17.

Sistemul economiei naturale (tradiţionale)

Economia naturală reprezintă o formă de organizare a activităţii economice, în
care bunurile produse sînt destinate autoconsumului, nevoile fiind satisfăcute fără a
se apela la schimb. Economia naturală este un sistem economic închis.
Alcătuită din celule economice universale (gospodării individuale tribale), preponderent
izolate unele de altele, dar capabile să producă bunurile necesare pentru satisfacerea celor mai
elementare nevoi, economia naturală a existat pe parcursul a zeci şi sute de mii de ani. în
acest sistem economic proprietatea era comună, colectivă, adică aparţinea în egală măsură
tuturor membrilor comunităţii. Predomina munca manuală, cu o eficienţă foarte redusă. Scopul
activităţii economice era supravieţuirea comunităţii.
În prezent, economia naturală mai există ca un sector aparte doar în ţările cele mai slab
dezvoltate din Africa, Asia şi America Latină, dar şi în unele regiuni muntoase sau izolate din
Europa.
Pe parcursul evoluţiei istorice formele dominante de organizare economică reflectă atât
posibilităţile şi modul de dobândire a bunurilor necesare pentru viaţă, cât şi nivelul experienţei
acumulate, calitatea uneltelor de muncă, scopurile economice ale oamenilor, preferinţele
dominante ale vieţii ş. a.
Prima formă de organizare economică, care a dominat până în secolele XVI-XVII ale
erei noastre, a fost economia naturală , tradiţională, primitivă, de comandă. Ea constituie un
sistem de autoasigurare materială, când fiecare îşi satisface nevoile vieţii pe baza producţiei
proprii. Procesul economic era concentrat în cadrul unei gospodării aparte, de la găsirea
resurselor de producţie, până la consumul final.
Gospodăria are un scop în sine, fără a avea legătură suficientă una cu alta şi cu alte
aspecte ale vieţii. Dominau tradiţiile, credinţele religioase, scopurile militare, politica, voinţa
domnitorilor de diferit rang. Problemele economice îi preocupau pe oameni mai mult în
legătură cu scopurile din afara economiei. Activitatea de gospodărie se reducea la asigurarea
nevoilor curente de viabilitate. Munca fizică era destinul sclavilor, supuşilor şi era
preponderent manuală. Calificativul muncii din latina era trepa-lus, ceea ce înseamnă chin,
tortură. Cei ce îşi dobândeau existenţa prin muncă nu erau consideraţi oameni în înţelesul
deplin al cuvântului.
Dependenţa omului de natură era mare, de aceea astfel de economie este numită naturală.
Ramurile de bază erau: agricultura, păstoritul, vânatul, colectarea produselor naturale.
Populaţia nu era numeroasă, la începutul sec. al XVIll-lea abia atinse un miliard, fiind situată
mai mult în zonele temperate. Deoarece experienţa de activitate se transmitea din generaţie în
generaţie' prin tradiţii, economia aceasta era numită tradiţională, iar procesul de producţie care
se baza pe munca manuală şi metoda tradiţională de ducere a gospodăriei se califica drept
arhaic, primitiv.
Calificativul economie de comandă este caracteristic acestui sistem, deoarece deciziile
economice se dictau volitiv, subiectiv, voluntarist şi nu se bazau pe raţiunea economică.
Ambiţiile politice, militare, volitive ale satrapilor, dictatorilor, domnitorilor, căpeteniilor
religioase dictau mersul gospodăriei. Producătorii bunurilor erau obligaţi să satisfacă aceste
ambiţii, şi numai ce rămânea le revenea lor. Un aşa tip de economie era şi cea socialistă,
deoarece predomina comanda şi interesele ideologice de grup ale elitei politice comuniste. în
acest sens, nu există o diferenţă substanţială între sistemul economic al Egiptului de pe timpul
faraonilor, gospodăria feudală, medievală sau economia sovietică planificată centralizat. în
toate domina comanda, dictatul şi economia era tot o dictatură, dictatură economică.
Economia primitivă, naturală poate fi divizată în mai multe varietăţi. Astfel economia
comunei primitive se baza pe munca colectivă, proprietatea comună, repartiţia egalitară a
produselor dobândite. O dată cu descompunerea gintei primitive şi fomiarea familiei se creează o
nouă situaţie. Cei mai puternici, care-şi pot dobândi autonom cele necesare, acaparează resursele
(teritorii), impunându-i pe ceilalţi să lucreze pentru ei. Apare sclavia. În Asia gospodăria ia
forma obştinei, deoarece sistemele de irigaţie nu puteau fi divizate. Respectiv, se creează un
sistem piramidal de supuşenie şi dominaţie (India, Babilon, China, Persia, Egipt). în lumea
elenistică (Grecia, Roma) se constituie o sclavie clasică, unde dominaţia economică este mai
autonomizată. Proprietatea asupra pământului era la început a dominatorilor, ca şi în Asia,
însă procesul de producţie era divizat respectiv după familii. Treptat, reformele economice
au adus la înzestrarea sclavilor cu pământ, pentru organizarea autonomă a gospodăriei.Are
loc trecerea la colonat. Colonii deja nu sunt sclavi, dar nici pe deplin liberi, deoarece sunt
obligaţi să prelucreze şi terenul stăpânului sau să cedeze o bună parte din produs - rentă.