13.

Capitalul ca factor de producţie

Capitalul, privit ca factor de productie, constituie ansamblul bunurilor folosite pentru

confectionarea altor bunuri, destinate vinzarii in scopul obtinerii unui profit.
In sens larg, dupa natura sa, capitalul se imparte in:
a) capital real, numit si ,,tehnic” sau ,,fizic”, materializat in mijloace de productie, cum ar fi:
materia prima, utilajele, cladirile, instalatiile, drumurile etc.;
b) capital financiar, sub forma activelor financiare (bani in numerar sau depozite bancare,
actiuni, obligatiuni, titluri comerciale etc.).
Capitalul real (tehnic) si capitalul financiar, in ansamblul lor, formeaza capitalul
economic.
Capitalul real, care este de fapt un sinonim al factorului de productie “capitalul”, dupa
criteriul duratei utilizarii sale si al modalitatilor de inlocuire, se divizeaza in: a) capital fix si b)
capital circulant.
Capitalul fix este acea parte a capitalului real care participa la mai multe cicluri de
producere, se depreciaza progresiv prin trecerea treptata a valorii sale asupra produsului creat, pe
parcursul unei perioade de timp.
Elementele capitalului fix sint: utilajul, instrumentele, calculatoarele si robotii industriali,
cladirile cu destinatie productiva, mijloacele de transport, animalele de munca si de reproductie,
plantaţiile multianuale etc. Capitalul fix constituie partea cea mai dinamica a avutiei nationale.
Capitalul circulant este acea parte a capitalului real care participa la un singur ciclu de
producere, transferindu-si intreaga valoare asupra produsului finit, dintr-o singura data.
Din capitalul circulant fac parte: materia prima, materialele de baza şi auxiliare,
combustibilul si energia, apa, semifabricatele etc.
Etapa iniţiala de formare a capitalului o constituie investitiile de capital, care reprezinta
cheltuielile efectuate pentru crearea si modernizarea elementelor de capital.
Capitalul fix se afla intr-o miscare permanenta, trecind consecutiv prin trei stadii si
transformindu-se din forma baneasca, cu care isi incepe circuitul, in mijloace de productie, apoi
in bunuri finite, care, fiind realizate pe piaţa, revin la forma de bani. Astfel, stadiile prin care
trece capitalul in miscarea sa sint: I - aprovizionarea; II - productia; III - desfacerea. La fiecare
stadiu capitalul ,,imbraca” o forma speciala: I - bani; II - capital productiv; III - bunuri, apoi bani.
In timpul utilizarii sale, capitalul fix este supus procesului de depreciere, care consta in
diminuarea treptata a calitatilor lui tehnice şi economice. Capitalul este supus deprecierii (sau
uzurii) fizice si morale.
Uzura fizica constituie pierderea treptata a proprietatilor tehnice de exploatare a
capitalului fix sub influenta utilizarii sale productive sau a actiunii factorilor naturali. In urma
uzurii fizice, capitalul fix este scos din functiune si urmeaza a fi inlocuit integral sau reparat.
Uzura morala, numita adeseori si ,,involuntara”, constituie pierderea partiala a valorii
capitalului fix in urma aparitiei si comercializarii unor mijloace de producere mai ieftine şi/sau
mai productive. In conditiile progresului tehnic, pot fi uzate moral chiar si echipamentele noi,
inca neutilizate, care sint depasite din punctul de vedere al caracteristicilor tehnice de catre alte
echipamente mai calitative, mai performante.
Gradul de depreciere a capitalului fix se masoara cu ajutorul a doi indicatori de baza:
a) coeficientul uzurii capitalului fix, care reprezinta raportul dintre partea capitalului fix uzata si
stocul de capital fix, la preturile initiale de achizitie (UK/ K);
b) coeficientul starii fizice a capitalului fix, care se determina ca raportul dintre valoarea ramasa
a capitalului fix si stocul de capital fix la valoarea lui initiala (Kr/ K).
Amortizarea capitalului. Cum am spus deja, capitalul fix participa la mai multe cicluri de
productie, se depreciaza pe parcursul a mai multor ani şi işi transfera treptat valoarea asupra
produsului finit. Amortizarea capitalului fix este un proces de recuperare a valorii capitalului fix
pe baza trecerii acesteia asupra costului de productie. Odata vinduta produtia, partea
corespunzatoare amortizarii se acumuleaza intr-un fond special, numit ,,fondul de amortizare”,
care la sfirsitul duratei de viata a capitalului fix va face posibila inlocuirea acestuia. Cota de
amortizare se determina prin mai multe metode, cea mai simpla fiind metoda cotelor anuale a
amortizarii se calculeaza pe baza raportului dintre valoarea capitalului fix (pretul de achizifie al
acestuia) si durata lui medie de functionare, exprimat in ani. Daca, de exemplu, o intreprindere
oarecare a procurat un strung la un pret de 20 mln lei, iar durata medie de functionare a acestuia
va fi de 5 ani, atunci cota anuala de amortizare, indusa in costul productiei vindute, va fi de 4
mln lei. Astfel, dupa cinci ani, in fondul de amortizare se va aduna suma de 20 de milioane de
lei, care va permite inlocuirea strungului uzat cu unul nou.
Formarea de noi capitaluri, precum si recuperarea capitalului uzat, se face prin
intermediul investiţiilor. Anume prin investitii are loc procesul de modernizare, de sporire a
capacitatilor de productie si deci de crestere economica.