Bilete 7.

Factorii naturali:
Prin natură ca factor de producţie înţelegem totalitatea elementelor brute preexistente omului, la
care acesta face apel pentru a produce şi, pe care le influenţează prin muncă. Natura oferă producţiei
în primul rând mediul de desfăşurare, apoi substanţa materială şi condiţiile primare, în sfârşit energia
primară.
Pământul sau solul: este spaţiul desfăşurării proceselor de producţie şi punctul de pornire al activităţii
economice.
Pământul poate fi privit ca fiind constituit din următoareelemente:
- suprafeţele arabile;
- suprafeţele de păşuni naturale, păduri;
- suprafeţele deşerturilor şi a zonelor îngheţate;
- suprafeţele construite sau ocupate de construcţii
Resursele minerale: asigură baza de materii prime şi energetică.
Clasificarea resurselor minerale se face după mai multe criterii:
• după posibilitatea de exploatare datorită costurilor:
- resurse exploatabile sau economice;
- resurse neexploatabile sau neeconomice.
• după gradul de cunoaştere a existenţei lor:
- resurse certe sau existente;
- resurse presupuse.
• după conţinutul lor:
- resurse bogate;
- resurse sărace.
Relieful şi apele condiţionează amplasarea activităţii economice.
Climatul: influenţează dezvoltarea economică. Ca ocuriozitate, toate economiile foarte dezvoltate
sunt situate în zonele temperate.
Bilet 1. De pe curs

În concluzie, putem aprecia că nevoile umane îndeplinesc un rol esenţial în viaţa economică, şi anume:
• Punct de pornire, cauză iniţială, fundamentală, sau forţă motrice a activităţii economice;
• Punct final al acţiunii oamenilor asupra naturii;
• Factor de legătură a fazelor procesului reproducţiei sociale;
• Element de bază pe care se fundamentează mecanismele pieţei.

Bilet 2.de pe curs

Resurse umane
Problematica resurselor umane la nivelul unei organizaţiiconstă în:
• administrarea personalului;
• previzionarea numărului de personal;
• definirea posturilor;
• recrutarea, selecţia, angajarea şi formareapersonalului;
• motivarea, salarizarea şi evaluarea performanţelor;
• gestiunea carierei şi integrarea profesională;
• comunicarea şi informarea;
• condiţiile de muncă şi de securitate.
Resurse financiare
Ca surse de asigurare a fondurilor menţionăm:
• surse interne (autofinanţare) care se formează din excedentul monetar obţinut din operaţiuni
economice şi financiare, adică diferenţa dintre încasări şi plăţi;
• surse externe concretizate prin: creştere de capital prin noi aporturi în numerar şi în natură,
împrumuturi, credite bancare şi credite comerciale.

De-a lungul timpului s-au produs mutaţii semnificative în volumul, structura şi calitatea resurselor
economice. În ce priveşte nevoile, ele pot fi satisfăcute în diferite grade, dar întotdeauna apar altele
noi. De aceea, în ciuda faptului că progresul tehnic creează noi resurse şi că suntem în pragul cuceririi
cosmosului, oferindu-ne un potenţial suplimentar, resursele trebuie interpretate ca fiind limitate.
Raritatea relativă a resurselor este o caracteristică generală a economiei determinată de o serie de
cauze:
• imposibilitatea atragerii în întregime, din motive tehnice şi economice, în activitatea umană, a
tuturor resurselor necesare la un moment dat;
• existenţa unor limite privind cunoaşterea resurselor existente;
• caracterul epuizabil, nereproductibil al unor resurse.

Bilet 4. De pe curs
Bunurile libere sunt cele virtual nelimitate în raport cu nevoile; ele sunt abundente faţă de nevoi în
condiţii determinate de loc şi timp. Pentru că sunt abundente, folosirea lor pentru satisfacerea
nevoilor se face în mod gratuit.
Bunurile economice sunt acelea care au drept caracteristică definitorie raritatea, limitarea lor în
raport cu nevoile, în condiţii determinate de loc şi timp; obţinerea şi consumarea lor ocazionează un
consum de resurse, un cost şi, implicit, un preţ.
Trăsăturile generale ale economiei de schimb:
• autonomia şi independenţa producătorilor fundamentate pe proprietatea privată;
• specializarea agenţilor economici pe baza adâncirii diviziunii sociale a muncii;
• extinderea pieţei cu fenomenele specifice – cererea şi oferta;
• dezvoltarea şi amplificarea tranzacţiilor între agenţii economici;
• majoritatea bunurilor produse în cadrul economiei de schimb au forma de mărfuri.

Bilet 5.
Aurul s-a detaşat faţă de celelalte mărfuri care mijloceau schimbul prin următoarele proprietăţi:
- valoare mare în volum mic;
- divizibilitate fără pierderea valorii;
- omogenitatea părţilor;
- Inalterabil;
- valoarea stabilă datorită rarităţii sale.

În condiţiile contemporane, odată cu dezvoltarea banilor şi a relaţiilor bancare, banii au căpătat

următoarele forme:
- biletul de bancă, adică semnul bănesc direct utilizabil, emis de către banca de emisiune;
- moneda divizionară, care este reprezentată de semnele băneşti emise de către banca de emisiune
sub forma unor piese metalice reprezentând subdiviziuni ale biletului de bancă şi care sunt direct
utilizabili;
- moneda scripturală, care reprezintă disponibilităţi băneşti în conturile bancare, circulând între aceste
conturi prin virament (transfer scriptic între conturi). Se mai numesc bani de cont şi reprezintă peste
90% din volumul masei monetare;
- bani de tezaur, emişi de către stat pentru acoperirea unor deficite bugetare.
- bani de credit, cum ar fi banconte, cambii, cecuri şi alte titluri de creanţă (efecte comerciale). Unii
autori consideră că aceştia nu sunt bani convertibili, ci doar instrumente de transfer monetar;
- monedă de rezervă, reprezentată de valute sau alte devize,
păstrată de banca centrală pentru diferite operaţiuni de schimb internaţional sau pentru acoperirea
unor emisiuni interne de monedă centrală;
- moneda electronică: progresul informaticii tinde să dematerializeze modalităţile de circulaţie
monetară şi să dezvolte noi mijloace de plată.
În prezent, specialiştii apreciază că într-o economie de piaţă banii îndeplinesc următoarele funcţii:
1. Măsură a valorii care constă în calitatea monedei de a cuantifica mărimea absolută a valorii mărfii;
2. Mijloc de circulaţie constă în aceea că moneda este mijlocitorul schimbului;
3. Mijloc de plată, care apare ca urmare a necoincidenţelor între momentul apariţiei obligaţiei de
plată şi momentul în care se face plata efectivă (cumpărarea de mărfuri pe credit, plata salariilor,
stingerea unei datorii, plata impozitelor, taxelor etc.);
4. Mijloc de rezervă de valoare (economisire). Această funcţie constă în aceea că veniturile monetare
necheltuite pot fi reţinute de posesor ca rezervă pentru economii şi consumuri viitoare;
5. Bani universali, care reprezintă capacitatea banilor de a servi pentru circulaţie sau stingerea
obligaţiilor pe plan internaţional.

Bilet 6.
Trăsături generale ale economiei de piaţă:
1. Dominaţia proprietăţii private în economie: aceasta stă la baza libertăţii oamenilor în general şi a
libertăţii economice în special, a liberei iniţiative;
2. Manifestarea autonomiei şi răspunderii decizionale a agenţilor economici. Fiecare agent economic
promovează interesul său personal, care constituie, în acelaşi timp, impulsul care îl determină să
acţioneze;
3. Piaţa este centrul vital al economiei: piaţa realizează legătura dintre producţie şi consum, dintre
agenţii economici și asigură reglarea activităţii economice. Ea oferă acele informaţii necesare agenţilor
economici pentru a decide ce să producă, cum să producă, cât şi pentru cine să producă.
4. Concurenţa este o caracteristică a economiei de piaţă, o condiţie de neînlocuit. Economia de piaţă
este o economie concurenţială. Concurenţa face posibilă acţiunea agenţilor economici în direcţia
introducerii progresului tehnic, perfecţionarea activităţii şi maximizarea eficienţei economice. Ea stă
la baza progresului economic şi social;
5. Preţul, expresia monetară a valorii unui bun se stabileşte pe piaţă. Prin confruntarea dintre cerere
şi ofertă. În aceste condiţii, prin preţuri se asigură atragerea resurselor economice în funcţie de
nevoile reale ale societăţii;
6. Economia de piaţă contemporană este o economie monetară. Cea mai mare parte a schimburilor se
realizează prin mijlocirea monedei, a banilor;
Avantajele economiei de piaţă sunt:
• în acest tip de economie, legile economice acţionează efectiv, promovând calitatea şi competenţa;
• prin jocul cererii şi ofertei resursele societăţii sunt orientate spre activităţile necesare şi rentabile;
• formarea preţurilor are loc pe piaţă;
• promovând mecanismul concurenţial, economia de piaţă conduce la eficienţă, maximizarea
rezultatelor, stimularea iniţiativei şi totodată promovează autonomia întreprinzătorilor.

Bilet 10.
Reluând spre detaliere subiecţii proprietăţii, aceştia sunt:
1. Indivizii, care pot fi:
- producători direcţi exercitând de toate atributele proprietăţii;
- neproducători sau producători indirecţi care, dintre atributele proprietăţii nu le exercită pe toate,
adică utilizează bunurile prin intermediul salariaţilor şi împart uzufructul.
2. Sociogrupurile - mulţimi de indivizi reuniţi pe baza existenţei a cel puţin unei trăsături comune, de
unde rezultă interese economice similare.
3. Organizaţiile - naţionale - uniuni de întreprinderi sau cooperative grupate pe criteriul administrativ,
sau de ramură; - internaţionale - din mai multe ţări.
4. Printre subiecţii de proprietate se înscrie statul care, prin administraţia publică, deţine, utilizează şi
gestionează o anumită masă de bunuri existente în societate.