UNITATEA DE ÎNVĂŢARE 10

PIAŢA MONETARĂ

După ce veţi studia aceasta unitate veţi putea înţelege:

 Ce sunt banii şi care sunt funcţiile lor
 Ce sunt băncile şi care este rolul lor în cadrul economiei de piaţă
 Care sunt componentele masei monetare şi conţinutul acestora
 În ce constă acţiunea agenţilor bancari asupra ofertei de monedă
 Cum se formează şi care sunt motivele cererii de monedă
 Cum se realizează echilibrul pieţei monetare

10.1 Moneda şi rolul său în economie

10.2 Sistemul bancar
10.3 Oferta de monedă
10.4 Cererea de monedă
10.5 Echilibrul pieţei monetare

Moneda reprezintă un element cheie într-o economie de schimburi monetare.

Nimeni nu-şi poate imagina funcţionarea unei economii moderne în afara existenţei
banilor. Apariţia şi evoluţia banilor este strâns legată de dezvoltarea producţiei şi a
schimbului de bunuri.
Orice economie de piaţă se bazează pe existenţa unui sistem bancar care,
împreună cu alte instituţii, acţionează în vederea unei bune funcţionări a acesteia. Gradul
de dezvoltare a sistemului bancar exercită o influenţă covârşitoare asupra aspectelor de
natură economică şi sociale proprii fiecărei economii.

10.1 Moneda şi rolul său în economie

Moneda reprezintă ansamblul mijloacelor de plată utilizabile în mod direct pentru
reglarea tranzacţiilor pe diferite pieţe. Ea reprezintă un activ general acceptat şi de
utilitate pentru toţi agenţii economici participanţi la schimb. Recunoaşterea generală şi
utilizarea monedei în tranzacţii este însă condiţionată de încrederea deţinătorilor în
valoarea ei.
Utilitatea banilor este indirectă, fiind legată de utilitatea bunurilor şi serviciilor
posibile de achiziţionat de pe piaţă. Funcţiile atribuite banilor sunt urmatoarele:
 intermediar al schimburilor
 etalon al valorii
 instrument de rezervă de valoare.

1
A. Banii - intermediar al schimburilor
Într-o economie în care indivizii produc şi consumă doar bunuri realizate de ei
înşişi, banii se dovedesc de prisos. De asemenea, banii nu se justifică nici în forma
primară a schimbului, trocul. În cadrul acestei forme bunurile se schimbă în mod direct
între ele. Aceasta presupune drept condiţie esenţială dubla coincidenţă de dorinţe, ceea ce
astăzi nu poate să apară decât cu totul întâmplător. Un alt inconvenient al trocului îl
reprezintă lipsa numitorului comun prin care să se măsoare în mod unitar valorile tuturor
bunurilor destinate schimbului.
Specializarea producătorilor şi creşterea importanţei schimbului au determinat în
mod obiectiv apariţia şi evoluţia banilor începând cu banii marfă (pietrele preţioase,
praful de puşcă, tutunul, vitele etc.) până la forma modernă a banilor. Astfel, trocul a fost
disociat în două tranzacţii separate în timp şi spaţiu, vânzarea şi cumpărarea.
Moneda permite amplificarea considerabilă a schimburilor. Toate bunurile ajung
să fie schimbate pe unul şi acelaşi bun, care la rându-i, indiferent de loc şi timp, poate fi
schimbat pe toate celelalte bunuri.
În economiile moderne, capabile să producă un număr impresionant de bunuri,
banii reprezintă un mijloc de schimb general, acceptat ca mijloc de plată atât pentru
bunuri cât şi pentru serviciile factorilor de producţie.

B. Banii - etalon al valorii

Banii reprezintă o unitate de măsură folosită pentru aprecierea şi compararea
valorii bunurilor, serviciilor şi activelor indiferent de natura lor. Valoarea bunurilor se
exprimă prin preţ, iar acesta la rândul său în termeni monetari.
Folosirea monedei, ca etalon de măsură, asigură o economie considerabila de
informaţie ceea ce permite dezvoltarea schimburilor. Prin aducerea la un numitor
comun a valorii unor bunuri eterogene devine posibilă şi însumarea acestora. În
consecinţă, averea unui individ sau activele unei firme pot fi exprimate în termeni
monetari. Aceeaşi posibilitate o oferă banii şi la nivel macroeconomic, exprimând, de
exemplu în cazul indicatorilor sintetici, valoarea creată de ansamblul agenţilor economici
într-o perioadă dată de timp.

C. Banii - instrument de rezervă de valoare

Banii reprezintă un mijloc mult mai comod de păstrare a puterii de cumpărare
comparativ cu alte active. Agenţii economici dispun astfel de posibilitatea utilizării în
timp a rezultatelor activităţii lor. O parte din venitul lor va fi folosit pentru satisfacerea
nevoilor imediate, în timp ce o altă parte este economisită, permiţând efectuarea de
cheltuieli în viitor.
Pentru a fi însă un mijloc corespunzător de rezervă de valoare, valoarea banilor
trebuie să fie relativ stabilă. În realitate, valoarea banilor fluctuează în timp. Din acest
motiv banii reprezintă instrumentul de conservare cel mai bun pe termen scurt, în timp ce
pe termen lung alte active îndeplinesc mai bine acest rol.

10.2 Sistemul bancar

Băncile reprezintă instituţii financiare care mobilizeaza disponibilitati financiare
si le repartizeaza agenţilor economici solicitanţi asigurând funcţionarea echilibrată a
economiei.

2
 Prin colectarea, transferul şi repartizarea disponibilităţilor financiare băncile
asigură legătura dintre unităţile economice aflate în căutare de fonduri şi cele care dispun
de fonduri şi urmăresc realizarea unor plasamente rentabile.
Primele bănci au apărut în secolul al XVI-lea la Veneţia, Genova şi Milano, în
strânsă legătură cu dezvoltarea producţiei şi a comerţului. Forma modernă de organizare
şi funcţionare bancară a fost însă intalnita in cazul Bancii din Amsterdam (1609) şi
Bancii Angliei (1694). În tot acest timp, locul şi rolul băncilor în economie a crescut în
mod continuu, condiţionând întreaga viaţă economică şi progresul acesteia.
Funcţiile îndeplinite de sistemul bancar sunt, în principal, următoarele:
(1) Atragerea de disponibilităţi monetare, temporar disponibile de la diferiţi agenţi
economici.
(2) Acordarea de credite agenţilor economici, la solicitarea acestora, în vederea
completării capitalurilor proprii. În acest mod, băncile selectează riscurile, creditând doar
agenţi economici solvabili şi doar proiecte viabile.
(3) Gestionarea conturilor deponenţilor.
(4) Crearea de instrumente financiare proprii şi efectuarea de tranzacţii cu
asemenea instrumente.
(6) Vânzări – cumpărări de valută şi alte operaţiuni valutare.
Din punct de vedere al formei de proprietate băncile sunt private, publice şi mixte,
desfăşurându-şi activitatea pe baze lucrative. Ele pretind şi încasează dobândă, primesc
comisioane pentru serviciile prestate, plătind în schimb clienţilor creditori dobândă.
In general, sistemul bancar este alcatuit din banca centrala si băncile comerciale.
Functiile anterior mentionate corespund bancilor comerciale. Banca centrala indeplineste
la randul sau si alte functii care tin de pozitia sa speciala in cadrul oricarui sistem bancar.
In Romania, banca centrala este o instituţie publică independentă, avand drept obiectiv
fundamental, conform statutului sau, asigurarea şi menţinerea stabilităţii preţurilor.
Banca nationala a Romaniei are urmatoarele atributii, intalnite, de regula, si la
celelalte banci centrale:
(1) Elaborarea şi aplicarea politicii monetare şi a politicii de curs de schimb.
(2) Autorizarea, reglementarea şi supravegherea prudenţială a instituţiilor de credit,
promovarea şi monitorizarea bunei funcţionări a sistemelor de plăţi pentru asigurarea
stabilităţii si viabilitatii financiare. Supravegherea prudntiala este menita sa previna si sa
limiteze riscurile specifice activităţii bancare.
(3) Emiterea bancnotelor şi a monedelor ca mijloace legale de plată. Emisiunea
insemnelor monetare se coreleaza cu nevoile reale ale circulatiei banesti.
(4) Stabilirea regimului valutar şi supravegherea respectării acestuia.
(5) Administrarea rezervelor internaţionale.

10.3 Oferta de monedă

Rolul activ pe care îl joacă moneda de economie presupune mai întâi cunoaşterea
şi definirea masei monetare şi a componentelor sale.
Masa monetară reprezintă ansamblul mijloacelor de plată, respectiv de
lichiditate, existente la un moment dat într-o economie. Ea reprezintă o mărime care
include în structura ei disponibilitatile monetare propriu-zise si disponibilitatile
semimonetare.

3
 Disponibilitatile monetare propriu-zise se refera la active caracterizate prin
lichiditate perfectă, care se pot converti rapid în bunuri şi servicii sau stinge imediat o
datorie.
Disponibilitatile semimonetare cuprind instrumente monetare cu un grad de
lichiditate mai scăzut decat activele din prima componenta, indeplinind functiile
monedei. Efectuarea operatiunilor de transformare in bani lichizi presupune un consum
de timp, fara a exista riscul diminuarii marimii activelor respective.
Analiza detaliată a masei monetare presupune recurgerea la agregatele monetare.
Agregatul monetar reprezintă o parte constitutivă a masei monetare, parte autonomizată
prin funcţiile ei specifice, prin agenţii economici specializaţi care emit instrumentele de
schimb şi de plată, prin instituţiile financiar-bancare care le pun în circulaţie, prin
fluxurile reale pe care le mijlocesc.
Agregatele monetare pot fi definite prin integrarea succesivă a produselor
monetare create în scopul asigurării lichidităţii agenţilor financiari sau nefinanciari. In
Romania s-au conturat mai intai doua agregate monetare: M1, care se refera la banii
propriu-zisi si M2, care priveste cvasibanii. Agregatul monetar - M1, reprezintă masa
monetară în sens restrâns. El grupează în structura sa numerarul, bancnote şi moneda
divizionară, precum şi banii de cont din disponibilităţile în conturi la vedere.
Reprezentând partea cea mai activă a masei monetare sau lichiditatea primară, aceste
componente răspund întru totul conţinutului monedei şi facilităţilor sale. Banii în sens
restrâns pot fi transformaţi fără costuri tranzacţionale suplimentare în quasi-bani.
Cel de al doilea agregat monetar - M2, reprezintă masa monetară în sens larg. El
cuprinde în plus faţă de M1 ansamblul plasamentelor la termen şi în vederea
economisirii: economiile populatiei, depozitele la termen si conditionate, depozitele in
valuta ale rezidentilor. Această parte reprezintă lichiditatea secundară sau quasi-moneda.
Ponderea numerarului în cadrul masei monetare inregistreaza tendinta de scadere
permanenta pe măsură ce se introduc în practica curentă instrumente de decontare fără
numerar (cecuri, cărţi de credit şi de debit).
În adoptarea măsurilor de politică monetară, banca centrală are nevoie nu doar de
o imagine globală asupra masei monetare, ci şi de una detaliată. Una dintre cele mai
importante componente ale masei monetare şi care înregistrează o dinamică accentuată o
reprezintă depozitele bancare. Controlul ofertei de monedă, de care responsabilă este
banca centrală, presupune supervizarea activităţii celorlalte bănci în procesul creaţiei
monetare.
În asigurarea ofertei de monedă sunt implicaţi ca agenţi monetari băncile
comerciale si banca centrală. Acestia sustin procesul de asigurare cu lichidităţi a
economiei, ceea ce imprimă o tendinţă ascendentă masei monetare şi o schimbare a
structurii sale.
Bancile comerciale pot crea moneda in urma creditarii agentilor economici. Acest
proces este cunoscut drept expansiunea depozitelor la vedere sau multiplicatorul
creditului.
Acordarea creditelor se va face însă în limita permisă de rata rezervelor obligatorii
(minime). Aceasta acţionează în sensul reducerii posibilităţilor de multiplicare a
creditului, fiecare depozit fiind diminuat prin cedare parţială băncii centrale. Noile credite
vor creşte sumele în conturile beneficiarilor şi mai departe ale celor în favoarea cărora se
fac plăţile. Ele vor ajunge sub formă de depozite la alte bănci care vor proceda în mod
analog. Masa monetară va spori astfel în "unde" succesive însă din ce în ce mai lent
datorită rezervelor obligatorii.

4
 Pentru ilustrarea procesului de multiplicare al creditului vom folosi un exemplu.
Rata rezervelor minime este 25%, iar depozitul iniţial este 5.000 unităţi monetare. Suma
maximă pe care banca o poate acorda sub formă de credit va fi doar de 3.750 unităţi
monetare (5.000 – 5.000 x 0,25). Această sumă, în urma achitării unei plăţi de către
beneficiarul creditului, poate ajunge la o altă bancă. Aceasta acordă un credit în baza
acestui depozit nu mai mare de 2.812,50 unităţi monetare. Procesul poate continua, însă
dimensiunea creditelor ulterioare este din ce în ce mai mică, aşa cum se observă în tabelul
10.1.

Tabelul 10.1 Procesul de multiplicare a creditului

Banca Depozite noi Credite noi Rezerve

A 5000 3750 1250
B 3750 2812,5 937,5
C 2812,5 2109,4 703,1
D 2109,4 1582,05 527,4
TOTAL 20000 15000 5000

Procesul se va încheia când întreg depozitul iniţial (5.000) se mobilizează la banca

centrala sub forma rezervelor, totalitatea creditelor acordate fiind numai creaţia băncilor
comerciale. Suma totală a depozitelor este egala cu:

M  5000  3750  2812,5  . ..

si reprezinta o progresie geometrica descrescătoare cu raţia .

Restrângând expresia se obţine:

Dacă rata rezervelor obligatorii este r, rezultă că multiplicatorul creditului este K =

1/r, adică inversul ratei rezervelor obligatorii. În exemplul de faţă, multiplicatorul este 4,
iar creşterea masei monetare este 15.000 u.m.
Modificarea ratelor rezervelor obligatorii poate asigura expansiunea masei
monetare într-o măsură mai mare sau mai mică.. Variaţia cotelor rezervelor obligatorii
reprezintă totodată şi un instrument de politică monetară.

Oferta de moneda prin banca centrala are in vedere crearea resurselor banesti
necesare statului (in urma emisiunii de bonuri de tezaur, subscrise de bancile comerciale
si revandute bancii centrale), achizitia devizelor straine si sustinerea bancilor comerciale
(care au de facut fata unor retrageri mai mari decat depunerile clientilor).

Oferta de monedă este independentă de rata dobânzii. Cum oferta de monedă este
determinată, aşa cum s-a văzut prin acţiunea sectorului bancar, curba ofertei de monedă
apare sub forma unei perpendiculare pe abscisă (figura 10.1).

5
 Figura 10.1 Oferta de monedă

M
Rata mmonedam
dobanzii(i) onATL

Cantitatea
oferita de moneda (M)

10.4 Cererea de monedă

Cererea de bani se referă la dorinţa obţinerii monedei de către agenţii economici.
Banii reprezintă un activ deosebit de celelalte active; ei sunt un bun lichid prin excelenţă.
Transmiterea lor de la un agent la altul, în cadrul comunităţii în care sunt acceptaţi,
permite stingerea oricărei datorii.
În general, se acceptă existenţa mai multor motive ale deţinerii de monedă. Unele
sunt de natură economică, iar altele au o determinare psihologică.
Un prim motiv al cererii de bani este cel tranzacţional. El derivă din funcţia
banilor de mijloc de schimb. Banii sunt ceruţi pentru că prin intermediul lor se pot
efectua tranzacţii. Cererea de monedă apare în tradiţia clasică ca o modalitate indirectă a
cererii de bunuri. Ecuaţia schimburilor a lui I. Fisher exprimă relaţia dintre cererea şi
oferta de moneda:
M V = P T,
unde
M = cantitatea de monedă
V = viteza de circulaţie a banilor
P = nivelul general al preţurilor
T = volumul tranzacţiilor în termeni reali
Keynes apreciaza că moneda este cerută şi ca bun în sine, nu doar pentru a facilita
achiziţia altor bunuri. În acest sens, el identifică patru mobiluri ale cererii de bani
exprimată prin "preferinţa pentru lichiditate":
(1) Motivul venitului; menajele obţin şi încasează venituri la intervale diferite de
timp, în timp ce cheltuielile acestora au o frecvenţă mai mare. Aceasta obligă în orice
moment la păstrarea unei părţi din venituri sub formă lichidă.
(2) Motivul întreprinderii; din aceleaşi raţiuni cu ale menajelor, întreprinderile
simt nevoia să reţină în mod permanent o parte din disponibilităţile lor sub formă lichidă.
Bineînţeles că destinaţia cheltuielilor unei întreprinderi este diferită de cea a menajelor.
(3) Motivul precauţiei; reţinerea unei cantităţi de bani sub aceeaşi formă (lichidă)
este datorată unor circumstanţe imprevizibile precum cheltuieli neaşteptate în viitor sau
achiziţii avantajoase.
(4) Motivul speculaţiei; orice speculant este animat de perspectiva câştigului de
capital. El aplică în practică principiul de a cumpăra ieftin şi de a vinde scump.

6
 Pornind de la aceste mobiluri, Keynes construieşte o funcţie a cererii de monedă
notată cu L şi care are două componente:
 Componenta L1 reprezintă cantitatea de bani cerută de agenţii economici
derivând din primele trei motive sau, mai pe scurt, motivul tranzacţional şi cel prudential.
Factorul esenţial care influenţează această componentă îl constituie nivelul venitului
naţional (Y). Relaţia este directă, creşterea venitului naţional determinând creşterea
cererii de bani şi invers:
L1 = L1 (Y) cu L’1 > 0
 Componenta L2 reprezintă cererea de monedă în scopul speculaţiei.
Reprezentând preţul renunţării la lichiditate, creşterea ratei dobânzii stimulează preferinţa
pentru deţinerea activelor financiare şi deci renunţarea la lichiditate. În schimb, atunci
când rata dobânzii se diminuează preferinţa pentru lichiditate este stimulată în dauna
deţinerii activelor financiare. Deci relaţia dintre cererea de monedă în scop speculativ şi
rata dobânzii este invers proporţională:
L2 = L2 (i) cu L’2 < 0

Cererea totală de monedă se obţine prin însumarea funcţiilor L1 şi L2:

L (Y, i) = L1 (Y) + L2 (i)
Reprezentarea grafica a cererii de moneda este realizata in figura 10.2.

Figura 10.2 Cererea de bani

Rata
dobânzii

L2
im

0
Cantitatea cerută
de monedă

10.5 Echilibrul pieţei monetare

7
 Piaţa monetară reprezintă întâlnirea şi confruntarea între cererea de monedă şi
oferta de monedă. Figura 10.3 surprinde pe acelaşi grafic cererea şi oferta de monedă.
Coordonatele punctului de intersecţie al celor două curbe. (M *, i*) determină simultan
rata dobânzii şi cantitatea de monedă tranzacţionată la echilibru.

Figura 10.3 Echilibrul pe piaţa monetară

Rata Oferta de
dobânzii monedă

Cererea de
i* monedă

0 M* Cantitatea de
monedă

Dacă rata dobânzii ar fi superioară nivelului său de echilibru ar exista un exces al

ofertei de monedă în raport cu cererea de monedă. În mod similar, rata dobânzii aflată
sub nivelul său de echilibru, stimulează cantitatea ceruta, rezultand un exces al cererii de
moneda in raport cu nivelul ofertei de monedă. Ajustarile produse la nivelul cantitatii
cerute si, respectiv, oferite orienteaza rata dobanzii spre nivelul sau de echilibru.

 Termeni cheie
Monedă Bancă Bancă de emisiune Bancă comercială Masă monetară Numerar
Monedă de cont Depozite la termen Disponibilităţi băneşti propriu-zise Disponibilităţi
semimonetare Agregat monetar Multiplicatorul creditului Cererea de monedă Oferta de
monedă Motivul venitului Motivul întreprinderii Motivul precauţiei Motivul
speculaţiei Piaţa monetară

 Întrebări de verificare
1. Ce sunt banii şi care sunt funcţiile lor?
2. Prezentaţi rolul Băncii Centrale în cadrul economiei.
3. Prezentaţi funcţiile sistemului bancar.
4. Care sunt componentele masei monetare. Prezentaţi diferenţele dintre ele.
5. Care sunt mobilurile cererii de bani după J. M. Keynes?
6. Când apare echilibrul pe piaţa monetară. Reprezentaţi grafic.

 Teste grilă

8
1. În perioada t0-t1 puterea de cumpărare a banilor se reduce cu 20%, viteza de circulaţie a
banilor creşte de 2 ori, iar volumul bunurilor economice marfare creşte cu 100%. În
aceste condiţii masa monetară:
a) creşte cu 100%;
b) scade cu 25%;
c) scade cu 50%;
d) creşte cu 25%;
e) creşte cu 50%.

2. Rata rezervelor obligatorii ale băncilor este de 25%. Sporul de monedă scripturală
creată de sistemul bancar ca urmare a unui depozit iniţial de 2 miliarde u.m este:
a) 20 mld. u.m.;
b) 10 mld. u.m;
c) 8 mld. u.m;
d) 5 mld. u.m;
e) 2 mld. u.m.

3. Cererea de monedă pentru motivul tranzacţional este L 1 = 75 + 0,5Y, unde Y este

venitul agregat. Cererea de monedă pentru motivul speculativ este L 2 = 50 – 125i, unde i
este rata dobânzii. Dacă oferta de monedă este 350 u.m, iar venitul agregat este 500 u.m,
atunci rata dobânzii va fi:
a) 10%;
b) 15%;
c) 20%;
d) 25%;
e) 50%.

4. Nu este instrument al politicii monetare:

a) rata rezervelor obligatorii;
b) cumpărările de titluri guvernamentale de către banca centrală;
c) vânzările de titluri guvernamentale de către banca centrală;
d) consumul guvernamental de bunuri şi servicii;
e) rata dobânzii.

5. Băncile comerciale pot crea monedă atunci cand:

a) vand titluri de valoare;
b) acorda credite;
c) cumpăra sau vand titluri guvernamentale;
d) accepta depozite;
e) au acordul guvernului.

6. Emisiunea de monedă poate fi realizată de:

a) guvern;
b) bursa de valori;
c) doar de bancile comerciale;
d) banca centrală;

9
 e) banca centrală şi băncile comerciale.

7. O scădere a ratei rezervelor obligatorii provoacă:

a) scăderea masei monetare aflată în circulaţie;
b) sporirea masei monetare aflată în circulaţie;
c) scăderea ratei şomajului;
d) cresterea intotdeauna a inflatiei.

8. Cererea de bani este in relatie:

a) directa cu produsul intern brut şi inversa cu rata dobânzii;
b) directa cu produsul intern brut şi inversa cu rata dobânzii;
c) inversa cu produsul intern brut şi directa cu rata dobânzii si rata inflatiei;
d) inversa cu produsul intern brut şi directa cu rata dobânzii si rata inflatiei.

9. Cererea de bani pentru motivul tranzacţional depinde de:

a) producţia de bunuri şi servicii;
b) depozitele bancare;
c) rata dobânzii pasive;
d) cursul de schimb;
e) salariile nominale si reale.

10. Printre măsurile de restrângere a masei monetare se numără:

a) reducerea ratei dobânzii;
b) reducerea ratei rezervelor obligatorii;
c) sporirea ratei dobânzii;
d) cumpararea de titluri de stat de către banca centrală;
e) cumpararea de valută de către banca centrală.
11. Reducerea ratei dobânzii are ca efect:
a) creşterea solicitărilor de credite;
b) reducerea solicitărilor de credite;
c) descurajarea investiţiilor;
d) creşterea dorinţei de economisire;
e) reducerea ofertei de bunuri şi servicii.
12. Dacă viteza de rotaţie a monedei creşte cu 50%, rata inflaţiei este 50%, indicele
volumului bunurilor economice marfare este 170%, atunci modificarea relativă a masei
monetare este:
a) 20%;
b) 70%;
c) 150%;
d) 225%;
e) imposibil de determinat.

13. În T1 faţă de T0, masa monetară în circulaţie creşte cu 25%. Dacă în acelaşi interval
valoarea tranzacţiilor pe piaţă sporeşte cu 50%, viteza de rotaţie a monedei:
a) creşte cu 50%;

10
b) scade cu 50%;
c) creşte cu 100%;
d) scade cu 75%;
e) creste cu 20%.
14. Banii păstraţi de menaje şi firme cu scopul de a achiziţiona bunuri şi servicii
reprezintă:
a) cerere de bani pentru motivul tranzactional;
b) cerere de bani pentru motivul precauţiei;
c) cerere de bani pentru motivul speculativ;
d) cerere totală de bani;
e) masa monetara.

15. Oferta de monedă este de 30.000 u.m., iar valoarea producţiei = 90.000 u.m.
Dependenţa vitezei de rotaţie a monedei de rata reală a dobânzii (exprimată în %) este
dată de relaţia: v = 1,5 + 0,75 r.
Rata reală a dobânzii care asigură echilibrul pieţei monetare este:
a) 2%;
b) 10%;
c) 15%;
d) 30%;
e) 50%.

Răspunsuri:
Grila nr. Răspuns corect
1 D
2 C
3 C
4 D
5 B
6 D
7 B
8 B
9 A
10 C
11 A
12 B
13 E
14 A
15 A

BIBLIOGRAFIE :
1. Colectivul Catedrei de Economie şi Politici Economice, ”Economie” Ediţia a
opta, Editura Economică, Bucureşti, 2009, pag. 261-278

11
2. R.Lipsey-K.Chrystal „Principiile economiei”, Editura conomică, Bucureşti,
2002, pag.555-597
3. J.E. Stiglitz, C. E. Walsh, ” Economie”, Editura Economică, Bucureşti, 2005,
pag. 480-505
4. Cătălin Huidumac, Angela Rogojanu, „Introducere în studiul economiei de
piaţă”, Editura ALL, Bucureşti, 1998, pag. 173-192
5. Cătălin Huidumac, „Macroeconomie”, Editura Libertas Publishing, Bucureşti,
2007, pag. 34-61
6. N. Gregory Mankiw, „Principles of Economics” Third Edition, Thomson South
Western, USA, 2004, pag. 627-644
7. Colectivul Catedrei de Economie şi Politici Economice, ”Economie-Aplicaţii”
Ediţia a şasea, Editura Economică, Bucureşti, 2009, pag. 285-308

12