii pot
achizitiona cantitatile pe care le doresc si ofertantii reusesc sa vanda toate produsele din stoc.
Pretul si cantitatea produselor ce se vor vinde pe piata va fi determinat automat ca o consecinta a formei curbelor
ofertei si cererii produsului. Daca pretul este foarte mare, producatorii vor oferi mult mai multe produse decat
cererea consumatorilor si vor ramane astfel cu excedente, cantitati ce nu se pot vinde, astfel ca isi vor reduce
productia si vor scade preturile. Din contra, daca pretul este prea mic, cantitatile cerute vor fi mai mari decat cele
oferite si astfel apare o situatie de lipsa pe piata. Unii consumatori vor fi dispusi sa plateasca mai multi bani pentru
acest bun. Pretul si cantitatea produsa vor creste.
49. Determinaţi ce reprezintă economia naturală ca formă de organizare a activităţii
economice.
Economia naturala reprezinta acel sistem economic in care bunurile produse au ca destinatie consumul propriu al
producatorilor, iar nevoile oamenilor sunt satisfacute in mod direct prin autoconsum. Autoconsumul vizeaza utilizarea
de catre producator a bunurilor produse pentru satisfacerea propriilor lui nevoi (sau ale familiei sale). El se
diferentiaza ca autoconsum final (pentru nevoile de trai) si ca autoconsum intermediar (pentru nevoile producerii
altor produse).
Economia naturala a fost prima forma de organizare a economiei cunoscuta de societatea omeneasca. Baza
economiei naturale a fost proprietatea obsteasca si nivelul scazut de dezvoltare a tehnicii si tehnologiei. Aceste
conditii au determinat, in special in societatile primitive, ca toti membrii societatli apti de munca sa participe la
productie (intr-un fel sau altul), produsele intrand in consum in mod direct, printr-o repartizare echitabila intre
acestia, fara a fi necesar schimbul de produse. Acesta din urma aparea in mod intamplator, fara o semnificatie
economica si sociala deosebita. Existenta si supravietuirea individului si a colectivitatii, in aceste conditii, a determinat
in mod obiectiv o asemenea organizare a economiei.
50. Descrieți caracteristicele economiei naturale.
Economia naturală se caracterizează prin câteva trăsături specifice:

 diversificarea activităţii economice, în sensul că producătorul nespecializat îşi realizează prin munca proprie
bunurilor necesare;
 importanţa acordată pământului, considerat a fi principalul factor de producţie;
 predominanţa nevoilor biologice;
 izolarea producătorului din punct de vedere economic;

descentralizarea economiei redusă; diviziunea simplă, naturală a muncii.

51. Analizaţi aspectele juridice si economice ale proprietăţii .

În aspect juridic proprietatea reprezintă un bun economic, ce aparţine cuiva şi care se exprimă în trei forme de drept:
dreptul de a poseda bunurile, care constă în stăpânirea efectivă a bunurilor; dreptul de a folosi bunurile, care constă
în folosirea calităţilor utile ale bunurilor; dreptul de a administra bunurile, care constă în determinarea destinului
bunurilor.

În aspect economic proprietatea reprezintă relaţii economice de gospodărire, care apar între oameni în procesul de
producţie şi care includ următoarele elemente:
- relaţii de însuşire a factorilor de producţie;
- relaţiile de folosire economică a mijloacelor materiale, care apar în condiţiile, când -
proprietarul mijloacelor de producţie personal nu se ocupă cu utilizarea lor, ci transmite dreptul de utilizare a acestora
altor persoane (de ex., relaţiile de arendă, relaţiile de concesiune);
- relaţiile de realizare economică a proprietăţii, care au loc numai în cazul dacă ea aduce proprietarului
un anumit venit în formă de profit, dobândă, rentă, dividend.
52. Definiţi piaţa ca instituţie principală a economiei contemporane (min 3 Definiții).
1. Piaţa este principala instituţie a economiei de schimb deoarece dictează reguli de joc între producători și
consumatori și prin intermediul pieţii se decide  ce trebuie să producă?, cît? și pentru cine se va produce ?
 se formează preţurile prin concurenţă, se redistribuie veniturile, Se motivează activitatea de
antreprenoriat și întroducerea inovaţiilor și a tehnologiilor noi. Piaţa este un sistem instituţional, care se
supune anumitor legi, legitaţii, acte normative.
2. Piaţa – mecanismul principal a economiei de schimb, apare odată cu apariţia economiei de schimb și
are ca bază următorii factori :diviziutea socială a muncii,specializarea producatorului ,creșterea
productivităţii,autonomia și libertatea producătorilor,apariţia monedei ca unicul echivalent de schimb.
3. Piaţa este spaţiul economic în care au loc schimburile sau relaţiile dintre agenţii economici care vând şi
care cumpără.
4. Piaţa este o formă de organizare a schimburilor.
5. Piaţa este locul de întâlnire al cererii şi al ofertei dintr-un anumit bun economic, în scopul de a se
realiza schimbul la un anumit preţ.
53. Analizaţi tipurile de preturi si evoluţia lor in economia naţional.
Preţurile libere - sunt acelea care se formează în condiţiile concurenţei deschise, în care nici unul dintre agenţii pieţei
nu poate influenţa sau decide în mod unilateral nivelul şi dinamica preţului.
Preţurile administrate - sunt considerate acele preţuri (modele teoretice) care se formează şi se modifică mai ales sub
influenţa firmelor cu o poziţie cheie şi / sau a statului.
În realitatea economică, în piaţa reală, preţurile sunt mixte, ele fiind formate pe baza tuturor factorilor arătaţi (interni
şi externi).
54. Definiţi conceptele: investiţii, economii, consum.
Investiții- Plasare de capitaluri în întreprinderi industriale, agricole, comerciale etc., cu scopul obținerii de profituri;
(concr.) capitalul plasat.
Economii- Folosire chibzuită a mijloacelor materiale sau bănești, limitată la strictul necesar în cheltuieli.
Consum- Folosirea de bunuri, de produse pentru satisfacerea diferitelor necesități.
55. Identificați factorii care fundamentează decizia de investire .
Decizia de investitii este influentata de o multitudine de factori care pot fi grupati in trei
categorii: nevoia de a investi, posibilitatea de a investi si posibilitatea de a prevedea. Nevoia de a investi depinde de
evolutia cererii si politica concurentei. Decizia de a investi este influentata de posibilitatea de a investi, de existenta
lichiditatilor pentru investitii sau de posibilitatea de a se mprumuta.
Prin impactul pe termen lung pe care il declanseaza , decizia de investitii are un caracter strategic, de
realizare a unui obiect sau obiectiv, de alocare a unor resurse curente sub incidenta riscului, de asteptare a efectelor
incerte. Un alt caracter al deciziei de investitii este cel tactic, atunci cand se refera la activitati, actiuni,integrate in
procesul investitional declansat.
Preocuparile pe plan teoretic cu privire la decizia de investitii subliniaza in mod deosebit caracterul de
unicitate al deciziei, deoarece situatia ce se creeaza prin aducerea la indeplinire a acesteia nu mai poate fi corectata
ulterior decat prin rezolvarea unei alte probleme de decizie, in cu totul alte conditii cantitative si in special calitative,
decat cele initiale.
In procesul de pregatire a deciziei se identifica acei factori care au un impact determinant pentru eficienta
investitiilor. Pregatirea unei decizii de investitii sau conceperea unui proiect presupune sa se actioneze pentru a se
asigura succesul proiectului respectiv de investitii, executarea unor activitati si documentatii :
-autarea de noi oportunitati profitabile de investitii ;
-elaborarea de studii de fezabilitate ;
56. Analizaţi tipurile de investiții și rolul acestora în dezvoltarea economică.
Tipuri de Investiţii:
 nete (de dezvoltare) - noi capitaluri fixe, dezvoltarea şi/sau modernizarea celor existente, creşterea volumului
stocurilor de capital circulant (creşterea capacităţilor de producţie; ”economiile”)
 de înlocuire - înlocuirea capitalului fix uzat (menţinerea capacităţilor de producţie; amortizarea)
 brute – nete + de înlocuire
Investitiile sunt baza materiala a dezvoltarii economico-sociale a oricarei tari. Ele asigura cresterea
cantitativa si calitativa a capitalului fix, sporirea randamentului tehnic si economic al capitalului existent, dar si
crearea de noi locuri de munca. Prin investitii se asigura cresterea gradului de utilizare a resurselor materiale si de
munca ale societatii, rol pe care l-au avut întotdeauna.
Investitiile au un rol hotarâtor în asigurarea modernizarii activitatii economice, ca o conditie necesara la
adaptarea sistemelor tehnice si economice ale conditiilor de trecere a economiei nationale la economia de piata, de
participare a tarii noastre la relatiile economice internationale în conditii de concurenta si competitivitate. Ele asigura
un grad mai mare de ocupare a fortei de munca, locuri de munca cu utilaje performante, perfectionarea proceselor
tehnologice, extinderea si generalizarea principiilor de conducere ale economiei de piata.
57. Definiţi macroeconomia ca ştiinţă şi obiectivele principale ale asceteia .
Macroeconomia este o parte a stiintelor economice, acea parte preocupata in principal de studiul comportamentului
economiei considerata ca un tot unitar. In 1967 Allen, considera ca ea studiaza relatiile dintre principalele agregate
economice (inflatia, PNB, PIB, venit national).
Principalele obiective sunt: reducerea somajului, mentinerea stabilitatii preturilor, rata satisfacatoare a output-ului, o
balanta de schimb echilibrata (export = import).
58. Explicați ce au comun și cu ce se deosebesc științele: Microeconomia și Macroeconomia.
Microeconomia, ca teorie a cunoaşterii, se bazează pe microanaliză şi constituie „partea din analiza economică ce
studiază comportamentul unităţilor economice individuale (consumatorul, şeful de întreprindere, muncitorul)”. Deci,
consumatorul individual şi producătorul individual vor fi privilegiaţi şi vor fi analizaţi îndelung pe piaţa unui anumit
bun-marfă, făcându-se abstracţie de celelalte pieţe. Pe baza comportamentului agentului economic individual, se va
încerca explicarea funcţionării generale a sistemului economic în ansamblul său. Se vor interpreta modul în care se
face informarea unităţilor individuale, modul în care se vor aloca resursele, modul în care unităţile se vor organiza şi
îşi vor alege strategiile sau modul în care vor lua decizii. Macroeconomia trage concluzii pornind de la anumite
premise furnizate de microeconomie, încearcă să stabilească legi generale de funcţionare a unei economii, bazându-
se pe deducţie. Va neglija anumite aspecte ce privesc individul, în schimbul unei analize foarte detaliate a marilor
agregate, astfel că, în loc să analizeze fiecare piaţă de bunuri în parte, va face o analiză a unui număr restâns de
pieţe mai mari prin intermediul ofertei şi cererii agregate. De exemplu, economiile ţărilor se deosebesc prin anumite
trăsături ce caracterizează anumite sectoare, dar aceste detalii pot fi pierdute dacă se face o analiză la nivel agregat.
Rezultatele ce se obţin la nivel macroeconomic depind foarte mult de rezultatele de la nivel microeconomic; de
exemplu, o întreprindere care deţine un segment important de piaţă, modificându-şi preţul bunurilor pe piaţă, va
influenţa celelalte unităţi care produc bunuri asemănătoare, astfel că, în final, se va obţine un lanţ de modificări, cu
repercusiuni asupra întregului mecanism economic, asupra marilor ansambluri.
59. Analizati impactul crizei economice asupra proceselor economice.
Criza, reprezintă o scădere semnificativă a activității economice pentru căteva luni, reflectată în scăderea
PIB,scăderea veniturilor individuale,reducerea nivelului ocupării,diminuarea producției industriale și a
consumului. Odată cu reducerea remitenţelor din străinătate, s-a redus şi importul bunurilor de consum. Trebuie,
insă, de evidenţiat că ritmul de scădere a importului este mai mare. Situaţia critică bugetară a dus şi la înrăutăţirea
situaţiei financiare la întreprinderile sectorului real al economiei. În primul rând, acest fapt ţine de diminuarea
volumului vânzărilor, atât pe piaţa internă, cât şi pe cea externă. În al doilea rând, accesul la credite este restricţionat
din cauza costului lor destul de înalt. Cele mai vulnerabile sunt întreprinderile mici şi mijlocii. În astfel de condiţii mulţi
întreprinzători nu pot acumula suficiente surse pentru a achita creditele contractate anterior. Ultimele acţiuni ale
Băncii Naţionale în sensul scăderii ratei de refinanţare bancară şi normei rezervelor obligatorii, fiind pozitive ca
esenţă, pot fi considerate întrucâtva întârziate şi insuficiente, atât din perspectiva acoperirii deficitului monetar al
întreprinderilor producătoare, cât şi pentru creşterea nivelului de lichidităţi în sectorul bancar.
60. Descrieţi costurile sociale, financiare şi economice ale şomajului.
 Costul social-apare ca urmare a dezvoltarii micii criminalităţi (furturi, neplata datoriilor, modificarea valorilor
sociale privind şcoala, munca, pensia , creşterea numărului de sinucideri şi de boli legate de teama faţă de spectrul
negru al şomajului.
 Costul financiar- se referă la creșterea sarcinilor fiscale care apasă asupra sectorului economic și asupra
colectivităților publice plătitoare de taxe, precum și la diminuarea încasărilor fiscale și a cotizațiilor sociale. Tot un
cost financiar este și indemnizația de șomaj. Ea reprezintă o sumă lunară de bani care se acordă șomerilor pe
perioade diferite, în funcție de stagiul de cotizare de catre Casa Nationala de Asigurari Sociale. Tot un cost financiar
este și alocarea, de către stat, a unei părți importante din buget pentru a finanța o serie de actțiuni specifice
combaterii șomajului: pentru formarea profesională, pentru credite privilegiate pentru anumite industrii şi pentru
subvenţii în vederea creării de locuri de muncă în anumite regiuni etc.
 Costul economice- apar întrucât este diminuată cererea adresată unor sectoare. Aceasta are drept urmare
folosirea incompletă sau nefolosirea unor capacităţi de producţie.