PIAŢA MONETARĂ

6.1. Moneda. Masa monetară si agregatele monetare

6.2. Piaţa monetară. Cererea si oferta de monedă
6.3. Băncile. Sistemul bancar contemporan
6.4. Politici monetare: obiective si instrumente

Concepte cheie
- moneda - banca
- masa monetară - sistemul bancar
- agregatele monetare - cererea de monedă
- viteza de rotaţie a banilor - credit
- piaţa monetară - rata dobânzii

6.1. Moneda. Masa monetară si agregatele monetare

Pe parcursul dezvoltării societăţii, respectiv a economiei, s-a

dovedit o problemă dificilă, definirea monedei. Moneda trebuie privită ca
un instrument multidimensional, ce asigură buna funcţinare a pieţei.
Moneda este, în general, o categorie macroeconomică,
reprezentând un etalon pentru agenţii economici, din fiecare ţară.
În prezent, instrumentele monetare sunt variate şi sunt acceptate în
relaţiile comerciale. Moneda este caracterizată de anumite trăsături:
divizibilă, stabilă, durabilă, convenabilă etc.
În vederea exercitării functiilor monedei se impune ca aceasta să
se găsească pe piaţă într-o anumită cantitate şi într-o structură specifică.
Toate aspectele care au legătură cu cantitatea de monedă şi numărul
activităţilor economico –sociale au fost analizate şi interpretate, cu
noţiunile de viteză de circulaţie a monedei şi masă monetară.
 Masa monetară (masa banească) reprezintă cantitatea de bani ce se
află în circulatie la un moment dat într-o economie şi apartine diferiţilor
agenţi economici.
Aceasta se compune din:
a) numerar- bancnote şi monedă divizionară
b) bani scripturali-adică înscrisurile agentilor economici aflate in conturi
bancare, case de economii, etc
Masa monetara este direct proportională cu preţul bunurilor
economice şi tarifele serviciilor aflate in circulatie (valoarea marfurilor)
şi invers proportională cu viteza de rotaţie a banilor.

M = Pv x Q / v

M = masa monetară;
Pv = preţ de vânzare pentru marfurile tranzactionate pe piaţă într-o
anumită perioadă de timp
Q= marfa vândută pe piată
v = viteza de rotatie a banilor

Viteza de rotatie a banilor reprezintă numărul mediu de operatiuni

de vânzare-cumpărare şi de plăti efectuate cu o unitate monetară într-o
perioada de timp.
Cantitatea de bunuri economice şi servicii ce se poate cumpăra cu o
unitate monetară la un moment dat reprezintă puterea de cumparare a
monedei ("fiecare popor are moneda pe care o merită").
Agregatul monetar reprezintă o parte componentă a masei
monetare si semimonetare, parte independentă cu funcţii specifice, agenţi
specializaţi în emisiunea de instrumente de schimb şi de plată, instituţii
financiar bancare care au rolul de gestiune a acestora şi fluxurii
economice reale pe care le facilitează.
Încadrarea disponibilităţilor băneşti în agregatele monetare se
realizează după criteriul posibilităţii transformării în bani lichizi.
 Agregatul monetar simbolizat prin M1 este reprezentat de masa
monetară în sens mai restrâns, fiind alcătuit din: numerarul aflat în
circulaţie; conturile bancare ce sunt operabile prin cecuri care apartin
rezidenţilor nonfinanciari.
Al doilea agregat monetar M2 reprezintă masa monetară în sens
larg, el fiind format din M1 la care se adaugă: depozitele la vedere , ce se
găsesc în conturile bancare neoperabile prin cecuri; depunerile la casele
de economii; depozitele pe termen ce se află în gestiunea băncilor; acţiuni
ale fondului de ajutor reciproc.
Al treilea agregat monetar M3 este format din M2 la care se adaugă
alte plasamente pe termen scurt ce nu pot fi încadrate în M2.
Componenta caracteristică pentru acest agregat monetar este
alcătuită din: depunerile pe termen nelimitat şi bonurile de economii;
depunerile şi titlurile de comerţ în monede străine; bonurile de tezaur şi
certificatele de subscriere la împrumuturile de stat, bonuri negociabile,
bonuri de economii P.T.T.
Al patrulea agregat monetar (L) cuprinde, pe lângă componentele
lui M3 , economii contractuale depuse pe termen şi diferite alte plasamente
negociabile, titlurile de valoare emise de agenţii nonbancari.

6.2. Piaţa monetară. Cererea si oferta de monedă

Piaţa monetară reprezintă totalitatea tranzacţiilor cu monedă, din

confruntarea caracteristică dintre cererea şi oferta de monedă, în funcţie
de de preţul ei.
Alcătuirea şi evoluţia masei monetare se află în legătură directă cu
cererea şi oferta de monedă, ca elemente specifice pietei monetare.
 Cererea de monedă este reprezentată de cantitatea de monedă pe
care persoanele fizice şi juridice o solicită într-un anumit interval de
timp.

Cererea de monedă din economie depinde de:

 volumul operaţiunilor de cumpărare a bunurilor şi plată a serviciilor,
dar şi de viteza de rotaţie a monedei;
 volumul vânzărilor pe credit
 comportamentul agenţilor economici exprimat prin intensitatea
înclinaţiei spre lichiditate;
 ratei dobânzii practicată pe piaţă
Oferta de monedă reprezintă cantitatea de monedă aflată în
economie şi pusă la dispoziţia celor care au nevoie de bani, sub formă de
numerar şi monedă scripturală.
Oferta de monedă provine, în principal, de la: bănci, societăţi de
asigurare, trezorerie, populaţie, case de economii, etc.
Oferta monetară este simbolizată ca flux şi ca stoc. Ca flux, într-un
anumit interval de timp, este egală cu produsul dintre masa monetară şi
viteza de circulaţie a monedei.
Evidenţiată ca stoc, oferta monetară este reprezentată de totalitatea
activelor monetare ce se află în economie la un moment dat, destinate
cumpărării de bunuri şi servicii, achitării obligaţiilor de plată, realizării
economiilor pentru investiţii şi alte plasamente.
În economia contemporană, oferta de monedă este reprezentată de
punerea în circulaţie a instrumentelor monetare. Moneda există numai din
momentul părăsirii depozitelor băncii de emisiune sau ale altor instituţii
bancare emitente. Oferta de monedă scripturală se află în strânsă legătură
cu operaţiunea de creditare.
 Creditul reprezinta forma cea mai simpla a relatiilor economice ce
apar in procesul de transferuri patrimoniale de bunuri si servicii.

Functionarea relatiilor de credit este nemijlocit legata de existenta

monedei, de dezvoltarea functiilor acestuia, indeosebi a celei de mijloc de
plata.

El poate sa apara in doua situatii:

 vanzarea unor bunuri in prezent si incasarea contravalorii lor

ulterior

 acordarea unor imprumuturi banesti, pe timp determinat, unor

persoane fizice sau juridice.

Relatiile de credit se caracterizeaza prin trei trasaturi si anume:

 presupun pe de o parte, creditorul, cel care vinde sau da cu

imprumut o suma de bani si pe de alta parte, debitorul, cel care
primeste marfa sau suma de bani, urmand ca la scadenta sa
plateasca marfa respectiva sau sa restituie suma primita;

 restituirea la termenui fixat, la scadenta;

 este purtator de dobanda, debitorul trebuind sa plateasca

creditorului o suma de bani.

Creditul indeplineste anumite functii si anume:

 mareste capitalul real, favorizand o mai buna utilizare a factorilor

de productie;

 determina concentrarea activitatilor economice in unitati mari si

foarte mari;

 accelereaza schimburile economice;

 contribute la accelerarea vitezei de rotatie a banilor;

Creditele se clasifica in:
-credit comercial, practicat intre agentul producator si cel care
comercializeaza marfa;

-credit bancar, dat de banca sub forma de bani diferitilor agenti economici
sau populatiei;
-credit personal, se acorda pe baza de incredere personala;
- credit pe amanet, garantia fiind un bun mobiliar;
-credit pe ipoteca, garantia fiind un bun imobiliar (teren, cladiri,
constructii).

Dobânda -P. Samuelson a dat urmatoarea definitie: "Dobanda este

pretul specific platit pentru a treia mare categorie de factori de productie -
capitalul". Astfel, desi initial, dobanda a fost legata de creditul de
consum, ulterior ea a insemnat plata pentru a primi dreptul de a folosi
creditul cu destinatie economico-productiva.

Totusi in teoria economica dobanda are doua acceptiuni:

1) in sens restrans reprezinta excedentul ce revine proprietarului

capitalului dat cu imprumut. Altfel spus, dobanda reprezinta suma de bani
platita de debitor creditorului pentru dreptul de folosinta temporara a
mijioacelor banesti –

2) in sens larg reprezinta surplusul ce revine proprietarului oricarui

capital utilizat in conditii normale si prezinta urmatoarele forme:

a)dobanda de pe piata monetara, care se aplica imprumuturi lor pe termen

scurt,;

b) dobanda bancara de baza, care se folosest

e pentru recompensarea certificatelor de depozit sau pentru bonurile de

trezorerie;
c)dobanda pe piata obligatiunilor (cuponul), specifica pentru
plasamentele pe termen lung;

d)dividendul pentru actiunile detinute la societatile pe actiuni.

Rata dobanzii reprezinta raportul procentual dintre marimea dobanzii si

suma luata cu imprumut.

Rata dobanzii este influentata atat direct, cat si indirect de mai multi
factori:

a) factorii care duc la scaderea ratei dobanzilor :cresterea generala a

economiilor, scaderea relativa a productivitatii capitalului, masurile
antiinflationiste luate de catre stat, cresterea gradului de autofinantare a
firmelor.

b) factorii de crestere a ratei dobanzii : cresterea costului serviciilor

(inclusiv a celor bancare), transferul peste hotarele tarii a banilor, aparitia,
unei nevoi care sporeste inclinatia spre investitii, razboaiele si
controversele sociale.
6.3. Băncile. Sistemul bancar contemporan

În economia contemporană, un rol esenţial în vederea funcţionării

pieţei creditului pe plan intern şi pentru derularea relaţiilor financiar-
monetare internaţionale îl au instituţiile bancare.
Banca reprezintă o instituţie financiară cu funcţii specifice, cum ar
fi:
- atragerea mijloacelor băneşti, care sunt temporar disponibile;
-acordarea de credite pe diferite termene;
- efectuarea operaţiunilor de încasări şi plăţi în numerar;
-emiterea de instrumente de credit şi realizarea de tranzacţii cu astfel de
instrumente;
- vânzarea-cumpărarea de valută şi alte operaţiuni valutare;
- asigurarea unor servicii de consultanţă şi plasament pentru sumele
băneşti disponibile ale clienţilor.
Banca reprezintă un agent economic ce are rol de intermediar între
ceilalţi agenţi economici, ce concentrează mijloace de plată şi de
creditare, în vederea asigurării unei bune funcţionări a economiei.
Pentru serviciile prestate, băncile încasează o anumită dobândă sau
comision, iar pentru sumele atrase plătesc o dobândă.
Cantitatea de monedă solicitată în economie de către agenţii
economici sunt pusă în circulaţie pe două căi:
- emisiunea de monedă fiduciară, realizată de banca centrală;
- mecanismul creditului, reprezentat de operaţiunile de împrumut
realizate de diferite bănci comerciale în favoarea agenţilor economici .
În funcţie de natura activităţii băncilor, acestea se clasifică în:

Banca de emisiune -reprezinta banca centrala a unui stat

-are rol de asigurare a stabilitatii monetare.
-asigura nevoile de lichiditate ale economiei
-ofera servicii speciale bancilor comerciale prin
constituirea depozitelor si acordarea de credite
acestora
Băncile comerciale -activitatea bancilor comerciale este variata,
sau de depozit fiind alcătuită din operatii de scontare, operatii
de bursa, viramente, etc.
-au rolul de a acorda imprumuturi, finanta
proiecte de investitii, de achizitii si fuziuni, etc.
Bănci specializate - Casele de credit agricol, care acorda credite pe
termen scurt, mediu si lung in agricultura;
- Case de credit financiar, care acorda credit
ipotecar persoanelor particulare si imprumuturi
colectivitatilor publice locale;

Băncile comerciale au anumite atribuţii, ce se realizează printr-o

serie de operaţiuni. Aceste operaţiuni se grupează în două categorii:
1)operaţiuni pasive- reprezentate de procurarea resurselor
 a) înfiinţarea depozitelor bancare prin depunerile în conturi;
b) constituirea capitalului social, precum şi a fondurilor de rezervă
c) operaţiuni de rescontare ce reprezintă un mod specific de
procurare a unor resurse noi, atunci când se cedează portofoliul de efecte,
care au provenit din operaţiuni de scontare, băncii de emisiune sau altor
bănci de scont;
d) operaţiuni de lombardare ce reprezintă contractarea de
împrumuturi pe garanţii formate din efecte publice ( obligaţiuni, acţiuni,
bonuri de tezaur, hârtii de valoare emise de stat), împrumuturi care
asigură băncilor comerciale resurse noi provenite de la banca de
emisiune.
2) operaţiuni active reprezentate de plasarea sau resurselor în
vederea valorificării)
a) Operaţiuni de creditare;
b)Operaţiuni de plasament ce sunt reprezentate de achiziţia de
efecte publice şi acţiuni, ca mod de plasare a resurselor ce apartin
băncilor, în vederea obţinerii de profituri.

6.4. Politici monetare: obiective si instrumente

Politica monetara reprezinta un instrument al politicii economice,

cu ajutorul acesteia
se actioneaza asupra cererii si ofertei de moneda aflata in economie.
Obiectivele politicii monetare :
1) mentinerea stabilitatii preturilor;
2) limitarea inflatiei si mentinerea valorii interne si externe a monedei.
Responsabilitatea cu privire la realizarea acestor obiective revine
bancii emisiune, care detine monopolul în ceea ce priveste elaborarea si
transpunerea în practica a obiectivelor politicii monetare.
 Stabilitatea preturilor reprezinta obiectivul fundamental al politicii
monetare dar, este şi, un obiectiv prioritar al politicii economice, alaturi
de: cresterea economica durabila, ocuparea deplina a fortei de munca,
sustenabilitatea balantei de plati, etc.
Pentru realizarea acestor obiective, la nivelul fiecarei tari, sunt
identificate instrumentele care sa conduca la rezultate pozitive, dintre
care cele mai însemnate sunt: politica fiscala, politica veniturilor, politica
monetara, politica valutara si politica comerciala .
Politica monetara contribuie la realizarea politicii economice si prin
obiectivele specifice reprezentate de :
a) cresterea masei monetare pâna la un nivel corespunzator
b) mentinerea ratei dobânzii la un nivel optim
c) practicarea unui nivel optim al ratei de schimb
d) alocarea optima a resurselor financiare în cadrul economiei

Instrumentele politicii monetare

În prezent există mai multe instrumente ale politicii monetare, cum
ar fi:
 manevrarea taxei scontului şi a celei a rescontului;
 vânzările şi cumpărările de titluri pe piaţa deschisă (open market);
 modificările cotelor rezervelor obligatorii, etc
Scontarea reprezintă actul prin intermediul căruia o bancă
achiziţionează de la proprii clienţi, la vedere şi înainte de termen,
creanţe pe termen scurt, în schimb le oferă banii aferenţi înscrisului
respectiv, din care se scade dobânda corespunzătoare duratei de timp
cuprinsă între momentul procurării creanţei şi scadenţei ei.
Taxa scontului depinde de mai mulţi factori, dar, în primul rând ,
de raportul ce se stabileşte între cererea de scontare şi capacitatea
 băncilor comerciale de a veni în întâmpinarea clienţilor. Mărimea taxei
scontului este influenţată de taxa rescontului.
Rescontarea constă în operaţiunea de procurare, de către banca
centrală de la băncile comerciale, a efectelor de comerţ ce sunt deja
scontate, operaţiune ce se realizează la vedere şi înainte de scadenţă.
1) Banca de emisiune are un rol important, în ceea ce priveşte crearea de
monedă folosind tehnica indirectă a rescontării titlurilor de credit;
2) Procurarea sau vânzarea titlurilor pe ,, open market’’;
3) Practica cotelor obligatorii de rezervă s-a extins în majoritatea ţărilor
cu economie dezvoltată;
4) Plafoanele de credit necesită stabilirea unor limite maxime în ceea ce
priveşte creditul, pentru fiacare bancă, de către Banca Naţională;
5) Rata de refinanţare bancară. Cu ajutorul acesteia Banca Centrală
virează lichidităţi societăţilor bancare, în concoedanţă cu obiectivele de
politică de monetară şi de credit:
a) Politica banilor ieftini;
b)Politica banilor scumpi.