TEMA 5.

MIJLOACELE CIRCULANTE ȘI IMPORTANTA DIRIJĂRII EFICIENTE A

ACESTORA
PLANUL TEMEI
1. Esența economica, componenta si structura mijloacelor circulante.
2. Sursele de finanțare a mijloacelor circulante.
3. Indicatorii de utilizare eficienta a mijloacelor circulante.
4. Normarea mijloacelor circulante – bază pentru dirijarea lor eficientă

SCOPUL TEMEI

Scopul general al temei este de a prezenta esența economică și clasificarea mijloacelor circulante,
sursele de finanțare, modul de normare și indicatorii de utilizare eficientă.

OBIECTIVELE TEMEI

În conformitate cu scopul temei au fost trasate următoarele obiective:

- A prezenta esența economică și clasificarea mijloacelor circulante;

- A explica sursele de finanțare a acestora;
- A explica metodologia de calculare și însemnătatea determinării indicatorilor de utilizare
eficientă a mijloacelor circulante.
- A prezenta modul de determinare a necesarului optim de mijloace circulante.

COMPETENŢE DOBÂNDITE

- Însușirea esenței economice a mijloacelor circulante;

- Înțelegerea esenței surselor de finanțare a mijloacelor circulante;
- Însușirea metodelor de calculare a principalilor indicatori care caracterizează eficiența
utilizării mijloacelor circulante;
- Cunoștințe aprofundate privind necesitatea normării mijloacelor circulante.

PERFORMANȚELE AȘTEPTATE

Abilități de aplicare in practică a cunoștințelor dobândite.

 1. Esența economica, componenta si structura mijloacelor circulante.

Fiecare întreprindere pentru a-şi atinge obiectivul propus are nevoie pe lângă mijloacele de
producţie şi de active circulante. Ele sunt necesare pentru cumpărarea de materii prime, materiale, pentru
asigurarea stocurilor pe diferite stadii ale procesului de producţie, pentru comercializarea produselor
finite şi recuperarea resursele cheltuite. Mijloacele circulante asigură continuitatea proceselor de
producere şi comercializare din cadrul întreprinderii.
Activele circulante reprezintă totalitatea mijloacelor băneşti avansate de către întreprindere
pentru crearea fondurilor circulante de producţie şi a fondurilor de circulaţie.
Fondurile circulante de producţie sunt obiecte ale muncii care participă la procesul de producţie
o singură dată, îşi transpun totalmente valoarea în costul producţiei fabricate şi îşi schimbă radical forma
iniţială natural-materială. Ele reprezintă o parte foarte importantă a mijloacelor circulante industriale şi
constituie cca. 65-70% din activele curente.
Fondurile de circulaţie însumează mijloacele întreprinderii avansate în stocuri de produse finite,
producţie livrată dar neachitată şi în mijloace băneşti pe cont şi în numerar.
Astfel, activele circulante la modul general sunt alcătuite din stocuri, valori realizabile pe termen
scurt precum şi valori disponibile.
Intr-o economie de piaţa posturile din activul bilanţului sunt ordonate in funcţie de timpul necesar
bunurilor şi creanţelor pentru a se transforma in bani lichizi.
Mijloacele circulante sau activele curente reprezintă o parte a resurselor financiare ale
întreprinderii.
După rolul în procesul de producţie mijloacele circulante se grupează în următoarele grupuri:
1. Rezerve de producţie – includ rezervele de materii prime, materiale principale şi auxiliare,
piese accesorii, semifabricate, combustibil, ambalaj, piese de rezervă pentru repararea utilajului, obiecte
de mică valoare, instrument şi inventar.
2. Producţie în curs de execuţie – producţia care n-a trecut prin toate fazele procesului de
producţie şi urmează a fi încă supusă prelucrării. Din componenţa producţia în curs de execuţie trebuie
de evidenţiat semifabricatele produse cu forţe proprii, adică obiecte ale muncii, care totalmente au fost
prelucrate într-o secţie de producţie şi urmează a fi transmise în calitate de obiecte ale muncii pentru
prelucrare in alte secţii.
3. Cheltuieli pe viitor – cheltuieli pentru pregătirea şi însuşirea noilor tipuri de produse, care
se efectuează în momentul curent de timp, dar care vor fi casate în viitor.
 După principiul de planificare pot fi distinse două grupe de mijloace circulante: normate şi ne
normate.
După sursele de finanţare se deosebesc mijloace circulante proprii şi alăturate lor şi mijloace
circulante împrumutate.
Din punct de vedere al duratei, activele circulante sunt bunuri destinate folosirii intr-un timp scurt
(până la 1 an) prin incorporarea in fabricaţie sau a fi vândute ca atare. Stocurile au ponderea cea mai
mare in structura activelor circulante, iar valorile realizabile pe termen scurt sunt alcătuite din creanţe ce
se formează din operaţiuni de exploatare, iar valorile disponibile reprezintă mijloacele băneşti.
Toate întreprinderile industriale funcţionează potrivit unui mecanism identic: ele incep prin a
cumpăra materii prime, piese accesorii şi materiale pe care le transforma in produse finite, pentru ca mai
apoi să comercializeze aceste produse şi să-şi recupereze resursele consumate.
Acest ciclu – cumpărare, transformare şi vânzare este cunoscut sub denumirea de ciclul de
exploatare, care poate fi exprimat prin următoarea relaţie:
MB – MP ... PP ...PF – MB1 (1)
unde: B – mijloace băneşti avansate pentru crearea stocurilor de materiale
MP – mijloacele de producţie
PP – procesul de producţie
PF – produs finit
MB1 – mijloace băneşti încasate în urma comercializării produselor finite care includ şi
profitul obţinut.
In ciclul de exploatare se nasc fluxuri reale articulate pe trei categorii de stocuri fizice: materii
prime şi materiale, producţie in curs de execuţie sau neterminată şi produse finite, cărora le corespund
fluxurile financiare şi un ansamblu de active financiare sub forma creanţelor şi datoriilor.

2. Sursele de finanţare a mijloacelor circulante.

Activele circulante reprezintă stocuri şi creanţe care apar şi dispar in perioade scurte de timp. Cu
toate acestea, necesarul de finanţare a activelor circulante are un caracter permanent prin apariţia de noi
stocuri şi creanţe care le înlocuiesc pe cele precedente. Nevoile de investiţii in active de exploatare, chiar
dacă corespund unor active circulante, au un caracter continuu iar necesarul de finanţare asociat
stocurilor şi creditelor acordate clienţilor este mereu prezent.
 Din punct de vedere al surselor financiare de formare sau de acoperire cu fonduri activele
circulante pot fi finanţate din:
- surse proprii şi alăturate lor,
- surse împrumutate.
Îmbinarea optimă a acestor categorii de surse are o însemnătate deosebită deoarece trebuie să
asigure o reducere a costului capitalului pe de o parte, iar pe de alta, un grad rezonabil de îndatorare, o
structură financiară corespunzătoare nevoilor de dezvoltare, o autonomie şi siguranţă in funcţionarea
întreprinderii industriale.
Pentru întreprinderile nou fondate drept sursă proprie de finanţare a mijloacelor circulante
serveşte fondul statutar, formarea căruia depinde de forma de proprietate a întreprinderii. La
întreprinderile private fondul statutar este format din vărsămintele proprietarului sau ale proprietarilor,
iar pentru întreprinderile de stat – din sursele bugetare.
Surplusul necesar de mijloace circulante poate fi finanţat, de către întreprinderile care deja
activează, atât din surse proprii şi alăturate lor, cât şi din surse împrumutate. Indiferent de forma de
proprietate a întreprinderii drept sursă proprie pentru finanţarea surplusului de mijloace circulante
serveşte profitul net rămas la dispoziţia întreprinderii.
Managementul întreprinderii este acel care decide in fiecare an ce parte din profitul net poate fi
alocată creşterii fondurilor proprii pentru active circulante. În dimensionarea profitului destinat finanţării
activelor circulante se ţine seama şi de posibilitatea folosirii pentru aceeaşi destinaţie a resurselor atrase
şi in primul rând a pasivelor stabile. Prin “pasive stabile“ se înțelege datoria minimă permanentă a
societăţii către terţi, persoane fizice sau juridice, rezultată din decalajul de timp dintre apariţia obligaţiilor
de plată şi stingere a acestora (efectuarea plăţilor). Ca urmare a faptului ca au un caracter permanent în
pasivele stabile sunt asimilate fondurilor proprii fiind folosite ca atare pentru finanţarea activelor
circulante. Astfel de datorii minime permanente apar in urma relaţiilor contractuale dintre întreprindere
şi furnizori săi ,bugetul statului, salariaţii proprii. In practica financiară, la nivelul societăţilor comerciale
se utilizează două metode de calcul in funcţie de sursele generatoare ale acestora: metoda numărului de
zile de întârziere şi metoda soldurilor zilnice. Societăţile comerciale care se formează şi care doresc să-
şi sporească activitatea își constituie sursele de finanţare a activelor circulante sau şi le dezvolta pe calea
emiterii de acţiuni care, cumpărate de acţionari, concură la formarea capitalurilor sociale, din care o parte
este afectată finanţării activelor circulante.
 De asemenea, pentru a nu atrage surse suplimentare de finanţare a mijloacelor circulante, unele
întreprinderi planifică şi realizează cu succes măsuri de accelerare a rotaţiilor mijloacelor circulante sau
de reducere a duratei unui circuit.
Autofinanţarea este conceputa ca un ansamblu al proceselor de finanţare ce provin din interiorul
societăţii. Aceasta exprima realizarea investiţiilor necesare fără să se apeleze la capital extern, respectiv
numai pe seama surselor proprii.
Totuşi, atunci când sursele proprii şi cele alăturate lor, precum şi măsurile de utilizare eficientă
a mijloacelor circulante sunt insuficiente pentru finanţarea surplusului de mijloace circulante necesare
dezvăluirii activităţii întreprinderii în ritmurile şi volumul planificat, se utilizează sursele împrumutate
– creditele bancare pe termen scurt (ca regulă până la 12 luni, iar în unele cazuri până la 18 luni). Teoretic
orice întreprindere poate atrage sursele împrumutate pentru finanţarea surplusului de mijloace circulante.
Însă practica arată că pentru a obţine un credit de la bancă este necesar ca întreprinderea să posede o
imagine bună pentru creditare (să aibă o situaţie financiară bună), să posede active care ar prezenta
interes pentru a fi luate în gaj, să aibă o istorie de creditare care inspiră încredere. Totodată este necesar
de menţionat că întreprinderea va trebui să ramburseze băncii nu numai creditul solicitat dar şi dobânda,
de aceia întreprinderea va fi obligată să genereze fluxuri de numerar suficiente de a acoperi nu numai
cheltuielile curente, dar şi cheltuielile cu deservirea împrumutului.
Cu toate acestea, sursele împrumutate se consideră unele din sursele acceptabile şi normale de
finanţare a surplusului de mijloace circulante pentru orice întreprindere care desfăşoară o activitate
economică în creştere.
În practică pot fi folosite şi alte surse atrase cum ar fi datoriile creditoare pentru facturile
comerciale sau sursa proprie - uzura acumulată. Aceste surse de finanţare a surplusului de mijloace
circulante sunt considerate ca surse anormale şi sunt folosite, de regulă, de către întreprinderile care se
află în situaţii economice de dificultate. Aceste întreprinderi dispun de stocuri de materiale foarte mari,
care se utilizează destul de ineficient, iar creanţele au o durată de rotaţie îndelungată.

3. Indicatorii de utilizare eficienta a mijloacelor circulante.

Mijloacele circulante ale întreprinderii se referă la resursele utilizate de către aceasta în vederea
asigurării ritmice a activităţii ei, de aceea este foarte important ca aceste resurse să fie utilizate cât mai
eficient. Cu cât aceste resurse vor fi utilizate mai eficient, cu atât mai înalte vor fi rezultatele
întreprinderii.
 Dat fiind faptul că mijloacele circulante deservesc cu amănuntul trei faze, ele se află într-o rotaţie
de cerc închis. Cele trei faze deservite de mijloacele circulante sunt prezentate în figura 1

Faza 3 Faza 1
Faza lichidităţilor

Mijloace băneşti

Faza 2
Faza mărfurilor Faza de producere

Produse livrate Rezerve de producere

Produse finite la depozit Produs în curs de execuţie

Fig. 1 Circuitul mijloacelor circulante

1. Faza 1 – faza lichidităţilor, care începe cu mijloacele băneşti aflate pe contul
întreprinderii sau în numerar şi se finalizează cu procurarea elementelor rezervelor de
producţie şi stocarea lor la depozitul de materii prime şi materiale (crearea stocurilor de
materii prime şi materiale).
2. Faza 2 – faza de producere, care începe cu lansarea materiei prime şi a materialelor de
la depozit în halele de producere şi se finalizează cu obţinerea produsului finit care se
transmite la depozit (formarea stocurilor de produse finite).
3. Faza 3 – faza mărfurilor, care începe cu livrarea produsului finit de la depozit către
client, achitarea lui de către client şi obţinerea mijloacelor băneşti pe cont sau în numerar.
Eficienţa utilizării mijloacelor circulante poate fi determinată cu ajutorul unui set de indicatori,
ce caracterizează procesul de rotaţie al lor.
Printre aceşti indicatori pot fi enumeraţi:
1. Coeficientul direct (numărul de rotaţii) Kd – indică numărul de rotaţii care le efectuează
atât mijloacele circulante în întregime, cât şi fiecare element al lor în parte în perioada
planificată sau în perioada de analiză. Se determină după relaţia:

VV (1)
Kd =
MCma

unde: VV – volumul vânzărilor în perioada planificată sau în perioada de analiză, mii lei
 MCma - valoarea medie anuală a mijloacelor circulante pentru perioada planificată sau cea
de analiză, care se determină ca media aritmetică a valorii mijloacelor circulante la
începutul şi finele perioadei corespunzătoare.
Esenţa economică a acestui indicator constă într-aceea că arată câţi lei vânzări revin la fiecare
leu de mijloace circulante implicate în circuit în perioada corespunzătoare. Acest indicator este un
indicator de maxim, ceea ce înseamnă că cu cât valoarea lui este mai înaltă cu atât mai înaltă este eficienţa
utilizării mijloacelor circulante.
2. Coeficientul indirect (gradul de implicare a mijloacelor circulante în circuit) Kid . Se
determină după relaţia:

MCma (2)
Kid =
VV

unde: MCma - valoarea medie anuală a mijloacelor circulante pentru perioada planificată sau cea
de analiză, care se determină ca media aritmetică a valorii mijloacelor circulante la
începutul şi finele perioadei corespunzătoare.
VV – volumul vânzărilor în perioada planificată sau în perioada de analiză, mii lei
Esenţa economică a acestui indicator constă într-aceea că reflectă câţi lei de mijloace circulante
au fost implicate în circuit pentru a obţine un leu vânzări. Este un indicator de minim, ceea ce înseamnă
că cu cât este mai mic cu atât mai eficient sunt utilizate mijloacele circulante (adică cu minim mijloace
circulante a fost obţinut un leu de vânzări).
3. Durata unei rotaţia mijloacelor circulante în zile D. Se determină după relaţia:

Ft * MCma (3)
D=
VV

unde: Ft – fondul de timp calendaristic (numărul de zile calendaristice) în perioada de planificare

sau de analiză, zile.
MCma - valoarea medie anuală a mijloacelor circulante pentru perioada planificată sau cea
de analiză, care se determină ca media aritmetică a valorii mijloacelor circulante la
începutul şi finele perioadei corespunzătoare, mii lei..
VV – volumul vânzărilor în perioada planificată sau în perioada de analiză, mii lei
Esenţa economică a acestui indicator constă într-aceea că arată în câte zile mijloacele circulante
în întregime, sau fiecare parte a lor componentă separat, efectuează un circuit deplin (deserveşte cele trei
faze cu amănuntul). Este un indicator de minim, ceea ce înseamnă că cu cât este mai mic cu atât mai
eficient sunt utilizate mijloacele circulante.
Aceşti indicatori pot fi determinaţi atât pentru întreaga valoare a mijloacelor circulante, cât şi
pentru fiecare parte componentă a acestora, utilizând aceleaşi formule de calcul, în care vor fi
concretizate doar mărimea mijloacelor circulante.
În cazul când durata de rotaţie a unui circuit se reduce (ΔD) poate fi determinată economia
relativă a mijloacelor circulante (Δ MC) după relaţia:

ΔMC= (VV/Ft) * ΔD (4)

unde: ΔMC - valoarea medie anuală a mijloacelor circulante economisite, mii lei..
VV – volumul vânzărilor în perioada planificată sau în perioada de analiză, mii lei
Ft – fondul de timp calendaristic (numărul de zile calendaristice) în perioada de planificare
sau de analiză, zile
ΔD - numărul de zile de reducere a duratei unui circuit.
În practica de toate zilele o importanță deosebită are interpretarea corectă a acestor indicatori,
care serveşte drept bază pentru luarea deciziilor cu privire la eficienţa utilizării mijloacelor circulante şi
proiectarea măsurilor de sporire a eficienţei utilizării lor. Pentru aceasta pot fi utilizate câteva metode:
- compararea indicatorilor reali cu indicatorii planificaţi,
- compararea în dinamică a acestor indicatori pe perioade de timp similare şi comparabile,
- utilizarea benchmarking-ului – compararea cu cele mai bune practici din ramura dată sau
din ramuri similare ale altor țări.
Indiferent de metoda utilizată, important este ca managementul întreprinderii să conştientizeze
că măsurarea şi monitorizarea permanentă a acestor indicatori serveşte drept bază pentru dirijarea
eficientă a mijloacelor circulante, permite creşterea eficienţei utilizării lor şi a surselor de finanţare.

4. Normarea mijloacelor circulante – bază pentru dirijarea lor eficientă

Eficienţa utilizării mijloacelor circulante în mare măsură depinde de faptul cât de corect a fost
determinat necesarul de mijloace circulante.
Determinarea incorectă a necesarului de mijloace circulante poate genera atât insuficienţă cât şi
surplus de mijloace circulante. Dacă în urma determinării incorecte a necesarului de mijloace circulante
s-a format o insuficienţă a acestora, situaţia dată va cauza, încălcarea ritmicităţii şi reducerea volumului
de producţie, nerespectarea îndeplinirii obligaţiunilor contractuale faţă de clienţi, iar ca consecinţă –
reducerea vânzărilor şi profitului întreprinderii, instabilitate financiară (fig. 2). Formarea surplusului de
mijloace circulante înseamnă îngheţarea mijloacelor financiare proprii ale întreprinderii în diferite
stocuri, fapt care diminuează posibilitatea întreprinderii de a finanţa investiţiile în capital fix pentru
sporirea eficienţii producerii.

. Pierderi Pierderile de la
Pierderile surplusul de
totale mijloace
circulante

Pierderile de la
insuficienţa
mijloacelor
circulante

Suma mijloacelor circulante

Fig. 2 Valoarea optimă a mijloacelor circulante

Necesarul de mijloace circulante depinde de mai mulţi factori, cum ar fi: volumul de producţie
şi comercializare a bunurilor fabricate; durata ciclului de producţie; felurile şi structura materiei prime
utilizate; ritmurilor de creştere a volumului de producţie ş.a. Mărimea şi exactitatea determinării
necesarului de mijloace circulante depinde şi de durata de aflare a acestora în sfera de producere şi sfera
circulaţiei.
Durata de aflare a mijloacelor circulante în sfera producerii cuprinde perioada de timp pe
parcursul căreia acestea îmbracă forma de stocuri de materii prime la depozit şi producţie în curs de
execuţie. Timpul de aflare a mijloacelor circulante în sfera de circulaţie cuprinde perioada de timp pe
parcursul căreia acestea îmbracă forma stocului de produs finit la depozit, produsului livrat dar neachitat,
creanţelor, mijloacelor băneşti în numerar şi pe cont.
Cu cât viteza de rotaţie a mijloacelor circulante (timpul sumar de aflare în sfera de producere şi
sfera de circulaţie) este mai mare, cu atât mai redus va fi necesarul de mijloace circulante.
Orice întreprindere este cointeresată în reducerea necesarului de mijloace circulante, totuşi
această reducere trebuie să fie întemeiată, deoarece mijloacele circulante suficiente asigura o activitate
ritmică a acesteia. De aceea determinarea necesarului optim de mijloace circulante are o importanţă
deosebită în întreprindere.
Necesarul optim de mijloace circulante se determină ca suma mijloacelor băneşti avansată în
crearea stocurilor de producţie (stoc de mărfuri şi materiale), produsului în curs de execuţie şi stocului
de produs finit la depozit. Procesul de elaborare a mărimii optime a mijloacelor circulante, suficiente
pentru asigurarea activităţii normale a întreprinderii de numeşte normarea mijloacelor circulante. Astfel,
normarea mijloacelor circulante presupune determinarea mărimii minime a mijloacelor circulante, dar
suficiente pentru asigurarea ritmică şi eficientă a întreprinderii. Normarea mijloacelor circulante
contribuie la evidenţierea şi valorificarea rezervelor interne, reducerea ciclului de producţie,
comercializarea mai accelerată a produsului finit. În procesul de normare a mijloacelor circulante se
determină norma de zile de rezervă şi normativul de mijloace circulante. Normele caracterizează numărul
de zile de rezervă pentru grupele şi elementele de mijloace circulante care se supun normării. Normativul
mijloacelor circulante reprezintă necesarul optim de mijloace circulante care asigură activitatea ritmică
şi eficientă a întreprinderii.
Pentru determinarea necesarului optim de mijloace circulante pot fi utilizate trei metode:
1. analitică sau statistică,
2. coeficienţilor,
3. calculelor matematice directe.
Esenţa metodei analitice se reduce la corectarea stocurilor existente prin reducerea surplusului
sau lichidarea bunurilor care nu mai pot fi utilizate în întreprindere.
Conform metodei coeficienţilor, normativul mijloacelor circulante pentru perioada de planificare
se determină în baza ajustării valorii mijloacelor circulante ale perioadei raportate cu ajutorul
coeficienţilor, care indică modificarea volumului de producţie şi a duratei de rotaţie a mijloacelor
circulante.
Exemplu:
În perioada raportată o întreprindere a atins un volum de vânzări (VVr) de 44 mil. lei utilizând
mijloace circulante (MCr) în valoare de 8,6 mil. lei. Pentru perioada de planificare se prevede sporirea
vânzărilor cu 12% şi reducerea duratei de rotaţie (D) a mijloacelor circulante cu 3 zile. De determinat
necesarul de mijloace circulante pentru perioada de planificare.
În acest caz pentru determinarea necesarului de mijloace circulante pentru perioada planificată
se utilizează metoda coeficienţilor în modul următor:
 1. se determină volumul vânzărilor şi durata de rotaţie a mijloacelor circulante
pentru perioada de planificare
VVpl= VVr*1,12 = 44*1,12 = 49,28 (mil.lei)
Dr = 360*MCr / VVr = 360*8,6/44 = 71 (zile)
Dpl = 71 - 3 = 69 (zile)
2. se ajustează necesarul de mijloace circulante pentru perioada de planificare cu
ajutorul coeficientului de sporire a vânzărilor şi reducere a duratei de rotaţie a
mijloacelor circulante
MCpl =(Dpl*VVpl)/360 = (69*49,28)/360 = 9,45 (mil.lei)
Astfel, necesarul de mijloace circulante pentru perioada de planificare determinat conform
metodei analitice constituie 9,45 mil. lei.
Metoda analitică şi metoda coeficienţilor, de regulă, pot fi utilizate de către întreprinderile care
activează mai mult de un an de zile, dispun de un proces de producţie organizat, au un program de
producţie format, dispun deja de informaţie statistică a perioadelor precedente, dar nu dispun de
specialişti cu abilităţi de planificare în domeniul mijloacelor circulante.
Pe lingă metodele mai sus numite mai poate fi utilizată şi metoda matematică.
Conform acestei metode necesarul de mijloace circulante se determină pe fiecare element separat
în baza formulei matematice corespunzătoare. Această metodă se utilizează, în primul rând, de către
întreprinderile nou create (la începutul perioadei de funcţionare). Ea poate fi utilizată şi de întreprinderile
care deja funcţionează pentru determinarea necesarului de mijloace circulante atunci când întreprinderea
suportă modificări esenţiale în programul de producţie sau regimul de lucru cu clienţii şi furnizorii.
Normativul total de mijloace circulante conform acestei metode se determină in valoare minimă
necesară pentru crearea rezervelor de producţie (materie primă, materiale, combustibil, ambalaj, piese
de rezervă, etc.), producţie în curs de execuţie, produs finit la depozit şi cheltuieli pe viitor.
Normativul total de mijloace circulante reprezintă suma normativelor determinate pe fiecare
grupă (vezi relaţia 8.6):

Ntotal = Nrp + Npce + Npf + Nchv, (5)

unde: Ntotal – normativul total de mijloace circulante, mii lei

Nrp – normativul rezervelor de producţie, mii lei

 Npce –normativul producţiei în curs de execuţie

Npf – normativul producţiei finite la depozit

Nchv – normativul cheltuielilor pe viitor.

Normativul mijloacelor circulante se determină pentru fiecare grup separat, ţinând cont de
specificul lui:
1. Normativul pentru fiecare element al rezervelor de producţie se determină după relaţia:

Nrpi = Czi * Rzi, (6)

unde: Npri – normativul mijloacelor circulante sub formă de rezerve de producţie pentru elementul
i, mii lei
Czi – consumul mediu zilnic al elementului i, mii lei
Rzi - norma de rezervă în zile pentru elementul i.
Norma de rezervă în zile pentru fiecare element în parte se determină după relaţia:

Rti = Rt + Rcd + Ras+ Rs, (7)

unde: Rti – rezerva de zile totală pentru elementul i, zile

Rt – rezerva de transport, zile

Rcd –rezerva curentă la depozit, zile

Ras – rezerva de asigurare (garantată), zile

Rs – rezerva sezonieră, zile.

Rezerva de transport se determină reieşind din timpul necesar pentru parcurgerea distanţei de la
furnizor până la întreprindere, luând în consideraţie timpul de perfectare a documentelor necesare.
În cazul existenţei câtorva furnizori, rezerva de transport se determină ca valoarea medie
ponderată a distanţei necesare de parcurs şi mărimii lotului furnizat.
Spre exemplu:
Mărimea lotului spre furnizare, Durata de parcurgere a
Furnizorii
tone distanţei furnizor-client, zile
Furnizorul 1 40 10
Furnizorul 2 30 15
 Furnizorul 3 35 12

Rt =(40*10+30*15+35*12)/(40+30+35) = 12 (zile)

Mărimea medie a rezervei de transport determinată conform mediei ponderate ar constitui 12

zile.
Rezerva curentă la depozit a bunurilor aprovizionate reprezintă rezerva în zile, care asigură
necesităţile producerii între două aprovizionări consecutive (vezi fig.2)

Rezerva
curentă la
depozit

Intervalul de
timp intre două
aprovizionări
consecutive

Fig. 3 Rezerva curentă la depozit

Rezerva de zile curentă medie se calculează în mărime de 50% din intervalul de timp a două
aprovizionări consecutive:

Rcm =t/2 (8)

unde: Rcm – rezerva curentă medie, zile

t – intervalul de timp intre două aprovizionări consecutive, zile.

Intervalul mediu între aprovizionări poate fi determinat după relaţia:

t =360 (180;90)/A (9)

unde: A – numărul aprovizionărilor în perioada de planificare.

 Rezervă de asigurare (garantată) se numeşte rezerva, care este destinată pentru asigurarea
necesităţilor producerii cu bunuri materiale în cazul abaterii aprovizionării acestora de la graficul stabilit.
Mărimea acestei rezerve se stabileşte, de regulă, la nivel de 50% din mărimea rezervei curente.
Această limită poate fi mărită în cazul când:
- întreprinderea este situată la distanţe mari de furnizorii de materie primă şi materiale,
- materialele aprovizionate sunt unice (sau destul de rare),
- reţeta produsului finit necesită multe componente care se aprovizionează de la multipli
furnizori.
Rezerva sezonieră se determină pentru întreprinderile sare au un caracter sezonier în activitatea
lor.
2. Normativul mijloacelor circulante sub formă de producţie în curs de execuţie se determină
reieşind din durata ciclului de producţie al întreprinderii şi coeficientul de creştere a cheltuielilor după
relaţia:

Npce = Cpr * Tc * Kch, (10)

unde: Npce – normativul producţiei în curs de execuţie, mii lei,

Cpr – costul de producţie a volumului mediu zilnic de producţie,

Tc – durata ciclului de producţie, zile,

Kch – coeficientul de creştere a cheltuielilor.

După cum se observă din relaţia 10 asupra normativului de producţie în curs de execuţie
influenţează direct proporţional durata ciclului de producţie, costul mediu zilnic al producţiei fabricate
şi coeficientul de creştere a cheltuielilor.
Ciclul de producţie reprezintă durata de timp necesară pentru efectuarea operaţiilor procesului
tehnologic. Durata lui include intervalul de timp necesar pentru operaţiile de pregătire şi prelucrare a
materiei prime şi materialelor şi timpul de transmitere a obiectului muncii de la o operaţie la alta începând
cu prima operaţie şi terminând cu predarea produsului finit la depozit.
Coeficientul de creştere a cheltuielilor caracterizează gradul de finisare a produsului şi se
determină ca raportul dintre costul producţiei în curs de execuţie (neterminată) către costul producţiei
finite.
 Creşterea cheltuielilor diferă de la o întreprindere la alta şi poate fi atât uniformă, cât şi
neuniformă (lentă sau accelerată).
Când creşterea cheltuielilor are loc uniform coeficientul de creştere a acestora se determină după
relaţia:
Kch = M + 0,5(Cpf − M )M (11)
unde: Kch –coeficientul de creştere a cheltuielilor,
Cpf – costul producţiei finite,lei
M – costul materiei prime şi a materialelor care au fost utilizate în procesul de producţie.
În cazul creşterii cheltuielilor neuniform valoarea coeficientului se determină ca o medie a
coeficienţilor pentru câteva faze ale procesului de producţie după relaţia:

Kch =
 Ki (12)
i
unde: Ki –coeficientul de creştere a cheltuielilor la faza i a procesului de producţie,
i– fazele procesului de producţie pentru care a fost determinat coeficientul de creştere a
cheltuielilor.
Coeficientul de creştere a cheltuielilor pentru o oarecare fază se determină după relaţia:
Ki = Ci / Cpf (13)
unde: Ci –costul producţiei în curs de execuţie la faza i a procesului de producţie
Cpf – costul de producţie a produsului finit.
3. Normativul mijloacelor circulante sub formă de produs finit la depozit depinde de volumul
mediu zilnic de producţie gata fabricată şi norma de rezervă în zile. Acest normativ poate fi determinat
după relaţia:

Npf = Cvmz * Tz (14)

unde: Npf –normativul producţiei finite la depozit, lei

Cvmz – costul de producţie al volumului mediu zilnic de produs finit, lei
Tz – norma de rezervă în zile pentru produsul finit aflat la depozit.
Numărul de zile de rezervă pentru produsul finit aflat la depozit (durata de păstrare la depozit) se
determină ca suma intervalului de timp necesar pentru formarea partidei de livrare şi perfectare a tuturor
documentelor necesare.
 Tpf = Tp + Td (15)
unde: Tpf –numărul de zile de rezervă pentru produsul finit aflat la depozit, zile
Tp – timpul necesar pentru formarea partidei, zile
Td – timpul necesar pentru perfectarea documentelor, zile.
3. Normativul mijloacelor circulante sub formă de cheltuieli pe viitor se determină după relaţia:
Nchv = Chian + Chd + Chc (16)
unde: Nchv– normativul mijloacelor circulante pentru cheltuieli pe viitor, mii lei
Chian – suma cheltuielilor pe viitor la începutul anului, mii lei
Chd – cheltuielile pe viitor prevăzute de devizul de cheltuieli pentru anul curent, mii lei
Chc – cheltuielile pe viitor care vor fi alocate la costul de producţie în perioada planificată,
mii lei.
Mărimea necesară a mijloacelor circulante determinată prin una din metodele mai sus menţionate
reprezintă normativul total al mijloacelor circulante, care asigură activitatea întreprinderii într-un ritm
normal, pe de o parte, iar pe de alta - sporirea eficienţei utilizării resurselor disponibile. De asemenea
normativul mijloacelor circulante serveşte drept bază pentru dirijarea eficientă a acestora.

LITERATURA RECOMENDATA
1. Gheorghita M., Economia întreprinderii industriale, Chișinău, 2011
2. Gheorghița M. Economia în industrie și Economia întreprinderii industriale. Indicații
metodice privind îndeplinirea lucrului individual și efectuarea lucrărilor de verificare,
Chișinău, 2019
3. Tomșa Aurelia, Economia unităților economice, Chișinău, Editura ASEM, 2016
4. Т.А. Фролова, Экономика предприятия, Конспект лекций. Таганрог: Изд-во ТТИ
ФЮУ, 2012., электронный учебник, http://www.aup.ru/books/m218/
5. Т.И. Юркова, С.В. Юрков, Экономика предприятия, 206, электронный учебник,
http://www.aup.ru/books/m88/