Tema 5.

Activele circulante ale întreprinderii

5.1 Esenţa economică, componenţa şi structura activelor circulante.
5.2 Indicatorii disponibilității și utilizării eficiente a activelor circulante.
5.3 Caracteristicele de bază ale activității de aprovizionare materială a unității economice.
5.4 Direcții de sporire a eficienței economice a utilizării activelor circulante ale întreprinderii.

5.1 Esenţa economică, componenţa şi structura activelor circulante.

Pentru ași atinge obiectivul propus, orice întreprindere are nevoie pe lângă mijloace de producție,
de active circulante.
Activele curente (circulante) sunt resurse de o importanţă majoră pentru orice
întreprindere. Ele sunt desemnate ca mijloacele de producţie ce se întrebuinţează numai într-un
singur ciclu de producţie, se consumă în întregime, pierzând forma sa naturală şi materială.
Comparativ cu alţi factori de producţie, activele circulante au următoarele
particularităţi:
 valoarea mică raportată la o unitate fizică;
 de regulă se folosesc într-un singur ciclu de producţie;
 îşi modifică forma şi conţinutul prin participarea la obţinerea producţiei;
 îşi transmit integral valoarea in produsul obţinut la fiecare ciclu de producţie.

Componenţa activelor circulante:

 Stocuri de marfuri și materiale, cantități de resurse materiale care se acumulează în

depozitele și magaziile unităților economice, într-un anumit volum și structură, pe o
perioadă de timp determinată, cu un anumit scop.
Ele reprezintă o componentă de bază a activelor circulante și includ:
- materialele;
- active biologice circulante (animale sau plante vii);
- obiecte de mică valoare şi scurtă durată (Obiectele de mică valoare şi scurtă
durată cuprinde activele, valoare unitară a cărora este mai mică decît plafonul stabilit de
legislaţie (6 000 lei));
- producţia în curs de execuţie (Producţia în curs de execuţie cuprinde bunurile care n-
au trecut toate fazele procesului de producţie, nefiind încă nici producţie finită, nici
semifabricat.);
- produsele finite; mărfurile
 Creanţele constituie o parte a activelor care trebuie achitate întreprinderii de către alte
persoane fizice și juridice. Avem umatoarele criterii de clasificare a creanțelor întreprinderii:
I. După conținitul economic: - creanțe comerciale, reprezintă obligaţiile persoanelor fizice sau
juridice faţă de întreprindere pentru produsele, mărfurile vîndute, serviciile prestate.
- Creanțe ale parților legate (întreprinderilor-fiice, asociate);
- Creanţe privind decontările cu bugetul de stat (impozite si taxe);
- creanțe ale personalului (operaţiunile vizând remunerarea muncii,
recuperarea prejudiciului material, acordarea avansurilor);
- alte creanțe
II. În funcţie de termenul de achitare:
- - Creanţe pe termen scurt (cu termenul de achitare nu mai mare de un an).
- Creanţe pe termen lung (cu termen de achitare mai mare de un an).
 Mijloacele banesti, sunt activele cele mai lichide ale intreprinderii şi reprezintă
disponibilitățile banești în casierie, depozite, conturi la banci
Mijloacele băneşti se clasifică:
a) în dependenţă de valuta în care sunt exprimate:
· mijloace băneşti în valută naţională;
· mijloace băneşti în valută străină.
b ) după locul păstrării şi forma de existenţă:
· mijloace băneşti în numerar;
· mijloace băneşti de cont;
· alte mijloace băneşti (documente băneşti etc.).
c) în funcţie de posibilitatea utilizării:
· mijloace băneşti legate (disponibilităţile băneşti care aparţin întreprinderii cu
drept de proprietate, dar care nu pot fi utilizate din cauza unor factori determinaţi);
· mijloace băneşti nelegate (mijloacele băneşti ale întreprinderii care pot fi
utilizate liber de către ea).
 Investiţii pe termen scurt sunt investițiile pe care întreprinderea are intenția sa le stingă sau
să le comercializeze timp de un an
 Alte active circulante

ACTIVE CIRCULANTE

Stocuri de mărfuri şi materiale

Creanţe pe termen scurt

Investiţii pe termen scurt

Mijloace băneşti

Alte active circulante

Figura 1. Componenţa activelor circulante

 Dupa rolul in procesul de productie, mijloacele circulante se grupeaza în felul urmator:
1. Rezerve de productie - rezervele de materii prime, materiale principale și auxiliare,
piese accesorii, semifabricate, combustibil, ambalaj, piese de rezerva pentru repararea
utilajului, obiecte de mica valoare, instrumente și inventar.
2. Producție in curs de executie - productia care n-a trecut prin toate fazele procesului de
productie și urmeaza a mai fi supusa prelucrarii.
3. Cheltuieli pe viitor - cheltuieli pentru pregatirea și însușirea noilor tipuri de produse,
care se efectuiază la momentul dat, dar care vor fi casate în viitor.

Toate întreprinderile activează potrivit unui mecanism identic: încep prin a cumpăra
materie primă, piese, accesorii și materiale pe care le transformă în produse finite, pentru ca mai
apoi să comercializeze aceste produse și să-și recupereze resursele consumate. Acest ciclu –
cumpărare, transformare și vânzare- este cunoscut sub denumirea de ciclu de exploatare, care
poate fi exprimat prin următoarea relație:

MB-----MP-----PP-----PF-----

unde: MB – mijloace bănești utilizate pentru crearea stocurilor de mărfuri;

MP – mijloace de producție;
PP – procesul de producție;
PF – produsul finit;
- mijloacele bănești încasate în urma comercializării produselor finite, care includ și
profitul obținut.

5.2 Indicatorii disponibilității și utilizării eficiente a activelor circulante.

Disponibilitatea activelor circulante ale unei întreprinderi se estimează prin nivelul
acestora la o anumită dată, nivelul mediu pe o anumită perioadă şi structura lor.

Structura activelor circulante ale întreprinderii reprezintă ponderea procentuală a

elementelor de active în valoarea lor totală. Cunoaşterea şi analiza structurii activelor
circulante ale întreprinderii este deosebit de importantă, deoarece acest indicator în mare
măsură reflectă starea financiară a întreprinderii. Spre exemplu, o pondere excesivă a
creanţelor denotă înrăutăţirea situaţiei financiare a întreprinderii.
Structura activelor curente ale întreprinderii variază în timp
şi spaţiu în funcţie de următorii factori:
- specificul întreprinderii – spre exemplu în întreprinderile cu un ciclu îndelungat de
producţie, inclusiv şi cele agricole, producţia în curs de execuţie deţine o pondere substanţială în
structura activelor curente, pe când la întreprinderile, unde procesele de producţie se desfăşoară mai
rapid, în structura activelor curente predomină produsele;
 - nivelul concentrării, specializării, cooperării producţiei;
- implementarea inovaţiilor tehnice şi tehnologice, a tehnologiilor avansate care
asigură economia de resurse. Spre exemplu, prin aplicarea unor tehnologii mai econome de
producţie se diminuează necesitatea de anumite materii prime şi materiale.
Pentru o estimare cât mai obiectivă a nivelului (disponibilităţii) activelor circulante se
recomandă examinarea acestora pe elemente. Astfel, în procesul de gestionare a stocurilor,
acestea se analizează prin prisma indicatorilor: stocul curent, stocul de siguranţă, stocul
mediu, structura stocurilor ş.a.
Stocul curent este stocul care se formează în mod obişnuit în întreprindere pentru
asigurarea ritmică a proceselor de producţie (pentru întreprinderile de producţie, inclusiv cele
agricole) precum şi pentru derularea ritmică a vânzărilor (pentru întreprinderile ce efectuează
operaţiuni de comerţ).
Mărimea stocului curent se calculează astfel:
Sc = Cmz T
în care:
Sc – stocul curent la un anumit material;
Cmz - consumul mediu zilnic din respectivul material;
T – intervalul mediu de timp, în zile, între două livrări succesive.
Stocul de siguranţă reprezintă cantitatea de materiale şi mărfuri care se acumulează la
depozitul întreprinderii pentru a putea asigura continuitatea procesului de producţie sau
ritmicitatea vânzărilor în situaţiile când stocul curent se epuizează, iar reîntregirea lui se reţine
din anumite motive. Cu toate că formarea stocului de siguranţă necesită costuri suplimentare,
aceasta este justificat prin faptul că astfel se reduce riscul stopării activităţii sau a întreruperii
livrărilor către clienţi.
Stocul de siguranţă se determină astfel:

Ssig = Cmz ( t1 + t 2 + t3 ) ,
în care:
Ssig –stocul de siguranţă dintr-un anumit material;
t1 – timpul necesar stabilirii legăturii cu furnizorii şi pentru pregătirea de către aceştia a
unui nou lot de livrare;
t2 – timpul necesar transportului materialului de la furnizor la beneficiar;
t3 –timpul pentru descărcarea, recepţionarea şi înmagazinarea materialului.
Stocul mediu reprezintă valoarea medie a stocurilor pe o anumită perioadă şi se
determină conform relaţiei:

în care:

S - stocul mediu;
 Si - stocuri iniţiale (la începutul perioadei);
Sf – stocuri finale (la sfârşitul perioadei).
Structura materială a stocurilor reprezintă ponderea elementelor stocurilor în
valoarea totală a acestora.
Referindu-ne la creanţe, investiţii curente şi numerar, constatăm că în procesul de
gestiune a acestora managerii şi specialiştii întreprinderii deseori au nevoie de mărimea
(nivelul) acestora la o anumită dată, mărimea lor la începutul sau sfârşitul perioadei de
gestiune, cât şi mărimea medie, care se calculează în mod analogic cu stocul mediu.
Nivelul la care este gestionat numerarul întreprinderii mai poate fi estimat, utilizând
următorii indicatori:
 rata suficienţei numerarului = fluxul net din activitatea operaţională :
(procurarea activelor imobilizate + creşterea stocurilor de mărfuri și materiale + plata
dividendelor);
 rata de acoperire a datoriilor cu numerarul = fluxul net din activitatea
operaţională : (datorii pe termen lung + datorii curente);
 durata achitării dividendelor anunţate = dividende anunţate : încasări băneşti
operaţionale medii pe zi;
 rata suficienţei activelor perfect lichideb = numerar disponibil: plăţi băneşti
operaţionale medii pe zi;
 coeficientul reinvestirii numerarului = (fluxul net din activitatea operaţională –
plata dividendelor):(total active – datorii curente).

fluxul net din activitatea operaţională - intrări şi ieşiri ale mijloacelor băneşti.
Activitate operaţională - activitatea de bază a întreprinderii.

reprezintă indicatorul principal al suficienţei mijloacelor băneşti de care dispune întreprinderea

dividende- parte din profitul unei societati care revine fiecarui actionar la sfarsitul fiecarui
exercitiu financiar, in raport cu actiunile pe care le poseda.

La determinarea şi analiza ratei suficienţei mijloacelor băneşti trebuie să se ia în

consideraţie următoarele aspecte:
- o mărime a ratei egală sau mai mare decât 1 confirmă capacitatea întreprinderii de a procura
active pe termen lung, a creşte stocurile şi a achita dividendele (în cazul societăţilor pe acţiuni)
pe contul surselor financiare proprii, adică fără a apela la surse de finanţare din exterior;
- mărime a ratei mai mică decât 1 semnifică incapacitatea întreprinderii de a-şi dezvolta
potenţialul şi achita dividende pe contul surselor proprii;
- dacă în anul de gestiune s-a obţinut flux net negativ, aceasta denotă un deficit de mijloace
băneşti.
În situaţiile când întreprinderea nu efectuează operaţiuni de procurare a activelor pe
termen lung, de sporire a stocurilor şi nu achită dividende, calcularea ratei suficienţei mijloacelor
băneşti este inutilă. Rata de acoperire a datoriilor cu fluxul mijloacelor băneşti reflectă
capacitatea întreprinderii de a-şi onora obligaţiunile de plată pe termen lung şi pe termen scurt
din contul mijloacelor băneşti provenite din activitatea operaţională.
Prin durata achitării dividendelor anunţate se subînţelege perioada (în zile) în decursul
căreia întreprinderea este aptă să-şi onoreze complet obligaţiunile faţă de acţionari referitor la
achitarea dividendelor anunţate din contul propriilor surse.
Astfel, conform legii Republicii Moldova privind societăţile pe acţiuni termenul de plată a
dividendelor nu poate fi mai mare de 3 luni de la data luării deciziei cu privire la plata lor (1, art. 49).
Depăşirea acestui termen denotă incapacitatea întreprinderii de a achita acţionarilor dividendele
anunţate fără finanţare din exterior.
Prin rata suficienţei activelor perfect lichide se desemnează numărul de zile, în decursul
cărora întreprinderea poate activa din contul mijloacelor băneşti lichide, fără atragerea surselor din
exterior. Urmărirea acestui indicator este deosebit de importantă pentru managerii întreprinderii,
deoarece astfel se poate stabili momentul când se apelează la sursele de finanţare din exterior.
Coeficientul reinvestirii mijloacelor băneşti reflectă cota mijloacelor băneşti din activitatea
operaţională reţinute în decursul pe- rioadei din suma mijloacelor băneşti plasate pe un termen
îndelungat în active. Mărimea acceptabilă a acestui coeficient, conform experienţei
întreprinderilor occidentale, este 0,08 - 0,1 sau 8-10%.

Indicatorii de utilizare eficientă a activelor circulante

Mijloacele circulante ale întreprinderii se referă la resursele utilizate de aceasta în
vederea asigurării ritmice a activității, de aceea este foarte important ca aceste resurse să fie
utilizate cât mai eficient. Cu cât mai eficient vor fi utilizate aceste resurse, cu atât mai înalte vor
fi rezultatele întreprinderii.
Având în vedere că mijloacele circulante deservesc trei faze, ele se află într-o rotație de cerc
închis.

Cele trei faze deservite de mijloacele circulante sunt prezentate în figura 1.

1. Faza 1 - faza lichidităților, care începe cu mijloacele bănești aflate pe contul întreprinderii
sau în numerar și se finalizează cu procurarea elementelor rezervelor de producție și
 stocarea lor la depozitul de materii prime și materiale (crearea stocurilor de materii prime
și material).

Figura 1. Circuitul mijloacelor circulante

2. Faza 2 - faza de producere, care începe cu transformarea materiilor prime și a materialelor

de la depozit în haleae de producere și se finalizează cu obținerea produsului fina care se
transmite la depozit (formarea stocurilor de produse finite).
3. Faza 3 -faza mărfurilor, care începe cu livrarea produsului finit de la depozit către client,
plata lui de către client și obținerea mijloacelor bănești pe cont sau în numerar.
Eficiența utilizării activelor circulante poate fi determinată cu ajutorul unui set de indicatori,
ce caracterizează procesul de rotație a lor.
Printre acești indicatori se numără:
1. Coeficientul direct (numărul de rotații) Kd. Indică numărul de rotații pe care le efectuează atât
activele circulante îi întregime, cât și fiecare element al lor în parte în perioada planificată sau în
perioada de analiză. Se determină după relația:

VV — volumul vânzărilor în perioada planificată sau în perioada de analiză, mii lei;

ACma - valoarea medie anuală a activelor circulante pentru perioada planificată sau cea de
analiză, care se determină ca media aritmetică a valorii mijloacelor circulante la începutul și la
finele perioadei corespunzătoare.
Esența economică a acestui indicator constă în faptul că i câți lei vânzări revin fiecărui
leu de mijloace circulante implicate în circuit în perioada corespunzătoare. Acest indicator este
un indicator de maxim, ceea ce înseamnă că, cu cât sarea lui este mai înaltă, cu atât mai înaltă
este și eficiența izării mijloacelor circulante.
2. Coeficientul indirect (gradul de implicare a activelor circulante în circuit Kid):
unde: ACma - valoarea medie anuală a activelor circulante pentru perioada planificată sau cea de
analiză, care se determină ca media aritmetică a valorii activelor circulante la începutul și la
finele perioadei corespunzătoare; VV - volumul vânzărilor în perioada planificată sau în perioada
de analiză, mii lei.
Esența economică a acestui indicator constă în faptul că reflectă câți lei de mijloace
circulante au fost implicate în circuit pentru a obține un leu vânzări. Este un indicator de minim,
ceea ce înseamnă că, cu cât valoarea lui este mai mică, cu atât mai eficient sunt utilizate
mijloacele circulante (adică cu minim mijloace circulante a fost obținut un leu de vânzări).
3. Durata unei rotații a activelor circulante în zile D.
Se determină după relația:

unde:

Ft- fondul de timp calendaristic (nr de zile calendaristice) în perioada planificată sau de analiză, zile;

ACma - valoarea medie anuală a activelor circulante pentru perioada planificată sau cea de
analiză, care se determină ca media aritmetică a valorii activelor circulante la începutul și la
finele perioadei corespunzătoare;

VV - volumul vânzărilor în perioada planificată sau în perioada de analiză, mii lei.

Esența economică a acestui indicator constă în faptul că arată în câte zile mijloacele
circulante în întregime sau fiecare parte componentă a acestora luată separat efectuează un
circuit deplin (deservește cele trei faze cu amănuntul). Este un indicator de minim, ceea ce
înseamnă că, cu cât valoarea lui este mai mică, cu atât mai eficient sunt utilizate mijloacele
circulante.
Acești indicatori pot fi determinați atât pentru întreaga valoare a mijloacelor circulante, cât
și pentru fiecare parte componentă a acestora, utilizând aceleași formule de calcul, în care va fi
concretizată doar mărimea mijloacelor circulante.
În cazul în care durata de rotație a unui circuit se reduce ( D), poate fi determinată
economia relativă a mijloacelor circulante ( AC) după relația:

AC = (VV/Ft ) D

unde: C - valoarea medie anuală a mijloacelor circulante economisite, mii lei;

VV - volumul vânzărilor în perioada planificată sau în perioada de analiză, mii lei;

Ft - fondul de timp calendaristic (numărul de zile calendaristice) în perioada de planificare sau de
analiză, zile;
D - numărul de zile de reducere a duratei unui circuit, în practică, interpretarea corectă a acestor
indicatori are o importanță deosebită, servind drept bază pentru luarea deciziilor cu privire la
eficiența utilizării lor.

Pentru aceasta pot fi utilizate câteva metode:

- compararea indicatorilor reali cu indicatorii planificați;
- compararea în dinamică a acestor indicatori pe perioade de timp similare și comparabile;
- utilizarea benchmarking-ului - compararea cu cele mai bune practici din ramura dată sau
din ramuri similare ale altor țări.
Indiferent de metoda utilizată, important este ca managerul întreprinderii să conștientizeze
că măsurarea și monitorizarea permanentă a acestor indicatori servește drept bază pentru
dirijarea eficientă a mijloacelor circulante, permite creșterea eficienței utilizării lor și a surselor
de finanțare.
Sursele de finanțare a activelor circulante
Activele circulante reprezintă stocuri și creanțe care apar și dispar în perioade scurte de
timp. Cu toate acestea, necesarul de finanțare a activelor circulante are un caracter permanent
prin apariția de noi stocuri și creanțe, care le înlocuiesc pe cele precedente. Nevoile de investiții
în active de exploatare, chiar dacă corespund unor active circulante, au un caracter continuu, iar
necesarul de finanțare asociat stocurilor și creditelor acordate clienților este mereu prezent.
Din punctul de vedere al surselor financiare de formare sau de acoperire cu fonduri,
activele circulante pot fi finanțate din:
- surse proprii și alăturate lor;
- surse împrumutate.
Pentru întreprinderile nou-fondate, drept sursă proprie de finanțare a mijloacelor
circulante servește fondul statutar, formarea căruia depinde de forma de proprietate a
întreprinderii. La întreprinderile private fondul statutar este format din vărsămintele
proprietarului sau ale proprietarilor, iar la întreprinderile de stat - din sursele bugetare.
Surplusul necesar de mijloace circulante poate fi finanțat, de către întreprinderile care
deja activează, atât din surse proprii și alăturate lor, cât și din surse împrumutate. Indiferent de
rma de proprietate a întreprinderii, drept sursă proprie pentru finanțarea surplusului de mijloace
circulante servește profitul rămas la dispoziția întreprinderii.
Managementul întreprinderii decide în fiecare an ce parte din profitul net poate fi alocată
creșterii fondurilor proprii pentru active circulante.
Autofinanțarea este concepută ca un ansamblu al proceselor de finanțare ce provin din
interiorul societății. Aceasta exprimă realizarea investițiilor necesare fără să se apeleze la capital
extern, respectiv doar pe seama surselor proprii.
Totuși, atunci când sursele proprii și cele alăturate lor, precum și măsurile de utilizare eficientă a
mijloacelor circulante sunt insuficiente pentru finanțarea surplusului de mijloace circulante
necesare dezvoltării activității întreprinderii în ritmurile și volumul planificat, se utilizează
sursele împrumutate - creditele bancare pe termen scurt (ca regulă până la 12 luni, în unele cazuri
până la 18 luni). Teoretic, orice întreprindere poate atrage surse împrumutate pentru finanțarea
surplusului de mijloace circulante. însă practica arată că pentru a obține un credit bancar este
necesar ca întreprinderea să prezinte o imagine bună pentru creditare (să aibă o situație
financiară bună), să posede active care ar prezenta interes pentru a fi luate în gaj, să aibă o istorie
de creditare care inspiră încredere. Totodată, este necesar de menționat că întreprinderea va
trebui să ramburseze băncii nu numai creditul solicitat, dar și dobânda, de aceea întreprinderea
va fi obligată să genereze fluxuri de numerar suficiente de a acoperi nu numai cheltuielile
curente, dar și cheltuielile de deservire a împrumutului.
Cu toate acestea, sursele împrumutate se consideră acceptabile și normale pentru finanțarea
surplusului de mijloace circulante pentru orice întreprindere care desfășoară o activitate
economică în creștere.
În practică pot fi folosite și alte surse atrase, cum ar fi datoriile creditoare pentru facturile comerciale
sau sursa proprie - uzura acumulată. Aceste surse de finanțare a surplusului de mijloace circulante sunt
considerate anormale și sunt folosite, de regulă, de către întreprinderile care se află în situații economice
de dificultate. Aceste întreprinderi dispun de stocuri de materiale foarte mari, care se utilizează destul de
ineficient, iar creanțele au o durată de rotație îndelungată.

5.3 Caracteristicele de bază ale activității de aprovizionare materială a unității economice.

Aprovizionarea are rolul de a asigura factorii de producţie necesari desfăşurării în bune

condiţii a funcţiunilor unei întreprinderi. Astfel, în cadrul acestor operaţiuni este nevoie să se
respecte unele elemente fără de care nu se poate produce cantitatea de bunuri cerută pe piaţă într-
un timp real. Aceste elemente se referă la cantităţi, calitate, preţuri şi termene.
Funcţiunile principale ale aprovizionării sunt:
 Stabilirea nevoilor proprii de factori de producţie,
 Analizarea furnizorilor,
 Realizarea contractelor/ lansarea comenzilor,
 Recepţia mărfurilor.
Stabilirea nevoilor proprii de factori de producţie nu se poate realiza fără a avea o
statistică referitoare la cererea venită din partea clienţilor actuali şi potenţiali. Astfel, această
funcţiune are în vedere şi calcule de estimare a cererii şi de corelare a acesteia cu producţia
proprie, prin stabilirea cantităţilor necesare producţiei, a stocurilor, a tipului de marfă dorit.
În ceea ce priveşte analizarea furnizorilor, aici situaţia relevă o identificare a surselor
existente de aprovizionare cu factori de producţie (materii prime, materiale, materiale auxiliare,
combustibili, utilaje, instalaţii, servicii, etc. ). În cadrul acestei funcţiuni se realizează
prospectarea pieţei furnizorilor, lansarea de cereri de oferte, analiza acestora, precum şi stabilirea
unor liste cu furnizorii potenţiali şi criteriile importante în alegerea acestora.
Realizarea contractelor, sau lansarea de comenzi se realizează pentru fiecare bun necesar,
prin alegerea furnizorului principal, realizarea de întâlniri cu acesta, negocieri, semnări de
contracte şi lansări precise de comenzi.
Primirea, respectiv recepţia mărfurilor se realizează urmărind livrările, analizând bunurile
livrate din punctde vedere cantitativ, calitativ şi temporar. Recepţia se face prin verificarea
facturilor, a intrărilor reale, iar în cazul în care este necesar, prin aplicarea de măsuri sau
intervenţii corective.
Criteriile în alegerea furnizorilor pot fi :
- calitate,
- preţuri,
- termene de livrare,
- condiţii de plată,
- costuri ale aprovizionării,
- nivel de încredere,
- garanţii oferite,
- servicii ante şi post-vânzare.
În ceea ce priveşte aprovizionarea, aceasta nu este lipsită de costuri, deoarece trebuie să
se ţină cont de cheltuielile de transport, cu deplasările, manipularea marfurilor, ambalare,
transbordări, diverse taxe vamale, asigurări.

5.4 Direcții de sporire a eficienței economice a utilizării activelor circulante ale întreprinderii.
De rând cu alte obiective urmărite de managerii şi specialiştii întreprinderilor,
gestionarea cât mai eficientă a activelor circulante reprezintă o prioritate cu implicaţii majore în
obţinerea unor rezultate finale cât mai înalte. Gestiunea activelor circulante reprezintă una din
principalele funcţii de gestiune. Un obiectiv prioritar al gestiunii activelor circulante este
dimensionarea corectă a acestora. Un nivel excesiv al activelor circulante implică o serie de
probleme, cum ar fi: costuri suplimentare pentru păstrare, riscul învechirii morale a stocurilor,
blocarea fondurilor necesare procurării altor tipuri de active circulante mai performante, precum
şi pentru efectuarea unor investiţii avantajoase etc.
Pe de altă parte, insuficienţa unor elemente de active circulante poate afecta ritmul şi
continuitatea proceselor de producţie. Astfel, mărimea şi structura activelor circulante trebuie să
fie optime, adică să corespundă necesităţilor întreprinderii şi să contribuie la diminuarea
anumitor riscuri. În aceste condiţii, aparatul managerial al întreprinderilor este permanent în
căutarea compromisului între tendinţa de a obţine profit, riscul pierderii lichidităţii şi nivelul
activelor circulante şi a surselor de acoperire acestora.
Astfel, putem specifica direcții de de sporire a eficienţei economice a utilizării activelor
circulante ale întreprinderii
- dimensionarea corectă a stocurilor întreprinderii, adică stabilirea mărimii
optime a acestora în dependenţă de necesităţile procesului de producţie şi în corespundere cu
caracteristicile pieţei factorilor de producţie. Implicit, după cum s-a accentuat şi anterior, la
stabilirea mărimii stocurilor întreprinderea trebuie să prevadă şi posibilitatea unui eventual
deficit de anumite materiale, precum şi apariţia altor probleme de ordin organizatoric, fapt ce
generează necesitatea creării stocului de siguranţă. De rând cu cele menţionate, este deosebit
de important pentru întreprindere să identifice cele mai avantajoase căi de achiziţionare a
materialelor necesare, urmărind atât obiectivul minimizării preţului, cât şi a calităţii
corespunzătoare a bunurilor procurate;
- promovarea unei politici precaute de gestionare a creanţelor. Astfel, în
cadrul întreprinderii trebuie să fie strict delimitate termenele încasării creanţelor,
persoanele responsabile de urmărirea creanţelor, condiţiile prezentării în judecată a
creanţelor neachitate. De asemenea, trebuie să se efectueze un control permanent al
creanţelor în vederea preîntâmpinării unor eventuale reţineri în achitarea acestora;
- aplicarea metodelor avansate de selectare a proiectelor investiţionale în
vederea sporirii eficienţei investiţiilor pe termen scurt şi, implicit, îmbunătăţirii situaţiei
financiare a întreprinderii;
- monitorizarea iscusită a numerarului întreprinderii prin prognozarea acestuia,
determinarea nivelului optim, analiza permanentă a mişcării numerarului. Prognozarea
numerarului în deosebi este necesară la elaborarea planurilor de afaceri, argumentarea unor
proiecte investiţionale, solicitarea creditelor etc.